[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 8 aprilie 2011

Posted by PressUpdate vineri, 8 aprilie 2011 08:41 0 comentarii
Sumar

ŢARA DOMNULUI LĂZĂRESCU: Reformă în sănătate fără anestezie
EVZ
Reorganizarea rapidă şi din birou a spitalelor a adus pacienţi şi medici în situaţii disperate. Din 71 de spitale anunţate că se reprofilează, 9 au fost scoase de pe listă, iar alte 5 adăugate.

Morţi pe altarul reformei sanitare
Adevarul
Unui bărbat din Vâlcea i s-a oprit inima, ieri, în faţa spitalului închis de vinerea trecută prin decizia ministrului Sănătăţii. Miercuri, ambulanţa a fost prea departe de un cardiac din Constanţa. Românii de rând n-au aflat încă ce spitale au fost închise la 1 aprilie. Bat la uşile unităţilor medicale şi află cu surprindere că salvarea lor e la zeci de kilometri distanţă.

Cei patru vinovaţi de fuga lui Dinel Staicu
România Liberă
După Omar Hayssam, Nicolae Popa şi alţi condamnaţi la pedepse grele cu închisoare, autorităţile române l-au scăpat printre degete şi pe Dinel Staicu, fostul baron al SIF Oltenia. România Liberă a încercat să identifice care sunt principalii vinovaţi de fuga omului de afaceri cu doar o zi înainte de a intra la puşcărie.

Continua

Manuscrisele lui Cioran, prea scumpe pentru Boc. Emil din Răchiţele nu dă doi bani pe Emil din Răşinari
Puterea
Participante la licitaţia de la Paris, Televiziunea Română şi Biblioteca Centrală Universitară, au anunţat că întregul lot de documente aparţinând lui Emil Cioran a fost cumpărat de un român, persoană privată, contra sumei de 405.000 euro.

Cum arată noul hotel în formă de paletă de ping-pong, construit de chinezi
Gandul
Chinezii vor să construiască un complex sportiv în valoare totală de 32 de milioane de euro , care va include un hotel în formă de paletă de ping-pong, dar şi arene sportive care vor semăna cu mingile de fotbal, baschet şi volei, scrie China Daily.

Care sunt cele mai exacte 5 predicţii ale lui Nostradamus
Gandul
Nostradamus a scris primul volum de catrene în 1555, însă cărţile lui se mai tipăresc şi astăzi. Business Insider a întocmit o listă a celor mai reuşite profeţii ale sale.

Care sunt cele mai ingenioase reclame stradale din lume
Gandul
Reclamele sunt ingenioase pentru felul în care se integrează în mediul înconjurător. Companii de renume ori produse de top, precum Nestle, Frontline, Durex, Mr Propper, au ales să se promoveze într-o manieră originală în spaţii diferite.

Care sunt cei mai cheltuitori şi cei mai zgârciţi bogaţi. Unii dau zeci de milioane pe o casă, altii trăiesc cu 20 de dolari pe zi
InCont
Au făcut bani din nimic sau, dimpotrivă, au muncit o viaţă întregă pentru o avere de sute de milioane de euro. Iar dacă unii dintre miliardarii lumii îşi cheltuiesc banii cumpărându-şi case şi maşini de colecţie sau donându-i, alţii sunt cumpătaţi şi trăiesc cu 20 de dolari pe zi şi stau de 30 de ani în aceeaşi locuinţă.

BCE dă semnalul scumpirii creditelor în euro după ce a ridicat dobânda la 1,25%
Ziarul Financiar
Euribor, indicatorul de care sunt legate costurile creditelor în euro, a urcat la 1,28% pe an, dublu faţă de primăvara lui 2010.

AERUL DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII în 15 zone din România. Vezi pe HARTĂ dacă locuieşti într-o zonă sigură
Gandul
Praful ucide, anual, 200.000 de europeni. Este vorba de praful compus din particule mai mici de 10 microni. Aceste particule, notate PM10, sunt generate şi natural - de vulcani, furtuni, arderi de vegetaţie, aerosoli marini etc., dar şi de activitatea umană - industrie, trafic, încălzirea locuinţelor etc.).

Mititelu şi Becali au negociat şi pentru Florin Costea! Craiova vrea 2.4 milioane €! Vezi ce răspuns a primit patronul Ştiinţei!
Pro Sport
Imediat ce a rezolvat transferul lui Mihai Costea, în schimbul a 1,4 milioane de euro pentru 60% din drepturile federative, Gigi Becali a încercat să-l ia şi pe fratele său.

Geo Costiniu: "Ce mai vreau de la viaţă? Încă un şpriţ!"
Jurnalul National
A fost comparat mereu cu Alain Delon. Dacă viaţa nu i-ar fi întors spatele, poate că acum, biografia actorului din Clanul Sicilienilor ar fi început aşa: "Alain Delon, acest Geo Costiniu al francezilor..."

Cîrţu crede că steliştii ar trebui să fie mîndri că îl au antrenor: "E şansa lor, nu a mea!"
Gazeta Sporturilor
Sorin Cîrţu spune că jucătorii Stelei ar trebui să fie onoraţi că sînt antrenaţi de el şi nu el ar trebui să fie mîndru că e pe banca trupei din Ghencea.

Sejururile medicale, şansa nesperată a turismului
Curierul National
Sejururile medicale sunt o nişă care dacă s-ar dezvolta ar putea avea drept rezultat relansarea turismului românesc, în contextul în care 60.000 de străini cheltuiesc 250 milioane dolari pentru a se trata în România.

Ce a dat România Indoneziei în schimbul lui Nicolae Popa?
Curentul
Romånia şi Indonezia nu au avut şi nu au un tratat de extrădare. Totuşi, iată că într-un timp record de un an şi cinci luni, se reuşeşte extrădarea lui Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI.

Miracolul economic american Redactia Economica
Cronica Romana
Cel mai important eveniment al ul¬ti¬melor zile este lansarea oficiala a campaniei prezidentiale a lui Barack Hussein Obama.

Lui Cseke i-au luat ciolanul din fasole
Azi
Senatorii au adoptat, miercuri, o propunere legislativă prin care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) devine instituţie publică autonomă şi funcţionează sub control parlamentar.
Sursa: www.mediafax.ro

Continuare......

Revista Presei 7 aprilie 2011

Posted by PressUpdate joi, 7 aprilie 2011 08:44 0 comentarii
Sumar

Sorin Pâslaru - redactorul-Şef al ZF: Lecţia privatizării Petrom şi a BCR la vânzarea a 10% din Petrom. Nu vindeţi fără cel puţin 2 mld. euro
Ziarul Financiar
20 septembrie 2005, Ziarul Financiar: "Cine vrea să aibă 51% din BCR trebuie să dea cel puţin 3 miliarde euro, iar dacă vrea 62%, 3,7 miliarde de euro". Am scris această opinie cu două luni înainte ca statul să decidă cui şi la ce preţ va vinde BCR.

„Dacă îl atingi, băieţelul se infectează. Şi hainele îi fac rău” – Povestea bebeluşului de un an şi jumătate „uitat” într-un spital desfiinţat
Gandul
"Un spital nu este o alimentară ca să-i faci inventarul şi să-i tragi obloanele. Vieţile unor oameni depind de el", spune Delia Asultanei, managerul spitalului din Tutova, judeţul Vaslui, care a aflat că de la 1 aprilie instituţia va fi transformată în cămin de bătrâni.

Besoiu "l-a ajutat" pe Caramitru să piardă o bursă la Yale
EVZ
Potrivit CNSAS, celebrul actor Ion Besoiu ar fi fost informator al Securităţii în anii ’80 cu numele de cod "Bogdan" şi recompensat cu diferite cadouri pentru serviciile aduse.

Breban turna la Nicolae Pleşiţă ca să-l potolească pe Paul Goma
Adevarul
Scriitorul Nicolae Breban este acuzat de CNSAS că ar fi colaborat cu Securitatea, fiind chiar omul de legătură al temutului general Pleşiţă. Principalele probe ale CNSAS sunt mai multe transcrieri ale unor discuţii telefonice între Nicolae Breban (74 de ani) şi generalul Nicolae Pleşiţă (1929-2009).

Chintă roială pe banii statului
România Liberă
Pokerul în România nu mai este considerat joc de noroc, ci sport, în baza unui ordin semnat de preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Doina Melinte. Unul dintre fondatorii Federaţiei Sportive de Poker este Petre Ion, membru al grupului format în jurul oamenilor de afaceri Alexandru Bittner şi Dorin Cocoş.
Silviu Prigoană a mai câştigat şase luni de afaceri cu gunoaie în Ploieşti
Puterea
Societatea deputatului Silviu Prigoană, Rosal Grup SA, a mai încheiat un contract, în valoare de 2,2 milioane de euro, cu Primăria Ploieşti, care i-a delegat provizoriu gestiunea serviciului de salubritate din oraş.

Cum a reuşit şeful SIF Oltenia, Dinel Staicu, alias Nuţu, să fenteze Justiţia română
Curierul National
Dinel Staicu, pe nume Nuţu de la începutul acestui an, ar fi părăsit deja România folosindu-se de... vechea sau noua carte de identitate, neavând interdicţie de a părăsi ţara, înainte de consemnul la frontieră hotărât de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.

Baietii destepti din UE
Cronica Romana
Ieri, Comisia Europeana a inceput operatiunea de asalt a ultimului bastion de protectie sociala din domeniul energiei din Romania, Polonia si Italia. Guvernul de la Bucuresti a fost anuntat in mod oficial de intentia Comisiei de a actiona statul roman in judecata la Curtea Europeana de Justitie daca preturile reglementate la energie electrica si gaze naturale nu sunt anulate.

O floare şi doi grădinari
Azi
Primarul liberal al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a afirmat, marţi, că Elena Udrea poate demonstra că îşi doreşte referendumul în Capitală, doar dacă PDL va susţine această iniţiativă în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Cum a reuşit o pensionară de 75 de ani din Georgia să lase trei ţări fără conexiune la internet
O pensionară de 75 de ani riscă trei ani de închisoare după ce a lăsat trei ţări fără internet pentru mai multe ore la sfârşitul lunii trecute. Georgia, Armenia şi Azerbaidjan sunt ţările deconectate de la internet din cauza femeii care săpa după cupru pe lângă cablurile optice, scrie BBC News.

Cât costă noua Dacia Duster ESF, lansată de Renault
InCont
Constructorul auto român Dacia a reuşit să se facă cunoscut în întreaga lume, mai ales datorită raportului calitate-preţ promovat, iar modelul Duster, lansat cu un an în urmă a contribuit din plin la imaginea mărcii.

Care sunt eşecurile pe care le-au avut Bill Gates şi Steve Jobs în afaceri? Greşeli care i-au costat milioane
InCont
Sunt admiraţi şi invidiaţi totodată pentru afacerile pe care le-au fondat. Conduc la ora actuală cele mai valoroase branduri din lume. Au averi de miliarde de dolari şi nimic nu pare să le umbrească reuşitele. Însa Bill Gates şi Steve Jobs n-au avut întotdeauna succes. De-a lungul timpului au avut şi eşecuri, care le-au adus pierderi substanţiale.

Vrei să te angajezi la Dacia, Google sau Microsoft? Mii de joburi scoase la concurs de aceste companii, mâine şi poimâine
InCont
Cele mai importante multinaţionale prezente pe piaţa din România scot la concurs peste 2.200 de locuri de muncă la târgul de cariera Anagajatori de Top, care se va desfăşura vineri şi sâmbată, în Bucureşti. Giganţi ca Google, Dacia, HP, BCR, Coca-Cola, Renault sau Microsoft oferă atât joburi pentru tinerii absolvenţi de facultate, căt şi internshipuri pentru studenţi.

Care sunt noile gadgeturi 3D care sosesc anul acesta în România
InCont
Dupa ce anul trecut producătorii au adus în România cele mai noi televizoare 3D, anul acesta a venit rândul telefoanelor, consolelor şi laptopurilor cu ecran 3D. Preţurile, ce-i drept, sunt destul de piperate şi, la fel ca în cazul televizoarele cu imagine tridimensională, sunt cu o treime mai mari decat cele ale produselor obişnuite.

Lucescu l-a acuzat pe Raţ că a greşit la două goluri! "M-am săturat!"
Pro Sport
Fundaşul român al lui Şahtior, Răzvan Raţ, a fost foarte supărat pe antrenorul Mircea Lucescu, după ce acesta l-a criticat în timp ce apărătorul vorbea pentru TVR.
Nicolae Ceauşescu a fost premiant în şcoala primară
Jurnalul National
Cât a trăit şi după moarte, despre Ceauşescu s-au făcut filme, s-au scris sute de cărţi şi nenumărate articole. S-au pus în circuitul pu¬blic interviuri şi memorii mai mult sau mai puţin alterate de schemele adevărului partinic, corectitudinii politice sau ten¬din¬ţei de faţadă a autorilor. S-au re¬produs fotografii din arhivele ins¬tituţiilor comuniste de presă şi pro¬pagandă şi din colecţii parti¬cu¬lare.

Prea mici pentru o Barcelona prea mare
Gazeta Sporturilor
Şahtior a fost un adversar greu pentru catalani doar vreo 20 de minute, în prima repriză, cînd ar fi putut scoate mai mult.
Sursa: www.mediafax.ro

Continuare......

Revista Presei 6 aprilie 2011

Posted by PressUpdate miercuri, 6 aprilie 2011 08:48 0 comentarii
Sumar

Banca Naţională este de acord cu reducerea contribuţiilor sociale cu 3%
Ziarul Financiar
Banca Naţională a anunţat ieri, prin Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Mu¬gur Isărescu, că este de acord cu reducerea cu 3% a contribuţiilor sociale plătite de angajatori, ceea ce ar însemna o veste bună pen¬tru firmele private, în condiţiile în care acestea au făcut peste 700.000 de con¬cedieri din 2009 (când s-a decis majorarea CAS cu 3,3%) până în prezent.

Cătălin Voicu a redevenit membru PSD de la sfârşitul lui martie. Pesediştii ţin cu dinţii de singurul senator care a stat după gratii şi nu vor sub nici o formă să-l excludă
Puterea
PSD e foarte aproape de a stabili un nou record în ceea ce priveşte imaginea de partid corupt: ar putea deveni primul partid postdecembrist care va avea ca membru un senator care se întoarce în Parlament după un an de puşcărie.

Drumul Babelor distruge biodiversitatea
Jurnalul National
Impactul asupra mediului a fost tratat superficial de autorii raportului care a stat la baza obţinerii autorizaţiei de mediu.

Hrăniţi de localnici. Cum au supravieţuit 12 bolnavi, abandonati intr-un spital desfiintat
Gandul
Lăsaţi fără apă, mâncare, căldură şi chiar fără cearşafurile de sub ei, bolnavii au fost ajutaţi de localnici şi de "personalul" voluntar format dintr-o asistentă medicală şi o asistentă socială.

Profilul "spaniolului" Dorel, criminalul de pe messenger
EVZ
Într-un orăşel spaniol, un tânăr şi-a ucis prietena şi şi-a îngrozit rudele de acasă cu imagini transmise pe net. Îşi construise un autoportret virtual complex şi se arăta pasionat de filme de groază.

Dorel, criminalul online
Adevarul
Dorel Marcu (21 de ani) şi-a strangulat iubita în Spania, după care le-a arătat părinţilor şi fratelui din Copşa Mică ce a făcut, prin camera video a calculatorului personal.

Ministerul Sănătăţii investighează cum un copil "a devenit" o tumoare
România Liberă
O situaţie şocantă s-a întâmplat luni la Spitalul de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea. O femeie de 41 de ani,care nu ştia că-i însărcinată, a născut în toaleta spitalului. Nici măcar medicii care o consultaseră la ecograf cu câteva ore în urmă nu şi-au dat seama că pacienta trebuia să nască.

Află care sunt cele mai riscante meserii. Pentru câţi bani ai accepta să-ţi pui viaţa în pericol?
InCont
Sunt angajaţi care îşi riscă viaţa zi de zi prin munca pe care o prestează. Fără teamă sau gânduri negre că ar putea da greş. Pentru că nu au decât o singură variantă: să reuşească şi doar o greşeală le poate fi fatală. Vorbim despre mineri, dresori, genişti sau chiar muncitori în construcţii.

Ia-ţi o motocicletă sau un iaht de la executări silite! Vezi aici preţurile
InCont
Dacă ai deja o maşină şi-ţi permiţi o motocicletă sau pur şi simplu vrei să te strecori mai uşor pe străzile aglomerate, atunci ai putea să-ţi iei o motocicleta de la executări silite, la preţuri mult mai mici decât la prima mână. Iar daca îţi plac plimbările pe mare şi ai cel puţin 20.000 de euro poţi să-ţi cumperi un mic iaht.

Piaţa de carte, la pământ. Mai citeşte cineva?
Curierul National
Piaţa de carte din România a avut anul trecut un declin de 40%, dintre care o scădere de 25% a fost reprezentată de retragerea suportului de la stat, potrivit Editurii Curtea Veche.

Vîntu recunoaşte că nu are bani să ţină Realitatea
Curentul
Luni seara, la B1TV, intervenţie telefonică imperială a golănasului Sorin Ovidiu Vîntu. Spunem imperială pentru că, uitându-ne în CVul lui SOV de la DIICOT, am văzut că pe tatăl lui îl chema Natural şi ne-am gândit că tre’ să fie vreun împărat.

Raul mai mic
Cronica Romana
Exista cateva metode de a trata activele statului. Metoda normala este de a le trata ca centre de profit ale statului.

Victorie inutilă la Înalta Curte
Azi
ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general privind aplicarea Legii 221/2008 referitoare la creşterile salariale în Educaţie, cadrele didactice având astfel dreptul la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OG 15/2008, aprobată prin legea 221.

Chivu a trecut iar pe roşu » Gaura nerazzurra
Gazeta Sporturilor
Inter şi-a anulat şansele de a accede în semifinalele Ligii, 2-5 cu Schalke, iar Cristi Chivu a avut o contribuţie majoră la dezastru.

Afacerea anului pentru Petrescu! După Traore şi Varga, antrenorul mai pregăteşte un SUPER TRANSFER din Liga 1!
Pro Sport
Lui Dan Petrescu îi merge foarte bine şi în prima ligă din Rusia. Are două victorii din trei meciuri la cârma lui Kuban şi se află la un punct în spatele liderului Zenit. Chiar şi aşa, "SuperDan" continuă să caute jucăori în Liga 1.
Sursa: www.mediafax.ro

Continuare......

Revista Presei 5 aprilie 2011

Posted by PressUpdate marți, 5 aprilie 2011 08:51 0 comentarii
Sumar

Ruşii de la Renaissance au ieşit pe primul loc pentru intermedierea ofertei Petrom
Ziarul Financiar
Miliardarul rus Mihail Prohorov, care are afaceri în aur, deţine jumătate din banca de investiţii Renaissance.

AFACEREA "SOŢIA ŞI PAROHIA". Cum îşi caută neveste VIITORII PREOŢI "Motanul Dănilă", "Drăcuşorul Cristian" şi "Alec - la suflet copil, în rest bărbat"
Gandul
Dacă visezi să devii soţie de preot, nu mai trebuie să te plimbi pe holurile Facultăţii de Teologie cu o mină virtuoasă, în căutarea unui viitor membru al clerului. Destinul de preoteasă îţi este acum la un click distanţă.

Judecătoarea lui Vîntu, schimbată pentru "exces de viteză"
EVZ
Judecătoarei Camelia Bogdan i-a fost luat dosarul "Vîntu-Popa" din motive ce nu se regăsesc în legea penală. Printre acestea: procesul se derulează prea repede.

Ghiţă şi SOV: scandal între hahalere pe marginea vidanjei Realitatea TV
Curentul
Telenovela SOV-Ghiţă capătă de la o zi la alta accente din ce în ce mai comice. Hahalerele, pentru a-l cita pe distinsul europarlamentar Gigi Becali, îşi ridică fustele în public. Sebastian Ghiţă a depus o plångere la Parchetul General, acuzându-l pe Vîntu că „a proferat ameninţări cu suprimarea fizică“.

Război pe viaţă şi pe moarte între Ghiţă şi Vîntu
Adevarul
Managerul Realitatea, Sebastian Ghiţă, a depus o plângere penală la Parchet împotriva lui Sorin Ovidiu Vîntu. Ghiţă l-a acuzat pe SOV că ar vrea să-l omoare şi că a fost ameninţat de acesta într-o parcare pe DN1, unde s-au întâlnit pentru a discuta despre „probleme manageriale“.

Topul celor mai bogate judeţe: Cine a scăpat de criză şi cum
România Liberă
Recesiunea a adâncit discrepanţele dintre judeţele ţării, arată datele publicate de Comisia Naţională de Prognoză.

Este oficial! Preşedintele PSD, copilot şi în 2011. Daciana nu l-a convins pe Ponta să renunţe la raliuri
Puterea
Din pasiune sau pentru a le face în ciudă preşedintelui Traian Băsescu şi şefului ANAF, Sorin Blejnar, Victor Ponta va concura şi în 2011 în campionatul naţional de raliuri, chiar dacă la finele anului trecut spunea că este timpul să se retragă.

Drumul Babelor, născut din inconştienţă
Jurnalul National
Consiliul Ştiinţific al Parcului Natural Bucegi a dat aviz de principiu pentru "distrugerea durabilă a parcului".

Prima Casă mai îmbogăţeşte puţin băncile
Curierul National
Piaţa imobiliară din Capitală a luat foc în ultimele luni pe fondul epuizării rapide a unui program Prima Casă 3, cu un stoc, de data aceasta, subapreciat de autorităţi.

Relansare iluzorie
Cronica Romana
Mass-media portocalie prezinta iesirea din recesiune ca o mare performanta a guvernului Boc si o consecinta directa a politicilor de relansare economica care au fost implementate de echipa de la Palatul Victoria.

Ne-am săturat să fim „zombi“
Azi
Mai mulţi deputaţi PD-L i-au cerut, ieri, premierului Emil Boc, demiterea ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.

"Unde sunt banii pe Costea?" Becali a intrat din nou în atenţia legii şi transferul ar putea pica!
Pro Sport
Şeful Fiscului din Oltenia, Eugen Călinoiu, a declarat că LPF nu ar trebui să-i dea undă verde lui Mihai Costea să joace în Ghencea. Motivul? Adrian Mititelu are sechestru obligatoriu asupra drepturilor federative ale tuturor jucătorilor, deoarece nu şi-a achitat datoriile la stat.

Unele cluburi solicită demisia lui Dragomir » Două războaie, trei tabere!
Gazeta Sporturilor
Unele cluburi, în frunte cu Adrian Mititelu, îi solicită demisia lui Dragomir, în timp ce Iancu şi şeful LPF ameninţă televiziunile cu boicotarea talk-show-urilor.
Sursa: www.mediafax.ro

Continuare......

Revista Presei 4 aprilie 2011

Posted by PressUpdate luni, 4 aprilie 2011 08:41 0 comentarii
Sumar

Vîntu: De duminică seară, Sebastian Ghiţa nu mai este managerul Realitatea TV
Adevarul
Membrii Consiliului de Administraţie al companiei Asesoft, deţinută de omul de afaceri Sebastian Ghiţă, au anunţat că vor depune plângeri penale împotriva lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Parlamentarii care "au salvat" alcoolul toxic
România Liberă
Un grup de firme producătoare de alcool, suspectat de o evaziune fiscală de peste 250 milioane de euro, a beneficiat de ajutorul parlamentarilor PDL William Brânză şi Adrian Gurzău, membri în Comisia de abuzuri a Camerei Deputaţilor.

Firma prin care Mihai Necolaiciuc a vândut fier vechi va dezvolta infrastructura feroviară în zona portuară. Consal Trade a întors o licitaţie la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa
Puterea
Dacă tot se doreşte distrugerea Portului Constanţa, prin închiderea a 140 km de cale ferată din zona de acces, Compania Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a „bătut în cuie” licitaţia pentru dezvoltarea capacităţii feroviare din cel mai important port la Marea Neagră.

IMM: Multe vorbe, puţine fapte
Curierul National
În condiţiile în care criza economică şi financiară a afectat din plin sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, se pare că tot acestea au capacitatea de a contribui la ieşirea din criză a economiei româneşti.

Vîntu îl pune şef peste şefii şefilor Realităţii pe Nelu Legiune
Curentul
În 25 octombrie 2010, „tinerelul“ Sebastian Ghiţă anunţa bucuros că a preluat pentru următorii cinci ani managementul Realităţii TV. Datoriile trustului erau estimate la acel moment la 25 milioane de euro.

Sfarsitul unei ere
Cronica Romana
Ambasadorul SUA de la Bucuresti, Mark Gitenstein, a facut o serie de declaratii referitoare la starea de fapt a energeticii romanesti.

Bolnavii, evacuaţi cu forţa din spitale
Azi
Potrivit politicii Guvernului Boc, pe 1 aprilie, 67 de spitale din ţară s-au desfiinţat şi nu mai primesc niciun leu de la casele de asigurări de sănătate.

BCR şi JP Morgan au fost descalificate din cursa pentru cea mai mare ofertă de acţiuni de la Bursă
Ziarul Financiar
Cele mai mari bănci locale au pierdut din start şansa de a intermedia vânzarea a 9,84% din Petrom, cea mai mare ofertă de acţiuni din istoria Bursei. În cursa pentru un mandat de câteva milioane de euro au mai rămas cinci consorţii.

Un nebun arde Coranul în FLORIDA şi provoacă o tragedie la IZVOARELE SUCEVEI. Cum a fost ucis Filaret Moţco
Gandul
Pastorul Terry Jones, liderul unei grupări creştine radicale din Statele Unite, a incendiat săptămâna trecută o copie a Coranului, incident care a dus la protestele violente din Afganistan, în care au murit şapte angajaţi străini ai Naţiunilor Unite, printre care şi românul Moţco Filaret, potrivit Reuters.

Ieri se ruga să fie româncă, azi e mândră că e romă
EVZ
Alina Şerban, o actriţă de 23 de ani, îşi pune pe tavă copilăria trăită în comunitatea de romi, într-un one woman show despre acceptarea etniei care a ajuns în presa străină.

DJ 713, Drumul Babelor, şoseaua dezastrelor
Jurnalul National
Parcul Natural Bucegi, zonă protejată Sit Natura 2000, este în pericol de a fi distrus. Ursul brun şi capra neagră vor da nas în nas cu cocalarul şi piţi¬poan¬ca, floarea de colţ va deveni trofeul perfect pentru prinţesa pe tocuri cui, iar Babele şi Sfinxul vor fi de¬co¬ru¬ri numai bune pentru încins gră¬ta¬rele.

Dragomir speră să obţină cît mai mulţi bani din drepturile TV: "Minimum 100 de milioane de euro!"
Gazeta Sporturilor
Dumitru Dragomir a anunţat pe cît speră să vîndă azi drepturile de televizare pentru următoarele trei sezoane.

MOTIVUL pentru care cei de la Metalurg l-au refuzat pe Moraes! Steaua, aproape de o nouă ţeapă!
Pro Sport
După ce şi-a dorit o iarnă întreagă să ajungă în curtea Stelei, Junior Moraes şi-a văzut visul cu ochii: sâmbătă seara s-a înţeles cu Gigi Becali!
Sursa: www.mediafax.ro

Continuare......