[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 28 septembrie 2010

Posted by PressUpdate marți, 28 septembrie 2010 09:28

Sumar

POLITIC - Blaga demisionează, Traian Igaş ocupă fotoliul de la MAI

Motivele rupturii dintre Băsescu şi Blaga: nereformarea 'din temelii' a serviciului de informaţii a Ministerului de Interne, solicitată acum un an de şeful statului, precum şi legăturile complicate ale lui Vasile Blaga cu politicieni şi lideri de opinie din coaliţia anti-prezidenţială - susţine România liberă.
Prin numirea lui Traian Igaş la Interne în locul lui Vasile Blaga, şeful statului îşi subordonează şi ultima instituţie cu o fărâmă de independenţă - apreciază Jurnalul Naţional.
Retragerea lui Vasile Blaga şi intrarea lui Traian Igaş la Interne oficializează, practic, o nouă axă PDL-istă aflată pe val, în partid şi la guvernare: Udrea-Falcă-Scripcaru, apreciază Evenimentul zilei.
Demisionarul Vasile Blaga a subliniat - potrivit ziarului Libertatea - că Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) este singura instituţie din România care a reuşit să absoarbă în proporţie de 100% fondurile europene.
'N-am glumit când am cerut un raport pe ceea ce s-a întâmplat la manifestarea poliţiştilor. Nu aveţi nicio scuză şi nicio scăpare să-mi prezentaţi în CSAT un raport despre ce s-a întâmplat pe 24. O manifestaţie legitimă a poliţiştilor a ajuns un marş ilegal', a declarat Traian Băsescu, citat de Gândul.
'Deja ţi-ai uitat şeful!', i-a spus Traian Băsescu lui Igaş, după ce acesta a dat noroc cu preşedintele statului şi a plecat, uitând să dea mâna şi cu premierul Emil Boc - relatează Adevărul.
Domnul Traian Băsescu şi serviciile sale specializate au manipulat mass-media într-un mod cât se poate de profesionist, luni dimineaţa. Presa română a fost adusă precum un căţeluş flămând la castronul cu mâncare să-l filmeze pe Excelenţa Sa şeful statului român în postura de om din popor, care merge singur în maşină cu o suită sumară şi care, culmea!, îşi ţine cuvântul dat că nu mai recurge la serviciile Poliţiei Rutiere - scrie cotidianul.ro.
- Traian Băsescu către Igaş, după depunerea jurământului: 'Deja ţi-ai uitat şeful!' (Adevarul)
- Boc l-a uns pe Igaş în locul lui Blaga la Interne (Curentul)
- Republica Băsescu (Jurnalul National)
- Băsescu şi Boc, la fel de bine păziţi, actori în trafic cu sepepişti mai ascunşi (Cotidianul)
- E oficial: circul din România, ştirea numărul 1 a Europei (Cotidianul)
- Mazilit pentru joc dublu (Romania libera)
- 'Piesa Blaga', jucată la PDL, scrisă la Cotroceni (Adevarul)
- Vasile Blaga - inghite sau se razbuna? (Puterea)
- Vanghelie: 'Este un război Blaga - Băsescu. Udrea vrea să se răzbune' (Puterea)
- Zidul PDL din jurul lui Vasile Blaga, fisurat de Elena Udrea (Evenimentul zilei)
- Protestatarii în uniformă, la mâna procurorilor (Evenimentul zilei)
- Blaga, înlocuit de Ťlăutarulť PDL-ului / Video (Libertatea)
- La instalarea lui Igaş, Băsescu l-a lăudat pe Blaga pentru 'gest' şi i-a certat pe poliţişti: 'N-aveţi nicio scuză şi nicio scăpare până nu-mi prezentaţi raportul în CSAT' (Gandul)
- Gheorghe Falcă, finul lui Băsescu, 'botează' noul ministru de Interne. Cum a apărut în scenă Traian Igaş, succesorul lui Blaga (Gandul)


POLITIC - Tokes vorbeşte despre 'Autonomia Mare'

Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, a lărgit ieri discuţia despre autonomie teritorială cu numele a două judeţe: Satu Mare şi Bihor, ambele aflate la graniţa cu Ungaria.
'Avem de gând să introducem autonomia teritorială şi în alte regiuni în afara secuimii, în ţinuturile aşa-numite Partium, adică Bihor şi Satu Mare, unde suntem în relativă majoritate într-o oarecare regiune restrânsă', a spus ieri fostul episcop, la Oradea, capitala de judeţ a Bihorului. Această propunere ar urma să fie pusă şi în aplicare 'cu consimţământul politicului românesc, desigur, prin înţelegere reciprocă', a mai precizat Tokes, vicepreşedinte al Parlamentului European. Ipoteza-şoc vine într-un moment în care 'vedetele' discuţiei despre autonomia maghiarilor au fost judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, unde majoritatea populaţiei este de etnie maghiară. Bihorul şi Satu Mare, cu 25 respectiv 35% de etnici maghiari, fac pentru prima dată obiectul unei asemenea dezbateri - menţionează România liberă.
- Propunerea lui Tokes: Cum arată 'Autonomia Mare' (Romania libera)


POLITIC - Opoziţia pregăteşte suspendarea preşedintelui

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat ieri că Biroul Permanent Naţional a votat, în unanimitate, ca parlamentarii PSD să declanşeze procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu dacă acesta promulgă Legea pensiilor în forma adoptată de Camera Deputaţilor, adoptare pe care PSD o consideră 'frauduloasă' - citează Jurnalul Naţional.
'Noi le vom cere PSD si PC ca în aceasta saptamâna sa finalizam acest program minimal de criza si sa initiem precedurile si redactarea motiunii. Nu Congresul PSD sau reuniunea PNL sunt criterii pentru a stabili data motiunii. Motiunea nu e înaintata pentru PSD sau PNL, nici din motive electorale, ci pentru ca marea majoritate a cetatenilor o cere', a precizat Crin Antonescu - consemnează Curierul Naţional.
- PSD şi PNL se calcă în picioare în bătălia cu preşedintele şi Cabinetul Boc (Curentul)
- Opoziţia pregăteşte suspendarea preşedintelui Traian Băsescu (Jurnalul National)
- Antonescu cere PSD accelerarea depunerii motiunii de cenzura (Curierul national)



Continua

EDITORIAL Cum l-a făcut Băsescu pe Blaga liderul opoziţiei

POLITIC Blaga demisionează, Traian Igaş ocupă fotoliul de la MAI

Tokes vorbeşte despre 'Autonomia Mare'

Opoziţia pregăteşte suspendarea preşedintelui

Din nou despre traseismul politic

ECONOMIC Românii se vor orienta spre centralele de apartament, spun comercianţii

Bancherii speră ca preşedintele să nu promulge OUG 50

ANAF a trimis 4,8 milioane de somaţii în primele 6 luni

Fermierii către Tabără: 'Vrem să cultivăm organisme modificate genetic'

SOCIAL Primăria Capitalei nu a primit nicio cerere de autorizare a mitingului din 7 octombrie

De unde face rost bani ministrul Funeriu

Ministerul Comunicaţiilor şi protecţia minorilor

JUSTIŢIE Cioacă - trei ani de închisoare pentru că a spart e-mailul Elodiei

Legea pensiilor, la CCR

CULTURĂ Herta Müller: 'Nu m-a schimbat Premiul Nobel'

INTERNAŢIONAL AGERPRES Pragul de sărăcie în Franţa începe sub 950 de euro lunar

Sofia protestează împotriva atacurilor vizând camioanele bulgare în Grecia

Viramentele bancare cu/din străinătate în SUA, sub controlul autorităţilor

Germania testează scanerele de control corporal total pe aeroport

Israelul decis să împiedice un vas cu pacifişti evrei să ajungă în Gaza

Trei ani închisoare unui ziarist iranian pentru propagandă împotriva regimului

Arsenalul nuclear al SUA şi Marii Britanii, atacat de OZN-uri

EVENIMENT 'Am văzut în oglinda retrovizoare că mişca şi că îl ajutau trecătorii'


-- in detaliu --

EDITORIAL - Cum l-a făcut Băsescu pe Blaga liderul opoziţiei sus


Nici n-a apucat presa să transmită informaţiile despre demisia lui Vasile Blaga, că sindicalişti şi politicieni din opoziţie au început să-l şi plângă. Cum să demisioneze cel mai bun ministru pe care Internele l-au avut vreodată? Cine va mai apăra interesele poliţiştilor, aşa cum a făcut-o el?
Ce se întâmplă cu aderarea la Schengen, din care Blaga şi-a făcut un scop şi un merit? Loviţi de amnezie, pesediştii au trecut peste propriile bocete cum că mandatul lui Blaga la MAI i-a costat alegerile prezidenţiale. Poliţiştii care, odată cu aruncarea caschetelor peste gardul Cotrocenilor îi făceau şi lui Blaga urări de stadion, l-a transformat pe ministru în eroul lor şi l-au făcut o victimă a dictatorului Traian Băsescu.
Prin demisia de astăzi, Blaga joacă o carte mare, desprinzându-se făţiş de preşedintele impopular. Nu mai contează că, pe fond, Băsescu era îndreptăţit să ceară demisia şefilor de la Poliţiei şi Jandarmerie, care au dovedit că nu controlează structurile de tip militar pe care le conduc. Nimic nu poate fi mai grav, în Poliţie şi Jandarmerie, ca indisciplina şi lipsa şi de respect pentru superiori. Lucrurile acestea vor trece în plan secundar. În conştiinţa publică va rămâne doar ideea ca Vasile Blaga este omul care i s-a opus lui Băsescu, renunţând la o înaltă demnitate în stat pentru a-şi apăra oamenii din subordine - apreciază Liliana Ruse în editorialul din Gândul.
- Cum l-a făcut Băsescu pe Blaga liderul opoziţiei (Gandul)


POLITIC - Blaga demisionează, Traian Igaş ocupă fotoliul de la MAI sus


Motivele rupturii dintre Băsescu şi Blaga: nereformarea 'din temelii' a serviciului de informaţii a Ministerului de Interne, solicitată acum un an de şeful statului, precum şi legăturile complicate ale lui Vasile Blaga cu politicieni şi lideri de opinie din coaliţia anti-prezidenţială - susţine România liberă.
Prin numirea lui Traian Igaş la Interne în locul lui Vasile Blaga, şeful statului îşi subordonează şi ultima instituţie cu o fărâmă de independenţă - apreciază Jurnalul Naţional.
Retragerea lui Vasile Blaga şi intrarea lui Traian Igaş la Interne oficializează, practic, o nouă axă PDL-istă aflată pe val, în partid şi la guvernare: Udrea-Falcă-Scripcaru, apreciază Evenimentul zilei.
Demisionarul Vasile Blaga a subliniat - potrivit ziarului Libertatea - că Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) este singura instituţie din România care a reuşit să absoarbă în proporţie de 100% fondurile europene.
'N-am glumit când am cerut un raport pe ceea ce s-a întâmplat la manifestarea poliţiştilor. Nu aveţi nicio scuză şi nicio scăpare să-mi prezentaţi în CSAT un raport despre ce s-a întâmplat pe 24. O manifestaţie legitimă a poliţiştilor a ajuns un marş ilegal', a declarat Traian Băsescu, citat de Gândul.
'Deja ţi-ai uitat şeful!', i-a spus Traian Băsescu lui Igaş, după ce acesta a dat noroc cu preşedintele statului şi a plecat, uitând să dea mâna şi cu premierul Emil Boc - relatează Adevărul.
Domnul Traian Băsescu şi serviciile sale specializate au manipulat mass-media într-un mod cât se poate de profesionist, luni dimineaţa. Presa română a fost adusă precum un căţeluş flămând la castronul cu mâncare să-l filmeze pe Excelenţa Sa şeful statului român în postura de om din popor, care merge singur în maşină cu o suită sumară şi care, culmea!, îşi ţine cuvântul dat că nu mai recurge la serviciile Poliţiei Rutiere - scrie cotidianul.ro.
- Traian Băsescu către Igaş, după depunerea jurământului: 'Deja ţi-ai uitat şeful!' (Adevarul)
- Boc l-a uns pe Igaş în locul lui Blaga la Interne (Curentul)
- Republica Băsescu (Jurnalul National)
- Băsescu şi Boc, la fel de bine păziţi, actori în trafic cu sepepişti mai ascunşi (Cotidianul)
- E oficial: circul din România, ştirea numărul 1 a Europei (Cotidianul)
- Mazilit pentru joc dublu (Romania libera)
- 'Piesa Blaga', jucată la PDL, scrisă la Cotroceni (Adevarul)
- Vasile Blaga - inghite sau se razbuna? (Puterea)
- Vanghelie: 'Este un război Blaga - Băsescu. Udrea vrea să se răzbune' (Puterea)
- Zidul PDL din jurul lui Vasile Blaga, fisurat de Elena Udrea (Evenimentul zilei)
- Protestatarii în uniformă, la mâna procurorilor (Evenimentul zilei)
- Blaga, înlocuit de Ťlăutarulť PDL-ului / Video (Libertatea)
- La instalarea lui Igaş, Băsescu l-a lăudat pe Blaga pentru 'gest' şi i-a certat pe poliţişti: 'N-aveţi nicio scuză şi nicio scăpare până nu-mi prezentaţi raportul în CSAT' (Gandul)
- Gheorghe Falcă, finul lui Băsescu, 'botează' noul ministru de Interne. Cum a apărut în scenă Traian Igaş, succesorul lui Blaga (Gandul)


POLITIC - Tokes vorbeşte despre 'Autonomia Mare' sus


Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, a lărgit ieri discuţia despre autonomie teritorială cu numele a două judeţe: Satu Mare şi Bihor, ambele aflate la graniţa cu Ungaria.
'Avem de gând să introducem autonomia teritorială şi în alte regiuni în afara secuimii, în ţinuturile aşa-numite Partium, adică Bihor şi Satu Mare, unde suntem în relativă majoritate într-o oarecare regiune restrânsă', a spus ieri fostul episcop, la Oradea, capitala de judeţ a Bihorului. Această propunere ar urma să fie pusă şi în aplicare 'cu consimţământul politicului românesc, desigur, prin înţelegere reciprocă', a mai precizat Tokes, vicepreşedinte al Parlamentului European. Ipoteza-şoc vine într-un moment în care 'vedetele' discuţiei despre autonomia maghiarilor au fost judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, unde majoritatea populaţiei este de etnie maghiară. Bihorul şi Satu Mare, cu 25 respectiv 35% de etnici maghiari, fac pentru prima dată obiectul unei asemenea dezbateri - menţionează România liberă.
- Propunerea lui Tokes: Cum arată 'Autonomia Mare' (Romania libera)


POLITIC - Opoziţia pregăteşte suspendarea preşedintelui sus


Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat ieri că Biroul Permanent Naţional a votat, în unanimitate, ca parlamentarii PSD să declanşeze procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu dacă acesta promulgă Legea pensiilor în forma adoptată de Camera Deputaţilor, adoptare pe care PSD o consideră 'frauduloasă' - citează Jurnalul Naţional.
'Noi le vom cere PSD si PC ca în aceasta saptamâna sa finalizam acest program minimal de criza si sa initiem precedurile si redactarea motiunii. Nu Congresul PSD sau reuniunea PNL sunt criterii pentru a stabili data motiunii. Motiunea nu e înaintata pentru PSD sau PNL, nici din motive electorale, ci pentru ca marea majoritate a cetatenilor o cere', a precizat Crin Antonescu - consemnează Curierul Naţional.
- PSD şi PNL se calcă în picioare în bătălia cu preşedintele şi Cabinetul Boc (Curentul)
- Opoziţia pregăteşte suspendarea preşedintelui Traian Băsescu (Jurnalul National)
- Antonescu cere PSD accelerarea depunerii motiunii de cenzura (Curierul national)


POLITIC - Din nou despre traseismul politic sus


Primul act concret de 'reformare' a sistemului politic românesc - obiectiv mult trâmbiţat de Traian Băsescu, Emil Boc & Co. - îl reprezintă legalizarea traseismului politic parlamentar.
În cadrul unei şedinţe ilegale a Comisiei pentru Regulament s-a votat dreptul deputaţilor care părăsesc un partid să-şi facă grup parlamentar cu drepturi egale cu cele ale partidelor politice. Dacă plenul va gira ilegalitatea de la comisie, în Camera Deputaţilor se va instaura haosul, deoarece se vor înregistra noi conflicte între majoritari şi Opoziţie, inclusiv existând riscul ca PSD şi PNL să intre în grevă parlamentară.
Modificarea regulamentului s-a făcut cu dedicaţie: pentru fugarii din PSD şi PNL care s-au grupat sub cupola UNPR - consideră cotidianul.ro. Chiar dacă în această legislatură deputaţii au fost aleşi uninominal, electoratul a pus ştampila pe un candidat, dar a ţinut cont de partidul din care aceasta făcea parte, de programele, promisiunile respectivului partid. Prin iminenta legalizare a migraţiei politice parlamentare, concret, prin recunoaşterea dreptului fugarilor din PSD şi PNL de a se constitui în grup parlamentar cu drepturi depline, au fost deturnate 120.437 de voturi ale electoratului.
- Un prim pas în legalizarea migraţiei politice parlamentare (Cotidianul)
- Fostul PRM-ist Lucian Bolcaş se înscrie în PSD (Gandul)


ECONOMIC - Românii se vor orienta spre centralele de apartament, spun comercianţii sus


Comercianţii se aşteaptă ca anul acesta piaţa locală de centrale termice murale va creşte cu aproape 50% comparativ cu 2009, când au fost comercializate aproximativ 100.000 de bucăţi - informează Curentul.
Peste 50.000 de familii de români îşi vor monta în locuinţe centrale termice murale, potrivit estimărilor unei companiii de profil - scrie Gândul. Luând în considerare faptul că cea mai vândută marcă de centrale costă circa 2.000 lei, rezultă că investiţia pentru instalarea centralelor ar putea ajunge la 100 milioane lei, adică circa 24 de milioane de euro. Reprezentanţii companiilor de profil spun că cei mai mulţi români îşi montează centrale termice în lunile de toamnă, din cauza birocraţiei impuse de debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire.
- Efectul 'CET' asupra vânzărilor de centrale termice (Curentul)
- 50.000 de familii îşi vor cumpăra centrale termice în această toamnă (Gandul)


ECONOMIC - Bancherii speră ca preşedintele să nu promulge OUG 50 sus


Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind creditele populaţiei va fi aprobată fără modificări de Camera Deputaţilor şi promulgată de preşedintele Traian Băsescu, crede Samuel Calotă, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Preşedintele ARB, Radu Gheţea, pronunţă chiar cuvântul 'faliment' atunci când face referire la potenţialele efecte adverse ale ordonanţei privind creditul de consum - scrie Capital.
Bancherii către Băsescu: Nu promulgaţi ordonanţa 50! - titrează România liberă. Preşedintele Raiffeisen, Steven van Groningen, a subliniat faptul că, drept urmare a ultimelor prevederi, ar putea avea de pierdut inclusiv clienţii. Cel mai clar mesaj l-a trimis însă ieri chiar preşedintele ARB, Radu Gheţea, care anunţă că bancherii sunt pregătiţi să facă absolut totul pentru a modifica legea. Vor apela inclusiv la preşedintele ţării, Traian Băsescu.
Bancherii avertizează: Ne umplem de provizioane din cauza proceselor - titrează Bursa.
- Bancherii către Băsescu: Nu promulgaţi ordonanţa 50! (Romania libera)
- ANPC: Noi nu renunţăm, ordonanţa de urgenţă este în vigoare (Capital)
- Bancherii avertizează: Ne umplem de provizioane din cauza proceselor (Bursa)


ECONOMIC - ANAF a trimis 4,8 milioane de somaţii în primele 6 luni sus


La toate capitolele, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a lucrat febril în 2010. Numărul de somaţii, conturi bancare poprite, valoarea sumelor cerute în plus de la firme ca urmare a controalelor sau nivelul prejudiciilor au crescut cu zeci de procente faţă de 2009. O primă explicaţie ar fi că nici companiile, nici cetăţenii nu au mai avut, din cauza crizei, cum să-şi plătească datoriile. Paradoxal însă, sumele plătite de bunăvoie statului au crescut comparativ cu anul trecut.
Consultanţii fiscali spun din experienţă, că acest avânt al ANAF are drept cauze şi exploatarea unor capcane legislative, în care cad uşor majoritatea contribuabililor, erorile sistemului de trimitere a somaţiilor şi de instituire a popririlor şi obiceiul Fiscului de a depista la fiecare control sume în plus de plată la buget. Abuzurile sunt frecvente şi, din acest motiv, firmele şi-au dublat contestaţiile. Astfel, cea mai mare parte a sumei spectaculoase raportate acum pe hârtie nu a fost şi nici nu va fi încasată efectiv la buget - scrie Capital.
Statul a reuşit să frâneze deficitul bugetar în august cu preţul arieratelor - titrează Ziarul financiar.
- Atac fiscal cu gloanţe oarbe pentru planul de încasări (Capital)
- Încasările din TVA, mai mari cu 4,5% (Adevarul)
- Statul a reuşit să frâneze deficitul bugetar în august cu preţul arieratelor (Ziarul financiar)


ECONOMIC - Fermierii către Tabără: 'Vrem să cultivăm organisme modificate genetic' sus


Agricultorii români fac lobby la ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, susţinând cultivarea plantelor modificate genetic (OMG), despre care cred că vor conduce la ieftinerea alimentelor.
Agricultorii români ar vrea să poată cultiva organisme modificate genetic (OMG), mai ales că România importă asemenea plante din toată lumea. În România este permisă cultivarea doar a unei varietăţi de porumb modificat genetic, MON 810, însă produse de acest tip sunt importate.
În vreme ce organizaţiile de mediu se străduiesc să obţină interzicerea culturilor de organisme modificate genetic, miniştrii agriculturii din UE vor discuta săptămâna viitoare despre acordarea unei libertăţi mai mari statelor membre în ceea ce priveşte aprobarea sau interzicerea OMG-urilor - informează Evenimentul zilei.
În ceea ce priveşte productivitatea, atât Culiţă Tărâţă, cât şi Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, şi preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli (LAPAR), Nicolae Sitaru, susţin că OMG ar putea face din România un jucător important pe piaţa cerealelor. De pe un hectar cultivat cu soia normală, neirigat, se obţine o recoltă de circa o tonă. Dacă fermierul are sistem de irigaţii şi foloseşte seminţe ameliorate, recolta poate fi dublă, potrivit liderului LAPAR.
- Fermierii către Tabără: 'Vrem să cultivăm organisme modificate genetic' (Evenimentul zilei)


SOCIAL - Primăria Capitalei nu a primit nicio cerere de autorizare a mitingului din 7 octombrie sus


Comisia Tehnică de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti urmează să se întrunească astăzi într-una dintre cele două şedinţe săptămânale (lunea şi miercurea). Teoretic, cererile pentru aprobarea unor manifestaţii sau marşuri de protest ar fi trebuit depuse până ieri. Cu toate acestea, deşi au anunţat încă de vineri, liderii sindicali din confederaţia 'Cartel Alfa' nu au înaintat nici o solicitare, până la această oră, către Primăria Capitalei pentru aprobarea unui miting, în ziua de 7 octombrie, în faţa Palatului Cotroceni.
Contactaţi telefonic de Puterea, şi vicepreşedintele 'Cartel Alfa', Romulus Niţă, şi preşedintele Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marin Gruia, au spus acelaşi lucru, respectiv că nu s-a depus încă nici o cerere. Romulus Niţă ne-a precizat că, deocamdată, se stabilesc detalii organizatorice şi se lucrează la programul de desfăşurare a mitingului.
- Caledarul protestelor nu se schimbă din cauza jocurilor politice. Primăria Capitalei nu a primit nici o cerere pentru mitingul poliţiştilor din 7 octombrie. Singurele aprobate sunt ale BNS şi sindicatelor din educaţie (Puterea)
- Mitingul BNS modifică circulaţia RATB. Vezi aici liniile afectate şi noile trasee (Gandul)


SOCIAL - De unde face rost bani ministrul Funeriu sus


Funeriu a anunţat plin de emfază că 670.000 de elevi vor primi rechizite gratuite din banii Educaţiei. Ordonanţa de Urgenţă 79/2010 iniţiată de acest minister prevedea modificarea unor acte normative din domeniul cercetării. Titulatura nu lăsa să se înţeleagă că acest act normativ acoperea financiar dorinţa populistă a Guvernului de a asigura rechizite elevilor. Rechizitele, se ştie, sunt cumpărate de părinţi înainte de începerea anului şcolar şi aproape nici o familie nu aşteaptă să le primească de la stat. Pentru a arunca praf în ochi, simulând grija clocotitoare pentru tinerele vlăstare ale ţării, Funeriu a tăiat prin respectiva ordonanţă de urgenţă fondurile alocate prin bugetul de stat Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Academiei de Ştiinţe Tehnice şi Academiei de Ştiinţe Medicale - arată Jurnalul Naţional.
- Funeriu ia banii Ştiinţei ca să cumpere gume şi păpuşi greşite (Jurnalul National)


SOCIAL - Ministerul Comunicaţiilor şi protecţia minorilor sus


Valerian Vreme, ministrul pedelist al Comunicaţiilor, s-a săturat de parole şi monitorizare a accesărilor la site-urile porno. Sub pretextul creării condiţiilor necesare limitării răspândirii materialelor cu caracter sexual şi erotic şi al protejării minorilor, invocat în expunerea de motive a unui proiect de act normativ, ministrul Vreme ajunge să-l facă invidios chiar şi pe Silviu Prigoană, susţinătorul fervent al legalizării prostituţiei. Până acum, Legea nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei prevedea obligativitatea parolării site-urilor cu caracter pornografic, plata unei taxe pe minut de utilizare şi monitorizarea accesărilor site-ului respectiv. Prin proiectul de act normativ iniţiat de Valerian Vreme, care modifică această lege, respectivele obligaţii dispar cu desăvârşire. În locul lor apar doar obligativitatea atenţionării cu privire la conţinutul site-ului şi permiterea accesului persoanelor numai după verificarea prealabi lă a vârstei acestora. Două condiţii pe care administratorii site-urilor pornografice le îndeplineau oricum, controlul vârstei utilizatorului realizându-se prin simpla întrebare: 'Ai 18 ani?'.
- Ministerul Comunicaţiilor nu mai vrea parole la site-urile porno (Cotidianul)


JUSTIŢIE - Cioacă - trei ani de închisoare pentru că a spart e-mailul Elodiei sus


La trei ani de la dispariţia avocatei braşovene Elodia Ghinescu, soţul acesteia, Cristian Cioacă, a fost condamnat, ieri, de către magistraţii Curţii de Apel Braşov, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.
Nu este vorba de o condamnare în dosarul de omor în care Cioacă este cercetat, ci de dosarul privind violarea secretului corespondenţei, în care a fost trimis în judecată de către procurorii DIICOT Braşov - precizează Puterea.
Cristian Cioacă, împreună cu un hacker ploieştean Marius Niţu, dar şi un alt poliţist din cadrul IPJ Braşov, Mihai Breazu (fin al Elodiei Ghinescu din timpul căsătoriei acesteia cu poliţistul Ciprian Mustaţă) au fost trimişi în judecată de DIICOT în luna februarie a anului trecut pentru că, în data de 2 septembrie 2007, Cioacă şi Breazu au intrat pe calculator în contul de Yahoo! Messenger al Elodiei Ghinescu.
- Cristian Cioacă, 3 ani de puşcărie cu suspendare pentru violarea calculatorului Elodiei Ghinescu (Puterea)


JUSTIŢIE - Legea pensiilor, la CCR sus


Decizia pe care judecătorii Curţii Constituţionale o vor lua miercuri 29 septembrie este una crucială pentru viitorul politic al României. Dacă contestaţiile depuse separat de PNL şi PSD şi ne referim doar la partea care vizează procedurile de adoptare a Legii pensiilor vor fi admise de judecători, atunci consecinţele vor fi dezastruoase pentru PDL, pentru preşedinta Camerei, Roberta Anastase şi pentru preşedintele Traian Băsescu. PDL va fi descalificat, pentru că a participat efectiv la fraudarea votului; Roberta Anastase va fi obligată să demisioneze, pentru că a coordonat frauda şi, în plus Parchetul General va avea, în decizia Curţii Constituţionale, un instrument în plus în demararea dosarului penal generat de plângerile depuse de PNL şi PSD. În ceea ce îl priveşte pe şeful statului, faptul că la două posturi tv şi la postul public de radio a considerat că nu a existat vreo fraudă, îl va duce şi mai jos în top-ul încrederii cetăţenilor.
Este foarte interesant ce se va întâmpla în situaţia în care Curtea Constituţională decide că legea a fost adoptată în mod legal. În primul rând, instituţia - Curtea Constituţională - se va descalifica definitiv - apreciază Puterea - şi va fi considerată ca fiind un instrument în slujba guvernului şi a administraţiei prezidenţiale. Totodată, în acest caz legea va ajunge la promulgare şi dacă preşedintele României va semna decretul de promulgare, automat, opoziţia va declanşa procedurile de suspendare a lui Traian Băsescu.
- Curtea Constituţională judecă frauda secolului din Parlament (Puterea)


CULTURĂ - Herta Müller: 'Nu m-a schimbat Premiul Nobel' sus


Scriitoarea germană laureată în 2009 cu Premiul Nobel Herta Müller a avut ieri, după doi ani de la precedenta vizită în România, prima sa întâlnire cu cititorii şi ziariştii români după ce a primit cea mai prestigioasă distincţie din câmpul literaturii.
'Premiul Nobel nu m-a schimbat decât pe dinafară, nu şi pe dinăuntru', a răspuns, de alt¬fel, scriitoarea întrebării puse de 'Adevărul', despre felul în care i-a schimbat viaţa decernarea Premiului Nobel. 'Vedeţi, acum sunt aici. Nu mai scap de conferinţe de presă, şi asta peste tot unde mă duc. Asta este, într-adevăr, o schimbare, data trecută venirea mea n-a interesat atât de multă lume', a spus scriitoarea. 'Dar eu cu mine însămi şi cu prietenii, în viaţa mea particulară, nu s-a schimbat nimic. E la fel ca înainte', a adăugat Herta Müller.
- Herta Müller: 'Nu mă interesează tinichelele' (Romania libera)
- Herta Müller: 'Nu m-a schimbat Premiul Nobel' (Adevarul)
- Herta Müller, despre lucrurile bune din România: mititeii, zacusca şi lubeniţele (Gandul)


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Pragul de sărăcie în Franţa începe sub 950 de euro lunar sus


Proporţia persoanelor care trăiau sub pragul de sărăcie în Franţa metropolitană, adică cu mai puţin de 950 de euro lunar, a rămas în general stabilă în 2008 pentru 13 % din populaţie, a anunţat Institutul francez al statisticii /INSEE/, citat de AFP. Potrivit INSEE, 7,836 milioane de persoane trăiau în 2008 sub pragul sărăciei, faţă de 8,035 milioane în 2007. Din acest total, jumătate aveau un nivel de viaţă inferior pragului de 773 euro lunar. Procentul persoanelor care trăiau sub pragul de sărăcie se ridica la 13,4 % în 2007. Uşoara sa scădere în 2008 se explică în special prin luarea în calcul a datelor fiscale pentru măsurarea resurselor. 'O dată ce acest efect a fost izolat, rata sărăciei poate fi considerată ca stabilă', indică INSEE, care notează că proporţia persoanelor care trăiau sub pragul sărăciei s-a stabilizat de mai mulţi ani în jur de 13 %. Pragul sărăciei monetare s-a fixat pentru 2008 la 949 euro lunar, faţă de 910 în 2007 /în afara in flaţiei/.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Sofia protestează împotriva atacurilor vizând camioanele bulgare în Grecia sus


Guvernul bulgar a protestat - luni, printr-o notă remisă Ambasadei Greciei la Sofia - împotriva 'atacurilor devenite frecvente' care vizează TIR-urile bulgăreşti pe teritoriul grec, a anunţat Ministerul bulgar al Transporturilor, potrivit AFP. Ministerul a evocat cazuri de 'şoferi reţinuţi cu forţa, ameninţări cu maltratarea împotriva şoferilor rutieri, incendieri ale TIR-urilor, distrugeri de încărcături, blocaje ale drumurilor şi alte activităţi ilegale'. Considerând 'inacceptabil un astfel de comportament din partea cetăţenilor greci', Bulgaria 'insistă ca autorităţile greceşti să facă tot ce este necesar cu scopul de a rezolva această situaţie extrem de complicată', indică ministerul. Patroni-rutieri greci sunt în grevă din 13 septembrie împotriva unei legi adoptate miercuri, care prevede deschiderea sectorului lor comercial concurenţei, potrivit solicitării Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Viramentele bancare cu/din străinătate în SUA, sub controlul autorităţilor sus


Autorităţile americane şi-au anunţat - luni - intenţia de a controla cvasitotalitatea viramentelor bancare cu străinătatea în cadrul luptei împotriva terorismului şi evaziunii fiscale, informează AFP. Acest proiect a fost publicat de o agenţie a Trezoreriei /Departamentul Finanţelor/, Reţeaua luptei împotriva criminalităţii financiare /FinCEN/, care propune ca 'băncile să-i semnaleze toate viramentele bancare electronice transfrontaliere şi ca agenţiile de transferuri de fonduri să-i semnaleze toate aceste viramente dacă ating sau depăşesc 1.000 de dolari' /circa 740 euro/. Această 'propunere de reglementare', care urmăreşte transferurile de bani de provenienţă sau cu destinaţia SUA, ar putea să aibă forţa legii abia din 2012, din cauza diferitelor etape procedurale prevăzute pentru acest gen de directive. Odată în vigoare, această lege ar înăspri considerabil controlul asupra transferurilor de fonduri internaţionale. În prezent, reglementarea cere inst ituţiilor financiare să semnaleze FinCEN depozitele, retragerile, operaţiunile de schimb, plăţile şi viramentele care implică o tranzacţie de peste 10.000 de dolari. Băncile pot semnala Trezoreriei, de asemenea, operaţiuni pentru sume inferioare dacă acestea li se par suspecte. FinCEN aminteşte că, potrivit Comisiei de anchetă asupra atacurilor din 11 septembrie, autorii atentatelor împotriva WTC şi Pentagonului aveau nevoie de 400.000 - 500.000 de dolari pentru a-şi realiza planurile şi că aceşti bani le-au parvenit fără să suscite suspiciuni, datorită unor operaţiuni bancare de mică anvergură. Pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale, FinCEN propune de altfel ca fiecare instituţie financiară să-i furnizeze în fiecare an o 'listă a numerelor de identificare fiscală a titularilor de conturi care au executat sau primit un virament bancar electronic /de/ peste hotare'.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Germania testează scanerele de control corporal total pe aeroport sus


Germania a început să testeze, pentru o perioadă de şase luni, mult-criticatele scanere de control corporal total la aeroportul din Hamburg /nord/, informează luni agenţia Associated Press. Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a demarat testul luni la aeroportul din Hamburg, unde au fost instalate două aparate. Agenţia germană de presă DAPD a relatat că folosirea scannerului în timpul perioadei de testare va fi benevolă. Scanerele, care redau o imagine a corpurilor pasagerilor, au fost testate pe aeroporturi în Marea Britanie, Olanda şi Statele Unite ale Americii /SUA/, dar sunt respinse în mare parte a Europei. Unii politicieni germani au denunţat scanerele, pe care le consideră drept o intruziune inutilă în intimitatea persoanei. În schimb, susţinătorii lor spun că ele pot detecta obiecte ascunse, precum arme din pastic sau sub formă lichidă, pe care detectoarele de metale nu le pot repera.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Israelul decis să împiedice un vas cu pacifişti evrei să ajungă în Gaza sus


Israelul este decis să împiedice un vas ce transportă pacifişti evrei care intenţionează să spargă simbolic blocada maritimă din Fâşia Gaza, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe israelian, Yigal Palmor, informează AFP. 'Intenţia noastră este de a stabili un contact radio cu ei şi de a verifica unde vor merge. Dacă afirmă Gaza, le vom explica că este interzis', a declarat purtătorul el, adăugând că, 'dacă insistă să intre în zona interzisă, în largul Gaza, ei vor fi opriţi şi conduşi la portul israelian Ashdod'. Nava va fi autorizată să se deplaseze în portul egiptean Al-Arish sau la Ashdod, a precizat purtătorul de cuvânt. Şapte pacifişti evrei din Europa, America şi Israel s-au îmbarcat duminică în portul Famagouste, în nordul Ciprului, la bordul unui mic vas sub pavilion britanic, Irene, cu destinaţia Fâşia Gaza. Ei urmează să se apropie de coastele Gaza marţi dimineaţa. Membrii echipajului nu au intenţia să recurgă la violen ţă în caz de intervenţie israeliană. 'Avem o strategie de nonviolenţă', a declarat duminică Yonatan Shapira, un fost ofiţer israelian.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Trei ani închisoare unui ziarist iranian pentru propagandă împotriva regimului sus


Ziaristul reformator iranian Issa Saharkhiz a fost condamnat la trei ani închisoare fermă pentru 'insultă adusă ghidului suprem şi propagandă împotriva regimului', la cinci ani interdicţie de a-şi exercita meseria de jurnalist şi la un an interdicţie de a părăsi teritoriul iranian, precizează site-ul iranian Sahamnews, aparţinând opoziţiei. El fusese arestat în urmă cu un an, în cursul mişcării de protest împotriva contestatei realegeri a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad în iunie 2009, marcată de fraude, potrivit opoziţiei, citată de AFP. Pe de altă parte, comisia de supraveghere a presei - aflată în subordinea Ministerului Culturii - a interzis cotidianul reformator Andishe No /Noua Gândire/, precum şi săptămânalul Bahar Zanjan /Primăvara la Zanjan/, publicat în acest oraş din nordul ţării, a relatat acelaşi site. După realegerea preşedintelui Ahmadinejad, numeroase ziare reformatoare au fost închise şi zeci de ziarişti - arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Arsenalul nuclear al SUA şi Marii Britanii, atacat de OZN-uri sus


Militari în rezervă ai U.S Air Force pretind că, începând cu anul 1948, extratereştrii s-au ocupat în mod frecvent de dezactivarea focoaselor nucleare ale SUA şi Marii Britanii, conform unei declaraţii de senzaţie, apărută în ediţia de luni a ziarului britanic The Daily Mail. Într-o zi, spun ei, un aparat de zbor neindentificat a aterizat pe teritoriul uneia din bazele forţelor aeriene britanice. Ambele guverne ar ascunde meticulos informaţiile despre cele întâmplate. Respectivele dezvăluiri sunt făcute de şase ofiţeri (r) şi de un fost recrut. Unul dintre ei, căpitanul Robert Salas a precizat că este vorba de obiecte zburătoare neidentificate /OZN-uri/. Pentru prima oară, el a fost martorul unor evenimente suspecte în 16 martie 1967, la baza aeriană Malmstrom din statul american Montana. 'Eram de gardă când un OZN a zburat şi a planat direct deasupra teritoriului bazei. Au fost dezactivate atunci 10 rachete Minuteman. Acelaşi lucru s-a întâmplat în alt loc după o săptămână. Aceste obiecte zburătoare, indiferent de unde ar veni, au un interes puternic faţă de rachetele noastre. Eu, personal, nu cred că obiectele zburătoare ar fi de pe Pământ', a declarat căpitanul. La rândul său, colonelul Charles Halt susţine că aproximativ cu 30 de ani în urmă a văzut un OZN la baza militară Bentwaters, aparţinând aviaţiei britanice /RAF/, de lângă Ipswich. Aceasta este una din puţinele baze britanice care stochează arme nucleare. OZN-ul emitea raze de lumină în direcţia bazei.Apoi, spune el, a auzit prin comunicaţiile militare că extratereştrii au aterizat la depozitul cu focoase nucleare. 'Cred că atât serviciile de informaţii americane, cât şi cele din Marea Britanie au încercat atunci, dar chiar şi astăzi să minimalizeze semnificaţia a ceea ce s-a întâmplat la baza Bentwaters, folosind metode bine verificate de dezinformare' - consideră el. Una din ultimele intervenţii ale OZN-urilor la un depozit de arme nucleare din SUA datează din 2003. Aceasta, precum şi alte date apar în depoziţiile a circa 120 de militari trecuţi în rezervă sau pensionaţi, culese de cei şase. Aceştia din urmă intenţionează să aducă la cunoştinţa opiniei publice informaţiile declasificate în sprijinul ipotezei lor şi doresc o confirmare în acest sens din partea autorităţilor. Cercetătorul Robert Hastings, care a scris despre aceste întâmplări, afirmă că dacă iniţial extratereştrii se ocupau cu 'simpla observare', cu timpul au început să acorde o atenţie deosebită unor probleme. El mai spune că, oricât de neverosimilă ar părea această ipoteză, OZN-urile au ţinut sub observare o perioadă îndelungată focoasele nucleare, iar din când în când le-au dezactivat.


EVENIMENT - 'Am văzut în oglinda retrovizoare că mişca şi că îl ajutau trecătorii' sus


Timişoreanul Andrei Zaharia, de 21 de ani, arestat pentru că a ucis un pieton, încearcă să sensiblizeze judecătorii de la care cere eliberarea. Deşi a fugit de la locul accidentului după ce a lovit cu automobilul BMW un bărbat, el spune că nu poate fi judecat pentru guă de la locul accidentului deoarece în goana sa nebună a văzut în oglinda retovizoare că victima s-a ridicat în şezut şi a primit ajutor de la trecătorii îngroziţi.
Avocatul lui Andrei Zaharia consideră că tânărul care a fugit de la locul accidentului este de fapt o victimă, pentru că a fost arestat, Timişul fiind singurul judeţe din ţară în care şoferii care accidentează mortal persoane şi apoi fug de la locul accidentului ajung în faţa judecătorului cu propunerea de arestare preventivă.
- Ucigaşul cu BMW despre victima abandonată în drum: 'Am văzut în oglinda retrovizoare că mişca şi că îl ajutau trecătorii' (Adevarul)

0 Response to "Revista Presei 28 septembrie 2010"

Trimiteți un comentariu