[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista PResei 25 februarie 2011

Posted by PressUpdate vineri, 25 februarie 2011 11:12

Sumar

POLITIC - Alegeri la UDMR: Cine va fi urmaşul lui Marko Bela?

Înfiinţată în 1989, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a atins un record de stabilitate pe care niciun partid românesc nu l-a reuşit: în 22 de ani nu a avut decât doi preşedinţi, preşedintele fondator Geza Domokos în perioada 1989-1993 şi apoi, până în prezent, Marko Bela. Atingând 'majoratul' în conducerea Uniunii, după ce a reuşit să facă din UDMR formaţiunea-balama la guvernare, cea în voturile căreia au stat cocoţaţi premierii la Palatul Victoria, Marko Bela a decis la finalul anului trecut să pună punct carierei sale emblematice de preşedinte şi, fix înainte de a împlini 60 de ani, să lase Uniunea în alte braţe. Doritori de a ocupa locul lăsat liber de Marko, un ministru - Kelemen Hunor, un consilier prezidenţial - Peter Eckstein Kovacs şi un deputat - Olosz Gergely îşi vor testa sâmbătă forţele. Ordinea prezentării, după cum spun gurile rele, se anunţă a fi şi cea care va rezulta după numărarea voturilor, susţine Jurnalul Naţional.
Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, principalul punct de pe agenda politică internă va fi, de departe, congresul UDMR de la Oradea - al 10-lea de la înfiinţarea Uniunii, în 1990. Un eveniment de maximă importanţă atât pentru UDMR, pentru comunitatea maghiară din România şi chiar pentru viaţa politică de la Budapesta, cât şi pentru scena politică românească, afirmă Gândul.
Kelemen Hunor, Peter Eckstein Kovacs şi Olosz Gergely se bat mâine şi poimâine la Oradea pentru funcţia de preşedinte al UDMR. Cu două zile înainte de Congresul Uniunii, liderul UDMR Bihor şi preşedinţii Uniunii Social-Liberale (USL) au semnat un protocol de colaborare. Pactul semnat ieri de preşedintele UDMR Bihor, Alexandru Kiss, şi liderii USL din judeţ este valabil până în 2016. Decizia a venit în condiţiile în care liderii Uniunii de la centru ceruseră PDL semnarea unui protocol care să le ofere garanţia că statutul minorităţilor şi alte legi prioritare pentru maghiari vor fi adoptate în perioada următoare, drept 'răsplată' pentru menţinerea în actuala coaliţie guvernamentală, scrie Adevărul.
miza confruntării merge dincolo de cea a primei poziţii în Uniune şi atinge inclusiv viitorul politic al comunităţii maghiare. Cei 550 de delegaţi vor avea de ales între transformarea UDMR într-un partid politic propriu-zis, idee promovată de ministrul Kelemen, şi păstrarea caracterului de uniune culturală, abordarea propusă de Eckstein-Kovacs. În acest context, adepţii pastorului calvin Laszlo Tökes, agreat de FIDESZ, aşteaptă deznodământul confruntării interne din UDMR, înainte de a decide dacă vor crea sau nu un Partid Popular al Maghiarilor Ardeleni, scrie România Liberă.
- După 18 ani, UDMR schimbă şeful la al X-lea Congres (Jurnalul National)
- UDMR mută la Oradea toată politica românească. Preşedinţii PDL, PSD, PNL, UNPR şi PC - la 'curtea' viitorului lider al maghiarilor (Gandul)
- Congres UDMR cu scandal: gazdele au bătut palma cu USL (Adevarul)
- UDMR - Uniune sau partid? (Romania libera)


POLITIC - Ponta şi Antonescu, criticaţi de consilierul premierului

Consilierul guvernamental de stat Andreea Paul-Vass i-a criticat, astăzi, pe liderii PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, pentru că se opun proiectului Codului muncii, şi a susţinut că Ponta le-ar fi pasat colegilor 'multe dosare când era procuror', în timp ce Antonescu ar fi lipsit de la majoritatea şedinţelor Parlamentului.
Într-o postare pe blogul personal, consilierul economic din Aparatul propriu de lucru al premierului Emil Boc a susţinut că persoanele care critică procedura de adoptare a viitorului Cod al muncii prin asumarea răspunderii Guvernului au ca deviză politică 'Ceea ce nu poţi învinge amână!', notează Jurnalul Naţional.
- Andreea Paul-Vass: Ponta a pasat multe dosare, iar Antonescu este un chiulangiu (Jurnalul National)


POLITIC - PSD ţine evidenţa membrilor pe carduri personalizate

PSD a realizat un sistem informatizat de evidenţă a membrilor săi, cu informaţii despre vârstă, sex, studii, ocupaţie şi preferinţe media şi plata cotizaţiei la partid.
Ca vârstă, cei mai mulţi PSD-iştii sunt din categoria 35- 60 de ani. Din cei 102.000 membri introduşi în baza de date, 53% au vârsta între 35 şi 60 de ani, 23% au peste 60 de ani. Aproximativ un sfert (24%) au între 18 şi 35 de ani, notează Evenimentul Zilei.
După ce şi-a asumat candidatura la funcţia de prim-ministru, Victor Ponta şi-a adjudecat şi primul card de membru de partid, cu discount. Alături de el, au intrat în posesia acestui accesoriu Adrian Năstase şi Liviu Dragnea. Întrebaţi unde îl pot folosi, Adrian Năstase, dovedindu-se cel mai curajos, a răspuns: 'La Sex Shop', notează Gândul.
Victor Ponta susţine că de când a ajuns în fruntea PSD a reuşit să dubleze numărul votanţilor, reuşind să ridice cota partidului de la 20 la 39%. Secretarul general, Liviu Dragnea, a reuşit o performanţă la fel de extraordinară: nici un membru PSD nu se uită la TVR, post considerat ostil de cei din Kiseleff. Ambele informaţii fac parte din documente oficiale prezentate de liderii PSD, care nu sunt confirmate însă de vreun institut de sondare a opiniei publice, scrie Puterea.
- Portretul micului PSD-ist: bărbat, cu liceu şi stă pe Realitatea TV (Evenimentul zilei)
- Năstase spune că membrii PSD vor avea reduceri la sex-shopuri (Evenimentul zilei)
- Ponta şi Năstase şi-au ridicat cardul de partid. Năstase: poate fi folosit, cu discount, chiar şi la un 'Sex Shop' (Gandul)
- Ordin pentru membrii de partid: Nu vă uitaţi la TVR! Victor Ponta - mogulul sondajelor, Liviu Dragnea - stăpânul telecomenzii (Puterea)



Continua

EDITORIAL România din spatele curţii

POLITIC Alegeri la UDMR: Cine va fi urmaşul lui Marko Bela?

Ponta şi Antonescu, criticaţi de consilierul premierului

PSD ţine evidenţa membrilor pe carduri personalizate

Emil Boc face strategia pentru câştigarea alegerilor

Ce fac în Parlament aleşii noştri?

ECONOMIC Specialiştii estimează o creştere economică a României în 2011

Fondul Proprietatea a dezamăgit pe Bursă

Tensiunea din ţările arabe ar putea genera o nouă criză mondială

Entuziasmul speculanţilor imobiliar, demolat de realitate

Cum se poate naşte un monstru telecom în România

SOCIAL Un bărbat nu mai vede pentru că a fost cobaiul medicilor

România, pe primul loc în topul ţărilor fără duşuri şi toalete

Povestea lui Mailat, spusă chiar de el

Cine sunt rubedeniile lui Bercea Mondial?

Şomajul a scăzut de la începutul anului

JUSTIŢIE Procurorii continuă descinderile în Vămi

MEDIA Ursu şi Stancu nu mai colaborează cu Realitatea TV

INTERNAŢIONAL AGERPRES Schengen: Aderarea României şi a Bulgariei rămâne o prioritate a preşedinţiei ungare a Consiliului UE

Naveta Discovery lansată pentru ultima misiune în spaţiu

Aviaţia israeliană loveşte 'ţinte teroriste' în Gaza

Libia/petrol: lumea ar putea rezista la o întrerupere a aprovizionării

John le Carre îşi donează arhivele bibliotecii Oxford

Euro- 2012: NATO ar putea ajuta Kievul şi Varşovia în asigurarea securităţii

Algeria: Starea de urgenţă ridicată oficial după 19 ani

Stresul la locul de muncă în UE a crescut în ultimii 10 ani

EVENIMENT Cum au spart arabii bariera fricii

Claudiu Bleonţ s-a dezbrăcat într-o conferinţă de presă


-- in detaliu --

EDITORIAL - România din spatele curţii sus


Trăind într-un scandal care nu se termină niciodată, societatea românească nu mai ştie nici ce vrea, nici unde merge, nici măcar unde se află. Din când, în când, Uniunea Europeană ne mai pune oglinda în faţă şi ne arată ce se întâmplă cu adevărat în propria noastră ţară.
Aproape jumătate din populaţia României trăieşte în locuinţe fără apă curentă, fără baie şi toaletă în casă, conform datelor publicate de Eurostat, organismul european de statistică. Datele Eurostat nu au trezit la realitate pe nimeni. Pe ecrane defilează Bercea Mondial şi loturile de vameşi corupţi. În rest, aceeaşi bălăcăreală fără sens. În acest timp, România se decuplează de Europa şi se adânceşte în sărăcie şi necivilizaţie. Nu poţi să ai mari pretenţii de la o ţară care nu e în stare să depăşească în 2011 standardele de civilizaţie de acum o sută de ani, scrie Ion M Ioniţă în Adevărul.
- România din spatele curţii (Adevarul)


POLITIC - Alegeri la UDMR: Cine va fi urmaşul lui Marko Bela? sus


Înfiinţată în 1989, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a atins un record de stabilitate pe care niciun partid românesc nu l-a reuşit: în 22 de ani nu a avut decât doi preşedinţi, preşedintele fondator Geza Domokos în perioada 1989-1993 şi apoi, până în prezent, Marko Bela. Atingând 'majoratul' în conducerea Uniunii, după ce a reuşit să facă din UDMR formaţiunea-balama la guvernare, cea în voturile căreia au stat cocoţaţi premierii la Palatul Victoria, Marko Bela a decis la finalul anului trecut să pună punct carierei sale emblematice de preşedinte şi, fix înainte de a împlini 60 de ani, să lase Uniunea în alte braţe. Doritori de a ocupa locul lăsat liber de Marko, un ministru - Kelemen Hunor, un consilier prezidenţial - Peter Eckstein Kovacs şi un deputat - Olosz Gergely îşi vor testa sâmbătă forţele. Ordinea prezentării, după cum spun gurile rele, se anunţă a fi şi cea care va rezulta după numărarea voturilor, susţine Jurnalul Naţional.
Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, principalul punct de pe agenda politică internă va fi, de departe, congresul UDMR de la Oradea - al 10-lea de la înfiinţarea Uniunii, în 1990. Un eveniment de maximă importanţă atât pentru UDMR, pentru comunitatea maghiară din România şi chiar pentru viaţa politică de la Budapesta, cât şi pentru scena politică românească, afirmă Gândul.
Kelemen Hunor, Peter Eckstein Kovacs şi Olosz Gergely se bat mâine şi poimâine la Oradea pentru funcţia de preşedinte al UDMR. Cu două zile înainte de Congresul Uniunii, liderul UDMR Bihor şi preşedinţii Uniunii Social-Liberale (USL) au semnat un protocol de colaborare. Pactul semnat ieri de preşedintele UDMR Bihor, Alexandru Kiss, şi liderii USL din judeţ este valabil până în 2016. Decizia a venit în condiţiile în care liderii Uniunii de la centru ceruseră PDL semnarea unui protocol care să le ofere garanţia că statutul minorităţilor şi alte legi prioritare pentru maghiari vor fi adoptate în perioada următoare, drept 'răsplată' pentru menţinerea în actuala coaliţie guvernamentală, scrie Adevărul.
miza confruntării merge dincolo de cea a primei poziţii în Uniune şi atinge inclusiv viitorul politic al comunităţii maghiare. Cei 550 de delegaţi vor avea de ales între transformarea UDMR într-un partid politic propriu-zis, idee promovată de ministrul Kelemen, şi păstrarea caracterului de uniune culturală, abordarea propusă de Eckstein-Kovacs. În acest context, adepţii pastorului calvin Laszlo Tökes, agreat de FIDESZ, aşteaptă deznodământul confruntării interne din UDMR, înainte de a decide dacă vor crea sau nu un Partid Popular al Maghiarilor Ardeleni, scrie România Liberă.
- După 18 ani, UDMR schimbă şeful la al X-lea Congres (Jurnalul National)
- UDMR mută la Oradea toată politica românească. Preşedinţii PDL, PSD, PNL, UNPR şi PC - la 'curtea' viitorului lider al maghiarilor (Gandul)
- Congres UDMR cu scandal: gazdele au bătut palma cu USL (Adevarul)
- UDMR - Uniune sau partid? (Romania libera)


POLITIC - Ponta şi Antonescu, criticaţi de consilierul premierului sus


Consilierul guvernamental de stat Andreea Paul-Vass i-a criticat, astăzi, pe liderii PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, pentru că se opun proiectului Codului muncii, şi a susţinut că Ponta le-ar fi pasat colegilor 'multe dosare când era procuror', în timp ce Antonescu ar fi lipsit de la majoritatea şedinţelor Parlamentului.
Într-o postare pe blogul personal, consilierul economic din Aparatul propriu de lucru al premierului Emil Boc a susţinut că persoanele care critică procedura de adoptare a viitorului Cod al muncii prin asumarea răspunderii Guvernului au ca deviză politică 'Ceea ce nu poţi învinge amână!', notează Jurnalul Naţional.
- Andreea Paul-Vass: Ponta a pasat multe dosare, iar Antonescu este un chiulangiu (Jurnalul National)


POLITIC - PSD ţine evidenţa membrilor pe carduri personalizate sus


PSD a realizat un sistem informatizat de evidenţă a membrilor săi, cu informaţii despre vârstă, sex, studii, ocupaţie şi preferinţe media şi plata cotizaţiei la partid.
Ca vârstă, cei mai mulţi PSD-iştii sunt din categoria 35- 60 de ani. Din cei 102.000 membri introduşi în baza de date, 53% au vârsta între 35 şi 60 de ani, 23% au peste 60 de ani. Aproximativ un sfert (24%) au între 18 şi 35 de ani, notează Evenimentul Zilei.
După ce şi-a asumat candidatura la funcţia de prim-ministru, Victor Ponta şi-a adjudecat şi primul card de membru de partid, cu discount. Alături de el, au intrat în posesia acestui accesoriu Adrian Năstase şi Liviu Dragnea. Întrebaţi unde îl pot folosi, Adrian Năstase, dovedindu-se cel mai curajos, a răspuns: 'La Sex Shop', notează Gândul.
Victor Ponta susţine că de când a ajuns în fruntea PSD a reuşit să dubleze numărul votanţilor, reuşind să ridice cota partidului de la 20 la 39%. Secretarul general, Liviu Dragnea, a reuşit o performanţă la fel de extraordinară: nici un membru PSD nu se uită la TVR, post considerat ostil de cei din Kiseleff. Ambele informaţii fac parte din documente oficiale prezentate de liderii PSD, care nu sunt confirmate însă de vreun institut de sondare a opiniei publice, scrie Puterea.
- Portretul micului PSD-ist: bărbat, cu liceu şi stă pe Realitatea TV (Evenimentul zilei)
- Năstase spune că membrii PSD vor avea reduceri la sex-shopuri (Evenimentul zilei)
- Ponta şi Năstase şi-au ridicat cardul de partid. Năstase: poate fi folosit, cu discount, chiar şi la un 'Sex Shop' (Gandul)
- Ordin pentru membrii de partid: Nu vă uitaţi la TVR! Victor Ponta - mogulul sondajelor, Liviu Dragnea - stăpânul telecomenzii (Puterea)


POLITIC - Emil Boc face strategia pentru câştigarea alegerilor sus


Prim-ministrul Emil Boc este preocupat în fiecare zi de soarta alegerilor de anul viitor. Premierul le-a mărturisit, săptămâna trecută, parlamentarilor PDL că prioritatea pe care cei din arcul guvernamental trebuie să şi-o însuşească este rămânerea la putere şi după anul 2012. 'Avem un respiro în acest moment, din cauza unor cifre pe care domnul preşedinte le-a menţionat. Nu 6,85 deficit bugetar, ci 6,5.Dar rămâne problema politică care, în ultimă instanţă, dă procentul ăla din sondaj şi ne dă şansa de a câştiga alegerile din 2012. N-avem altă prioritate niciunul dintre noi decât să-i dăm premierul', a susţinut primul-ministru, conform unor înregistrări publicate de Antena3 şi preluate de Gândul.
Iată care este prioritatea zero declarată de premierul Emil Boc: 'Preşedintele va trebui să aibă, în decembrie 2012, 50 plus un vot din partea actualei coaliţii. Adică PDL, UDMR, UNPR şi grupul minorităţilor naţionale. Acesta este obiectivul la care mă gândesc în fiecare zi'! Da, aceasta este prioritatea celor care conduc România astăzi. Totul trebuie subordonat pentru preşedintele Traian Băsescu, totul trebuie subordonat pentru ca în ultimii doi ani de mandat, 2013 şi 2014, preşedintele Traian Băsescu să nu aibă nici o problemă în a conduce ţara cum vrea el, notează Cotidianul.
- Boc: 'Alegerile locale câştigate în 2012 şi câştigarea alegerilor generale cât suntem noi la guvernare. Acesta e obiectivul la care mă gândesc în fiecare zi' (Gandul)
- Totul trebuie subordonat pentru preşedintele Traian Băsescu (Cotidianul)


POLITIC - Ce fac în Parlament aleşii noştri? sus


Ti se pare că toţi politicienii sunt la fel, o apă şi-un pământ? Dacă majoritatea românilor ajung la concluzia asta, democraţia nu mai are nici un sens şi putem să instaurăm fără remuşcări un partid unic, care să facă ce-o vrea. Ce rost mai are să alegi dacă toţi sunt la fel?
Un român care lucrează la Google a creat în timpul liber un site care scoate la iveală politicienii buni şi uscăturile din Parlament. Pe HartaPoliticii.ro poţi afla cum votează, cât de des chiulesc de la serviciu şi ce a descoperit presa despre ei, notează România Liberă.
- Cum să nu votezi la întâmplare (Romania libera)


ECONOMIC - Specialiştii estimează o creştere economică a României în 2011 sus


Economia României va ieşi din hibernare în acest an, susţinută de exporturi, succesul reformelor şi sprijinul FMI şi al Uniunii Europene, potrivit unei analize a JP Morgan, care anticipează un avans al PIB de 2%. Estimarea creşterii economice este mai mare decât cea a a Fondului Monetar Internaţional (FMI), de 1,5%. Pentru 2012, JP Morgan prognozează o creştere economică de 4%.
Banca americană notează că 'tendinţa seculară' a economiei de a recupera decalajul faţă de ţările dezvoltare a rămas intactă, chiar dacă performanţele recente au dezamăgit, iar atractivitatea pentru investiţii a scăzut, scrie Jurnalul Naţional.
- JP Morgan: 'Economia României va ieşi din hibernare în acest an' (Jurnalul National)


ECONOMIC - Fondul Proprietatea a dezamăgit pe Bursă sus


Chiar dacă, la o lună de la listarea pe Bursă, preţul unei acţiuni a Fondului a scăzut, analiştii sunt optimişti că investiţia va fi profitabilă pe termen lung. Aşteptări înşelate sau o speranţă într-un viitor mai bun? Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au scăzut pe Bursă uşor, după prima zi de tranzacţionare, când au făcut ravagii şi au alimentat aşteptările proprietarilor despăgubiţi, susţine Evenimentul Zilei.
- Când va aduce roade Fondul Proprietatea? (Evenimentul zilei)


ECONOMIC - Tensiunea din ţările arabe ar putea genera o nouă criză mondială sus


Cotaţiile petroliere au atins ieri nivelul ameţitor de 119,8 dolari pe baril, câştigând nouă dolari în doar câteva ore, după ce exporturile de petrol din Libia au scăzut cu 25%. Analiştii se tem că, în cazul în care preţul petrolului continuă se se aprecieze, acest lucru va determina o nouă recesiune la nivel global sau, mai rău, stagflaţie, scrie Adevărul.
Ziua de ieri va rămâne memorabilă pentru volatilitatea pe care a cunoscut-o preţul petrolului. După ce tranzacţiile au început la circa 110 dolari, cotaţia Brent de la bursa londoneză a crescut cu şapte dolari în doar 90 de minute şi cu încă doi dolari în următoarea oră, astfel că, la mijlocul zilei, a atins 119,8 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din august 2008.
După ce în 2008 barilul de petrol atingea pragul de 147 dolari şi costul benzinei era de sub 3 lei/litru, astăzi, la aproape 120 dolari/baril, preţurile carburanţilor se pregătesc să 'sară' de 6 lei/litru. Deşi OMV Petrom a înregistrat anul trecut un profit record de 2,19 miliarde de lei, austriecii se pregătesc în prezent de o nouă majorare a preţurilor la carburanţi, dând vina pe turbulenţele din lumea arabă. Specialiştii spun că 'OMV Petrom este condamnată la profit', aşa cum guvernanţii sunt 'condamnaţi' să stea cu mâinile în sân şi să accepte 'dictatura' petroliştilor, scrie Puterea.
Protestele au aruncat în aer preţul petrolului, au cauzat deprecierea acţiunilor şi întărirea francului elveţian până la un nivel record. Petrolul a ajuns, ieri, la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi jumătate, de aproape 120 dolari pe baril. Un efect paradoxal este ieftinirea cerealelor, din cauza speculaţiilor că revoltele vor limita cererea pentru grâu, notează Curierul Naţional.
- Petrolul poate genera o nouă criză mondială (Adevarul)
- Guvernul şi Consiliul Concurenţei nu pot stopa scumpirea carburanţilor. Preţul benzinei creşte concomitent cu profiturile companiilor petroliere (Puterea)
- Revoltele populare zguduie pieţele financiare (Curierul national)
- Explozia ţiţeiului - inflaţieee! (Bursa)


ECONOMIC - Entuziasmul speculanţilor imobiliar, demolat de realitate sus


Până în 2008, printre români entuziasmul de a cumpăra apartamente din ce în ce mai scumpe părea de neoprit. Analiştii economici previzionau creşteri fabuloase de preţ pentru următorul cincinal şi, mirosind că e loc de profituri rapide, până şi străinii s-au îngrămădit să cumpere locuinţe cu sutele, convinşi că au să le vândă mai târziu în câştig. Apoi a venit criza economică şi dintr-o dată toate calculele speculatorilor s-au năruit. Dacă până atunci obţinuseră profituri duble sau triple faţă de investiţia iniţială, investitorii s-au trezit din 2009 că abia mai dau câteva apartamente pe an, scrie România Liberă.
- Marea ţeapă imobiliară: au plătit în 2006 306.000 şi vând în 2011 cu 186.000 (Romania libera)


ECONOMIC - Cum se poate naşte un monstru telecom în România sus


Operatorul de telecomunicaţii RCS&RDS, controlat de omul de afaceri din Oradea Zoltan Teszari, 41 de ani, este la un pas de a-şi cumpăra rivalul UPC, fostul Astral, cu care se bate de peste 15 ani pe piaţa de cablu într-o tranzacţie care s-ar ridica în jurul a 300 de milioane de dolari, scrie Ziarul Financiar.
Conform unor surse de pe piaţă, Teszari - care deţine 43% din RCS&RDS - este în proces de selecţie a băncii de investiţie care trebuie să-i asigure finanţarea pentru această tranzacţie care dacă s-ar realiza, ar schimba fundamental toată piaţa telecom românească, care este extrem de fragmentată şi cu o concurenţă acerbă. Ceilalţi acţionari ai RCS&RDS sunt fondurile de investiţii Epic şi Quadrant şi câţiva oameni de afaceri români şi manageri ai firmei.
- RCS&RDS chiar vrea să cumpere UPC, într-o tranzacţie de 300 mil. dolari. Achiziţia ar crea un 'monstru' în telecom (Ziarul financiar)


SOCIAL - Un bărbat nu mai vede pentru că a fost cobaiul medicilor sus


Corneliu Nedelcu, 52 de ani, ieşean, strungar de meserie, acum patron, a făcut parte, fără să ştie, dintr-un stu¬diu clinic desfăşurat de medicul primar oftalmolog Narcisa Ianopol la Spi¬¬talul CFR din Iaşi. Este vorba despre injecţii în ochi cu Avastin. Studiul nu avea aprobarea Agenţiei Na¬¬ţi¬o¬na¬le a Medicamentului (ANM), aşa cum cere legea pentru fiecare stu¬diu cli¬nic, şi nu respecta reguli obliga¬to¬rii. Sponsorul studiului are obligaţia de a verifica desfăşurarea corectă a acestuia. În acest caz, sponsorul este Aso¬ciaţia Oftalmologică Edelweiss, al cărei preşedinte este chiar Narcisa Ia¬nopol. Deci Narcisa Ianopol urma să se verifice pe ea însăşi. Pacienţii care acceptă să participe la studii cli¬nice o fac şi pentru că primesc gra¬tuit medicamentul; de data aceasta, ei făceau o donaţie Asociaţiei Edelweiss după fiecare doză de Avastin primită. Fiecare pacient care intră într-un studiu clinic trebuie să fie informat îna¬inte despre avantaje ş i riscuri, apoi să semneze un consimţământ informat. În acest caz, pacientul nu a semnat acest consimţământ, ci doar unul tipizat, folosit pentru orice pacient al spitalului.
- Cobai într-un studiu clinic neaprobat (Jurnalul National)


SOCIAL - România, pe primul loc în topul ţărilor fără duşuri şi toalete sus


Potrivit celui mai recent raport Eurostat, valabil pe anul 2009, România conduce detasat în clasamentul statelor în care locuitorii nu au nici duşuri şi nici toalete. Astfel, aproape jumătate dintre români trăiesc în condiţii care amintesc mai degrabă de evul mediu. 42% dintre ei nu au toaletă conectată la sistemul de canalizare, în timp ce peste 41% dintre români nu dispun nici măcar de baie sau duş. România este urmată în raportul Eurostat de Bulgaria, în ceea ce priveşte lipsa unei toalete moderne. La distanţă de ţara noastră, pe locul al doilea într-un top al condiţiilor de trai din statele Uniunii europene, se află vecinii de la sud de Dunăre, scrie Jurnalul Naţional.
Nu numai că suntem printre cei mai săraci din Europa şi în top 10 în lume în ceea ce priveşte consumul de alcool, dar, mai nou, suntem pe ultimul loc în comunitatea europeană în ceea ce priveşte gradul de modernizare, scrie Libertatea.
- România, pe primul loc în UE la lipsa de duşuri şi toalete (Jurnalul National)
- Suntem săraci, beţivi şi ne mai facem şi nevoile în curte (Libertatea)


SOCIAL - Povestea lui Mailat, spusă chiar de el sus


În primul interviu pe care îl dă din captivitate, Romulus Mailat înşiră vorbe despre mâncarea din puşcărie şi despre regrete, reconstituie ziua crimei pe minute. Au trecut aproape trei ani şi jumătate de la crimă, iar rudele victimei au ales o cale surprinzătoare pentru mulţi: încearcă să rupă lanţul răului, prin ajutorul acordat unor copii români de etnie romă. În puşcăria din Pesaro, românul reconstituie ziua crimei. Într-o altfel de continuare a poveştii, soţul şi sora victimei găsesc puterea de a face bine unor copii romi, notează Evenimentul Zilei.
- Ce rămâne după o crimă: în celula lui Mailat (Evenimentul zilei)


SOCIAL - Cine sunt rubedeniile lui Bercea Mondial? sus


Cel puţin două dintre cele şapte personalităţi despre care Sandu Anghel, alias Bercea Mondial, susţine că îi sunt rubedenii, întrucât i-au botezat copii sau nepoţi, neagă afilierea la clanul ţigănesc din Slatina. Este vorba de fostul premier Theodor Stolojan şi de fosta judecătoare - membră a CSM, Maria Huza, scrie Gândul.
Judecătorii Curţii de Apel din Craiova i-au dat cunoscutului interlop să citească declaraţia dată în boxa acuzaţilor. Anghel Sandu a luat cele doi foi, s-a uitat la el şi cam atât. Bercea Mondial nu ştie să scrie şi să citească, scrie Adevărul.
- BERCEA MONDIAL şi cei 7 supernaşi - interviu cu fostul premier STOLOJAN şi judecătoarea MARIA HUZA despre 'botezul' micuţilor PATRONAŞ şi JUDECĂTOR (Gandul)
- Bercea Mondial nu a putut să îşi citească declaraţia în faţa instanţei (Adevarul)


SOCIAL - Şomajul a scăzut de la începutul anului sus


Rata şomajului la nivel naţional a fost în ianuarie de 6,74 la sută, faţă de 6,87 la sută în decembrie 2010, fiind înregistraţi 614.976 de şomeri, informează Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), citată de Gândul. Rata şomajului de 6,74 la sută înregistrată la sfârşitul lunii ianuarie a fost cu 0,13 puncte procentuale mai mică decât cea din decembrie 2010 şi cu 1,38 puncte procentuale mai mică decât cea din ianuarie 2010.
- Rata şomajului a scăzut în ianuarie la 6,74% (Gandul)


JUSTIŢIE - Procurorii continuă descinderile în Vămi sus


Filmele cu hoţii şi vardiştii se joacă în vămile României de câteva săptămâni. Este un serial la care scenariştii nu au prea multă imaginaţie, recuzita este simplă, costumele şi ele, ieftine, aflate în stoc. Treaba începe pe la crăpatul zorilor, când detaşamente de mascaţi înconjoară Vama şi se iau la scormonit buzunarele, sacoşele, dulapurile, sertarele - adică locurile pe unde se pune ciordeala la păstrat. După o oră-două sunt duşi spre arest poliţiştii de frontieră care au avut ghinionul să fie programaţi la filmări, niscaiva vameşi slobozi la gură, scrie Jurnalul Naţional.
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut că 'nicio vamă nu trebuie să rămână necontrolată', după ce procurorii anticorupţie au descins în vama Ploieşti. Şeful statului a mai spus că portul Constanţa ar trebui să fie o prioritate pentru DNA, scrie Evenimentul Zilei. Diana Severin, fosta şefă a Vămii Ploieşti, vorbeşte, într-un interviu acordat altphel.ro şi preluat de Realitatea TV, despre corupţia din Vama Ploieşti. Cât despre Regina de pe tabla de şah a sindicaliştilor, Severin arată cu degetul înspre şeful ANAF, Sorin Blejnar, mai scrie ziarul amintit.
Cornel Costea, şeful Vămii Ploieşti a fost numit politic, el fiind, până în anul 2009, doar inspector asistent în ANAF. Costea a achiziţionat, în 2007, un apartament în Bucureşti printr-un credit bancar de 125.000 de euro, pe 20 de ani, în condiţiile în care salariul său nu acoperea rata creditului şi a scăzut, în 2009, la 1.528 de lei - 360 de euro, aproximativ jumătate din rata creditului! Costea nu declară alte surse de venit, susţine Gândul.
Procurorii anticorupţie au făcut ieri mai multe descinderi la Vama din Ploieşti şi l-au dus la audieri pe şeful instituţiei, Cornel Costea. Acţiunea i-a vizat atât pe angajaţii Autorităţii Naţionale a Vămilor, acuzaţi de luare de mită, dar şi mai multe firme de import-export de legume şi fructe. Maşina de serviciu a lui Cornel Costea a fost percheziţionată de către procurori, susţine Adevărul.
Până în urmă cu circa o lună, când au demarat descinderile DNA la vămi, soldate cu arestarea a peste 150 de persoane, Costea era foarte sigur că nu i se poate întâmpla nimic. Însă, după inculparea şefului Vămilor, Radu Mărginean, el ar fi intrat în panică şi ar fi încercat să-şi găsească un protector între oamenii politici care în 2010 l-au susţinut pentru a ocupa funcţia de director al Direcţiei vamale Prahova, susţine România Liberă.
- Serialul 'Şpaga în Vămi' a obosit, Băsescu îl mai vrea (Jurnalul National)
- Şeful Vămii Ploieşti, ridicat de procurorii DNA (Jurnalul National)
- Interviu cu Şeful Vămii Ploieşti: 'Cât aţi cheltuit, de ziua dumneavoastră, la BAMBOO?'. Cornel Costea, şeful Vămii Ploieşti: '15.000 DE EURO E PREA MULT, SCRIEŢI CĂ 10.000' (Gandul)
- Băsescu: Nicio vamă să nu rămână necontrolată (Evenimentul zilei)
- Fosta şefă a Vămii Ploieşti: 'Blejnar e Regina'. Blejnar: 'Nu sunt eu Regina' (Evenimentul zilei)
- ŞEFUL FISCULUI, Sorin Blejnar: 'NU SUNT REGINA şi nici nu cred că există o regină' (Gandul)
- Încă o vamă pică testul anticorupţie (Adevarul)
- Cine l-a protejat pe directorul Vămii Ploieşti (Romania libera)
- De ce nu a intrat DNA în port (Romania libera)
- Vameşul 'piţiponc', din Bamboo la DNA. Şi Preşedinţia a fost informată despre un scandal petrecut pe 1 februarie la Vama Ploieşti (Puterea)


MEDIA - Ursu şi Stancu nu mai colaborează cu Realitatea TV sus


Decizia vine la mai bine de o săptămână de la scoaterea de pe post a emisiunii 'Ora de foc', pe care Oana Stancu şi Adrian Ursu o realizau la postul tv al cărui acţionar majoritar este Sorin Ovidiu Vîntu.Ursu şi Stancu şi-au trimis demisiile pe e-mail, dar şi într-un plic, pe adresa redacţiei, printr-un serviciu de curierat rapid. Cei doi realizatori au hotărât să plece de la Realitatea TV, 'pentru că, sincer, am înţeles că nu s-a mai dorit colaborarea cu noi, având în vedere felul în care s-a procedat la eliminarea brutală a emisiunii din grila de programe. Ca urmare, am interpretat asta ca pe un semnal clar că, de fapt, managementul dorea încetarea raportului de colaborare cu noi, dar nu îndrăzneau să o facă. Şi atunci i-am ajutat, ei poate fiind mai timizi...', a explicat Adrian Ursu pentru Jurnalul Naţional.
Oana Stancu a completat: 'Managerul Realitatea tv are dreptul să facă asta, inclusiv contractul îi dă dreptul să anunţe într-o zi: nu mai am nevoie de serviciile voastre. Numai că nimic anterior zilei de marţi, ora 13, nu a prevăzut acest lucru. Sebastian Ghita avea posibilitatea să spună: 'Oana Stancu, tu eşti prea agresivă, Adrian, tu ai prea mult umor. În noua grilă, voi nu mai aveţi emisiune.', notează Adevărul.
- Adrian Ursu şi Oana Stancu şi-au dat demisia de la Realitatea TV (Jurnalul National)
- Oana Stancu şi Adrian Ursu: Am fost cenzuraţi la Realitatea Tv (Adevarul)


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Schengen: Aderarea României şi a Bulgariei rămâne o prioritate a preşedinţiei ungare a Consiliului UE sus


Aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, de îndată ce toate condiţiile sunt îndeplinite, rămâne o prioritate a preşedinţiei ungare a Consiliului UE, relevă concluziile preşedinţiei Consiliului UE, publicate joi la finalul reuniunii miniştrilor de interne europeni.
Potrivit unor surse europene, partea română a exercitat presiuni pentru ca documentul - asupra căruia s-au purtat discuţii intense între reprezentanţii Celor 27 în ultimele zile - prezentat joi să menţioneze că aderarea celor două ţări la Schengen va fi în continuare o prioritate pe agenda actualei preşedinţii semestriale a Consiliului UE, care expiră la 30 iunie.
Documentul mai indică faptul că pe baza concluziilor ultimelor misiuni de evaluare, desfăşurată în luna decembrie a anului trecut, procesul de evaluare a României a fost încheiat în ianuarie 2011 de către grupul de lucru pentru evaluare Schengen (Sch-EVAL) prin adoptarea tuturor rapoartelor relevante şi pe baza declaraţiei comune potrivit căreia România va adera la Schengen împreună cu Bulgaria.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Naveta Discovery lansată pentru ultima misiune în spaţiu sus


Naveta americană Discovery a fost lansată joi cu şase astronauţi la bord de la Centrul Spaţial Cape Canaveral, Florida /sud-estul SUA/ spre Staţia Spaţială Internaţională /ISS/, pentru ultima ei misiune în spaţiu.
Discovery, cea mai veche dintre cele trei navete ale flotei spaţiale, a decolat la 21.53 GMT /16.53 ora locală/ pentru ultima misiune, a 39-a în 26 de ani de serviciu.
Cele două rachete propulsoare, ce asigură 80% din presiune la începutul ascensiunii de opt minute şi jumătate pentru a atinge orbita, s-au separat aşa cum a fost planificat la două minute după decolare pentru a cădea în Oceanul Atlantic de unde ele vor fi recuperate şi refolosite.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Aviaţia israeliană loveşte 'ţinte teroriste' în Gaza sus


Aviaţia israeliană a vizat şi lovit 'ţinte teroriste' joi seară în sudul Fâşiei Gaza, ca represalii la tiruri de rachete şi obuze contra teritoriului israelian, a anunţat armata într-un comunicat. În Gaza, serviciile de urgenţă locale au anunţat 'doi răniţi într-un raid aerian contra unei maşini civile la Rafah', în sudul teritoriului palestinian, la frontiera cu Egiptul. În zona de frontieră sunt săpate sute de tuneluri de contrabandă servind traficului de mărfuri, de arme şi fonduri între teritoriul palestinian şi Egipt.
Acest incident intervine într-un context de escaladare a violenţei între grupurile armate din Fâşia Gaza şi Israel.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Libia/petrol: lumea ar putea rezista la o întrerupere a aprovizionării sus


Casa Albă a estimat joi că Statele Unite şi lumea ar putea face faţă unei întreruperi a aprovizionării cu petrol legată de criza din Libia. 'Suntem în contact cu AIE /Agenţia Internaţională a Energiei/ şi avem capacitatea de a reacţiona în caz de întrerupere a aprovizionării', a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Jay Carney.
Jay Carney nu a precizat ce măsuri ar putea lua administraţia Obama pentru a face faţă unei astfel de situaţii.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - John le Carre îşi donează arhivele bibliotecii Oxford sus


Scriitorul britanic John Le Carre a anunţat joi că îşi donează arhivele celebrei biblioteci Bodleian din cadrul Universităţii Oxford, 'casa sa spirituală'. Arhivele conţin documente de familie, fotografii, scrisori şi manuscrise ale celebrului autor de romane de spionaj, inclusiv proiectul 'Cârtiţa' ('Tinker, Tailor, Soldier, Spy'), scris în 1974. Carre, care are în prezent 79 de ani, este absolvent al Universităţii Oxford. 'Oxfordul este casa spirituală a lui Smiley şi de asemenea a mea', a explicat el, referindu-se evident la George Smiley, spionul din serviciul secret britanic MI-6, eroul fictiv al mai multor din romanele sale.
Scriitorul însuşi a fost recrutat de MI-6 în timp ce se afla într-un post diplomatic la Hamburg.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Euro- 2012: NATO ar putea ajuta Kievul şi Varşovia în asigurarea securităţii sus


NATO este pregătită să ajute Ucraina şi Polonia în ceea ce priveşte asigurarea siguranţei suporterilor la meciurile din campionatul de fotbal Euro-2012, a declarat joi la Kiev secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen.
Meciurile din faza finală din cadrul Euro-2012 se vor desfăşura în Polonia - Varşovia, Wroclaw, Gdansk şi Poznan - precum şi în Ucraina - Kiev, Doneţk, Lvov şi Harkov, conform unei decizii a Comitetului executiv al UEFA din data de 10 decembrie 2009.
Euro-2012 este primul eveniment sportiv de o asemenea amploare în două ţări ex-socialiste din Europa, după Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980 şi Olimpiada de Iarnă de la Sarajevo din 1984.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Algeria: Starea de urgenţă ridicată oficial după 19 ani sus


Starea de urgenţă în vigoare în Algeria a fost ridicată joi după 19 ani de la instituire, conform unui decret apărut în Monitorul Oficial. Decretul a fost adoptat marţi în Consiliul de Miniştri şi ridicarea stării de urgenţă fusese anunţată ca 'iminentă'.
Autorităţile algeriene au decis ridicarea stării de urgenţă după protestele masive de contestare a regimului desfăşurate în Algeria, dând curs uneia din principalele cereri ale opoziţiei, care a revendicat mai mult drepturi şi libertăţi, precum şi creşterea nivelului de trai


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Stresul la locul de muncă în UE a crescut în ultimii 10 ani sus


În ultimii zece ani, stresul legat de locul de muncă a crescut în nouă state membre ale Uniunii Europene şi a scăzut numai în Suedia. Studiile sugerează că între 50 la sută şi 60 la sută dintre toate zilele lucrătoare pierdute sunt legate de stres, relatează joi site-ul europa.eu.
În Franţa, de exemplu, costul stresului ar ajunge la cel puţin 2 până la 3 miliarde de euro anual. În Marea Britanie se estimează că 10 milioane de zile lucrătoare sunt ratate din cauza anxietăţii, stresului şi depresiei legate de muncă. Costurile directe legate de stresul la locul de muncă se estimează că ajung în prezent până la 4% din PIB-ul comunitar.


EVENIMENT - Cum au spart arabii bariera fricii sus


Ceea ce se întâmplă în lumea arabă este fără precedent. Revoluţia, care a izbucnit întâi în Tunisia şi apoi în Egipt, a spart bariera fricii şi, pentru prima dată, protestele pro-reformă se răspândesc în Orientul Mijlociu şi nordul Africii ca focul. Şi mai interesant este însă faptul că protestele de stradă şi acţiunea politică sunt conduse de tineri, sătui de corupţia înrădăcinată, greutăţile economice şi represiunile politice, afirmă Evenimentul Zilei.
- O nouă forţă în lumea arabă: puterea străzii (Evenimentul zilei)


EVENIMENT - Claudiu Bleonţ s-a dezbrăcat într-o conferinţă de presă sus


Aflat la Arad la o întâlnire cu presa, actorul Claudiu Bleonţ şi-a dat chiloţii jos în faţa jurnaliştilor. 'Aşa mică cum era îţi făceai treaba cu ea', a spus actorul care i-a şocat astăzi pe jurnaliştii prezenţi la o conferinţă de presă la Arad. Claudiu Bleonţ s-a dezbrăcat la propriu în faţa audienţei. El şi-a dat jos pantalonii din piele şi, cu boxerii roşii în vine, le-a spus jurnaliştilor: ' Aşa mica cum era, îţi făceai treaba cu ea. Actorul şi-a justificat gestul afirmând că aceasta este starea de spirit pe care o are la cei 52 de ani ai săi, informează Gândul.
Actorul lipsit de prejudecăţi a confundat sala de conferinţe cu scena de teatru. În timpul unei conferinţe de presă, actorul şi-a dat chiloţii jos, fără nicio ruşine, exact în faţa jurnaliştilor, şocând pe toată lumea, scrie Adevărul.
- Actorul CLAUDIU BLEONŢ ŞI-A DAT JOS CHILOŢII ÎN TIMPUL UNEI CONFERINŢE DE PRESĂ: 'Aşa mică cum era îţi făceai treaba cu ea'- IMAGINI VIDEO cu momentul şocant. Cum explică gestul (Gandul)
- Gest şocant al actorului Claudiu Bleonţ: s-a dezbrăcat complet în faţa jurnaliştilor (Adevarul)
- Claudiu Bleonţ le-a arătat penisul jurnaliştilor într-o conferinţă de presă (Puterea)

0 Response to "Revista PResei 25 februarie 2011"

Trimiteți un comentariu