[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 21 noiembrie 2011

Posted by PressUpdate luni, 21 noiembrie 2011 10:58

Sumar

Miracolul românesc, în ştiri de cronica neagră (Jurnalul Naţional)
În timp ce populaţia se gâtuie prin supermarket pentru două suluri de hârtie igienică (pe care aparent nici n-are după ce s-o folosească), România trece prin "Cea mai puternică relansare economică din Uniunea Europeană". Atenţie! a spus-o Elena Udrea bazată pe Statistică, şi nu invers.

Guvernul Boc trebuie să revină cu un buget credibil pe 2012 şi cu un deficit spre zero pentru a nu reintra într-un derapaj economic (Ziarul Financiar)
Toată Europa este în flăcări, iar la Bucureşti guvernul Boc trebuie să aprobe săptămâna aceasta, cu o lună întârziere, bugetul pe 2012. În condiţiile în care tensiunile din Europa nu vor slăbi, şansele guvernului de a avea o creştere economică de 1,8-2,3% la anul se diminuează şi implicit, ca o consecinţă directă, varianta creşterii veniturilor bugetului la anul cu 7% se reduce.

Învaţă opoziţia din lecţia ungară? (România Liberă)
După ce au vorbit despre 'eliberarea" Ungariei de FMI, politicienii de la Budapesta s-au răzgândit. În mod similar, politicienii români care lăudau în 2010 "curajul" Ungariei admit acum că a fost "o greşeală imensă" suspendarea acordului cu FMI şi UE.

La PSD au venit portăreii. Partidul, faţă în faţă cu executarea silită (Evenimentul Zilei)
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a dezvăluit, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de Pro TV, că, în această săptămână, a început executarea silită a formaţiunii pe care o conduce pentru una dintre datoriile din campania electorală din 2009.

Continua

Geoană, ca şi exclus din PSD (Jurnalul Naţional)
Cu două zile înainte de şedinţa Comitetului Executiv al partidului, liderul PSD, Victor Ponta, declară că nimic nu se mai poate schimba în cazul lui Mircea Geoană. Cu alte cuvinte, preşedintele Senatului este ca şi exclus din PSD, iar decizia CEx este practic una formală.

Cele 30 de veşti bune din economia românească (Evenimentul Zilei)
"Mulţi investitori îşi dau seama că sunt ţări în Europa Centrală şi de Est, printre care şi România, care au depăşit cele mai grele momente şi care oferă un cadru economic interesant", a declarat analistul economic Aurelian Dochia.

Băncile au pierdut 200 mil. euro în trei luni (Curierul Naţional)
Sistemul bancar a înregistrat o pierdere de 860 milioane lei (aproape 200 milioane euro) în trimestrul al treilea, după ce la semestru raportase un profit net de 94,5 milioane de lei, astfel că la nouă luni rezultatul negativ l-a depăşit pe cel de pe întregul an 2010, potrivit unor surse bancare.

Băieţii deştepţi din energie se mişcă pe banda lui Moebius (Curentul)
Băieţii deştepţi din energie au programat zilele acestea, la Bucureşti, cea de-a şasea ediţie a Forumului Internaţional de Energie, în regia lui Bogdan Popovici, preşedinte al Forum Invest şi coinculpat cu Adrian Năstase în dosarul 'Trofeul calităţii'.

Cât de român mai este Călin Rovinescu, şeful Air Canada, omul cu un salariu de un milion de euro pe an (Gândul)
Călin Rovinescu are 55 de ani şi a plecat din România în urmă cu jumătate de secol. Acum este preşedintele şi CEO-ul Air Canada, cea mai mare companie aeriană din ţara care l-a adoptat.

Unde mai putem munci în Europa (Adevărul)
Românii au puţine şanse de a scăpa în 2012 de restricţiile pe care le impun ţările europene cu economiile cele mai dezvoltate. De la 1 ianuarie 2014, românii vor avea drept de muncă oriunde în Europa, mai puţin Elveţia.

Românii îi scapă pe italieni de sinucidere (Evenimentul Zilei)
Angajaţii unui call-center din Capitală îi ajută pe gamblerii din Italia să nu se omoare dacă pierd bani la poker. Ca un sprijin suplimentar, site-urile de poker au avocaţi şi psihologi angajaţi pentru acelaşi scop: să convingă jucătorii că viaţa e frumoasă şi că sinuciderea din cauza banilor este un gest necugetat.

Cu ce aşteaptă România auditul Comisiei Europene (România Liberă)
O misiune de experţi a Comisiei Europene soseşte astăzi la Bucureşti pentru a evalua progresele făcute de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, a cărui misiune este să se asigure că România face reformele cerute de Uniunea Europeană la capitolul Justiţie

De la 'Super-Logan' la afaceri cu Senatul (Puterea)
Personajele care au pus la cale afacerea în care Poliţia Română a plătit luxosul preţ de 70.000 de euro pentru fiecare Logan achiziţionat au încasat de la Senatul României peste un milion de euro, fără TVA, pentru un sistem informatic integrat care a asigurat desfăşurarea Adunării Parlamentare a NATO din perioada 7-10 octombrie.

Cum ar putea rămâne Deveselu fără investiţia de 400 de milioane de dolari din cauza politicienilor americani (Gândul)
În cazul în care "supercomisia" de la Washington nu va reuşi să cadă de acord privind reducerea deficitului bugetar al SUA cu 1.200 de miliarde de dolari în următorii 10 ani, printre potenţialele "victime" s-ar putea număra scutul antirachetă din Europa, deci inclusiv românii din Deveselu, scrie The Guardian.
Sursa: Agerpres

0 Response to "Revista Presei 21 noiembrie 2011"

Trimiteți un comentariu