[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 24 ianuarie 2011

Posted by PressUpdate marți, 24 ianuarie 2012 12:02

Sumar

POLITIC - Antonescu: PNL propune demisia parlamentarilor USL, urmează discuţii cu partenerii din Uniune

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că parlamentarii liberali doresc, după ce puterea a refuzat declanşarea de anticipate, ca deputaţii şi senatorii USL să demisioneze din funcţii, el precizând că vor urma discuţii cu partenerii din Uniune, înainte de hotărârea finală.

'Din ce am discutat deocamdată în această seară se poate degaja, şi sunt mandatat să comunic acest lucru, un consens în legătură nu numai cu disponibilitatea, dar cu dorinţa parlamentarilor liberali de a ne retrage din acest Parlament şi a nu reveni decât atunci când vom reveni prin votul românilor chemaţi la urne', a spus Antonescu.

El a precizat că aceasta nu este o decizie luată, având în vedere că PNL face parte dintr-o coaliţie politică.

'Vom discuta cu partenerii noştri din PSD, din PC, şi vom încerca a găsim o soluţie comună. Noi ne-am dori să fie aceasta', a spus Antonescu.

Liderul PNL a spus că vor avea loc discuţii în perioada următoare cu reprezentanţii societăţii civile care sunt implicaţi în găsirea soluţii şi se va încerca să se consulte opinia publică.
- Antonescu: PNL propune demisia parlamentarilor USL, urmează discuţii cu partenerii din Uniune (Ziarul financiar)


POLITIC - A fost Baconschi victima unor jocuri de culise sau doar 'mahalaua ineptă' l-a scos din Guvern?

Ministrul Teodor Baconschi a declarat la Bruxelles, după ce a aflat de demiterea sa, că trebuia să fie la Consiliul pentru Afaceri Externe şi nu la Biroul Permanent Naţional al partidului, că nemulţumirile din stradă au arătat şi 'un deficit de dialog' între cetăţeni şi clasa politică, că nu îşi reproşează nimic din activitatea sa şi că singurul dosar diplomatic care nu a avut succes, aderarea la Schengen, a fost unul 'supralicitat'.

'Nu pot specula pe marginea unor dedesubturi care îmi scapă, dar ştiu că singurul punct negativ din acest bilanţ a fost acest dosar supralicitat, Schengen. Am ajuns, printr-un travaliu diplomatic, la punctul în care doar Olanda se opune. Consensul e blocat de un singur stat membru', a spus Baconschi care a punctat faptul că opoziţia Ţărilor de Jos se leagă de Justiţie, un alt dosar, aflat în proces de reformă. Baconschi a mai precizat că aderarea României la Schengen ar fi fost complicată şi de evoluţiile din Primăvara Arabă care a avut drept consecinţă reforma spaţiului fără frontiere.
- A fost Baconschi victima unor jocuri de culise sau doar 'mahalaua ineptă' l-a scos din Guvern? (Adevarul)


POLITIC - PDL, troc murdar cu profitorii Revoluţiei

Puterea vrea să cumpere tăcerea revoluţionarilor din 1989 cu bani de la buget.

Democrat-liberalii au promis că vor găsi soluţii financiare pentru a plăti în continuare indemnizaţiile revoluţionarilor. În schimb, revoluţionarii se angajează să întrerupă manifestaţiile de stradă. Prevederile apar într-un protocol semnat recent de reprezentanţi ai PDL şi ai revoluţionarilor.
Potrivit documentului, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi secretarul de stat George Costin vor identifica de îndată soluţia financiară pentru plata indemnizaţiilor reparatorii, fără a fi afectat bugetul alocat pe anul 2012. În noiembrie 2011 le fuseseră retrase indemnizaţiile, tot la iniţiativa PDL, prevedere care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012. Revoluţionarii au fost motorul principal al mişcărilor de stradă din oraşele mari, la începutul acestei luni. Din februarie, toţi cei 20.000 de revoluţionari ar putea reintra în drepturi, pentru a încasa indemnizaţii cu un cuantum cuprins între 2.000 şi 3.000 de lei lunar. Este o povară financiară anuală de 112 milioane de euro!
- PDL, troc murdar cu profitorii Revoluţiei (Adevarul)



Continua

EDITORIAL Baconsky, ce prăbuşire grandioasă!
POLITIC Antonescu: PNL propune demisia parlamentarilor USL, urmează discuţii cu partenerii din Uniune
A fost Baconschi victima unor jocuri de culise sau doar 'mahalaua ineptă' l-a scos din Guvern?
PDL, troc murdar cu profitorii Revoluţiei
Cabinetul Boc, dispus doar la mici concesii: guvernul nu demisionează. Parlamentarii opoziţiei nu-şi depun nici ei mandatele
Cum îşi pregăteşte Sorin Oprescu retragerea din politică
Antonescu: 'Liberalii se retrag din Parlament'. PNL încearcă antrenarea USL în acest demers
Baconschi, revocat prin SMS de premier. Ministrul de Externe anunţă va rămâne în PDL
Sesiune parlamentară extraordinară. Vremuri grele au întrerupt vacanţa aleşilor
Kelemen: Mulţi spun că soarta Guvernului e în mâinile UDMR, e foarte bine să fie aşa
Şedinţă de urgenţă la PDL. Sever Voinescu spune că nu s-a discutat demisia Premierului, ci doar numele viitorului şef al diplomaţiei
ECONOMIC Creditele vor fi obţinute mai greu de luna viitoare. Băncile trebuie să vină în câteva zile cu noile oferte
Fondul Proprietatea a ajuns la maximul ultimelor cinci luni, după ce a crescut cu 6,5% în două zile. Începe rally-ul?
Turiştii străini iubesc Maramureşul şi Bucovina
Taxa auto pentru maşinile vechi se suspendă până în 2013
SOCIAL Analiză AFP: În România, sistemul de sănătate are nevoie de terapie de urgenţă
Şomerii fără indemnizaţie vor primii alocaţii de 250 de lei dacă merg la cursuri de calificare
Un locotentent al Armatei Române, în uniformă, s-a alăturat protestatarilor în Piaţa Universităţii
JUSTIŢIE Regele Mihai a câştigat în instanţă sase hectare din domeniului de la Săvârşin. Majestatea Sa s-a judecat cu Executivul
Curtea de Apel Bucureşti: Procurorul-afacerist, lăsat în libertate pentru că e băiat bun. Acuzaţiile DNA se susţin
MEDIA Adrian Sârbu spune că tranzacţiile pe care le-a făcut nu au destabilizat CME
SPORT Zotta e cercetat pentru fals în acte. Poliţia din Vaslui confirmă
Piţurcă schimbă naţionala: Vom juca după modelul Barcelona!

-- in detaliu --

EDITORIAL - Baconsky, ce prăbuşire grandioasă! sus

Degringoladă în Guvern şi în PDL! Emil Boc, cu un discurs 'al ultimei şanse', l-a dat afară din echipă pe Teodor Baconsky, ministrul de externe. Este un gest menit să arate fermitate - eu conduc, eu destitui! - dar, care arată tot mai clar că 'vaporul' din Piaţa Victoriei a început să se scufunde. Demiterea lui Baconsky trebuie pusă în legătură şi cu funcţia de prim-vicepreşedinte pe care a obţinut-o la Congresul PDL cu bilet de înscăunare de la Băsescu. Curat şi uscat, nou în politică şi, logic, nepătat de greşeli anterioare, lansat cu icre negre la Ateneu ca o mare speranţă a dreptei, ponteţialul prezidenţiabil se prăbuşeşte 'în direct' ca urmare a unei gafe uriaşe, plecată din gândirea arogantă ce-l caracterizează. 'Mahalaua violentă şi ineptă încolonată' - expresia care a rupt puntea de comunicare între protestatari şi Guvern, a fost postată pe blog de politicianul rămas acum fără 'foncţie', şi fără 'coledzi'.
- Baconsky, ce prăbuşire grandioasă! (Jurnalul National)



POLITIC - Antonescu: PNL propune demisia parlamentarilor USL, urmează discuţii cu partenerii din Uniune sus

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că parlamentarii liberali doresc, după ce puterea a refuzat declanşarea de anticipate, ca deputaţii şi senatorii USL să demisioneze din funcţii, el precizând că vor urma discuţii cu partenerii din Uniune, înainte de hotărârea finală.

'Din ce am discutat deocamdată în această seară se poate degaja, şi sunt mandatat să comunic acest lucru, un consens în legătură nu numai cu disponibilitatea, dar cu dorinţa parlamentarilor liberali de a ne retrage din acest Parlament şi a nu reveni decât atunci când vom reveni prin votul românilor chemaţi la urne', a spus Antonescu.

El a precizat că aceasta nu este o decizie luată, având în vedere că PNL face parte dintr-o coaliţie politică.

'Vom discuta cu partenerii noştri din PSD, din PC, şi vom încerca a găsim o soluţie comună. Noi ne-am dori să fie aceasta', a spus Antonescu.

Liderul PNL a spus că vor avea loc discuţii în perioada următoare cu reprezentanţii societăţii civile care sunt implicaţi în găsirea soluţii şi se va încerca să se consulte opinia publică.
- Antonescu: PNL propune demisia parlamentarilor USL, urmează discuţii cu partenerii din Uniune (Ziarul financiar)



POLITIC - A fost Baconschi victima unor jocuri de culise sau doar 'mahalaua ineptă' l-a scos din Guvern? sus

Ministrul Teodor Baconschi a declarat la Bruxelles, după ce a aflat de demiterea sa, că trebuia să fie la Consiliul pentru Afaceri Externe şi nu la Biroul Permanent Naţional al partidului, că nemulţumirile din stradă au arătat şi 'un deficit de dialog' între cetăţeni şi clasa politică, că nu îşi reproşează nimic din activitatea sa şi că singurul dosar diplomatic care nu a avut succes, aderarea la Schengen, a fost unul 'supralicitat'.

'Nu pot specula pe marginea unor dedesubturi care îmi scapă, dar ştiu că singurul punct negativ din acest bilanţ a fost acest dosar supralicitat, Schengen. Am ajuns, printr-un travaliu diplomatic, la punctul în care doar Olanda se opune. Consensul e blocat de un singur stat membru', a spus Baconschi care a punctat faptul că opoziţia Ţărilor de Jos se leagă de Justiţie, un alt dosar, aflat în proces de reformă. Baconschi a mai precizat că aderarea României la Schengen ar fi fost complicată şi de evoluţiile din Primăvara Arabă care a avut drept consecinţă reforma spaţiului fără frontiere.
- A fost Baconschi victima unor jocuri de culise sau doar 'mahalaua ineptă' l-a scos din Guvern? (Adevarul)



POLITIC - PDL, troc murdar cu profitorii Revoluţiei sus

Puterea vrea să cumpere tăcerea revoluţionarilor din 1989 cu bani de la buget.

Democrat-liberalii au promis că vor găsi soluţii financiare pentru a plăti în continuare indemnizaţiile revoluţionarilor. În schimb, revoluţionarii se angajează să întrerupă manifestaţiile de stradă. Prevederile apar într-un protocol semnat recent de reprezentanţi ai PDL şi ai revoluţionarilor.
Potrivit documentului, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi secretarul de stat George Costin vor identifica de îndată soluţia financiară pentru plata indemnizaţiilor reparatorii, fără a fi afectat bugetul alocat pe anul 2012. În noiembrie 2011 le fuseseră retrase indemnizaţiile, tot la iniţiativa PDL, prevedere care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012. Revoluţionarii au fost motorul principal al mişcărilor de stradă din oraşele mari, la începutul acestei luni. Din februarie, toţi cei 20.000 de revoluţionari ar putea reintra în drepturi, pentru a încasa indemnizaţii cu un cuantum cuprins între 2.000 şi 3.000 de lei lunar. Este o povară financiară anuală de 112 milioane de euro!
- PDL, troc murdar cu profitorii Revoluţiei (Adevarul)



POLITIC - Cabinetul Boc, dispus doar la mici concesii: guvernul nu demisionează. Parlamentarii opoziţiei nu-şi depun nici ei mandatele sus

Nici o schimbare majoră nu s-a produs în urma dezbaterii extraordinare, din Parlament, pe tema situaţiei politice actuale: Guvernul Boc nu-şi prezintă demisia, senatorii şi deputaţii opoziţiei nu-şi depun mandatele, iar alegerile anticipate nu pot fi organizate. Fiecare tabără a ales, practic, tehnica paşilor mărunţi, sperând să-şi conserve poziţia.

Profitând de disensiunile din sânul USL, evidente în declaraţiile şi discursurile dinaintea şi din timpul dezbaterii parlamentare, puterea a decis să facă doar mici concesii: a fost demis, prin sms, ministrul Teodor Baconschi şi s-a discutat în coaliţie despre amânarea, cu un an, a taxei auto la prima vânzare şi despre amnistierea fiscală a circa 300.000 de funcţionari din administraţia publică locală (aceştia să nu fie obligaţi să restituie sporurile încasate în 2009-2010). În mod evident, toate cele trei măsuri sunt de natură să calmeze un pic spiritele românilor care protestează în stradă.
- Cabinetul Boc, dispus doar la mici concesii: guvernul nu demisionează. Parlamentarii opoziţiei nu-şi depun nici ei mandatele (Romania libera)



POLITIC - Cum îşi pregăteşte Sorin Oprescu retragerea din politică sus

După eşecul ocupării poziţiei de director al Departamentului de Chirurgie şi al unui loc în Consiliul Facultăţii, Oprescu candidează la Senatul Universităţii 'Carol Davila' din Bucureşti. Din această poziţie, i-ar putea avea sub control pe rectorul Universităţii, dar şi pe şefii clinicilor din spitalele bucureştene.

În timpul protestelor de joi, când aveau loc lupte de stradă între protestatari şi jandarmi, iar Bu­cu­reştiul era în stare de alertă, primarul Sorin Oprescu îşi pregătea candidatura pentru un loc în Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti.

Nu este primul gest care arată că pe de-o parte primarul Sorin Oprescu nu doreşte să abandoneze domeniul medical, iar pe de alta îşi pregăteşte cariera pentru când nu va mai fi primarul Capitalei.

În urmă cu o lună, el a candidat şi pentru şefia departamentului de chirurgie al Facultăţii de Medicină 'Carol Davila' din Bucureşti, pe care nu a reuşit să o câştige. Poziţia i-a revenit medicului Mircea Beuran. Deoarece nu s-a clasat printre primii opt, Oprescu nu a reuşit să ocupe o poziţie nici în Consiliul Facultăţii. În ciuda acestui eşec, dar şi a nenumăratelor probleme pe care le are încă de rezolvat ca primar, Sorin Oprescu nu a renunţat la dorinţa de a se implica activ şi în coordonarea academică a domeniului medical. Motiv pentru care şi-a depus candidatura pentru o nouă funcţie în Senatul universităţii. A trecut de primul tur, iar săptămâna viitoare urmează cel de-al doilea.
- Cum îşi pregăteşte Sorin Oprescu retragerea din politică (Romania libera)



POLITIC - Antonescu: 'Liberalii se retrag din Parlament'. PNL încearcă antrenarea USL în acest demers sus

Preşedintele PNL, Crin Antonescu a confirmat că în cadrul partidului se susţine varianta retragerii din Parlament, prin demisie.

'Am văzut refuzul Puterii şi din ce am discutat, se poate degaja un consesns în legătură cu dorinţa parlamentarilor liberali de a demisiona din Parlament.
Vom discuta cu partenerii noştri din Coaliţie şi vom încerca să ajungem la o soluţie comună, dar eu sper să fie aceasta, a retragerii dintr-un Parlament profund ilegitim.
Categoric, toţi cei care vor recurge la acest act, sunt oameni responsabili' a declarat Crin Antonescu.

'În legătură cu decizile - Ludovic Orban a fost primul. După aceea mai mulţi colegi au făcut acelaşi lucru. Ascris o demisie din Parlament, pe care nu a produs-o, deci nu a demisionat ca atare, ci mi-a încredinţat-o în calitate de preşedinte al partidului mandatându-mă să o folosesc, să o produc, să o anunţ public atunci când va fi cazul. Când vom lua o decizie oficială, toată opoziţia, o voi face', a spus Antonescu.

Mai mulţi parlamentari liberali şi-au scris demisiile, fiind pregătiţi să le înainteze conducerii Camerei Deputaţilor. PNL-istul Ludovic Orban a anunţat luni conducerea partidului că a decis ca începând cu 1 februarie să demisioneze din funcţia de deputat.
- Antonescu: 'Liberalii se retrag din Parlament'. PNL încearcă antrenarea USL în acest demers (Jurnalul National)



POLITIC - Baconschi, revocat prin SMS de premier. Ministrul de Externe anunţă va rămâne în PDL sus

Ministrul revocat al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi a declarat luni, la Bruxelles, după participarea la Consiliul pentru Afaceri Externe, că va rămâne în conducerea PDL, după ce premierul român a anunţat revocarea lui din funcţia de ministru.

'Evident că voi rămâne în conducerea PDL, mă aflu acolo în urma unui Congres al partidului, pe baza unui vot exprimat de delegaţii la acest congres. Am intrat în viaţa politică după ce am servit interesul României ca diplomat, într-o succesiune - ca ambasador, apoi ca secretar de stat - şi îmi doresc, la 20 şi ceva de ani de la căderea comunismului, o înnoire a clasei politice. Această înnoire se face prin implicare politică şi prin toate acţiunile care ar putea să transforme nu doar chipul, ci şi practicile şi mentalitatea organizaţiilor politice numite partide, care sunt alese în parlamentul ţării. Prin urmare, cred că este de datoria mea să continui acest efort, sunt încredinţat că Partidul Democrat Liberal nu a simulat deschidere către societatea civilă, către lumea intelectuală, către competenţele din sectorul academic sau diplomaţie, ci e într-adevăr la un moment de răscruce, care va da propriului electorat semnalele corecte de înnoire', a spus Teodor Baconschi, conform Agerpres.
- Baconschi, revocat prin SMS de premier. Ministrul de Externe anunţă va rămâne în PDL (Jurnalul National)



POLITIC - Sesiune parlamentară extraordinară. Vremuri grele au întrerupt vacanţa aleşilor sus

Cu cheliile albăstrite de lumina soarelui ce trece prin cupola sălii de plen, parlamentarii, după o vacanţă întreruptă, îşi ocupă alene locurile. Cristian Ţopescu îşi scoate un ziar. Şedinţa trebuia să înceapă la ora 13, însă deputaţii şi senatorii n-ar fi fost români dacă ar fi fost punctuali. Vasile Blaga e deja la prezidiu, apare şi Mircea Geoană, iar cei doi politicieni se pupă. La 13:10 intră în sală premierul.

'Propun ca pe 24 ianuarie să devină o regulă pentru preşedinţi să vină să vorbească în Parlament despre starea naţiunii', spune, de la tribună, Mircea Geoană. Printre bănci, parlamentarii se plimbă ca nişte elevi neastâmpăraţi: îşi strâng mâinile, se înghiontesc, se pupă, râd şi povestesc. Unii îşi desfac plicurile cu felicitări şi urări pentru sărbătorile de iarnă care au trecut. Alţii citesc un pliant, o ştire, o carte.

Ia cuvântul premierul, care anunţă, pentru cei care poate au ajuns din întâmplare acolo, că a venit 'pentru sesiunea extraordinară a Parlamentului'. Invocă vremurile grele din ţară, Europa, lume şi criza care afectează viaţa a miliarde de oameni şi care nu se ştie când se va termina. Nimeni nu pare însă interesat de istoria crizei; Năstase vorbeşte cu Mitrea, Cristian Ţopescu citeşte alt ziar. 'Aştepţi să vină furtuna', 'să se prăbuşească casa peste noi', 'România să se scufunde', 'să punem România pe roate'... Emil Boc nu s-a hotărât ce metaforă să folosească şi, rând pe rând, ţara e în aceeaşi frază şi vapor şi căruţă. Dacă parlamentarii nu şi-au dat seama încă, primul ministru le mai spune o dată: 'Suntem încă în plină criză economică'. Colegii lui nu mai rezistă: se plimbă printre bănci, vorbesc la telefon, dau mesaje. Lui Mitrea i-e cald şi-şi face vânt cu un pliant, Crin râde cu Nicolaescu. 'Putea România să reziste cu atâţia bugetari'... din sală se aude un firav 'Demi sia!', se stârneşte rumoare, dar Emil Boc, impasibil, îşi spune discursul mai departe. 'Vă propun pentru 2012 un pact pentru stabilitate economică şi politică'. În sală se fluieră, la balcoane, un public blazat şi cuminte, organizat, ţine nişte foi A4 printate cu acelaşi font, pe care scrie: 'Nu vreau să trăiesc în ţara ajutoarelor sociale date leneşilor'; 'Vrem locuri de muncă, nu ajutoare sociale'. Premierul face distincţii lingvistice între 'confruntare' şi 'competiţie' şi crede că: 'trebuie să lăsăm deoparte ura'. Se strigă iar 'demisia'. Mircea Diaconu iese şi el la plimbare. La fel, Silviu Prigoană.
- Sesiune parlamentară extraordinară. Vremuri grele au întrerupt vacanţa aleşilor (Jurnalul National)



POLITIC - Kelemen: Mulţi spun că soarta Guvernului e în mâinile UDMR, e foarte bine să fie aşa sus

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a susţinut, luni, în plenul Parlamentului, că este 'foarte bine' că soarta Guvernului este în mâinile UDMR pentru că Uniunea a asigurat mereu stabilitate când a fost la guvernare.

'În aceste zile foarte mulţi spun că soarta Guvernului, soarta anticipatelor stă în mâna UDMR, poate este aşa, şi dacă este aşa e foarte bine să fie aşa. Aşa a fost şi între 2000-2004, aşa a fost şi între 2004 şi 2008 şi de fiecare dată am avut o atitiudine responsabilă şi consecventă. De fiecare dată, noi am asigurat majoritate, am asigurat susţinere, fiindcă eram convinşi că aşa cere interesul general, interesul naţional dacă doriţi', a declarat Kelemen în plenul Parlamentului.
- Kelemen: Mulţi spun că soarta Guvernului e în mâinile UDMR, e foarte bine să fie aşa (Jurnalul National)



POLITIC - Şedinţă de urgenţă la PDL. Sever Voinescu spune că nu s-a discutat demisia Premierului, ci doar numele viitorului şef al diplomaţiei sus

La sfârşitul şedinţei, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu a negat categoric posibilitatea demiterii premierului, spunând că discuţiile s-au concentrat ]n jurul numirii unui nou ministru de Externe.

'Ne vom consulta cu liderii Coaliţiei, după care vom anunţa numele înlocuitorului lui Teodor Baconschi. Public nu dau niciun nume, pentru că nu ar fi corect.

Consultarea va avea loc foarte curând. Cel mai probabil marţi va fi anunţat numele noului ministru de Externe.

Nu s-a discutat demisia domnului Boc. În structurile de conducere ale partidului nu au fost niciodată astfel de discuţii.

PDL trebuie să se gândească la o schimbare profundă. Este lecţia pe care am primit-o de la cei care au ieşit în stradă.'
- Şedinţă de urgenţă la PDL. Sever Voinescu spune că nu s-a discutat demisia Premierului, ci doar numele viitorului şef al diplomaţiei (Jurnalul National)



ECONOMIC - Creditele vor fi obţinute mai greu de luna viitoare. Băncile trebuie să vină în câteva zile cu noile oferte sus

Bancherii nu s-au grăbit să-şi ajusteze ofertele după regulamentul de creditare adoptat de BNR în toamna trecută şi au încercat să profite la maximum de răgazul de 90 de zile pe care l-au avut pentru a elabora noile norme de creditare.

Termenul până la care băncile sunt obligate să aducă la BNR pentru avizare noile norme de creditare expiră la sfârşitul acestei luni, iar din februarie bancherii ar trebui să înceapă să vândă credite după noile reglementări, care îngreunează accesul clienţilor la împrumuturile în valută.

Cu toate acestea, numai grecii de la Emporiki au anunţat deocamdată că au primit avizul băncii centrale pentru a vinde credite după noile norme, în timp ce alte bănci se află în diferite etape ale acestui proces. ING Bank nu a făcut un anunţ oficial în acest sens, dar banca a redus la jumătate (de la zece la cinci ani) perioada maximă de acordare a împrumuturilor de consum, un semn că s-a aliniat la noile prevederi legale.

Cea mai mare bancă locală după activele deţinute, BCR nu a transmis încă noile norme de creditare la BNR. Oficialii băncii nu au precizat când vor trimite normele, afirmând doar că vor respecta prevederile legale.

Grecii de la Banca Românească se pregătesc să trimită normele la avizare în zilele următoare. 'Noi am finalizat noile norme. Acestea vor fi transmise la BNR săptămâna viitoare (aceasta - n.red.)', au precizat oficialii băncii.
- Creditele vor fi obţinute mai greu de luna viitoare. Băncile trebuie să vină în câteva zile cu noile oferte (Ziarul financiar)



ECONOMIC - Fondul Proprietatea a ajuns la maximul ultimelor cinci luni, după ce a crescut cu 6,5% în două zile. Începe rally-ul? sus

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au câştigat 3,1% în şedinţa de luni, după un avans de 3,3% vineri, şi au închis la preţul de 0,4655 lei, maximul ultimelor cinci luni.

Creşterea de 6,5% din ultimele două şedinţe iese din evoluţia obişnuită a acţiunilor FP din ultimele cinci luni, marcată de o volatilitate extrem de redusă. Creşterile au fost însoţite şi de un număr mai mare de tranzacţii, rulajele fiind peste media ultimelor opt luni.

De la începutul anului, acţiunile FP au deja un avans de 9%, adică cine investea 1.000 de lei în ultima şedinţă din 2011 ar fi avut un câştig de 90 de lei, mai mult decât dobânda pe un an la bancă.
- Fondul Proprietatea a ajuns la maximul ultimelor cinci luni, după ce a crescut cu 6,5% în două zile. Începe rally-ul? (Ziarul financiar)



ECONOMIC - Turiştii străini iubesc Maramureşul şi Bucovina sus

Dintre obiectivele turistice promovate intens de autorităţi, Delta Dunării atrage de 40 de ori mai puţini vizitatori decât staţiunile balneare.
Strategia Ministerului Turismului de atragere a turiştilor străini şi autohtoni pune accentul pe 'vechea arhitectură, foarte bine păstrată, a comunităţilor rurale', pe România pură a peisajelor nealterate de om din Carpaţi până la Dunăre, pe tradiţia păstrată în biserici şi în diverse meşteşuguri, pe oraşele 'desenate' în urmă cu sute de ani. Cel puţin aşa reiese din clipurile de promovare realizate de acest minister, care nu-i cheamă pe turişti în România pentru distracţie, viaţă de noapte sau litoral.

Brandurile scoase în faţă sunt bisericile din Bucovina, tradiţiile în Maramureş, unicitatea Deltei, fortăreţele săseşti, apele termale care se regăsesc cu pre­ponderenţă în judeţele Vâlcea, Bihor, Mehedinţi. În ultima vreme, s-a mai încercat atragerea turiştilor prin construcţia unor pârtii (proiectul 'Ski în Carpaţi') şi abia de curând au existat intenţii timide de a promova Bucureştiul prin organizarea unor tururi virtuale.

Totuşi, datele de la Institutul Naţional de Statistică, dar şi cele luate prin intermediul consiliilor judeţene ne-au arătat că cei mai mulţi vizitatori vin în Bucureşti. Abia pe locurile următoare se situează în ordine: staţiunile balneare, Bucovina, Sibiu, zona montană, Maramureş şi, la mare distanţă Delta Dunării. Această statistică a avut la bază numărul de înnoptări în unităţile de cazare pe anul 2010. Am ales această perioadă pentru că are cele mai recente cifre pe un întreg an şi nu câteva luni sau o lună, deoarece unele tipuri de turism sunt sezoniere. Topul destinaţiilor româneşti arată astfel (am exclus Bucureştiul, pentru că aici cei mai mulţi turişti sunt de fapt oameni de afaceri)
- Turiştii străini iubesc Maramureşul şi Bucovina (Romania libera)



ECONOMIC - Taxa auto pentru maşinile vechi se suspendă până în 2013 sus

Protestele din ultimele zece zile din Capitală şi din ţară au determinat autorităţile să suspende taxa auto pentru maşinile înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007. Suspendarea taxei auto pentru maşinile vechi reprezintă încă o bătălie câştigată de români în faţa guvernanţilor. Întrebat dacă suspendarea taxei auto are legătură cu protestele din ultimele zile, Laszlo Borbely, ministrul Mediului, a spus că 'suspendarea taxei pentru prima vânzare a maşinilor vechi reprezintă o decizie politică luată într-un moment bun'. 'Nu ştiu. Fiecare o să considere dacă este o victorie sau nu este. Este o decizie politică pe care ne-o asumăm', a spus Borbely.

Motivul invocat de Borbely a fost că, deşi noua taxă a fost anunţată cu mai multe luni în urmă, proprietarii de maşini vechi nu au înţeles complet sistemul şi nu au avut, astfel, timp suficient să îşi vândă autovehiculele. Un alt argument a fost acela că foarte multe persoane vor să vândă maşinile vechi, însă taxa pe care trebuie să o achite cumpărătorul depăşeşte de multe ori valoarea autovehiculului.
- Taxa auto pentru maşinile vechi se suspendă până în 2013 (Jurnalul National)



SOCIAL - Analiză AFP: În România, sistemul de sănătate are nevoie de terapie de urgenţă sus

Specialis,tii sunt de părere că sistemul de sănătate român, al cărui proiect de reformă a declanşat o mişcare de contestare vastă, are nevoie de terapie de urgenţă din cauza bugetului insuficient, a corupţiei, a exodului medicilor şi a lipsei de empatie faţă de bolnavi.

Des,i tema reformei sănătăt,ii s,i demisia forţată a fondatorului serviciului de urgenţă, doctorul Raed Arafat,au scos în stradă mii de persoane, pentru zece zile la rând, numeroşi analişti, medici şi pacienţi subliniază totuşi că o reformă a acestui sistem sinistrat este vitală.

'Trebuie luate măsuri pentru reducerea arieratelor spitalelor, pentru ameliorarea accesului la îngrijiri medicale şi a calităţii serviciilor', a declarat Richard Florescu, director de programe sociale al Băncii Mondiale la Bucureşti.
- Analiză AFP: În România, sistemul de sănătate are nevoie de terapie de urgenţă (Adevarul)



SOCIAL - Şomerii fără indemnizaţie vor primii alocaţii de 250 de lei dacă merg la cursuri de calificare sus

Şomerii de lungă durată vor primi o 'alocaţie profesională' dacă urmează un curs de formare profesională şi vor avea şi ei dreptul la cele două prime de mobilitate - cea de încadrare şi cea de instalare, potrivit unui proiect de combatere a şomajului elaborat de Ministerul Muncii.

Alocaţia profesională este fixată la jumătate din Indicatorul Social de Referinţă (ISR), care este de 500 de lei.

Alocaţia se va acorda atât persoanelor care au avut indemnizaţie dar li s-a epuizat perioada în care aveau acest drept, cât şi celor care nu au fost până acum înregistraţi la şomaj, adică nu s-au gândit până acum să-şi caute un job su să facă acest lucru prin intermediul agenţiilor de ocupare a forţei de muncă.

Cei din urmă trebuie doar să meargă la agenţii de ocupare şi să se înregistreze.
Alocaţia se acordă doar pe perioada cursului de formare profesională.

De asemenea, proiectul stabileşte ca şomerii de lungă durată să primească şi ei prime de mobilitate, dacă acceptă joburi la distanţă de casă ori sau locuri de muncă ce necesită mutarea în altă localitate decât cea de domiciliu.

De această prevedere beneficiază şomerii între 25 de ani şi vârsta legală de pensionare, care au mai mult de 12 luni de şomaj, şi tinerii între 16 şi 24 de ani care sunt şomeri de mai mult de şase luni.
- Şomerii fără indemnizaţie vor primii alocaţii de 250 de lei dacă merg la cursuri de calificare (Adevarul)



SOCIAL - Un locotentent al Armatei Române, în uniformă, s-a alăturat protestatarilor în Piaţa Universităţii sus

Alexandru Gheorghe, locotenent din Flotila 71 Aeriană - Câmpia Turzii, a sosit, în uniformă, în mijlocul protestatarilor din Piaţa Universităţii.
Într-o declaraţie oferită Antena 3, militarul , în vârstă de 27 de ani, a spus că a ales să se alăture manifestanţilor din Bucureşti din respect pentru această naţiune şi pentru a le demonstra că 'Armata nu i-a părăsit'.
'Am venit aici din acelaşi motiv pentru care şi ceilalţi oamenii sunt aici. Raed Arafat este pentru mine un erou. (...) Colegii mei nu au curaj să vorbească. Au familii, copii şi credite în bănci. Eu am depus jurământul în faţa cetăţenilor, nu în faţa actualei puteri. Eu îmi asum răspunderea pentru ceea ce fac acum!' a declarat locotenentul Alexandru Gheorghe.
- Un locotentent al Armatei Române, în uniformă, s-a alăturat protestatarilor în Piaţa Universităţii (Jurnalul National)



JUSTIŢIE - Regele Mihai a câştigat în instanţă sase hectare din domeniului de la Săvârşin. Majestatea Sa s-a judecat cu Executivul sus

Majestatea Sa Regele Mihai I a fost parte într-un proces aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara. Regele a cerut în instanţă şase hectare de teren, parte a domeniului de la Săvârşin. Terenul a fost trecut în patrimoniul statului printr-o hotărâre de Guvern din 2005, pe care instanţa o consideră ilegala. Sentinţa nu este definitivă.

Detalii acestui proces şi hotararea judecătorească au fost prezentate de site-ul avocatura.com.


Procesul în care Regele Mihai a avut calitatea de reclamant s-a judecat la Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal de la Curtea de Apel Timişoara. Concret, Majestatea Sa a cerut constatarea ilegalităţii poziţiei 20 din Anexa 3 a HG nr. 60/2005, devenită poziţia 19 din Anexa 5 a HG nr. 265/2005, prin care o suprafaţă de peste 62.000 de metri pătraţi a trecut în patrimoniul statului.
- Regele Mihai a câştigat în instanţă sase hectare din domeniului de la Săvârşin. Majestatea Sa s-a judecat cu Executivul (Adevarul)



JUSTIŢIE - Curtea de Apel Bucureşti: Procurorul-afacerist, lăsat în libertate pentru că e băiat bun. Acuzaţiile DNA se susţin sus

Curtea de Apel Bucureşti a conchis că aproape toate acuzaţiile aduse de Direcţia Naţională Anticorupţie prim procurorului Parchetului Sectorului 4, Mihai Betelie, sunt temeinice, dar a decis că poate fi cercetat în libertate întrucât nu este un pericol social. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cazul secretarul Primăriei Sectorului 1, Bogdan Grigorescu, anchetat de DNA în acelaşi dosar cu Betelie.

DNA a contestat decizia, hotărârea finală urmând să o ia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

'Curtea constată că gravitatea potenţialelor fapte comise de către inculpaţii Betelie Mihai şi Grigorescu Bogdan Nicolae, existând presupunerea rezonabilă, că de pe poziţiile deţinute, care le confereau acestora autoritate şi influenţă, au organizat, condus şi administrat o societate comercială în numele căreia, au încheiat, în fapt, în mod direct, contracte de exclusivitate în condiţii avantajoase, cu eludarea legii, şi s-au implicat totodată, în mod direct, în activitatea acesteia, luând contact cu partenerii de 'afaceri' în mod direct şi uzând de funcţiile publice, de autoritate pe care le deţineau (partenerii cunoscând că derulau afaceri cu un prim procuror şi respectiv, un secretar general de primărie), apelând la prieteni cu poziţii de autoritate în partide politice pe plan local, prin rugăminţi şi promisiuni de contra servicii, la nevoie, deşi pune în lumină o conduită reprobabilă, precum şi degradarea morală a inculpaţilor, având în vedere circumstanţele factuale re ţinute, nu atinge periculozitatea socială de natură să susţină aprecierea necesităţii apărării ordinii publice, în sensul reprimării infracţiunilor grave, pentru a nu întreţine opiniei publice sentimentul de insecuritate şi pentru a evita repetarea unor astfel conduite de către alte persoane, aflate pe aceleaşi poziţii de conducere', se arată în motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti prin care Betelie şi Grigorescu au fost lăsaţi în libertate.
- Curtea de Apel Bucureşti: Procurorul-afacerist, lăsat în libertate pentru că e băiat bun. Acuzaţiile DNA se susţin (Romania libera)



MEDIA - Adrian Sârbu spune că tranzacţiile pe care le-a făcut nu au destabilizat CME sus

Adrian Sârbu, preşedinte Central Media European Media Enterprises (CME), compania care deţine Pro TV, a răspuns, într-un interviu acordat unui ziar din Cehia, acuzaţiilor unor analişti că acţiunile pe care le-a vândut nu au destabilizat compania.

'Din câte ştiţi, am peste 3.5 milioane de acţiuni la CME. Dacă una dintre companiile mele private decide să vândă anumite titluri este doar business şi nu are legătură cu viziunea mea despre CME. De regulă, îmi spun părerea despre CME când publicăm rezultatele financiare trimestriale', a precizat Adrian Sârbu.

'Nu împărtăşesc părerea câtorva analişti şi nu cred că vânzarea unui mic număr de acţiuni poate afecta negativ preţul titlurilor', a mai adăugat CEO-ul CME.

Întrebat de reporterii 'Hospodářské noviny' dacă mai are de gând să vândă, Sârbu a spus că nu ştie acest lurcu.

Politica autoritară a lui Sârbu a fost simţită şi în Cehia. Când a ajuns la televiziunea cehă TV Nova, Sârbu a fost poreclit Dracula.

'Am făcut tot ce am putut ca să mă ridic la înălţimea poreclei. Atitudinea mea faţă de toţi angajaţii este simplă: mă port bine cu ei dacă produc.', a comentat Sârbu, când i s-a cerut părerea despre poreclă.
- Adrian Sârbu spune că tranzacţiile pe care le-a făcut nu au destabilizat CME (Adevarul)



SPORT - Zotta e cercetat pentru fals în acte. Poliţia din Vaslui confirmă sus

Preşedintele executiv al FC Rapid Bucureşti, Constantin Zotta, este cercetat de Serviciul de Investigaţii Criminale Vaslui sub acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiune pe care ar fi comis-o atunci când era director general la FC Vaslui.

Poliţiştii vasluieni ai Serviciului de Investigaţii Criminale au declanşat o anchetă la clubul de fotbal FC Vaslui care-l vizează pe fostul director general al grupării Constantin Zotta, după ce acesta ar fi comis o serie de ilegalităţi în documentele clubului.

Cercetările în acest caz au fost declanşate în urma plângerii făcute de către oficialii clubului moldav la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, instituţie care a dispus ca cercetările în acest caz să fie efectuate de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui.
- Zotta e cercetat pentru fals în acte. Poliţia din Vaslui confirmă (GAZETA SPORTURILOR)



SPORT - Piţurcă schimbă naţionala: Vom juca după modelul Barcelona! sus

Directorul tehnic al FRF, Mihail Marian, a vorbit la Radio GSP despre proiectul dezvoltat în cadrul naţionalelor României şi a declarat că tricolorii vor juca după modelul Barcelonei şi al Stelei, din perioada de glorie.

'Noi am plecat pe un drum pe care nu mai aveam cale de întoarcere, ştiam că trebuie să schimbăm viitorul naţionalei şi a fost viziunea selecţionerului. Şi-a dorit ca în viitorul apropiat toate naţionalele României să joace un fotbal atractiv, eficient, bazat pe posesie, aşa cum era Steaua în anii de glorie.

La echipa naţională de seniori, rezultate sînt cele mai importante, dar la celelalte naţionale e importantă dezvoltarea. Sîntem convinşi că în scurt timp va da şi rezultate. În această seară, naţionala U20 a jucat în sistemul 4-3-3, la fel ca cel practicat de Barcelona. De cînd a preluat Piţurcă echipa, el a gîndit în perspectivă. Noi am pierdut de mult timp legătura cu lumea bună a fotbalului. A fost un moment de răscruce', a declarat în direct la Radio GSP Mihai Marian.
- Piţurcă schimbă naţionala: Vom juca după modelul Barcelona! (GAZETA SPORTURILOR)

0 Response to "Revista Presei 24 ianuarie 2011"

Trimiteți un comentariu