[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 18 noiembrie 2010

Posted by PressUpdate joi, 18 noiembrie 2010 09:12

Sumar

POLITIC - Băsescu cere reorganizarea imediată a Poliţiei

Presedintele Traian Basescu a cerut, în sedinta de guvern, ca procesul de reorganizare a Politiei sa înceapa imediat, afirmând ca aceasta s-a transformat dintr-o institutie care trebuie sa protejeze ordinea publica într-o structura care apara clanurile mafiote si creeaza dezordine, potrivit Gândul. Presedintele a mai cerut ca numirile la nivelul politiei judetene si locale sa nu mai fie decise pe criterii politice.
Conflictul dintre cei mai puternici poliţişti ai momentului - chestorul Dan Valentin Fătuloiu, secretar de stat şi şef al Departamentului de Ordine Publică, şi chestorul Petre Tobă, şeful Poliţiei Române - e unul vechi şi ţine de orgolii. Aşa susţin foşti şi actuali oficiali ai Internelor, în opinia cărora secretarul de stat şi-ar fi ales un moment nu tocmai oportun să dea 'cărţile pe faţă' şi să ceară demiterea 'rivalului său', susţine Evenimentul Zilei.
Atacul fără precedent declanşat făţiş de secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu împotriva şeful IGPR şi a altor 10 şefi de inspectorate are la bază raportul întocmit la ordinul preşedintelui privind mitingul poliţiştilor. Conform unor surse, comisarul-şef Aurelian Şoric era 'propus' la destituire înainte de asasinatul de la Cafe Latino pentru că agentul-şef Viorel Mareş din cadrul Postului de Poliţie Rediu ar fi mers la miting înarmat. Acest lucru nu a fost dovedit încă de anchetatori, scrie Puterea.
- Basescu a atentionat în Guvern ca Politia s-a transformat în institutie care apara clanurile mafiote si a cerut ca numirile la nivel local sa nu mai fie politice (Gandul)
- Razboi fara mila la vârful politiei (Evenimentul zilei)
- Basescu: 'Baietii au început sa faca striptease aruncându-si sepcile, iar acum îsi arunca caracterul la televizor' (Evenimentul zilei)
- Soarta sefului IPJ Neamt, pecetluita înainte de asasinat. Comisarul sef Aurelian Soric, propus pentru a fi destituit pentru ca un politist s-ar fi dus înarmat la mitingul de la Cotroceni (Puterea)


POLITIC - Pe ce aruncă ANI banul public

Radio-CD cu 'minimum opt difuzoare', faruri 'follow me home' si centuri de siguranta pentru copii sunt câteva dintre dotarile obligatorii pe care ANI le-a cerut pentru autoturismele cumparate în 2008. Curtea de Conturi sustine ca, de fapt, s-a dorit favorizarea unui singur ofertant, scrie România Liberă.
Înalta Curte de Casatie si Justitie a judecat ieri procesul, aflat în recurs, dintre ANI si Curtea de Conturi. Cea din urma insti¬tu¬tie a constatat ca sefii ANI au trecut în caietul de sarcini privind cumpararea a trei masini, do¬tari care au majorat pretul achi¬zitiei. Printre altele este vorba despre puncte de prindere ISOFIX (pentru fixarea scaunului pentru copil), functia 'follow me home' (farurile ramân aprinse si dupa ce soferul a parasit masina) sau sistem audio-radio CD 'cu minimum opt difuzoare'.
- Cum se ocupa ANI de siguranta copiilor (Romania libera)


POLITIC - Curtea Constituţională a legalizat traseismul politic

Curtea Constitutionala a României (CCR) a dat, ieri, unda verde migratiei politice, stabilind ca deputatii care demisioneaza din partidele în numele carora au candidat în alegeri îsi pot înfiinta grup parlamentar, scrie Adevărul. Ei vor beneficia astfel de toate drepturile: de la locuri în forurile de conducere ale Camerei Deputatilor si comisii pâna la secretare si masini. Prin verdictul CCR, Coalitia PDL-UDMR-UNPR va obtine majoritate atât în Biroul Permanent al Camerei, cât si în comisii.
17 noiembrie 2010 este o zi neagră pentru parlamentarismul românesc: o parte dintre judecătorii Curţii Constituţionale au decis că migraţia politică este legală. Decizia luată miercuri de Curtea Constituţională reduce la zero mijloacele de exprimare ale Opoziţiei şi încalcă voinţa unei părţi însemnate a electoratului. Primul act de dictatură va fi consumat în Camera Deputaţilor, susţine Cotidianul.
- Traseismul politic a fost legalizat (Adevarul)
- Migratia politica a fost legalizata, drumul spre dictatura are unda verde (Cotidianul)
- Strânsura pe bani si functii este legitima (Azi)
- Independentii din Parlament, validati de CCR (Curentul)
- Traseismul politic, vopsit constitutional! (Cronica Romana)



Continua

EDITORIAL Basescu a pierdut politia. Urmeaza serviciile secrete?

POLITIC Băsescu cere reorganizarea imediată a Poliţiei

Pe ce aruncă ANI banul public

Curtea Constituţională a legalizat traseismul politic

Băsescu s-a împăcat cu Videanu şi Blaga

Interesele ascunse ale lui Voiculescu

ECONOMIC Guvernul va continua discuţiile pe legea salarizării

Noi concedieri şi impozitarea pensiilor - măsurile de rezervă ale Guvernului

Promisiunile Guvernului către FMI

Cum refuză statul să încaseze un miliard de euro

Averea statului, făcută de companiile din energie

Acţionarii BVB vor să tragă 9 milioane de euro din capitalul social

Bugetul pe 2011, făcut după indicaţiile FMI

SOCIAL Poliţia fiscală va căuta românii în portofel

Urmează înmormântarea cărţilor de muncă

Udrea demarează operaţiunea 'marea consolidare'

Vitezomanii smecheri omoara oameni nevinovaţi!

Etnobotanicele se mută pe 'www'

Sindicaliştii acuză Guvernul că vrea desfiinţarea contractelor colective de muncă

SPORT România - Italia 1-1

Bute boxează pentru România

INTERNAŢIONAL AGERPRES Traficantul de arme prezumtiv Viktor Bout pledează nevinovat la New York

Slovacia: Guvernul vrea să lege salariile deputaţilor de deficitul bugetar

Barroso: Nu punem presiune pe Irlanda, mecanismul de asistenţă financiară este pregătit

Nunta Prinţului William va aduce 730 de milioane de euro economiei britanice

Recepţia ICR Budapesta în cinstea zilei de 1 Decembrie declanşează controverse în Ungaria

Silvio Berlusconi îi va transmite fiicei sale, Barbara, AC Milan

Bulgaria va cere NATO ca scutul antirachetă să îi protejeze întreg teritoriul

UE trebuie să grăbească pregătirea unui mecanism anti-criză permanent

EVENIMENT Firmele de partid construiesc săli de sport de milioane de euro

După Teodosie... potopul!


-- in detaliu --

EDITORIAL - Basescu a pierdut politia. Urmeaza serviciile secrete? sus


Faptul ca politia este profund corupta, stiam. Dar niciodata nu credeam ca România va fi condusa de un regim atât de idiot încât sa aduca anarhia si haosul în aceasta institutie semimilitarizata, scrie Mircea Marian în Evenimentul Zilei.
Nici pe vremea nevolnicului Emil Constantinescu nu vedeai politisti dând cu caschieta de pamânt în fata palatului prezidential si manifestând împotriva puterii cu arma la sold. Nici un zaharisit ca Gavril Dejeu n-ar fi permis ca seful de post din cine stie ce comuna sa iasa în strada, amenintând cu demisia, daca ministrul de interne încearca sa-l schimbe pe seful inspectoratului judetean. Unde în aceasta lume - exceptând poate vreun stat semiesuat de prin America Latina - s-a mai pomenit ca adjunctul ministrului de interne sa ceara, prin presa!, demisia comandantului politiei nationale, iar ministrul sa fie spectator impotent la balacareala subordonatilor?
- Basescu a pierdut politia. Urmeaza serviciile secrete? (Evenimentul zilei)


POLITIC - Băsescu cere reorganizarea imediată a Poliţiei sus


Presedintele Traian Basescu a cerut, în sedinta de guvern, ca procesul de reorganizare a Politiei sa înceapa imediat, afirmând ca aceasta s-a transformat dintr-o institutie care trebuie sa protejeze ordinea publica într-o structura care apara clanurile mafiote si creeaza dezordine, potrivit Gândul. Presedintele a mai cerut ca numirile la nivelul politiei judetene si locale sa nu mai fie decise pe criterii politice.
Conflictul dintre cei mai puternici poliţişti ai momentului - chestorul Dan Valentin Fătuloiu, secretar de stat şi şef al Departamentului de Ordine Publică, şi chestorul Petre Tobă, şeful Poliţiei Române - e unul vechi şi ţine de orgolii. Aşa susţin foşti şi actuali oficiali ai Internelor, în opinia cărora secretarul de stat şi-ar fi ales un moment nu tocmai oportun să dea 'cărţile pe faţă' şi să ceară demiterea 'rivalului său', susţine Evenimentul Zilei.
Atacul fără precedent declanşat făţiş de secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu împotriva şeful IGPR şi a altor 10 şefi de inspectorate are la bază raportul întocmit la ordinul preşedintelui privind mitingul poliţiştilor. Conform unor surse, comisarul-şef Aurelian Şoric era 'propus' la destituire înainte de asasinatul de la Cafe Latino pentru că agentul-şef Viorel Mareş din cadrul Postului de Poliţie Rediu ar fi mers la miting înarmat. Acest lucru nu a fost dovedit încă de anchetatori, scrie Puterea.
- Basescu a atentionat în Guvern ca Politia s-a transformat în institutie care apara clanurile mafiote si a cerut ca numirile la nivel local sa nu mai fie politice (Gandul)
- Razboi fara mila la vârful politiei (Evenimentul zilei)
- Basescu: 'Baietii au început sa faca striptease aruncându-si sepcile, iar acum îsi arunca caracterul la televizor' (Evenimentul zilei)
- Soarta sefului IPJ Neamt, pecetluita înainte de asasinat. Comisarul sef Aurelian Soric, propus pentru a fi destituit pentru ca un politist s-ar fi dus înarmat la mitingul de la Cotroceni (Puterea)


POLITIC - Pe ce aruncă ANI banul public sus


Radio-CD cu 'minimum opt difuzoare', faruri 'follow me home' si centuri de siguranta pentru copii sunt câteva dintre dotarile obligatorii pe care ANI le-a cerut pentru autoturismele cumparate în 2008. Curtea de Conturi sustine ca, de fapt, s-a dorit favorizarea unui singur ofertant, scrie România Liberă.
Înalta Curte de Casatie si Justitie a judecat ieri procesul, aflat în recurs, dintre ANI si Curtea de Conturi. Cea din urma insti¬tu¬tie a constatat ca sefii ANI au trecut în caietul de sarcini privind cumpararea a trei masini, do¬tari care au majorat pretul achi¬zitiei. Printre altele este vorba despre puncte de prindere ISOFIX (pentru fixarea scaunului pentru copil), functia 'follow me home' (farurile ramân aprinse si dupa ce soferul a parasit masina) sau sistem audio-radio CD 'cu minimum opt difuzoare'.
- Cum se ocupa ANI de siguranta copiilor (Romania libera)


POLITIC - Curtea Constituţională a legalizat traseismul politic sus


Curtea Constitutionala a României (CCR) a dat, ieri, unda verde migratiei politice, stabilind ca deputatii care demisioneaza din partidele în numele carora au candidat în alegeri îsi pot înfiinta grup parlamentar, scrie Adevărul. Ei vor beneficia astfel de toate drepturile: de la locuri în forurile de conducere ale Camerei Deputatilor si comisii pâna la secretare si masini. Prin verdictul CCR, Coalitia PDL-UDMR-UNPR va obtine majoritate atât în Biroul Permanent al Camerei, cât si în comisii.
17 noiembrie 2010 este o zi neagră pentru parlamentarismul românesc: o parte dintre judecătorii Curţii Constituţionale au decis că migraţia politică este legală. Decizia luată miercuri de Curtea Constituţională reduce la zero mijloacele de exprimare ale Opoziţiei şi încalcă voinţa unei părţi însemnate a electoratului. Primul act de dictatură va fi consumat în Camera Deputaţilor, susţine Cotidianul.
- Traseismul politic a fost legalizat (Adevarul)
- Migratia politica a fost legalizata, drumul spre dictatura are unda verde (Cotidianul)
- Strânsura pe bani si functii este legitima (Azi)
- Independentii din Parlament, validati de CCR (Curentul)
- Traseismul politic, vopsit constitutional! (Cronica Romana)


POLITIC - Băsescu s-a împăcat cu Videanu şi Blaga sus


Nemultumit de prestatiile lui Gheorghe Falca si ale lui George Scripcaru, pregatiti, la un moment dat, sa preia frâiele PDL-ului, Traian Basescu a pus la cale o surpriza de proportii pentru alegerile din 2012. Reporterii 'National' au aflat de planul secret gândit în laboratoarele PDL, ce are ca scop reinventarea partidului si câstigarea bataliei electorale.
Potrivit informatiilor obtinute în exclusivitate de 'National', Traian Basescu s-a împacat cu Adriean Videanu si Vasile Blaga, oamenii alaturi de care a reusit sa ajunga si sa ramâna la putere. Asa revine în moda democrata tripleta 'BVB', dar într-o alta forma: Basescu-Videanu-Blaga.
- Videanu s-a împacat cu Basescu (Ziarul National)


POLITIC - Interesele ascunse ale lui Voiculescu sus


Contractele de publicitate cu statul ale societatilor controlate de mogulii dâmboviteni nu pot fi oprite nici macar în urma unor dispozitii guvernamentale. Senatorul Dan Voiculescu, patronul trustului media Intact, se descurca de minune sa atraga sute de mii de euro de la societatile de stat, asa cum rezulta din declaratia de interese a mogulului dâmbovitean, scrie Curentul.
Una dintre acestea este combinatul petrochimic Oltchim, societate subordonata Ministerului Economiei, de unde amploiatii lui Voiculescu au reusit sa obtina o suma frumusica de 100.000 de euro, plus TVA, în plina criza economica, asa cum reiese din declaratia de interese a senatorului mogul. Frapant este momentul încheierii acestei întelegeri si contextul politic în care a avut loc. Potrivit declaratiei de interese a lui Dan Voiculescu postate pe site-u oficial al Senatului României, contractul a fost semnat de SC Casa Media Press SRL si Oltchim în data de 30.11.2009, exact între cele doua tururi de scrutin pentru alegerile prezidentiale.
- Fals în declaratia de interese a lui Dan Voiculescu? (Curentul)


ECONOMIC - Guvernul va continua discuţiile pe legea salarizării sus


Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, ca a cules propuneri de la parlamentarii coalitiei pentru Legea salarizarii, pe care le va avea în vedere în dezbaterea acestei legi în Guvern si ca vor urma consultari si cu partenerii sociali, FMI si Comisia Europeana, scrie Gândul. 'Am prezentat variantele la care lucram la Legea salarizarii unitare. Am cules informatii, recomandari, propuneri pe care parlamentarii coalitiei le-au facut, le vom avea în vedere în dezbaterile în Guvern, urmând ca, dupa finalizare, imediat, sa discutam cu partenerii externi, astfel încât sa intram în graficul anuntat si Legea salarizarii sa fie pe masa Parlamentului', a afirmat Boc, dupa întâlnirea cu parlamentarii coalitiei.
Bugetarii nu vor primi în 2011 salariile, indemnizaţiile sau soldele lunare în funcţie de grila de salarizare, suma sporurilor şi a compensaţiilor nu poate depăşi 30% din salariu, iar premiile lunare acordate celor care au rezultate deosebite vor fi plafonate la două salarii de bază lunare pe an.
Legea unitară a salarizării va fi aplicată în totalitate în 2012. Până atunci, salariul minim brut ar putea creşte cu 70 de lei de la 1 ianuarie 2011, iar bugetarii ar putea primi cu 15% mai mult din lefurile tăiate. Tot la anul, angajaţii la stat ar urma să mai treacă printr-un val de concedieri. Legea salarizării unice pe care Guvernul intenţionează să şi-o asume la începutul lunii decembrie în Parlament ar prevedea creşteri salariale pentru toţi bugetarii de maximum 15%, procent calculat la nivelul veniturilor din octombrie 2010, au declarat, pentru România Liberă, surse oficiale.
'Ce vom putea face e o creştere de 15% la toată lumea şi salariul minim ridicat la 670 de lei', a declarat ieri, pentru EVZ, vicepremierul Marko Bela, la finalul discuţiilor de la parlament cu senatorii şi deputaţii puterii. Aceste majorări sunt prevăzute în pro iectul de buget pe anul 2011, fiind luate ca referinţă salariile bugetarilor din octombrie 2010, adică cele diminuate cu 25%, arată Evenimentul Zilei.
- Boc le-a spus parlamentarilor puterii ca salariul minim pe economie va fi de 670 de lei. Salariile cresc cu 15 la suta. Cine va primi bonuri de masa (Gandul)
- Grila de salarizare a bugetarilor din legea unitara nu se aplica din 2011 (Gandul)
- Lefuri mai mari, emotii mai multe (Romania libera)
- Salariile bugetarilor, majorate cu 15% în 2011 (Evenimentul zilei)
- Boc jongleaza cu salariile bugetarilor (Adevarul)
- Bugetarii vor recupera 15% din taierile salariale, în 2011 (Puterea)


ECONOMIC - Noi concedieri şi impozitarea pensiilor - măsurile de rezervă ale Guvernului sus


Executivul pregateste noi taxe care sa fie introduse din 2011 în cazul în care Curtea Constitutionala va decide revenirea veniturilor la nivelul de dinainte de reducerea temporara cu 25%, aplicata de la 1 iulie.
Aceeasi masura sta sa ne pândeasca si în cazul în care legea salarizarii unitare nu va fi adoptata pâna la finele anului. Una dintre masurile 'de urgenta' este impozitarea pensiilor sub 1.000 de lei, scrie Jurnalul Naţional.
Amenintarea unui nou set de taxe se iveste în ultima scrisoare de intentie convenita cu Fondul Monetar International (FMI), unde exista trecuta sub limbajul alambicat de 'masuri compensatorii' în cazul în care 'strategia fiscala' a Executivului va fi perturbata de decizii judecatoresti. Inclusiv Jeffrey Franks, reprezentantul FMI în România, a spus acum doua saptamâni ca este 'îngrijorat' de o decizie a Curtii în privinta revenirii salariilor din sectorul bugetar.
- Guvernul pregateste noi 'taxe de urgenta' (Jurnalul National)


ECONOMIC - Promisiunile Guvernului către FMI sus


Guvernul a promis FMI ca reducerea numarului de angajati în sectorul public va continua si anul viitor, iar pentru a diminua deficitul bugetar la 3% din PIB în 2012, Executivul va restrânge în continuare cheltuielile, inclusiv pentru salarii si prime, apelând însa si la masuri suplimentare. Angajamentul de a continua politica de reducere a numarului de personal în sectorul public atât în 2010, cât si în 2011 a fost inclus în scrisoarea suplimentara convenita cu Fondul Monetar International (FMI) la finalul misiunii din octombrie-noiembrie, obtinuta de Gândul.
- CE A PROMIS GUVERNUL FONDULUI MONETAR: concedieri si în 2011, neaplicarea OUG 50 pentru creditele în derulare (Gandul)


ECONOMIC - Cum refuză statul să încaseze un miliard de euro sus


România putea obtine un miliard de euro din vânzarea de actiuni catre salariatii companiilor energetice privatizate pâna acum, în conditiile în care legislatia nu numai ca da dreptul statului pentru realizarea unor asemenea operatiuni, ba chiar îl obliga, potrivit unei analize realizate de Jurnalul National.
Pâna acum, statul nu a dat nici o actiune fostilor si actualilor salariati din domeniul energetic, desi unele dintre companiile respective au fost privatizate de cinci sau chiar sase ani. Calculele au fost realizate pe baza evaluarii participatiilor respective în portofoliul Fondului Proprietatea. Un miliard de euro reprezinta o treime din banii alocati de la buget pentru pensii în 2011.
- Statul român nu vrea un miliard de euro (Jurnalul National)


ECONOMIC - Averea statului, făcută de companiile din energie sus


Din cele mai valoroase 100 de companii din România, doar în 28 statul detine anumite participatii, mi¬no¬ri¬tare sau majoritare, iar dintre acestea 22 activeaza în do¬me¬niul energiei. Potrivit calculelor facute de Ziarul Financiar alaturi de ca¬sa de investitii Capital Partners în cadrul Anuarului Top 100 cele mai valoroase com¬pa¬nii din România, bogatiile sta¬tului, prin ac¬-tiunile pe care le are în cele 28 de com¬panii, se ridica la 15 mld. euro, mai bine de 10 mld. euro fiind adu¬se ex¬clu¬siv de domeniul energetic.
- Bogatiile statului sunt de 15 mld. euro (Ziarul financiar)


ECONOMIC - Acţionarii BVB vor să tragă 9 milioane de euro din capitalul social sus


Mai multi actionari ai Bursei de Valori Bucuresti, dar si membri din Consiliul de Administratie al institutiei vor sa propuna reducerea capitalului social al Busei cu circa noua milioane de euro, bani care ar urma sa fie împartiti actionarilor. Propunerea are sanse mari sa fie discutata la urmatoa-rea Adunare Generala a Actionarilor Bursei, fiind privita cu ochi buni de majoritatea brokerilor, carora le-ar prinde bine niste bani în plus într-o perioada în care de-abia reusesc sa supravietuiasca de pe urma tranzactiilor de la BVB. Surse din conducerea BVB estimeaza ca AGA va fi convocata pâna la finele acestei luni.
- Brokerii vor sa scoata noua milioane de euro din conturile Bursei de Valori Bucuresti (Bursa)


ECONOMIC - Bugetul pe 2011, făcut după indicaţiile FMI sus


Senatul a aprobat, ieri, plafoanele unor indicatori fiscal-bugetari, care vor fi obligatorii pentru Guvern la elaborarea bugetului de stat pe 2011, si anume plafonul cheltuielilor cu personalul, deficitul bugetar, finantarea administratiilor locale, scrie Curieurl National.
Actul normativ stabileste ca plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în PIB, este de 4,4% în anul 2011 si de 3% în anul 2012. De asemenea, plafonul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, exprimat ca procent în PIB, este de 7,5% în 2011 si de 7,1% în 2012. Aceste plafoane sunt obligatorii la elaborarea proiectului bugetului de stat si a Legii bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anii 2011 si 2012.
- Bugetul, copiuta de la FMI (Curierul national)


SOCIAL - Poliţia fiscală va căuta românii în portofel sus


Începând cu 1 ianuarie 2011, orice persoana fizica 'cu un nivel de trai mult peste veniturile pe care le declara' va fi controlata de Fisc, a declarat pentru Gândul presedintele ANAF, Sorin Blejnar. El a recunoscut ca nu stie înca cu exactitate cum vor fi selectate persoanele fizice care urmeaza sa fie controlate.
Pentru început, 'lista neagra' va fi realizata din verificarea bazelor de date ale Fiscului si ale altor institutii ale statului precum administratii fiscale teritoriale sau primarii si 'surse interne sau externe', a declarat seful ANAF. 'Pentru ca este un subiect delicat si pentru ca avem experienta limitata în acest tip de control, vom cere sprijin administratiilor fiscale din Europa si expertilor FMI', a explicat Blejnar.
- Guvernul înfiinteaza POLITIA FISCALA. CUM TE CAUTA INSPECTORUL CA SA TE ÎNTREBE DE UNDE AI 'CASH' (Gandul)


SOCIAL - Urmează înmormântarea cărţilor de muncă sus


Dupa decenii în care le-au facut viaţa acra angajatorilor, recrutorilor şi altor categorii forţate sa se ocupe de interacţiunea cu inspectorii de munca, birourile de evidenţa, mai cunoscute sub denumirea de camere de munca, vor deveni inutile. De la 1 ianuarie 2011, carţile de munca nu vor mai fi gestionate de inspectoratele teritoriale de munca (ITM). În schimb, toate datele privind evidenta salariatilor, vechimea în munca si dreptul la pensie vor fi înregistrate, în format electronic, la casele judetene de pensii, scrie Capital.
Masura nu este menita, aşa cum pare la prima vedere, sa contribuie la reducerea cheltuielilor de personal ale Ministerului Muncii, întrucât foştii angajaţi urmeaza sa ramâna pe statele Inspecţiei Muncii, dar reprofilaţi pe activitatea de control.
- Carţile de munca se pregatesc sa treaca în eternitate (Capital)


SOCIAL - Udrea demarează operaţiunea 'marea consolidare' sus


Proprietarii imobilelor deteriorate vor fi executati silit în caz ca nu vor putea plati costurile consolidarii facute de stat. Initiativa legislativa, inspirata din modelul vienez, apartine ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, si este în curs de avizare interministeriala, susţine Adevărul.
Toate tipurile de imobil si toti proprietarii, persoane fizice si juridice, precum si institutii publice, constituie obiectul masurii legislative propuse de ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului. Scopul actului este 'marea consolidare' a cladirilor darapanate atât din Bucuresti, cât si din restul tari, fara a mai depinde de vointa si posibilitatea financiara a proprietarului.
- Elena Udrea: reabilitare sau executare! (Adevarul)


SOCIAL - Vitezomanii smecheri omoara oameni nevinovaţi! sus


O femeie si copilul pe care-l ducea la gradinita au murit ieri, dupa ce au fost loviti în plin pe o trecere de pietoni. Masina care le-a spulberat avea viteza foarte mare, iar soferul nu a frânat. Culmea, acelasi autoturism mai fusese implicat recent într-un accident grav, scrie Adevărul.
- Mama si fiica, ucise pe zebra de BMW-ul blestemat (Adevarul)
- O femeie si fiica sa, spulberate de o masina pe 'zebra' (Puterea)


SOCIAL - Etnobotanicele se mută pe 'www' sus


Presedintele Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica (ATOP) Suceava, Petru Carcalete, a declarat, miercuri, ca interzicerea magazinelor care vând plante etnobotanice nu va duce la o scadere semnificativa a consumului, acestea fiind mai mult tranzactionate pe internet, sustine Puterea.
Carcalete a declarat ca una dintre masurile pentru combaterea fenomenului de consum al plantelor etnobotanice este interzicerea functionarii magazinelor care comercializeaza astfel de plante. El a apreciat însa ca o asemenea masura nu va duce la o scadere semnificativa a consumului pentru ca majoritatea tranzactiilor se fac pe internet. 'Daca legislatia se va modifica astfel încât toate aceste plante sa fie interzise comercializarii, problema poate fi discutata în alti termeni', a declarat presedintele ATOP Suceava.
- Se închid magazinele de 'vise' din orase, ramân însa cele online. Internetul este plin de etnobotanice (Puterea)


SOCIAL - Sindicaliştii acuză Guvernul că vrea desfiinţarea contractelor colective de muncă sus


Guvernul ascunde sub sintagma de 'flexibilizare' a Codului muncii desfiintarea contractelor colective de munca, potrivit sindicatelor. O astfel de masura i-ar ajuta pe patronii care folosesc angajatii drept sclavi sa scape de dovezi, deoarece nerespectarea contractului individual de munca se poate demonstra doar în urma unor procese îndelungate. Ministrul muncii infirma zvonurile potrivit carora norma de munca ar urma sa fie marita si invita partenerii sociali la discutii saptamâna viitoare. Sindicatele avertizeaza ca Executivul, prin intentia manifestata de a 'flexibiliza' Codul muncii, urmareste, de fapt, desfintarea contractelor colective de munca.
- Guvernul vrea sa spulbere puterea sindicatelor. Miza modificarii Codului muncii - desfiintarea contractelor colective de munca (Puterea)


SPORT - România - Italia 1-1 sus


Jucând cu tupeu, nationala de fotbal a României a remizat miercuri seara, scor 1-1, cu Italia, într-un meci amical. Marica a marcat în ambele porti! Tricolorii încheie 2010 cu o singura victorie, 3-0 cu Honduras, sustine Evenimentul Zilei. Ciprian Marica a deschis scorul (34), însă, în minutul 82, tot el a deviat nefericit mingea în poarta noastră. Românii au pus probleme zdravene unei echipe a Italiei experimentală, fără niciun campion mondial din 2006 printre titulari (vedetele Pirlo, De Rossi şi Gilardino au intrat după pauză).
Ciprian Marica a fost înger şi demon pentru tricolori, în amicalul de la Klagenfurt, cu Italia. Atacantul a deschis scorul, dar a înscris şi în proprie poartă, în ultimele minute ale partidei. Vârful lui Stuttgart spune că România ar fi meritat victoria şi speră ca acesta să fie un nou început pentru tricolori.
Forul mondial a dat publicităţii clasamentul FIFA - Coca Cola pe luna octombrie, o ierarhie care clasează naţionala de fotbal a României pe locul 52 în lume!
- România a remizat cu Italia, scor 1-1. Vezi aici cronica unui meci de foc (Gandul)
- Egalii italienilor: România - Italia 1-1 (Romania libera)
- România, în cadere libera în clasamentul FIFA (Evenimentul zilei)
- România - Italia 1-1 / Final de meci (Adevarul)


SPORT - Bute boxează pentru România sus


Dupa numeroase promisiuni neonorate, ale mai multor ministri si premieri, pugilistul român are în sfârsit ocazia sa îsi apere centura în tara sa. În primavara acestui an, Emil Boc a promis ca va face tot posibilul ca meciul urmator al lui Bute sa se desfasoare în România, însa totul a ramas doar în faza de proiect. Mai rau de atât, la ultimul meci al sau, atunci când si-a pastrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, pentru a sasea oara, dupa ce l-a învins pe Jesse Brinkley prin K.O. în repriza a noua, nu s-au gasit bani nici macar pentru televizarea în tara a confruntarii. Boxerul român are de aceasta data promisiunea Elenei Udrea, ca una dintre disputele sale de anul viitor va fi finantata de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT). De altfel, Bute a semnat un parteneriat cu MDRT în care acesta trebuie sa promoveze imaginea brandului turistic al României ori de câte ori va avea ocazia.
- Bute îsi va apara centura în România! Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului va sustine financiar un meci al pugilistului la Bucuresti (Puterea)
- Bute se bate în aer liber la Bucuresti! (Ziarul National)
- Bute a fost Ťravasitť de prezenta ministrului Elena Udrea | Lucian, te-ai rusinat? (Libertatea)


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Traficantul de arme prezumtiv Viktor Bout pledează nevinovat la New York sus


Traficantul de arme rus prezumtiv Viktor Bout a pledat nevinovat în faţa unui tribunal din New York miercuri, în ziua următoare extrădării sale din Thailanda, după o operaţiune americană de prindere a sa ce a provocat furia Moscovei. 'El va pleda nevinovat', a indicat unul dintre avocaţii fostului pilot al armatei sovietice poreclit 'negustorul morţii', în faţa unui tribunal federal american.
Viktor Bout, 43 de ani, riscă pedeapsa maximă de închisoare pe viaţă sau una minimă de 25 de ani dacă este declarat vinovat.
Fostul pilot este acuzat de a fi utilizat o flotă de avioane cargou pentru a transporta începând din 1990 arme în Africa, în America de Sud şi în Orientul Mijlociu. Folosindu-se de cel puţin şapte pseudonime în cariera sa şi vorbind şase limbi, el este considerat de unii drept un fost membru al serviciilor militare de informaţii.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Slovacia: Guvernul vrea să lege salariile deputaţilor de deficitul bugetar sus


Guvernul slovac a adoptat miercuri un proiect legislativ care leagă salariile deputaţilor de deficitul bugetar.
Dacă textul va fi adoptat de parlament, salariile deputaţilor vor scădea anul viitor cu 15,6%, adică dublul deficitului de 7,8% din PIB prognozat pentru 2010. În acelaşi fel, salariile aleşilor vor fi reduse cu 9,8% în 2012, de două ori mai mult decât deficitul bugetar de 4,9% prevăzut pentru 2011.
O astfel de lege îi va motiva pe deputaţi să fie responsabili atunci când decid nivelul cheltuielilor publice, a explicat Ondrej Dostal, membru al partidului minorităţii ungare Most-Hid, partener la guvernare.
Noul proiect 'este un gest simbolic pentru a arăta că deputaţii, care câştigă în jur de 3.500 de euro pe lună, se alătură restului sectorului public în privinţa măsurilor de austeritate', a subliniat Dostal.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Barroso: Nu punem presiune pe Irlanda, mecanismul de asistenţă financiară este pregătit sus


Comisia Europeană nu exercită presiuni asupra Irlandei pentru a recurge la mecanismul de asistenţă financiară, dar reafirmă că mecanismul UE este disponibil şi gata să fie utilizat dacă va fi făcută o cerere în acest sens, a declarat miercuri preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
'Premierul irlandez Brian Cowen a prezentat situaţia actuală. Guvernul irlandez face într-adevăr eforturi imense. Sunt încrezător că planul fiscal pe 4 ani al guvernului irlandez va fi prezentat în curând şi că bugetul de anul viitor va dovedi că ţinta 2014 pentru corectarea deficitului excesiv este una fermă şi credibilă. Ieri, Eurogrupul a salutat hotărârea autorităţilor irlandeze de a respecta recomandările Consiliului. Dar Irlanda tratează o problemă foarte specifică în ceea ce priveşte sectorul bancar. Acest lucru trebuie făcut rapid şi decisiv, pentru a deschide calea restabilirii încrederii depline', menţionează şeful executivului UE, într-o declaraţie de presă.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Nunta Prinţului William va aduce 730 de milioane de euro economiei britanice sus


Nunta prinţului William cu Kate Middleton, anunţată pentru primăvara sau vara viitoare, va aduce economiei britanice 620 de milioane de lire (circa 730 de milioane de euro), potrivit unui studiu publicat miercuri, în care se analizează impactul evenimentului la nivelul comerţului cu amănuntul, transmite Efe.
Cu mii de admiratori ai familiei regale britanice în toată lumea, nunta va presupune un impuls pentru turismul cu destinaţie Marea Britanie. Numai din vânzarea suvenirurilor, experţii estimează că se vor obţine între 12 şi 18 milioane de lire (14,11-21,17 milioane de euro).
Neil Saunders, directorul firmei Verdict, care a realizat studiul menţionat, a afirmat că 'este dificil să calculăm profitul pe care îl vor aduce anunţul logodnei şi nunta care va urma, însă numai în ceea ce priveşte alimentele, vinul şi şampania cumpărate pentru a ciocni în cinstea perechii, creşterea vânzărilor ar putea atinge suma de 360 de milioane de lire (423 milioane euro)'.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Recepţia ICR Budapesta în cinstea zilei de 1 Decembrie declanşează controverse în Ungaria sus


Directorul Teatrului Naţional din Budapesta, Robert Alfoldi, şi-a explicat miercuri decizia de a închiria o sală Institutului Cultural Român /ICR/ pentru o recepţie în cinstea zilei de 1 Decembrie, Ziua naţională a României, decizie care a stârnit controverse pe scena politică din Ungaria.
Într-un comunicat trimis agenţiei MTI, Alfoldi a precizat că, prin decizia de a închiria ICR Budapesta sala mare a teatrului pe 30 noiembrie, nu a intenţionat să lezeze sentimentele naţionale ale nimănui. 'Atunci când Institutul Cultural Român de la Budapesta mi-a solicitat să închirieze sala mare a teatrului pentru sărbătorirea Zilei naţionale a României, am considerat că spectacolul şi recepţia pot ajuta cele două ţări, Ungaria şi România, să se apropie prin mijlocirea culturii şi a artei, în pofida trecutului lor furtunos', a subliniat Alfoldi.
Partidul Creştin Democrat /partenerul la guvernare al FIDESZ/ i-a cerut secretarului de stat pentru cultură să examineze imediat contractul dintre aşezământul teatral şi ICR Budapesta, şi să îl demită pe director dacă ancheta va dovedi că decizia acestuia a încălcat interesele teatrului şi ale publicului şi a provocat daune morale instituţiei.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Silvio Berlusconi îi va transmite fiicei sale, Barbara, AC Milan sus


Proprietarul clubului italian de fotbal AC Milan, prim-ministru al guvernului italian, Silvio Berlusconi, va transmite către moştenitoarea lui, fiica Barbara, acţiunile clubului, aceasta urmând să intre în curând în afacere.
De la începutul actualului sezon, Barbara Berlusconi, 26 de ani, licenţiată în filosofie şi mamă a doi copii, a fost văzută în loja de onoare a stadionului San Siro, dar şi pe Santiago Bernabeu, cu prilejul meciului din Liga campionilor cu Real Madrid. Prezenţa sa pe aceste arene precede intrarea în lumea 'calcio' a Barbarei, prima născută a lui Berlusconi cu a doua soţie, Veronica Lario, neimplicată până acum în nicio afacere a tatălui.
Cei doi copii majori ai lui Berlusconi dintr-o căsătorie anterioară, cu prima soţie, Carla dall'Oglio, Marina şi Pier Silvio, ocupă posturi de conducere la societatea de editură Mondadori şi la uriaşul televizionist Mediaset. Berlusconi are cinci copii: Marina, Pier Silvio, din prima căsătorie, şi 3 cu a doua soţie, Barbara, Eleonora şi Luigi.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Bulgaria va cere NATO ca scutul antirachetă să îi protejeze întreg teritoriul sus


Bulgaria va cere ca viitorul scut antirachetă al NATO să acopere întreg teritoriul ţării şi să fie construit în cooperare cu Rusia, a anunţat miercuri şeful diplomaţiei bulgare, Nikolai Mladenov. Decizia a fost aprobată de cabinetul bulgar înaintea summitului NATO care va începe vineri la Lisabona, a indicat ministrul.
Potrivit lui Mladenov, parteneriatul dintre NATO şi Rusia va intra într-o nouă etapă prin convorbirile vizând construirea unor sisteme de apărare comune, care să răspundă nevoii ambelor părţi de a combate prezumtive ameninţări precum armele nucleare şi posibilitatea ca organizaţii extremiste să intre în posesia lor.
Scutul antirachetă nu va fi îndreptat împotriva unei ţări anume, ci va oferi protecţie împotriva riscurilor comune, a explicat Mladenov, precizând că negocierile între statele implicate vor continua în următorii ani.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - UE trebuie să grăbească pregătirea unui mecanism anti-criză permanent sus


Uniunea Europeană trebuie să accelereze construcţia unui mecanism permanent de ajutor financiar pentru statele din zona euro aflate în dificultate, a estimat miercuri, Klaus Regling, preşedintele Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF). FESF nu este decât temporar, precizează aceeaşi sursă.
Trecerea de la un mecanism de ajutor temporar la unul permanent 'nu va fi uşoară' şi 'va lua timp', întrucât se va adresa în special problemei de implicare a sectorului privat în noul sistem, a declarat Regling, cu ocazia unui congres bancar, desfăşurat la Frankfurt, în Germania.
Sistemul FESF, instituit în această vară în urma crizei datoriei publice din Grecia, este prevăzut să funcţioneze trei ani.


EVENIMENT - Firmele de partid construiesc săli de sport de milioane de euro sus


Doua firme de partid, una PDL si cealalta PSD, au construit în comuna Cornu una dintre cele mai moderne sali de sport din România. În mod paradoxal, sala sateasca este cu 20% mai scumpa decât sora sa geamana, sala olimpica de la Izvorani, scrie România Liberă.
De aproximativ doua saptamâni, cei 270 de elevi ai scolii generale din comuna Cornu (Prahova) au sansa sa faca orele de educatie fizica într-o sala de sport de cinci stele. Edificiul din satul Cornu de Jos a costat statul 16,2 milioane lei, fiind a cincea cea mai scumpa sala de sport construita prin Compania Nationala de Investitii (subordonata Ministerului Dezvoltarii Regionale). În ceea ce priveste pretul pe metrul patrat construit, sala ocupa locul patru, fiind devansata doar de Sala Polivalenta din Craiova, de sala de competitii internationale a Clubului Dinamo Bucuresti si Sala de Sport din Calarasi. Pe locul 5 în clasament se afla Sala de Sport a Centrului Olimpic 'Sydney 2000' - realizata de statul român ca un cadou pentru sportivii care au obtinut rezultate de exceptie la Jocurile Olimpice de la Sydney - amplasata pe malul Lacului Snagov, în comuna Izvorani, si care a costat 12,7 milioane de lei.
- Cum a ajuns Cornu sa aiba sala de sport de 4.000.000 euro (Romania libera)


EVENIMENT - După Teodosie... potopul! sus


În 2002, Arhiepiscopia Tomisului, pastorita de Înalt Preasfintitul Teodosie, a primit de la Guvernul Nastase ferma de la Nazarcea: 350 de hectare de vita-de-vie si pomi fructiferi. Pentru a intra în posesia fermei Nazarcea, reprezentantii Bisericii au promis ca vor ridica mai multe asezaminte sociale. Dupa opt ani nu au ridicat nimic. Doar au distrus, susţine ziarul Adevărul.
Inginerul Popa mângâie orizontul cu palma. 'De acolo pâna acolo e livada de piersici'. De sub cozorocul sepcii, omul priveste 'livada': în iarba uscata, sutele de cioate stau în sir ca niste brate amputate. S-a ales praful de plantatia care aproviziona litoralul cu cele mai vestite piersici din tara.
- ÎPS Teodosie a pângarit sângele Domnului (Adevarul)

0 Response to "Revista Presei 18 noiembrie 2010"

Trimiteți un comentariu