[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 7 iulie 2011

Posted by PressUpdate joi, 7 iulie 2011 17:31 0 comentarii
Sumar

De ce este Geoană cel mai bun prieten al SUA (România liberă)
Traian Băsescu a fost jignit indirect de clasamentul făcut de ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti în care Mircea Geoană este numit 'cel mai bun prieten pe care SUA îl au în România'.

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind confiscarea averilor ilicite (Evenimentul zilei)
Guvernul Boc a discut în şedinţa de ieri proiectul de lege al Ministerului Justiţiei (MJ) de completare a Codului penal privind confiscarea extinsă a averilor. Premierul Emil Boc a anunţat că actul a fost adoptat de Executiv.

PNL nu vrea republică prezidenţială. PSD se mai gândeşte. Planurile lui Voiculescu: Băsescu suspendat, Crin la Cotroceni cu puteri sporite (Puterea)
Traduse, cele mai noi planuri ale mogulului Voiculescu sună în felul următor: Preşedintele Băsescu trebuie suspendat şi înlocuit la Cotroceni de Crin Antonescu, iar, o dată ajuns în poziţia de şef al statului, puterile lui Antonescu trebuie sporite prin modificarea Constituţiei în sensul introducerii republicii prezidenţiale. Surpriză, totuşi! Liberalii nu sunt de acord cu mogulul. Social-democraţii se mai gândesc însă.

Continua

PDL iese la bătaie în teritoriu (Adevărul)
Cele 400 de creşe promise de ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, fac parte din planul electoral gândit de liderii PDL. În programul pus la cale de Gheorghe Flutur şi Ioan Oltean au fost incluse şi acţiuni în teritoriu cu miniştri şi parlamentari PDL în care să fie lăudate iniţiativele Guvernului.

Dan Diaconescu: "De ce l-au arestat pe Doru Iuga şi pe Ponta nu?" (România liberă)
Dan Diaconescu explică într-un interviu pentru România liberă de ce nu l-a concediat pe angajatul său Doru Iuga, arestat preventiv pentru întreţinere de relaţii sexuale cu minori, şi de ce a acordat doar 'câteva ore" de emisie la OTV acestui scandal.

Marian Vanghelie: Eu o iubesc pe Roberta Anastase, dar ar trebui să-şi găsească un intelectual rasat (Gândul)
Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a glumit pe seama preşedintelui Camerei Deputaţilor, spunând că o "iubeşte" pe Roberta Anastase , dar că acesteia i-ar trebui un partener "mai cuminte".

Cum să câştigi 165 mil. euro numai din dosare şi fără să faci vreo construcţie (Ziarul financiar)
Omul de afaceri Costică Constanda a câştigat o primă rundă în dosarul Bordei-Satul Francez, început de pe vremea lui Băsescu.

Comenzile noi din industrie au crescut cu 23,5% (Curierul Naţional)
Comenzile noi din industrie, pe total piaţa internă şi externă, au crescut în primele cinci luni ale anului, în termeni nominali, cu 23,5% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, datorită evoluţiilor înregistrate la toate grupele industriale, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

România este pe cale să piardă o afacere de 600 de milioane de euro (Gândul)
Un comitet al ONU privind respectarea protocolului de la Kyoto se va reuni la Bonn, în perioada 6-8 iulie, pentru a decide dacă interzice sau nu României tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, denumite pe scurt certificate de carbon. Comitetul a constatat că statul român nu a respectat în întregime indicatorii din raportările anuale privind poluarea, aşa cum impune protocolul de la Kyoto privind schimbările climatice.

Udrea le dă celor de la IBM două milioane de lei ca să-i numere turiştii (Evenimentul zilei)
Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, vrea să ştie câte persoane se cazează în hotelurile şi pensiunile din ţară. Pentru a avea date exacte, ministerul pe care îl conduce va plăti companiei IBM România două milioane de lei pentru realizarea unui soft care să fie apoi instalat în toate unităţile de cazare din ţară.

5,8 milioane de români mai au doar câteva zile pentru a-şi asigura locuinţa. Cât costă şi care sunt amenzile (Gândul)
Primarii intenţionează să îi "păsuiască", după 15 iulie, pe românii care nu şi-au cumpărat o asigurare obligatorie pentru locuinţă şi nici nu vor să îi amendeze, după data menţionată, pe cei fără astfel de poliţe, reiese din informaţiile furnizate de primari pentru Gândul.

Anomaliile salariilor din companiile de stat (Adevărul)
Toţi directorii generali ai companiilor de stat au acelaşi salariu, 4.800 de lei, indiferent dacă obţin profit sau pierderi. Astfel că nimic nu îi motivează să termine anul cu rezultate financiare cât mai bune. Directorii adjuncţi şi şefii de divizii din societăţile naţionale au ajuns să aibă salarii mult mai mari decât directorii generali, după ce salariile acestora au fost plafonate.

IPS Teodosie, acuzat din nou de fals în actele oficiale al Arhiepiscopiei Tomisului (România liberă)
Un preot învinuit de înşelăciune de Arhiepiscopia Tomisului a descoperit recent că reprezentanţii Bisericii s-au folosit de documente antedatate pentru a-l acuza în instanţă.

Dramă la peste 8.000 de metri altitudine. Alpinistul Horia Colibăşanu: "Joelle a murit în braţele mele" (Evenimentul zilei)
După o lună de reculegere, alpinistul Horia Colibăşanu a postat pe pagina sa de web povestea dramatică prin care a trecut pe vârful Makalu. Detaliile sunt atât de dure încât îţi dau lacrimile.

Horror în Primăverii. O jurnalistă şi-a ucis mama şi apoi s-a spânzurat (Puterea)
O jurnalistă şi-a omorât mama după care s-a sinucis prin spânzurare, în cartierul Primăverii. Aceasta este pista pe care o investighează ofiţerii Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei. Vecinii spun că ziarista avea excese de furie, semne ale unor boli psihice, dar acestea nu pot fi dovedite de acte medicale.

Gala lui Bute - organizată de un SRL specializat în repararea calculatoarelor, cu un singur angajat (Jurnalul Naţional)
Gala Campion pentru România nu s-ar fi putut desfăşura fără ajutorul Elenei Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a declarat Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box. 'Mulţumesc personal Elenei Udrea, ministrul Turismului, care a sprijinit realizarea acestei gale', a spus ieri Obreja, în deschiderea conferinţei de presă de ieri.

Cum comandau sex cu minori un preot, un politician, un om de afaceri şi un fotbalist (Adevărul)
Interceptările din dosarul 'Sex cu băieţei' în care este implicat şi directorul OTV Doru Iuga scot la iveală noi detalii despre homosexualii din Bucureşti care se foloseau şi de minori pentru satisfacerea fanteziilor sexuale.
Sursa: Agerpres

Continuare......

Revista Presei 6 iulie 2011

Posted by PressUpdate miercuri, 6 iulie 2011 10:27 0 comentarii
Sumar

Înjurătura la români (Adevărul)
Dacă dai în Băsescu, dar dai şi în Opoziţie, eşti un amărât de portocaliu ipocrit, ale cărui critici sunt, de fapt, laude ascunse.

Bacalaureat 2011. Ministrul Educaţiei Daniel Funeriu: "Dacă în toamnă se vor scoate camerele nu se va mai păstra nivelul de corectitudine" (Evenimentul zilei)
Ministrul Educaţiei Daniel Funeriu, invitat marţi seară la emisiunea 'Evenimentul zilei', de la B1 TV, a spus că examenul de bacalaureat de anul acesta a fost unul corect şi datoriă profesorilor, care au ales să treacă peste problemele din trecut.

USL ocroteşte averile ilicite dobândite prin corupţie (România liberă)
Pentru a putea declara public că susţine ideea confiscării averilor ilicite, USL a depus la Parlament un proiect de lege inspirat din legislaţia europeană. Numai că din lista infracţiunilor ce pot atrage confiscarea totală sau parţială a averii lipsesc cu desăvârşire tocmai faptele de corupţie.

Au muncit, deci merită. Unde se odihnesc chiulangiii neamului (Puterea)
Destinaţia preferată pentru concedii rămâne, însă, litoralul. Mamaia are o concurenţă serioasă în staţiunile turceşti. Unii aleg să se odihnească la pescuit sau la băi.

Ce mă fac fără Bac? Sfaturi pentru cei care au picat (Adevărul)
Jumătate dintre elevii care au dat Bacalaureatul anul acesta au picat examenul. Cine îi angajează? Agent imobiliar, manipulant marfă, secretar, vânzător sunt doar câteva dintre meseriile pentru care angajatorii nu cer diplomă de bacalaureat - scrie Adevărul.

Ruşinea naţională a Bacului şi profiturile neruşinate ale barosanilor din învăţămant (Curentul)
Ruşinea naţională a Bacului ce evidenţiează mediocritatea generalizată a viitorilor studenţi se alimentează din neruşinarea clanurilor din învăţământ perpetuate încă din timpul lui Andrei Marga, el însuşi menţionat în presa din Cluj drept şef de clan, fiind alături de nevastă-sa, beneficiarul unui sistem perpetuat încă din perioada comunistă, în care de altfel astfel de personaje propovăduiau cu cerbicie marxism-leninismul.

Rezultate BAC 2011: Un olimpic la fizică a avut un şoc atunci când a văzut că a luat 2,20 la... fizică
Armin Brezovszky, un olimpic maramureşean la fizică, a constatat cu stupoare în urma afişării rezultatelor de la bacalaureat că fusese respins deoarece luase nota 2,20 la fizică. Tânărul a depus contestaţie, câteva ore mai târziu fiind informat că a fost vorba despre o greşeală de transcriere a notei. În realitate, nota tânărului era 9,20.

Udrea-Rudel Obreja, casierii Galei Bute (Jurnalul Naţional)
Iniţial, Rudel Obreja a trimis cereri de sponsorizare la MDRT şi la companiile de stat în numele Federaţiei Române de Box, unde deţine funcţia de preşedinte.

Crimă violentă în cartierul Primăverii din Bucureşti: două femei găsite în stare de putrefacţie (Adevărul)
Cadavrele a două femei au fost descoperite într-un apartament din cartierul bucureştean Primăverii.
Sursa: Agerpres

Continuare......

Revista Presei 5 iulie 2011

Posted by PressUpdate marți, 5 iulie 2011 10:26 0 comentarii
Sumar

Din gândirea politică a unui licean care a luat 1,20 la română (România liberă)
" 1,20 la română! Adică am scris patru pagini şi mi-a dat doar 20 de sutimi? Nu se poate aşa ceva! Îi transmit domnului Funeriu....multă sănătate. Şi familiei lui!".

Cât a crescut averea lui Traian Băsescu (Evenimentul zilei)
Faţă de anul trecut, preşedintele României are în declaraţia de avere din iunie 2011 un apartament în Constanţa. Acesta a fost dobândit prin moştenire.

Daniel Funeriu despre rezultatele la BAC: Profesorii tocmai şi-au recâştigat o mare parte din demnitatea lor socială (Hotnews)
Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat luni la TVR ca toata lumea s-a preocupat de cei care au picat examenul de Bacalaureat, dar uita de cei care au promovat: "Cadrele didactice din Romania s-au saturat sa fie partase la un sistem care face rabat de la corectitudine". In privinta aspectului financiar, ministrul a declarat: "Facem tot ceea ce Romania poate sa-si permita astazi".

Perle de la USL. Opoziţia vrea capul lui Funeriu pentru că nu s-a mai putut copia la Bac (Puterea)
Liderii USL îi cer demisia lui Daniel Funeriu. Explicaţia lor: ministrul educaţiei a organizat în mod 'dezastruos' bacalaureatul de anul acesta. Argumentele celor din Opoziţie sunt de natură politică, ei condamnând insuficienta pregătire şcolară a celor care conduc azi România.

Marian Vanghelie cere demisia lui Funeriu. În 2000, primarul era prins copiind la Bac (Evenimentul zilei.)
Cu Bac-ul luat la frumoasa vârstă de 33 de ani , vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie s-a pronunţat ieri pentru demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, făcut responsabil pentru rezultatele înregistrate la ultimul examen de bacalaureat.

Vadim Tudor acuzat că fură (Puterea)
Un fost asistent al eurodeputatului Corneliu Vadim Tudor, Cezar Cătălin Marin, susţine că liderul PRM nu l-a plătit din 2009 până în prezent, dar că şi-ar fi însuşit 40.000 de euro plătiţi de PE pentru salariul său. El anunţă că a depus plângere penală împotriva lui C.V. Tudor pentru fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Mihai Tănăsescu: "Decizia Fitch arată că politicile economice luate au dat rezultate" (Capital)
Reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Mihai Tănăsescu, a declarat, într-un interviu acordat capital.ro, că ridicarea ratingului României şi încadrarea lui în categoria investment grade este una pozitivă, care va da încredere investitorilor în România. Totodată, el avertizează că trebuie să fim în continuare prudenţi şi să ducem reformele, la care ne-am angajat, până la capăt.

O generaţie pierdută care costă economia un miliard de euro (Ziarul financiar)
Sistemul de învăţământ, pentru care statul cheltuie anual peste 2 miliarde de euro, a fost unul dintre cele mai "reformate" sisteme din ultimele decenii: peste 100 de modificări au fost aduse în 20 de ani la legile învăţământului.

Secretul succesului la Bac: Primele trei judeţe din topul pe ţară nu au avut camere de supraveghere (Gândul)
Rezultatele la Bac 2011 nu au fost determinate doar de efortul depus la învăţătură de liceeni, ci şi de prezenţa camerelor de supraveghere video în sălile de examinare. După cum se poate vedea şi pe harta promovabilităţii la Bacalaureat, judeţele cu procentul cel mai ridicat de promovabilitate la Bac 2011 sunt şi cele unde camerele au lipsit cu desăvârşire sau au acoperit doar o mică parte din centrele de examinare.

Liceeni rataţi, directori repetenţi (Adevărul)
Cum e să fii directorul unui liceu unde niciun elev nu a trecut de Bac? - este întrebarea pe care 'Adevărul' a pus-o şefilor instituţiilor celor mai slabe. Elevii spun că profesorii le-au încurajat lenea, iar managerii instituţiilor repetente, că tinerii n-au luat în serios gravitatea examenului.

Doctorul FMI ne bagă-n groapă după reţeta Boc (Jurnalul Naţional)
Sănătatea va fi din ce în ce mai subfinanţată, iar românii se vor putea trata din ce în ce mai greu în sistemul medical românesc, deşi au contribuit de-a lungul timpului cu sume importante de bani la asigurările de sănătate.

Românii muncesc în disperare ca să aibă ce mânca (Curentul)
Cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în primele trei luni ale anului, în medie, de 2.098 lei lunar pe gospodărie (728 lei pe persoană) şi au reprezentat 90,5% din nivelul veniturilor totale medii, care s-au ridicat la 2.318 lei pe gospodărie şi 804 lei pe persoană, arată datele transmise ieri de INS.

BAC-ul, duşmanul fotbaliştilor! Jucătorii au fost dărâmaţi de examene! Cine s-a ales cu media 1.76, ce au făcut Danciu şi Zicu (Pro Sport)
După un an de competiţii în care au fost angrenaţi, fotbaliştii au fost "doborâţi" de examenul de Bacalaureat.
Sursa: Agerpres

Continuare......

Revista Presei 4 iulie 2011

Posted by PressUpdate luni, 4 iulie 2011 10:17 0 comentarii
Sumar

Cine pică testul lui Traian Băsescu (Evenimentul zilei)
Boagiu, Igaş, Ialomiţeanu, Vreme şi Borbely sunt miniştrii care au performanţe modeste în ceea ce priveşte absorbţia banilor pe care Uniunea Europeană ni-i pune la dispoziţie.

Note mici la BAC 2011: Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei, îl găseşte vinovat de aceste rezultate dezastruoase pe Traian Băsescu (Gândul)
Rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca, Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei, consideră că procentele de promovabilitate ale bacalaureatului sunt "alarmante", rezultatele înregistrate indicând faptul că este vorba despre "cea mai slabă învăţare din istorie".

Vanghelie a fost dat afară de la BAC pentru că a încercat să copieze (Adevărul)
Primarul sectorului 5 Marian Vanghelie şi-a luat Bacalaureatul la 33 de ani, iar ministrul de Interne Traian Igaş la 24 de ani.
Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, s-a dovedit tenace şi la acest capitol , el dând de două ori Bacalaureatul până la trecerea examenului. În 2000, Vanghelie a fost eliminat din Bacalaureat pentru că a fost prins cu "surse de informare" asupra sa. In 2001 a susţinut din nou Bac-ul in judetul Ilfov şi a obţinut diploma de Bacalaureat, la vârsta de 33 de ani.

Deputatul Cristian Rizea, "un golănaş pe care unii au avut nesăbuinţa să-l facă deputat" (Evenimentul zilei)
Viaţa, cariera şi ascensiunea politică a lui Cristian Rizea pot fi punct de plecare pentru un scenariu de film, mai ales că personajul a căpătat şi o poreclă savuroasă în lumea mondenă a Capitalei, de care e preocupat în aceeaşi măsură ca şi de cea politică.

Mihai Prisăcariu, ciocoi traseist milionar la stat (Curentul)
Mihai Prisăcariu, un traseist politic plantat anul acesta într-o funcţie extrem de importantă din Secretariatul General al Guvernului, este cercetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru modul în care a dobândit averea, dar şi pentru că, de la începutul anului, ocupă ilegal două funcţii publice.

Maghiarii din Harghita şi Covasna nu dau doi bani pe regionalizare şi Ţinutul Secuiesc (România liberă)
"Ne bagă în faţă problema asta cu naţionalismul, că ungurii se omoară cu românii. Noi suntem prieteni, lucrăm de ani de zile împreună", afirmă cele mai multe dintre persoanele consultate de România liberă.

Mark Henry Gitenstein, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România: 'Oficiali români cer mită investitorilor din SUA' (Adevărul)
Ieri, pe 4 iulie, Mark Heny Gitenstein, ambasadorul SUA, a sărbătorit pentru a doua oară în România Ziua Independenţei Statelor Unite. Are rădăcini româneşti, străbunicii săi au emigrat din Moldova. Nu ezită însă să critice România ori de câte ori observă derapaje democratice.

Deşi mică, datoria publică este periculos de mare (Capital)
Economiştii avertizează asupra câtorva vulnerabilităţi referitoare la structura datoriei (peste 50% în valută) şi la gestionarea acesteia (scadenţă rapidă a împrumuturilor).

Statul a cheltuit degeaba 240 milioane de euro pentru elevii care au dat bacul în 2011(Ziarul financiar)
Statul a cheltuit în ultimii patru ani 480 de milioane de euro pentru finanţarea celor peste 200.000 de elevi care au dat examenul de bacalaureat în 2011, însă rezultatele parţiale privind rata de promovabilitate (de 50%) arată că jumătate din bani au fost cheltuiţi degeaba.

Măcel după rezultatele la bacalaureat 2011. Adevărata valoare a "Generaţiei Google" (Evenimentul zilei)
La cea mai dezastruoasă ediţie a examenului de bacalaureat din ultimii 20 de ani, au picat circa jumătate dintre candidaţi. Vina se îndreaptă către toţi: minister, elevi şi profesori dezinteresaţi.

'Pupici' pentru ministru. O cameră de filmat a înregistrat, două ore, fundul unei profesoare (Puterea)
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dâmboviţa a primit un film de două ore cu posteriorul unei profesoare. Nu a fost un gest obscen, ci pur şi simplu înregistrarea din timpul unei probe scrise de la examenul de bacalaureat. Pe de altă parte, mai multe absolvente de liceu din Iaşi i-au trimis 'pupici' pe cameră ministrului educaţiei, Daniel Funeriu, în timp ce un candidat din Argeş i-a dedicat un dans.

Licenţe de-a gata pe internet la promoţie (Adevărul)
Absolvenţii de studii universitare şi-au scos la vânzare tezele pe net, iar pe ultima sută de metri fac reduceri doritorilor. Şefii universităţilor susţin însă că lucrările sunt verificate cu ajutorul unor dispozitive speciale numite blackboard şi că cei care sunt prinşi cu plagiat sunt excluşi din examen.

7.000 de disponibilizaţi până în septembrie (Jurnalul Naţional)
Circa 7.000 de oameni vor fi disponibilizaţi din companiile statului în această vară, conform înţelegerilor dintre Guvernul român şi reprezentanţii FMI.

Declaraţii incendiare ale martorilor din dosarul în care a fost arestat directorul OTV: 'Iuga vine des în Gară pentru a caută băieţi' (Puterea)
Magistraţii Judecătoriei Sector 2 au decis arestarea preventivă pentru directorul de programe de la OTV, Doru Iuga, alături de oamenii de afaceri Andrei Marius Staicovici şi Klaus Zender. Aceştia sunt acuzaţi de poxenetism şi relaţii sexuale cu minori.

Casa în care s-a născut Brâncuşi, adăpost pentru orătăniile stră-strănepoatei sale (Jurnalul Naţional)
Multă nepăsare este starea în care trăiesc, atât autorităţile, cât şi cei care locuiesc, acolo unde în urmă cu 135 de ani se năştea sculptorul Constantin Brâncuşi.

Horia Tecău e în grafic pentru ceea ce şi-a propus în 2011: 'Sînt fericit, chiar dacă am pierdut finala la Wimbledon!' (Gazeta Sporturilor)
Finala de la Wimbledon l-a adus pe Horia aproape de două recorduri: cel mai bine clasat tenisman român din istorie în clasamentul ATP de dublu şi primul prezent la Turneul Campionilor la dublu.

Voican şi Nicolaescu au tras, dar n-au tras (Adevărul)
Deşi Gelu susţinea, în 1994, la Comisia 'Decembrie '89', că Sergiu a împuşcat cu succes terorişti, acum nu mai recunoaşte. Nicolaescu şi Voiculescu, doi dintre oamenii-cheie ai evenimentelor din decembrie 1989, devin complet amnezici atunci când sunt întrebaţi dacă au folosit sau nu arme de foc la Revoluţie.
Sursa: Agerpres

Continuare......