[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 13 mai 2010

Posted by PressUpdate joi, 13 mai 2010 10:22

Sumar

POLITIC - Măsuri suplimentare anunţate de premier

Premierul Emil Boc a cerut, în şedinţa de ieri a Guvernului, reducerea cu 25% a drepturilor salariale în companiile de stat, inclusiv în Eximbank şi CEC, precum şi diminuarea suplimentară, cu 20% din total, a cheltuielilor cu bunuri şi servicii în ministere, agenţii şi companii subordonate - informează Curierul Naţional.
În şedinţa Guvernului, premierul a mai cerut ca totalul cheltuielilor cu bunuri şi servicii din ministere, agenţii guvernamentale şi companii subordonate să fie reduse cu încă 20%, suplimentar diminuării cu 15% decise anul trecut, exceptate fiind doar structurile de ordine publică şi siguranţă naţională.
Emil Boc a cerut miniştrilor, în şedinţa de miercuri a Guvernului, să sisteze în companiile subordonate orice licitaţie pentru achiziţionarea de maşini, televizoare, imobile sau alte bunuri care nu sunt de strictă necesitate, arătând că acestea pot fi amânate 'pentru vremuri mai bune'.
- Guvernul reduce şi salariile din companiile de stat cu 25% (Curentul)
- Boc cere noi măsuri de austeritate (Curierul national)
- 'Superbugetarii' pierd şi ei 25% din fondul de salarii. Nu scapă nici cei de la EximBank şi CEC Bank. Cheltuielile cu bunuri şi servicii vor fi tăiate cu încă 20% (Gandul)
- Spania taie salariile din sectorul public cu 5%. Ce şi cât au tăiat alţii (Gandul)
- La companiile de stat se fac jocurile de culise (Evenimentul zilei)

POLITIC - Protestele pensionarilor

'Ne-aţi ciuruit!, Vă ciuruim!' au ameninţat ieri aproape 500 de persoane în vârstă care s-au înghesuit la una dintre porţile Palatului Cotroceni cu intenţia de a-l forţa pe şeful statului, Traian Băsescu, 'să-şi ia mâinile de pe pensii' - relatează Adevărul. 'Uniţi-vă!' Nu lăsaţi hoţii să facă ce vor! Pensionari, ieşiţi în stradă!' au fost îndemnurile pe care liderii de moment ai mişcării le-au adresat nu numai participanţilor la miting, ci şi trecătorilor.
În unele oraşe, cum este Constanţa, mitingul pensionarilor a fost organizat pe faţă de PSD, în timp ce în alte localităţi partidul-roşu a stat mai la fereală - scrie Curentul. De asemenea, la Teleorman, spre exemplu, sindicatele aflate la butoniera PSD s-au afişat vizibil la mitingul pensionarilor, semn că aceste ieşiri în stradă nu sunt nici spontane şi nici determinate de revolta firească a pensionarilor.
- S-a strigat 'Jos dictatorul!' (Cotidianul)
- Pensionarii au ajuns în stradă cu jandarmii din cauza măsurilor guvernamentale (Adevarul)
- PSD şi marea ieşeală a pensionarilor la miting (Curentul)
- Adrian Năstase: 'Băsescu trebuia să recunoască în faţa pensionarilor că a greşit grav' (Jurnalul National)
- Preşedinţia şi prefecturile, asaltate de pensionari furioşi (Gandul)
- Cu pamperşi folosiţi, la poarta Cotroceniului şi a Ministerului Muncii (Evenimentul zilei)

POLITIC - PSD va sta în opoziţie până la următoarele alegeri

Social-democraţii se pregătesc să depună o moţiune de cenzură, iar, în cazul în care aceasta va trece, ei vor să guverneze, dar numai după ce se organizează alegeri, fie anticipate, fie la termen - informează Gândul.
Aceasta a fost varianta aleasă, la şedinţa de ieri a Comitetului Executiv al partidului, după mai multe propuneri făcute de preşedintele PSD, Victor Ponta.
Soluţiile lui Ponta a atras critici din partea fostului preşedinte, Mircea Geoană. După un schimb de replici, acesta a ales chiar să părăseasă şedinţa CEx. Geoană s-a arătat nemulţumit de faptul că sunt propuse noi alegeri.
- CEx al PSD a votat în unanimitate intrarea la guvernare numai după alegeri (Cotidianul)
- CEX al PSD a votat în unanimitate intrarea la guvernare numai după alegeri (Jurnalul National)
- PSD vrea la guvernare, dar numai după noi alegeri. Motivul a fost suficient pentru un conflict Ponta-Geoană (Gandul)



Continua

EDITORIAL Salvatorul şi teoria curcanului

POLITIC Măsuri suplimentare anunţate de premier

Protestele pensionarilor

Monica Macovei: Partidele şi-au dat mâna pentru a ascunde averile politicienilor

PSD va sta în opoziţie până la următoarele alegeri

Alegerile interne ar putea fi amânate în PDL

PSD propune o altă cotă de impozitare

Schelee: Românii fac totul în ultimul moment

ECONOMIC Stolojan: Măsurile de austeritate trebuie aplicate imediat, indiferent de presiunea străzii

Ce ar însemna impozitarea cu 16 la sută a câştigurilor de la Bursă

Impozit suplimentar pe a doua casă

Băncile execută silit casele datornicilor

Patronate: Ratingurile României vor scădea dacă acordul cu FMI va fi renegociat

Trecerea la euro, spre... 2018

Bulgarii construiesc cea mai ieftină autostradă din Europa

Magiunul de Topoloveni, primul aliment românesc medaliat la Bruxelles

SOCIAL Rezultatul 'negocierilor' profesori-guvernanţi: copiilor nu li se mai trec notele în catalog

CNAS vrea să majoreze contribuţia la fondul de sănătate

Proteste anunţate

CE recomandă ridicarea tuturor restricţiilor pentru muncitorii români

Whisky, coniac şi gin pentru poliţiştii în concediu

Patriarhia: Românii vor trece mai uniţi prin această criză dacă se dau bani pentru construirea de biserici

CULTURĂ 'Coloana infinitului', sculptura secolului XX

SPORT Fotbal - Finala Europa League: Atletico Madrid - Fulham 2-1

Handbal: Cristina Neagu, câştigătoarea premiului Rookie of the Year 2009, acordat de IHF

INTERNAŢIONAL AGERPRES Merkel spune că va interveni pe lângă Rusia în vederea reglementării transnistrene

Al 63-lea Festival de la Cannes oficial deschis

Karzai promite o mai bună guvernare în ţara sa

Benedict al XVI-lea începe pelerinajul său la Fatima în aclamaţiile mulţimii


-- in detaliu --

EDITORIAL - Salvatorul şi teoria curcanului sus

Traian Băsescu poate explica oricând că salvându-şi pielea prin tranzitivitate a salvat ţara de Marian Vanghelie, de Cătălin Voicu şi de restul reţelei care se ascundea în spatele lui Mircea Geoană şi care urmărea să pună mâna pe instituţiile statului pentru a-şi proteja şi consolida averile, puterea, influenţa - scrie Sabina Fati în România liberă. Traian Băsescu poate explica toate piruetele făcute inutil de Guvernul Boc, dar îi va fi aproape imposibil să convingă un pensionar obişnuit, care a muncit cinstit 30 de ani sau mai mult, că trebuie să renunţe la 15 la sută din cele şapte milioane care oricum nu-i ajungeau nici pentru medicamente. Traian Băsescu ar trebui totuşi să-i explice acestuia că amputarea pensiei sale se face nu doar din cauză că guvernul Tăriceanu a angajat 300 de mii de funcţionari în plus, ci şi de ce Cabinetul Boc nu a făcut restrângerile necesare încă de anul trecut, după ce Fondul Monetar Internaţional i-a explicat României că produce prea puţin şi cheltuieşte prea mult.
Traian Băsescu nu se poate ascunde în spatele teoriei curcanului, care ne spune că cele o mie de zile bune ale păsării nu o prevăd pe cea de-a o mie una zi în care este omorâtă.
- Salvatorul şi teoria curcanului (Romania libera)


POLITIC - Măsuri suplimentare anunţate de premier sus

Premierul Emil Boc a cerut, în şedinţa de ieri a Guvernului, reducerea cu 25% a drepturilor salariale în companiile de stat, inclusiv în Eximbank şi CEC, precum şi diminuarea suplimentară, cu 20% din total, a cheltuielilor cu bunuri şi servicii în ministere, agenţii şi companii subordonate - informează Curierul Naţional.
În şedinţa Guvernului, premierul a mai cerut ca totalul cheltuielilor cu bunuri şi servicii din ministere, agenţii guvernamentale şi companii subordonate să fie reduse cu încă 20%, suplimentar diminuării cu 15% decise anul trecut, exceptate fiind doar structurile de ordine publică şi siguranţă naţională.
Emil Boc a cerut miniştrilor, în şedinţa de miercuri a Guvernului, să sisteze în companiile subordonate orice licitaţie pentru achiziţionarea de maşini, televizoare, imobile sau alte bunuri care nu sunt de strictă necesitate, arătând că acestea pot fi amânate 'pentru vremuri mai bune'.
- Guvernul reduce şi salariile din companiile de stat cu 25% (Curentul)
- Boc cere noi măsuri de austeritate (Curierul national)
- 'Superbugetarii' pierd şi ei 25% din fondul de salarii. Nu scapă nici cei de la EximBank şi CEC Bank. Cheltuielile cu bunuri şi servicii vor fi tăiate cu încă 20% (Gandul)
- Spania taie salariile din sectorul public cu 5%. Ce şi cât au tăiat alţii (Gandul)
- La companiile de stat se fac jocurile de culise (Evenimentul zilei)


POLITIC - Protestele pensionarilor sus

'Ne-aţi ciuruit!, Vă ciuruim!' au ameninţat ieri aproape 500 de persoane în vârstă care s-au înghesuit la una dintre porţile Palatului Cotroceni cu intenţia de a-l forţa pe şeful statului, Traian Băsescu, 'să-şi ia mâinile de pe pensii' - relatează Adevărul. 'Uniţi-vă!' Nu lăsaţi hoţii să facă ce vor! Pensionari, ieşiţi în stradă!' au fost îndemnurile pe care liderii de moment ai mişcării le-au adresat nu numai participanţilor la miting, ci şi trecătorilor.
În unele oraşe, cum este Constanţa, mitingul pensionarilor a fost organizat pe faţă de PSD, în timp ce în alte localităţi partidul-roşu a stat mai la fereală - scrie Curentul. De asemenea, la Teleorman, spre exemplu, sindicatele aflate la butoniera PSD s-au afişat vizibil la mitingul pensionarilor, semn că aceste ieşiri în stradă nu sunt nici spontane şi nici determinate de revolta firească a pensionarilor.
- S-a strigat 'Jos dictatorul!' (Cotidianul)
- Pensionarii au ajuns în stradă cu jandarmii din cauza măsurilor guvernamentale (Adevarul)
- PSD şi marea ieşeală a pensionarilor la miting (Curentul)
- Adrian Năstase: 'Băsescu trebuia să recunoască în faţa pensionarilor că a greşit grav' (Jurnalul National)
- Preşedinţia şi prefecturile, asaltate de pensionari furioşi (Gandul)
- Cu pamperşi folosiţi, la poarta Cotroceniului şi a Ministerului Muncii (Evenimentul zilei)


POLITIC - Monica Macovei: Partidele şi-au dat mâna pentru a ascunde averile politicienilor sus

Iniţiatoarea primei legi ANI, dar şi a publicării declaraţiilor de avere de către demnitari se declară dezamăgită - într-un interviu acordat cotidianului Adevărul - de modul în care 'partidele şi-au dat mâna' pentru a ascunde averile politicienilor. Fost ministru al Justiţiei, Monica Macovei speră ca PDL să revină în situaţia de a putea pretinde că poartă un stindard anticorupţie.
'Votul din Senat mă dezamăgeşte şi mă supără, pentru democraţia din România şi pentru transparenţa funcţiei publice. Aş vrea să clarific un lucru. Declaraţiile de avere, aşa cum sunt astăzi, publice, sunt din 2005, din februarie, deci de 5 ani de tile. Ori ANI s-a creat în 2007, pentru ca, între altele, să verifice şi aceste declaraţii.'
' Tocmai la propunerea unui parlamentar PDL, senatorul Petru Filip, a trecut de plen amendamentul care stabileşte ca declaraţiile de avere ale candidaţilor să nu mai fie făcute publice. Nu este o chestiune gravă, în condiţiile în care jurnaliştii sunt interesaţi tocmai de curăţenia clasei politice?'
IPP şi SAR cer preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legea ANI votată de Senat - titrează Curentul.
- După votul privind legea ANI în Senat, Monica Macovei crede că PDL nu mai poate pretinde că poartă stindardul anticorupţie (Adevarul)
- IPP şi SAR cer preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legea ANI votată de Senat (Curentul)
- Legea adoptată de Senatul României va 'slăbi inutil ANI, în mod substanţial', afirmă ambasadorul SUA (Jurnalul National)
- Politicienii, solidari cu propriile averi (Gandul)
- Cu noua ANI nu intram în UE (Romania libera)


POLITIC - PSD va sta în opoziţie până la următoarele alegeri sus

Social-democraţii se pregătesc să depună o moţiune de cenzură, iar, în cazul în care aceasta va trece, ei vor să guverneze, dar numai după ce se organizează alegeri, fie anticipate, fie la termen - informează Gândul.
Aceasta a fost varianta aleasă, la şedinţa de ieri a Comitetului Executiv al partidului, după mai multe propuneri făcute de preşedintele PSD, Victor Ponta.
Soluţiile lui Ponta a atras critici din partea fostului preşedinte, Mircea Geoană. După un schimb de replici, acesta a ales chiar să părăseasă şedinţa CEx. Geoană s-a arătat nemulţumit de faptul că sunt propuse noi alegeri.
- CEx al PSD a votat în unanimitate intrarea la guvernare numai după alegeri (Cotidianul)
- CEX al PSD a votat în unanimitate intrarea la guvernare numai după alegeri (Jurnalul National)
- PSD vrea la guvernare, dar numai după noi alegeri. Motivul a fost suficient pentru un conflict Ponta-Geoană (Gandul)


POLITIC - Alegerile interne ar putea fi amânate în PDL sus

Propunerea vicepreşedintelui Sorin Frunzăverde de amânare a alegerilor interne până în toamnă, după luarea măsurilor de reducere a pensiilor şi salariilor, a creat un scandal general în şedinţa de marţi seara a conducerii PD-L, în care toată lumea s-a certat cu toată lumea - scrie Gândul.
Garda veche din PDL vânează capul lui Emil Boc şi forţează amânarea alegerilor pentru funcţiile de la vârful partidului, în speranţa că, dacă se agravează criza economică şi Boc va fi demis de la Guvern, şefia PDL va fi repusă în joc - susţine Jurnalul Naţional.
- Garda veche din PDL vânează capul premierului Emil Boc (Jurnalul National)
- Scandal în PD-L: 'Lumea o să spună că noi, în loc să guvernăm, ne certăm pe caşcaval' (Gandul)


POLITIC - PSD propune o altă cotă de impozitare sus

Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a propus, miercuri, la sedinta publica a CExN, impozitarea diferentiata pe doua cote si reducerea TVA la produsele alimentare de baza. Propunerile PSD au fost grupate intr-un material intitulat 'PSD respinge genocidul social'.
Principiile care au stat la baza solutiilor alternative ale PSD sunt impozitarea diferentiata, coroborata cu reduceri fiscale pentru inves ti tii si exporturi, TVA diferentiata prin scadere la alimentele de stricta necesitate, men ti nerea punctului de pensie la 45%, refuzul scaderii pensiilor, reducerea risipei din administratia publica, folosirea mai buna a fondurilor europene, atacarea frontala a evaziunii fiscale.
- PSD vine cu cota dubla de impozit: 12 si 25%. Cum comentati? (Ziarul financiar)


POLITIC - Schelee: Românii fac totul în ultimul moment sus

Jonathan Scheele a stat cinci ani în România ca ambasador al Uniunii Europene şi cunoaşte bine ţara, ştie româneşte şi a învăţat că principala calitate a românilor este capacitatea lor de a face, chiar dacă în ultimul moment, ce au promis că vor face. Din punctul său de vedere însă - mărturisit într-un interviu acordat României libere - această calitate este, de fapt, şi principalul defect.
'Pentru a soluţiona problemele pe care le-aţi subliniat, fiecare stat membru al UE cu ambiţii europene are nevoie, în primul rând, să-şi clarifice ambiţiile naţionale. Altfel spus, ce fel de Românie se doreşte? Doar după ce a răspuns la această întrebare poate să se gândească cum să transforme unele dintre ambiţiile sale naţionale în ambiţii europene. Şi doar românii pot să hotărască ambiţiile României, nu eu ca străin.'
'În opinia mea, problema în cazul României a fost de a şti dacă era pregătită suficient. Această evaluare a fost şi rămâne una dificil de făcut. În orice caz, cetăţenii României merită ca ţara lor să atingă acest nivel, cu sau fără aderarea la UE. Ei sunt îndreptăţiţi să se aştepte ca în ţara lor să se aplice legea statului de drept, şi acest lucru este atât în interesul lor, cât şi în interesul ţării.'
- Schelee: Românii fac totul în ultimul moment (Romania libera)


ECONOMIC - Stolojan: Măsurile de austeritate trebuie aplicate imediat, indiferent de presiunea străzii sus

Europarlamentarul popular membru al PDL, specialist în economie şi aproape prim-ministru al României în decembrie 2008 a vorbit pentru 'Adevărul' despre măsurile de austeritate anunţate de preşedintele Traian Băsescu.
În opinia sa, fără măsuri de austeritate puse în practică imediat, indiferent de presiunea străzii, România riscă să treacă printr-o nouă perioadă de reajustări care ar duce la sărăcirea tuturor, aşa cum s-a întâmplat între 1997 şi 2000.
Stolojan evită să îl critice pe Emil Boc, dar spune că într-adevăr, toate cheltuielile publice trebuie regândite. Iar dacă preşedintele Băsescu afirmă că 'orice se poate renegocia' în relaţia cu FMI, Stolojan e de părere că odată ce au fost convenite şi anunţate, măsurile de austeritate precum tăierile de pensii şi salarii, trebuie să fie puse în aplicare. În caz contrar, Guvernul s-ar descalifica, afirmă politicianul care nu a acceptat să devină premier în decembrie 2008, pentru că 'procesul deciziei' ar fi fost 'prea complicat'.
- Theodor Stolojan: 'Dacă Guvernul nu ar pune în practică măsurile de austeritate convenite cu FMI, Guvernul nu şi-ar mai avea sensul' (Adevarul)


ECONOMIC - Ce ar însemna impozitarea cu 16 la sută a câştigurilor de la Bursă sus

Ministrul finantelor publice Sebastian Vladescu a declarat ca isi doreste ca toate categoriile de venituri ale persoanelor fizice - inclusiv din dobanzi si tranzactii bursiere sau tichete de masa - sa fie taxate cu cota de 16%. Investitorii si analistii sustin ca impactul acestei masuri va fi resimtit prin cresterea speculatiilor si a volatilitatii pe Bursa.
Aplicarea unui impozit de 16% pentru castigurile din investitiile bursiere, indiferent de perioada de detinere, nu s-a concretizat pana in prezent intr-un proiect legislativ, fiind vorba despre o declaratie facuta de ministrul finantelor care, printre altele, a anuntat ca impozitarea va fi aplicata de la 1 iunie sau, cel tarziu, de la 1 iulie 2010. Daca masura anuntata ieri va fi inclusa in Codul fiscal, circa 95.000 de investitori de pe Bursa, alaturi de alte peste 180.000 de persoane care investesc in fonduri mutuale nu vor mai beneficia de impozitul redus de 1% daca durata investitiei este mai mare de un an, ci vor trebui sa contribuie la bugetul de stat cu 16% din castigurile bursiere indiferent de momentul in care au cumparat actiunile sau unitatile de fond.
- Cum vor reactiona investitorii la introducerea unei cotei unice de impozitare de 16% pentru castigurile la Bursa (Ziarul financiar)


ECONOMIC - Impozit suplimentar pe a doua casă sus

Guvernul va impozita suplimentar persoanele care deţin mai multe imobile în proprietate, cu un impozit mai mare pentru a doua proprietate, iar cotele de impunere vor creşte pentru fiecare alt imobil, a anunţat premierul Emil Boc, în şedinţa de miercuri a Guvernului - informează Gândul.
'În proiectul de lege pe care îl vom pregăti, fiecare a doua proprietate vom solicita o impozitare suplimentară.Prima proprietate se impozitează normal, pentru toţi la fel.Începând cu a doua proprietate se impozitează suplimentar faţă de ceea ce avem în momentul de faţă, pentru a putea să aducem un plus de venituri la stat şi pentru a avea un efort de solidaritate şi din partea acelora din România care au mai multe proprietăţi, şi ei să contribuie la acest efort de austeritate în momentul de faţă printr-o impozitare suplimentară', a explicat şeful Executivului.
- Persoanele care deţin mai multe imobile în proprietate vor fi taxate suplimentar, 'pentru a avea un efort de solidaritate şi din partea acestora' (Gandul)
- În fiecare zi, executivul vine cu taxe şi impozite noi (Evenimentul zilei)


ECONOMIC - Băncile execută silit casele datornicilor sus

Ziarul Gândul prezintă în premieră situaţia caselor şi terenurilor executate silit de bănci, Fisc şi AVAS în primele trei luni ale anului.
Anul acesta, nu numai bancherii au dat undă verde la executarea silită a rău-platnicilor cu restanţe la credite, ci şi statul, care a scos la vânzare bunurile datornicilor cu întârzieri la plata taxelor şi impozitelor. Astfel, în primele trei luni, băncile şi statul - prin Fisc şi Agenţia de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) - au executat silit 6.630 de case şi terenuri, din care 4.351 au fost numai proprietăţile scoase la licitaţie de către bănci, adică aproximativ 50 de cazuri pe zi, arată datele obţinute de Gândul de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
- Harta executărilor silite. Băncile dau afară din casă 50 de români pe zi (Gandul)


ECONOMIC - Patronate: Ratingurile României vor scădea dacă acordul cu FMI va fi renegociat sus

Scrisoarea suplimentară la Acordul cu FMI va fi discutată mâine în Consiliul Economic şi Social (CES), potrivit anunţului făcut de către preşedintele Traian Băsescu, după întâlnirea de marţi în 'celula de criză'', cu reprezentanţii patronatelor, sindicatelor şi ai partidelor politice. Potrivit purtătorului de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), Dan Matei Agathon, această scrisoare trebuie trimisă cât mai repede board-ului FMI la Washington în forma actuală şi ulterior 'nimic nu ne împiedică să luăm măsurile colaterale necesare''. 'ACPR consideră că cea mai bună soluţie în acest moment este semnarea scrisorii de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional în formula propusă de Guvern şi după ce documentul va fi aprobat de conducerea Fondului Executivul poate să caute măsuri colaterale de creştere a veniturilor bugetare şi de atenuare a efectelor sociale'', a declarat Agathon, în cadrul unei conferinţe de presă.
- Patronate: Ratingurile României vor scădea dacă acordul cu FMI va fi renegociat (Curentul)
- FMI, ultima redută (Curierul national)


ECONOMIC - Trecerea la euro, spre... 2018 sus

Raportul de Convergenţă al UE arată că nu suntem încă pregătiţi să trecem la moneda europeană.
România îşi poate lua gândul de la investitorii care ar fi venit la noi odată cu intrarea în Zona Euro în 2015 şi de la finanţarea mai ieftină, după ce Raportul de Convergenţă al Comisiei Europene (CE) ne-a pus la pământ aproape orice speranţă.
Analiştii spun că sunt şanse foarte mari ca pentru aderare la moneda europeană să mai aşteptăm până în 2018. Potrivit documentului, ţara noastră nu a îndeplinit nici unul dintre criteriile impuse de UE pentru adopta rea monedei europene, cu excepţia datoriei publice.
- Nu trecem la euro în 2015 (Evenimentul zilei)


ECONOMIC - Bulgarii construiesc cea mai ieftină autostradă din Europa sus

Vecinii de la sud de Dunăre sunt pe cale să construiască cea mai ieftină autostradă din Europa, 2,2 milioane de euro pe kilometru, informează auto.ro, potrivit cotidianului Libertatea.
Licitaţia pentru fabricarea autostrăzii care va lega Burgas de capitala Sofia a fost câştigată de consorţiul Unified Highway Trace (UHT). Aceştia vor construi cu preţul de 2,2 milioane de euro pe kilometru, ultima porţiune din lucrare.
La final, autostrada va avea o lungime de 443 de km, dar 328 au fost deja construiţi.
În România, un kilometru de autostradă costă 27 de milioane de euro, informează sursa mai sus menţionată.
- Ce s-a făcut cu 13 miliarde de euro: 100 km de autostradă şi 800 km de drumuri reparate (Gandul)
- Bulgarii ne dau lecţii: vor face cea mai ieftină autostradă din Europa (Libertatea)


ECONOMIC - Magiunul de Topoloveni, primul aliment românesc medaliat la Bruxelles sus

Magiunul natural de prune Topoloveni a fost medaliat de International Taste&Quality Institute, din Bruxelles, cu premiul 'Superior Taste Award', în urma degustării în orb (nu se cunosc produsele), făcută de 60 de bucătari de prestigiu din întreaga lume - informează Curierul Naţional.
Astfel, magiunul natural de prune Topoloveni devine primul produs alimentar tradiţional din România care primeşte o astfel de distincţie din partea renumitului Institut.
International Taste and Quality Institute (iTQi) este cea mai importantă organizaţie care promovează alimentele şi băuturile de calitate, având un juriu format din bucătari renumiţi din Europa şi din experţi somelieri.
Firmele medaliate pot folosi beneficiile aduse de premiu pe o perioadă de trei ani.
- Magiunul de Topoloveni, primul aliment românesc medaliat la Bruxelles (Curierul national)


SOCIAL - Rezultatul 'negocierilor' profesori-guvernanţi: copiilor nu li se mai trec notele în catalog sus

Toate cele trei federaţii din învăţământ declanşează boicotul total: de astăzi nu se mai trec note în catalog, iar din 31 mai începe greva generală, fără termen limită - informează Gândul.
Părinţii cer cadrelor didactice să finalizeze măcar examenele pentru elevii clasei a XII-a, pentru că mulţi dintre ei au fost acceptaţi la facultăţi, chiar şi din străinătate, precizând că înţeleg motivele pentru care profesorii intră în grevă - arată Curentul.
- Funeriu cheamă sindicatele la noi discuţii (Cotidianul)
- Părinţii cer profesorilor să finalizeze măcar examenele de bacalaureat (Curentul)
- Profesorii închid şcolile din 31 mai. Sindicaliştii: 'Nu se pune problema recuperării orelor. Anul şcolar va fi blocat. Bacalaureatul ar putea fi reprogramat' (Gandul)


SOCIAL - CNAS vrea să majoreze contribuţia la fondul de sănătate sus

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) intenţionează să majoreze contribuţia la fondul de asigurări de sănătate de la 10,7% în prezent la 14%, a confirmat, pentru Jurnalul Naţional, Adina Geană, directorul CNAS.
În proiectul de modificare a Legii 95/2006, CNAS propune o contribuţie la sănătate de 14%, respectiv 7% angajat şi 7% angajator. Directorul CNAS, Adina Geană, spune că, 'de fapt, este o Ťrevenireť la un procent care s-a mai aplicat. De altfel, din 1999 până acum au scăzut contribuţia la fondul de sănătate de la 14% la 10,7%, şi numărul plătitorilor, respectiv de la 5,7 milioane la 3,8 milioane, la ora actuală.
În schimb, a crescut de la 6 milioane la 11,6 milioane numărul persoanelor scutite de contribuţia la fondul de sănătate.
- Contribuţia la fondul de sănătate creşte la 14% (Jurnalul National)
- Pentru că nu mai sunt bani, Guvernul testează injecţia de taxe pe toate salariile (Gandul)


SOCIAL - Proteste anunţate sus

După modelul pensionarilor, bugetarii ameninţă că vor presa preşedinţia şi guvernul cu mitinguri, până la sfârşitul lunii, când ar putea declanşa greva generală.
După 'modelul' lansat de pensionari - care au pus pe jar, ieri, prefecturile din câteva oraşe mari, dar şi preşedinţia -, începând de azi, timp de o săptămână, sindica liştii vor picheta sediul guvernului şi Palatul Cotroceni.
Protestele de stradă vor culmina pe 19 mai, cu un miting la care sunt aşteptaţi să participe 40.000 de oameni care vor pune stăpânire pe Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de măsurile de austeritate anunţate.
- România intră oficial în luna grevelor generale (Evenimentul zilei)


SOCIAL - CE recomandă ridicarea tuturor restricţiilor pentru muncitorii români sus

Executivul de la Bruxelles a recomandat statelor membre care nu au ridicat încă restricţiile de pe piaţa muncii pentru lucrătorii români şi bulgari să îşi revizuiască politicile în această privinţă. Acest lucru a fost dezvăluit într-o scrisoare a comisarului pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, Laszlo Andor, către europarlamentarul bulgar Iliana Ivanova care a întrebat Comisia Europeană despre restricţiile existente încă pe pieţile muncii din mai multe ţări europene. Comisarul european i-a vorbit eurodeputatei despre faptul că Executivul european sprijină aplicarea totală a liberei circulaţii a forţei de muncă. Aceste măsuri restrictive pentru muncitorii romani şi bulgari sunt acoperite de Tratatul de aderare a Bulgariei şi României care permite vechilor state membre să restricţioneze parţial accesul muncitorilor din cele două ţări până cel târziu în 2013. Comisia reconfirmă poziţia sa, că restricţiile pentru români şi bulgari trebuie rid icate, afirmă Iliana Ivanova.
- CE recomandă ridicarea tuturor restricţiilor pentru muncitorii români (Curentul)


SOCIAL - Whisky, coniac şi gin pentru poliţiştii în concediu sus

Ministerul de Interne a demarat procedurile pentru achiziţionarea prin licitaţie de sticle de whisky, coniac şi gin pentru unităţile de odihnă şi agrement ale instituţiei din Predeal, Braşov şi Mamaia folosite de propriii angajaţi, astfel de achiziţii fiind efectuate regulat şi în anii anteriori - aminteşte Jurnalul Naţional.
Conform unui anunţ de licitaţie lansat de minister, vor fi cumpărate cantităţi de whisky Ballantines, Johnnie Walker, Jack Daniels, Teachers, J.B., Grant's, Chivas Regal, coniac Alexandrion, Jidvei şi Metaxa, gin Wembley şi Beefeater, data-limită de depunere a ofertelor fiind stabilită pentru sfârşitul acestei săptămâni.
- Ministerul de Interne vrea să cumpere şi în 2010 whisky, coniac şi gin pentru poliţiştii în concediu (Jurnalul National)
- Ministerul de Interne vrea să cumpere şi în 2010 whiskey, coniac şi gin pentru poliţiştii în concediu (Gandul)


SOCIAL - Patriarhia: Românii vor trece mai uniţi prin această criză dacă se dau bani pentru construirea de biserici sus

În contextul în care bugetarilor şi pensionarilor li se taie din venituri, iar situaţia economică a ţării este extrem de dificilă, reprezentanţii Patriarhiei au comunicat ieri presei că toate lăcaşurile de cult aflate în diferite stadii de construcţie şi cele care urmează să fie ridicate trebuie finalizate fie şi într-un ritm mai lent - scrie Curentul.
'Considerăm înşelătoare opinia conform căreia trebuie făcute economii, inclusiv prin sistarea lucrărilor la lăcaşurile de cult aflate în construcţie, deoarece prin edificarea unui lăcaş de cult se întăreşte solidaritatea şi cooperarea dintre credincioşi, inclusiv întărirea vieţii spirituale, care permite oamenilor să depăşească orice fel de criză, fără să se autodemoleze, ajungând la deznădejde sau la dezumanizare', potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române.
- Soluţia BOR la criză: să dăm ţării cât mai multe biserici (Curentul)
- Patriarhia Română: vom depăşi acest impas prin construirea de biserici pentru sporirea credinţei (Gandul)
- BOR: criza economică se trage din criza spirituală (Evenimentul zilei)


CULTURĂ - 'Coloana infinitului', sculptura secolului XX sus

Sculptura 'Coloana infinitului' de Constantin Brâncuşi a fost inclusă printre cele mai importante opere ale secolului XX, alături de lucrări semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse şi Andy Warhol.
Clasificarea este realizată în urma rezultatelor unui sondaj online lansat de publicaţia franceză Le Figaro, cu titlul 'Care este cea mai importantă operă de artă a secolului al XX-lea?'. Pe primul loc s-a clasat lucrarea 'Domnişoarele din Avignon' de Pablo Picasso, fiind votată de 37,32% din respondenţi. Lucrarea lui Picasso este urmată în top de 'Dansul' lui Henri Matisse, apreciată drept cea mai importantă operă de artă a secolului XX de 23,78% din internauţi. Pe locul trei se situează lucrarea 'Gold Marilyn Monroe', semnată de artistul Andy Warhol, cu 5,78% din voturi. Sculptura lui Brâncuşi 'Coloana infinitului' a primit 5,7% din voturile internauţilor, situându-se pe poziţia a patra în clasamentul celor mai importante opere de artă ale secolului XX.
- 'Coloana infinitului', sculptura secolului XX (Romania libera)


SPORT - Fotbal - Finala Europa League: Atletico Madrid - Fulham 2-1 sus

Atletico Madrid a câştigat prima ediţie a competiţiei de fotbal Europa League, după ce a învins miercuri seara, la Hamburg, formaţia engleză Fulham Athletic, cu scorul, de 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri.
Golurile formaţiei madrilene au fost reuşite de atacantul uruguayan Diego Forlan (32, 116), în timp ce pentru Fulham a marcat galezul Simon Davies (37).
Atletico a câştigat al treilea trofeu internaţional, după Cupa Cupelor (1962) şi Cupa Intercontinentală (1974), disputând şi o finală de CCE şi alte două finale de Cupa Cupelor.


SPORT - Handbal: Cristina Neagu, câştigătoarea premiului Rookie of the Year 2009, acordat de IHF sus

Handbalista română Cristina Neagu, de la Oltchim Rm. Vâlcea, va fi recompensată cu premiul pentru cea mai bună debutantă a anului 2009, World's best Rookie of the Year 2009, acordat în premieră de Federaţia Internaţională de Handbal (IHF).
Un juriu format din experţi a decis că Neagu (21 ani), care a debutat în Liga Naţională la vârsta de 18 ani, a adunat deja 72 de meciuri pentru echipa naţională a României, pentru care a marcat 266 goluri.
Antrenorul Radu Voina (echipa naţională şi Oltchim) crede că Neagu poate deveni cea mai bună jucătoare a lumii. ''E încă tânără şi creşte în valoare de la o zi la alta. Este liderul jucătoarelor tinere şi va deveni curând şi liderul echipei naţionale'', consideră Voina.
La masculin, titlul a revenit germanului Steffen Fäth.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Merkel spune că va interveni pe lângă Rusia în vederea reglementării transnistrene sus

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, susţine că va interveni pe lângă Federaţia Rusă în favoarea reglementării conflictului transnistrean. Cancelarul german a făcut aceste declaraţii în cadrul unei întrevederi cu premierul moldovean, Vlad Filat. 'Sunt convinsă că prin voinţă politică poate fi identificată o soluţie pentru această problemă', a spus cancelarul federal al Germaniei, potrivit unui comunicat difuzat de guvernul de la Chişinău. Angela Merkel a apreciat faptul că Republica Moldova a început negocierile cu Uniunea Europeană pe marginea Acordului de Asociere. 'Ne-am bucurat că aţi început aceste negocieri. Este un proces important', a menţionat Angela Merkel. Vlad Filat a efectuat o vizită de două zile în Germania, în cadrul căreia a avut întrevederi cu mai mulţi politicieni, dar şi cu oameni de afaceri din această ţară, pe care i-a invitat să investească în Republica Moldova.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Al 63-lea Festival de la Cannes oficial deschis sus

Al 63-lea Festival de film de la Cannes a fost deschis oficial miercuri seară de actorii australieni Russell Crowe şi Cate Blanchett, în timpul unei ceremonii precedând proiectarea filmului 'Robin Hood' în care ei joacă rolurile principale, eveniment ce a atras mii de fani ai Hollywood-ului pe Riviera franceză. Anul acesta, 19 filme au fost selectate în total în competiţia pentru premiul cel mare 'Palme d'Or', şi anume şase producţii franceze, cinci asiatice, precum şi din Marea Britanie, Mexic, Ungaria, Ucraina şi Rusia, menţionează AFP şi agenţia Xinhua. Câştigătorul 'Palme d'Or' din 1996 Mike Leigh se va alătura competiţiei cu producţia sa britanică 'Another Year' în care joacă Jim Broadbent, Lesley Manville şi Imelda Staunton. Juriul format din 9 membri pentru acordarea celei mai înalte distincţii va fi condus de regizorul american Tim Burton. Cineastul italian Alberto Barbera, actriţa din Marea Britanie Kate Beckinsale, scenaristul francez şi regiz or Emmanuel Carrere, şi regizorul indian Shekhar Kapur se numără printre cei care vor decide cine va fi câştigătorul ediţiei din acest a festivalului. Trei filme cu cele mai mari nume sunt în afara competiţiei: 'You will meet a tall dark stranger' al lui Woody Allen, 'Tarama Drewe' al lui Stephen Frears şi 'Wall Street - Money never sleeps' al lui Oliver Stone. Festivalul va dura 12 zile şi se va încheia la 23 mai, cu un film de închidere: producţia australiană 'The Tree' a regizoarei franceze Julie Bertuccelli.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Karzai promite o mai bună guvernare în ţara sa sus

Preşedintele afgan, Hamid Karzai, aflat în vizită la Washington, a declarat miercuri că Afganistanul are ''neajunsurile'' sale şi a promis o mai bună guvernare în ţara sa cu ajutorul Statelor Unite ale Americii, informează agenţia Associated Press. Exprimându-se la Casa Albă după o întâlnire cu Barack Obama, liderul afgan a afirmat că preşedintele american a promis reducerea victimelor în rândul civililor în Afganistan, o problemă ce a tensionat relaţiile americano-afgane. În decursul ultimului an au apărut tensiuni între guvernul lui Karzai şi Casa Albă. SUA l-au criticat pe Karzai pentru că tolerează corupţia şi traficul cu droguri. La rândul său, liderul afgan a afirmat că nu primeşte sprijinul de care are nevoie din partea Washingtonului. Dar, după reuniunea de astăzi, Karzai a exprimat mulţumiri guvernului SUA şi poporului american pentru sprijinul de a da din nou cuvântul poporului afgan. Potrivit agenţiei Xinhua, Obama a reafirmat miercuri angaja rea SUA în ce priveşte securitatea şi prosperitatea Afganistanului, precizând că ţara se confruntă încă cu mari provocări, cu toate că s-au înregistrat unele progrese. Obama, menţionează AP, a declarat că noul premier britanic, David Cameron, cu care a discutat luni, a reafirmat angajamentul ţării sale în ce priveşte combaterea extremismului în Afganistan.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Benedict al XVI-lea începe pelerinajul său la Fatima în aclamaţiile mulţimii sus

Papa Benedict al XVI-lea a început miercuri după-amiază, în aclamaţiile unei mulţimi imense, pelerinajul său la Fatima, simbol al Portugaliei catolice, la câteva ore după ce a pus în gardă contra consecinţelor 'dramatice' ale unei pierderi a valorilor creştine, relatează AFP. Elicopterul lui Benedict al XVI-lea a aterizat la 17.15 /16.15 GMT/ pe stadionul municipal de la Fatima după ce a survolat la joasă altitudine sanctuarul, aclamat de zeci de mii de pelerini, agitând drapele şi batiste. Papa s-a deplasat imediat cu papamobilul până la Capela Apariţiilor, ridicată chiar pe locul unde, potrivit credinţei catolice, Fecioara şi-a făcut apariţia la 13 mai 1917 în faţa a trei mici ciobani. Întâmpinat în strigăte de 'Trăiască papa!', Benedict al XVI-lea a păstrat la Capela Apariţiilor un moment de reculegere înainte de a rosti o rugăciune, în genunchi în faţa statuii Fecioarei, căreia i-a oferit un trandafir de aur, aşa cum a făcut papa Paul al VI-lea la 1 3 mai 1967. Ioan Paul al II-lea, convins că Fecioara de la Fatima i-a salvat viaţa în timpul atentatului comis contra sa la 13 mai 1981 la Roma, a oferit sanctuarului glonţul care l-a rănit grav, astăzi montat în coroana statuii. Potrivit credinţei catolice, Fecioara a dezvălui ciobanilor de la Fatima în 1917 trei 'secrete', considerate profetice de istoria secolului XX. Dacă cele două prime 'secrete' erau cunoscute deja de la începutul anilor 40, al treilea nu a fost făcut public decât în mai 2000, cu ocazia vizitei lui Ioan Paul al II-lea, ierarhia catolică 'dezvăluind' atunci că el prezicea atentatul contra papei polonez. Marţi dimineaţă, în avionul care îl ducea la Lisabona, Benedict al XVI-lea a lărgit 'interpretarea' acestui secret. El a estimat că 'în plus faţă de această mare viziune a suferinţei papei', mesajul de la Fatima anunţa 'suferinţele Bisericii' referindu-se la scandalul creat prin dezvăluirea unor multiple cazuri de pedofilie în cler, agravate prin 'omerta ' ierarhiei.

0 Response to "Revista Presei 13 mai 2010"

Trimiteți un comentariu