[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 20 septembrie 2011

Posted by PressUpdate marți, 20 septembrie 2011 09:26

Sumar

POLITIC - Războiul deputaţilor UDMR cu A.N.I.

ANI acuză presiuni din ­partea unor parlamentari UDMR investigaţi de inspectorii de integritate. În schimb, deputaţii spun că Agenţia se răzbună pentru reducerile ­bugetare şi încercările de schimbare a legii ANI.
Doi deputaţi UDMR fac presiuni împotriva inspectorilor de integritate, acuzându-i fie de calomnie şi rea-credinţă, fie de încălcarea legislaţiei ANI şi cerându-le să justifice sumele cheltuite cu anchetarea lor, spun surse din cadrul Agenţiei.
Andras Levente Mate, în cazul căruia ANI a sesizat Parchetul instanţei supreme pentru a ancheta un posibil conflict de interese, spune că va formula o plângere penală pentru denun­ţare calomnioasă şi va denunţa un 'abuz' al ANI, după ce inspectorii agenţiei au constatat că acesta şi-a angajat soţia la biroul parlamentar. Petru Lakatos, a cărui avere este investigată de ANI, a trimis Agenţiei o sesizare - cea de-a 12-a, spun surse din agenţie - în care îi acuză pe inspectori că încalcă principiile confidenţiali­tăţii, celerităţii şi dreptului la apărare în cazul său. Mai mult, verificările în cazul său au început 'la câteva zile' după ce a propus şi obţinut în Parlament reducerea bugetului ANI, acuză deputatul.
- Războiul deputaţilor UDMR cu A.N.I. (Romania libera)


POLITIC - Ponta: Problemele cu PC vor fi rezolvate, toate partidele din USL îl vor susţine pe Oprescu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la Realitatea TV, că problemele cu PC vor fi rezolvate, iar Sorin Oprescu va fi susţinut la Capitală şi de cel de-al treilea partid din USL, iar preşedintele PNL, Crin Antonescu, a menţionat că decizia luată luni este 'oficială şi definitivă', scrie Mediafax.
Întrebat în legătură cu Marian Vanghelie, Victor Ponta a declarat că acesta este sănătos şi îl va sprijini pe Sorin Oprescu. 'Îl sprijină şi îl iubeşte (Vanghelie pe Oprescu, n.r.), ca în vremurile de demult', a spus Ponta.
Întrebat despre declaraţiile de luni ale liderului PC, Ponta a menţionat că există un alineat în statutul USL care stabileşte că, la Bucureşti, candidatul USL este stabilit de cei doi copreşedinţi ai Uniunii, ceea ce înseamnă că decizia privind susţinerea lui Oprescu este statutară.
- Ponta: Problemele cu PC vor fi rezolvate, toate partidele din USL îl vor susţine pe Oprescu (Romania libera)


POLITIC - Principesa Margareta, despre decizia Parlamentului: Este foarte, foarte păcat

Principesa Margareta a comentat, luni seară, la Antena 3, decizia Parlamentului de a respinge şedinţa solemnă dedicată Regelui Mihai, afirmând că 'este foarte, foarte păcat, s-a ratat o ocazie specială pentru viitorul ţării', potrivit Mediafax.
'E foarte, foarte păcat, s-a ratat o ocazie specială despre viitorul ţării', a spus Principesa Margareta, răspunzând unei întrebări despre decizia Birourilor Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor de a respinge solicitarea de organizare a unei şedinţe solemne a Parlamentului pentru a celebra aniversarea a 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai.
Ea a precizat că este păcat 'pentru naţiune'.
Principesa Margareta a menţionat că simte tristeţe în legătură cu această decizie.
- Principesa Margareta, despre decizia Parlamentului: Este foarte, foarte păcat (Romania libera)



Continua

EDITORIAL Proiectul Johannis 2 - pe cine va salva de fapt Oprescu?
POLITIC Războiul deputaţilor UDMR cu A.N.I.
Ponta: Problemele cu PC vor fi rezolvate, toate partidele din USL îl vor susţine pe Oprescu
Principesa Margareta, despre decizia Parlamentului: Este foarte, foarte păcat
PNL, alergic la numele Băsescu
ECONOMIC Forţa de muncă s-a scumpit în tandem cu majorarea TVA
Ce e bun şi ce e rău în noul Cod Fiscal
Discreţie maximă: Gheţea ţine secrete propunerile bancherilor la proiectul BNR de înăsprire a creditării
Care sunt criteriile după care trebuie ales managementul privat al companiilor de stat
Cât de dificil de construit e autostrada Ploieşti-Braşov?
SOCIAL Peste cinci ani se văd plecaţi din şcoală
MEDIA USL pierde antenele lui Dan Voiculescu
SPORT Scandal la Cluj: Viorel Hizo eliminat, gol valabil ANULAT lui Wesley, penalty inexistent pentru CFR! 'Sunt nişte trişori! A fost EXECUŢIE!'
'La Dinamo a fost bine cand a jucat Borcea!'

-- in detaliu --

EDITORIAL - Proiectul Johannis 2 - pe cine va salva de fapt Oprescu? sus

Pentru USL, adjudecarea Primăriei Capitalei la localele din 2012 este hotărâtoare.
E drept, victoria poate cel mult să promită, dar nu să garanteze succesul total, adică un scor excelent, ulterior, la legislative.
O înfrângere, în schimb, va cântări cât un cataclism pentru Uniune şi pentru speranţele tripletei Voiculescu-Ponta-Antonescu.
Tocmai pentru că miza este uriaşă, iar liderii din PNL, PC şi PSD conştientizează de pe acum repercursiunile în caz de eşec, soluţia candidaturii lui Sorin Oprescu merită întoarsă pe toate feţele, până la epuizare.
Dar până la diagnostic, aş începe cu inventarul simptomelor pe care le prezintă acest pacient socialisto-liberal, adus de urgenţă la spital şi lăsat pe mâna chirurgului fără perdea.
- Proiectul Johannis 2 - pe cine va salva de fapt Oprescu? (Romania libera)



POLITIC - Războiul deputaţilor UDMR cu A.N.I. sus

ANI acuză presiuni din ­partea unor parlamentari UDMR investigaţi de inspectorii de integritate. În schimb, deputaţii spun că Agenţia se răzbună pentru reducerile ­bugetare şi încercările de schimbare a legii ANI.
Doi deputaţi UDMR fac presiuni împotriva inspectorilor de integritate, acuzându-i fie de calomnie şi rea-credinţă, fie de încălcarea legislaţiei ANI şi cerându-le să justifice sumele cheltuite cu anchetarea lor, spun surse din cadrul Agenţiei.
Andras Levente Mate, în cazul căruia ANI a sesizat Parchetul instanţei supreme pentru a ancheta un posibil conflict de interese, spune că va formula o plângere penală pentru denun­ţare calomnioasă şi va denunţa un 'abuz' al ANI, după ce inspectorii agenţiei au constatat că acesta şi-a angajat soţia la biroul parlamentar. Petru Lakatos, a cărui avere este investigată de ANI, a trimis Agenţiei o sesizare - cea de-a 12-a, spun surse din agenţie - în care îi acuză pe inspectori că încalcă principiile confidenţiali­tăţii, celerităţii şi dreptului la apărare în cazul său. Mai mult, verificările în cazul său au început 'la câteva zile' după ce a propus şi obţinut în Parlament reducerea bugetului ANI, acuză deputatul.
- Războiul deputaţilor UDMR cu A.N.I. (Romania libera)



POLITIC - Ponta: Problemele cu PC vor fi rezolvate, toate partidele din USL îl vor susţine pe Oprescu sus

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la Realitatea TV, că problemele cu PC vor fi rezolvate, iar Sorin Oprescu va fi susţinut la Capitală şi de cel de-al treilea partid din USL, iar preşedintele PNL, Crin Antonescu, a menţionat că decizia luată luni este 'oficială şi definitivă', scrie Mediafax.
Întrebat în legătură cu Marian Vanghelie, Victor Ponta a declarat că acesta este sănătos şi îl va sprijini pe Sorin Oprescu. 'Îl sprijină şi îl iubeşte (Vanghelie pe Oprescu, n.r.), ca în vremurile de demult', a spus Ponta.
Întrebat despre declaraţiile de luni ale liderului PC, Ponta a menţionat că există un alineat în statutul USL care stabileşte că, la Bucureşti, candidatul USL este stabilit de cei doi copreşedinţi ai Uniunii, ceea ce înseamnă că decizia privind susţinerea lui Oprescu este statutară.
- Ponta: Problemele cu PC vor fi rezolvate, toate partidele din USL îl vor susţine pe Oprescu (Romania libera)



POLITIC - Principesa Margareta, despre decizia Parlamentului: Este foarte, foarte păcat sus

Principesa Margareta a comentat, luni seară, la Antena 3, decizia Parlamentului de a respinge şedinţa solemnă dedicată Regelui Mihai, afirmând că 'este foarte, foarte păcat, s-a ratat o ocazie specială pentru viitorul ţării', potrivit Mediafax.
'E foarte, foarte păcat, s-a ratat o ocazie specială despre viitorul ţării', a spus Principesa Margareta, răspunzând unei întrebări despre decizia Birourilor Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor de a respinge solicitarea de organizare a unei şedinţe solemne a Parlamentului pentru a celebra aniversarea a 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai.
Ea a precizat că este păcat 'pentru naţiune'.
Principesa Margareta a menţionat că simte tristeţe în legătură cu această decizie.
- Principesa Margareta, despre decizia Parlamentului: Este foarte, foarte păcat (Romania libera)



POLITIC - PNL, alergic la numele Băsescu sus

PNL i-a arătat ieri uşa lui Teodor Meleşcanu pentru că acesta a făcut declaraţii care contravin deciziei partidului de a nu colabora cu Traian Băsescu. Senatorul afirmase că este posibilă o 'coabitare' cu Băsescu, dacă USL va câştiga alegerile din 2012. Ludovic Orban, un alt 'disident' din PNL, s-a solidarizat cu Meleşcanu.
Spiritele liberalilor s-au aprins ieri în şedinţa Biroului Politic Central (BPC) după ce aceştia au citit declaraţiile lui Teodor Meleşcanu referitoare la 'coabitarea' cu Traian Băsescu. Într-un interviu acordat 'Evenimentului Zilei', fostul ministru afirma că experienţa guvernării Tăriceanu arată că 'o coabitare cu Traian Băsescu nu este imposibilă'.
La finalul BPC, vicepreşedintele Mihai Voicu a declarat că toţi liberalii care doresc să coabiteze cu şeful statului sunt invitaţi să o facă în afara USL. PNL a dat publicităţii şi un comunicat de presă pentru a întări mesajul conform căruia nu sunt acceptate abateri de la mandatul politic cu care a fost ales Crin Antonescu la Congresul din 2010 şi care interzice orice colaborare cu PDL şi cu actualul preşedinte. 'PNL se află sub un mandat care exclude orice fel de colaborare cu PD ?i Traian Băsescu', a precizat Voicu.
- PNL, alergic la numele Băsescu (Adevarul)



ECONOMIC - Forţa de muncă s-a scumpit în tandem cu majorarea TVA sus

Angajatorii au fost nevoiţi să suporte costuri mai mari cu 7,2% pentru dotarea posturilor, în timp ce la nivelul angajaţilor salariul a crescut doar cu 3,5%. România a consemnat a doua mare scumpire a manoperei din UE în trimestrul al doilea, pe fondul creşterii preţurilor la materialele necesare în procesul de producţie.
În intervalul aprilie-iunie 2011, costurile cu forţa de muncă au crescut în România cu 7,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, avans care ne plasează pe locul al doilea în Uniunea Europeană (Bulgaria ocupă primul loc, cu 12,4%) din acest punct de vedere. La nivelul salariului mediu net însă, creşterea a fost de numai 3,5% din iunie 2010 până în iunie 2011, arată statisticile oficiale.
- Forţa de muncă s-a scumpit în tandem cu majorarea TVA (Adevarul)



ECONOMIC - Ce e bun şi ce e rău în noul Cod Fiscal sus

Oamenii de afaceri sunt mulţumiţi de relaxarea unor proceduri şi de înlesnirile acordate pentru penalităţi, dar se aşteptau la o scădere a presiunii taxelor. Până la apariţia normelor de aplicare a viitorului Cod Fiscal, oamenii de afaceri chestionaţi de 'Adevărul' sunt rezervaţi în aprecierea modificărilor favorabile.
Deşi conţine şi măsuri care sprină firmele, noul Cod Fiscal are o serie de lacune, consideră oamenii de afaceri consultaţi de 'Adevărul'. Fără îndoială, depunerea trimestrială a declaraţiei unice în loc de cea lunară şi scutirea de la plata penalităţilor, în anumite condiţii, sunt de un real ajutor. La fel şi modificarea ordinii de stingere a obligaţiilor fiscale ori înscrierea în certificatul fiscal a sumelor pe care o firmă le are de încasat de la stat. Lista nemulţumirilor este însă lungă, de la menţinerea cotei unice, a taxei pe valoarea adăugată (TVA) şi a contribuţiilor sociale pe forţa de muncă la existenţa unui număr mare de taxe şi impozite, potrivit opiniilor exprimate de reprezentanţii mediului de afaceri.
- Ce e bun şi ce e rău în noul Cod Fiscal (Adevarul)



ECONOMIC - Discreţie maximă: Gheţea ţine secrete propunerile bancherilor la proiectul BNR de înăsprire a creditării sus

Astăzi expiră termenul până la care Banca Naţională acceptă comentarii şi propuneri asupra proiectului de regulament prin care acordarea de credite în valută persoanelor fizice urmează să fie restricţionată drastic, însă Asociaţia Română a Băncilor (ARB) nu doreşte să facă publice amendamentele bancherilor.
Radu Gheţea, preşedintele ARB, consideră că propunerile nu trebuie discutate în presă, ci doar între bănci şi BNR.
'Aceste propuneri nu sunt pentru a fi discutate public. Am transmis o serie de sugestii la banca centrală. Le-am discutat. Vom primi de la BNR punctul de vedere, îl discutăm. Poate revenim cu alte sugestii. Este un proces mai delicat.'
Chiar dacă nu vorbeşte despre propuneri, el avansează un termen privind punerea în aplicare a regulamentului: în cursul lunii octombrie. Aceasta ar însemna că schimbul de 'sugestii' dintre BNR şi ARB nu se va prelungi.
- Discreţie maximă: Gheţea ţine secrete propunerile bancherilor la proiectul BNR de înăsprire a creditării (Ziarul financiar)



ECONOMIC - Care sunt criteriile după care trebuie ales managementul privat al companiilor de stat sus

'Managerii care vor veni la conducerea marilor companii de stat trebuie să aibă experienţă pe poziţii de vârf în companii aflate în topul celor mai mari jucători de pe o piaţă. Ei trebuie să fie suficient de puternici pentru a face restructurări masive, dar destul de sensibili în aşa fel încât să poată gestiona schimbarea, să menţină un climat organizaţional bun în companie. De asemenea, ei trebuie să aibă experienţă de peste 10- 15 ani în companii diferite, pe pieţe diferite, să fi lucrat în ţări emergente sau în statele din centrul şi estul Europei', este de părere headhunterul de origine germană Werner Stein, care conduce firma de executive search Stein&Partner, cu afaceri de peste 360.000 de euro anul trecut.
Hidroelectrica, Oltchim, Romarm, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi Electrica Furnizare sunt primele companii de stat care vor fi conduse de manageri privaţi începând cu luna martie a anului viitor. ZF continuă exerciţiul de selecţie de manageri care ar putea să se afle pe listele scurte ale headhunterilor, în funcţie de experienţa profesională şi de studiile absolvite, dar şi după dimensiunea bugetelor sau a responsabilităţilor pe care aceştia le gestionează în firmele private de pe piaţa locală.
- Care sunt criteriile după care trebuie ales managementul privat al companiilor de stat (Ziarul financiar)



ECONOMIC - Cât de dificil de construit e autostrada Ploieşti-Braşov? sus

Proiectul a fost reziliat deja de două ori, iar anularea contractului cu Bechtel pare să îl lase fără miză.
Construirea autostrăzii Ploieşti-Braşov, rută care, după cum am arătat în ediţia de ieri a ziarului nostru, concurează cu Piteşti-Sibiu la trecerea Carpaţilor, nu este dificilă ca urmare a condiţiilor geologice ale terenului, însă presupune alegerea unui traseu care să evite numeroasele localităţi de pe Valea Prahovei, spun specilialiştii. Oricât de spectaculoasă ne-ar plăcea nouă, românilor, să ne-o închipuim şi oricât de semeţi ar fi Bucegii în vecinătatea acesteia, construirea autostrăzii de pe Valea Prahovei e mai simplă decât a celei de pe Valea Oltului.
- Cât de dificil de construit e autostrada Ploieşti-Braşov? (Romania libera)



SOCIAL - Peste cinci ani se văd plecaţi din şcoală sus

Patru din zece profesori tineri plănuiesc să plece din învăţământ, fie pentru o altă meserie, fie pentru a-şi încerca norocul în străinătate. Cu o resursă umană din ce în ce mai îmbătrânită şi cu prea puţini tineri care să se îndrepte către catedră, şcoala românească riscă să intre în colaps.
Nimic altceva decât pasiunea nu-i ţine la catedră. Cu un salariu de 490 de lei anul trecut şi 600 în acest an, cu doi copii acasă şi un soţ care şi-a pierdut recent locul de muncă, Constanţa Pîntea se gândeşte serios în ce măsură va mai putea să rămână la catedră. Este educatoare la o grădiniţă din sectorul 3 al Capitalei, la grupa mică, de 30 de pitici. 'Când copilul îmi cere seara de mâncare, ce să-i spun? Cum să mă duc eu a doua zi cu mintea limpede la grădiniţă şi să modelez caractere?', spune femeia. În plus, de multe ori educatoarele trebuie să suplinească absenţa personalului de îngrijire. 'Toţi pleacă, rând pe rând. Eu în fiecare zi trebuie să ajut şi la aranjarea paturilor, şi la servirea mesei copiilor. Noi practic ne dublăm sau ne triplăm munca', explică femeia. Ca să poată supravieţui, încă apelează la părinţi, care împart pensia cu tânăra familie. Mulţumirile primite de la copii şi părinţi este una din puţinele sale satisfacţii. 'Mi-am dorit să fiu educatoare, iu besc această meserie, am îmbrăţişat-o cu tot sufletul. Încerc să-i educ pe prichindeii de la grădiniţă ca pe propriii mei copii', mai spune Constanţa Pîntea.
- Peste cinci ani se văd plecaţi din şcoală (Adevarul)



MEDIA - USL pierde antenele lui Dan Voiculescu sus

Deranjaţi de faptul că Opoziţia nu-l susţine pe Piedone la Primăria Capitalei, conservatorii au anunţat că vor merge singuri la alegerile locale de anul viitor, exceptând judeţele deja negociate cu USL. Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, le-a transmis liberalilor să nu se mai aştepte la o 'mediatizare gratuită' a candidaţilor USL.
- USL pierde antenele lui Dan Voiculescu (Adevarul)



SPORT - Scandal la Cluj: Viorel Hizo eliminat, gol valabil ANULAT lui Wesley, penalty inexistent pentru CFR! 'Sunt nişte trişori! A fost EXECUŢIE!' sus

Vasluiul a pierdut la Cluj după un meci 'măcelarit' de arbitru. Augustus Constantin a dat penalty pentru la un fault inexistent, după ce i-a anulat un gol valabil lui Wesley. Porumboiu a declarat după meci că nu avea cum să câştige cu trişorii de la Cluj
'Când joci cu trişorii e greu să câştigi. Şi-au pregătit arbitrajul. O brigadă croită pentru ei. La trişori nu ai ce să le faci. A fost o caricatură de penalty.. nu se da nici în curtea şcolii aşa ceva. Ei dădeau cu coatele în cap, se dădea fault invers. O făcătură de arbitru, nu are ce căuta în arbitraj. A fost setat să fie slab. Dacă nu aveau arbitrajul, jucam două zile şi nu ne bateau. La un moment dat, am fost tentat să nu mai jucăm. A fost o execuţie, cum a fost şi cu Serea. Mă gândeam doar aşa în sinea mea' , a declarat Porumboiu la gsptv.
- Scandal la Cluj: Viorel Hizo eliminat, gol valabil ANULAT lui Wesley, penalty inexistent pentru CFR! 'Sunt nişte trişori! A fost EXECUŢIE!' (Pro sport)



SPORT - 'La Dinamo a fost bine cand a jucat Borcea!' sus

Ionel Augustin face o radiografie dură a situaţiei degradante din curtea 'câinilor roşii', unde lumea nu mai vine la stadion din pricina echipei şi a şefilor.
Meciul Dinamo - Rapid (0-0) a oferit duminică seară un spectacol jalnic pe teren şi a atins o bornă negativă: în tribune au fost doar 4.000 de oameni, minim istoric pentru un derby bucureştean.
- 'La Dinamo a fost bine cand a jucat Borcea!' (Evenimentul zilei)

0 Response to "Revista Presei 20 septembrie 2011"

Trimiteți un comentariu