[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 10 decembrie 2010

Posted by PressUpdate vineri, 10 decembrie 2010 09:22

Sumar

POLITIC - Băsescu cheamă partidele la consultări, la Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu a convocat, pentru luni, partidele parlamentare la consultări la Cotroceni, temele de discuţie vizând perspectivele economice şi sociale în 2011 şi 2012 şi aderarea României la Spaţiul Schengen. De asemenea, o altă temă se referă la priorităţile legislative pentru finalul acestui an.
Liberalii nu vor merge la consultările convocate de şeful statului. Practic, PNL îşi menţine decizia de a nu participa la consultările iniţiate de Traian Băsescu, motivând că preşedintele şi-a pierdut rolul de mediator - scrie Evenimentul zilei.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a declarat că social-democraţii vor decide la şedinţa BPN de luni dacă vor participa la consultările iniţiate de preşedintele Traian Băsescu - scrie Jurnalul Naţional.
- PSD decide luni dacă participă la consultări (Jurnalul National)
- Băsescu cheamă partidele la consultări, la Cotroceni (Evenimentul zilei)


POLITIC - PSD ar vrea alianţă cu PNL

Liderii social-democraţi, reuniţi miercuri la Româneşti, au discutat timp de nouă ore despre viitorul imediat al partidului şi strategia de alianţe.
'Teme importante, precum moţiunea din decembrie, legea electorală, alianţa cu PNL şi pregătirea pentru alegerile locale', a descris Victor Ponta subiectul discuţiilor, citat de Gândul.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, la Craiova, că se impune o alianţă între PSD şi PNL, chiar dacă între cele două partide există deosebiri evidente. 'Eu zilele trecute am fost la Ploieşti pentru o lansare de carte şi m-am văzut cu domnul Mircea Ionescu Quintus, un om la 90 şi ceva de ani, un exemplu de limpezime intelectuală la o vârstă atât de avansată. Şi el spunea că, indiferent de deosebirile evidente dintre PNL şi PSD, aceste două partide sunt condamnate să conlucreze, să lucreze împreună, pentru a scoate ţara din situaţia în care se află acum. Şi sunt de acord cu dânsul', a arătat fostul preşedinte, potrivit cotidianul.ro.
Antonescu: E dificil să construieşti planuri serioase cu un partid cu lideri care se pârăsc reciproc - titrează România liberă.
- Iliescu: Se impune o alianţă PSD - PNL (Cotidianul)
- Liderii PSD au căzut de comun acord că vor alianţă cu PNL. Totul e să vrea şi PNL (Gandul)
- u: E dificil să construieşti planuri serioase cu un partid cu lideri care se pârăsc reciproc (Romania libera)


POLITIC - PC, dragostea mea! Noul strigăt al lui Geoană?

Soarta lui Mircea Geoană va fi decisă după Sărbătorile de iarnă, când urmează să fie convocat un Comitet Executiv pentru a se stabili care este viitorul preşedintelui Senatului în PSD. Între timp, Geoană este tentat de Dan Voiculescu să facă pasul decisiv şi să i se alăture, prin trecerea la conservatori. Preşedintele fondator al PC intenţionează să facă mai vizibil partidul pe care l-a fondat şi se pregăteşte de ruperea alianţei cu PSD. Un prim pas va fi formarea grupului parlamentar al PC la Senat.
La întâlnirea de miercuri de la Româneşti, subiectul Mircea Geoană a fost rezolvat extrem de rapid. Conducerea PSD a decis ca în primă fază să-l cheme în faţa Biroului Permanent Naţional pentru a explica atitudinea avută în ultima perioadă. Surse din conducerea social-democraţilor au declarat pentru Puterea că s-a încercat stingerea scandalului declanşat după dezvăluirile privind 'vizita la Vîntu' şi că situaţia va fi rezolvată după Sărbătorile de iarnă. Planul a constat - spun sursele - în suspendarea sau excluderea din partid a lui Mircea Geoană în cadrul Comitetului Executiv din ianuarie 2011, până atunci liderii de filiale încercând să fie convinşi că aceasta este măsura cea mai bună pentru partid. Mircea Geoană este conştient că poziţia sa în partid este una firavă şi încearcă să îşi construiască planuri de rezervă. Acestea vor fi activate doar dacă va pierde preşedinţia Senatului. O primă soluţie, care îi este la îndemână, o constituie trecerea în partidul condus de pri etenul Voiculescu. Preşedintele fondator al PC intenţionează să rupă alianţa cu PSD şi să îşi formeze un grup parlamentar la Senat.
- PC, dragostea mea! Noul strigăt al lui Geoană? (Puterea)
- Geoana, iertat partial de PSD (Jurnalul National)



Continua

EDITORIAL Aşadar, vă e dor de comunism?

POLITIC Băsescu cheamă partidele la consultări, la Cotroceni

PSD ar vrea alianţă cu PNL

PC, dragostea mea! Noul strigăt al lui Geoană?

Şereş: 'Voiculescu e dement!'

Monica Macovei: Anti-mită după model britanic

Anastase, despre cazul Ridzi: 'Vom vota solicitarea făcută de Parchet'

150 de deputaţi stau în apartamentele de patru stele

Olosz: 'Tokes trebuie să vină mai aproape de UDMR'

Traian Băsescu şi soţia sa au variante diferite în legătură cu perioada petrecută de Prima Doamnă în concediu maternal

Vicepremierul bulgar spune că Sofia va adera la Schengen în 2011

ECONOMIC Hidroelectrica: Directorul Mihai David ar putea fi înlocuit

Consiliul Concurenţei va ancheta companiile de ţigări

Cum va arăta Aeroportul pentru VIP-uri

Condiţii pentru reducera RCA de anul viitor

SOCIAL Cei mai mulţi români spun că nu au suferit înainte de '89 şi aşteaptă ca statul să le dea locuri de muncă

Efectele noii legislaţii privind concediul maternal

Unul din trei români recunoaşte că a dat şpagă

Medicii de ţară rămân fără 'sporuri de rural'

Tineretul român - obiceiuri, gânduri şi intenţii

Etnobotanicele au omorât un tânăr de 22 de ani

La ce job-uri visează tinerii

JUSTIŢIE Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Şeful Parchetului Sibiu

SPORT Handbal feminin: Danemarca - România 25-22, la CE 2010

Baschet feminin: ICIM U. V. Goldiş Arad, victorioasă la Viena, în CEBL

Hochei: HSC Miercurea Ciuc, victorie în prelungiri la Budapesta

INTERNAŢIONAL AGERPRES Manifestanţii au atacat la Londra autoturismul prinţului Charles

Rusia ameninţă să riposteze împotriva avioanelor militare americane din Polonia

Cehii consideră minoritatea romă o sursă de criminalitate /sondaj/

Serbia ştia în 2008 unde se afla Ratko Mladic /WikiLeaks/

Italia: Principalul responsabil al falimentului de la Parmalat a fost condamnat la 18 ani de închisoare

Epidemia de holeră în Haiti, adusă pe insulă de ONU

Victime ale zborurilor secrete ale CIA cer reparaţii justiţiei americane

Iranianca Sakineh - condamnată la moarte prin lapidare - a fost eliberată

Uniunea Africană a suspendat Coasta de Fildeş

EVENIMENT Ion Iliescu ar fi decretat comutarea sentinţei capitale aplicate Ceauşeştilor în detenţie pe viaţă

Din casa lui Ceauşescu, Tismăneanu l-a învăţat pe Băsescu anticomunismul


-- in detaliu --

EDITORIAL - Aşadar, vă e dor de comunism? sus


Dacă 61% din români cred despre comunism că a fost o idee bună şi 72% cred că statul trebuie să asigure locuri de muncă, poate că nu merităm să fim liberi.
Ei bine, un lucru e clar! Teoria potrivit căreia vom scăpa cu adevărat de comunism numai o dată cu schimbarea de generaţii e falsă. La 21 de ani de la căderea comunismului, lucrurile stau chiar mai rău. În aceeaşi zi în care l-au mai îngropat o dată pe Ceauşescu (sperăm că s-au convins că e mort de-a binelea), un sondaj comandat de Institutul pentru Cercetarea Crimelor Comunismului a scos la iveală faptul că 61% din români, adică aproape două treimi, cred despre comunism.... că a fost o idee bună.
Pentru ca o astfel de opinie să capete o asemenea popularitate monstruoasă trebuie ca între timp să se fi petrecut câteva catastrofe sociale şi politice, câteva eşecuri istorice care au scăpat, se pare, neobservate. Cum am ajuns ca 72% din români să creadă că statul trebuie să asigure locuri de muncă, 51% să creadă că economia ar trebui să fie planificată şi 44% că statul ar trebui să fixeze preţurile? Ceva este foarte în neregulă cu materialul nostru social, pentru că aceste procente sunt semn de degradare rapidă. Nu însă şi reversibilă - apreciază Cristian Câmpeanu în România liberă.
- Aşadar, vă e dor de comunism? (Romania libera)


POLITIC - Băsescu cheamă partidele la consultări, la Cotroceni sus


Preşedintele Traian Băsescu a convocat, pentru luni, partidele parlamentare la consultări la Cotroceni, temele de discuţie vizând perspectivele economice şi sociale în 2011 şi 2012 şi aderarea României la Spaţiul Schengen. De asemenea, o altă temă se referă la priorităţile legislative pentru finalul acestui an.
Liberalii nu vor merge la consultările convocate de şeful statului. Practic, PNL îşi menţine decizia de a nu participa la consultările iniţiate de Traian Băsescu, motivând că preşedintele şi-a pierdut rolul de mediator - scrie Evenimentul zilei.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a declarat că social-democraţii vor decide la şedinţa BPN de luni dacă vor participa la consultările iniţiate de preşedintele Traian Băsescu - scrie Jurnalul Naţional.
- PSD decide luni dacă participă la consultări (Jurnalul National)
- Băsescu cheamă partidele la consultări, la Cotroceni (Evenimentul zilei)


POLITIC - PSD ar vrea alianţă cu PNL sus


Liderii social-democraţi, reuniţi miercuri la Româneşti, au discutat timp de nouă ore despre viitorul imediat al partidului şi strategia de alianţe.
'Teme importante, precum moţiunea din decembrie, legea electorală, alianţa cu PNL şi pregătirea pentru alegerile locale', a descris Victor Ponta subiectul discuţiilor, citat de Gândul.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, la Craiova, că se impune o alianţă între PSD şi PNL, chiar dacă între cele două partide există deosebiri evidente. 'Eu zilele trecute am fost la Ploieşti pentru o lansare de carte şi m-am văzut cu domnul Mircea Ionescu Quintus, un om la 90 şi ceva de ani, un exemplu de limpezime intelectuală la o vârstă atât de avansată. Şi el spunea că, indiferent de deosebirile evidente dintre PNL şi PSD, aceste două partide sunt condamnate să conlucreze, să lucreze împreună, pentru a scoate ţara din situaţia în care se află acum. Şi sunt de acord cu dânsul', a arătat fostul preşedinte, potrivit cotidianul.ro.
Antonescu: E dificil să construieşti planuri serioase cu un partid cu lideri care se pârăsc reciproc - titrează România liberă.
- Iliescu: Se impune o alianţă PSD - PNL (Cotidianul)
- Liderii PSD au căzut de comun acord că vor alianţă cu PNL. Totul e să vrea şi PNL (Gandul)
- u: E dificil să construieşti planuri serioase cu un partid cu lideri care se pârăsc reciproc (Romania libera)


POLITIC - PC, dragostea mea! Noul strigăt al lui Geoană? sus


Soarta lui Mircea Geoană va fi decisă după Sărbătorile de iarnă, când urmează să fie convocat un Comitet Executiv pentru a se stabili care este viitorul preşedintelui Senatului în PSD. Între timp, Geoană este tentat de Dan Voiculescu să facă pasul decisiv şi să i se alăture, prin trecerea la conservatori. Preşedintele fondator al PC intenţionează să facă mai vizibil partidul pe care l-a fondat şi se pregăteşte de ruperea alianţei cu PSD. Un prim pas va fi formarea grupului parlamentar al PC la Senat.
La întâlnirea de miercuri de la Româneşti, subiectul Mircea Geoană a fost rezolvat extrem de rapid. Conducerea PSD a decis ca în primă fază să-l cheme în faţa Biroului Permanent Naţional pentru a explica atitudinea avută în ultima perioadă. Surse din conducerea social-democraţilor au declarat pentru Puterea că s-a încercat stingerea scandalului declanşat după dezvăluirile privind 'vizita la Vîntu' şi că situaţia va fi rezolvată după Sărbătorile de iarnă. Planul a constat - spun sursele - în suspendarea sau excluderea din partid a lui Mircea Geoană în cadrul Comitetului Executiv din ianuarie 2011, până atunci liderii de filiale încercând să fie convinşi că aceasta este măsura cea mai bună pentru partid. Mircea Geoană este conştient că poziţia sa în partid este una firavă şi încearcă să îşi construiască planuri de rezervă. Acestea vor fi activate doar dacă va pierde preşedinţia Senatului. O primă soluţie, care îi este la îndemână, o constituie trecerea în partidul condus de pri etenul Voiculescu. Preşedintele fondator al PC intenţionează să rupă alianţa cu PSD şi să îşi formeze un grup parlamentar la Senat.
- PC, dragostea mea! Noul strigăt al lui Geoană? (Puterea)
- Geoana, iertat partial de PSD (Jurnalul National)


POLITIC - Şereş: 'Voiculescu e dement!' sus


Fost ministru al Economiei în guvernul Tăriceanu şi protejat al lui Dan Voiculescu, Ioan Codruţ Şereş îşi dezamăgeşte crunt, dar în mod secret, binefăcătorul. Pentru legătura extra-profesională pe care ar fi avut-o cu secretara Roxana, relaţie ajunsă la urechile lui Felix, care îi cere explicaţii, Şereş uită de maniere şi, într-o discuţie confidenţială cu naşul Sebastian Ghiţă, consemnată în stenogramele aflate la dosarul 6594/2/2010, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, izbucneşte: 'Voiculescu e dement deja! E dement şi dus cu mintea!'. Ce l-a determinat pe proaspătul însurăţel să-şi afurisească şeful cel mare? Ca să aflăm, ne întoarcem cu o stenogramă în urmă unde, într-o discuţie telefonică privată, Voiculescu îşi informează argatul, ministru pe atunci, că secretara Roxana, fată de încredere, a dat o declaraţie 'foarte amplă' în care, printre altele, spune că între ea şi Şereş au fost şi alte relaţii decat cele profesionale. Amantlacu l sugerat astfel l-a scos aşa de tare din sărite pe ministru încat a uitat că, trei zile mai devreme, pe 27 noiembrie 2006, fusese de acord să declare presei că Felix îi era ca un părinte.
- Şereş: 'Voiculescu e dement!' (Puterea)


POLITIC - Monica Macovei: Anti-mită după model britanic sus


Europarlamentarul Monica Macovei vrea ca practicile britanice anti-mită să fie preluate în întreaga Uniune Europeană
Europarlamentarul român Monica Macovei susţine aplicarea în întreaga Uniune Europeană a iniţiativei britanice Actul Anti-Mită 2010. În cadrul unei dezbateri pe care a organizat-o miercuri la Parlamentul European, prilejuită de Ziua Internaţională Anticorupţie, fostul ministru român al Justiţiei a afirmat că dacă un număr cât mai mare de companii vor aplica această strategie, se va crea o solidaritate între cei care respectă bunele practice în afaceri. 'Se va crea o alianţă între companiile care vor implementa aceste principii, se va forma automat o alianţă a organizaţiilor comerciale care vor lupta împreună împotriva corupţiei şi a mitei', a spus Monica Macovei.
- Monica Macovei: Anti-mită după model britanic (Adevarul)


POLITIC - Anastase, despre cazul Ridzi: 'Vom vota solicitarea făcută de Parchet' sus


Deconspiraţi de preşedintele Traian Băsescu că ei au fost cei care s-au opus percheziţiei electronice şi extinderii urmăririi penale în cazul 'Ridzi', deputaţii PDL din comisia juridică nu ştiu pe unde să scoată cămaşa. Secretoşii puterii, care nu au vrut sub nicio formă să-şi deconspire votul, sunt democratliberalii Andrei Sava şi Sorin Pandele, independetul Eugen Nicolicea şi deputatul UDMR Máté András-Levente. Mai mult, unii democrat-liberali au sugerat chiar că deputaţii opoziţiei ar fi votat împotriva demersurilor procurorilor - arată Evenimentul zilei.
'E inadmisibilă' acţiunea PDL de a o feri pe Monica Iacob Ridzi de cercetarea DNA, acuză Traian Băsescu. Pedeliştii spun că, deşi 'moral, preşedintele are dreptate', continuă să o susţină pe colega lor. 'Nu PDL este principalul subiect atunci când vine vorba de corupţie. PDL nu este un partid de oameni perfecţi, de sfinţi. Partidul a crescut mult în ultimii ani. Sunt şi oameni care fac greşeli. Ar trebui introduse criterii de selectare, promovare a membrilor de partid pentru a nu ajunge pe funcţii oameni asupra cărora planează suspiciuni de corupţie. Însă o simplă suspiciune nu este suficient ca cineva să fie acuzat de corupţie', a declarat Elena Udrea pentru Gândul, comentând declaraţiile preşedintelui Băsescu privind corupţia din PDL.
- Anastase, despre cazul Ridzi: 'Vom vota solicitarea făcută de Parchet' (Curentul)
- Udrea, după Băsescu: 'PDL nu este un partid de sfinţi'. Partidul continuă să facă scut în jurul lui Ridzi - ce zic deputaţii după votul lor 'inadmisibil'. EXCLUSIV (Gandul)
- Deputaţii PDL o dau la întors cu votul în cazul 'Ridzi' (Evenimentul zilei)


POLITIC - 150 de deputaţi stau în apartamentele de patru stele sus


Complexul Centre Ville operează apartamente clasificate la patru şi cinci stele şi este controlat de compania Bucureşti Turism, la fel ca şi hotelul Radisson Blu.
În mai mult de jumătate din camerele com¬plexului Centre Ville, respectiv în 159 de camere clasificate la patru stele, locuiesc deputaţi. Întrebat de ZF care este preţul pe lună al unei camere de patru stele din complexul Centre Ville, Ali Yilmaz Yildirimlar,directorul general al hotelului de cinci stele Radisson, a declarat că începe de la 2.200 de euro şi ajunge la 4.000 de euro în funcţie de dimensiunea camerei şi serviciile incluse. El a precizat că se negociază preţul camerei atunci când clientul închiriază mai multe camere, aşa cum se întâmplă în cazul contractelor cu statul.
Lucian Nicolae Bode (PD-L), 36 de ani, ales deputat în circumscripţia electorală din Sălaj, locuieşte din 2008 într-un apartament de patru stele din complexul Centre Ville.
Un alt hotel în care sunt cazaţi parlamentari este unitatea de patru stele Royal din Capitală, care avea anul trecut un sfert de camere închiriate pentru parlamentari. Vasile Ştefan Bereş din Maramureş, deputat din partea UDMR, a declarat că a fost repartizat să locuiască pe perioada mandatului la hotelul de patru stele Royal din Capitală. 'Stau într-o cameră mică, dacă aş fi avut posibilitatea să aleg, aş fi optat pentru apartamentele complexului de lângă Radisson', a declarat el.
Pe de altă parte, deputatul PD-L Nicolae Bud, susţine că a ales varianta de a locui în propriul apartament pe care şi l-a cumpărat în Capitală. 'Stau cu fiica mea în apartamentul personal şi deci nu mă bucur de o cheltuială pe care ar fi putut-o face statul cu mine.'
- 150 de deputaţi stau în apartamentele de patru stele Centre Ville, unde preţurile încep de la 2.200 /lună (Ziarul financiar)


POLITIC - Olosz: 'Tokes trebuie să vină mai aproape de UDMR' sus


După avertismentul europarlamentarului Laszlo Tokes că se pregăteşte să înfiinţeze un nou partid, UDMR-iştii dau semne de îngrijorare că electoratul maghiar s-ar putea fragmenta.
Potrivit liderului deputaţilor UDMR, Olosz Gergely, 'un nou partid ar aduce numai lucruri negative pentru maghiarii din România'.
'Tokes Laszlo trebuie să vină mai aproape de UDMR. Trebuie să ajungem la un consens în UDMR în ceea ce priveşte relaţia noastră. Forţa comunităţii noastre e dacă rămânem într-o singură formaţiune. Eu aş prefera în continuare să fie o singură Uniune şi nu să încercăm să găsim o altă organizaţie politică cu rol de umbrelă', a comentat astăzi Olosz în emisiunea 'Evenimentele Zilei', la B1.
- Olosz: 'Tokes trebuie să vină mai aproape de UDMR' (Evenimentul zilei)
- Marko Bela dă să se retragă (Evenimentul zilei)


POLITIC - Traian Băsescu şi soţia sa au variante diferite în legătură cu perioada petrecută de Prima Doamnă în concediu maternal sus


Şeful statului a declarat miercuri seara la postul public de televiziune că soţia sa, Maria Băsescu, s-a întors la muncă la trei luni după ce a născut, apreciind că soluţia Guvernului privind indemnizaţia şi concediul pentru creşterea copilului este bună, pentru că previne deprofesionalizarea şi împacă toate opţiunile posibile.
Traian Băsescu a mai spus că a observat că în ultima vreme România nu mai are femei, ci mămici. 'Toată ţara asta a devenit o ţară de mămicuţe şi bebeluşi. Sunt femei care trebuie să aibă şansa reintegrării sociale după naştere şi veţi vedea că varianta dinamică va fi mult mai căutată de femei decât cea statică', a susţinut Băsescu.
Într-un interviu publicat în urmă cu câţiva ani în revista pentru femei 'Tonica', Maria Băsescu, soţia preşedintelui, afirma că, după naştere, a renunţat la carieră în favoarea familiei.
- Traian Băsescu şi soţia sa au variante diferite în legătură cu perioada petrecută de Prima Doamnă în concediu maternal (Adevarul)


POLITIC - Vicepremierul bulgar spune că Sofia va adera la Schengen în 2011 sus


Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Adevărul, vicepremierul şi ministrul de finanţe bulgar Simeon Djankov a declarat că ţara sa este pregătită să adere la Spaţiul Schengen. El a răspuns astfel dubiilor formulate de ministrul francez al alacerilor europene, Laurent Wauquiez.
'Trebuie să convingem ţările care au dubii să ne spună raţiunea exactă pentru care le formulează. Acum două zile au început vizitele de verificare în Bulgaria şi, din câte ştiu, lucrurile au mers bine. Iar Franţa şi celelalte ţări trebuie să spună exact de ce vor să amâne aderarea noastră. Noi înţelegem că există şi multe alte probleme în Uniunea Europeană, că se fac eforturi pentru salvarea euro. Dar tocmai de aceea noi am spus că suntem gata să dăm dovezi suplimentare că suntem pregătiţi pentru aderarea la Spaţiul Schengen. Aşa că oricare dintre partrenerii noştri este binevenit să vină să verifice stadiul nostru de pregătire', a afirmat Djankov.
El a declarat că martie 2011 este o 'dată rezonabilă' pentru aderarea la Spaţiul Schengen, ţara sa fiind gata să furnizeze partenerilor europeni toate documentele şi informaţiile adiţionale pebtru a demonstra că este pregătită.
- Exclusiv Adevărul Europa: Vicepremierul bulgar spune că Sofia va adera la Schengen în 2011 (Adevarul)


ECONOMIC - Hidroelectrica: Directorul Mihai David ar putea fi înlocuit sus


Directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, va fi înlocuit din funcţie începând cu 1 ianuarie 2011, au declarat surse din Ministerul Economiei. Potrivit acestora, David şi-ar putea înainta demisia din funcţie chiar astăzi, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie a Hidroelectrica.
Soarta lui David a fost pecetluită în urmă cu câteva săptămâni, când preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat, într-o intervenţie televizată, nemulţumirea că acesta mai ocupă funcţia de director general al uneia dintre companiile-cheie ale statului. Băsescu a afrimat că David este 'omul lui Vântu' şi că nu ar mai trebui să ocupe acest post, deoarece a făcut 'un joc mediatic şi o mizerie fără margini'. Şeful statului s-a referit atunci în mod direct la decizia şefului Hidroelectrica de a prelungi contractele de furnizare de energie la preţuri preferenţiale cu 'băieţii deştepţi', informaţie oferită în exclusivitate, în urmă cu câteva luni, de ziarul 'Puterea'.
Înlocuitorul lui David la conducerea Hidroelectrica va fi, cel mai probabil, Constantin Trihenea, fost prefect de Sibiu, 'mâna dreaptă' a ministrului Ion Ariton la organizaţia PDL Sibiu, care a renunţat în urmă cu câteva zile la funcţie pentru un post în Ministerul Economiei. De altfel, se zvoneşte că Trihenea va fi numit ulterior şef la Hidroenergetica, una dintre cele două mari companii pe care Ministerul Economiei speră să le înfiinţeze anul viitor.
- Mihai David va fi înlocuit din funcţie de la 1 ianuare 2011 (Puterea)


ECONOMIC - Consiliul Concurenţei va ancheta companiile de ţigări sus


Scumpirea ţigărilor - provocată nu numai de mărirea accizei şi a TVA, ci şi de o înţelegere între producători, crede Consiliul Concurenţei. Inspectorii de la Consiliul Concurenţei au indicii potrivit cărora British American Tobacco, Philip Morris şi JTI formează un cartel şi scumpesc concertat ţigările.
Majorarea simultană şi în aceeaşi măsură a preţurilor la principalele mărci de ţigări vândute pe piaţa românească i-a frapat, deopotrivă, atât pe specialiştii Băncii Naţionale, cât şi pe inspectorii Consiliului Concurenţei (CC). Dacă la nivelul băncii centrale scumpirea ţigărilor este considerată ca fiind principalul factor ce a determinat ratarea ţintelor anuale de inflaţie, la Consiliul Concurenţei preţul tutunului este văzut ca rezultat al unor acţiuni concertate. 'Am deschis o investigaţie pe piaţa producerii şi comercializării de ţigarete pentru că ne-a atras atenţia impactul mare al preţurilor în rata totală a inflaţiei. Mai multe autorităţi au tras semnale de alarmă, am analizat şi noi şi am găsit indicii care justifică iniţierea unei investigaţii', a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
- Frăţia tutunului încinge inflaţia (Adevarul)


ECONOMIC - Cum va arăta Aeroportul pentru VIP-uri sus


Aeroportul 'Henri Coandă' se va transforma, prin extinderea capacităţii, într-un 'Heathrow' (principalul aeroport al Londrei) de Otopeni, iar aeroportul 'Aurel Vlaicu' într-un 'London city' (aeroport londonez dedicat exclusiv VIP-urilor) de Băneasa, promit autorităţile.
Aşa a sintetizat strategia Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, pe următorii ani, directorul general Tudor Jidav. Strategia a fost prezentată de Jidav, ieri, la aeroportul 'Henri Coandă', în prezenţa şi cu aportul ministrului Transporturilor, Anca Boagiu. Aceasta a precizat că Metrorex va realiza, în curând, studiul de fezabilitate pentru conectarea aeroportului 'Aurel Vlaicu' la metroul bucureştean, costul întreg al proiectului fiind de 5,3 miliarde de lei (1,23 miliarde de euro), din care 6 milioane se vor cheltui în 2011 cu asistenţa tehnică şi consultanţa.
Întrebată şi dacă s-a făcut un studiu referitor la oportunitatea transformării aeroportului dintr-unul low-cost într-unul hiper-cost (VIP), Boagiu a replicat: 'Evident că este necesar acest aeroport VIP. Vedeţi doar că sunt tot mai multe persoane care folosesc, pentru a se deplasa, elicopterul sau avionul personal. (...) Este un mesaj foarte bun pe care îl transmitem în afară. Cred că bucureştenii merită un asemenea aeroport'.
- Cum va arăta Aeroportul pentru VIP-uri, dotat cu un metrou de 1,2 miliarde de euro. Boagiu: 'Vedeţi doar că sunt tot mai multe persoane care folosesc elicopterul sau avionul personal' (Gandul)
- Aeroportul Băneasa va fi rezervat zborurilor business şi VIP (Curierul national)


ECONOMIC - Condiţii pentru reducera RCA de anul viitor sus


Majoritatea asiguratorilor de pe piaţă au anunţat deja mai multe tipuri de reduceri care se vor aplica poliţelor încheiate pentru 2011.
Cei care doar în ultimul an, mai exact în 2010, nu au provocat accidente, vor beneficia de doar 10% reducere, iar dacă vor opta pentru asigurare pe întregul an 2011 se va mai adăuga şi reducerea de 5%. O reducere de 10% va fi aplicată şi pentru asiguraţii din mediul rural, iar pensionarii vor plăti cu 20% mai puţin pentru poliţa de asigurare. Cu excepţia pensionarilor, toate celelalte reduceri acordate vor putea fi cumulate în cuantum maxim de 25% - precizează Curierul Naţional.
Preţul final al poliţei ia în calcul multe criterii şi coeficienţi de corecţie, precum capacitatea cilindrică a maşinii, vechimea maşinii, vârsta proprietarului, domiciliul proprietarului - urban sau rural, bonusul sau malusul aferent. Aşadar, potrivit CSA, tariful unei poliţe RCA pe anul 2011 pentru o persoană fizică cu vârstă între 30 şi 50 de ani, care are o maşină cu capacitate cilindrică între 1.200 şi 1.600 cmc, va varia, în medie, între minus 5% şi plus 15%, în funcţie de firma de asigurare. În plus, este foarte important pentru şoferi să ştie că indiferent de firma la care încheie poliţa RCA, el trebuie să primească poliţa de asigurare, vigneta (autocolantul care se aplică pe parbrizul autoturismului, în loc vizibil din exterior) şi documentul internaţional de asigurare.
- Cât veţi plăti în 2011 pentru poliţa RCA? (Curierul national)
- Preşedintele CSA: tarifele RCA nu vor creşte cu mai mult de 5% (Capital)


SOCIAL - Cei mai mulţi români spun că nu au suferit înainte de '89 şi aşteaptă ca statul să le dea locuri de muncă sus


44% dintre români afirmă despre comunism că a fost o idee bună, dar prost aplicată, în vreme ce 83% dintre ei susţin că n-au suferit de pe urma vechiului regim, potrivit unui sondaj realizat de CSOP pentru Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.
59 % dintre români plâng după comunism, în vreme ce 1% recunosc că au fost securişti - titrează Gândul.
Poate cel mai alarmant rezultat al sondajului este reprezentat de viziunea etatistă a românilor: 72% din cei intervievaţi afirmă că statul ar trebui să asigure locuri de muncă, 51% spun că statul ar trebui să se ocupe de planificarea economică şi 44% - că tot statul ar trebui să repartizeze locuinţe - scrie Adevărul. Tendinţa de a se raporta pozitiv la perioada de dinainte de 1989 este în continuare destul de ridicată în rândul românilor, rămaşi încă ancoraţi în 'marile realizări ale socialismului românesc'.
Într-un studiu sociologic similar, dat publicităţii în luna septembrie, 50% dintre respondenţi afirmau că era mai bine înainte de Revoluţie, deşi 41% credeau că regimul a fost criminal - aminteşte Evenimentul zilei.
- Sondaj: doar 10% dintre români consideră că au avut de suferit de pe urma comunismului, iar peste 50% cred în modelul economiei planificate (Evenimentul zilei)
- Românii încă aşteaptă ca statul să le dea de muncă (Adevarul)
- 59 % dintre români plâng după comunism, în vreme ce 1% recunosc că au fost securişti (Gandul)


SOCIAL - Efectele noii legislaţii privind concediul maternal sus


Măsurile anunţate de guvern privind modul de acordare a indemnizaţiei şi a concediului pentru creşterea copilului au provocat panică în rândul viitoarelor mame. Disperate să beneficieze, pe ultima sută de metri, de prevederile actualei legi (concediu de creştere a copilului de doi ani şi o indemnizaţie egală cu 75% din media veniturilor pe ultimele 12 luni - n.r.), zeci de viitoare mame, aflate în ultimele luni de sarcină, şi-au luat cu asalt medicii ginecologi pentru a recurge la operaţii de cezariană, prin care şi-ar putea aduce pe lume pruncii până cel târziu pe 31 decembrie - scrie Evenimentul zilei.
Cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului se suplimentează cu 600 de lei începând cu cel de-al doilea copil, în cazul sarcinilor multiple, dar şi al naşterilor survenite în interiorul perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului - precizează Gândul.
- Viitoare mame dispuse să sacrifice sănătatea pruncilor (Evenimentul zilei)
- Indemnizaţia pentru creşterea copilului se suplimentează cu 600 de lei în cazul sarcinilor multiple (Gandul)


SOCIAL - Unul din trei români recunoaşte că a dat şpagă sus


Aproximativ 56% dintre persoanele intervievate de Transparency International au spus că ţara lor a devenit mai coruptă, relatează BBC. Societăţile din lumea întreagă sunt mai corupte decât în urmă cu trei ani, se mai arată în barometrul de opinie.
Când vine vorba de şpaga pe care o dau românii, ţara noastră se află în categoria 3, alături de Armenia, Belarus, Bosnia Herţegovina, Chile, Columbia, Macedonia, Ungaria, Papua Noua Guinee, Peru, Rusia, Insulele Solomon, Thailanda, Turcia şi Venezuela.
Între 20 şi 29,9% dintre cetăţenii acestor ţări recunosc că au dat şpagă în ultimul an.
Stăm mai bine decât Republica Moldova, dar mai prost decât vecinii bulgari şi suntem în aceeaşi categorie cu Ungaria.
- Transparency International. Unul din trei români recunoaşte că a dat şpagă (Evenimentul zilei)


SOCIAL - Medicii de ţară rămân fără 'sporuri de rural' sus


Oficialii din Sănătate propun reguli noi pentru acordarea sporurilor medicilor din mediul rural şi spun că nu vor decât o uniformizare a criteriilor. Medicii susţin însă că 90% dintre ei rămân fără sporuri.
Aproape jumătate din cabinetele medicale din România sunt concentrate în mediul rural (peste 4.000, ceea ce reprezintă 41% din totalul cabinetelor).
Medicii care activează la ţară primesc 'sporuri de rural' care se calculează după o grilă ce ţine cont de criterii precum: suprafaţa localităţii, distanţa dintre cabinet şi cea mai apropiată unitate de primiri urgenţe (UPU), numărul de pacienţi înscrişi, condiţiile în care-şi desfăşoară activitatea (infrastructură - drumuri impracticabile, canalizare etc.).
- Sporurile doctorilor de la ţară, amputate cu drujba (Evenimentul zilei)


SOCIAL - Tineretul român - obiceiuri, gânduri şi intenţii sus


Aproape jumătate dintre tinerii români fac sex neprotejat, 40% consideră că drogurile uşoare nu sunt nocive, iar 15,6% s-au gândit să se sinucidă, potrivit unui studiu desfăşurat săptămâna trecută pe platfoma online de socializare Netlog.
Jumătate dintre tinerii care au participat la acest studiu au declarat că practică sexul neprotejat, riscă să devină prada traficanţilor de droguri, au gânduri suicidale şi n-ar vota cu niciunul din politicienii cunoscuţi dacă mâine s-ar organiza alegeri prezidenţiale.
- Tinerii români fac sex neprotejat, nu exclud consumul de droguri şi se gândesc la sinucidere- studiu (Gandul)


SOCIAL - Etnobotanicele au omorât un tânăr de 22 de ani sus


Un tânăr de 22 de ani din comuna dâmboviţeană Petreşti, fiul unui fost poliţist, a murit în această dimineaţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte după ce, spun medicii, a consumat 'droguri legale', sau mai bine zis, etnobotanice.
Nicolae Coman a stat internat timp de 11 zile, însă, cu toate acestea, medicii nu l-au putut salva.
Când a fost văzut pentru prima oară de medicii de la Găeşti, tânărul era în comă profundă, aşa că au decis să îl trimită la Târgovişte. Aici a fost băgat la Reaminare însă nu şi-a mai putut reveni. Analizele de laborator aveau să scoată la iveală un adevăr crud. Nicolae Coman consumase plante ucigătoare, acele substanţe etnobotanice care creează leziuni cerebrale şi ireversibile, extrem de periculoase pentru sistemul nervos.
- TÂNĂR BĂGAT ÎN MORMÂNT DE ETNOBOTANICE! Părinţii o acuză pe prietena sa că l-a drogat. (Adevarul)


SOCIAL - La ce job-uri visează tinerii sus


Concurenţa pentru ocuparea unui post este mare nu numai la poziţiile de execuţie, ci şi la joburile de director. Comerţul, hotelurile şi băncile atrag cei mai mulţi doritori. Cei mai doriţi candidaţi sunt cei care vin de la concurenţă.
Comerţul, industria ospitalităţii şi serviciile financiare sunt domeniile cele mai căutate de către românii cu abilităţi de conducere. E suficientă o simplă trecere în revistă a joburilor postate pe site-urile de recrutare pentru a vedea cât de mare este concurenţa printre cei care vor să ajungă mari directori. Şi nu e deloc mică, spun specialiştii.
'De regulă, într-o singură lună, o companie ajunge să primească între 500 şi 1.000 de CV-uri pentru posturile de manager disponibile. Sunt însă şi situaţii în care cifra este depăşită lejer, în cazurile în care un anumit anunţ este publicat în mai multe oraşe', au declarat pentru Gândul reprezentanţii eJobs.ro.
- LISTA CELOR MAI DORITE JOB-URI DIN ROMÂNIA. Sute de tineri se bat pentru UN SINGUR POST de consultant la ambasadă, şef de parfumerie sau manager de hotel (Gandul)


JUSTIŢIE - Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Şeful Parchetului Sibiu sus


Corupţie şi 252 de dosare penale măsluite reprezintă 'performanţele' magistratului-şef de la Sibiu, Florin Apostu, plătit de statul român cu un salariu de peste 10.000 de lei lunar.
Specialitatea procurorul-şef Florin Apostu, de la Parchetul Judecătoriei Sibiu, era aranjarea dosarelor prin distrugerea unor probe şi realizarea altora, în aşa fel încât să-l favorizeze pe cumpărătorul de influenţă. 'Clientela' era racolată de ofiţerul SRI Tiberiu Narcis Popescu, trimis, şi el, în judecată în stare de arest. În cele mai multe cazuri, ofiţerul era cel care încasa 'onorariul' şi i-l transmitea procurorului-şef. Apostu a aranjat dosare cu mai multe tipuri de infracţiuni de la cazuri de ucidere din culpă (accidente de circulaţie) la dosare economice.
- Şeful Parchetului Sibiu, judecat pentru 169 de infracţiuni. Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe prim-procurorul din Sibiu, alături de un acţionar al grupului de firme Atlassib şi de un ofiţer SRI (Puterea)
- Fabrica de măsluit dosare PENALE de la Sibiu (Romania libera)


SPORT - Handbal feminin: Danemarca - România 25-22, la CE 2010 sus


Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă joi seara de formaţia Danemarcei cu scorul de 25-22 (14-15), în Gigantium Arena din Aalborg, în cadrul Grupei A a Campionatului European din Danemarca şi Norvegia.
România s-a aflat în primul sfert de oră în urmărirea Danemarcei, care a condus mai tot timpul pe tabela de marcaj. Danezele au avut 4-2 (min. 6) şi 6-3 (9), dar România a restabilit egalitatea în minutul 12 (6-6). Echipa gazdă s-a desprins din nou la 8-6 (16), dar formaţia pregătită de Radu Voina a jucat din ce în ce mai bine şi a trecut la cârma partidei, conducând prima oară în minutul 20 (10-9), pentru ca apoi să ia un avans de trei goluri, 13-10 (23) şi 15-12 (26). Două goluri ale scandinavelor şi un contraatac ratat de Vărzaru au făcut ca la pauză echipa noastră să aibă un avantaj minim, 15-14.
La reluare, România are 17-15 (35), după două reuşite ale Cristinei Neagu, dar Danemarca întoarce scorul, 17-23 (47), profitând şi de un 7 metri ratat de Vărzaru la scor egal. Au fost 13 minute fără gol pentru formaţia noastră, decisive pentru soarta partidei. România a încercat să se apropie pe tabela de marcaj, dar lipsa de inspiraţie din atacul nostru şi deciziile defavorabile de arbitraj au făcut ca România să piardă meciul. România a marcat doar 7 goluri în repriza secundă, elocvent pentru jocul prestat după pauză.


SPORT - Baschet feminin: ICIM U. V. Goldiş Arad, victorioasă la Viena, în CEBL sus


BC ICIM Univ. ''V. Goldiş'' Arad a învins cu scorul de 69-64 pe Flying Foxes Post Viena, joi, în deplasare, într-un meci din cadrul Ligii Europei Centrale la baschet feminin (CEBL).
ICIM a reuşit a patra victorie din tot atâtea meciuri şi e lider în Grupa B, cu 8 puncte, urmată de formaţia cehă Valosun Brno, cu 6 p, după victoria cu 82-78 cu altă echipă cehă Slovanka MB. Slovanka MB se află pe trei, cu 5 p, iar ultima este Flying Foxes Post Viena, 5 p.
Arădencele vor juca următorul meci pe 12 ianuarie, acasă, cu Valosun Brno.


SPORT - Hochei: HSC Miercurea Ciuc, victorie în prelungiri la Budapesta sus


HSC Miercurea Ciuc a învins pe Vasas HC Budapesta cu scorul de 4-3 (2-2, 0-1, 1-0, 1-0), joi seara, în deplasare, după prelungiri, într-un meci din cadrul Ligii Mol la hochei pe gheaţă.
Ervin Moldován (64:32) a marcat golul victoriei, după ce pentru ciucani mai punctaseră Tihamér Becze (02:47, 45:41) şi Ladislav Sikorcin (15:17). Pentru Vasas au înscris Bence Szirányi (12:28), Lubomir Sabol (19:49), Dávid Szappanos (24:12).
HSC Miercurea Ciuc e câştigătoarea sezonului regulat, având 72 puncte (31 jocuri), fiind urmată în clasament, de Dab.Docler, 67 p (31 j), Miskolci JJSE, 63 p (31 j), Vasas HC, 60 p (31 j), FTC-Orangeways, 49 p (30 j), SCM Fenestela 68 Braşov, 43 p (31 j), Sapa Fehérvár AV19, 32 p (32 j), Steaua Rangers, 28 p (31 j), Újpesti TE, 3 p (30 j).


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Manifestanţii au atacat la Londra autoturismul prinţului Charles sus


Studenţii, care protestează în centrul Londrei împotriva majorării taxelor de şcolarizare, au încercat să atace joi autoturismul în care se afla moştenitorul tronului britanic, Prinţul Charles şi soţia sa Camilla, ducesă de Cornwall - relatează AP. Demonstranţii au lovit maşina cu picioarele până când aceasta a plecat. Potrivit cancelariei biroului prinţului Charles, niciunul din ocupanţii autoturismului nu a avut de suferit. În aceeaşi zi, studenţii protestatari şi elevi se urcaseră pe statuia ex-premierului Winston Churchill, situată vizavi de clădirea Parlamentului şi au stropit-o cu vopsea. Pe principalele străzi ale Londrei s-au adunat circa 20.000 de persoane, în timp ce ordinea publică este supravegheată de câteva mii de oameni ai legii.Scotland Yard-ul şi-a suplimentat de urgenţă forţele pe teren pe măsura ce agresivitatea protestatarilor se intensifica. Potrivit canalului Sky News, în timpul ciocnirilor, cel puţin nouă poliţişti au fost răniţi, numărul protestatarilor care au suferit contuzii nefiind precizat. Proteste în masă şi deosebit de violente au loc la Londra în contextul pregătirii parlamentarilor de a vota proiectul controversat de lege privind triplarea taxelor de şcolarizare. Guvernul intenţionează să reducă cheltuielile pentru educaţie, inclusiv subvenţiile destinate cadrelor didactice şi fondului pentru necesităţi educaţionale, compensându-le prin creşterea taxelor. Din 2012, taxa de înscriere la universitate ar urma să crească la 6.000 de lire sterline pe an, cu dreptul ca universităţile să le poată spori în unele cazuri până la 9.000 de lire sterline.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Rusia ameninţă să riposteze împotriva avioanelor militare americane din Polonia sus


Rusia a protestat joi împotriva proiectului de desfăşurare în Polonia a unor avioane americane de luptă şi a ameninţat că va riposta, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Afacerilor Externe, citat de AFP 'Trebuie să ţinem cont de proiectele americano-poloneze şi să ne realizăm propriile programe de dezvoltare a forţelor noastre armate', subliniază ministerul. 'Estimăm totuşi că deciziile opuse ar corespunde mai bine intereselor securităţii în Europa', continuă el. Ministrul polonez al apărării, Bogdan Klich, anunţase în noiembrie că avioane de luptă americane F-16 şi aparate Hercules de transport al trupelor vor fi desfăşurate prin rotaţie în Polonia, începând din 2013. Potrivit lui, prezenţa americană în Polonia va fi asemănătoare celei a rachetelor americane Patriot care efectuează pe acelaşi teritoriu sejururi prin rotaţie din luna mai.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Cehii consideră minoritatea romă o sursă de criminalitate /sondaj/ sus


Cea mai mare parte dintre cehi consideră că minoritatea romă din ţara lor este incapabilă să se adapteze şi văd în ea o sursă de criminalitate, de distrugere şi de poluare, potrivit unui sondaj comandat de guvern şi publicat joi, citat de AFP. Astfel, 90 % dintre cehi îi descriu pe romi drept sursă de criminalitate, iar 88 % dintre ei estimează că aceştia distrug şi poluează mediul înconjurător, potrivit raportului prezentat de Institutul opiniei publice STEM, care a efectuat un sondaj pe un eşantion de 2.056 de cehi în septembrie şi octombrie. Ancheta a fost comandată de ministrul ceh de interne, ca parte a unei campanii în curs de desfăşurare împotriva extremismului de dreapta. Comunitatea romă are între 250.000-300.000 de persoane în Republica Cehă, ţară cu 10,5 milioane de locuitori, şi ea este adesea ţinta atacurilor din partea grupurilor de extremă dreaptă. În cursul sondajului, doar o persoană din cinci intervievate a declarat că romii sunt victi me ale discriminării, în timp ce 82 % dintre ele indicau că sunt turbulenţi, violenţi /77 %/ şi că ei constituie o sursă de maladii /51 %/. Nouă persoane din zece interogate afirmă că au avut o experienţă personală cu reprezentanţi ai minorităţii rome. Potrivit celei mai mari părţi dintre aceste persoane, minoritatea romă este incapabilă să se adapteze. Potrivit STEM, rezultatele sugerează că cehii 'văd romii în calitate de străini, mai degrabă decât ca pe nişte concetăţeni'. 'Aceste cifre sunt terifiante', a declarat ministrul de interne, Radek John, citat de site-ul internet al cotidianului DNES. 'Sondajul a arătat că un potenţial considerabil de extremism există în societatea cehă', a indicat ministrul, adăugând că minorităţile ar trebui de asemenea 'să reflecteze la modul în care se comportă'. Autorităţile cehe s-au angajat să-şi întărească lupta împotriva extremismului antirom după un incendiu criminal în care un copil rom a suferit arsuri grave anul trecut. În urmă cu două luni, agresorii au fost condamnaţi la închisoare pe termene cuprinse între 20 şi 30 de ani.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Serbia ştia în 2008 unde se afla Ratko Mladic /WikiLeaks/ sus


Serbia ştia 'indubitabil' unde se afla Ratko Mladic în 2008, potrivit afirmaţiei unui diplomat spaniol, reprodusă într-o cablogramă diplomatică americană interceptată de WikiLeaks şi citată de New York Times. 'Serbia nu cooperează defel cu Tribunalul Penal Internaţional /TPI/ pentru ex-Iugoslavia şi ştie perfect de bine unde se află Ratko Mladic', afirmă diplomatul spaniol Ramon Abaroa aflat la post în regiunea balcanică. Ratko Mladic, fostul şef militar al sârbilor bosniaci, este inculpat pentru genocid de TPI şi se sustrage de mulţi ani arestării şi justiţiei internaţionale. Întrebat despre aceste dezvăluiri ale site-ului WikiLeaks, preşedintele sârb Boris Tadic a repetat joi că guvernul său nu ştie unde se află fostul general. 'Dacă ştiam, el ar fi arestat astăzi şi el va fi arestat în momentul în care vom afla unde este', a spus el, citat de Beta. Alte telegrame, nedatate de New York Times, evocă cuvintele Înaltului reprezentant al comunităţii inter naţionale în Bosnia-Herzegovina, Valentin Inzko, potrivit cărora Ratko Mladic se ascunde în Belgrad, sub o identitate falsă, cu ajutorul unei companii de securitate. Diplomaţii americani informează şi despre agasarea unor consilieri prezidenţiali sârbi cu privire la 'lipsa de cooperare' a Rusiei în căutarea lui Mladic. Astfel - indică New York Times - unul dintre aceşti consilieri, Miki Rakic, şi-a pus întrebarea despre contactele unor fideli ai lui Mladic cu diplomaţi ruşi. Rakic s-a deplasat chiar în Rusia pentru a-l întâlni pe consilierul rus pentru securitatea naţională, Nikolai Patruşev, şi l-a întrebat dacă ruşii îl ajută pe Mladic în această urmărire, continuă ziarul, fără să citeze răspunsul lui Patruşev.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Italia: Principalul responsabil al falimentului de la Parmalat a fost condamnat la 18 ani de închisoare sus


Fostul patron al societăţii de Parmalat, Calisto Tanzi a fost condamnat joi la 18 ani de închisoare de către Tribunalul din Parma. Tanzi, împreună cu alţi manageri, au fost găsiţi vinovaţi de falimentul societăţii în 2003, în urma unor descoperiri economice de 14 miliarde de euro, a anunţat - joi - postul de televiziune Rai News. La auzul sentinţei din prima etapă a procesului, Calisto Tanzi a afirmat că 'nu se aştepta la o condamnare atât de dură'. Avocatul său, Giampiero Biancolella, a anunţat deja că va face recurs la sentinţă. Împreună cu fostul patron, au mai fost condamnaţi fostul director, Fausto Tonna şi fratele lui Calisto, Giovanni Tanzi, la 14 şi, respectiv, 10 ani de închisoare. Mai mult, Tribunalul din Parma a stabilit că responsabilii pentru faliment vor trebui să plătească societăţii Parmalat, imediat, două miliarde de euro ca despăgubire. Tribunalul civil va stabili cuantumul la care se ridică întreaga sumă a compensaţiei către Parmalat. Dispariţia celor 14 miliarde de euro a lăsat, în urmă, datorii de 13,2 miliarde de dolari şi 2.500 de creditori. În decembrie 2008, Tanzi a fost condamnat la 10 ani de închisoare de către Tribunalul din Milano pentru manipulare a cursului bursier, pedeapsă confirmată în apel în luna mai a acestui an. Din cauza vârstei înaintate, fostul patron - care a executat nouă luni de închisoare şi domiciliu forţat la începutul procesului - nu a fost încarcerat.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Epidemia de holeră în Haiti, adusă pe insulă de ONU sus


Zvonul care circula printre haitieni şi care a fost dezminţit oficial de Naţiunile Unite a devenit realitate după ce profesorul epidemiolg francez Renaud Piarroux a declarat joi că soldaţii nepalezi din cadrul Forţei ONU detaşaţi în Haiti s-ar afla la originea epidemiei de holeră care a ucis 2.120 de oameni şi a contaminat alte 92.000 de persoane, informează site-ul francez Rue89. În raportul său - confidenţial, dar citat miercuri de France 2 - profesorul scrie: 'Misiunea de investigare relevă caracterul sever şi neobişnuit al acestei epidemii a cărei origine importată nu ridică nicio îndoială. Ea a demarat în împrejurimile taberei Minustah /Misiunea Naţiunilor Unite pentru stabilizare a în Haiti/.' Potrivit ediţiei de joi a cotidianului francez Liberation, o sursă medicală confirmă că focarul infecţios a plecat din tabăra nepaleză. În octombrie, un studiu efectuat de Centrele de prevenire şi control a maladiilor /CDC/ din Atlanta conchisese deja că bac teria de holeră care face ravagii în Haiti este de origine sud-asiatică. În fiecare an, Nepalul cunoaşte puseuri recurente de holeră. În septembrie, când epidemia bântuia în Nepal, soldaţi onusieni părăseau ţara pentru a veni în ajutorul populaţiei haitiene. Când epidemia a debutat pe insulă, haitienii i-au acuzat foarte repede pe soldaţii asiatici că au introdus holera printr-o bază în regiunea rurală de pe râul Artibonite, unde au apărut primele cazuri de contaminare. Zvonurile potrivit cărora soldaţi nepalezi şi-ar fi deversat excrementele într-un afluent al râului au alimentat atunci tensiunile. Unii haitieni au atacat cu violenţă forţele de menţinere a păcii şi au cerut plecarea lor. Soldaţii s-au apărat prin tiruri cu gaze lacrimogene, dar nu numai. Bilanţul a fost de trei morţi şi 20 de răniţi. Acest raport face deci cel puţin nepotrivite numeroasele dezminţiri ale ONU. Citat de Liberation, un purtător de cuvânt al ONU, Martin Nesirky, declara în 7 decembrie la New Yo rk: 'Misiunea a efectuat un anumit număr de teste în apa din interiorul taberei şi între tabără şi râu: toate rezultatele au fost negative.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Victime ale zborurilor secrete ale CIA cer reparaţii justiţiei americane sus


Cinci victime ale zborurilor secrete ale CIA - program instituit după atentatele din 11 septembrie 2001 pentru a transporta suspecţi de terorism şi a-i interoga în străinătate - au făcut recurs în faţa Curţii Supreme a SUA la o decizie a Curţii de apel care le interzicea să-şi continue acţiunea în justiţie în numele 'secretului de stat', informează AFP. Cei cinci bărbaţi - un egiptean, un italian, un yemenit, un irakian şi un etiopian /ultimii doi fiind şi rezidenţi britanici legali/ - depuseseră o reclamaţie în mai 2007 împotriva companiei aeriene Jeppesen Dataplan, o filială a Boeing, reproşându-i că a sprijinit transferuri de suspecţi de terorism spre închisori din afara teritoriului SUA, în special în Maroc şi Egipt. Cei cinci reclamanţi afirmă că au fost răpiţi, transportaţi spre aceste ţări şi remişi agenţilor CIA sau guvernelor străine pentru a fi torturaţi. Unii dintre ei au sfârşit prin a ajunge la Guantanamo şi au fost eliberaţi, dar doi sunt în continuare în închisori, în Egipt şi Maroc. Faptele s-au derulat sub administraţia Bush, care a recunoscut că - după atentatele din 11 septembrie - acest tip de transferuri au avut loc şi sunt documentate pe larg de Asociaţia americană de apărare a libertăţilor civile /ACLU/, care îi susţine pe reclamanţi. În demersul înaintat Curţii supreme, ACLU arată că avionul utilizat între 2001-2003 pentru a-i transporta pe deţinuţi în secret era mereu acelaşi şi că zborurile erau planificate de Jeppesen. Într-un comunicat emis joi, ACLU aminteşte că 'la ora actuală nicio victimă a programului de tortură al administraţiei Bush nu a fost audiată de justiţie'. Administraţia Bush, iar apoi administraţia Obama, au făcut totul pentru a stopa procedura judiciară, argumentându-şi dispoziţiile prin 'secretul de stat'. În aprilie 2009, Curtea de apel din San Francisco - formată din trei judecători - a refuzat totuşi să dea curs cererii procurorilor federali şi a dat reclamanţilor dreptul să- şi continue acţiunea în justiţie. Dar în septembrie 2010, aceeaşi curte de apel - în formaţie completă de această dată - a estimat cu şase voturi împotriva a cinci că 'secretul de stat' prevalează. Curtea supremă ar urma să decidă în cursul iernii dacă acceptă să examineze dosarul.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Iranianca Sakineh - condamnată la moarte prin lapidare - a fost eliberată sus


Iranianca Sakineh Mohammadi-Ashtiani - condamnată la moarte prin lapidare de justiţia iraniană şi în favoarea căreia comunitatea internaţională s-a mobilizat - a fost eliberată joi, împreună cu fiul şi cu avocatul său, a anunţat Comitetul internaţional antilapidare, cu sediul în Germania, citat de AFP. Ea fusese condamnată la moarte de două tribunale diferite în 2006 pentru inplicare în uciderea soţului ei şi pentru adulter. Condamnarea pentru omor a fost comutată în 10 ani închisoare de o curte de apel în 2007, dar condamnarea la moarte prin lapidare pentru adulter a fost confirmată în acelaşi an de altă curte de apel. Publicitatea făcută acestui caz în luna iulie de către asociaţii ale drepturilor omului a provocat o vie emoţie în Occident, numeroase ţări cerând ca această sentinţă 'barbară' să nu fie aplicată.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Uniunea Africană a suspendat Coasta de Fildeş sus


Uniunea Africană a suspendat - joi - Coasta de Fildeş ca urmare a refuzului preşedintelui aflat la final de mandat Laurent Gbagbo de a respecta verdictul urnelor care a conferit vuctoria în alegerile prezidenţiale rivalului său Alassane Ouattara, informează AFP. Prin această decizie, Coastei de Fildeş i se interzice să mai participe la orice activitate a organelor UA până când exercitarea efectivă a puterii va fi preluată de 'preşedintele ales democratic' Alassane Ouattara, a declarat presei comisarul pentru pace şi securitate Lamtane Lamamra. Decizia UA intervine în urma unei reuniuni a Comitetului său pentru pace şi securitate /CPS/ la sediul organizaţiei, în Addis Abeba.


EVENIMENT - Ion Iliescu ar fi decretat comutarea sentinţei capitale aplicate Ceauşeştilor în detenţie pe viaţă sus


Un document făcut public ieri de liderul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, ar putea schimba fundamental istoria Revoluţiei. Actul, care poartă semnătura lui Ion Iliescu, stipulează, negru pe alb, că preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale decretează 'comutarea pedepsei capitale privindu-i pe condamnaţii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena la detenţie pe viaţă'.
Explicaţia? 'În vederea stopării vărsării de sânge, condamnatul a luat parte activă la încetarea luptelor din partea tuturor trupelor de securitate printr-un ordin ferm dat în acest sens', precizează documentul. Actul obţinut de publicaţia electronică 'Lumea Justiţiei' arată un Ion Iliescu autointitulat 'preşedinte interimar al României', care dovedeşte clemenţă faţă de părinţii săi politici.
Ipoteza redactării decretului în intervalul de timp scurs între pronunţarea sentinţei capitale şi execuţia cuplului Ceauşescu e aproape exclusă. Varianta plauzibilă ar fi ca documentul să fi fost scris înainte de finalizarea procesului, dar motivele din spatele unei astfel de decizii rămân încă subiect de speculaţii.
Aflat la Craiova, într-o conferinţă, fostul preşedinte Ion Iliescu a catalogat dezvăluirea Asociaţiei 21 Decembrie drept o 'făcătură mizerabilă' şi a spus că se gândeşte chiar să-l dea în judecată pe Teodor Mărieş.
- IPOTEZĂ-ŞOC: A vrut Iliescu să oprească execuţia Ceauşeştilor? (Evenimentul zilei)


EVENIMENT - Din casa lui Ceauşescu, Tismăneanu l-a învăţat pe Băsescu anticomunismul sus


Vladimir Tismăneanu a scos din buzunarul Administraţiei Prezidenţiale peste 32.000 de euro pentru a elabora un raport despre dictatura co¬munistă din România şi pentru a-l sfătui pe şeful statului cum să aplice măsurile de 'repudiere şi condamnare a comunismului' formulate în raport.
Deşi Vladimir Tismăneanu a declarat în repetate rânduri că activitatea sa din ograda Administraţiei Prezidenţiale a fost prestată 'pro bono', adică fără plată, un document trimis de Preşedinţie către Grupul de Investigaţii Politice arată că pentru prestaţiile efectuate istoricul a decontat 114.770 de lei, adică 32.000 de euro.
Deconturile pot fi făcute, conform regulamentului comisiei în care a activat Tismăneanu, pentru 'cheltuelile de transport, cazare şi diurnă'. Cu alte cuvinte, Tismăneanu a primit masă, casă şi maşină de la stat ca să-i spună lui Traian Băsescu cum să condamne comunismul mai eficient. Şi prima măsură de condamnare a comunismului a fost chiar instalarea lui Vladimir Tismăneanu în casa lui Nicolae Ceauşescu din Bulevardul Primăverii, susţin surse autorizate, la care a apelat Jurnalul Naţional.
- Din casa lui Ceauşescu, Tismăneanu l-a învăţat pe Băsescu anticomunismul (Jurnalul National)
- Cotroceni. Deconturi dubioase de 115.000 de lei (Puterea)

0 Response to "Revista Presei 10 decembrie 2010"

Trimiteți un comentariu