[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 4 februarie 2013

Posted by PressUpdate luni, 4 februarie 2013 10:19 0 comentarii


MCV ne-a dat oglinda să vedem ce am ales (Puterea)
Premierul Victor Ponta a prins Comisia Europeană cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare vopsit. După el, ar trebui să ne bucurăm că nu avem trei miniştri penali, ci numai doi! Senatorul copreşedinte al USL, Crin Antonescu, a spus că nu are nimic de spus despre MCV-ul Monicăi Macovei. Iar să ne bucurăm, dar acum pentru că românca taie şi spânzură la Bruxelles şi scrie emceveuri cum îi dictează bretonul, scrie Mihai Pâlşu în Puterea.

MCV a ajuns la Cotroceni. Preşedintele Băsescu a trimis clasa politică în faţa oglinzii (Puterea)
Aşteptatele comentarii ale preşedintelui Traian Băsescu la Raportul MCV sunt critice la adresa 'politizării profunde' şi a abordării publice 'de multe ori nesinceră' în reacţiile la documentul publicat de Comisia Europeană (CE), fie că a fost vorba de oameni politici sau de presă. Preşedintele a ţinut să precizeze că 'exprimă poziţia oficială a României' faţă de Raport, în calitate de şef al statului, afirmă Puterea.

Băsescu îi traduce lui Ponta raportul MCV: "UE spune: fraţilor, când aveţi miniştri suspectaţi, de ce trebuie să rămână în Cabinet, sunt unicat?" (Gândul)
La patru zile de la publicarea raportului critic al Comisiei Europene, preşedintele Traian Băsescu îi cere indirect premierului Victor Ponta să-i scoată din guvern pe miniştrii care au probleme cu justiţia despre care raportul face vorbire, notează Gândul. Şeful statului a ţinut să răspundă comentariilor referitoare la dezinformarea Bruxelles-ului de la Bucureşti, apreciind că o astfel de abordare nu va provoca decât râsul.

Reacţii europene faţă de ameninţarea presei din România (Cotidianul)
După raportul MCV, în care presa din România este arătată cu degetul, apar şi reacţii la nivel europen. Marc Gruber (foto), directorul Federaţiei Europene a Jurnaliştilor, i-a trimis un mesaj lui Radu Tudor, pe care realizatorul l-a prezentat în cadrul emisiunii Punctul de Întâlnire, scrie Cotidianul.

"Raportul MCV a fost politizat de emisarii lui Băsescu la Bruxelles" (Jurnalul Naţional)
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan (foto), a declarat duminică, după discursul şefului statului, că raportul MCV a fost profund politizat de "emisarii lui Traian Băsescu la Bruxelles", iar declaraţiile preşedintelui privind raportul MCV arată "obsesiile" acestuia, notează Jurnalul Naţional.

Ponta vrea să-l îmbuneze pe 'Felix' ca să nu-l execute Antena 3 (Evenimentul Zilei)
Istoria unei discuţii tensionate dintre Dan Voiculescu şi Liviu Dragnea explică mai bine de ce premierul a atacat 'Evenimentul zilei'. El a scos astfel Antena 3 de sub tirul acuzaţiilor că ar submina justiţia şi statul de drept, scrie ziarul aminit.

Ce sancţiuni poate atrage nerespectarea unui referendum (România Liberă)
În contextul repunerii pe tapet de către USL a necesităţii de modificare a Constituţiei, reamintim că, în 2009, aproape 78% din românii care s-au prezentat la vot au cerut parlament unicameral format din maximum 300 de membri, afirmă România Liberă. Pot fi traşi la răspundere politicienii care nu ţin seama de voinţa poporului?

Vasile Blaga, tractat de garda veche spre şefia PDL (Adevărul)
Prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, şi secretarul-general, Gheorghe Flutur, au demarat campania în teritoriu pentru ca Vasile Blaga să obţină un nou mandat în fruntea democrat-liberalilor. Liderul PDL Vasile Blaga îşi netezeşte drumul spre un nou mandat în fruntea democrat-liberalilor, consideră ziarul Adevărul.

Transparenţa atât de clamată în evidenţierea cheltuielilor lipseşte şi din legea bugetului pe 2013 (Ziarul Financiar)
Legile bugetului vor fi supuse în această săptămână votului plenului Parlamentului după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, au trecut fulger prin comisiile de buget-finanţe ale Legislativului, scrie Ziarul Financiar. Dar, ca şi în anii trecuţi, proiectele sunt la fel de generale, la fel de aproximative, la fel de opace.

Am ratat banii de la UE. Cum procedăm? (Evenimentul Zilei)
Cu o proporţie de 10% în atragerea banilor UE, România s-a descurcat lamentabil în exerciţiul financiar 2007-2014. Neînţelegerea greşelilor făcute şi ignorarea direcţiei în care merge UE pot duce la o nouă ratare. Simion Ilie, bursier Guvernul României, explică pentru Evenimentul Zilei de ce am ajuns în această situaţie şi ce ar trebui făcut pentru schimbarea situaţiei.

Eolienele din România, o iubire din interes (România Liberă)
Facturile la energie riscă să crească cu până la 50% până în 2020 pentru susţinerea afacerilor profitabile cu eoliene, parcuri fotovoltaice, scrie România Liberă. Românii, fie că sunt consumatori casnici, fie că e vorba de cei industriali, riscă să plătească peste doar câţiva ani facturi la curent cu până la 50% mai mari, din cauza actualului sistem de încurajare a energiilor regenerabile, în contextul speculaţiilor şi profiturilor mari obţinute de producătorii ce au dezvoltat astfel de proiecte în ultimii ani în România.

Alţi 50.000 de români au ajuns restanţieri la bănci în 2012 (Adevărul)
Românii s-au descurcat tot mai greu cu plata ratelor la credite şi în 2012. Scăderea puterii de cumpărare, determinată de reducerea veniturilor şi de scumpiri, dar mai ales deprecierea leului în raport cu euro şi francul elveţian i-au adus pe mulţi români în imposibilitatea de a-şi achita ratele la timp, arată Adevărul.

Peste 10 mil. euro, prejudiciile din contractele derulate de Loterie în 2011 (Curierul Naţional)
Controalele Curţii de Conturi efectuate asupra contractelor de achiziţie derulate de Loteria Română în anul 2011 au scos la iveală faptul că aceasta a derulat nu mai puţin de zece contracte păguboase, prejudiciul depăşind valoarea de 10 mil. euro, într-unul dintre ele putând fi acuzată că a trucat licitaţia şi a încălcat ulterior o decizie a Curţii de Apel Bucureşti care declarase nul contractul, susţine Curierul Naţional.

'Ne doare la bască!'. Omul Monei Pivniceru dă atacul la Registrul Comerţului (Evenimentul Zilei)
Liberalul Mihail Vlasov suţine că are acordul 'decidenţilor politici' pentru a prelua una dintre cele mai profitabile instituţii de stat, notează Evenimentul Zilei. Preşedintele Camerelor de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), avocatul Mihail Vlasov (68 de ani), este la un pas să-şi vadă îndeplinit visul: controlul Registrului Comerţului (RC).

Duş rece de februarie ť Oltchim a început strîmb în grupele principale ale Ligii (Gazeta Sporturilor)
Numeroasele greşeli, indecizia în atac şi lipsa de unitate au minat jocul campioanei României, care a revenit pe final, dar prea tîrziu, scrie Gazeta Sporturilor. Într-un final tahicardic, rămîne un gol, un golişor, 22-23, care le transformă pe unguroaice în eroine şi le trimite pe vîlcence în decepţie. Dar e doar primul meci, mai sînt alte cinci de jucat. Timp destul pentru resuscitare.

Studiază la şcoala lui Cruyff pentru a conduce FRF! (Pro Sport)
În cariera de fotbalist a jucat la echipe mari ale Europei, a început la Steaua, echipă pentru care a jucat în Liga Campionilor, şi şi-a continuat activitatea la formaţii tari de pe continent, ca Atletico Madrid sau Glasgow Rangers. Acum se gândeşte şi la fotoliul de preşedinte al FRF. Despre cine este vorba aflaţi din Pro Sport.

Scriitorul Alex Ştefănescu se oferă să fie bodyguard-ul lui Băsescu (Jurnalul Naţional)
Scriitorul si criticul literar Alex Ştefănescu se oferă, pe facebook, intr-un acces de slugărnicie către Întâiul Învăţător al Ţării, să-i fie bodyguard lui Traian Băsescu, anunţă Jurnalul Naţional.

De 150 de ori mai ieftin! Topul tranzacţiilor imobiliare subevaluate ale politicienilor şi amicilor lor (România Liberă)
Imaginaţi-vă un cetăţean care vrea să-şi cumpere un apartament. În anul 2013, o locuinţă decentă cu 2 camere, de 60 mp, în Bucureşti costă pe piaţa liberă în jur de 50.000 euro. Românul din cazul nostru este însă descurcăreţ şi, trăgând câteva sfori, reuşeşte să cumpere de la stat acelaşi apartament doar cu 266-333 euro, adică cu preţul unui smartphone, scrie România Liberă.
Sursa: Agerpres
Continuare......