[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 12 august 2010

Posted by PressUpdate joi, 12 august 2010 08:56

Sumar

POLITIC - Pentru ce se pronunţă preşedintele

Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri la postul public de radio că introducerea cotei unice de impozitare pe orice fel de venit i se pare o soluţie, pentru că 'oricare trăitor într-o ţară este dator cu un impozit'. Argumentul lui Traian Băsescu este acela că, în 2011, deficitul fondului de pensii va fi de 3,6 miliarde de euro - scrie Jurnalul Naţional.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri la postul public de radio că, dacă ar fi condus PDL, nu ar fi rămas în partid niciun politician care nu respectă 'regula de aur' a democraţiei interne, respectiv deciziile luate de majoritate, 'indiferent că s-ar fi numit Preda, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru' - citează Curentul.
Dacă Sever Voinescu s-a declarat foarte rezervat în privinţa declaraţiilor lui Băsescu, avansând, derutat, varianta demisiei din PDL, Cristian Preda a trecut rapid de la 'no comment' la promisiunea că-şi va ataca în continuare colegii, dacă este cazul, scrie Evenimentul zilei.
- Băsescu: 'Introducerea cotei unice pe orice fel de venit mi se pare o soluţie' (Adevarul)
- Traian Băsescu: 'Oricare trăitor e dator cu un impozit' (Jurnalul National)
- Băsescu: 'Dacă eu conduceam PDL, n-ar fi rămas în partid Preda, Voinescu sau Radu F. Alexandru' (Curentul)
- Băsescu s-ar împăca de faţadă cu opoziţia şi continuă războiul cu profesorii (Cotidianul)
- Sever Voinescu: 'Mă gândesc dacă să-mi dau sau nu demisia' (Cotidianul)
- Băsescu se declară gata să semneze: Impozitarea pensiilor, menţinerea lui Boc, exterminarea vocalilor din PDL (Puterea)
- Băsescu se distanţează de criticii lui Boc (Evenimentul zilei)
- Ponta: 'Declaraţiile preşedintelui sunt neserioase şi mincinoase' (Gandul)


POLITIC - Opoziţia, toropită

Opoziţia s-a săturat să tot stea pe tuşă. Vrea la putere. Actuala guvernare o enervează. PSD şi PNL vor să-l dărâme la toamnă pe Boc şi Guvernul său. Pentru asta trebuie să iniţieze o moţiune de cenzură. Ca să poată să iniţieze o moţiune de cenzură, cei din Opoziţie nu au nevoie de semnături ale populaţiei. Dar ei le strâng. Simbolic - constată Puterea.
Cam 100.000 de oameni ar trebui - aşa şi-au propus cei de la PSD - să îşi dea acordul scris că sunt de acord ca Guvernul Boc să plece. E grea sau uşoară sarcina PSD şi PNL? Nu ştim, dar e cert că vremea ţine cu membrii Cabinetului. La 40 de grade Celsius, oamenii nu mai au chef de nimic. Căldura îi alungă. Chiar şi peneliştii responsabili cu adunatul semnăturilor fug de căldură. Ieri, la prânz, corturile PNL erau înschise. Activiştii s-au adăpostit de caniculă, fiecare pe unde a putut. Pesediştii au fost mai rezistenţi. Sub umbreluţe, s-au agitat să atingă numărul de 100.000 de semnături necesare ca Victor Ponta sa-şi roage la toamă colegii parlamentari să voteze schimbarea Guvernului.
- Haşotti vrea ca prioritatea opoziţiei să fie căderea Guvernului Boc (Curierul national)
- PSD şi PNL strâng semnături (Puterea)


POLITIC - Victor Ponta: 'Pe vremea lui Geoană, mogulii influenţau 100% deciziile PSD'

Victor Ponta îl desfiinţează pe predecesorul său la conducerea PSD, afirmând despre Mircea Geoană că era lipsit de viziune şi dependent de patronii trusturilor de presă.
'Lucrurile au mers mai bine decât le plănuisem. Mă gândeam că va fi mai greu, dar nu. PSD e mult mai rezistent şi mai solid decât credea oricine şi, într-adevăr, şi prostiile celor de la putere au picat bine.'
Liderul PSD apreciază - într-un interviu acordat Evenimentului zilei - că acum partidul merge pe o linie mult mai clară: 'Suntem un partid mult mai ordonat şi mai disciplinat pentru că oamenii ştiu în ce direcţie mergem. În anii trecuţi nu mergeam în nicio direcţie şi atunci de aia îşi dădea toată lumea cu părerea. Ne certam atâta între noi pentru că n-aveam nici o ţintă şi nicio viziune. Fiecare era de capul lui.'
Ce reprezintă pentru partid Mircea Geoană ? 'Mircea Geoană e, din păcate, pentru noi, imaginea eşecului, a compromisului, a înfrângerilor şi a umilinţelor. Ceea ce ne deranjează când mai iese din când în când în faţă, nu este că nu e de acord. Normal că nu e dacă nu e el. Ci faptul că ne readuce aminte de acele vremuri triste, a mai spus preşedintele PSD.'
- Victor Ponta: 'Pe vremea lui Geoană, mogulii influenţau 100% deciziile PSD' (Evenimentul zilei)



Continua

EDITORIAL Băsescu şi cine se mai simte bine în România

POLITIC Pentru ce se pronunţă preşedintele

Opoziţia, toropită

Victor Ponta: 'Pe vremea lui Geoană, mogulii influenţau 100% deciziile PSD'

Geoană la Dăbuleni

De ce şi-a deschis un extremist maghiar birou la Târgu Mureş

ECONOMIC Cea mai mare inflaţie din ultimul deceniu

Consiliul Fiscal: Banii trebuie să meargă de la salarii şi pensii în investiţii

Taxă la sănătate pentru venituri din chirii

Statul şi-a tras bacşiş din taxa de pod de pe A2

SOCIAL Legislaţie blândă pentru criminalii şoselelor. Cum e în Elveţia

Primăriile cheltuiesc milioane de lei pe fântâni arteziene

Pe ce aruncă milioanele edilii Capitalei

13.000 de ceferişti vor fi disponibililzaţi

Din 2011 vom avea amprentele în buletin

Cât plăteşte un bucureştean pentru un loc de parcare

De ce nu se întorc românii care muncesc în străinătate

Ce îi mai cer românii bunului Dumnezeu

JUSTIŢIE Cazul Ţundrea: vinovaţii dorm liniştiţi

Ultimii călăi ai Dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei

SPORT Fotbal: Turcia - România 2-0, în meci amical

Tenis: Adrian Ungur, în optimile turneului de la Istanbul

INTERNAŢIONAL AGERPRES Rusia interzice importurile de vinuri din R. Moldova

Incendii în Portugalia: peste 1.500 de pompieri mobilizaţi în parcuri naturale

Catherine Ashton reiterează Rusiei oferta de ajutor a UE în lupta împotriva incediilor

Pentagonul vrea să vândă peste 200 de rachetă antirachetă Patriot Kuweitului

Cel mult câteva 'sute' de soldaţi americani în Irak după 2011

Al-Qaida face apel la simpatizanţi pentru donaţii

Greenpeace lansează o expediţie pentru evaluarea pagubelor provocate de mareea neagră

EVENIMENT Ministerul Apărării bagă MIG-urile la 'reşapare'

Bani duşi pe apa Moldovei


-- in detaliu --

EDITORIAL - Băsescu şi cine se mai simte bine în România sus


Traian Băsescu spune că se simte bine în România. Mulţi români nu se simt însă bine în ţara lor, fiindcă sunt din ce în ce mai săraci, fiindcă bacşişurile pentru birocraţi cresc, politicienii prosperă, iar statul nu funcţionează - scrie Sabina Fati în România liberă.
În România se simt bine, mai ales, politicienii, fi-indcă ei au averi care le asigură nu doar confortul imediat, ci şi viitorul lor şi pe al urmaşilor. În România se simt bine, mai ales, cei care au reuşit să facă afaceri cu statul şi care prin virtuozităţi uimitoare continuă să-şi crească veniturile pe spezele bugetului public. În România se simte bine ministrul de Interne, Vasile Blaga, care şi-a lăsat ginerele de 26 de ani să încheie anul trecut contracte în valoare de 10 milioane euro cu ministerele conduse de Adriean Videanu şi Radu Berceanu. În România se simte bine Adrian Năstase, cel mai chivernisit dintre foştii premieri români, care, prin priceperea avocaţilor săi şi concursul judecătorilor Curţii Constituţionale, va deveni în curând prima victimă nevinovată a regimului Băsescu. În România se simte bine, după zece ani petrecuţi în funcţia de preşedinte, Ion Iliescu, pe care nu-l mai întreabă nimeni de ce au murit o mie de oameni după 22 decembrie 1989. În România se simte bine senatorul Dan Voiculescu, fondatorul Antenelor TV, care după retragerea din afacerile Securităţii ceauşiste a devenit om de afaceri prosper, preferat ca partener de multe întreprinderi cu capital de stat.
- Băsescu şi cine se mai simte bine în România (Romania libera)


POLITIC - Pentru ce se pronunţă preşedintele sus


Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri la postul public de radio că introducerea cotei unice de impozitare pe orice fel de venit i se pare o soluţie, pentru că 'oricare trăitor într-o ţară este dator cu un impozit'. Argumentul lui Traian Băsescu este acela că, în 2011, deficitul fondului de pensii va fi de 3,6 miliarde de euro - scrie Jurnalul Naţional.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri la postul public de radio că, dacă ar fi condus PDL, nu ar fi rămas în partid niciun politician care nu respectă 'regula de aur' a democraţiei interne, respectiv deciziile luate de majoritate, 'indiferent că s-ar fi numit Preda, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru' - citează Curentul.
Dacă Sever Voinescu s-a declarat foarte rezervat în privinţa declaraţiilor lui Băsescu, avansând, derutat, varianta demisiei din PDL, Cristian Preda a trecut rapid de la 'no comment' la promisiunea că-şi va ataca în continuare colegii, dacă este cazul, scrie Evenimentul zilei.
- Băsescu: 'Introducerea cotei unice pe orice fel de venit mi se pare o soluţie' (Adevarul)
- Traian Băsescu: 'Oricare trăitor e dator cu un impozit' (Jurnalul National)
- Băsescu: 'Dacă eu conduceam PDL, n-ar fi rămas în partid Preda, Voinescu sau Radu F. Alexandru' (Curentul)
- Băsescu s-ar împăca de faţadă cu opoziţia şi continuă războiul cu profesorii (Cotidianul)
- Sever Voinescu: 'Mă gândesc dacă să-mi dau sau nu demisia' (Cotidianul)
- Băsescu se declară gata să semneze: Impozitarea pensiilor, menţinerea lui Boc, exterminarea vocalilor din PDL (Puterea)
- Băsescu se distanţează de criticii lui Boc (Evenimentul zilei)
- Ponta: 'Declaraţiile preşedintelui sunt neserioase şi mincinoase' (Gandul)


POLITIC - Opoziţia, toropită sus


Opoziţia s-a săturat să tot stea pe tuşă. Vrea la putere. Actuala guvernare o enervează. PSD şi PNL vor să-l dărâme la toamnă pe Boc şi Guvernul său. Pentru asta trebuie să iniţieze o moţiune de cenzură. Ca să poată să iniţieze o moţiune de cenzură, cei din Opoziţie nu au nevoie de semnături ale populaţiei. Dar ei le strâng. Simbolic - constată Puterea.
Cam 100.000 de oameni ar trebui - aşa şi-au propus cei de la PSD - să îşi dea acordul scris că sunt de acord ca Guvernul Boc să plece. E grea sau uşoară sarcina PSD şi PNL? Nu ştim, dar e cert că vremea ţine cu membrii Cabinetului. La 40 de grade Celsius, oamenii nu mai au chef de nimic. Căldura îi alungă. Chiar şi peneliştii responsabili cu adunatul semnăturilor fug de căldură. Ieri, la prânz, corturile PNL erau înschise. Activiştii s-au adăpostit de caniculă, fiecare pe unde a putut. Pesediştii au fost mai rezistenţi. Sub umbreluţe, s-au agitat să atingă numărul de 100.000 de semnături necesare ca Victor Ponta sa-şi roage la toamă colegii parlamentari să voteze schimbarea Guvernului.
- Haşotti vrea ca prioritatea opoziţiei să fie căderea Guvernului Boc (Curierul national)
- PSD şi PNL strâng semnături (Puterea)


POLITIC - Victor Ponta: 'Pe vremea lui Geoană, mogulii influenţau 100% deciziile PSD' sus


Victor Ponta îl desfiinţează pe predecesorul său la conducerea PSD, afirmând despre Mircea Geoană că era lipsit de viziune şi dependent de patronii trusturilor de presă.
'Lucrurile au mers mai bine decât le plănuisem. Mă gândeam că va fi mai greu, dar nu. PSD e mult mai rezistent şi mai solid decât credea oricine şi, într-adevăr, şi prostiile celor de la putere au picat bine.'
Liderul PSD apreciază - într-un interviu acordat Evenimentului zilei - că acum partidul merge pe o linie mult mai clară: 'Suntem un partid mult mai ordonat şi mai disciplinat pentru că oamenii ştiu în ce direcţie mergem. În anii trecuţi nu mergeam în nicio direcţie şi atunci de aia îşi dădea toată lumea cu părerea. Ne certam atâta între noi pentru că n-aveam nici o ţintă şi nicio viziune. Fiecare era de capul lui.'
Ce reprezintă pentru partid Mircea Geoană ? 'Mircea Geoană e, din păcate, pentru noi, imaginea eşecului, a compromisului, a înfrângerilor şi a umilinţelor. Ceea ce ne deranjează când mai iese din când în când în faţă, nu este că nu e de acord. Normal că nu e dacă nu e el. Ci faptul că ne readuce aminte de acele vremuri triste, a mai spus preşedintele PSD.'
- Victor Ponta: 'Pe vremea lui Geoană, mogulii influenţau 100% deciziile PSD' (Evenimentul zilei)


POLITIC - Geoană la Dăbuleni sus


Prezent ieri în fieful său electoral din Dolj la o întâlnire cu specialiştii din agricultură la care a participat şi cunoscutul interlop Don Costel, din Craiova, acuzat de tortură şi sechestrare de persoane, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a dat lecţii de economie globală, după ce la începutul verii a făcut lobby agresiv pentru brandul pepenilor de Dăbuleni. Potrivit acestuia, România nu poate reveni la o creştere economică pe 'modelul economic al ultimilor 20 de ani', iar guvernanţii nu se pot baza pe faptul că economia va mai fi 'tractată' de cele occidentale, care vor 'creşte în ritmuri mediocre'. 'Nu am crezut în urmă cu câţiva ani, când ne pregăteam să intrăm în Europa, că vom parcurge o criză aşa de profundă şi care depăşeşte cu mult dimensiunea economică sau financiară. Este o criză structurală, este o criză de încredere, este o criză de proiect. Niciodată în ultimii 20 de ani sarcina şi obligaţia PSD de a da o direcţie acestei ţări, nu do ar o altă guvernare, nu a fost mai grea decât astăzi', a spus Geoană, citat de Curentul.
- Din mijlocul agricultorilor, Geoană dă lecţii de economie (Curentul)
- Geoană: România nu se poate baza ca economiile occidentale să tracteze economia naţională (Curierul national)


POLITIC - De ce şi-a deschis un extremist maghiar birou la Târgu Mureş sus


Csanad este eurodeputat din partea Jobbik, formaţiune de extremă dreapta care la alegerile din 2009 a obţinut trei mandate de europarlamentar, iar în primăvara acestui an şi-a adjudecat 47 de mandate în Legislativul de la Budapesta, cu 16,67% din voturi. Recent, eurodeputatul Csanad şi-a deschis la Târgu-Mureş propriul birou, iar zilele trecute a înfiinţat Cercul de Prieteni Jobbik din România.
Într-un interviu acordat României Libere, Szegedi Csanad explică rolul Cercului Jobbik: va funcţiona ca un instrument pentru obţinerea autonomiei teritoriale a maghiarilor în Transilvania, dar şi ca pârghie prin intermediul căreia Jobbik va pune presiune pe UDMR şi PCM pentru a rezolva problemele etnicilor maghiari. Mai mult, membri ai Cercului de Prieteni Jobbik ar putea candida şi ca independenţi la viitoarele alegeri locale din ţara noastră.
- De ce şi-a deschis un extremist maghiar birou la Târgu Mureş (Romania libera)


ECONOMIC - Cea mai mare inflaţie din ultimul deceniu sus


CreŞterea TVA de la 19% la 24% a adus cea mai mare inflaţie lunară din ultimul deceniu, preţurile urcând în iulie cu 2,6% faţă de iunie, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Inflaţia anuală a ajuns astfel la 7,1%, fiind însă sub aşteptările analiştilor, în contextul în care majorarea fiscalităţii s-a suprapus peste o scădere a consumului.
Inflaţia ar putea continua să se menţină la un nivel ridicat şi în lunile următoare, având în vedere că mulţi retaileri doar au amânat cu una sau două luni transferul creşterii TVA către clienţi prin majorarea preţurilor. Alimentele s-au scumpit în iulie cu 1,9%, în timp ce preţurile produselor nealimentare au crescut în medie cu 3,1% - scrie Ziarul financiar.
- Cea mai mare inflaţie din ultimul deceniu (Ziarul financiar)
- Românii au ajuns să trăiască mai rău ca bulgarii (Ziarul financiar)


ECONOMIC - Consiliul Fiscal: Banii trebuie să meargă de la salarii şi pensii în investiţii sus


Angajările masive în sectorul public şi majorarea nesustenabilă a salariilor bugetarilor în perioada de boom economic a adus bugetul într-o situaţie critică. La prima ieşire în public, reprezentanţii Consiliului Fiscal au pledat ieri pentru restrângerea fondului de salarii publice, susţinând că fără consolidare fiscală România nu poate să aibă creştere economică sustenabilă - scrie Ziarul financiar.
Cheltuielile de personal au crescut foarte rapid în perioada guvernului Tăriceanu atât ca urmare a sporirii numărului angajaţilor publici, cât şi a creşterii rapide a salariilor acestora, majorarea fiind de 150% în perioada 2004-2008. În timp ce în 2004 cheltuielile de personal erau de 5 mld de euro, reprezentând 8,1% din PIB, în 2008 au ajuns la 14 mld. de euro (10% din PIB). Explicaţia dată de guvernanţii de atunci: sala¬riile şi personalul au crescut când economia mergea şi aveam de unde să dăm.
Însă nici în anul de criză 2009, când era evident că nu mai sunt bani pentru salariile bugetare rupte de realitatea economică şi pentru schemele de personal supraîncărcate, guvernul Boc nu a făcut decât să mimeze restructurarea. Anul trecut, România se plasa pe locul 9 în UE 27 şi pe poziţia a treia între cele 10 noi state membre, cu un raport între salarii plătite şi venituri bugetare de 33%. Numărul total de posturi din instituţiile şi autorităţile publice a urcat cu 147.000 de persoane, de la 1,23 milioane de persoane în 2004 la 1,38 milioane de persoane în 2009.
- Suntem campioni la cheltuieli cu pensiile (Curentul)
- Consiliul Fiscal: Banii trebuie să meargă de la salarii şi pensii în investiţii (Ziarul financiar)
- Consiliul Fiscal: Mai bine reduceţi CAS-ul decât cota unic (Evenimentul zilei)
- România dă o treime din venituri pe pensii. Doar Grecia ne depăşeşte (Gandul)


ECONOMIC - Taxă la sănătate pentru venituri din chirii sus


Dacă aveţi ca sursă de venit doar chiria, trebuie să plătiţi şi contribuţia la fondul de sănătate. Pensionarii sunt scutiţi, însă numai din 2008.
Românii care au numai venituri din chirie trebuie să plătească contribuţia la sănătate, potrivit legilor în vigoare. Cei care au salariu şi/sau sunt persoane fizice autorizate şi au şi venituri din chirii nu datorează contribuţia. Pensionarii sunt scutiţi, însă numai pentru venituri din chirii obţinute după 1 iunie 2008.
- Taxă la sănătate pentru venituri din chirii (Evenimentul zilei)


ECONOMIC - Statul şi-a tras bacşiş din taxa de pod de pe A2 sus


CNADNR a majorat taxa de pod de pe Autostrada A2 cu 1 leu, respectiv 10%, şi nu cu 0,4 lei, cât ar fi justificat majorarea TVA, pe motiv că românii nu umblă cu monede la ei.
De aproximativ o lună, au-tomo-biliştii în drum spre litoral plătesc un tarif de trecere a podului peste Dunăre la Feteşti de 11 lei, chiar dacă o majorare a TVA cu 5% decisă de Guvern ar fi trebuit să ducă la o creştere a tarifului de la 10 lei la 10,4 lei. Pentru vehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone, creşterea a respectat majorarea de 5% a TVA, adică de la 68 de lei la 71 de lei. 'Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă am fi cerut mărunt, în condiţiile în care la vârf sunt 30.000 de maşini, iar în mod obişnuit sunt doar 17.000', spune Lucian Calmuş, director în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Şi pentru ca românii care în weekenduri stau ore în şir pe autostradă să îndure aglomeraţia cu mai multă resemnare, directorul CNADNR ne consolează: 'Aţi văzut, astfel de aglomeraţii sunt şi pe autostrăzile din Germania'.
- Statul şi-a tras bacşiş din taxa de pod de pe A2 (Romania libera)


SOCIAL - Legislaţie blândă pentru criminalii şoselelor. Cum e în Elveţia sus


Din 1989 şi până în prezent şi-au pierdut viaţa în accidente peste 62.000 de oameni, dintre care aproape 8.000 au fost copii. Legile prea blânde îi 'încurajează' pe şoferii teribilişti să sfideze orice urmă de siguranţă şi bun-simţ în trafic!
Revoltător este că, în timp ce autorităţile noastre analizează, fac dezbateri şi despică firul în patru în ceea ce priveşte masacrul de pe şoselele României, proiectele rămân undeva suspendate prin Parlament, fără o finalizare concretă. Comparativ cu alte state, legile rutiere româneşti sunt blânde, ţinând cont de masacrul de pe şosele. Iar realitatea 'din teren' a demonstrat-o chiar zilele trecute. În timp ce vitezomanul Cristian Şerban, prins duminică pe Autostrada Soarelui conducând cu 248 km la oră un Porsche de 100.000 de euro, a rămas fără permis pentru 90 de zile şi a primit nouă puncte amendă, un vitezoman elveţian, prins cu 290 de kilometri pe oră pe o autostradă, a rămas fără maşină şi a plătit 720.000 de euro amendă.
- Legislaţie rutieră mai dură pentru teroriştii şoselelor! (Jurnalul National)
- Au ucis, dar se bucură de libertate! (Jurnalul National)
- Motocicliştii strâng bani pentru operaţia lui Arthur (Libertatea)


SOCIAL - Primăriile cheltuiesc milioane de lei pe fântâni arteziene sus


Este deja de notorietate faptul că, în ţara noastră, numărul şomerilor creşte de la o zi la alta. Autorităţile promit că nu vor depăşi însă cifra de 1 milion! Din păcate, realitatea se încăpăţânează să le contrazică, iar previziunile sunt sumbre - arată Jurnalul Naţional.
De exemplu, Primăria Bacău îşi propune să reamenajeze din punct de vedere peisagistic complexul olimpic al oraşului. Practic, pentru 2,122,373 RON, aproximativ 500.000 de euro, se vor realiza spaţii verzi, fântâni arteziene, dar şi instalaţii de irigat, construindu-se şi mobilier urban. Nici în judeţul Braşov, lucrurile nu arată rău. Comuna Harman vrea să investească, potrivit anunţului publicat pe site-ul achiziţiilor publice din România, în jur de 886,085 RON pentru amenajarea unei zone verzi şi lucrări de arhitectură peisagistică a parcurilor.
- Primăriile cheltuiesc milioane de lei pe fântâni arteziene (Jurnalul National)


SOCIAL - Pe ce aruncă milioanele edilii Capitalei sus


Cheltuieli ilegale cu hainele angajaţilor, contracte cu firme abonate la bani publici şi sporuri diverse, iată ce a descoperit Curtea de Conturi la primăriile din Capitală.
În sectorul 1, de la primărie au plecat spre conturile salariaţilor aproape 3,5 milioane lei sub forma celor mai variate bonusuri: spor de fidelitate, indemnizaţie de dispozitiv (care se plăteşte de obicei militarilor - n.r.), primă de Paşte, bani de uniforme, spor de mobilitate şi confidenţialitate pentru consilierii juridici, spor de confidenţialitate pentru personalul de la cabinetul primarului. În urma dispoziţiilor date de Curtea de Conturi, edilul Andrei Chiliman este obligat acum să recupereze banii.
Nu doar Primăria Sectorului 1 a cheltuit sume importante pe 'ţinuta decentă' a angajaţilor la serviciu. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Primăriile sectoarelor 2 şi 3, unde s-au alocat fonduri în valoare de 1,3, respectiv 2 milioane lei. Atât Neculai Onţanu cât şi Liviu Negoiţă vor trebui acum să recupereze sumele.
- Pe ce aruncă milioanele edilii Capitalei (Romania libera)


SOCIAL - 13.000 de ceferişti vor fi disponibililzaţi sus


După ce a trimis în şomaj peste 10.000 de ceferişti la începutul acestui an, Ministerul Transporturilor şi Infrastucturii (MTI) anunţă că intenţionează să mai disponibilizeze aproape 13.000 de angajaţi din sectorul feroviar, până la sfârşitul lunii septembrie - informează Puterea.
Înainte de a scoate la privatizare societatea CFR Marfă, ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu, pregăteşte falimentarea operatorului feroviar. Primul pas este anunţul privind concedierea a încă 5.000 de ceferişti, din cei aproximativ 11.000 de angajaţi de la CFR Marfă. Sindicaliştii acuză Ministerul Transporturilor de sabotarea siguranţei circulaţiei feroviare, deoarece concedierile din sistem lasă cele trei companii de specialitate fără personal. Şeful Departamentului Transporturi din cadrul PSD, senatorul Sorin Bota, consideră că 'înainte de a privatiza CFR Marfă, Berceanu se pregăteşte să distrugă operatorul feroviar'.
- Berceanu atentează la siguranţa transportului feroviar. Începe 'Jihadul' la CFR: încă 13.000 de ceferişti vor fi daţi afară (Puterea)
- Ministerul Transporturilor vrea să disponibilizeze 12.800 de angajaţi din sectorul feroviar (Romania libera)
- Poliţiştii fierb de teama disponibilizărilor masive (Evenimentul zilei)


SOCIAL - Din 2011 vom avea amprentele în buletin sus


De la începutul anului viitor, cărţile de identitate vor urma modelul paşapoartelor şi vor fi elibe-rate într-un nou format, care va conţine date biometrice, inclusiv amprente, în format electronic. Proiectul de lege propus de Ministerul Administraţiei şi Internelor prevede că noul buletin se va numi carte electronică de identitate, va fi de tipul 'smart card' şi va conţine datele personale ale titularului în format tipărit şi electronic.
Datele de identificare vor fi stocate pe un cip de memorie implantat în buletin şi vor conţine imaginea feţei, amprentele a două degete şi adresa de domiciliu, inclusiv tot istoricul schimbărilor de adresă. Datele incluse pe cartea de identitate electronică vor putea fi verificate, în cadrul Registrului Naţional de Evidenţă a Persoanelor, de către mai multe autorităţi.
- Din 2011 vom avea amprentele în buletin (Romania libera)


SOCIAL - Cât plăteşte un bucureştean pentru un loc de parcare sus


ariful lunar plătit pentru un loc de parcare în Bucureşti s-a redus în perioada iunie 2009-iunie 2010 cu 40%, la 123 dolari, ceea ce plasează Capitala între cele mai ieftine oraşe din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), potrivit unui studiu global al Colliers International.
Bucureştiul împarte cu Zagreb locul opt în cele 58 de oraşe din EMEA în care au fost analizate costurile lunare pentru un loc de parcare.
Cele mai mari tarife lunare din EMEA se înregistrează în Londra - zona City, unde un loc de parcare costă 932,99 dolari, în London - West End - 873,5 dolari, Roma - 615 dolari, Zurich - 605,64 dolari şi Bruxelles - 549,94 dolari.
- Cât plăteşte un bucureştean pentru un loc de parcare (Capital)


SOCIAL - De ce nu se întorc românii care muncesc în străinătate sus


Sucevenii care lucrează în afara ţării şi care s-au întors acasă, în vacanţa de vară, s-au întâlnit, miercuri, la Palatul Administrativ, cu preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care le-a prezentat oportunităţi de afaceri, precum şi principalele proiecte care se dezvoltă acum în judeţ.
În opinia lui Flutur, este necesar ca românii din străinătate să ştie care sunt perspectivele de dezvoltare ale zonei şi să fie informaţi asupra oportunităţilor de investiţii sau a programelor prin care pot să ia bani europeni.
Liviu Dumitraş, care lucrează de 15 ani în Belgia, i-a spus preşedintelui CJ că marea majoritate a românilor plecaţi în străinatate nu vor să se întoarcă acasă pentru că nu au siguranţa zilei de mâine.
'Proiecte sunt, bani sunt, dar suntem îngrijoraţi de viitorul copiilor noştri. Nu le putem oferi o şcoală, nu le putem oferi servicii de sănătate. În caz de boală, accidente, trebuie să ne întoarcem în străinătate', a spus Dumitraş, subliniind că în România legile se schimbă de la o zi la alta, iar serviciile lasă de dorit.
- De ce nu se întorc românii care muncesc în străinătate (Capital)


SOCIAL - Ce îi mai cer românii bunului Dumnezeu sus


Românii se roagă pentru orice: sănătate, linişte, copii, noroc la examene, dar şi pentru o casă, o maşină sau chiar să câştige la loto. Aşa că 'rugăciunea' şi-a cam pierdut menirea. Reprezentanţii bisericii susţin că nu e nimic spiritual în a te ruga pentru nevoi materiale sau în a 'specializa' sfinţi în rezolvarea problemelor.
În ritul ortodox, rugăciunea e o cerere, o mulţumire sau o laudă adresată de credincioşi divinităţii. Acatistele sunt, de asemenea, imnuri de mulţumire şi de preamărire, urmate uneori de litanii (rugăciuni lungi şi repetate), dar credincioşii le interpretează mai degrabă ca pe nişte 'bileţele' trimise lui Dumnezeu.
Preoţii recunosc că tot mai puţini sunt credincioşii care vin să se roage pentru sufletul lor şi care înţeleg adevărata putere a rugăciunii.
Dar politicienii par să fi aflat puterea ei din zilele noastre, drept care au decis să-i acorde rugăciunii o zi naţională. Conform unei iniţiative legislative, prima duminică din octombrie va fi declarată 'Ziua Rugăciunii'.
- Ce îi mai 'cer' românii lui Dumnezeu: rugăciuni pentru bani şi maşini (Adevarul)


JUSTIŢIE - Cazul Ţundrea: vinovaţii dorm liniştiţi sus


Gheorghe Avram (40 de ani), cel pe care Marcel Ţundrea l-a indicat ca autor al violului s,i al uciderii unei minore, susţine că împărţea cu acesta atât celula, cât şi pachetul primit de acasă.
Ancheta în cazul gorjeanului Marcel Ţundrea care a stat pe nedrept 12 ani la închisoare a fost redeschisă. Procurorii au un suspect care are s,anse să scape.
Sătenii din Pojogeni, judeţul Gorj, dau vina pe Gheorghe Avram pentru uciderea, în 1992, a unei fete de 14 ani. Vestea că a fost găsit adevăratul criminal al Mioarei Gherasie (14 ani) a fost şocantă pentru mama lui Marcel Ţundrea, Ioana Popescu (92 de ani).
- EXCLUSIV Cazul Ţundrea: vinovaţii dorm liniştiţi (Adevarul)


JUSTIŢIE - Ultimii călăi ai Dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei sus


Laura Codruţa Kövesi şi echipa ei de la Parchetul General au pus cruce Dosarelor Revoluţiei din decembrie 1989 şi Mineriadei din 13-15 iunie 1990. 'Adevărul' prezintă maniera revoltătoare în care oamenii preşedintelui Traian Băsescu şi-au făcut treaba în cele mai importante Dosare din România.
'Dosare îngropate' cu o tristă constatare: cuvintele folosite de politicienii îmbătrâniţi în rele au fost preluate de procurorii tineri, cei despre care s-a spus că sunt viitorul României dezbărate de comunism.
Laura Codruţa Kövesi (37 de ani, procurorul general al României), Tiberiu Niţu (39 de ani, prim-adjunct al procurorului general) şi Marius Iacob (39 de ani, şeful Secţiei de Criminalistică şi Urmărire Penală din Parchetul General) sunt 'lupii tineri' învestiţi de preşedintele Traian Băsescu cu rezolvarea celor două dosare de o importanţă istorică aparte. Când trebuie să vorbească despre Mineriadă sau despre Revoluţie, toţi aduc în discuţie dezastrul creat înaintea lor de magistratul Dan Voinea, care s-a pensionat în 2009.
- Ultimii călăi ai Dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei (Adevarul)


SPORT - Fotbal: Turcia - România 2-0, în meci amical sus


Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de Turcia cu scorul de 2-0 (0-0), miercuri seara, la Istanbul, într-un meci amical.
Rezultatul acestui meci bun făcut de tricolori a fost viciat de arbitrul sârb Milorad Mazic, care a inventat un penalty în minutul, transformat de Emre (82), după care Arda Turan a închis tabela în minutul 86.
Pentru România a fost ultimul test înaintea debutului în preliminariile Campionatului European din 2012, care va avea loc pe 3 septembrie, cu Albania, la Piatra Neamţ.
Turcia reuşeşte a patra victorie în 23 de meciuri cu România, ultimul lor succes în faţa echipei noastre datând din 1965.


SPORT - Tenis: Adrian Ungur, în optimile turneului de la Istanbul sus


Tenismanul român Adrian Ungur s-a calificat în optimile de finală ale turneului challenger de la Istanbul, dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, după ce l-a învins pe francezul Laurent Recouderc în manşa inaugurală, cu 6-4, 6-4.
Ungur (N. 6) va juca în turul secund cu turcul Haluk Akkoyun, care a profitat de abandonul belgianului Niels Desein, la scorul de 7-5, 1-0 (probleme la stomac). Ungur şi-a asigurat un cec de 1.720 dolari şi 9 puncte ATP.
Ungur şi kazahul Mihail Kukuşkin s-au calificat în semifinalele probei de dublu, asigurându-şi câte 1.080 dolari şi 40 puncte ATP, după ce au trecut de principalii favoriţi, Philipp Marx (Germania)/Igor Zelenay (Slovacia), cu 7-6 (2), 7-6 (2), şi de perechea George Bastl (Elveţia)/Barkin Yalcinkale (Turcia), cu 6-0, 6-1.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Rusia interzice importurile de vinuri din R. Moldova sus


Rusia interzice importurile de vinuri din Republica Moldova, potrivit unui ordin parvenit serviciului vamal, la câteva săptămâni după ce preşedintele moldovean în exerciţiu a iritat Moscova denunţând regimul sovietic drept unul de ocupaţie, relatează miercuri Reuters. Producţia de vinuri reprezintă circa o cincime din economia R. Moldova, în acest sector activând peste un sfert din salariaţii din una dintre cele mai mici şi mai sărace ţări din Europa. Practic, interdicţia rusă asupra importurilor de vin îi înlătură pe producătorii moldoveni de pe cea mai mare piaţă de desfacere de care dispuneau, notează Reuters. 'Serviciul federal vamal rus interzice prin prezenta importul următoarelor produse: vinuri, materiale legate de vinuri, coniacurile produse în R. Moldova', se precizează într-un document trimis punctelor vamale, care a putut fi consultat de Reuters. Ordinul invocă preocupări privind calitatea vinului moldovean, care au fost exprimate în mod rep etat de serviciul rus pentru protecţia consumatorului, Rospotrebnadzor. Oficialii de la serviciul vamal sau Rospotrebnadzor nu au putut fi contactaţi pentru a comenta informaţia, precizează Reuters. Preşedintele moldovean în exerciţiu, Mihai Ghimpu, a produs iritare la Kremlin în luna iunie, proclamând 28 iunie 'Ziua Ocupaţiei Sovietice'. Curtea Constituţională din R. Moldova a anulat ulterior decretul, precizând că Ghimpu nu avea autoritatea necesară pentru a-l emite. Parlamentul rus a condamnat demersul lui Ghimpu ca pe o tentativă de a revizui istoria. La puţin timp după aceea, Rospotrebnadzor a anunţat că calitatea vinului importat din Moldova s-a deteriorat şi că ar trebui folosit mai degrabă la 'vopsit gardurile' decât băut, notează Reuters.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Incendii în Portugalia: peste 1.500 de pompieri mobilizaţi în parcuri naturale sus


Mai multe incendii întărâtate de vânturi violente înaintau miercuri în trei parcuri naturale din nordul şi din centrul Portugaliei, căzute victime unui număr de aproximativ 30 de focare, relatează AFP. Potrivit Protecţiei civile, 28 de incendii considerate 'semnificative' erau înregistrate la ora 16H00 GMT (19H00 ora României), fiind mobilizaţi peste 1.500 de pompieri pe întregul teritoriu afectat. Mai multe focare de incendiu, considerate controlate marţi seara, au fost reactivate din cauza vântului. În parcul natural Peneda-Geres (nord-vest), singura zonă clasificată parc naţional din Portugalia, trei incendii au concentrat peste 250 de pompieri, 70 de vehicule şi cinci elicoptere, a indicat Protecţia civilă pe pagina sa de internet. Potrivit guvernatorului civil de Braga, Fernando Moniz, focul focul a ars până acum mai mult zone cu mărăciniş, cruţând rezervele forestiere. Alte două focare au fost declarate miercuri în parcul natural Serra da Estrela (centru), care include reţeaua europeană de rezerve biogenetice, şi în în parcul natural Montesinhos, situat în regiunea Bragança (nord-est). Aproape de Viana do Castelo (nord-vest), un incendiu a provocat întreruperea circulaţiei pe o autostradă, au indicat autorităţile locale. De la sfârşitul lunii iulie, Portugalia s-a confruntat cu un val de incendii, alimentate de puternice valuri de călduri.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Catherine Ashton reiterează Rusiei oferta de ajutor a UE în lupta împotriva incediilor sus


Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Catherine Ashton, a reiterat miercuri propunerea Uniunii Europene de a acorda ajutor autorităţilor ruse în lupta împotriva incendiilor de pădure, transmite AFP. Dna Ashton l-a contactat telefonic pe ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, pentru a-i exprima solidaritatea europenilor şi a reitera 'oferta UE de sprijin, acum şi în viitor', menţionează un comunicat al Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE). Potrivit Comisiei Europene, şapte state comunitare - Germania, Franţa, Italia, Bulgaria, Polonia, Estonia şi Letonia - şi şase vecine Rusiei - Ucraina, Turcia, Azerbaidjan, Kazahstan, Armenia şi Belarus - au trimis în această ţară 471 de pompieri şi experţi, şase avioane, şapte elicoptere şi alte echipamente de luptă împotriva incendiilor. 'Sunt extrem de bucuroasă că numeroase state membre (ale UE) ajută în acest moment Rusia', mai afirmă dna Ashton în comunicat. Autorităţile ruse nu au solic itat până în prezent ajutorul Uniunii Europene.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Pentagonul vrea să vândă peste 200 de rachetă antirachetă Patriot Kuweitului sus


Pentagonul a anunţat miercuri că a notificat Congresul american asupra intenţiei sale de a vinde 209 de rachete antirachetă Patriot de ultimă generaţie Kuweitului, care vrea să se apare de o eventuală ameninţare iraniană, relatează AFP şi Reuters. 'Kuweitul are nevoie de aceste rachete pentru a face faţă unor eventuale ameninţări actuale şi viitoare reprezentate de rachetele sol-aer inamice', a explicat Agenţia naţională de armament într-un comunicat publicat pe site-ul său de internet. Contractul a fost evaluat la 900 de milioane de dolari. Această vânzare 'va contribui la politica externă şi de securitate a SUA, ameliorând securitatea unui aliat care nu face parte din NATO şi care continuă să fie o forţă de stabilitate politică şi de progres economic în Orientul Mijlociu', adaugă textul. Agenţia indică că a anunţat Congresul marţi de posibila vânzare a celor 209 de rachete antirachetă MIM-104E Patriot, pe care Kuweitul doreşte să le achiziţioneze


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Cel mult câteva 'sute' de soldaţi americani în Irak după 2011 sus


Prezenţa militară americană în Irak după retragerea totală a forţelor prevăzută să se încheie la finalul lui 2011 nu va fi mai mare de 'zeci' sau 'sute' de oameni, care vor activa în cadrul unei misiuni de formare sub autoritatea ambasadei, a anunţat miercuri un înalt responsabil al Casei Albe. În contextul în care şeful statului major irakian a declarat miercuri că o retragere totală a armatei americane la finalul lui 2011 ar fi prematură, consilierul pentru securitate naţională al vicepreşedintelui Joe Biden, Anthony Blinken, a dat asigurări miercuri că retragerea va avea loc conform calendarului stabilit. 'Vom face în Irak ceea ce facem în numeroase ţări din lume cu care avem o relaţie în domeniul securităţii care cuprinde vânzarea de echipamente militare americane sau instruirea forţelor lor', a adăugat Blinken. În cadrul ambasadei lor la Bagdad, şi sub responsabilitatea şefului misiunii diplomatice, SUA vor crea 'un birou de cooperare pentru securi tate' care va servi de legătură între armata americană şi forţele de securitate irakiene, a subliniat acest responsabil. 'De obicei, asta implică un mic număr de militari', a explicat el. 'Dar când spun mic, nu vorbesc de mii de oameni, vorbesc de zeci, poate de sute, este probabil ceea ce se va vedea', a mai spus consilierul.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Al-Qaida face apel la simpatizanţi pentru donaţii sus


Al-Qaida lansează un apel la donaţii financiare pentru a trei oară în puţin peste un an, semn că reţeaua teroristă ar putea fi în criză de fonduri, relatează miercuri AP. Un mesaj postat miercuri pe un site al militanţilor repetă un apel din iunie 2009 al liderului reţelei teroriste din Afganistan, Mustafa Abu al-Yazeed. Acesta declară în mesaj că mulţi militanţi din Afganistan nu pot lupta pentru că le lipsesc echipamentele şi banii. Între timp, Mustafa Abu al-Yazeed a fost ucis într-o lovitură aeriană din luna mai, notează AP. Mesajul postat miercuri cuprinde şi o înregistrare mai veche cu Osama bin Laden, în care acesta le cere oamenilor de afaceri să facă donaţii către reţeaua teroristă. Apelul lui Abu al-Yazeed a fost reiterat o lună mai târziu de numărul doi în ierarhia Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, care a cerut sprijin financiar din partea pakistanezilor.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Greenpeace lansează o expediţie pentru evaluarea pagubelor provocate de mareea neagră sus


Organizaţia ecologistă Greenpeace a anunţat miercuri că va lansa o expediţie de trei luni pe mare în cursul căreia anchetatori independenţi vor studia impactul mareei negre asupra ecosistemului din Golful Mexic, relatează AFP. O navă a Greenpeace va părăsi joi portul Saint Petersburg, din Florida, şi se va îndrepta spre sudul peninsulei, urmând ca apoi să se deplaseze la locul unde platforma Deepwater Horizon, exploatată de grupul BP, s-a scufundat la 22 aprilie, provocând catastrofa ecologică. 'De la bun început, veritabila amploare a dezastrului provocat de mareea neagră din golf a fost mascată de BP şi chiar de guvernul nostru', a spus John Hocevar, responsabil cu oceanele la Greenpeace SUA. 'Cea mai mare poluare maritimă din istorie şi recurgerea, fără precedent, la dispersanţi chimici, vor avea un impact asupra vieţii marine în golf timp de ani de zile şi studiile independente sunt cruciale pentru a garanta că responsabilii BP nu pot disimula ce au făcut sau că nu îşi neglijează responsabilităţile', a adăugat el. Expediţia Greenpeace vizează analizarea întregului ecosistem marin din regiune, a planctonului de la suprafaţă şi din adâncime, precum şi a coralilor, a indicat organizaţia, care contează pe participarea oamenilor de ştiinţă din cadrul unor universităţi specializate în studii oceanografice.


EVENIMENT - Ministerul Apărării bagă MIG-urile la 'reşapare' sus


Oferta Guvernului SUA de avioane F-16 second hand pentru România a expirat la data de 3 august 2010, iar Ministerul român al Apărării nu a organizat nici o licitaţie pentru a cumpăra avioane noi. Pentru ca spaţiul aerian al României să nu rămână 'descoperit', singura soluţie este prelungirea resursei de zbor la avioanele MiG 21 LanceR.
Potrivit declaraţiilor de acum o săptămână ale premierului Emil Boc, Guvernul României nu are bani în anul 2010 pentru a cumpăra avioane de luptă. În aceste condiţii, o procedură de achiziţie de avioane ar fi lansată, cel mai devreme, în anul 2011, iar din acel moment vor trece câţiva ani până ce noile avioane ar sosi în România, iar piloţii români ar fi în măsură să zboare pe ele.
- Ministerul Apărării bagă MIG-urile la 'reşapare' (Adevarul)


EVENIMENT - Bani duşi pe apa Moldovei sus


Doi afacerişti cu trecut penal au reuşit să 'ascundă' o firmă de leasing în spatele unor ţărani din Republica Moldova. Dan şi Gabriel Pârău au scăpat de datoriile de la stat şi au lasat încâlcite relaţiile pe care le-au avut prin respectiva firmă de leasing cu mai multe bănci.
De asemenea, afacerea prin care au scăpat de D&M Perfect Leasing a şters şi urmele prin care această firmă a acordat mai multe împrumuturi către alte companii pe care cei doi fraţi le-au deţinut. Numele Pârău s-a aflat în centrul anchetei privind fraudarea Rafinăriei RAFO Oneşti, iar afaceristul Dan Pârău a fost cercetat alături de Marian Iancu, Corneliu Iacobov, Ovidiu Tender şi alţi membri ai grupului infracţional care acaparaseră rafinăria. Acest lucru pare însă să nu fi afectat afacerile celor doi fraţi - apreciază Curentul.
- Fraţii Pârău au furat statul cu TVA de 9 miliarde lei vechi (Curentul)

0 Response to "Revista Presei 12 august 2010"

Trimiteți un comentariu