[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 19 iulie 2011

Posted by PressUpdate marți, 19 iulie 2011 10:22

Sumar

Focoase (Curentul)
De parcă atmosfera nu era destul de încinsă, pe agenda politică a mai apărut şi scandalul 'focoaselor' furate din trenul ce le transporta de la Braşov spre cumpărătorul din Bulgaria. Cum trenul era păzit de zece jandarmi care se păzeau unul pe altul în primul vagon, iar cele 4 lăzi cu 64 de focoase au dispărut din al 13-lea, e chiar de mirare că hoţii n-au furat tot vagonul.

Parlamentul, cea mai de succes agenţie de voiaj pe timp de criză (Evenimentul zilei)
În an de criză, parlamentarii nu au făcut deloc economie la bugetul de deplasări în străinătate.

Cum au pierdut ruşii controlul din cauză că Adrian Năstase nu a ajuns preşedinte (România liberă)
Centrul de Afaceri Româno-Rus, condus din umbră de foşti ofiţeri KGB şi Securitate - SRI, după cum spun surse din serviciile secrete, a pus umărul la destabilizarea financiară a celui mai mare combinat petrochimic, Oltchim Râmnicu-Vâlcea, alături de firma germană PetroCarboChem (PCC), patronată de doi polonezi, dintre care cel puţin unul a fost ofiţer de informaţii.

Continua

Aproape 40 mil. euro intră lunar în fondurile de pensii private. 4 mil. euro intră pe Bursă, 4,5 mil. euro ies din ţară (Ziarul Financiar)
Activele celor nouă fonduri de pensii obligatorii administrate privat (pilon II) au crescut în primul semestru cu 24%, până la 5,37 mld. lei (1,27 mld. euro), potrivit buletinului semestrial al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Agricultura, la ani-lumină de Europa (Curierul Naţional)
Exploataţiile de subzistenţă au o pondere foarte mare în România, iar structura proprietăţii este atomizată, se arată într-un studiu al BCR. "Principalele slăbiciuni ale exploataţiilor de subzistenţă şi semisubzistenţă sunt capacitatea scăzută de investiţii şi orientarea slabă spre pieţele de consum", subliniază raportul "Potenţialul uriaş al României aşteaptă încă să fie deblocat".

Pericolul foametei în România şi soluţiile lui Tabără. Ministrul Agriculturii - despre dreptul ţăranilor de a împuşca hoţul, canalul de 3 miliarde de euro, plantele modificate genetic (Jurnalul Naţional)
Populaţia planetei creşte cu 219.000 de suflete, zilnic. Un miliard de oameni, din şapte miliarde câţi există acum, suferă de foame şi 44 de milioane li se alătură, anual, întrucât veniturile le scad sub pragul subzistenţei.

Experiment Gândul: Cum arată un meniu de la McDonald's după ce a fost păstrat 6 luni la temperatura camerei
Un aliment ţinut trei zile la temperatura camerei începe să se altereze vizibil, fiind atacat de drojdii, mucegaiuri şi insecte, susţin nutriţioniştii. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu produsele de tip fast-food, al căror aspect trece, de multe ori, cu brio proba timpului.

Cine profită de sclavii români de pe plantaţiile străine (Capital)
Pe scurt: victima achită peste o mie de euro pentru un loc de muncă în Germania, dar ajunge în Cehia, cu un orar zilnic de 16 ore, adesea fără salariu. Fenomenul există de ani buni, dar specialiştii se tem că numărul mare de şomeri căzuţi pradă crizei şi lipsa măsurilor împotriva exploatatorilor vor încuraja o nouă explozie a ţepelor din recrutare.

D'ale lui Moromete: 'Cine nu poate dovedi averea, să-l lase-n fundu' gol' (Adevărul)
Confiscarea averilor obţinute ilicit i-a înfierbântat pe ţăranii din Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman. La un pahar de ţuică, ei dau de pământ cu cei care nu-şi pot justifica avutul. 'Să-l ia pe fiecare politician şi să-l întrebe de unde a făcut avere. Traficanţii să meargă la puşcărie, că acolo le e locul. Cine nu dovedeşte averea, să i se ia tot!', este opinia generală din satul Moromeţilor.

Senatorul Cătălin Voicu, marele combinator de dosare, a scăpat (Evenimentul zilei)
480 DE ZILE. Atât a stat în arest preventiv cel care se visa ministru de Interne şi dădea ordine generalilor de Poliţie şi judecătorilor cum să instrumenteze dosarele.

Dosarul furtului de focoase: Unul dintre hoţi a fost capturat, toate lăzile au fost găsite (Romania Liberă)
Echipajele anchetatorilor, formate din poliţişti, jandarmi şi ofiţeri DGIPI, ajutaţi de SRI, sunt în căutarea altor trei persoane suspectate. Între cei suspecţi se află şi un minor de 15 ani din zona Chitilei.

Banii bucureştenilor pe te miri ce... Supervizarea refacerii unor străzi - 600.000 de euro (Puterea)
Administraţia Străzilor Bucureşti, aflată în subordinea Primăriei Capitalei şi condusă de Alina Roman, cunoscută drept 'Blonda de la străzi', aruncă peste 600.000 de euro pe serviciile unor firme care vor monitoriza proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare a unor străzi din Capitală.
Sursa: Agerpres

0 Response to "Revista Presei 19 iulie 2011"

Trimiteți un comentariu