[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 17 iunie 2011

Posted by PressUpdate vineri, 17 iunie 2011 09:00

Sumar

Ziariştii-n mină, să ne dea lumină! (Jurnalul Naţional)
Nu cred că, la ora asta, există în România o categorie socio-profesională, alta decât cele care au vreo legătură cu politicul, mai blamată decât cea a ziariştilor. Parcă nici măcar minerii fragezilor ani '90 n-au reuşit să fie atât de detestaţi.

Ce ascund proiectele UDMR şi PCM de împărţire a României (Evenimentul Zilei)
În replică la cele opt superjudeţe avansate de PDL, politicienii maghiari propun o "macroregiune" care corespunde cu teritoriul obţinut de Budapesta, în 1940, prin Dictatul de la Viena

Bucureştiul şi Budapesta, în pragul unui război diplomatic pe tema noii hărţi a României (Gândul)
Tensiuni diplomatice pe axa Bucureşti-Budapesta. Vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen, susţine că proiectul de reorganizare admininistrativă, promovat de preşedintele Traian Băsescu şi PDL, ar fi o schimbare intenţionată şi inacceptabilă a hărţii etnice. Ministrul român de externe Teodor Baconschi (foto) cere Budapestei să înceteze cu declaraţiile "deplasate" şi-l convoacă la MAE pe ambasadorul Ungariei.



Continua

Ziariştii-n mină, să ne dea lumină! (Jurnalul Naţional)
Nu cred că, la ora asta, există în România o categorie socio-profesională, alta decât cele care au vreo legătură cu politicul, mai blamată decât cea a ziariştilor. Parcă nici măcar minerii fragezilor ani '90 n-au reuşit să fie atât de detestaţi.

Ce ascund proiectele UDMR şi PCM de împărţire a României (Evenimentul Zilei)
În replică la cele opt superjudeţe avansate de PDL, politicienii maghiari propun o "macroregiune" care corespunde cu teritoriul obţinut de Budapesta, în 1940, prin Dictatul de la Viena

Bucureştiul şi Budapesta, în pragul unui război diplomatic pe tema noii hărţi a României (Gândul)
Tensiuni diplomatice pe axa Bucureşti-Budapesta. Vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen, susţine că proiectul de reorganizare admininistrativă, promovat de preşedintele Traian Băsescu şi PDL, ar fi o schimbare intenţionată şi inacceptabilă a hărţii etnice. Ministrul român de externe Teodor Baconschi (foto) cere Budapestei să înceteze cu declaraţiile "deplasate" şi-l convoacă la MAE pe ambasadorul Ungariei.

Cu cizma în Constituţie (Azi)
Asociaţia Magistraţilor consideră că, deşi puterea judecătorească nu este indicată drept o componentă a puterilor în stat, proiectul lui Traian Băsescu de revizuire a Consituţiei aduce grave îngrădiri puterii judecătoreşti, transformând independenţa magistraţilor într-un simplu termen sinonim cu subordonarea şi controlul politic.

Parlamentul inginerilor. Un partid al absolveţilor de ştiinţe exacte ar putea avea majoritatea în Legislativ (Puterea)
Parlamentul este unica autoritate legiuitoare în România. Cel puţin aşa ne spune Constituţia. Dacă însă vreţi să aflaţi cine sunt legiuitorii României şi ce formaţie profesională au ei, textul de mai jos v-ar putea lămuri. Cu atât mai mult cu cât una din temele principale de dezbatere publică în această perioadă o reprezintă reducerea numărului de parlamentari de la 468 la 300.

Noua hartă economică a româniei. Salariile, PIB-ul şi productivitatea pe cele 8 regiuni (Gândul)
Din harta economică şi a mediului de afaceri a regiunilor de dezvoltare din România reiese nu numai decalajul enorm dintre regiuni, ci şi dintre judeţele aflate în aceeaşi regiune de dezvoltare.

Băncile greceşti au băgat peste un miliard de euro în imobiliarele româneşti (Ziarul Financiar)
Având în vedere situaţia din Grecia, BNR monitorizează atent băncile româneşti cu capital grecesc. Băncile greceşti de pe piaţa locală - Banc­post, Alpha, Piraeus şi Banca Românească - au pompat în ultimii cinci ani cel puţin un miliard de euro într-o serie din cele mai mari proiecte imobiliare pe piaţa locală, alături de UniCredit grecii fiind cei mai mari finanţatori din real estate.

Unde sunt apartamentele de super-lux? (Curierul Naţional)
Unităţile locative de peste 1 mil. euro se găsesc de regulă în nordul Capitalei. Acestea se detaşează prin spaţii generoase, mobilă de lux şi terase. În ţară cele mai mari preţuri sunt în Braşov, unde cea mai mare cotaţie este de 750.000 de euro.

Populaţia plăteşte indirect gazele scumpite cu 25% pentru consumatorii industriali (Puterea)
Pe măsură ce se apropie anul electoral, Guvernul Boc încearcă o cosmetizare a imaginii prin măsuri cu tentă socială. Una dintre acestea este îngheţarea preţului gazelor pentru populaţie până în martie 2012.

500 de elevi, depistaţi cu gânduri sinucigaşe. Ce măsuri se vor lua în judeţul adolescenţilor deprimaţi (Jurnalul Naţional)
Peste 500 de elevi din Gorj au fost depistaţi cu trăiri emoţionale negative care i-ar putea determina să se sinucidă. Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a finalizat raportul în urma testelor psihologice făcute la elevii din judeţ, după ce într-o singură lună, patru adolescenţi au ales să-şi pună capăt zilelor. Doi dintre ei au reuşit să-şi ducă planurile la final, ceilalţi doi fiind salvaţi la timp.

Femeia care a învins iadul (Adevărul)
'Adevărul' vă prezintă povestea cutremurătoare a Dorinei Cheuchişan, care, pe 22 decembrie 1989, a asistat la linşarea propriului soţ de către populaţia maghiară din comuna harghiteană Dealu. Ucigaşii plutonierului-major Liviu Cheuchişan au beneficiat de clemenţa lui Ion Iliescu.

Ucigaşul plătit susţine că bileţelele "criminale" au fost arse în cabinetul Elodiei (Evenimentul Zilei)
Asasinarea medicului psihiatru Violeta Teodorescu a fost pusă la cale în fostul birou al Elodiei Ghinescu. Criminalul Erwin Preşmereanu şi soţul victimei, fostul procuror, în prezent avocat, Victor Teodorescu, au ajuns să plănuiască asasinatul în biroul Elodiei, din întâmplare: apartamentul a fost închiriat de mama ucigaşului.

Crima de la Braşov, negociată ca la piaţă (Adevărul)
Mama criminalului Erwin Preşmereanu are o relaţie veche cu avocatul Victor Teodorescu, cel care a comandat uciderea soţiei sale. Datorii de 50.000 de euro şterse şi 20.000 de euro cash. Acestea sunt sumele pe care le-a plătit avocatul Victor Teodorescu pentru a-şi vedea soţia moartă.

Complexul Palas îngroapă la propriu Palatul Culturii din Iaşi (Curentul)
Palatul Culturii din Iaşi, monument istoric şi cultural de rezonanţă pentru capitala Moldovei, se află într-un pericol real, determinat de construcţiile ilegale din complexul Palas, ridicate în imediata vecinătate a palatului inaugurat de regele Ferdinand în 1927. Dacă ridicarea Palatului a durat circa două decenii, pentru distrugerea lui se pare că va fi nevoie doar de câţiva ani.

Presa din Israel îl pune la zid pe noul antrenor al Stelei: 'Levy, hoţul din noapte!' (Gazetya Sporturilor)
Presa din Israel l-a desfiinţat pe Ronny pentru că a părăsit-o pe Beitar ca să semneze cu Steaua, 'clubul cu un patron homofob'. Beitar l-a ameninţat pe Levy cu un proces, iar ziariştii din Ierusalim îl distrug pe antrenor.

Lucescu jr, aproape să mai dea o lovitură Stelei! Rapid vrea să pună mâna pe ultima ţintă a lui Gigi Becali (Pro Sport)
Echipele puternice din Liga I încearcă în această perioadă săprofite de situaţia Timişoarei şi să-şi asigure serviciile celormai buni jucători din Banat. Una dintre ţintele cele mai atractive este Alexandru Bourceanu, care este dorit insistent de Steaua, iar mai nou şi de Rapid.

Două milioane de lei cheltuieşte Serviciul de Informaţii Externe pe medicamente pentru stomac şi ficat (Puterea)
Angajaţii Serviciului de Informaţii externe au probleme cu stomacul. Cel puţin aşa rezultă potrivit ultimei achiziţii publice făcute de acest serviciu secret, care a cumpărat medicamente pentru ulcer şi alte tulburări gastrice, dar şi pentru protejarea ficatului.

"Sfântul" pedelist Mihai Alexa de la Iaşi (Jurnalul Naţional)
Să îţi faci chip cioplit, cu orice chip. Astfel sună pentru mulţi dintre politicieni pilda biblică. De fapt, e invers faţă de cum ar trebui să fie. Aşa s-a întâmplat în localitatea ieşeană Podu Iloaiei unde fostul primar veghează cu ochi zugrăviţi întru veşnicie din pridvorul bisericii, de-a dreapta Sfântului Cassian.
Sursa: Agerpres

0 Response to "Revista Presei 17 iunie 2011"

Trimiteți un comentariu