[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 17 noiembrie 2010

Posted by PressUpdate miercuri, 17 noiembrie 2010 09:30

Sumar

POLITIC - Miscari spectaculoase pe scena politica

Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu considera ca ruptura dintre PNL si PSD se va accentua, însa nu vede posibila, în acest moment, o apropiere a liberalilor de PDL, scrie Evenimentul Zilei.
'E un scenariu pe care poti sa-l iei în calcul, dar e clar ca nu e singurul scenariu. Mi se pare o graba, o pripeala a domnilor Ponta si Antonescu, care încearca sa polarizeze scena politica si evident îsi disputa primul loc în preferintele electoratului. Probabil ca nu întelege nici unul dintre ei interesul partidelor din Opozitie de a fi unite', a declarat consilierul prezidential, într-un interviu acordat RFI. Pe de alta parte, consilierul prezidential a apreciat ca, pâna în 2012, ar putea avea loc 'miscari spectaculoase pe scena politica' si 'e devreme pentru orice partid sa-si faca calcule electorale'.
Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu sustine ca exista o dorinta sincera la unii lideri PDL pentru o apropiere, chiar pentru o aducere la guvernare a PNL si a apreciat ca ceea ce s-a întâmplat la Legea pensiilor reflecta nu eroarea Robertei Anastase, ci un fenomen perpetuat în timp, scrie Gandul.
- Lazaroiu: Ruptura dintre PNL si PSD se va accentua. Între liberali si PDL e acum o prapastie (Evenimentul zilei)
- Lazaroiu: E o prapastie acum între PDL si PNL, dar exista la unii din PDL dorinta pentru o apropiere (Gandul)


POLITIC - PDL face legea la Camera Deputatilor

Amendamentul adus Regulamentului Camerei Deputatilor, prin care se legalizeaza sedintele de Birou Permanent fara cvorum de lucru, a fost adoptat ieri de deputatii PDL, UDMR, UNPR si cei ai minoritatilor. Opozitia a parasit sala de sedinta, încercând sa blocheze adoptarea acestei modificari prin lipsa de cvorum în plen, scrie Jurnalul National.
În urma deputatilor PSD si PNL, Roberta Anastase i-a tinut însa legati de banci pe deputatii Puterii, astfel încât amendamentul a fost adoptat cu 173 de voturi pentru, trei împotriva si doua abtineri. Conform raportului Comisiei de regulament, în textul articolului referitor la sedintele Biroului Permanent se adauga fraza: 'Materialele aflate pe ordinea de zi a BP se adopta cu votul majoritatii celor prezenti', prevazându-se astfel un cvorum de vot, nu si unul de lucru.
Evenimentul Zilei scrie: 'dupa ce partidele puterii au 'suspendat' PSD si PNL din Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, asigurându-se ca pot lua decizii si fara cvorum, opozitia riposteaza. PSD readuce în discutie suspendarea Robertei Anastase, pe motiv ca încalca Regulamentul'.
Planurile PDL de a-şi asigura controlul punctelor-cheie din Camera Deputaţilor nu se rezumă la eliminarea cvorumului la şedinţele Biroului Permanent.
Parlamentarii Puterii au votat, ieri, o hotărâre prin care numărul membrilor Comisiei de muncă din Cameră creşte de la 22 la 31. Prin această modificare, PDL vrea să-şi asigure controlul Comisiei de muncă, unde în prezent Opoziţia are majoritatea. De altfel, liderul grupului PDL din Cameră, Mircea Toader, a anunţat că noua compenenţă a comisiei va corespunde configuraţiei politice actuale, ceea ce presupune includerea UNPR în acest for, scrie Adevarul.
- Opozitia, trimisa acasa (Jurnalul National)
- Opozitia si puterea joaca ping-pong cu fotoliul Robertei Anastase (Evenimentul zilei)
- Pedelistii schimba regulile jocului la Camera Deputatilor: fault la PSD si PNL (Gandul)
- PDL a câstigat înca o batalie în razboiul din Parlament (Adevarul)
- Reguli noi, tot pentru ei (Azi)
- Cum chiulesc PDL-istii cu 'scutire' de la Roberta (Ziarul National)


POLITIC - Buget 2011 - 'mai multi bani pentru colegii'

Chiar daca bugetul pe 2011 ajunge în parlament peste o luna, deputatii PDL au si declansat operatiunea 'mai multi bani pentru colegii', cu care planuiesc sa-l strânga pe Emil Boc cu usa. Ofensiva pornita public de Cezar Preda, dar înabusita de Traian Basescu, a reînviat zilele acestea, deputatii PDL amenintându-l pe Boc, prin soli, ca, daca nu cade la pace dinainte, nu-i vor vota bugetul, sustine Evenimentul Zilei.
- Deputatii PDL negociaza bugetul cu pumnul în masa lui Boc (Evenimentul zilei)



Continua

EDITORIAL Politist, adjectiv

POLITIC Miscari spectaculoase pe scena politica

PDL face legea la Camera Deputatilor

Buget 2011 - 'mai multi bani pentru colegii'

Afacerile clientelei politice merg struna

Oprescu a ramas fara bani de investitii

ECONOMIC Finantistii din Senat au respins scrisoarea catre FMI

Falimentul devine stapanaul mallurilor

China va domina lumea

Veste buna pentru bugetari - recupereaza 15% din leafa

Amenda pentru comisionul de risc

Cele mai valoroase 100 de companii din Romania

SOCIAL Otravuri neidentificate se vand 'la liber'

Locuintele vor continua sa se ieftineasca si anul viitor

Cu ce masini de lux se lauda romanii

Povesti spectaculoase ale romanilor de succes

De doua ori mai multi copii mor în România

Romanii devin donatori de nevoie

JUSTIŢIE Catalin Voicu a recunoscut 'afacerile' cu Locic si Casuneanu

Ridzi a fost scapata de deputati

Politica te scapa de orice grija?

Cine este urmasul lui Catalin Voicu?

MEDIA Circ ieftin la CNA

INTERNAŢIONAL AGERPRES Moldova: Comisia Electorală respinge o iniţiativă legată de statutul limbii ruse

Sarkozy vrea 'un nou sistem monetar internaţional' contra 'harababurii'

Două bombe dezamorsate în Kurdistanul iranian

'Bătrânul Continent' nu este o 'prioritate' pentru Obama

Kosovo: Scandal legat de o reţea de trafic cu organe

Summit NATO: Doi anarhişti arestaţi la frontiera portughezo-spaniolă

Anchetă penală împotriva soţiei fostului primar al Moscovei

Europenii - cu cât mai bogaţi, cu atât au mai multe probleme psihice

EVENIMENT Crima de la Piatra Neamt a bagat Internele in razboi

'Crimele Revolutiei' tulbura linistea 'emanatilor'

'Baietei' pentru politicienii interesati


-- in detaliu --

EDITORIAL - Politist, adjectiv sus


Fara protectia si chiar complicitatea politiei, clanurile interlope si gastile de cartier - doua realitati care ameninta direct siguranta cetateanului de rând - nu ar fi crescut precum voinicul din poveste. Fenomenul e cunoscut iar recentul asasinat de la Piatra Neamt nu aduce nimic nou din acest punct de vedere. Socanta este însa reactia emotionala, afectiva chiar, a sefului IPJ Neamt, Aurelian Soric.
Acesta a plâns - în cadrul unei conferinte de presa desfasurata chiar în sediul inspectoratului - luându-i la întrebari pe ziaristi: 'De ce e interlop Mararu?! Pentru ca dadea bani la oameni si le lua camata ? Sunt procurori care dau bani'. Cum altfel ar putea fi numita o persoana trimisa în judecata de DNA, cercetata de DIICOT, un traficant de masini de lux, un camatar, un individ care a dat o recompensa de 25.000 de euro pentru a fi descoperit cel care i-a incendiat masina, fara a-l interesa rezultatele anchetei? Interlop, ar spune probabil cei mai multi, dar nu si ofiterul Soric pentru care camataria - daca ar fi numai atât în cârca lui Mararu - nu este o fapta imorala, reprobabila, scrie Gabriela Stefan in Gandul.
- Politist, adjectiv (Gandul)


POLITIC - Miscari spectaculoase pe scena politica sus


Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu considera ca ruptura dintre PNL si PSD se va accentua, însa nu vede posibila, în acest moment, o apropiere a liberalilor de PDL, scrie Evenimentul Zilei.
'E un scenariu pe care poti sa-l iei în calcul, dar e clar ca nu e singurul scenariu. Mi se pare o graba, o pripeala a domnilor Ponta si Antonescu, care încearca sa polarizeze scena politica si evident îsi disputa primul loc în preferintele electoratului. Probabil ca nu întelege nici unul dintre ei interesul partidelor din Opozitie de a fi unite', a declarat consilierul prezidential, într-un interviu acordat RFI. Pe de alta parte, consilierul prezidential a apreciat ca, pâna în 2012, ar putea avea loc 'miscari spectaculoase pe scena politica' si 'e devreme pentru orice partid sa-si faca calcule electorale'.
Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu sustine ca exista o dorinta sincera la unii lideri PDL pentru o apropiere, chiar pentru o aducere la guvernare a PNL si a apreciat ca ceea ce s-a întâmplat la Legea pensiilor reflecta nu eroarea Robertei Anastase, ci un fenomen perpetuat în timp, scrie Gandul.
- Lazaroiu: Ruptura dintre PNL si PSD se va accentua. Între liberali si PDL e acum o prapastie (Evenimentul zilei)
- Lazaroiu: E o prapastie acum între PDL si PNL, dar exista la unii din PDL dorinta pentru o apropiere (Gandul)


POLITIC - PDL face legea la Camera Deputatilor sus


Amendamentul adus Regulamentului Camerei Deputatilor, prin care se legalizeaza sedintele de Birou Permanent fara cvorum de lucru, a fost adoptat ieri de deputatii PDL, UDMR, UNPR si cei ai minoritatilor. Opozitia a parasit sala de sedinta, încercând sa blocheze adoptarea acestei modificari prin lipsa de cvorum în plen, scrie Jurnalul National.
În urma deputatilor PSD si PNL, Roberta Anastase i-a tinut însa legati de banci pe deputatii Puterii, astfel încât amendamentul a fost adoptat cu 173 de voturi pentru, trei împotriva si doua abtineri. Conform raportului Comisiei de regulament, în textul articolului referitor la sedintele Biroului Permanent se adauga fraza: 'Materialele aflate pe ordinea de zi a BP se adopta cu votul majoritatii celor prezenti', prevazându-se astfel un cvorum de vot, nu si unul de lucru.
Evenimentul Zilei scrie: 'dupa ce partidele puterii au 'suspendat' PSD si PNL din Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, asigurându-se ca pot lua decizii si fara cvorum, opozitia riposteaza. PSD readuce în discutie suspendarea Robertei Anastase, pe motiv ca încalca Regulamentul'.
Planurile PDL de a-şi asigura controlul punctelor-cheie din Camera Deputaţilor nu se rezumă la eliminarea cvorumului la şedinţele Biroului Permanent.
Parlamentarii Puterii au votat, ieri, o hotărâre prin care numărul membrilor Comisiei de muncă din Cameră creşte de la 22 la 31. Prin această modificare, PDL vrea să-şi asigure controlul Comisiei de muncă, unde în prezent Opoziţia are majoritatea. De altfel, liderul grupului PDL din Cameră, Mircea Toader, a anunţat că noua compenenţă a comisiei va corespunde configuraţiei politice actuale, ceea ce presupune includerea UNPR în acest for, scrie Adevarul.
- Opozitia, trimisa acasa (Jurnalul National)
- Opozitia si puterea joaca ping-pong cu fotoliul Robertei Anastase (Evenimentul zilei)
- Pedelistii schimba regulile jocului la Camera Deputatilor: fault la PSD si PNL (Gandul)
- PDL a câstigat înca o batalie în razboiul din Parlament (Adevarul)
- Reguli noi, tot pentru ei (Azi)
- Cum chiulesc PDL-istii cu 'scutire' de la Roberta (Ziarul National)


POLITIC - Buget 2011 - 'mai multi bani pentru colegii' sus


Chiar daca bugetul pe 2011 ajunge în parlament peste o luna, deputatii PDL au si declansat operatiunea 'mai multi bani pentru colegii', cu care planuiesc sa-l strânga pe Emil Boc cu usa. Ofensiva pornita public de Cezar Preda, dar înabusita de Traian Basescu, a reînviat zilele acestea, deputatii PDL amenintându-l pe Boc, prin soli, ca, daca nu cade la pace dinainte, nu-i vor vota bugetul, sustine Evenimentul Zilei.
- Deputatii PDL negociaza bugetul cu pumnul în masa lui Boc (Evenimentul zilei)


POLITIC - Afacerile clientelei politice merg struna sus


Societatea unui apropiat al liderului Partidului Social Democrat Adrian Nastase este beneficiarul unor contracte de lucrari cu Parlamentul României prin încredintare directa, fara ca autoritatea contractanta sa publice pe site-ul SEAP, privind achizitiile publice, un anunt de participare si fara sa organizeze în acest sens licitatii deschise. Este vorba despre societatea TC Carpati SA, firma apartinând lui Marian Bucur, proprietarul localului 'Casa Capsa', care deruleaza, prin încheierea unor acte aditionale, lucrari la drumul de acces catre Camera Deputatilor. Contracte similare de lucrari sunt derulate de firma lui Bucur si cu Camera superioara a Parlamentului, scrie Puterea.
- Casa Capsa ''rontaie'' din Casa Poporului. Un apropiat al lui Nastase deruleaza contracte cu Senatul si Camera (Puterea)


POLITIC - Oprescu a ramas fara bani de investitii sus


Autoritatile locale nu mai au bani si planuiesc sa înghete investitiile noi, în speranta ca pot macar sa le finalizeze pe cele deja începute, arata un proiect de hotarâre de consiliu ce va fi discutat azi. Dupa ce a anuntat ca are în plan constructia a noi pasaje subterane si reabilitarea unor artere im portante, edilul-sef al Capitalei, Sorin Oprescu, trebuie sa refaca lista de investitii pentru ca nu mai are bani. Un proiect de hotarâre de consiliu, semnat de Oprescu, arata ca mai-marii municipalitatii spera sa poata termina cel putin marile proiecte începute deja, scrie Evenimentul Zilei.
- 'Pusculita' lui Sorin Oprescu a ramas fara bani de proiecte (Evenimentul zilei)


ECONOMIC - Finantistii din Senat au respins scrisoarea catre FMI sus


Comisia de buget-finante a Senatului a respins ieri proiectul de lege pentru ratificarea scrisorii de intentie a Acordului stand-by dintre România si Fondul Monetar International (FMI), scrie Jurnalul National. Ratificarea scrisorii suplimentare de intentie semnata de autoritatile române si cosiliul director al FMI, parte a Acordului stand-by, a fost respinsa de comisie cu patru voturi 'pentru' (PDL) si cinci 'împotriva' (PSD si PNL).
Comisia senatoriala de buget, finante, activitate bancara si piata de capital a respins, astazi, proiectul de lege privind ratificarea scrisorilor de intentie, prin care s-a decis cresterea TVA de la 19 la 24% si taierea salariilor din sectorul bugetar cu 25%, ?i a Acordului stand-by cu Fondul Monetar International (FMI), noteaza Evenimentul Zilei.
- Ratificarea scrisorii cu FMI, respinsa (Jurnalul National)
- Acordul stand-by cu FMI, respins de o comisie din Senat (Evenimentul zilei)
- Comisia de buget din Senat a respins ratificarea scrisorii de intentie cu FMI (Gandul)


ECONOMIC - Falimentul devine stapanaul mallurilor sus


Falimentul a doua centre comerciale moderne si declansarea insolventei în cazul unui al treilea proiect nu refleca exact imaginea descrisa de jucatorii din piata la începutul anului. Cei mai pesimisti estimau o agresivitate sporita din partea bancilor în privinta activelor neperformante si o serie de malluri desfiintate, scrie Capital.
Chiar daca numarul falimentelor si insolventelor este înca neglijabil, proiectele care se afla în pragul colapsului sunt numeroase. Bancile si-au facut curaj si au început sa îsi cearna investitiile imobiliare pe care au mizat în perioada de 'boom' economic, asta dupa ce au 'rostogolit' prea mult aceste credite.
- Ultimul stinge lumina la mall (Capital)


ECONOMIC - China va domina lumea sus


În urmatoarele doua decenii, China va devansa Statele Unite si va deveni cea mai mare putere economica a lumii. Din pacate, România nu a gasit solutia pentru a atrage investitiile chineze si nici pentru a-si vinde marfa pe cea mai mare piata din Asia, anunta Evenimentul Zilei.
Crizele cu miza joasa dintre Putere si Opozitie si deruta care distorsioneaza directiile economice în aceste vremuri sunt principalele caracteristici ale politicii interne a României. Lui Victor Ponta, Ion Iliescu si Crin Antonescu le este suficient sa gratuleze si sa se gratuleze cu epitete de cartier si nu par miscati ca se îndeparteaza cu viteza luminii de interesele poporului, care asteapta de la Opozitie, acum mai mult ca oricând, alternative viabile la marasmul cotidian. De cealalta parte, Emil Boc si Traian Basescu vâslesc în ape mici si suficient de tulburi. Randamentul lor este pe masura: barca numita 'România' petrece mai mult timp esuând pe bancuri de nisip decât înaintând spre gura de varsare în mare, scrie Romania Libera.
- China, cea mai mare putere economica. România nu poate fructifica ascensiunea (Evenimentul zilei)
- Cum îngroapa România Noua Ordine Chineza (Romania libera)


ECONOMIC - Veste buna pentru bugetari - recupereaza 15% din leafa sus


Dupa o sedinta de trei ore, liderii Coalitiei au trasat axele salariale pentru bugetari pentru anul 2011. Sunt vesti bune, având în vedere ca acestia, în mod unitar, îsi vor recupera 15% din cei 25% pierduti în cursul acestei veri. Mai mult, cei care au venituri sub 1.000 de RON vor beneficia de o atentie speciala din partea Guvernului pentru a trece peste aceasta perioda dificila.
'Toata lumea vrea sa faca doua lucruri: sa majoram veniturile pe care le au bugetarii si pe cei care au venituri sub 1.000 de RON sa-i ajutam într-un fel sa treaca peste aceasta perioada dificila, pentru ca o majorare cu 25%- cât ar însemna revenirea- pe veniturile pe care are statul astazi este imposibil. Si-atuncea majorarea pe care am încercat sa o fortam cu o doza destul de mare de risc dupa parerea mea ar fi de 15% unitar', a declarat, pentru Gândul, liderul minoritatilor nationale din Parlament, Varujan Pambuccian.
- CUM ARATA LEGEA SALARIZARII - VARIANTA DISCUTATA ÎN SEDINTA COALITIEI (Gandul)
- Bugetarii ar putea recupera cel mult 12% din salariile diminuate (Cotidianul)


ECONOMIC - Amenda pentru comisionul de risc sus


Sucursala din Cluj a bancii Volksbank a fost ieri amendata cu 100.000 lei de catre Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Cluj , inspectorii constatând ca institutia financiara percepe necorespunzator comisionul de risc. Directorul CJPC Cluj, Mircea Radu, a declarat, ieri, citat de Curieurl National, ca sanctiunile au fost aplicate dupa ce s-au primit peste 500 de reclamatii din partea clientilor privind introducerea comisionului de risc în comisionul de administrare, ceea ce constituie o ilegalitate.
- Ordonanta 50 face noi victime (Curierul national)


ECONOMIC - Cele mai valoroase 100 de companii din Romania sus


Petrom, Fondul Proprietatea si Hidroelectrica conduc în Top 100 al celor mai valoroase companii din România 2010, a cincea editie a anuarului publicat astazi de ZF. Topul este realizat împreuna cu casa de investitii Capital Partners. Petrom, Fondul Proprietatea si Hidroelectrica sunt cele mai valoroase companii în 2010, cu o valoare de piata de 4,5 mld. euro, 3,8 mld. euro si, respectiv, 3,35 mld. euro, în conditiile în care în 2009 pe primele trei locuri au fost Petrom, Orange si Fondul Proprietatea.
Companiile din energie au cucerit astfel primele pozitii din top, având în vedere ca valoarea Fondului Proprietatea este data în primul rând de participatiile acestuia la companiile din energie.
Topul fost creat la initiativa Ziarului Financiar, în 2006, în colaborare cu casa de investitii Capital Partners, una dintre cele mai mari firme independente pentru con¬sul¬tanta în fuziuni si achizitii si pentru finantari din România.
- Ziarul Financiar lanseaza Topul celor mai valoroase companii din România (Ziarul financiar)


SOCIAL - Otravuri neidentificate se vand 'la liber' sus


Otravuri înca neidentificate în la¬boratoare se vând, în miezul zilei si-n vazul lumii, la colt de strada. La colt de scoala. Pe plicuri scrie 'nerecomandat consumului uman', dar vân¬za¬to¬rul te învata cum si cât sa pui, când îti rasucesti tigara, sustyine Jurnalul National.
Cui ce-i pa¬sa? Fraierul care i-a procurat insecticidul Madalinei Manole risca în¬chi¬soa¬rea, pentru ca Furadanul este pe lista substantelor considerate peri¬cu¬loase. Canabinoidele sintetice ce com-pun 'etnobotanicele' se vând ori¬c¬ui, în magazine, online, prin mica publicitate. Un tânar de 17 ani a murit din cauza lor. O studenta a intrat în coma, un alt tânar a fost în¬jun¬ghiat. Sute de copii, unii dintre ei înca la scoala generala, au ajuns la ur¬gente din cauza lor! Desigur, nici unul dintre ei nu era un 'Ma¬da¬lina Manole'. Si-n afara de fatarnicie, ce le oferim cu adevarat acestor copii?
- Opriti cosmarul 'magazinelor de vise'! (Jurnalul National)


SOCIAL - Locuintele vor continua sa se ieftineasca si anul viitor sus


Preţurile apartamentelor vor continua să scadă şi în 2011, însă mai puţin abrupt ca până acum. Ca să obţii reduceri mai mari trebuie să negociezi dur. Locuinţele vor continua să se ieftinească şi anul viitor, iar scăderile de preţuri vor fi de 5-10%, estimează Viorel Lăcătuş, directorul de investiţii din cadrul BNP Paribas Real Estate, citat de EVZ.
- Cu cât se vor ieftini locuintele anul viitor (Evenimentul zilei)


SOCIAL - Cu ce masini de lux se lauda romanii sus


Masinile de lux reprezinta 6% din piata totala a autoturismelor din România. Costelus Casuneanu, care are cea mai rapida masina din tara, se plânge ca e depasit de Dacii Logan, scrie Gandul.
Automobilele de lux reprezinta sase la suta din toate automobilele înmatriculate în România. Dintre acestea, 680 sunt automobile care costa peste 200.000 de euro, conform publicatiei Ziarul Financiar.
Cea mai scumpa masina din tara este si cea mai scumpa din lume (exceptând piesele de colectie) si anume un Bugatti Veyronîn valoare de 1.6 milioane de euro.
- 680 DE ROMÂNI AU MASINI MAI SCUMPE DE 200.000 DE EURO. Ce fiu de rege al asfaltului conduce cea mai scumpa masina din tara (Gandul)


SOCIAL - Povesti spectaculoase ale romanilor de succes sus


România Libera prezinta începând de astazi povestile unor întreprinzatori care la începutul secolului trecut au fost deschizatori de drumuri în domeniile în care au activat. Dupa razboi, multi dintre ei au înfundat puscariile comuniste.
Cea mai mare ferma pentru producerea semintelor din Europa de Est a existat în apropiere de Slobozia, între anii 1934 si 1949. Aceasta realizare de exceptie apartine diplomatului Aureliu Popescu, care si-a propus atunci sa protejeze agricultura de importurile de seminte scumpe. În ciuda acestui succes, în 1950, comunistii l-au aruncat în închisoare.
- Povestea miracolului de la Perieti (Romania libera)


SOCIAL - De doua ori mai multi copii mor în România sus


De doua ori mai multi copii mor în România, comparativ cu media din celelalte tari membre UE, arata date oferite de Organizatia 'Salvati Copiii', care a lansat ieri un program de preventie a mortalitatii în rândul micutilor. Astfel, din 1.000 de nou-nascuti, 10 mor pâna la împlinirea vârstei de 5 ani, scrie Romania Libera.
Medicii spun ca rata mare a mortalitatii infantile poate fi corelata cu plecarea personalului medical în strainatate, saracia, starea infrastructurii. Totusi, majoritatea deceselor micutilor survin în urma nasterilor premature, malformatiilor congenitale, bolilor de plamâni, infectioase sau parazitare. 'Rata nasterilor premature este de doua ori mai mare decât în alte tari europene. Prematuritatea aduce o serie de complicatii si reduce drastic speranta de viata a copiilor nascuti înainte de termen', a spus Gabriela Andreescu, presedintele 'Salvati Copiii'.
- Medicii pleaca din tara, bebelusii mor pe capete (Romania libera)


SOCIAL - Romanii devin donatori de nevoie sus


Cu riscul de a face închisoare, tot mai multi români recurg la vânzarea de organe pentru a face fata mai usor crizei. Fie pentru a-si plati datoriile, fie pentru a-si cumpara diverse lucruri scumpe, ei îsi ofera contra cost câte un rinichi, splina, un testicul sau un lob de ficat pe bani grei, scrie Puterea.
Desi publicitatea vânzarilor de organe este interzisa prin aceeasi lege prin care este sanctionata donarea de organe contra cost, multe site-uri de anunturi admit postarea ofertelor.
- Criza financiara, cu organe umane se trece. Tot mai multi români aleg sa-si doneze pe bani grei diferite parti ale corpului (Puterea)


JUSTIŢIE - Catalin Voicu a recunoscut 'afacerile' cu Locic si Casuneanu sus


Senatorul Catalin Voicu a declarat, marti, în fata instantei supreme ca a împrumutat diverse sume de bani de la Costel Casuneanu si a recunoscut ca a încheiat un contract cu Marius Locic, negând însa ca banii primiti de la cei doi oameni de afaceri ar fi fost obiectul unui trafic de influenta, scrie Puterea.
La termenul de marti al procesului, senatorul Catalin Voicu le-a spus judecatorilor instantei supreme ca îl cunoaste pe omul de afaceri Costel Casuneanu din anul 2004 si ca pâna în 2009 între cei doi 's-a închegat o relatie de amicitie, prietenie'.
Întrebat daca a primit bani de la Casuneanu, Voicu le-a spus judecatorilor ca a primit în mai multe rânduri, pe parcursul anului 2009, diverse sume de bani de la acesta, respectiv 100.000 de lei, 150.000 de lei si, ulterior, 200.000 de euro.
- Senatorul Voicu a recunoscut în fata instantei ca a luat bani de la Casuneanu si Locic. Voicu l-a ajutat pe Casuneanu pentru ca se simtea 'dator moral' (Puterea)
- Casuneanu sustine ca Voicu îi cerea tot timpul împrumuturi (Curentul)


JUSTIŢIE - Ridzi a fost scapata de deputati sus


Surpriza de proportii - dar numai pentru neavizati - marti în sedinta Comisiei juridice a Camerei Deputatilor. De pe ordinea de zi au disparut pur si simplu dezbaterea si votarea cererii procurorilor de perchezitionare a calculatorului utilizat de fostul ministru Monica Iacob-Ridzi în primavara anului 2009 la MTS. Dupa ce reprezentantii PNL în comisie au cerut discutarea cazului, vadit încurcat, presedintele comisiei, Daniel Buda (PDL), a anuntat ca subiectul respectiv nu a fost trecut pe ordinea de zi din cauza ca Monica Iacob-Ridzi s-ar afla la Viena. Cum însa deputata PDL a depus înscrisuri în ceea ce priveste pozitia sa, solicitarea procurorilor putea fi discutata. Buda s-a opus si a supus votului amânarea cu doua saptamâni a cazului. La numararea voturilor a reiesit ca 13 deputati s-au pronuntat pentru amânare, 12 pentru dezbatere si unul s-a abtinut.
- PDL si UNPR o protejeaza pe Monica Iacob-Ridzi (Cotidianul)


JUSTIŢIE - Politica te scapa de orice grija? sus


Ancheta ziarului 'Curentul' care a scos la iveala savĺrsirea unui viol de catre deputatul Dan Bordeianu în vremea cĺnd era minor a facut vĺlva în lumea politica, majoritatea alesilor neamului condamnĺnd prezenta unui astfel de om într-o functie de înalta demnitate a statului romĺn. Cei mai multi politicieni romĺni solicitati de 'Curentul' pentru a comenta prezenta unui om condamnat pentru viol în Parlamentul Romĺniei au fost de parere ca acesta ar trebui sa-si depuna demisia si sa paraseasca aceasta legislatura, întrucĺt este vorba la mijloc de o problema de ordin moral. Potrivit informatiilor noastre, fostul penelist Dan Bordeianu, trecut în rĺndurile independentilor, se pregateste sa ocupe un loc în conducerea Uniunii Nationale pentru Progresul Romĺniei (UNPR), partid condus de actualul ministru al Apararii, Gabriel Oprea.
- UNPR îl protejeaza pe deputatul violator Dan Bordeianu (Curentul)


JUSTIŢIE - Cine este urmasul lui Catalin Voicu? sus


'Subteranele' marilor dosare penale, asa-zisele dosare ale 'baietilor destepti', despre care toate televiziunile vorbesc la aproape fiecare jurnal de stiri si carora ziarele le dedica pagini întregi, ascund personajele 'fara chip' care trag sforile pentru ca anchetele sa curga într-un sens sau altul!
Într-un astfel de caz cu rezonanta, si anume cel al miliardarului Puiu Popoviciu, reporterii 'National' au descoperit ca 'papusarul' este un personaj volatil, racolat de servicii. E vorba despre un anume Marius Stoica, al carui nume este pomenit în stenogramele de la dosar cu o evidenta teama. Stoica este persoana despre care ex-seful Diviziei de Operatiuni din Directia Generala Anticoruptie, Petre Pitcovici, a dezvaluit ca i-a trimis o sacosa cu 'articole promotionale' chiar politistului care se ocupa cu instrumentarea dosarului.
- Cârtita 'baietilor destepti!' (Ziarul National)


MEDIA - Circ ieftin la CNA sus


Dintr-o institutie platita sa amendeze deraierile comportamentale televizate, Consiliul National al Audiovizualului (CNA) se transforma, din când în când, într-o arena de circ în care unii membri îsi fac numarul asa cum se pricep mai bine. În sedinta de ieri a Consiliului, Constantin Dutu si Dan Grigore s-au luat la întrecere cu cei pe care îi taxeaza, în fiecare saptamâna, cu amenzi grase, pentru limbaj vulgar si scene de violenta la tv. Jigniri, acuzatii si amenintari care au fost la un pas sa degenereze într-o bataie, asta v-ar fi auzit, ieri, urechile, daca s-ar fi întâmplat sa treceti prin dreptul sediului CNA. Deranjata de conflictul ce luase deja amploare, în discutie a intervenit si Narcisa Iorga, care a fost însa rugata 'sa se astâmpere'.
- Scandal monstru la CNA. Constantin Dutu si Dan Grigore, la un pas de bataie. 'Nu ti-e rusine, magarule ce esti!' (Puterea)
- Pianistul Dan Grigore, facut 'tambalagiu' la CNA (Adevarul)
- Scandal la CNA, dupa ce Dan Grigore a corectat o greseala gramaticala a unui coleg. Constantin Dutu: 'Ma înveti dumneata sa vorbesc, care cânti la tambal' (Gandul)


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Moldova: Comisia Electorală respinge o iniţiativă legată de statutul limbii ruse sus


Comisia Electorală Centrală de la Chişinău a refuzat marţi înregistrarea iniţiativei unui grup de cetăţeni din UTA Găgăuzia care propunea organizarea unui referendum naţional în vederea acordării statutului de limbă de stat pentru limba rusă în Republica Moldova.
Iniţiatorii referendumului susţin că drepturile minorităţilor sunt încălcate în Republica Moldova şi că, deşi limba rusă se bucură de un statut special, funcţionarii refuză să o vorbească, ei acuzând actuala conducere de la Chişinău că promovează această situaţie. Autorii iniţiativei doresc ca limba rusă să fie studiată obligatoriu în şcoli, la acelaşi nivel cu limba română.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Sarkozy vrea 'un nou sistem monetar internaţional' contra 'harababurii' sus


Preşedintele Nicolas Sarkozy a declarat marţi seară că el intenţionează să profite de preşedinţia franceză a G20 pentru a duce până la capăt crearea unui 'nou sistem monetar internaţional', pentru a pune capăt 'harababurii' de pe pieţele de schimb.
Franţa a identificat deja, printre cele trei mari 'şantiere' ale G20 sub preşedinţia franceză, reforma sistemului monetar internaţional.
Sarkozy a confirmat că China, actor central al dosarului, a dat acordul său pentru organizarea în primăvară a unui seminar asupra chestiunii monedelor, 'pentru a încerca să se avanseze'.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Două bombe dezamorsate în Kurdistanul iranian sus


Autorităţile iraniene au dezamorsat două bombe ascunse în oraşul Sanandaj, centru administrativ al provinciei Kurdistan /nord-vestul Iranului/, a anunţat marţi un responsabil local citat de canalul iranian Press TV. 'Bombele, ascunse în două oale, au fost descoperite noaptea trecută', a declarat Iraj Hassanzadeh, un deputat al provinciei, citat de site-ul canalului anglofon Press TV. 'Potrivit unor martori, cele două oale care conţineau bombele au fost plasate în interiorul unei cutii de carton pe un trotuar al unui cartier foarte populat', a indicat canalul, fără să furnizeze mai multe detalii.
Vestul Iranului, unde este concentrată o puternică populaţie kurdă, a fost teatrul unor violenţe mortale timp de mai mulţi ani între forţele de securitate iraniene şi grupuri rebele kurde operând din Irakul vecin


INTERNAŢIONAL AGERPRES - 'Bătrânul Continent' nu este o 'prioritate' pentru Obama sus


Fostul preşedinte al guvernului spaniol, Jose Maria Aznar, a afirmat marţi că pentru preşedintele nord-american, Barack Obama, 'Europa nu este o prioritate', şi a deplâns totodată 'declinul' puterii politice şi economice a Europei în lume.
De asemenea, Aznar s-a arătat îngrijorat din cauza 'lipsei unei politici comune' din partea Uniunii Europene, fapt care duce la 'declinul instituţiilor europene şi a puterii sale politice'.
Aznar, care a ţinut o conferinţă fiind invitat de 'Iniţiativa pentru Politică Externă' de la Washington, a subliniat 'importanţa întăririi alianţei strategice a NATO', pentru a apăra valorile culturii occidentale.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Kosovo: Scandal legat de o reţea de trafic cu organe sus


Kosovo este zguduit de acuzele aduse unui grup de şapte persoane care ar fi fost implicate într-o reţea internaţională de trafic de organe, grup condus de un renumit chirurg şi profesor de la Spitalul Universitar din Pristina, informează, marţi, agenţia Tanjug care citează The New York Times.
Articolul publicat în jurnalul american estimează că acest caz reprezintă un test pentru instituţiile de justiţie şi pentru funcţionarea statului de drept, în momentul în care Kosovo încearcă să se vindece de 'o cultură a fărădelegii şi a corupţiei endemice care a atins cele mai înalte niveluri din guvern'.
Cel puţin şapte persoane au fost acuzate de implicare în vânzarea de rinichi şi alte organe prelevate de la persoane devaforizate, pentru suma de 200.000 de dolari, unor pacienţi din ţări precum Israel şi Canada, au declarat, luni, surse din poliţie şi oficiali europeni cu rang înalt.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Summit NATO: Doi anarhişti arestaţi la frontiera portughezo-spaniolă sus


Forţele de securitate portugheze au arestat marţi dimineaţa doi militanţi anarhişti la frontiera cu Spania, unde au fost reintroduse controalele în vederea summitului NATO programat să se desfăşoare la Lisabona, în zilele de 19 şi 20 noiembrie.
Militanţii, un spaniol de 27 de ani şi o portugheză de 33 de ani, au fost reţinuţi la punctul de frontieră de la Caia/Elvas (200 km est de Lisabona), în timp ce transportau cuţite, o macetă şi 'pancarte anarhiste şi antipoliţieneşti', menţionează un comunicat al jandarmeriei.
Portugalia a decis reintroducerea controalelor la frontiere în intervalul 16-20 noiembrie, pentru 'a garanta securitatea internă şi menţinerea ordinii publice' în timpul summitul NATO.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Anchetă penală împotriva soţiei fostului primar al Moscovei sus


Parchetul rus a iniţiat o anchetă penală pentru escrocherie, vizând 16 hectare de teren alocate iniţial pentru construcţia unor misiuni diplomatice în Rusia, dar care au ajuns în posesia companiei Inteko, deţinută de soţia fostului primar al Moscovei, Iuri Lujkov.
Terenurile în cauză fuseseră date în proprietate federală şi destinate construcţiei de sedii ale misiunilor diplomatice ale unor ţări, între care India, Cuba şi Republica Populară Chineză.
Potrivit datelor anchetei, în 1992, certificatul privind dreptul de proprietate asupra terenurilor a fost acordat ilegal societăţii 'Matveevskoe'. Ulterior, terenurile au fost cumpărate de compania Inteko, a Elenei Baturina, soţia fostului primar al Moscovei, care a prevăzut proiecte imobiliare de anvergură.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Europenii - cu cât mai bogaţi, cu atât au mai multe probleme psihice sus


'Sănătatea psihologică şi bunăstarea mentală' ale europenilor au avut de suferit pe măsură ce nivelul de prosperitate economică a crescut, potrivit unui studiu care va fi publicat luna viitoare în British Journal of Industrial Relations. Raportul subliniază faptul că este necesar ca planurile guvernamentale să aibă ca scop 'bunăstarea generală' a cetăţenilor.
Downing Street va solicita la sfârşitul lunii Biroului Naţional de Statistică (BNS) să introducă întrebări noi în sondajul obişnuit realizat la nivelul gospodăriilor britanice, pentru a afla care este gradul de fericire al membrilor familiei.
Iniţiativa britanică, luată în considerare şi de alte ţări precum Franţa şi Canada, îşi va arăta primele rezultate primăvara viitoare, urmând să fie realizată trimestrial.


EVENIMENT - Crima de la Piatra Neamt a bagat Internele in razboi sus


De la protestul ilegal al politistilor - organizat la jumatatea lunii septembrie si care a provocat demisia ministrului Vasile Blaga (acesta încercând sa-i pastreze astfel în functii pe seful politiei si pe cel al jandarmeriei) - si pâna la scandalul de la Piatra-Neamt (unde seful inspectoratului judetean, care a pierdut de mult controlul asupra clanurilor interlope, refuza sa-si dea demisia de onoare), atmosfera care domneste la Interne poate fi exprimata simplu astfel: anarhie, sustine Evenimentul Zilei.
Dan Fatuloiu, secretar de stat în MAI a declarat pentru Gandul ca i-a cerut ministrului Administratiei si Internelor, Traian Igas, demiterea sefului Politiei Române, PetreToba. 'I-am spus ministrului ca, daca nu îl demite, eu îmi dau demisia', a declarat Fatuloiu pentru Gandul. Sefii posturilor de Politie din judetul Neamt ameninta cu demisia în cazul în care Soric ramâne fara functie. Ei îsi explica solidarizarea cu seful IPJ, Aurelian Soric, sustinând ca acesta este cel mai competent conducator pe care l-au avut în ultimii 15 ani. Întrebati cum masoara competenta comisarului-sef, sefii de post raspund, în cor, ca Soric stia sa le asculte doleantele si sa le raspunda. Unii pretind chiar ca infractionalitatea, marea criminalitate si coruptia în rândul politistilor a scazut în judet, în mandatul lui Soric, asasinatul de duminica fiind o exceptie.
Relaţiile strânse dintre interlopi şi poliţişti, arhicunoscute la nivel local, îi iau mereu prin surprindere pe şefii de la Bucureşti care iau măsuri doar când e prea târziu. Capetele poliţiştilor sunt cerute doar atunci când infractorii se împuşcă în văzul lumii, iar cârdăşia dintre aceştia şi oamenii legii nu mai poate fi ţinută sub preş, sustine Adevarul.
- Anarhie cu epoleti la Interne (Evenimentul zilei)
- 'Razboi' la Interne: Fatuloiu cere demisia sefului Politiei (Evenimentul zilei)
- Cererea de eliberare din functie a sefului Politiei a ajuns pe masa premierului Emil Boc (Gandul)
- Se cere capul sefului Politiei, sefii de post intra în greva: 'Daca vine altul, ce, e vreun Dumnezeu?!' (Gandul)
- Politistii, scut pentru infractori (Adevarul)
- Razboi între chestori. Secretarul de stat Dan Fatuloiu cere demiterea lui Petre Toba, sefului Politiei Române. (Puterea)
- Sefi de Servicii Secrete, bataia de joc a prostituatelor (Ziarul National)


EVENIMENT - 'Crimele Revolutiei' tulbura linistea 'emanatilor' sus


Mihai Lupoi îl pune si el la zid pe Grigore Cartianu, care lanseaza mâine, la Târgul de Carte Gaudeamus, volumul 'Crimele Revolutiei'. Cel care l-a anuntat pe Nicolae Militaru drept ministru al Apararii nu suporta întrebarile despre relatia sa cu serviciile secrete rusesti, scrie Adevarul.
Mihai Lupoi, omul care, la 22 decembrie 1989, pe când era un simplu capitan în Armata Româna, aparea la Televiziune si îl anunta pe Nicolae Militaru drept noul ministru al Apararii, s-a lansat într-un atac virulent la adresa lui Grigore Cartianu, care l-a inclus în cartea 'Crimele Revolutiei' printre personajele care au controlat evenimentele din decembrie 1989.
- Mihai Lupoi, deranjat de aparitia volumului 'Crimele Revolutiei': 'E proasta lumea ca da bani pe carti d-astea!' (Adevarul)


EVENIMENT - 'Baietei' pentru politicienii interesati sus


Anchetatorii care au facut rechizitoriu in cazul proxenetilor care livrau fete pentru unii dintre politicieni, printre care deputatii PSD Robert Negoita si Nicu Banicioiu, au declarat pentru Libertatea ca 'pestii' aveau in oferta si 'baietei' pentru cei interesati.
Surse din rândul anchetatorilor care au lucrat la demascarea retelei de prostitutie condusa de Ion Tamârjan si Cornel Relu Costan au precizat ca în oferta lor cei doi aveau si câtiva 'baietei', pe care îi 'livrau' la cerere atunci când aveau solicitari. Interesant este ca într-una din stenogramele aflate în rechizitoriul procurorilor DIICOT, în care este reprodusa o convorbire telefonica dintre deputatul Robert Negoita si proxenetul Cornel Relu Costan, politicianul întreaba de doi pusti pe care îi denumeste 'Blondinul' si 'Pustanul cu parul scurt'.
- Negoita, cine e ŤBlondinulť? (Libertatea)

0 Response to "Revista Presei 17 noiembrie 2010"

Trimiteți un comentariu