[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 13 decembrie 2011

Posted by PressUpdate marți, 13 decembrie 2011 10:35 0 comentarii
Sumar

POLITIC - Lăzăroiu: Ponta mi-a dat dosarele PSD-iştilor în schimbul sondajelor confidenţiale ale Alianţei D.A.

Fostul ministru Sebastian Lăzăroiu a admis, luni, într-o postare pe contul său de Facebook, că i-a dat lui Victor Ponta sondajele confidenţiale ale Alianţei D.A., care ajungeau la Adrian Năstase, în schimbul dosarelor social-democraţilor, pe care le avea când era şeful Corpului de Control la Guvern.
'Da, acum după atâta timp pot să recunosc. Şi domnul Victor Ponta ştie, pentru că el a intermediat. El era persoana de legătură. De fapt, era un fel de schimb. Eu îi dădeam sondaje confidenţiale ale Alianţei D.A. care ajungeau la Adrian Năstase. El mi-a dat dosarele tuturor pesediştilor cu afaceri necurate, pe care le avea de pe vremea când era şeful corpului de control. Multe au şi apărut în presa vremii. Altele, încă nici acum. Aşa a început o frumoasă şi lungă prietenie între mine şi domnul Ponta', precizează Lăzăroiu.
- Lăzăroiu: Ponta mi-a dat dosarele PSD-iştilor în schimbul sondajelor confidenţiale ale Alianţei D.A. (Gandul)


POLITIC - Alegeri cu şase buletine de vot

Guvernul îşi va angaja răspunderea pe legea privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare.
Buletine separate pentru alegerea primarului, a consiliului local, a preşedintelui consiliului judeţean, a consiliului judeţean, dar şi a unui deputat şi a unui senator, pe care alegătorul trebuie să le 'bifeze' într-o singură zi, reprezintă soluţia 'de criză' pentru care Guvernul Boc îşi va angaja răspunderea. Asumat la pachet va fi şi proiectul privind promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Motivul invocat de premierul Emil Boc pentru asumarea răspunderii a fost economia care s-ar face la buget în cazul cuplării alegerilor, peste 20 de milioane de euro.
USL va reacţiona prin depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva proiectelor de lege pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea şi va ataca legea comasării la Curtea Constituţională.
- Alegeri cu şase buletine de vot (Adevarul)


ECONOMIC - Martin Harris, ambasadorul UK la Bucureşti, răspunde în exclusivitate pentru ZF la întrebarea anului: De ce s-a opus Marea Britanie înţelegerilor din UE?

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a explicat în exclusivitate pentru Ziarul Financiar motivele pe baza cărora Cameron s-a opus propunerilor franco-germane.
'Marea Britanie nu se opune întăririi disciplinei financiare în zona euro. Dimpotrivă, noi dorim ca ţările care folosesc moneda unică să acţioneze împreună pentru a-şi rezolva problemele. Chiar înainte de summitul european de săptămâna trecută, premierul britanic David Cameron a declarat că zona euro are nevoie de protecţie financiară adecvată pentru a preveni fenomenul de contagiune, de recapitalizarea băncilor europene şi de o soluţie pentru situaţia din Grecia', a declarat oficialul britanic.
El apreciază că, deşi aceste obiective nu au fost atinse, statele din zona euro au făcut progrese.
'Salutăm acest lucru, precum şi acordul de creare a unei uniuni fiscale, care presupune o mai strânsă coordonare a politicilor economice şi fiscale, precum şi sancţiuni automate în cazul încălcării acestora', a afirmat Martin Harris.
- Martin Harris, ambasadorul UK la Bucureşti, răspunde în exclusivitate pentru ZF la întrebarea anului: De ce s-a opus Marea Britanie înţelegerilor din UE? (Ziarul financiar)



Continua

EDITORIAL Deficite
POLITIC Lăzăroiu: Ponta mi-a dat dosarele PSD-iştilor în schimbul sondajelor confidenţiale ale Alianţei D.A.
Alegeri cu şase buletine de vot
ECONOMIC Martin Harris, ambasadorul UK la Bucureşti, răspunde în exclusivitate pentru ZF la întrebarea anului: De ce s-a opus Marea Britanie înţelegerilor din UE?
Pişcotul la stat, cu 44 la sută mai mare în 2012. Convenţia despre păsăretul din zonele umede creşte bugetul de protocol al Ministerul Mediului cu 5.000 la sută. EXCLUSIV
SOCIAL Angajări în sănătate, educaţie şi administraţie
Şmecherie românească cu numere de Bulgaria
JUSTIŢIE Călin Stoia, din dosarul 'Apostu', merge zilnic la SPA. Video-reportaj sub acoperire
Traseul şpăgii în justiţia din Vrancea
Palatul lui Bercea, demolat
SPORT Fotbal: Hizo (FC Vaslui) - Va fi mult mai greu la Zurich faţă de meciul de la Piatra Neamţ
Handbal feminin: România a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Brazilia
INTERNAŢIONAL AGERPRES Preşedintele Băsescu a discutat cu omologul său turc despre construcţia unei moschei la Bucureşti
Irlanda decide în martie dacă aprobă prin referendum acordul de la Bruxelles (premierul Enda Kenny)
Obama: SUA se vor retrage din Irak cu 'capul sus'; 'Istoria va judeca'
Marzouki: onorat să fie preşedintele Tunisiei, 'prima republică arabă liberă'
Bilanţul represiunii din Siria ajunge la aproximativ 5.000 de morţi (ONU)
EVENIMENT Familia Stolojan şi-a băgat otrava în Braşov
Banii Securităţii - în punga lui Bălăceanu-Stolnici la schimb cu turnătoriile despre Ana Aslan şi Casa Regală

-- in detaliu --

EDITORIAL - Deficite sus

De-abia ne obişnuisem şi noi cu ţinte de deficit bugetar de 3% că, după summitul Merkel şi acordul fiscal Sarkozy, am trecut la deficitul structural de 0,5%. Preşedintele Băsescu şi câţiva specialişti au încercat să ne dea unele indicii spre a le deosebi dar cum şi ei se află într-un oarecare deficit de încredere, nu s-a înţeles mare lucru: cel de 0,5% fiind structural ar fi mai aproape de adevărul economic. Pe scurt, 3% pe româneşte înseamnă 0,5% pe nemţeşte.
Problema e unde-l introducem: dl. Băsescu susţine că trebuie vârât în Constituţie în timp ce USL consideră că, fiind mai mititel, ar încăpea şi într-o lege specială - evitând astfel un referendum ce riscă să fie invalidat. Sigur, am putea să comasăm referendumul cu alegerile comasate şi ar ieşi un rezultat ultracomasat - şi total incomestibil. După cum a reieşit din prezentarea Acordului, fiecare guvern din UE nu numai că va avea calendar pentru reducerea deficitului şi a nivelului datoriilor dar va prezenta şi bugetele la control la CE: 'cât timp eşti în parametri, e-n regulă, a zis dl. Băsescu, dar dacă ieşi din parametri, vine UE şi-ţi spune să te corectezi'. Nu de alta dar multe ţări au ieşit din toţi parametrii şi parakilometrii. În asemenea condiţii - scrie Tia Şerbănescu în Curentul - chiar te întrebi dacă mai merită să fii la guvernare! Să stea toată lumea cu ochii pe tine! Parcă-i mai bine să stai în opoziţie şi să boscorodeşti la televizor.
- Deficite (Curentul)



POLITIC - Lăzăroiu: Ponta mi-a dat dosarele PSD-iştilor în schimbul sondajelor confidenţiale ale Alianţei D.A. sus

Fostul ministru Sebastian Lăzăroiu a admis, luni, într-o postare pe contul său de Facebook, că i-a dat lui Victor Ponta sondajele confidenţiale ale Alianţei D.A., care ajungeau la Adrian Năstase, în schimbul dosarelor social-democraţilor, pe care le avea când era şeful Corpului de Control la Guvern.
'Da, acum după atâta timp pot să recunosc. Şi domnul Victor Ponta ştie, pentru că el a intermediat. El era persoana de legătură. De fapt, era un fel de schimb. Eu îi dădeam sondaje confidenţiale ale Alianţei D.A. care ajungeau la Adrian Năstase. El mi-a dat dosarele tuturor pesediştilor cu afaceri necurate, pe care le avea de pe vremea când era şeful corpului de control. Multe au şi apărut în presa vremii. Altele, încă nici acum. Aşa a început o frumoasă şi lungă prietenie între mine şi domnul Ponta', precizează Lăzăroiu.
- Lăzăroiu: Ponta mi-a dat dosarele PSD-iştilor în schimbul sondajelor confidenţiale ale Alianţei D.A. (Gandul)



POLITIC - Alegeri cu şase buletine de vot sus

Guvernul îşi va angaja răspunderea pe legea privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare.
Buletine separate pentru alegerea primarului, a consiliului local, a preşedintelui consiliului judeţean, a consiliului judeţean, dar şi a unui deputat şi a unui senator, pe care alegătorul trebuie să le 'bifeze' într-o singură zi, reprezintă soluţia 'de criză' pentru care Guvernul Boc îşi va angaja răspunderea. Asumat la pachet va fi şi proiectul privind promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Motivul invocat de premierul Emil Boc pentru asumarea răspunderii a fost economia care s-ar face la buget în cazul cuplării alegerilor, peste 20 de milioane de euro.
USL va reacţiona prin depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva proiectelor de lege pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea şi va ataca legea comasării la Curtea Constituţională.
- Alegeri cu şase buletine de vot (Adevarul)



ECONOMIC - Martin Harris, ambasadorul UK la Bucureşti, răspunde în exclusivitate pentru ZF la întrebarea anului: De ce s-a opus Marea Britanie înţelegerilor din UE? sus

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a explicat în exclusivitate pentru Ziarul Financiar motivele pe baza cărora Cameron s-a opus propunerilor franco-germane.
'Marea Britanie nu se opune întăririi disciplinei financiare în zona euro. Dimpotrivă, noi dorim ca ţările care folosesc moneda unică să acţioneze împreună pentru a-şi rezolva problemele. Chiar înainte de summitul european de săptămâna trecută, premierul britanic David Cameron a declarat că zona euro are nevoie de protecţie financiară adecvată pentru a preveni fenomenul de contagiune, de recapitalizarea băncilor europene şi de o soluţie pentru situaţia din Grecia', a declarat oficialul britanic.
El apreciază că, deşi aceste obiective nu au fost atinse, statele din zona euro au făcut progrese.
'Salutăm acest lucru, precum şi acordul de creare a unei uniuni fiscale, care presupune o mai strânsă coordonare a politicilor economice şi fiscale, precum şi sancţiuni automate în cazul încălcării acestora', a afirmat Martin Harris.
- Martin Harris, ambasadorul UK la Bucureşti, răspunde în exclusivitate pentru ZF la întrebarea anului: De ce s-a opus Marea Britanie înţelegerilor din UE? (Ziarul financiar)



ECONOMIC - Pişcotul la stat, cu 44 la sută mai mare în 2012. Convenţia despre păsăretul din zonele umede creşte bugetul de protocol al Ministerul Mediului cu 5.000 la sută. EXCLUSIV sus

Instituţiile publice din România au la dispoziţie, în 2012, circa 6,69 de milioane de euro pentru cheltuieli de 'protocol şi reprezentare', în creştere cu 44% comparativ cu 2011, potrivit calculelor Gândul.
Cifrele reies din analiza proiectelor bugetelor pentru anul viitor ale celor 50 de ordonatori principali de credite din România, adică miniştrii, şefii celorlalte instituţii ale administraţiei publice centrale, precum şi conducătorii instituţiilor publice autonome.
Creşterea cu 44% a cheltuielilor cu protocolul în 2012 faţă de 2011 este explicată în special prin dublarea bugetului de 'protocol şi reprezentare' de la Ministerul Afacerilor Externe, care ajunge în 2012 la 7.676.000 lei (1,76 milioane euro) şi prin creşterea cu 5.000% a cheltuielilor de protocol de la Ministerul Mediului, care sunt bugetate în 2012 la 5.954.000 lei (1,38 milioane euro).
'Pentru anul 2012 din suma totală propusă (5.954.000 lei), suma de 5.830.000 lei reprezintă fonduri alocate pentru organizarea la Bucureşti a celei de-a 11-a reuniuni a Conferinţei Părţilor Contractante la Convenţia asupra Zonelor Umede de Importanţă Internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, încheiată la Ramsar la 2 februarie 1971', se arată în răspunsul primit de gândul de la Ministerul Mediului. Evenimentul va reuni delegaţii din 160 de ţări semnatare ale Convenţiei şi se va desfăşura în luna iulie 2012, pe parcursul a două săptămâni.
- Pişcotul la stat, cu 44 la sută mai mare în 2012. Convenţia despre păsăretul din zonele umede creşte bugetul de protocol al Ministerul Mediului cu 5.000 la sută. EXCLUSIV (Gandul)



SOCIAL - Angajări în sănătate, educaţie şi administraţie sus

Deşi preşedintele Băsescu a anunţat disponibilizări în sectorul bugetar şi în 2012, anumite domenii ar putea fi favorizate: acolo s-ar putea face mai multe angajări decât erau permise până acum.
Regula de a angaja o singură persoană la şapte posturi vacante şi care se aplică din 2009 ar putea să nu mai fie obligatorie pentru anumite domenii şi instituţii unde există o criză acută de personal. Educaţia, sănătatea şi administraţia sunt printre domeniile care ar putea beneficia de această măsură, dacă ea va fi aprobată de FMI. Guvernul a discutat cu reprezentanţii Fondului despre această măsură care a fost inclusă într-o scrisoare de intenţie către FMI.
Analiştii economici atrag atenţia că guvernanţii ar trebui să fie foarte atenţi la cheltuielile legate de această flexibilizare.
Sindicaliştii din domeniile în care va fi permisă flexibilizarea angajărilor spun că aceasta chiar era necesară şi nu se pot lăsa spitalele sau şcolile fără personal suficient.
- Angajări în sănătate, educaţie şi administraţie (Romania libera)



SOCIAL - Şmecherie românească cu numere de Bulgaria sus

Avocaţii au găsit o portiţă ingenioasă de a fenta legea pregătită de Guvernul Boc pentru a stopa înmatriculările maşinilor vechi în Bulgaria.
Firmele care înmatriculează maşini în Bulgaria s-au pliat pe cerinţele proiectului de lege pentru modificarea OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice şi vor întocmi actele pe numele clientului, respectiv RCA şi ITP. Mai mult, între firmele din Bulgaria şi proprietarii maşinilor vechi va exista un contract de leasing fictiv, graţie căruia şoferii vor putea circula pe şoselele din România fără să fie amendaţi - susţine ziarul Puterea.
- Şmecherie românească cu numere de Bulgaria (Puterea)



JUSTIŢIE - Călin Stoia, din dosarul 'Apostu', merge zilnic la SPA. Video-reportaj sub acoperire sus

Călin Stoia, un deţinut de lux, merge de unul singur la înot şi masaj cu laser. Relaxat, a salutat-o pe asistenta-şefă: 'Ce faci, gacico?'. Maşina poliţiei îl lasă în fiecare zi în faţa Spitalului şi îl ia peste două ore, ca un taxi la scară. EVZ a pătruns în interiorul centrului de tratament şi vă oferă un reportaj sub acoperire.
Luni dimineaţa, ora 8.15. Parcarea Spitalului de Recuperare. Un autoturism Dacia Nova, de culoare albă, fără însemnele Poliţiei dar cu număr de înmatriculare MAI, parchează în apropierea spitalului. Surpriză de proporţii, Stoia coboară singur, fără escortă şi intră în spital. Îmbrăcat într-un trening de firmă, cu o bască trasă peste ochi pentru a nu fi recunoscut de ceilalţi pacienţi, şi cu o geantă mare de sport pe umeri, Stoia pare un om înstărit care vine la un centru SPA după o partidă obositoare de tenis.
- Călin Stoia, din dosarul 'Apostu', merge zilnic la SPA. VIDEO-REPORTAJ SUB ACOPERIRE (Evenimentul zilei)



JUSTIŢIE - Traseul şpăgii în justiţia din Vrancea sus

Procurorii DNA spun că denunţătorul judecătoarei Anişoara Topor de la Judecătoria Focşani, arestată pentru 29 de zile pentru corupţie, a fost la un pas de sinucidere ca urmare a presiunilor făcute asupra sa. În dosar apar numele preşedintelui Judecătoriei Panciu, controversatul Florin Stoica, şi al judecătoarei Mirela Diţă, soţia preşedintelui Tribunalului Vrancea.
Arestarea judecătoarei Anişoara Topor de la Judecătoria Focşani scoate la iveală un adevărat sistem de tip mafiot folosit în Vrancea pentru a pune presiune pe justiţiabilii nimeriţi în mijlocul clanurilor din justiţie.
Topor este acuzată de procurorii DNA că a cerut mită 80.000 de lei, 700 de euro şi lucrări la casa de vacanţă de la Lepşa pentru a da o hotărâre în favoarea unui om de afaceri local într-un proces de revendicare a 13 hectare de teren. Denunţătorul judecătoarei, Costel Iacob, a fost la un pas de sinucidere, spun procurorii DNA, din cauza presiunilor care s-au făcut asupra sa pentru a 'produce' zeci de mii de euro necesari mituirii unor magistraţi.
Totodată, anchetatorii spun că presiunile s-au făcut prin intermediul interlopului Vasile Tătaru, apropiat al judecătoarei Topor.
- Traseul şpăgii în justiţia din Vrancea (Romania libera)



JUSTIŢIE - Palatul lui Bercea, demolat sus

Primăria Slatina a dărâmat, luni, una dintre vilele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, construite ilegal în Slatina.
Autorităţile locale au reuşit astfel, în premieră, să demoleze unul dintre imobilele lui Bercea Mondial construite fără autorizaţie, după un proces anevoios câştigat în instanţă.
'Cheltuielile de judecată şi demolare, care se ridică la aproximativ 50.000-60.000 de lei, vor fi achitate de proprietar, iar dacă nu ne va da banii, acest teren va fi scos la vânzare. Mai sunt încă două procese pe rol şi noi sperăm ca anul viitor să mai avem parte de o demolare', a spus Darius Vâlcov, primarul Slatinei. Primăria Slatina a obţinut hotărârea după trei ani de procese.
- Palatul lui Bercea, demolat (Adevarul)



SPORT - Fotbal: Hizo (FC Vaslui) - Va fi mult mai greu la Zurich faţă de meciul de la Piatra Neamţ sus

Antrenorul echipei de fotbal FC Vaslui, Viorel Hizo, şi-a scos toate informaţiile necesare despre adversarul de miercuri seara şi consideră că meciul cu FC Zurich, din Grupa D a Europa League, va fi unul destul de greu.
'Ne aşteaptă un meci greu, cu o dificultate foarte mare. Întâlnim o echipă care e ieşită în acest moment din competiţie. Sper să facem unul din jocurile noastre foarte bune şi să obţinem un rezultat care să ne permită să trecem mai departe. Va fi greu, dar nu imposibil. Să dea Dumnezeu să trecem mai departe', a declarat luni pentru AGERPRES Viorel Hizo.
Tehnicianul a precizat că partida de la Zurich e mult mai dificilă faţă de cea de la Piatra Neamţ, fiindcă de acest meci depinde calificarea echipei sale în primăvara europeană.
'Va fi mult mai greu la Zurich faţă de meciul de la Piatra Neamţ. Am văzut meciul lor cu Sion, unde au jucat foarte bine. Trebuie să credem în şansa noastră. Dacă mergem şi nu credem în noi, degeaba mai mergem. Vom vedea ce va ieşi', a mai afirmat antrenorul FC Vaslui.
Hizo speră ca echipa sa să fie favorită şi pe teren nu numai la casele de pariuri şi se gândeşte doar la 'finala' de la Zurich, nu la finala Europa League de anul viitor. Acesta a vorbit şi despre absenţele din lot, jucători destul de importanţi în alcătuirea primului unsprezece.
'Este foarte greu fără Temwanjera, Wesley şi Papp. Toţi erau jucători foarte importanţi pentru noi. Farkaş are o contuzie la şold, însă sperăm să fie bine. S-a văzut acest lucru la Cluj în ultimele 20 de minute, însă a strâns din dinţi şi a dus meciul până la capăt', a conchis antrenorul.
Partida FC Zurich-FC Vaslui se dispută miercuri, 14 decembrie, de la ora 20,00.



SPORT - Handbal feminin: România a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Brazilia sus

Naţionala feminină de handbal a României, medaliată cu bronz la Campionatul European de anul trecut, a ratat luni calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Brazilia, după ce a fost învinsă, într-un final dramatic, de Croaţia, cu scorul de 28-27 (15-18), la Sao Bernardo, în optimile de finală.
Echipa noastră a avut un început ezitant de meci şi a fost condusă cu 2-0 (min. 2), 5-2 (6) şi 8-6 (12), dar a revenit apoi în meci şi a marcat de patru ori la rând, preluând conducerea cu 10-8 (16). România, la cel mai bun joc al său la competiţia din America de Sud, a condus ostilităţile şi a intrat la pauză cu un avantaj de trei goluri, 18-15, după ce a ratat şi o aruncare de la 7 metri în prima parte.
România s-a desprins la patru goluri în debutul reprizei secunde, 19-15 (31), dar apoi a avut o cădere concretizată cu cinci goluri consecutive ale croatelor, 19-20. La scorul de 21-20 pentru adversare, în min. 43, instalaţia de iluminare a sălii din Sao Bernardo s-a defectat şi meciul a fost oprit din cauza lipsei de luminozitate pentru circa 20 de minute. La reluarea jocului, tricolorele au reuşit egalarea şi au trecut în avantaj, 22-21 (46). Croaţia a condus şi ea cu 25-24 (52), dar trei goluri consecutive ale României au dus în avantaj echipa lui Radu Voina la 27-25 (55). Finalul a fost dramatic, dar, din păcate, jucătoarele noastre nu au rezistat presiunii, au comis greşeli şi Croaţia a punctat de trei ori, câştigând cu 28-27.
Croaţia a reuşit calificarea în premieră în sferturile unui Campionat Mondial şi totodată prima victorie în faţa României, după 8 succese consecutive ale tricolorelor. În sferturi, Croaţia va întâlni Norvegia.
România revine prematur acasă, după o evoluţie sub aşteptări la Mondialul brazilian.



INTERNAŢIONAL AGERPRES - Preşedintele Băsescu a discutat cu omologul său turc despre construcţia unei moschei la Bucureşti sus

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că a discutat cu omologul său turc, Abdullah Gul, despre construcţia unei moschei la Bucureşti, în contrapartidă cu o biserică ortodoxă la Istanbul.
Şeful statului şi-a mai exprimat speranţa că Institutul Cultural Român de la Istanbul va reuşi să coaguleze români în jurul a ceea ce se întâmplă acolo, adăugând că sediul ICR va trebui renovat.
El a subliniat că Turcia este un prieten al României, adăugând că avem cu această ţară legături şi interese puternice, printre care şi cele de securitate.
El le-a vorbit reprezentanţilor comunităţii româneşti din Turcia şi despre situaţia economică din ţară, susţinând că lucrurile nu stau atât de prost pe cât sunt prezentate în media.
'Nu stăm mai rău decât alţii, aş spune dimpotrivă (...), nici deficitele României nu sunt atât de mari, chiar dacă avem şi noi, dar sunt suportabile, şi nici creşterea economiei nu este atât de mică precum la alţii. Sperăm că vom reuşi să menţinem trendul de creştere. Am luat măsuri grele pentru populaţie în 2010, dar ne-a ajutat să nu fim într-o situaţie mult mai grea', a afirmat Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu efectuează luni şi marţi o vizită de stat în Turcia la invitaţia omologului său Abdullah Gul, prilej cu care cei doi şefi de stat au semnat declaraţia pentru parteneriat strategic.
Preşedintele Traian Băsescu le-a vorbit românilor despre vizita de stat pe care o efectuează în Turcia la invitaţia omologului său.



INTERNAŢIONAL AGERPRES - Irlanda decide în martie dacă aprobă prin referendum acordul de la Bruxelles (premierul Enda Kenny) sus

Problema unui referendum în Irlanda privind Acordul pentru guvernanţa fiscală în statele zonei euro, încheiat vineri la Bruxelles, nu se va pune înainte de luna martie, a făcut cunoscut luni premierul guvernului de la Dublin, Enda Kenny, citat de AFP.
'Acordul încheiat în week-endul trecut după un summit maraton este un acord politic', a declarat el. 'Acest acord politic trebuie tradus în text şi substanţă', a adăugat Kenny.
'Calendarul pentru aceasta este aproximativ sfârşitul lunii martie. În stadiul actual, din punctul de vedere irlandez, chestiunea oportunităţii unui referendum va fi subordonată avizului juridic de care va dispune guvernul', a precizat premierul.
'Dacă va fi necesar un referendum, el se va ţine', spus jurnaliştilor care-l însoţeau în vizita efectuată într-un comitat din vestul Irlandei.
În două rânduri Irlanda a menţinut suspansul în ce priveşte tratatele europene (Nisa în 2001 şi Lisabona în 2009), fiind constrânsă să supună a doua oară documentele respective spre aprobare prin referendum, după un 'nu' iniţial.
La finalul summitului european de vineri, liderii statelor din UE, cu excepţia Marii Britanii, au căzut de acord să pună în aplicare un nou pact de 'consolidare bugetară' întărind disciplina în zona euro. Acest pact ar putea fi semnat în luna martie sub forma unui acord interguvernamental.



INTERNAŢIONAL AGERPRES - Obama: SUA se vor retrage din Irak cu 'capul sus'; 'Istoria va judeca' sus

Preşedintele SUA Barack Obama a afirmat luni că ultimii soldaţi americani vor părăsi Irakul cu 'capul sus şi cu onoare' până la sfârşitul lunii şi că istoria va judeca decizia de a invada această ţară în 2003, informează AFP.
'După aproximativ nouă ani, războiul nostru în Irak ia sfârşit în această lună', a subliniat Barack Obama, în cursul unei conferinţe de presă comune la Casa Albă, cu premierul irakian Nouri al-Maliki.
'Istoria va judeca' decizia de a invada Irakul, a menţionat preşedintele american Barack Obama, care a fost foarte critic faţă de invadarea acestei ţări în 2003 decisă de predecesorul său, republicanul George W. Bush.
'Noi stabilim un parteneriat (cu Irakul) pentru securitate în regiune şi aşa cum Irakul a promis să nu se amestece în afacerile altor ţări, terţe ţări nu trebuie să se amestece' în afacerile irakiene, a declarat Barack Obama, subliniind că 'suveranitatea Irakului trebuie respectată'.



INTERNAŢIONAL AGERPRES - Marzouki: onorat să fie preşedintele Tunisiei, 'prima republică arabă liberă' sus

Moncef Marzouki şi-a exprimat 'formidabila onoare' de a deveni preşedinte al 'primei republici arabe libere', după alegerea sa de către Adunarea Constituantă de la Tunis, transmite AFP.
'Am formidabila onoare de a deveni primul preşedinte al primei republici libere din lumea arabă', a declarat el.
'Preşedinţia reprezintă pentru mine un nou punct de plecare, o nouă meserie, competenţe de dobândit, o mare provocare', a adăugat Marzouki.
'Trăiam într-o falsă republică', a subliniat fostul opozant. Inamicul numărul unu al preşedintelui demis Zine El Abidine Ben Ali, el urmează să se instaleze marţi la palatul prezidenţial din Cartagina, la 11 luni după fuga în Arabia Saudită a fostului şef de stat, sub presiunea revoltei populare.



INTERNAŢIONAL AGERPRES - Bilanţul represiunii din Siria ajunge la aproximativ 5.000 de morţi (ONU) sus

Aproximativ 5.000 de persoane au fost ucise în represiunea manifestaţiilor din Siria, potrivit unei noi estimări ce urma să fie dată publicităţii luni de către Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, în plenul Consiliului de Securitate, transmite AFP.
În plus, peste 14.000 de persoane au fost arestate şi alte 12.400 au fugit din ţară de la începutul protestelor împotriva regimului de la Damasc, se mai arată în documentul redactat de Pillay şi a cărui copie a fost obţinută de AFP.
ONU deţine informaţii potrivit cărora peste 200 de persoane au fost ucise cu începere de la 2 decembrie de către forţele fidele preşedintelui Bashar al-Assad.
Cu persoanele omorâte în week-endul trecut, 'estimarea mea este că numărul total al persoanelor ucise de la declanşarea manifestaţiilor se apropie de 5.000. Această situaţie este intolerabilă', urma ea să declare.
Bilanţul anterior al ONU era până în prezent de peste 4.000 de morţi, victime ale forţelor siriene de securitate de la declanşarea manifestaţiilor.



EVENIMENT - Familia Stolojan şi-a băgat otrava în Braşov sus

Substanţe cancerigene, începerea lucrărilor fără autorizaţii, acuzaţii de monopol, amenzi de peste 1 milion de dolari date de Consiliul Concurenţei, plus un avertisment pentru România din partea Comisiei Europene sunt doar câteva dintre detaliile cu care s-au făcut remarcaţi patronii firmei Kronospan România, cel mai mare producător de PAL din sud-estul Europei. În toată această afacere a fost părtaşă şi Elena Stolojan, soţia europarlamentarului PDL Theodor Stolojan.
Grupul Kronospan şi-a înfipt rădăcinile în oraşele Sebeş şi Braşov, unde şi-a dezvoltat şi amenajat trei fabrici de prelucrare a lemnului, fără a respecta cele mai elementare norme de protecţie a mediului, deoarece nimeni nu a avut curajul să îi tragă de mânecă ori de câte ori a fost cazul. Pentru producţia de PAL, fabricile folosesc formaldehidă, un gaz toxic şi cancerigen pentru om. Cel puţin aşa susţine Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Pe lângă acest gaz, fabricile poluează atmosfera cu pulberi în suspensie (PM 10). Mai mult, divizia chimică a grupului - Kronochem Şebeş - încearcă să repornească fabrica de formaldehidă de la Sebeş, care va avea o capacitate de producţie de 60.000 de tone pe an.
- Familia Stolojan şi-a băgat otrava în Braşov (Jurnalul National)



EVENIMENT - Banii Securităţii - în punga lui Bălăceanu-Stolnici la schimb cu turnătoriile despre Ana Aslan şi Casa Regală sus

Constantin Bălăceanu Stolnici, personajul care se prezintă astăzi în toată spoiala aristocratică, era un umil slujba? al Securităţii. De fiecare dată când tov. Bălăceanu cerea voie pentru un drum în vest, primea de la Secu o listă cu cei pe care trebuia să-i spioneze. Devenise atât de important încât a fost preluat, ca 'sursă' şi de Informaţiile Externe. Devenit 'turnător internaţional' fostul 'ciripitor Ionescu Paul' a primit şi numele de cod 'Laurenţiu'. Concret, tov. Bălăceanu a început să umble prin Occident încă din vara anului 1966.
De-a lungul carierei de informator, tov. Bălăceanu a turnat tot ce se putea turna: rude, colegi de serviciu, prieteni, oameni care l-au primit în casa lor, sau pacienţi care au crezut în el. Uneori a plecat în străinătate ca invitat la simpozioane şi congrese ştiinţifice. Alteori, pur şi simplu, pentru că aşa a vrut el. Adică el şi Securitatea, care i-a dat aprobările. Iar de umblat, a umblat cam peste tot: Franţa, Elveţia, RFG, Belgia, Spania, Anglia, SUA şi Canada.
- Banii Securităţii - în punga lui Bălăceanu-Stolnici la schimb cu turnătoriile despre Ana Aslan şi Casa Regală (Curentul)

Continuare......

Revista Presei 12 decembrie 2011

Posted by PressUpdate luni, 12 decembrie 2011 10:36 0 comentarii
Sumar

POLITIC - 'În 2012, România trebuie să împrumute 16 miliarde de euro'

Traian Băsescu spune că taxele şi impozitele nu vor creşte dacă respectăm regulile. Întrebat dacă poate garanta că pensiile şi salariile bugetarilor nu vor fi diminuate în 2012, şeful statului a refuzat să răspundă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică la Cotroceni, că anul viitor România trebuie să se împrumute cât mai puţin deoarece dobânzile la împrumuturi sunt foarte mari - 8%, iar creditele vor fi monitorizate de UE.Şi aşa trebuie să împrumutăm 13,5 miliarde de Euro pentru a rostogoli datoriile anterioare. Deficitul de 1,9 procente mai înseamnă încă 2,5 miliarde, ceea ce înseamnă că România trebuie să se împrumute de pe pieţe - internă şi externă - 16 miliarde de Euro anul viitor (...) Nu sunt datorii făcute de acest Guvern. Banii de la Fond - aceia au alt regim. Vorbim de datoriile pe termen scurt rostogolite continuu din 2007-2008', a spus Băsescu, citat de Jurnalul Naţional.
- 'În 2012, România trebuie să împrumute 16 miliarde de euro' (Jurnalul National)


POLITIC - Planul alternativ al USL la cel al UE: Comitet anti-criză, guvern de tehnocraţi şi alegeri anticipate!

Liderul PSD, Victor Ponta, a criticat dur prestaţia lui Traian Băsescu la summitul anti-criză de la Bruxelles, desfăşurat săptămâna trecută, dar şi a unor lideri PDL care şi-au arogat meritul susţinerii noului pact fiscal al UE. El a dat publicităţii un plan de salvare întocmit de USl care propune printre altele înfiinţarea unui comitet anti-criză format din reprezentanţi ai puterii, opoziţiei şi ai BNR, susţinerea de către USL a unui Guvern de tehnocraţi, 'cu premier şi miniştri tehnocraţi' şi alegeri anticipate, afirmă Evenimentul Zilei.
Ponta a acuzat poziţia reprezentanţilor Guvernului, care, după summit, au anunţat că acest moment a dovedit că România a luat măsurile potrivite, mult mai bune decât unele state vest-europene, cazul Elenei Udrea în cadrul unei emisiuni televizate.
- Planul alternativ al USL la cel al UE: Comitet anti-criză, guvern de tehnocraţi şi alegeri anticipate! (Evenimentul zilei)


POLITIC - Austeritatea devine politica oficială a Europei

Reuniunea 'istorică' a şefilor de stat sau de guvern ai ţărilor membre UE de joi noaptea nu a salvat moneda unică. Germania s-a opus atât emiterii de euro-obligaţiuni, cât şi pornirii tiparniţei de bani a Băncii Centrale Europene. În schimb, summitul a consfinţit extinderea disciplinei germane la nivelul întregii Europe continentale şi oficializarea politicii de austeritate, scrie România Liberă.
Înscrierea regulii de aur - deficit structural de maximum 0,5% din PIB şi deficit bugetar de maximum 3% - în Constituţiile statelor membre înseamnă asumarea de către liderii politici europeni a necesităţii de a limita şi controla strict cheltuielile bugetare. Faptul că bugetele naţionale vor fi controlate şi aprobate de Comisia Europeană, care va avea dreptul să urmărească prin inspectori exerciţiul bugetar pe parcursul derulării sale reprezintă un divorţ faţă de trecut, când politicienii îşi puteau cumpăra popularitatea cu ajutorul deficitului bugetar şi al datoriei publice.
- Austeritatea devine politica oficială a Europei (Romania libera)



Continua

EDITORIAL Cu ce s-a ales România de la summitul UE?
POLITIC 'În 2012, România trebuie să împrumute 16 miliarde de euro'
Planul alternativ al USL la cel al UE: Comitet anti-criză, guvern de tehnocraţi şi alegeri anticipate!
Austeritatea devine politica oficială a Europei
Un vot de la PDL ne costă 100.000 de euro
PDL zboară cu taxi-avionul de lux
ECONOMIC 2012 va fi un an greu pentru companiile de stat
În sfârşit confirmă şi BNR: Întârzierea ajustării sistemului bancar împiedică relansarea creditării
Baronii exporturilor paralele de medicamente
SOCIAL Sorin Oprescu, Naşul mafiei spitalelor bucureştene
Stăm mult şi fără spor la serviciu
JUSTIŢIE Cine este 'generalul' capturat de DIICOT la Iaşi
SPORT Acum şapte ani, Paszkany a fost la CCA şi a indicat arbitrii corupţi cu markerul!
INTERNAŢIONAL AGERPRES Alegeri Transnistria: Smirnov va concura şi în turul doi
Londra ameninţată cu marginalizarea în UE? 'Păcat', răspunde Parisul
Preşedintele Turciei nu a dorit să stea la aceeaşi masă cu ministrul israelian al apărării
9/11: Un nou raport dezvăluie de ce s-a prăbuşit un turn alăturat WTC
Rusia/legislative: Medvedev în dezacord cu manifestanţii şi opoziţia
Majoritatea germanilor nu cred în scindarea UE
EVENIMENT Românii vor strânge cureaua până la găurile făcute de un nou indicator: deficit structural
Boicotarea prazului din Olanda, etapa pe raioane
Wikileaks publică broşurile si clipurile video care arată cum statul îţi sparge email-ul sau controlează calculatorul şi telefonul
Acceleratul moare la 139 de ani

-- in detaliu --

EDITORIAL - Cu ce s-a ales România de la summitul UE? sus

Nici eurobonduri comune, nici minister european al finanţelor, nici 'bazooka' de 2.000 de miliarde de euro pentru Fondul European de Intervenţie Specială (EFSF). Nimic din ceea ce se spunea înainte că este absolut necesar să se hotărască la Bruxelles la summitul de la sfârşitul săptămânii trecute astfel încât zona euro să nu explodeze nu a fost pus pe masă.
Şi totuşi, pieţele financiare nu au subapreciat, cel puţin într-o primă fază, ceea ce au adus liderii Uniunii Europene. Cele mai importante decizii: deficit bugetar structural - adică ajustat cu creşterea/scăderea economică - aproape de zero, suplimentarea contribuţiilor la FMI cu 200 mld. euro şi intrarea în funcţie a Mecanismului de Stabilitate mai devreme cu un an. Însă este posibil ca noutatea cea mai importantă a acestui summit să fie despărţirea apelor, afirmă Sorin Pâslaru în Ziarul Financiar.



POLITIC - 'În 2012, România trebuie să împrumute 16 miliarde de euro' sus

Traian Băsescu spune că taxele şi impozitele nu vor creşte dacă respectăm regulile. Întrebat dacă poate garanta că pensiile şi salariile bugetarilor nu vor fi diminuate în 2012, şeful statului a refuzat să răspundă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică la Cotroceni, că anul viitor România trebuie să se împrumute cât mai puţin deoarece dobânzile la împrumuturi sunt foarte mari - 8%, iar creditele vor fi monitorizate de UE.Şi aşa trebuie să împrumutăm 13,5 miliarde de Euro pentru a rostogoli datoriile anterioare. Deficitul de 1,9 procente mai înseamnă încă 2,5 miliarde, ceea ce înseamnă că România trebuie să se împrumute de pe pieţe - internă şi externă - 16 miliarde de Euro anul viitor (...) Nu sunt datorii făcute de acest Guvern. Banii de la Fond - aceia au alt regim. Vorbim de datoriile pe termen scurt rostogolite continuu din 2007-2008', a spus Băsescu, citat de Jurnalul Naţional.
- 'În 2012, România trebuie să împrumute 16 miliarde de euro' (Jurnalul National)



POLITIC - Planul alternativ al USL la cel al UE: Comitet anti-criză, guvern de tehnocraţi şi alegeri anticipate! sus

Liderul PSD, Victor Ponta, a criticat dur prestaţia lui Traian Băsescu la summitul anti-criză de la Bruxelles, desfăşurat săptămâna trecută, dar şi a unor lideri PDL care şi-au arogat meritul susţinerii noului pact fiscal al UE. El a dat publicităţii un plan de salvare întocmit de USl care propune printre altele înfiinţarea unui comitet anti-criză format din reprezentanţi ai puterii, opoziţiei şi ai BNR, susţinerea de către USL a unui Guvern de tehnocraţi, 'cu premier şi miniştri tehnocraţi' şi alegeri anticipate, afirmă Evenimentul Zilei.
Ponta a acuzat poziţia reprezentanţilor Guvernului, care, după summit, au anunţat că acest moment a dovedit că România a luat măsurile potrivite, mult mai bune decât unele state vest-europene, cazul Elenei Udrea în cadrul unei emisiuni televizate.
- Planul alternativ al USL la cel al UE: Comitet anti-criză, guvern de tehnocraţi şi alegeri anticipate! (Evenimentul zilei)



POLITIC - Austeritatea devine politica oficială a Europei sus

Reuniunea 'istorică' a şefilor de stat sau de guvern ai ţărilor membre UE de joi noaptea nu a salvat moneda unică. Germania s-a opus atât emiterii de euro-obligaţiuni, cât şi pornirii tiparniţei de bani a Băncii Centrale Europene. În schimb, summitul a consfinţit extinderea disciplinei germane la nivelul întregii Europe continentale şi oficializarea politicii de austeritate, scrie România Liberă.
Înscrierea regulii de aur - deficit structural de maximum 0,5% din PIB şi deficit bugetar de maximum 3% - în Constituţiile statelor membre înseamnă asumarea de către liderii politici europeni a necesităţii de a limita şi controla strict cheltuielile bugetare. Faptul că bugetele naţionale vor fi controlate şi aprobate de Comisia Europeană, care va avea dreptul să urmărească prin inspectori exerciţiul bugetar pe parcursul derulării sale reprezintă un divorţ faţă de trecut, când politicienii îşi puteau cumpăra popularitatea cu ajutorul deficitului bugetar şi al datoriei publice.
- Austeritatea devine politica oficială a Europei (Romania libera)



POLITIC - Un vot de la PDL ne costă 100.000 de euro sus

Cei 246 de parlamentari din coaliţie vor primi bani pentru colegiile pe care le reprezintă. Premierul Emil Boc încearcă să îşi asigure adoptarea bugetului pe anul viitor prin fidelizarea senatorilor şi deputaţilor din partidele aflate la Putere. Pentru ca proiectul să fie adoptat cât mai repede şi în forma dorită de Executiv, parlamentarii PDL, ­UNPR şi ­UDMR vor fi răsplătiţi din bani publici, notează Adevărul.
Fiecare parlamentar PDL, UDMR şi UNPR va avea dreptul să depună amendamente în valoare de 400.000 de lei, echivalentul a 100.000 de euro. Banii urmează să fie destinaţi colegiilor în care au fost aleşi respectivii parlamentari. De altfel, majoritatea parlamentarilor PDL şi-au pregătit, deja, amendamente care prevăd construcţia sau finalizarea unor biserici, spitale sau lucrări de infrastructură.
- Un vot de la PDL ne costă 100.000 de euro (Adevarul)



POLITIC - PDL zboară cu taxi-avionul de lux sus

Echipa de conducere a PDL, în frunte cu Emil Boc, Elena Udrea şi Roberta Anastase, a fost săptămâna trecută la Marsilia pentru a participa la Congresul Partidului Popular European. Pentru deplasare, liderii partidului au închiriat un taxi-avion de lux, a cărui oră de zbor pleacă de la 3.000 de euro, afirmă Puterea.
Opt lideri ai PDL au zburat săptămâna trecută la Marsilia, acolo unde s-a desfăşurat Congresul PPE. Pentru deplasare, democrat-liberalii conduşi de Emil Boc nu au folosit serviciile unei curse regulate de linie către Franţa, ci pe cea a unei companii private de aero-taxi. Din informaţiile pe care le deţinem, cursa s-a efectuat cu o aeronavă a companiei Alfa Air, care oferă servicii VIP de transport aerian. După cum se poate vedea şi din imaginile alăturate, aeronava BAe 146-200 este echipată la cele mai înalte standarde de confort, clienţii fiind serviţi, între altele, cu şampanie. Potrivit oficialilor Alfa Air, ora de zbor pleacă de la 3.000 de euro. Aceştia nu au dorit să confirme existenţa unei curse aeriene speciale având la bord echipa de conducere a PDL, în frunte cu Emil Boc.
- PDL zboară cu taxi-avionul de lux (Puterea)



ECONOMIC - 2012 va fi un an greu pentru companiile de stat sus

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a solicitat Guvernului să treacă Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) din administrarea Termoelectrica în subordinea directă a Ministerului Economiei şi să înceapă procedura de privatizare a companiei, operaţiune care să fie încheiată până la sfârşitul anului viitor, se arată într-un document oficial. Obligaţia privatizării Electrocentrale Bucureşti este prevăzută în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern şi FMI în ultimele negocieri, din toamna acestui an, şi apare pentru prima dată într-o înţelegere cu instituţia financiară internaţională.
Autorităţile trebuie să angajeze un consultant juridic până la finele lunii iunie 2012, să selecteze un consultant pentru privatizare până la sfârşitul lunii august, să publice prospectul până la finele lunii octombrie şi să finalizeze privatizarea până la sfârşitul anului viitor, notează Curierul Naţional.
- 2012 va fi un an greu pentru companiile de stat (Curierul national)



ECONOMIC - În sfârşit confirmă şi BNR: Întârzierea ajustării sistemului bancar împiedică relansarea creditării sus

Nicolae Cinteză, şeful Supravegherii băncilor din BNR, a făcut cele mai dure declaraţii la adresa băncilor de la izbucnirea crizei, anunţă Ziarul Financiar. Nicolae Cinteză a afirmat că prin modul în care bancherii au făcut restructurările creditelor 'au omorât clienţii sau erau pe punctul să-i omoare'. Mai mult decât atât, pentru că băncile nu s-au restructurat pe măsura crizei, ele au devenit ineficiente şi au transferat acest cost clienţilor buni-platnici, contribuind şi mai mult la accentuarea crizei.
Pentru a susţine piaţa, BNR va relaxa normele de restructurare a creditelor şi speră că bancherii vor transfera această relaxare şi clienţilor lor. 'Rigiditatea în restructurare nu este recomandată din punctul meu de vedere. Politica băncii trebuie să fie una care să încurajeze încasarea creditelor. Nu dorim ca băncile să se transforme în agenţii imobiliare', a menţionat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR la un seminar organizat la Sinaia de BNR, Asociaţia Română a Băncilor şi Alpha Bank.
- În sfârşit confirmă şi BNR: Întârzierea ajustării sistemului bancar împiedică relansarea creditării (Ziarul financiar)



ECONOMIC - Baronii exporturilor paralele de medicamente sus

Exporturile paralele de medicamente au ca beneficiari o salbă lungă de firme din industria farma autohtonă şi ca victime principale milioane de bolnavi din întreaga ţară. Victimele colaterale sunt fabricile de medicamente care pierd pieţe importante din Occident, notează Curentul.
Există însă situaţii în care producătorii internaţionali au pierdut mai mult decât atât. Cel mai concludent caz este cel al producătorului Hoffman La Roche din Elveţia care a fost practic ţepuit de distribuitorul local Relad Internaţional. Majoritatea medicamentelor din depozitele Relad Internaţional ajungeau pe căi întortocheate, despre care vom vorbi cu altă ocazie, în străinătate. Acest lucru a distrus afacerea clădită de sute de ani de producătorii internaţionali şi a lăsat bolnavii să sufere fără alinare pe paturi de spital. Se pare însă că managerii Relad deciseseră să producă o pagubă şi mai mare.
- Baronii exporturilor paralele de medicamente (Curentul)



SOCIAL - Sorin Oprescu, Naşul mafiei spitalelor bucureştene sus

Încrengătura aflată în spatele achiziţiilor de echipamente medicale de către spitalele bucureştene din ultimii ani duce către Sorin Oprescu.
În urma unei vaste investigaţii jurnalistice care a durat peste două luni, timp în care au fost intervievate zeci de persoane şi s-a vorbit cu reprezentanţii multor firme de profil, 'Evenimentul Zilei' este în situaţia de a publica o amplă anchetă din care rezultă faptul că primarul general Sorin Oprescu este Naşul mafiei spitalelor din Bucureşti.
Un lanţ de sereleuri conectate între ele câştigă, în mod constant, contracte de la spitalele bucureştene aflate în subordinea Primăriei Capitalei. Miza afacerii este uriaşă: Sute de milioane de lei. Interesele firmelor abonate la banii spitalelor se intersectează periculos chiar cu afacerile familiei lui Sorin Oprescu, riscând să-l aşeze, în cel mai fericit caz, într-un grav conflict de interese. Majoritatea celor implicaţi în reţeaua de sereleuri de apartament este formată din medici deveniţi comercianţi cu echipamente medicale.
- Sorin Oprescu, Naşul mafiei spitalelor bucureştene (Evenimentul zilei)



SOCIAL - Stăm mult şi fără spor la serviciu sus

Românii lucrează 41 de ore pe săptămână, dar productivitatea lor nu este nici măcar la jumătate din media europeană. În pofida aparenţelor, germanii nu sunt nici cei mai harnici şi nici cei mai productivi din Europa, arată Eurostat (biroul european de statistică). Mai mult decât atât, stereotipurile de genul 'grecii cei leneşi' nu au nicio legătură cu realitatea surprinsă clar în datele statistice. Asta se ştia ce-i drept de mult timp, ultimele rapoarte confirmând încă o dată situaţia din tabelele Eurostat sau ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), afirmă Adevărul.
Aşadar, grecii şi austriecii sunt cei care muncesc cele mai multe ore, dacă vorbim despre angajaţii cu normă întreagă. Săptămânal, un grec şi un austriac stau la job 43,7 ore, în timp ce un neamţ stă doar 42 de ore. Dacă în calcule intră şi persoanele cu program neregulat, cei în regim part-time, de exemplu, atunci grecii au cea mai mare medie de ore din toată Europa - 42,2 ore pe săptămână, fiind urmaţi de cehi, cu 41,2 ore.
- Stăm mult şi fără spor la serviciu (Adevarul)



JUSTIŢIE - Cine este 'generalul' capturat de DIICOT la Iaşi sus

Valeriu Gaichuk, moldoveano-ucraineanul arestat la Iaşi pentru transferuri financiare neautorizate, a mai avut antecedente penale în România, imediat după 1990, când a fost acuzat de o înşelăciune de peste patru milioane de dolari, susţine România Liberă. Procurorii DIICOT au anunţat week-end-ul trecut prinderea la Iaşi a trei cetăţeni străini, membri ai unui grup infracţional organizat specializat în transferuri financiare neautorizate şi spălare de bani. Este vorba de Konstantin Ossipov, 42 de ani, cetăţean israelian, Vitalie Matei, 37 ani, din Republica Moldova, şi Valeriu Gaichuk, 54 de ani, cu dublă cetăţenie - moldoveano-ucraineană. Acesta din urmă, potrivit paginii personale de Facebook, se prezintă ca general de armată în rezervă. Totodată, el ar fi director al ITR EUROPE TV CHANNEL şi susţine că a studiat în SUA. Este născut pe 14 decembrie 1957, la Bălţi în Republica Moldova, şi declară că este vorbitor a nouă limbi străine.
Vânat de FBI şi SRI, generalul (r) Valeriu Gaichuk (54 de ani) a fost arestat la Iaşi, alături de un evreu şi de un basarabean, pentru atacuri informatice. Ei încercau să scoată un milion de dolari de la CEC Bank, bani obţinuţi din fraude informatice, potrivit ziarului Adevărul.
- Cine este 'generalul' capturat de DIICOT la Iaşi (Romania libera)
- General ucrainean capturat în România (Adevarul)



SPORT - Acum şapte ani, Paszkany a fost la CCA şi a indicat arbitrii corupţi cu markerul! sus

În 2004, patronul CFR-ului a luat o carioca şi a însemnat cu 'X' mai mulţi arbitri aflaţi pe un afiş cu lotul primelor două ligi: 'Ăştia sînt corupţi, ceilalţi nu!'. Balaj şi CFR au fost acuzaţi violent după derby-ul cu Steaua. Gigi Becali a dezvăluit chiar că gruparea din Gruia e singura din Liga 1 care corupe arbitrii cu sume mari de bani. Gazeta face azi o dezvăluire incredibilă, care îl are în prim-plan pe omul numărul 1 de la Cluj, scrie Gazeta Sporturilor.
În urmă cu 7 ani, Arpad Paszkany a fost autorul unei scene şocante, petrecute în biroul Comisiei Centrale a Arbitrilor. Aflat în trecere la Casa Fotbalului, Paszkany s-a întîlnit întîmplător pe unul dintre holuri cu şefii CCA de la acea vreme. 'Am fost declarat persona non-grata pentru că am zis de arbitri că sînt corupţi?! Păi, haideţi să vă arăt eu ceva, ca să ştiţi şi voi!', le-a strigat boss-ul ardelean membrilor CCA.
- Acum şapte ani, Paszkany a fost la CCA şi a indicat arbitrii corupţi cu markerul! (GAZETA SPORTURILOR)



INTERNAŢIONAL AGERPRES - Alegeri Transnistria: Smirnov va concura şi în turul doi sus

Liderul separatist al regiunii transnistrene din estul Republicii Moldova, Igor Smirnov, va fi obligat să candideze, în premieră, în al doilea tur de scrutin pentru această funcţie, potrivit unui exit-poll, realizat în regiune. Igor Smirnov a acumulat peste 47%, iar fostul şef al Sovietului Suprem (aşa numitul legislativ), Evgheni Şevciuc, 23,2%, în timp ce actualul preşedinte al Sovietului Suprem, Anatoli Kaminski, 22,6%, potrivit Interfax, care citează un exit-poll, realizat de agenţia Vector. Indiferent de rezultatele aşa-ziselor alegeri prezidenţiale din zona de est a Republicii Moldova, există puţine şanse ca acestea să influenţeze în mod pozitiv negocierile cu Chişinăul şi procesul de reglementare a conflictului transnistrean, consideră experţii în domeniu din această ţară.



INTERNAŢIONAL AGERPRES - Londra ameninţată cu marginalizarea în UE? 'Păcat', răspunde Parisul sus

Ministrul francez al economiei, François Baroin, a răspuns duminică printr-un lapidar 'Păcat!' la o întrebare legată de riscul ca Marea Britanie să fie marginalizată în cadrul Uniunii Europene, după refuzul Londrei de a se asocia acordului de la Bruxelles privind consolidarea disciplinei bugetare în Europa, relatează AFP. '(Britanicii) nu vor părăsi Europa', a declarat Baroin, adăugând că, dacă Marea Britanie se va ţine la o parte de o Europă 'în 26 ce va merge mai repede', va spune '/păcat/, pentru a rezuma lucrurile'. 'Am luat act de decizia luată de (premierul britanic) David Cameron, o regretăm, dar nu ne putem opri', a continuat el.
Citându-l pe vicepremierul britanic, Nick Clegg, un liberal-democrat proeuropean, care a apreciat că 'Marea Britanie care riscă să fie izolată şi marginalizată în cadrul Uniunii Europene', François Baroin a afirmat că 'istoria va spune cine a avut dreptate'.



INTERNAŢIONAL AGERPRES - Preşedintele Turciei nu a dorit să stea la aceeaşi masă cu ministrul israelian al apărării sus

Preşedintele turc Abdullah Gul a renunţat în cele din urmă să asiste la prânzul organizat în cadrul Conferinţei internaţionale de la Viena, la care a participat şi ministrul israelian al apărării Ehi Barak, a informat în urmă cu o zi publicaţia israeliană Haaretz. Surse din administraţia lui Gul au explicat că preşedintele a decis să nu participe la prânzul organizat în cadrul World Policy Conference după ce a aflat că la eveniment va fi prezent şi şeful instituţiei de apărare a statului evreu. De asemenea, el a ignorat fotografia de grup a participanţilor la conferinţă din acelaşi motiv, mergând să viziteze în schimb cartierul turcesc din Viena.



INTERNAŢIONAL AGERPRES - 9/11: Un nou raport dezvăluie de ce s-a prăbuşit un turn alăturat WTC sus

Principalul mister al atentatelor de la 11 septembrie 2001 şi, anume, prăbuşirea la New York a unui al treilea zgârie nori alăturat 'turnurilor gemene', numit şi WTC7, a fost se pare descifrat într-un nou raport-anchetă, al cărui conţinut va fi dat publicităţii până la sfârşitul lunii decembrie a.c., transmite BBC World Service , preluat de media internaţionale.
Potrivit informaţiilor, care s-au scurs în avans în presă, cel de-al treilea zgârie-nori, de 47 de etaje, s-a prăbuşit din cauza unor incendii obişnuite, care făceau ravagii simultan la diferite etaje ale clădirii. La această concluzie a ajuns o echipă de experţi de la Institutul Naţional de Standarde şi Tehnologie din SUA. Dacă această informaţie va fi confirmată de raportul oficial, acesta va fi primul şi unicul caz din istorie când un zgârie-nori se dărâmă din cauza unor incendii.



INTERNAŢIONAL AGERPRES - Rusia/legislative: Medvedev în dezacord cu manifestanţii şi opoziţia sus

Preşedintele rus Dmitri Medvedev şi-a manifestat duminică dezacordul cu criticile formulate de opoziţie în cursul manifestaţiilor de sâmbătă, de o anvergură fără precedent în ultimul deceniu în Rusia, desfăşurate în semn de protest faţă de rezultatul alegerilor legislative din 4 decembrie, câştigate de partidul de guvernământ Rusia Unită, al premierului Vladimir Putin, transmite Interfax, AFP şi AP. 'Nu sunt de acord nici cu sloganurile şi nici cu declaraţiile manifestanţilor care au denunţat fraude şi au cerut organizarea de noi alegeri', a declarat Medvedev, citat de Interfax, la o zi după cea mai importantă acţiune de protest a opoziţiei din Rusia, subliniind totuşi că a dispus ca 'sesizările referitoare la eventuale fraude să fie verificate'.
Într-un mesaj pe pe pagina sa de pe Facebook, preşedintele rus susţine că a dat ordin să fie verificate toate informaţiile cu privire la respectarea legislaţiei electorale.



INTERNAŢIONAL AGERPRES - Majoritatea germanilor nu cred în scindarea UE sus

Majoritatea germanilor sunt de părere că Uniunea Europeană va rămâne unită, potrivit unui sondaj de opinie făcut public duminică, în pofida respingerii de către Marea Britanie a deciziilor partenerilor săi europeni, care îi preocupă în schimb pe unii lideri politici din economia nr.1 din Europa, relatează AFP. Într-un sondaj realizat pe 1000 de persoane, joi şi vineri, pentru ziarul Bild am Sonntag, 60% dintre cei intervievaţi au răspuns cu 'nu' la întrebarea 'Credeţi că Uniunea Europeană cu 27 de membri se va dezintegra?'. Totuşi, 33% apreciază că această eventualitate s-ar putea materializa.
Opoziţia anunţată de Marea Britanie faţă de modificarea tratatelor europene în vederea întăririi disciplinei bugetare îi preocupă în schimb pe liderii politici din Germania, potrivit presei de weekend.



EVENIMENT - Românii vor strânge cureaua până la găurile făcute de un nou indicator: deficit structural sus

Românii descoperă că Uniunea Europeană le aduce şi obligaţii în plus, nu doar avantajul libertăţii de a se plimba mai liber pe continent. Mai nou află că programul de aderare la moneda unică europeană impune sacrificii şi personale, şi de natură politică. Surpriza este că România va trebui să participe la finanţarea unui fond de salvare a ţărilor cu datorii enorme din zona euro, deşi nu este încă membru în clubul ţărilor care au adoptat moneda unică, dar este obligată să se comporte ca un membru de facto, susţine Jurnalul Naţional.
Liderii UE au ajuns la sfârşitul săptămânii trecute la un acord care dă speranţa că moneda euro va rămâne în continuare expresia sintetică a unităţii. Pactul fiscal anunţat ca bază pentru stabilitatea sporită a monedei euro impune aplicarea unor criterii deja asumate prin Tratatul de la Maastricht
- Românii vor strânge cureaua până la găurile făcute de un nou indicator: deficit structural (Jurnalul National)



EVENIMENT - Boicotarea prazului din Olanda, etapa pe raioane sus

Roşiile, ardeii, ţelina, andivele şi alte fructe şi legume care provin din Ţara Lalelelor ar putea fi ocolite de români, ca răspuns la reacţia olandezilor care ne-au spus 'NU în Schengen', notează Evenimentul Zilei.
Preşedintele Traian Băsescu a ieşit la cumpărături şi a evitat 'zarzavaturile olandeze', un răspuns la reacţia celor din Ţara Lalelelor faţă de blocarea intrării noastre în spaţiul Schengen.
Cele mai multe importuri din Olanda sunt cele de flori. Anual, românii ar trimite în conturile din Ţara Lalelelor peste 20 de milioane de euro. La câteva zile după ce administraţia de la Amsterdam a spus că nu doreşte intrarea României în spaţiul Schengen, mai multe tiruri cu flori si bulbi din Olanda au fost oprite în vămile Borş şi Salonta. Acestea erau suspectate de autorităţile româneşti că sunt infestate cu micororganisme de carantină. Olandezii au spus că e o formă de şantaj a românilor, însă autorităţile noastre au reacţionat, spunând că e doar o coincidenţă.
- Boicotarea prazului din Olanda, etapa pe raioane (Evenimentul zilei)



EVENIMENT - Wikileaks publică broşurile si clipurile video care arată cum statul îţi sparge email-ul sau controlează calculatorul şi telefonul sus

'Interceptarea în masă a populaţiei nu este doar o realitate, este o nouă industrie secretă care se extinde în 25 de ţări', îşi începea grupul WikiLeaks, pe 1 decembrie, noua serie de dezvăluiri grupate sub numele de Spy Files (Dosarele de spionaj). 160 de firme din întreaga lume vând, absolut legal şi în văzul tuturor, instrumente sofisticate, cursuri de pregătire, viruşi şi programe informatice pentru spionaj. Clienţii lor sunt guvernele şi serviciile secrete din întreaga lume, iar ţintele sunt de cele mai multe ori civile, scrie Gândul.
Informaţiile prezentate de WikiLeaks întăresc zicala că cea mai bună ascunzătoare este sub ochii tuturor. Cea mai mare parte a acestor produse se găsesc pe internet, iar broşurile, documentele sau clipurile video de prezentare a produselor pentru spionaj sunt prezentate la conferinţe şi târguri tematice din toată lumea.
- WIKILEAKS publică broşurile si CLIPURILE VIDEO care arată cum STATUL îţi SPARGE EMAIL-ul sau CONTROLEAZĂ calculatorul şi telefonul (Gandul)



EVENIMENT - Acceleratul moare la 139 de ani sus

Din 13 septembrie 1872 până la 11 decembrie 2011, denumirea 'accelerat' pentru trenurile cu viteză superioară personalelor a fost folosită fără întrerupere. Dinainte de Războiul de Independenţă de la 1877, românii ştiu că trenurile de călători pot fi personale sau accelerate (după viteză), iar din perioada interbelică au intrat în memoria colectivă şi rapidele. Chiar şi litareatura a păstrat, prin celebra poezie a lui George Topârceanu, numele de accelerat pentru trenurile mai iuţi, scrie Adevărul.
Însă de acum, chiar de ieri, va trebui să uităm toate aceste denumiri, pentru că din vocabularul feroviar oficial au fost excluse şi personalele, şi acceleratele, şi rapidele, odată cu intrarea în vigoare a noii ediţii a 'Mersului Trenurilor'. În loc de 'Ce să fie? Nu-i nimic. A trecut acceleratul', am putea avea, cel mult '... A trecut Interregio'... Asta pentru că, de ieri, în loc de Personal avem 'Regio', în loc de Accelerat avem 'Interregio', iar în loc de Rapid avem 'Intercity'. Cum era de aşteptat, călătorii se adaptează cu greu noilor denumiri.
- Acceleratul moare la 139 de ani (Adevarul)

Continuare......