[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 20 ianuarie 2011

Posted by PressUpdate joi, 20 ianuarie 2011 09:33

Sumar

POLITIC - Ce şanse ar avea în teritoriu o alianţă PSD-PNL

Liderii social-democraţi au participat miercuri la un Birou Permanent cu tema stadiul negocierilor PSD-PNL în vederea semnării protocolului noii alianţe. Potrivit declaraţiilor unora dintre participanţi, în proporţie de peste 90 la sută, aceasta are toate şansele să se nască în februarie.
Toţi cei prezenţi s-au declarat, în unanimitate de acord, cu idea că alianţa cu ACD este necesar să se parafeze cât de repede posibil. 'Nu a existat nicio opinie contrară. Doar opinii de completare a protocolului, în sensul inlcluderii, clar, în protocol, a interdicţiei ca vreunul din partidele semnatare să colaboreze, în vreun fel sau pe vreo linie, la nivel central sau în teritoriu cu PDL' a declarat pentru Gândul, vicepreşedintele Ion Chelaru.
În timp ce la centru, neogocierile cu liberalii sunt încă în derulare, în teritoriu social-democraţii şi liberalii, care s-au atacat dur în trecut, se văd nevoiţi acum să coabiteze în baza alianţei. Un judeţ în care liderii PSD şi PNL trebuie 'compatibilizaţi' este Vrancea. Liberalul Nini Săpunaru deja vorbeşte despre candidatura sa la Primăria Focşani, dar şeful Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan (PSD), va lua în calcul, cel mai probabil, să susţină un social-democrat pentru această funcţie - arată Adevărul.
La Bacău se discută deja despre un tandem PSD - PNL şi actualul preşedinte al CJ, Dragoş Benea (PSD), şi primarul în funcţie, liberalul Romeo Stavarache, vor candida pentru aceleaşi funcţii. Numai că, în 2004 şi în 2009, Romeo Stavarache a câştigat primăria Bacău cu un puternic mesaj anti-PSD.
La Constanţa, primarul Radu Mazăre spune că divergenţele avute în urmă cu câţiva ani cu liberalul Puiu Haşotti sunt acum depăşite.
Iliescu nu vrea să împartă fifty-fifty cu liberalii: 'Ce e aia paritate? Asta e gândire mecanică' - titrează Gândul.
PNL-iştii din Botoşani nu vor să rupă alianţa cu PDL din judeţ, deşi liderii de la centru le-au impus să colaboreze de acum încolo cu PSD - scrie Evenimentul zilei.
- Victor Ponta şi-a liniştit baronii (Adevarul)
- SĂGEATA ÎN TRANDAFIRI: PSD şi PNL desenează noua siglă. Conducerea PSD către baroni: 'Rupeţi-o cu PDL la toate nivelurile!' PLANUL LUI ILIESCU (Gandul)
- Iliescu nu vrea să împartă fifty-fifty cu liberalii: 'Ce e aia paritate? Asta e gândire mecanică' (Gandul)
- Liberalii din Botoşani refuză ruperea de PDL (Evenimentul zilei)


POLITIC - Dinu Patriciu: 'Aş susţine un nou partid'

Patronul grupului Adevărul, fost lider liberal, nu pare prea încântat de alianţa dintre PNL şi PC şi nu crede că 'ar trebui să existe monedă de schimb între presă şi politică'.
Dinu Patriciu mărturiseşte - într-un interviu acordat României libere - că implicarea sa în campania din 2009 a dăunat credibilităţii trustului pe care-l patronează. Patriciu consideră că în partidele româneşti e nevoie de un nou schimb de generaţii, de aceea ar miza şi ar fi dispus să susţină un partid nou.
'Partidele trebuie să facă şi ele un schimb de generaţii. Doi tineri profesori şi un tânăr procuror, Emil Boc, Crin Antonescu, Victor Ponta. Despre ce vorbim? Eu mă gândesc la oameni cu experienţă în mari corporaţii, cu şcoli serioase în spate, care ştiu cum funcţionează lumea de astăzi. Politica nu poate fi o meserie şi nu se poate face politică cu salariaţi. Politica se face cu oameni independenţi material', declară Dinu Patriciu.
- Dinu Patriciu: 'Aş susţine un nou partid' (Romania libera)


POLITIC - Cristian Diaconescu ar vrea alianţă cu PDL

După ce a ratat funcţia de ministru de externe, ministru al justiţiei şi fotoliul de preşedinte al Senatului, Cristian Diaconescu s-a apucat să redacteze strategii pentru ca el şi colegii săi să nu rămână în afara Parlamentului după 2012. El a propus ca UNPR să încheie o alianţă electorală pentru viitoarele alegeri, primii parteneri vizaţi fiind cei de la PDL - scrie Puterea.
Scenariul lansat de Cristian Diaconescu nu este pe placul democrat-liberalilor, în opinia cărora PDL nu ar avea nimic de câştigat dacă l-ar pune în practică. 'Prioritară pentru PDL este clarificarea identitară, care s-ar putea realiza în cursul acestui an, în urma alegerilor interne. Anul viitor am putea discuta. Dar să nu ne legăm de un partid satelit, nu avem nevoie de aşa ceva!', a comentat europarlamentarul PDL Cristian Preda, citat de Adevărul.
Ideea lui Cristian Diaconescu este respinsă şi de deputatul Sever Voinescu, în opinia căruia, PDL nu ar avea nimic de câştigat în eventualitatea unei astfel de alianţe.
De aceeaşi părere a fost şi vicepreşedintele PDL Petru Filip, care a declarat că o astfel de asociere nu-şi are rostul, în condiţiile în care cele două formaţiuni alcătuiesc deja un parteneriat pentru guvernare.
- Cristian Diaconescu se teme să nu rămână copil de mingi (Puterea)
- PDL trânteşte uşa-n nas UNPR (Adevarul)
- O eventuală alianţă PDL-UNPR - sperietoare pentru Ponta şi Crin (Curentul)



Continua

EDITORIAL Cel mai prost manager

POLITIC Ce şanse ar avea în teritoriu o alianţă PSD-PNL

Dinu Patriciu: 'Aş susţine un nou partid'

Cristian Diaconescu ar vrea alianţă cu PDL

Ce spun PDL-iştii despre schimbul de generaţii cerut de Băsescu

Udrea l-a băgat pe Boc în gura Americii

Udrea: opozanţii Legii Capitalei au intrat în rolul de 'baroni de Bucureşti'

Radicalii maghiari au început reorganizarea PCM

Parcare de 13,25 milioane de lei pentru parlamentari

Vanghelie, prezentat în America drept primarul Bucureştiului

Vadim îi reclamă pe Băsescu, Udrea şi Boc la Interpol şi FBI

Mazăre: În Caraibe mi-a plăcut, dar nu mă mai duc, localnicii sunt foarte aroganţi

ECONOMIC Bechtel ar vrea la Cerrnavodă

Cui îi foloseşte Legea energiei verzi ?

'Fondul Proprietatea' îmbie fondurile private de pensii

Constanţa, lider la taxe

Victor Tarhon, preşedintele CJ Tulcea: 'În Delta Dunării nu există braconieri'

Ţara cu 680 de maşini de peste 200.000 de euro

SOCIAL Cu cât cresc/scad pensiile militarilor cu vechime completă/imcompletă ?

Ce surprize ar putea aduce Codul Muncii

Alocaţia familială va fi sistată dacă nota la purtare a copilului scade sub 8

Proces câştigat de o absolventă a Universităţii 'Spiru Haret'

Facturi mai mari la energie termică

Ce nu rezolvă noul sistem informatic al CNAS

Tratamentele în străinătate, decontate în UE

Peste 30 de români pleacă anual la centrele Microsoft din SUA, Irlanda şi Danemarca

Judecata ţigănească taie justiţia românească - un rrom şi-a mutilat nevasta ca să-şi răscumpere onoarea

BOR nu are mercurial şi respinge vrăjitoarele

JUSTIŢIE Cine face presiuni asupra magistaţilor

Generalul Rugină i-a angajat în fals pe prietenii chestorului Pătraşcu de la MAI

'Unchiu' şi 'Marele blond' din dosarul permiselor ilegale de la Bucureşti

SPORT Handbal masculin: România - Australia 29-14, la CM din Suedia

Hochei: HSC Miercurea Ciuc a preluat conducerea în finala Ligii Mol

Sală de sport de 1 milion de euro, inaugurată la Reşiţa

INTERNAŢIONAL AGERPRES Traian Igaş: Mizăm pe sprijinul Olandei în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen

Spaţiu Schengen: România mai mult pregătită decât Bulgaria /ministru/

Barack Obama cere Chinei să ajusteze cursul yuanului şi să dialogheze cu Dalai Lama

Hu Jintao doreşte ca armatele chineză şi americană să coopereze mai mult

SUA: Camera Reprezentanţilor votează abrogarea reformei sănătăţii

Tiruri la Tucson: suspectul inculpat de un juriu popular

EVENIMENT Sorin Dănilescu, şeful Intact Interactive, s-a sinucis aruncându-se de la balcon

Trezorierul Ivaşcu, de la PDL, a mai încheiat un contract cu STS

SOV şi-a rupt piciorul

Paţurcă şi preşedinţii


-- in detaliu --

EDITORIAL - Cel mai prost manager sus


Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni că statul este o structură total ineficientă. Orice activitate pe care autorităţile o gestionează este sortită, aproape invariabil, eşecului. Exemplele sunt nenumărate: de la marile proiecte de infrastructură la promovarea turismului; de la programul de restructurare a aparatului bugetar la proiectele edilitare; de la strategia fiscală la absorbţia fondurilor europene; de la recalcularea pensiilor la managementul societăţilor de stat.
În ultima săptămână, Stefan Wagstyl, editor la prestigioasa publicaţie 'Financial Times', Greg Konieczny, directorul Fondului Proprietatea, şi Mark Mobius, preşedintele executiv al Franklin Templeton (administratorul Fondului Proprietatea), au atacat în termeni duri incompetenţa şi corupţia care sugrumă Guvernul de la Bucureşti - arată Lucian Pop în Adevărul.
Greg Konieczny, directorul Fondului Proprietatea, într-un interviu acordat ziarului 'Adevărul': 'Companiile de stat au fost conduse până acum de miniştri, nu de manageri, iar deciziile proaste ale Guvernului au diminuat profitul pe care l-ar fi putut obţine societăţile energetice; nu vom tolera situaţii unde companiile din portofoliul nostru vor vinde produse sub preţul pieţei sau vor cumpăra produse şi servicii la preţuri prea mari. Este clar că acest lucru nu face bine companiilor şi este greu de înţeles de ce apar astfel de situaţii; aduceţi Hidroelectrica şi Nuclearelectrica pe bursă şi atrageţi investiţii străine'.
- Cel mai prost manager (Adevarul)


POLITIC - Ce şanse ar avea în teritoriu o alianţă PSD-PNL sus


Liderii social-democraţi au participat miercuri la un Birou Permanent cu tema stadiul negocierilor PSD-PNL în vederea semnării protocolului noii alianţe. Potrivit declaraţiilor unora dintre participanţi, în proporţie de peste 90 la sută, aceasta are toate şansele să se nască în februarie.
Toţi cei prezenţi s-au declarat, în unanimitate de acord, cu idea că alianţa cu ACD este necesar să se parafeze cât de repede posibil. 'Nu a existat nicio opinie contrară. Doar opinii de completare a protocolului, în sensul inlcluderii, clar, în protocol, a interdicţiei ca vreunul din partidele semnatare să colaboreze, în vreun fel sau pe vreo linie, la nivel central sau în teritoriu cu PDL' a declarat pentru Gândul, vicepreşedintele Ion Chelaru.
În timp ce la centru, neogocierile cu liberalii sunt încă în derulare, în teritoriu social-democraţii şi liberalii, care s-au atacat dur în trecut, se văd nevoiţi acum să coabiteze în baza alianţei. Un judeţ în care liderii PSD şi PNL trebuie 'compatibilizaţi' este Vrancea. Liberalul Nini Săpunaru deja vorbeşte despre candidatura sa la Primăria Focşani, dar şeful Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan (PSD), va lua în calcul, cel mai probabil, să susţină un social-democrat pentru această funcţie - arată Adevărul.
La Bacău se discută deja despre un tandem PSD - PNL şi actualul preşedinte al CJ, Dragoş Benea (PSD), şi primarul în funcţie, liberalul Romeo Stavarache, vor candida pentru aceleaşi funcţii. Numai că, în 2004 şi în 2009, Romeo Stavarache a câştigat primăria Bacău cu un puternic mesaj anti-PSD.
La Constanţa, primarul Radu Mazăre spune că divergenţele avute în urmă cu câţiva ani cu liberalul Puiu Haşotti sunt acum depăşite.
Iliescu nu vrea să împartă fifty-fifty cu liberalii: 'Ce e aia paritate? Asta e gândire mecanică' - titrează Gândul.
PNL-iştii din Botoşani nu vor să rupă alianţa cu PDL din judeţ, deşi liderii de la centru le-au impus să colaboreze de acum încolo cu PSD - scrie Evenimentul zilei.
- Victor Ponta şi-a liniştit baronii (Adevarul)
- SĂGEATA ÎN TRANDAFIRI: PSD şi PNL desenează noua siglă. Conducerea PSD către baroni: 'Rupeţi-o cu PDL la toate nivelurile!' PLANUL LUI ILIESCU (Gandul)
- Iliescu nu vrea să împartă fifty-fifty cu liberalii: 'Ce e aia paritate? Asta e gândire mecanică' (Gandul)
- Liberalii din Botoşani refuză ruperea de PDL (Evenimentul zilei)


POLITIC - Dinu Patriciu: 'Aş susţine un nou partid' sus


Patronul grupului Adevărul, fost lider liberal, nu pare prea încântat de alianţa dintre PNL şi PC şi nu crede că 'ar trebui să existe monedă de schimb între presă şi politică'.
Dinu Patriciu mărturiseşte - într-un interviu acordat României libere - că implicarea sa în campania din 2009 a dăunat credibilităţii trustului pe care-l patronează. Patriciu consideră că în partidele româneşti e nevoie de un nou schimb de generaţii, de aceea ar miza şi ar fi dispus să susţină un partid nou.
'Partidele trebuie să facă şi ele un schimb de generaţii. Doi tineri profesori şi un tânăr procuror, Emil Boc, Crin Antonescu, Victor Ponta. Despre ce vorbim? Eu mă gândesc la oameni cu experienţă în mari corporaţii, cu şcoli serioase în spate, care ştiu cum funcţionează lumea de astăzi. Politica nu poate fi o meserie şi nu se poate face politică cu salariaţi. Politica se face cu oameni independenţi material', declară Dinu Patriciu.
- Dinu Patriciu: 'Aş susţine un nou partid' (Romania libera)


POLITIC - Cristian Diaconescu ar vrea alianţă cu PDL sus


După ce a ratat funcţia de ministru de externe, ministru al justiţiei şi fotoliul de preşedinte al Senatului, Cristian Diaconescu s-a apucat să redacteze strategii pentru ca el şi colegii săi să nu rămână în afara Parlamentului după 2012. El a propus ca UNPR să încheie o alianţă electorală pentru viitoarele alegeri, primii parteneri vizaţi fiind cei de la PDL - scrie Puterea.
Scenariul lansat de Cristian Diaconescu nu este pe placul democrat-liberalilor, în opinia cărora PDL nu ar avea nimic de câştigat dacă l-ar pune în practică. 'Prioritară pentru PDL este clarificarea identitară, care s-ar putea realiza în cursul acestui an, în urma alegerilor interne. Anul viitor am putea discuta. Dar să nu ne legăm de un partid satelit, nu avem nevoie de aşa ceva!', a comentat europarlamentarul PDL Cristian Preda, citat de Adevărul.
Ideea lui Cristian Diaconescu este respinsă şi de deputatul Sever Voinescu, în opinia căruia, PDL nu ar avea nimic de câştigat în eventualitatea unei astfel de alianţe.
De aceeaşi părere a fost şi vicepreşedintele PDL Petru Filip, care a declarat că o astfel de asociere nu-şi are rostul, în condiţiile în care cele două formaţiuni alcătuiesc deja un parteneriat pentru guvernare.
- Cristian Diaconescu se teme să nu rămână copil de mingi (Puterea)
- PDL trânteşte uşa-n nas UNPR (Adevarul)
- O eventuală alianţă PDL-UNPR - sperietoare pentru Ponta şi Crin (Curentul)


POLITIC - Ce spun PDL-iştii despre schimbul de generaţii cerut de Băsescu sus


În aşteptarea stabilirii unei date a Congresului, PDL-iştii se mulţumesc să-i dea dreptate preşedintelui Traian Băsescu care le-a pus ieri în vedere să permită accesul la vârful partidului unei noi garnituri de lideri.
Schimbul de generalii la vârful partidului 'este obligatoriu', consideră deputatul PDL Sever Voinescu, care însă nu mai este atât de sigur atunci când vine vorba despre disponibilitatea 'gărzii vechi' de a face pasul înapoi.
'Ar fi păcat să nu se schimbe nimic la Congres', este de părere şi deputatul Raluca Turcan, care consideră că în noua echipă de conducere trebuie să fie una echilibrată în care să se regăsească atât lideri cu experienţă ai partidului, cât şi oameni tineri dornici să promoveze un proiect politic de dreapta.
'PDL e în faţa unei mari provocări. Spectrul politic pare să se clarifice, pe stânga odată cu alianţa PSD-PNL, iar culoarul de dreapta rămâne liber. PDL trebuie să promoveze politicile publice de dreapta', a spus, pentru EVZ, deputatul democrat-liberal.
- Ce spun PDL-iştii despre schimbul de generaţii cerut de Băsescu (Evenimentul zilei)


POLITIC - Udrea l-a băgat pe Boc în gura Americii sus


Noua legea privind publicitatea stradală, făcută după bunul plac al ministrului Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, riscă să declanşeze un scandal la nivel internaţional. Jurnalul Naţional a intrat în posesia unei scrisori pe care premierul Emil Boc a primit-o de la ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark H. Gitenstein. Deşi este folosit un limbaj diplomatic, Mark H. Gitenstein este foarte ferm şi îi atrage atenţia lui Emil Boc că legea promovată de Elena Udrea privind piaţa outdoor încalcă principiile internaţionale de comerţ.
'Nu cred că este în intenţia Guvernului Dvs. să aprobe o astfel de hotărâre care nu respectă principiile de concurenţă de pe piaţa UE şi cele stabilite de Organizaţia Mondială de Comerţ, şi principiile trata¬tului naţional la care investitorii ame¬ricani au dreptul. Astfel de hotărâri, indiferent de motivaţie, nu conduc la îmbunătăţirea mediului de afaceri din România sau a percepţiei oamenilor de afaceri străini, inclusiv a companiilor americane care au nevoie de sprijinul nostru. Doresc să vă rog să reexaminaţi această legislaţie cu grijă şi să descurajaţi aprobarea acesteia de către Cabinet în forma actuală', îi comunică ambasadorul SUA premierului Boc.
- Udrea l-a băgat pe Boc în gura Americii (Jurnalul National)


POLITIC - Udrea: opozanţii Legii Capitalei au intrat în rolul de 'baroni de Bucureşti' sus


'Cei care se opun acestui proiect o fac pentru că şi-au intrat în rolul de 'baroni de Bucureşti', care au propriile lor 'curţi' şi cred că nimic nu-i mai poate mişca din loc. Sunt oameni care s-au dedulcit la banii foarte mulţi pe care-i au pe mână. Spre exemplu, s-a ajuns în situaţia ca Sectorul 1 să aibă un buget de 1,8 miliarde de lei, în timp ce Sectorul 5 are doar 300 de milioane. Adică de 6 ori mai mult, în condiţiile în care populaţia Sectorului 1 este mai mică', potrivit preşedintelui PDL. 'Vocalul primar Chiliman uită să spună că are un buget cât al Primăriei Generale, după ce se scad subvenţiile acordate RADET şi RATB. E normal, deci, ca Andrei Chiliman, despre ale cărui tunuri a tot scris presa, să nu vrea să renunţe la postul său de acum. Exemplul tuturor capitalelor europene, fără excepţie, arată că Bucureştiul are nevoie de o reformă administrativă şi chiar politică. Nu putem păstra acest model ceauşist desăvârşit pe vremea lui Adrian Năst ase: şase oraşe într-unul singur, fiecare cu aparatul său administrativ', susţine Elena Udrea pe blogul său.
- Udrea despre opozanţii Legii Capitalei: Au intrat în rolul de 'baroni de Bucureşti', s-au dedulcit la bani (Curierul national)


POLITIC - Radicalii maghiari au început reorganizarea PCM sus


Organizaţiile Judeţene a Partidului Civic Maghiar se pregătesc de alegeri. În acest scop, liderii organizaţiilor judeţene ale radicalilor maghiari au înfiinţaţ Forul Coordonator al Organizaţiilor Judeţene (FCOJ), din care fac parte preşedinţii şi vicepreşedinţii în funcţie ai organizaţiilor judeţene. 'FCOJ se autodefineşte ca organ coordonator şi decizional al Partidului Civic Maghiar, al cărui scop este ajutarea, coordonarea activităţii organizaţiilor judeţene, precum şi pregătirea deciziilor importante şi a poziţiilor politice ale Prezidiului Naţional al PCM', a declarat Zsolt Olvedi, purtător de cuvânt al PCM Mureş, potrivit căruia conducerea noului for revine pentru următorii doi ani liderului PCM Mureş, Gyorgy Laszlo. Olvedi a precizat totodată că atribuţile FCOJ constă în extinderea sferei de activitate a PCM la nivel judeţean.
- Radicalii maghiari au început reorganizarea PCM (Romania libera)


POLITIC - Parcare de 13,25 milioane de lei pentru parlamentari sus


Curtea interioară a Casei Poporului adăposteşte ruinele stadionului Republicii, sub care se află o parcare subterană cu 519 locuri destinată parlamentarilor români. Şoferii demnitarilor folosesc această parcare încă din anul 1994, când ruinele au fost trecute în administrarea Camerei Deputaţilor. La scurt timp după preluare, Camera Deputaţilor a început să aloce în fiecare an bani de la bugetul de stat pentru investiţii. Ultima investiţie se ridică la aproximativ 13,25 milioane de lei, bani alocaţi pentru 'definitivarea şi amenajarea Parcajului Subteran de pe platforma Palatului Parlamentului'. În realitatea se va construi o spălătorie auto şi se vor executa lucrări de terasamente, hidroizolaţii, drenaj, reţele electrice de iluminat exterior etc. La licitaţia organizată de Camera Depu¬taţilor pentru atribuirea acestui contract de lucrări s-au înscris şapte firme, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Controversatul contract a fost atribuit firmei Construct Co. Grup, care a depus o ofertă în valoare de 12,71 milioane de lei cu tot cu TVA, deşi au existat şi alte oferte mai avantajoase - susţine Jurnalul Naţional.
- Comoara îngropată în pivniţa Palatului Parlamentului (Jurnalul National)


POLITIC - Vanghelie, prezentat în America drept primarul Bucureştiului sus


Marian Vanghelie a reuşit în capitala Americii ceea ce nu a reuşit în capitala de la noi: să ajungă primarul general al Bucureştilor. Dus de Cozmin Guşă în vizită oficială în Washington, Marian Vanghelie i-a 'capacitat' pe americani într-atât de tare încât primarul Washingtonului a crezut că se întâlneşte cu edilul Bucureştiului, nu doar cu primarul celui mai sărac sector al Capitalei.
Primarul sectorului 5 face zilele acestea o vizită oficială în SUA. În Washington, mai precis. Marian Vanghelie bifează întâlnire după întâlnire cu personalităţi americane. Cel puţin aşa susţin comunicatele primăriei pe care o conduce. Una dintre întâlnirile lui Vanghelie este confirmată şi de americani: cea cu Vincent Gray, primarul Washingtonului. Cu o mică diferenţă totuşi: americanii nu ştiu că se întâlnesc cu Marian Vanghelie, primarul sectorului 5 al municipiului Bucureşti, ci cu Daniel Vanghelie, primarul Bucureştiului. Informaţia este prezentă chiar pe site-ul oficial al primarului capitalei americane, www.mayor.dc.gov, unde este afişată agenda de întâlniri a lui Gray. Deşi pe pagina de internet a primarului american vizita e programată pentru 18 ianuarie, turul american al lui Vanghelie începe pe data de 19. Americanii precizează, totuşi, pe site-ul www.mayor.dc.gov că agenda domnului Vincent Gray 'se poate schimba în orice moment'.
- Vanghelie, prezentat în America drept primarul Bucureştiului (Puterea)


POLITIC - Vadim îi reclamă pe Băsescu, Udrea şi Boc la Interpol şi FBI sus


'Stimaţi domni, avînd în vedere scandalurile de corupţie care zdruncină comunitatea internaţională în ultimii ani - Bernard Madoff (fostul şef al NASDAQ), Ali Ben (fostul preşedinte al Tunisiei) ş.a. - vă rog să vă sesizaţi şi să verificaţi acuzaţiile grave, de mare corupţie, care le sînt aduse unor politicieni şi magistraţi din România. În diferite medii din ţara noastră, inclusiv în presă, se vehiculează informaţii alarmante despre imense sume de bani pe care aceştia le-au depus în bănci străine (pe numele lor sau pe numele unor rude şi cunoştinţe). Provenienţa acestor averi e scandaloasă: deturnări de fonduri, privatizări frauduloase, afaceri cu statul, trafic cu armament, evaziune fiscală, returnări ilegale de TVA, retrocedări necinstite (care au făcut victime omeneşti), spălare de bani, încălcări ale embargourilor internaţionale, mită etc. Pe scurt: CRIMĂ ORGANIZATĂ. Fără comentarii inutile, vă voi supune atenţiei cîteva cazuri răsunătoare pe care, prin forţa lucrurilor, nu le pot elucida singur, avînd în vedere că un om politic nu dispune de pîrghiile necesare', scrie Corneliu Vadim Tudor.
- Vadim îi reclamă pe Băsescu, Udrea şi Boc la Interpol şi FBI (Romania libera)


POLITIC - Mazăre: În Caraibe mi-a plăcut, dar nu mă mai duc, localnicii sunt foarte aroganţi sus


Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a spus că i-a plăcut vacanţa în Insulele Caraibe, însă nu mai vrea să meargă niciodată acolo pentru că localnicii sunt 'foarte aroganţi'.
'În Caraibe mi-a plăcut, dar nu mă mai duc niciodată. Sunt foarte aroganţi. Sunt negri din ţări care şi-au luat independenţa prin anii '70', a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Radu Mazăre, potrivit cotidianul.ro.
El a spus că a fost încântat de locurile frumoase şi a precizat că cel mai mult i-a plăcut vântul, pentru că a putut practica kitesurf.
'Destul de frumoase locurile, nu era turism de masă, erau foarte multe conace în fostele colonii englezeşti, Barbados, Santa Lucia, spre exemplu, conace ale boielor englezi care îşi petrec acolo vacanţele. Mi-a plăcut vântul', a mai spus Mazăre.
- Mazăre: În Caraibe mi-a plăcut, dar nu mă mai duc, localnicii sunt foarte aroganţi (Cotidianul)


ECONOMIC - Bechtel ar vrea la Cerrnavodă sus


Canadienii de la Lavalin, ruşii de la Atomtechnoprom şi americanii de la Bechtel vor să intre în EnergoNuclear. Cehii de la CEZ au renunţat deja, iar nemţii de la RWE sunt pe picior de plecare. Statul român are acum 60%, dar nu-şi permite să investească pentru mai mult de 40% din proiectul reactoarelor 3 şi 4.
Energia nucleară care va fi produsă de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă atrage ca un magnet investitorii care nu au dificultăţi financiare sau nu sunt implicaţi în alte proiecte costisitoare. La termenul-limită pentru depunerea scrisorilor de intenţie, americanii de la Bechtel şi alte două consorţii (primul format din patru firme ruseşti, iar cel de-al doilea din canadieni, italieni şi români) şi-au arătat interesul faţă de construcţia reactoarelor 3 şi 4 , deşi în ultimul timp două mari companii s-au retras sau au anunţat că se vor retrage din acest proiect.
Pe de altă parte, surse din domeniu au declarat pentru Curierul Naţional că Ministerul Economiei şi-ar putea reduce participaţia pe care o deţine prin Nuclearelectrica la aproximativ 40%, ceea ce înseamnă că va fi destul pentru noi investitori.
- Americanii de la Bechtel care construiesc Autostrada Transilvania au înaintat până la Cernavodă. Când România se ceartă cu Franţa şi Germania, SUA câştigă (Gandul)
- Afacerea reactoarelor nucleare 3 si 4 de la Cernavoda a atras Bechtel si un sponsor PDL (Financiarul)
- Rocadă nucleară de 4 miliarde de euro (Curierul national)


ECONOMIC - Cui îi foloseşte Legea energiei verzi ? sus


Autorităţile se aşteaptă ca Executivul european să nu aprobe noua lege a energiei regenerabile în forma actuală, astfel că aplicarea ei va întârzia cu alte câteva luni. Presiunile făcute de investitori în Parlament au contribuit la adoptarea unei legi care nu respectă procedurile europene, spune preşedintele Consiliului Concurenţei.
Aplicarea legii privind promovarea energiei regenerabile va mai întârzia cel puţin trei luni, aceasta în cazul fericit în care Comisia Europeană o va aviza în forma actuală. Actul normativ, adoptat în 2008, nu este nici în prezent aplicat.
'Această lege este un fiasco pentru autorităţile române, pentru că nu a respectat procedurile europene de avizare', susţine Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. El a arătat că legea ar fi trebuit să aibă avizul Comisiei înainte de aprobarea în Parlament.
- Legea energiei verzi, un eşec şi pentru autorităţi, şi pentru investitori (Adevarul)
- Două probleme pentru paradisul eolian: legislaţia este un 'fiasco', iar reţeaua este prea mică. Ce spun investitorii? (Ziarul financiar)


ECONOMIC - 'Fondul Proprietatea' îmbie fondurile private de pensii sus


Administratorii fondurilor private de pensii văd listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti (n.r programată pentru 25 ianuarie) drept o oportunitate, fiind atraşi în principal de expunerea pe care le-ar oferi-o pe sectorul energetic.
Până acum, plasamentele în acţiuni FP erau interzise pe piaţa pensiilor private întrucât Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) cere ca investiţiile fondurilor de pensii private să fie făcute în instrumente tranzacţionate pe o piaţă reglementată din Uniunea Europeană sau Spaţiul Economic European.
Mircea Oancea, preşedintele CSSPP, atrage atenţia asupra ponderii mici a investiţiilor în acţiuni făcute de fondurile de pensii în condiţiile în care maximul reglementat este de 50% din active: 'Până în prezent, fondurile de pensii au o medie de investiţie de 12% - 13% în acţiuni. Eu cred că va exista cu siguranţă un interes pentru Fondul Proprietatea. Interesul este generat de lipsa de emitenţi şi de lipsa de lichiditate din piaţa românească, FP fiind un emitent care promite mult din acest punct de vedere'.
- 'Fondul Proprietatea' îmbie fondurile private de pensii (Bursa)


ECONOMIC - Constanţa, lider la taxe sus


Contribuabilii din judeţele Constanţa şi Tulcea, urmaţi de cei din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, plătesc cel mai mult pentru apartamente şi terenuri. 'Adevărul' prezintă clasamentul pe oraşe la taxele pe case şi terenuri, din care reiese că locuitorii din zonele turistice au cel mai mult de achitat la Fisc.
Pe primul loc în clasamentul taxelor se regăseşte Constanţa, unde pentru o garsonieră trebuie să achitaţi aproape 80 de lei în zona centrală şi ceva mai puţin de 60 de lei la periferie. Apartamentul de două camere (50 de metri pătraţi) este impozitat cu peste 120 de lei în centru şi cu aproape 90 de lei la periferie. Iar proprietarii de terenuri plătesc, în centrul Constanţei, impozite la fel de mari (440 de lei pentru 500 mp) cu ale celor de la Bucureşti şi Craiova.
Cele mai mici taxe locale din oraşele de importanţă regională se regăsesc la Craiova.
- În ce oraşe din România se plătesc cele mai mari taxe (Adevarul)


ECONOMIC - Victor Tarhon, preşedintele CJ Tulcea: 'În Delta Dunării nu există braconieri' sus


Preşedintele CJ Tulcea susţine că în Delta Dunării se pescuieşte legal şi că bursa peştelui reprezintă o soluţie pentru pescarii profesionişti, care nu vor mai fi condiţionaţi de proprietarii cherhanalelor la achiziţionarea peştelui. Victor Tarhon s-a întâlnit ieri cu pescarii din Deltă, care sunt nemulţumiţi de noua lege a pescuitului şi de braconaj.
'Pescarii sunt de acord să devină propriii lor stăpâni, să îşi valorifice produsul muncii lor, vor bursă de peşte, dar nu sunt de acord cu cuantumul fix stabilit pentru taxa de autorizare. (...) Se întrevede posibilitatea ca, pe baza unor raportări corecte, să existe o nuanţă în ceea ce priveşte această taxă - astfel, va exista o sumă fixă plătibilă o dată cu eliberarea autorizaţiei, iar la finele anului, prin septembrie, atunci când se termină socotelile în ale pescuitului, după ce se vor primi de la pescari raportările privind capturile pe specii, va exista cel mai probabil un procent. Cine a muncit mult va plăti mai mult, dar va avea şi venituri mai mari, iar cine a muncit mai puţin va plăti mai puţin', a declarat, ieri, preşedintele CJ, după întâlnirile cu pescarii din Deltă.
'Până acum nu am văzut nici un braconier găsit vinovat şi pedepsit, adică să fie privat de libertate, iar pe cale de consecinţă braconier nu există. (...) Am constatat că pescarii doresc să predea peştele unde vor ei, nu la cherhanaua unde sunt obligaţi, iar asta din cauză că sunt condiţionaţi din punctul de vedere al preţului de achiziţie', a menţionat preşedintele CJ.
- 'În Delta Dunării nu există braconieri' (Romania libera)


ECONOMIC - Ţara cu 680 de maşini de peste 200.000 de euro sus


Plătesc sute de mii de euro pentru o maşină pe care o ţin drept bibelou în garaj. Până când România va avea şi drumuri, posesorii de maşini de lux străbat ţara cu automobilul urcat pe trailer.
Cea mai scumpă maşină vândută anul trecut în România a fost un Rolls Royce Phantom Coupe de peste 460.000 de euro. Alţi doi români sunt fericiţii posesori al unui Ferrari 599 de 320.000 de euro şi al unui Rolls Royce Ghost de peste 270.000 de euro.
Cristea Opria, impresar de fotbal şi posesor al unui Rolls Royce Phantom şi al unui Hummer, mărturiseşte cinstit că şi-a cumpărat maşinile doar pentru a fi văzute. Când vine vorba de condus, însă, a ajuns chiar să urască să iasă cu ele pe străzi, ba chiar, când drumul e lung şi prost, preferă să le urce în trailer şi să le urmeze din spate într-o Mercedes mai capabil să facă faţă hârtoapelor autohtone.
'Nu mi-am cumpărat maşinile ca să mă plimb cu ele, le-am luat pentru că aveam firma de placare cu aur şi îmi trebuiau două maşini care să aibă impact vizual pe care să le plachez şi să-mi servească drept reclamă. Aveam o cunoştinţă în America şi am apelat la ea să-mi caute un Rolls şi un Hummer', a declarat Opria pentru Gândul.
- Ţara cu 680 de maşini de peste 200.000 de euro. 'ÎMI PLIMB ROLLS-UL CU TRAILERUL' - cum e să ai o maşină de sute de mii de euro în România (Gandul)
- Cea mai scumpă maşină vândută în 2010 este un Rolls Royce Phantom (Curierul national)


SOCIAL - Cu cât cresc/scad pensiile militarilor cu vechime completă/imcompletă ? sus


MApN recalculează pensiile la capacitate maximă, câte 1.000 de dosare pe zi. Oprea spune că, dacă nu s-ar fi 'bătut cu încăpăţânare şi inflexibilitate', toate pensiile militare scădeau între 19 şi 69%.
Considerând că şi-a respectat cuvântul dat anul trecut, când s-a angajat că pensiile militare sub 3.000 de lei nu vor scădea în urma recalculării, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, s-a lansat într-un atac furibund la adresa politicienilor 'iresponsabili care mint şi manipulează pentru că sunt ahtiaţi după procente în sondaje', acuzându-i că l-au supus şi i-au supus pe militarii din subordinea sa unui linşaj mediatic - publică Gândul.
Un număr de 7.505 de pensionari militari, respectiv 29,09% din totalul de 25.798 cărora li s-au recalculat pensiile până la data de 18 ianuarie 2011, au primit, în luna ianuarie 2011, pensii mai mici decât în decembrie 2010, potrivit datelor afişate pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale - arată Săptămâna financiară.
Întreaga tevatură iscată pe marginea recalculării pensiilor militare pare să fi fost un balon de săpun. Datele oficiale făcute publice de către MApN nu indică cine ştie ce scăderi ale pensiilor militare, în urma recalculării, ba, dimpotrivă, indică creşteri. Situaţie în care ia naştere întrebarea logică: 'creşte ori scade efortul bugetar pentru plata pensiilor militare recalculate?'. Adică se va face vreo economie la buget ori întreg scandalul, ca şi procedura de recalculare, se vor dovedi inutile? - întreabă Evenimentul zilei.
- Pensiile militarilor mai mult cresc decât scad (Evenimentul zilei)
- Oprea: 'Să le fie ruşine celor care îşi bat joc de munca militarilor'. Vezi aici ce pensii scad şi care vor fi majorate (Gandul)
- Aproape 30% din pensile militare recalculate au scăzut (Saptamana financiara)


SOCIAL - Ce surprize ar putea aduce Codul Muncii sus


Un salariat cu un contract pe o perioadă determinată ar putea primi mai puţini bani decât un angajat care prestează aceeaşi muncă, dar care are un contract încheiat pe o perioadă nedeterminată, însă nu mai puţin decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată, potrivit ultimei variante a proiectului de modificare a Codului muncii - arată Adevărul.
Printre noile propuneri pe care Ministerul Muncii le aduce proiectului de modificare a Codului Muncii este şi cea referitoare la sarcina probei în conflictele de muncă. Astfel, în ultima variantă a proiectului de modificare a Codului Muncii, se arată că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului - scrie Curierul Naţional.
- Propunere la Codul muncii: Pentru aceeaşi muncă, un angajat temporar ar putea primi mai puţini bani decât cel angajat pe o perioadă nedeteminată (Adevarul)
- Şmecheri şi fraieri din jurul Codului Muncii (Cotidianul)
- Noul Cod al Muncii: Probele în conflictele de muncă rămân în sarcina angajatorului (Curierul national)
- Conflictele de muncă vor fi soluţionate cu probe depuse de reclamant (Curentul)


SOCIAL - Alocaţia familială va fi sistată dacă nota la purtare a copilului scade sub 8 sus


Alocaţia de susţinere a familiei va fi suspendată până la sfârşitul anului dacă media notelor copilului la purtare este sub 8, a decis Guvernul în şedinţa de miercuri.
Venitul minim garantat va fi asigurat doar în baza unui plan de activităţi stabilit pentru beneficiari. Primăriile vor fi obligate să stabilească un astfel de plan de activităţi pentru beneficiarii de venit minim garantat.
Nu vor rămâne nesancţionate nici absenţele nemotivate, dreptul la alocaţie pentru susţinerea familiei fiind anulat. Dreptul la alocaţie şi plata acesteia vor fi suspendate în luna imediat următoare celei în care s-a constatat că absenţele nemotivate înregistrate de un elev, membru al unei familii beneficiare, depăşesc ca număr 20.
- Alocaţia familială va fi sistată dacă nota la purtare a copilului scade sub 8 (Adevarul)


SOCIAL - Proces câştigat de o absolventă a Universităţii 'Spiru Haret' sus


O absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii 'Spiru Haret' a câştigat procesul intentat Ministerului Educaţiei şi Inspectoratului Şcolar Judeţean, după ce în vara lui 2010 i s-a interzis să participe la examenul de titularizare organizat la Buzău.
Potrivit avocatei Anda Voicilă, cea care a reprezentat-o în faţa magistraţilor de la Tribunalul Buzău pe absolventa de facultate care a dat ministerul în judecată, instanţa i-a dat câştig de cauză tinerei care, deşi este posesoarea unei diplome de facultate, nu a fost lăsată să participe la examenul de titularizare din vara anului trecut pe motiv că forma de învăţământ urmată nu era acreditată în momentul înscrierii.
Sursa citată precizează că clienta sa a frecventat la Buzău cursurile Facultăţii de Limbi Străine, forma de învăţămînt la distanţă, în perioada 2004 - 2008, ea susţinând licenţa şi obţinând diploma aferentă.
Decizia va putea fi însă atacată cu recurs fie de Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, fie de Ministerul Educaţiei.
- Proces câştigat de o absolventă a Universităţii 'Spiru Haret' (Cotidianul)


SOCIAL - Facturi mai mari la energie termică sus


La Bucureşti, în decembrie, a fost cu 4-5 grade mai frig în case dar facturile vin cu aproape 100% mai mari decât în noiembrie. La Timişoara, gigacaloria a sărit de la 162 de lei - iarna trecută, la 252 de lei.
În Iaşi, Oradea , Timişoara sau Braşov sunt mai mari decât iarna trecută - la Timişoara chiar cu 56%. În Bucureşti, facturile primite de asociaţiile de proprietari indică aproape dublarea costului căldurii şi apei calde, faţă de luna noiembrie. Astfel, pentru o singură scară de bloc cu 46 de apartamente, o asociaţie de proprietari de pe Şoseaua Iancului are de plătit 8.722 de lei, una de pe Calea Moşilor 10.000 de lei, iar o alta de pe Şoseua Colentina 12.000 de lei. Şi asta deşi majoritatea locatarilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au cam făcut frigul în decembrie.
Cauza frigului din apartamentele bucureştenilor a fost justificată de directorul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), Mihai Becheanu, prin blocajul economic, dar performanţa de a încasa facturi mai mari a rămas fără nici o explicaţie.
- Au venit facturile la căldură: la Bucureşti s-a scumpit frigul, în Timişoara plăteşti 56% în plus (Gandul)


SOCIAL - Ce nu rezolvă noul sistem informatic al CNAS sus


Guvernul a plătit peste 36 milioane de euro pentru un program de informatizare în domeniul sanitar care, în linii mari, poate doar să ţină evidenţa pacienţilor şi să prevină dubla decontare a unei reţete de către casele de asigurări.
Noul sistem informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a început să funcţioneze acum un an, după ce s-a lucrat 11 ani la el. Practic, informatizarea sistemului sanitar asigură o evidenţă a pacienţilor, dar nu şi un control riguros al cheltuielilor, este concluzia la care au ajuns medicii, economiştii din spitalele româneşti şi specialiştii în IT, consemnată de România liberă.
Noul sistem nu poate preveni situaţiile în care pacienţii sunt trimişi să-şi cumpere medicamente pe banii lor sau să îşi facă investigaţii precum CT-ul (computer tomograf) şi RMN-ul (rezonanţă magnetică) în sistem privat, chiar dacă vor figura în evidenţele spitalului că le-au făcut pe banii casei de sănătate. Acest lucru ţine exclusiv de onestitatea medicilor.
Nu va putea evita achiziţile dubioase din spitale: mobilă în loc de medicamente, alimente şi alte produse cumpărate la suprapreţ. Asta pentru că achiziţiile publice sunt înregistrate într-un alt sistem informatic (SEAP), sistem care nu comunică cu SIUI.
- Ce nu rezolvă noul sistem informatic al CNAS (Romania libera)


SOCIAL - Tratamentele în străinătate, decontate în UE sus


Europarlamentarii au votat ieri, la Strasbourg (Franţa), Directiva care prevede dreptul pacienţilor de a beneficia de tratament medical într-un alt stat membru.
'Directiva privind asistenţa medicală transfrontalieră este benefică pentru pacienţi, dar statele membre ale UE trebuie să facă investiţii în sistemele naţionale de sănătate', a spus comisarul european pentru Sănătate şi protecţia consumatorilor, John Dalli, după ce plenul a votat noua reglementare. Cetăţenii europeni pot beneficia de rambursarea cheltuielilor dacă au fost internaţi în spitalele din străinătate, dacă tipul de tratament sau costurile acestuia se regăsesc printre prestaţiile prevăzute de legislaţia naţională. Pacientului îi sunt decontate cheltuielile la nivelul prevăzut de sistemul de asigurări din ţara din care provine - informează Adevărul.
- Tratamentele în străinătate, decontate în UE (Adevarul)


SOCIAL - Peste 30 de români pleacă anual la centrele Microsoft din SUA, Irlanda şi Danemarca sus


O ofertă atractivă pentru românii care vor să lucreze în companiile IT din străinătate începe de la 2.500 de euro net pe lună pentru candidaţi cu experienţă.
Microsoft România, subsidiara locală a celui mai mare producător de software din lume, trimite anual 25 - 35 de români să lucreze la centrele din Statele Unite, Irlanda şi Danemarca. În prezent, compania caută patru dezvoltatori de software dispuşi să se relocheze la Dublin.
'În total, lucrează în jur de 620- 630 de români în centrele Microsoft din aceste ţări, cei mai mulţi - peste 500 - fiind în SUA. În general, profilurile căutate pentru cei care vor să se relocheze sunt mai specifice decât cele căutate pentru Microsoft România, în sensul că aceştia trebuie să aibă experienţă de 3-4 ani pe o anumită tehnologie', a spus pentru ZF Cosmin Bordea, Country HR Lead al Microsoft România.
- Peste 30 de români pleacă anual la centrele Microsoft din SUA, Irlanda şi Danemarca (Ziarul financiar)


SOCIAL - Judecata ţigănească taie justiţia românească - un rrom şi-a mutilat nevasta ca să-şi răscumpere onoarea sus


Fiecare comunitate rromă are cel puţin un bătrân judecător de care ascultă toţi, fără excepţie.Neamurile de ţigani preferă să tranşeze orice diferend în sânul etniei, fără a apela la instanţele de judecată. Uneori, chiar şi interlopii preferă să vină în faţa staborului.
Stabor romano, sau divanul ţigănesc, este cel care împarte dreptatea, după reguli clare şi simple, valabile pentru fiecare comunitate. Urmând modelul creştinilor, care trebuie să respecte cu sfinţenie cele zece porunci, ţiganii şi-au ales şi ei nouă legi de bază, de la care nu se pot abate: să nu omori, să nu loveşti, să nu furi, să nu iei nevasta altuia, să nu minţi, să nu calomniezi, să nu juri strâmb, să respecţi decizia judecătorului, iar ţiganca să nu treacă prin faţa unui ţigan sau a unui animal cu copite, ci numai prin spatele acestora. 'Legile noastre sunt nescrise, dar sunt respectate de ţigani cu sfinţenie. Judecătorul trebuie să fie un om drept, iar familia lui n-are voie să aibă conflicte cu absolut nimeni. Primul meu proces l-am avut la 20 de ani. Trebuia să judecăm un caz de furt, iar sentinţa dată de noi a fost una corectă, toată lumea a fost mulţumită. Sincer să fiu, nu-mi place să particip la astfel de evenimente, însă cineva trebuie să facă şi asta', spune D umitru Ioniţă, zis Minister, de 55 de ani, unul dintre judecătorii ţiganilor din Craiova, citat de Adevărul.
Membrii staborului spun însă că şi interlopii din Bănie au apelat la judecata ţigănească. 'Decât să se ajungă la un conflict mai mare, au preferat să vină la noi. Mihai Pârvu, zis Caiac, Eriko Constantinescu sau Fănel Tradafir, zis Cimino, ne-au cerut ajutorul. Ei au crescut cu noi, în cartierul FaţaLuncii', povesteşte Minister.
- Judecata ţigănească taie justiţia românească - un rrom şi-a mutilat nevasta ca să-şi răscumpere onoarea (Adevarul)


SOCIAL - BOR nu are mercurial şi respinge vrăjitoarele sus


De la 1 ianuarie 2011, Guvernul României a decis listarea vrăjitoriei şi a ghicitului în nomenclatorul de meserii, aceste practici oculte alăturându-se, astfel, unor profesii precum cea de doctor, profesor sau cercetător.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, susţine că vrăjitorii sau prezicătorii nu pot fi impozitaţi pentru că meseria lor nu există, neavând un standard ocupaţional - scrie cotidianul.ro.
'În aceste condiţii, vrăjitoria este recunoscută de nomenclator, dar nu este impozitată. Prin aceasta se elimină eventualul avantaj economic ce s-ar fi obţinut prin taxe, păstrându-se efectele negative ale recunoaşterii oficiale a unor astfel de practici', scrie ziarullumina.ro.
- Ziarul Bisericii Ortodoxe critică oficializarea meseriei de vrăjitoare (Cotidianul)
- Patriarhia: 'Pentru o nuntă sau botez se poate plăti chiar 7-8.000 de lei' (Curentul)


JUSTIŢIE - Cine face presiuni asupra magistaţilor sus


Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a recunoscut oficial, într-o conferinţă de presă susţinută la Curtea de Apel Timişoara, că, în prezent, diverşi reprezentanţi ai mediilor infracţionale încearcă să influenţeze actul de justiţie prin exercitarea unor presiuni puternice asupra magistraţilor care judecă anumite dosare cu greutate. 'Există un pericol la care magistraţii trebuie să facă faţă. Este vorba despre presiunile venite din partea mediilor infracţionale, dar şi a celor de afaceri sau economice. Aceste presiuni pot influenţa magistraţii în luarea anumitor decizii în dosarele pe care le judecă, însă eu am încredere că toţi cei care au intrat în această profesie vocaţională au o anumită doză de curaj, pentru a face faţă acestor încercări de influenţare a actului de justiţie', a declarat Predoiu.
Totodată, ministrul Justiţiei a negat existenţa unor eventuale presiuni venite din partea politicului.
- Cine face presiuni asupra magistaţilor (Romania libera)


JUSTIŢIE - Generalul Rugină i-a angajat în fals pe prietenii chestorului Pătraşcu de la MAI sus


Surse judiciare au prezentat, în exclusivitate pentru ziarul 'Puterea', modul în care s-au derulat evenimentele în cazul dosarului în care sunt cercetaţi penal şapte ofiţeri cu funcţii de conducere în Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectiv în Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Astfel, în luna octombrie a anului trecut, un anume Haris Cornel, despre care anchetatorii susţin că este un foarte bun prieten al chestorului Adrian Pătraşcu, ocupant al postului de şef al Direcţiei Resurse Umane din Ministerul de Interne, a fost favorizat pentru încadrarea din sursă externă în Jandarmeria Română. Alături de Haris Cornel, încă două persoane, cunoştinţe bune cu acesta, au beneficiat de acelaşi tratament ce s-a dovedit a avea conotaţii clare penale.
- Concluzii incendiare în cazul dosarului angajărilor în Jandarmerie. Generalul Rugină i-a angajat în fals pe prietenii chestorului Pătraşcu de la MAI (Puterea)


JUSTIŢIE - 'Unchiu' şi 'Marele blond' din dosarul permiselor ilegale de la Bucureşti sus


Persoanele implicate în scandalul carnetelor de conducere foloseau un limbaj codificat pentru a masca faptele de corupţie. Poliţiştii şi instructorii auto arestaţi în dosarul permiselor obţinute ilegal în Capitală, sub acuzaţiile de trafic de influenţă, luare şi dare de mită, acţionau ca în filmele cu mafioţi.
Limbaj codificat, întâlniri secrete şi porecle! Acestea sunt doar câteva dintre 'ingredientele' folosite în ceea ce avea să se transforme în cel mai mare scandal de corupţie de la Direcţia Permise Auto şi Înmatriculări din Capitală.
Procurorii susţin că cei suspectaţi de corupţie în acest dosar foloseau expresiile 'Ochi albaştri', 'Unchiu' şi 'Marele blond' când vorbeau despre comisarul Stelian Bălşanu. Când spuneau 'te-ai bărbierit', aceştia ar fi făcut aluzie la agentul Viorel Briceag, în timp ce în situaţia folosirii propoziţiei 'nici prin Rahova n-ai fost' se făcea trimitere la agentul Nicolae Gheorghe.
- Poliţiştii şi instructorii auto reţinuţi în dosarul permiselor ilegale aveau propriul limbaj codificat (Adevarul)


SPORT - Handbal masculin: România - Australia 29-14, la CM din Suedia sus


Naţionala masculină de handbal a României a reuşit miercuri seara prima sa victorie la Campionatul Mondial din Suedia, 29-14 (14-6) cu Australia, la Lund, un succes doar de palmares, deoarece echipa noastră era deja eliminată din competiţie dinaintea partidei.
Inexplicabila înfrângere cu Algeria (14-15) şi remiza dintre Croaţia şi Serbia (24-24) au redus partida cu Australia la un meci fără miză, tricolorii urmând să joace meciuri de clasament acum, după ratarea calificării în grupele principale.
Cu modesta formaţia de la Antipozi, formaţia lui Vasile Stângă a jucat din nou sub valoarea sa, dar s-a impus fără probleme.
România va juca ultimul meci din grupa C joi, de la ora 21,30, cu Serbia, şi mai mult ca sigur va termina pe locul 5.
În clasament, pe primul loc se află Danemarca, 8 puncte, urmată de Croaţia, 7 p, Serbia, 5 p, Algeria, 2 p, România, 2 p, Australia, 0 p


SPORT - Hochei: HSC Miercurea Ciuc a preluat conducerea în finala Ligii Mol sus


HSC Miercurea Ciuc conduce cu 2-1 formaţia maghiară Dab.Docler în finala Ligii Mol la hochei pe gheaţă, după ce a câştigat miercuri seara meciul trei, la Dunaujvaros, cu scorul de 2-1 (1-1, 1-0, 0-0).
Sport Club a condus de două ori, prin golurile lui Csanád Virág (08:43) şi Ladislav Sikorcin (38:42), golul de onoare al gazdelor fiind semnate de Tyler Metcalfe (10:52).
Ciucanii vor juca următorul meci tot în Ungaria, joi, de la ora 19,00. Sistemul de desfăşurare al finalei este ''cel mai bun din şapte meciuri''.


SPORT - Sală de sport de 1 milion de euro, inaugurată la Reşiţa sus


O nouă sală de sport, în valoare de un milion de euro, a fost inaugurată miercuri la Liceul Teoretic 'Traian Vuia' din Reşiţa.
Aceasta este dotată cu toate utilităţile şi beneficiază de o tribună cu 150 de locuri.
'Finanţarea sălii a început în urmă cu doi ani, valoarea lucrărilor ridicându-se la circa un milion de euro, din care 800.000 au fost asiguraţi de Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Compania Naţională de Investiţii, iar 200.000 euro de la Primăria şi Consiliul Local Reşiţa, care au asigurat şi utilităţile. Am ales Liceul 'Traian Vuia' pentru o sală mare, pentru competiţii, deoarece este o unitate de învăţământ care are şi o secţie sportivă, cu rezultate foarte bune pe plan naţional', a declarat, pentru AGERPRES, fostul secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Horia Irimia, care a susţinut această iniţiativă în timpul mandatului său.
Inaugurarea sălii de sport a continuat cu prezentarea sportivilor de la Liceul 'Traian Vuia', respectiv, atleţii şi handbaliştii, care sunt prezenţe constante la turneele semifinale şi finale, ocupând primele locuri în campionatul juniorilor 1.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Traian Igaş: Mizăm pe sprijinul Olandei în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen sus


Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, miercuri seară, după întâlnirea cu miniştrii olandezi ai Justiţiei şi Imigraţiei, că mizează pe sprijinul Olandei în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen.
'România este astăzi pregătită pentru a adera cu succes la spaţiul Schengen, iar acest lucru a fost confirmat şi de reprezentanţii olandezi la această discuţie. Au văzut şi ei progresele României. În ceea ce priveşte aderarea Românei, din punct de vedere tehnic nu au niciun fel de îndoială că România nu ar fi capabilă să securizeze frontierele. Cu siguranţă dialogul început de noi astăzi aici va continua şi în perioada următoare şi din acest punct de vedere mizăm pe sprijinul Olandei în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen', a afirmat Igaş, la finalul întâlnirii cu ministrul Justiţiei din Olanda, Ivo Willem Opstelten, şi cu ministrul Imigraţiei şi Azilului, Gerd Leers, la care a participat şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi şefului Departamentului Schengen, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Spaţiu Schengen: România mai mult pregătită decât Bulgaria /ministru/ sus


România este mai aproape decât Bulgaria pentru a îndeplini condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor în cadrul Uniunii Europene /UE/, a declarat, miercuri seară, ministrul ungar de interne, Sandor Pinter , a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a UE, transmite AFP. 'În urma unei reuniuni de experţi la Bruxelles ce a avut loc la 14 ianuarie asupra stării de pregătire a României şi Bulgariei', cele două ţări fiind ambele candidate la Spaţiul Schengen, 'se pare că România este mai pregătită decât Bulgaria', a declarat Sandor Pinter în faţa jurnaliştilor, adăugând că o următoare reuniune similară ar avea loc la 28 ianuarie. 'De partea bulgară, noi încă avem probleme tehnice', a adăugat ministrul, care cu toate acestea a exclus posibilitatea unei aderări separate a uneia dintre cele două ţări, ce s-au alăturat UE în 2007, la trei ani după prima mare lărgire a UE, la zece ţări, majoritatea membre ale fostului bloc comunist . Asupra obiecţiilor franco-germane faţă de apropiata aderare a celor două ţări, Berlinul şi Parisul invocând mai ales amploarea gradului de corupţie şi lipsa de adaptare a sistemelor juridice, Sandor Pinter a indicat că ar trebui 'să se examineze dacă au fost condiţii prealabile similare' în timpul procesului de aderare a altor ţări.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Barack Obama cere Chinei să ajusteze cursul yuanului şi să dialogheze cu Dalai Lama sus


Preşedintele american Barack Obama i-a cerut miercuri omologului său chinez Hu Jintao, aflat în vizită la Washington, să ajusteze cursul yuanului care rămâne, în opinia sa, subevaluat, şi să permită companiilor americane să se lupte cu arme egale asupra pieţei chineză, relatează AFP.
În cadrul unei conferinţe de presă comune a celor doi şefi de stat, Obama i-a mai cerut preşedintelui chinez să dialogheze cu liderul spiritual al tibetanilor din exil, Dalai Lama.
Liderul de la Casa Albă a mai declarat că SUA şi China au responsabilitatea de a combate schimbările climatice şi de a dezvolta angajamentele internaţionale asumate la summiturile de la Copenhaga şi Cancun, transmite Reuters.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Hu Jintao doreşte ca armatele chineză şi americană să coopereze mai mult sus


Preşedintele chinez Hu Jintao a chemat miercuri la o mai mare cooperare între armatele chineză şi americană pentru a ameliora încrederea între cele două ţări, în timpul unei conferinţe de presă la Casa Albă, transmite AFP. 'Ambele părţi cred că o amplificare a schimburilor comerciale şi cooperării între armatele noastre va contribui la aprofundarea încrederii reciproce între ţările noastre şi va favoriza progresul relaţiei noastre globale', a declarat Hu Jintao într-o conferinţă de presă comună cu Barack Obama. Relaţiile militare sunt în centrul unor tensiuni între cele două ţări, Statele Unite cerând periodic Chinei să facă mai transparente cheltuielile sale militare.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - SUA: Camera Reprezentanţilor votează abrogarea reformei sănătăţii sus


Camera Reprezentanţilor Statelor Unite cu noua sa majoritate republicană a votat miercuri pentru abrogarea reformei radicale a sistemului de sănătate a preşedintelui Barack Obama, o măsură simbolică ce ar trebui să fie blocată în Senat.
Parlamentarii au votat pentru abrogarea reformei propusă de republicani cu 245 de voturi contra 189.
Votul intervine după două zile de dezbateri intense şi la scurt timp după încheierea unui armistiţiu decretat săptămâna trecuta ca urmare a tirurilor trase la 8 ianuarie la Tucson /Arizona, sud-vest/, ce au făcut şase morţi şi 14 răniţi, dintre care reprezentanta democrată Gabrielle Giffords, grav rănită la cap.
În timpul dezbaterilor, aleşii democraţi şi Casa Albă au apărat reforma adoptată în martie 2010 după mai multe luni de dezbateri, menţionează AFP.
Cu noua lor majoritate rezultată din alegerile din noiembrie, republicanii din Cameră au putut realiza această promisiune a campaniei. Dar ei ar urma să se confrunte cu o solidă opoziţie în Senat unde democraţii rămân majoritari. Şi preşedintele american Barack Obama a avertizat că el va folosi dreptul său de veto în caz de abrogare de către Congres.
'Nu este decât o agitaţie partizană, într-un moment când noi trebuie să lucrăm împreună pentru a crea locuri de muncă şi întări clasa de mijloc', a declarat miercuri liderul majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, care a indicat deja că el se va opune examinării textului de abrogare în faţa camerei superioare.
Şeful republican din Senat, Mitch McConnell, indicat la rândul său miercuri că Senatul 'va urma'.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Tiruri la Tucson: suspectul inculpat de un juriu popular sus


Jared Loughner, suspectat de uciderea a şase persoane şi de a fi rănit alte 14 la Tucson /sud-vestul Statelor Unite/ la începutul lunii ianuarie, a fost inculpat de trei capete de acuzare de un juriu popular, dintre care cel de tentativă de asasinat asupra unei parlamentare, potrivit unui comunicat al justiţiei miercuri. 'Un mare juriu federal din Tucson a pronunţat o inculpare asupra a trei capete de acuzare contra lui Jared Lee Loughner pentru a fi încercat să îi asasineze pe reprezentanta Gabrielle Giffords şi pe doi dintre asistenţii săi', se spune în comunicat. 'Suntem în prima fază a unei anchete în curs de desfăşurare', a explicat procurorul Dennis Burke într-un comunicat. 'Inculparea pronunţată astăzi este doar începutul acţiunii noastre şi lucrăm cu zel pentru a ne asigura că ancheta noastră este minuţioasă şi că se va face dreptate în numele victimelor şi familiilor lor', a adăugat el. În Statele Unite, marile jurii populare sunt juraţi popula ri ce decid punerea sub acuzare a unui învinovăţit. Întâlnirile lor sunt întotdeauna ţinute secrete, menţionează AFP. Loughner, 22 de ani, a fost arestat la locul tirurilor, trase la o întâlnire organizată de parlamentara democrată Gabrielle Giffords la 8 ianuarie într-un mall din Tucson /Arizona/. Şase persoane au fost ucise, alte 14 rănite, inclusiv dna Giffords.


EVENIMENT - Sorin Dănilescu, şeful Intact Interactive, s-a sinucis aruncându-se de la balcon sus


Sorin Ion Danilescu, directorul diviziei online a trustului Intact, Intact Interactive, s-a sinucis în noaptea de marti spre miercuri aruncându-se de la etajul cinci al blocului în care locuia, cu familia, de pe Bulevardul Ghencea.
Trupul lui Sorin Danilescu a fost descoperit, în jurul orei 6.00, de un trecator pe trotuar, lânga blocul aflat în vecinatatea Cimitirului Ghencea. Trecatorul a sunat la Serviciul Unic de Apeluri de Urgenta 112, iar la fata locului a ajuns o echipa a Serviciului Omoruri din cadrul Politiei Capitalei. Într-un final, sinucigasul a fost identificat, desi asupra sa nu avea nici un act de identitate, fiind îmbracat în pantaloni de pijama si un tricou. Dupa identificare, politistii au mers la usa familiei si au anuntat-o pe sotia lui Sorin. Surse judiciare ne-au declarat ca între cei doi nu avusese loc nici un fel de conflict care sa-l fi determinat pe Sorin Danilescu sa recurga la un asemenea gest - scrie Puterea.
- Sorin Dănilescu - sinucidere sau accident. Pentru că dormea, soţia unui director din Grupul Intact a aflat de la poliţişti despre moartea acestuia (Puterea)
- Sinuciderea unui om împlinit (Adevarul)


EVENIMENT - Trezorierul Ivaşcu, de la PDL, a mai încheiat un contract cu STS sus


Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a atribuit, la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, cu doar câteva zile înaintea Sărbătorilor de iarnă, un contract cu societatea Omnilogic, firmă al cărei director este Ion Ivaşcu, trezorierul Partidului Democrat Liberal. Afacerea, în valoare de 102.000 de euro, a fost, astfel, încheiată de către STS cu unicul ofertant care s-a înscris la licitaţia organizată de autoritatea contractantă. Compania condusă de trezorierul PDL va furniza serviciului special asistenţă tehnică pentru bazele de date Oracle.
Intenţia Serviciului de Telecomunicaţii Speciale de a elabora această afacere a avut loc la data de 2 noiembrie 2010 şi s-a materializat la data de 15 decembrie 2010, când, în urma unei licitaţii publice, contractul în valoare de 428.078,56 lei cu TVA inclusă a fost atribuit companiei Omnilogic SRL, cu sediul în Otopeni, judeţul Ilfov. STS a încheiat cu această firmă un acord-cadru în vederea asigurării condiţiilor de performanţă şi disponibilitate a programelor Oracle deţinute de STS, respectiv un număr de opt licenţe Oracle Data Edition - Processor Perpetual şi patru licenţe Oracle Internet Application Server Enterprise edition - Processor Perpetual.
- An nou, afaceri noi. Trezorierul Ivaşcu, de la PDL, a mai încheiat un contract cu STS (Puterea)


EVENIMENT - SOV şi-a rupt piciorul sus


Sorin Ovidiu Vintu şi-a rupt piciorul drept in urmă cu două zile. Omul de afaceri şi-a fracturat rotula in trei locuri şi a fost internat timp de câteva ore la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, unde i-a fost pus piciorul în ghips.
Omul de afaceri a ajuns la Camera de gardă a Spitalului Floreasca din Capitală, luni după-amiază, acuzând dureri infernale în urma unei căzături. După investigaţii medicale atente, doctorii au stabilit că Sorin Ovidiu Vîntu a suferit o fractură cominutivă de rotulă dreaptă cu deplasare, adică osul s-a rupt în trei sau mai multe segmente, care s-au deplasat. În urma accidentării, afaceristul s-a ales şi cu o plagă superficială la picior, care s-a umflat din cauza unei acumulări de sânge în articulaţie.
Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată, în octombrie anul trecut, de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub acuzaţia de favorizare a infractorului în dosarul lui Nicolae Popa. Vîntu e acuzat că l-a ajutat cu bani pe Popa, aflat în Indonezia, pentru ca acesta să se ascundă. Pe 25 ianuarie, afaceristul ar trebui să se prezinte la următorul termen în proces - aminteşte Libertatea.
Sorin Ovidiu Vîntu: Dacă aş vrea să fug de justiţie, 'm-aş duce să prind peşte în Caraibe' - citează Adevărul.
- Sorin Ovidiu Vîntu: Dacă aş vrea să fug de justiţie, 'm-aş duce să prind peşte în Caraibe' (Adevarul)
- Sorin Ovidiu Vîntu şi-a rupt piciorul (Libertatea)
- Vîntu: Operaţiunea 'Accident casnic' reloaded (Curentul)
- Boala, aliatul lui Sorin Ovidiu Vîntu în lupta cu justiţia (Evenimentul zilei)


EVENIMENT - Paţurcă şi preşedinţii sus


Pentru când va veni momentul, Cristi Paţurcă a aşternut pe hârtie ultimele sale gânduri pentru Vlad, fiul său, Sorana, fosta soţie, 'moţul' Florian Pittiş şi alţi prietenii dragi. În 'testament', Paţurcă cere ca fostul preşedinte Emil Constantinescu 'şi clica lui' să nu fie lăsaţi să participe la funeralii! - scrie Adevărul.
Iliescu, despre Paţurcă: E regretabil că a sucombat la o vârstă încă tânără - titrează cotidianul.ro
'E în general regretabil că un tânăr ca el a sucombat la o vârstă, cum să spun, încă tânără. E şi un om talentat. Eu nu am avut niciun fel de ranchiună din acest punct de vedere faţă de oameni ca Paţurcă. Era exprimarea simplă a unor poziţii şi asta vroiam după revoluţia din decembrie. Am vrut democraţie, asta înseamnă şi diversitate de opinii', a declarat Iliescu.
- Testamentul lui Paţurcă: fără Constantinescu la înmormântare! (Adevarul)
- 'Golanul' Cristian Paţurcă va rămâne veşnic în Piaţa Universităţii (Curentul)
- Iliescu, despre Paţurcă: E regretabil că a sucombat la o vârstă încă tânără (Cotidianul)

0 Response to "Revista Presei 20 ianuarie 2011"

Trimiteți un comentariu