[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 25 noiembrie 2011

Posted by PressUpdate vineri, 25 noiembrie 2011 10:10

Sumar

POLITIC - Geoană, senatorul Dăbulenilor. Cum a făcut 'revoluţie' fostul lider PSD la căminul cultural

Cum Mircea Geoană ne avertizase că va ţine un discurs important pentru ţară , ne-am gândit să ajungem cu doua ore mai devreme în Dăbuleni. Nu ne aşteptam să asistăm la nişte pregătiri ieşite din comun dar, totuşi, ne gândeam că vom găsi acolo puţină vânzoleală. Măcar în faţa Căminului cultural (Casa de Cultură), situată la o aruncătură de băţ de Primărie, acolo unde avea să aibă loc marele eveniment, scrie Jurnalul Naţional.
Ora 10,00. Încântaţi că am găsit fără vreo problemă loc de parcare în buricul orasului, am coborât repede din maşină. Văzusem în faţa Primăriei doi bărbaţi şi o femeie care păreau să discute aprins şi eram convinşi că vorbesc despre apropiata vizită a fostului lider PSD în ţara pepenilor. ,, A, nuuuu... am auzit la televizor că vine domnul Geoană. Noi vorbeam , însă, de varza asta care iar s-a scumpit şi trebuie să mai cumpărăm, să punem în butoi'.
- Geoană, senatorul Dăbulenilor. Cum a făcut 'revoluţie' fostul lider PSD la căminul cultural (Jurnalul National)


POLITIC - Efectul Geoană: Trei preşedinţi de consilii judeţene vor să plece anul acesta din PSD

Excluderea lui Mircea Geoană ar putea văduvi partidul de unii preşedinţi de consilii judeţene. Felul în care a fost exclus Mircea Geoană din PSD a pus pe gânduri liderii din teritoriu. Trei social-democraţi, şefi de consilii judeţene, ar putea părăsi acest partid până la finele anului, urmând exemplul preşedintelui CJ Galaţi, Eugen Chebac, notează Evenimentul Zilei. Viitorul lor politic va fi decis de modul în care vor evolua lucrurile pe eşichierul stâng al politicii, acolo unde Mircea Geoană a anunţat intenţia de a crea un nou partid, iar o platformă social- progresistă s-ar putea coace înainte de Crăciun.


POLITIC - Băsescu: Nu vrem scoaterea artificială a 120.000 de angajaţi de la stat, este o ieşire naturală

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la B1TV, că în cazul plecării celor 120.000 de salariaţi este vorba despre o 'ieşire naturală', nu despre o hotărâre administrativă, el menţionâd că mai trebuie făcute reduceri la Ministerul de Interne, însă Poliţia nu este vizată în mod special. El a explicat că nimeni nu vizează o bruscare, o scoatere artificială din sectorul de stat a unui număr de 120.000 de salariaţi. 'Dar dacă urmăriţi evoluţia numărului de salariaţi în fiecare lună, veţi vedea că pe acest principiu, al neînlocuirii celor care pleacă din sistemul de stat la pensie sau îşi găsesc alt loc de muncă decât în raportul de şapte plecaţi la unu, practic, se face o reducere în mod natural', a adăugat preşedintele, citat de Gândul.
Traian Băsescu a completat că nu se va face înlocuirea 100% a celor care pleacă. 'Deci nu discutăm de ieşirea unui val de 120.000 de salariaţi - asta vreau să înţelegeţi - printr-o hotărâre administrativă, ci o ieşire naturală. Unde mai trebuie făcute reduceri administrative se pare că este în zona Ministerului de Interne şi, atenţie, nu vizează nimeni Poliţia în mod special', a spus Băsescu.
- Băsescu: Nu vrem scoaterea artificială a 120.000 de angajaţi de la stat, este o ieşire naturală (Gandul)



Continua

EDITORIAL Geoană, cetăţeanul din Arcadia - Dăbuleni
POLITIC Geoană, senatorul Dăbulenilor. Cum a făcut 'revoluţie' fostul lider PSD la căminul cultural
Efectul Geoană: Trei preşedinţi de consilii judeţene vor să plece anul acesta din PSD
Băsescu: Nu vrem scoaterea artificială a 120.000 de angajaţi de la stat, este o ieşire naturală
Ce poate face Rusia împotriva scutului antirachetă?
Penibila şefă a SGG nu ştie că s-a abrogat Codul Familiei
Victor Ponta, sex cu minore
ECONOMIC Românii au acum motive să fie fericiţi că nu sunt unguri
Zece ani să alergăm după Europa
Ne-aţi pus să privatizăm băncile, iar acum vreţi să ne lăsaţi fără finanţare
SOCIAL Revoluţie în Sănătate
JUSTIŢIE Arestaţi-l pe tatăl incestuos!
INTERNAŢIONAL AGERPRES Criza datoriilor: guvernul belgian cheamă populaţia în ajutor
Standard and Poor's menţine Ungaria 'sub supraveghere negativă'
Triplu atentat la Basra: zeci de morţi şi răniţi
Franţa şi Germania vor înainta o propunere comună de revizuire a tratatelor UE
EVENIMENT Lady Diana de România - model de succes în medicină, în Marea Britanie
Revoltă la Universitatea din Bucureşti: Studenţii vor să ocupe un amfiteatru timp de patru zile
Nu puteau urmări hoţii pentru că-şi furau singuri benzina

-- in detaliu --

EDITORIAL - Geoană, cetăţeanul din Arcadia - Dăbuleni sus

După buletinul meteo, la Dăbuleni sunt patru grade Celsius, modeste. După antrenul localnicilor înfofoliţi judicios cu bundiţe, cojoace, căciuli de miel, broboade, temperatura este ca de tropice. Îşi revarsă prea-plinul sufletului şi a rărunchilor, pentru că printre ei se află cetăţeanul Geoană.
'Cel mai...' localnic adoptat de acestă aşezare horti-viti-urbană, de două ori 'fost', senatorul independent Mircea Geoană a venit să-şi zvânte lacrimile discrete, rămase de la aruncarea 'blitz' pe tuşă şi să înceapă un drum spinos spre...Momentan, nu se ştie clar spre unde, scrie Indira Crasnea în Gândul.
(...) Geoană a vrut să marcheze simbolic că a luat-o pe calea sa. El pe calea spre Dăbuleni şi retur. Victor Ponta spre Bruxelles. Ion Iliescu spre (şi retur) Elias. Adrian Năstase spre speaker-ul în 'excepţionalismul corupţiei' Adrian Severin. Dar, în prima zi a noii sale vieţi, cei cu memorie bună nu se poate să nu fi fost trecuţi de fiorul unui deja-vu: în semi-întunericul căminului cultural din Dăbuleni, Mircea Geoană vorbea şi gesticula aproape identic cu Ion Iliescu.
- Geoană, cetăţeanul din Arcadia - Dăbuleni (Gandul)



POLITIC - Geoană, senatorul Dăbulenilor. Cum a făcut 'revoluţie' fostul lider PSD la căminul cultural sus

Cum Mircea Geoană ne avertizase că va ţine un discurs important pentru ţară , ne-am gândit să ajungem cu doua ore mai devreme în Dăbuleni. Nu ne aşteptam să asistăm la nişte pregătiri ieşite din comun dar, totuşi, ne gândeam că vom găsi acolo puţină vânzoleală. Măcar în faţa Căminului cultural (Casa de Cultură), situată la o aruncătură de băţ de Primărie, acolo unde avea să aibă loc marele eveniment, scrie Jurnalul Naţional.
Ora 10,00. Încântaţi că am găsit fără vreo problemă loc de parcare în buricul orasului, am coborât repede din maşină. Văzusem în faţa Primăriei doi bărbaţi şi o femeie care păreau să discute aprins şi eram convinşi că vorbesc despre apropiata vizită a fostului lider PSD în ţara pepenilor. ,, A, nuuuu... am auzit la televizor că vine domnul Geoană. Noi vorbeam , însă, de varza asta care iar s-a scumpit şi trebuie să mai cumpărăm, să punem în butoi'.
- Geoană, senatorul Dăbulenilor. Cum a făcut 'revoluţie' fostul lider PSD la căminul cultural (Jurnalul National)



POLITIC - Efectul Geoană: Trei preşedinţi de consilii judeţene vor să plece anul acesta din PSD sus

Excluderea lui Mircea Geoană ar putea văduvi partidul de unii preşedinţi de consilii judeţene. Felul în care a fost exclus Mircea Geoană din PSD a pus pe gânduri liderii din teritoriu. Trei social-democraţi, şefi de consilii judeţene, ar putea părăsi acest partid până la finele anului, urmând exemplul preşedintelui CJ Galaţi, Eugen Chebac, notează Evenimentul Zilei. Viitorul lor politic va fi decis de modul în care vor evolua lucrurile pe eşichierul stâng al politicii, acolo unde Mircea Geoană a anunţat intenţia de a crea un nou partid, iar o platformă social- progresistă s-ar putea coace înainte de Crăciun.



POLITIC - Băsescu: Nu vrem scoaterea artificială a 120.000 de angajaţi de la stat, este o ieşire naturală sus

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la B1TV, că în cazul plecării celor 120.000 de salariaţi este vorba despre o 'ieşire naturală', nu despre o hotărâre administrativă, el menţionâd că mai trebuie făcute reduceri la Ministerul de Interne, însă Poliţia nu este vizată în mod special. El a explicat că nimeni nu vizează o bruscare, o scoatere artificială din sectorul de stat a unui număr de 120.000 de salariaţi. 'Dar dacă urmăriţi evoluţia numărului de salariaţi în fiecare lună, veţi vedea că pe acest principiu, al neînlocuirii celor care pleacă din sistemul de stat la pensie sau îşi găsesc alt loc de muncă decât în raportul de şapte plecaţi la unu, practic, se face o reducere în mod natural', a adăugat preşedintele, citat de Gândul.
Traian Băsescu a completat că nu se va face înlocuirea 100% a celor care pleacă. 'Deci nu discutăm de ieşirea unui val de 120.000 de salariaţi - asta vreau să înţelegeţi - printr-o hotărâre administrativă, ci o ieşire naturală. Unde mai trebuie făcute reduceri administrative se pare că este în zona Ministerului de Interne şi, atenţie, nu vizează nimeni Poliţia în mod special', a spus Băsescu.
- Băsescu: Nu vrem scoaterea artificială a 120.000 de angajaţi de la stat, este o ieşire naturală (Gandul)



POLITIC - Ce poate face Rusia împotriva scutului antirachetă? sus

Declaraţia preşedintelui Rusiei potrivit căreia ar fi ordonat forţelor armate ale ţării sale să elaboreze un plan de distrugere a sistemelor antirachetă ale NATO a alarmat atât Europa, cât şi Statele Unite. Analiştii speră că afirmaţiile lui Medvedev fac parte din campania electorală pentru alegerile parlamentare care vor avea loc luna viitoare, notează România Liberă.
Tensiunile dintre Mos-cova şi Wa-shington au atins o nouă culme, iar resetarea relaţiilor dintre cele două state, considerată una dintre priorităţile administraţiei Obama, pare să fi eşuat definitiv. 'Partenerii noştri din NATO nu dau nici un semn că ar lua în serios îngrijorarea noastră în privinţa arhitecturii scutului antirachetă din Europa - iar acest fapt ne întăreşte convingerea că planurile lor sunt îndreptate împotriva Rusiei', a declarat Medvedev într-o apariţie televizată. Preşedintele Rusiei a avertizat, de asemenea, că ţara sa îşi păstrează dreptul de a renunţa la tratatele existente cu privire la controlul armelor nucleare, şi că ar putea părăsi discuţiile despre noi tratate, conform agenţiei de ştiri RIA Novosti.
- Ce poate face Rusia împotriva scutului antirachetă? (Romania libera)



POLITIC - Penibila şefă a SGG nu ştie că s-a abrogat Codul Familiei sus

Secretarul General al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu, acoperă imensul conflict de interese în care s-a afundat până dincolo de creştet, cu neamuri şi afini cu tot, invocând legi abrogate, sau minciuni uşor de demontat de către oricine are acces la Codul Penal. Dezvăluirile de presă de săptămâna trecută, conform cărora soţul, fiica şi fiul individei cu rang de ministru au beneficiat de avantaje chiar de la instituţia condusă de aceasta, au fost însoţite de nişte declaraţii stupefiante, potrivit ziarului Curentul.
Pentru că soţul ei, sau fiul din altă căsătorie, nu-i sunt rude, atunci, conform Codului Familiei, zice Andreeasca, favorizarea lor prin atribuirea de spaţii comerciale sau funcţii din/în cadrul instituţiilor din subordinea Secretariatului General al Guvernului n-ar intra sub incidenţa conflictului de interese. Concret, a declarat d.na ministru, 'potrivit Codului Familiei, soţul nu este rudă, iar copiii din altă căsătorie ai soţului' nu îi sunt rude, ci 'afini'. Stupefacţia ce însoţeşte emiterea acestor adevărate perle de prostie este totală. Nu-ţi vine să crezi că un demnitar cu o asemenea funcţie în executivul de la Bucureşti este capabil de atâta ignoranţă, dar şi de o asemenea sfidare a bunului simţ. Asta pentru că, pe de o parte, Codul Familiei este abrogat cu începere de la 1 octombrie, iar, pe de altă parte, trebuie să fii cel puţin nesimţit ca să spui că nu e niciun conflict de interese dacă îţi favorizezi soţul, în sensul de a-i înlesni, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, obţinerea unor foloase materiale.
- Penibila şefă a SGG nu ştie că s-a abrogat Codul Familiei (Curentul)



POLITIC - Victor Ponta, sex cu minore sus

Informaţia vine la trei ani de la deschiderea celebrului dosar legat de implicarea unor membri marcanţi ai PSD într-o reţea internaţională de prostituţie. Un martor-cheie din acel dosar, în persoana uneia dintre fetele interceptate atunci, face acum dezvăluiri care ar putea arunca în aer Opoziţia. Într-un interviu dat în exclusivitate ziarului 'Puterea', aceasta vorbeşte despre relaţia ei amoroasă cu Victor Ponta. La vremea respectivă (vara lui 2008) fata avea 17 ani şi era plătită pentru 'prestaţii' atât de actualul lider PSD, cât şi de Robert Negoiţă, proprietarul lanţului hotelier unde s-ar fi consumat o parte dintre aceste întâlniri. Cel puţin acestea sunt declaraţiile fetei, pe care procurorii au considerat-o atunci victimă a traficului de persoane, dar pe care au 'omis' să o mai audieze într-un cadru oficial. Toată povestea a început în urmă cu aproape două săptămâni, când pe adresa ziarului 'Puterea' au venit o serie de materiale audio-video repr ezentând mărturiile acestei fete. Evident că a apărut scenariul că cineva ar fi putut truca măcar o parte din aceste probe, pentru a lovi în principalul lider al Opoziţiei.
- Victor Ponta, sex cu minore (Puterea)



ECONOMIC - Românii au acum motive să fie fericiţi că nu sunt unguri sus

Acordul cu FMI şi tăierile bugetare decise din timp ne-au salvat de o criză şi mai grea, cu sărăcie lucie, un curs valutar de 5 lei/euro şi o inflaţie de 11%. Un curs valutar de 4,36 lei/euro vi se pare greu de suportat? Imaginaţi-vă numai ce ar fi fost dacă leul s-ar fi depreciat astfel încât să ajungă la 4,5 sau chiar 5 unităţi pentru un euro şi dacă la buget nu mai erau bani de pensii şi salarii, potrivit ziarului Evenimentul Zilei. Acest scenariu de coşmar care, acum, este doar un exerciţiu de imaginaţie, ar fi putut fi real dacă autorităţile române nu luau la timp măsurile dureroase de austeritate şi dacă nu încheiam şi respectam acordul cu FMI şi restul instituţiilor financiare internaţionale.
- Românii au acum motive să fie fericiţi că nu sunt unguri (Evenimentul zilei)



ECONOMIC - Zece ani să alergăm după Europa sus

Dezvoltarea României în această decadă se va axa pe trei piloni, respectiv pe Strategia 2020 a Uniunii Europene, pe Pactul Euro-Plus şi pe strategia naţională de dezvoltare durabilă lansată în 2008 şi care urmează să fie adaptată realităţilor post-criză, a afirmat ieri preşedintele Traian Băsescu în cadrul Bucharest Summit, conferinţă organizată de publicaţia britanică The Economist. România va trebui să dubleze îndeplinirea obiectivelor asumate în pactele semnate cu o preocupare crescândă pentru creşterea competitivităţii economiei naţionale, susţine Curierul Naţional.
Accentul urmează să fie pus pe agricultură şi dezvoltarea rurală, pe îmbunătăţirea infrastructurii de transport, pe valorificarea potenţialului turistic al ţării, pe obţinerea de energie regenerabilă, pe reformarea sistemelor de asistenţă socială, de educaţie şi sănătate. 'Obiectivul nostru pentru următorii 10 ani este reducerea decalajelor dintre România şi nivelul socioeconomic al Uniunii Europene', a spus Băsescu.
- Zece ani să alergăm după Europa (Curierul national)



ECONOMIC - Ne-aţi pus să privatizăm băncile, iar acum vreţi să ne lăsaţi fără finanţare sus

Preşedintele Băsescu i-a avertizat pe austrieci, şi până la urmă pe toate băncile străine, să nu lase România fără finanţare, anunţă Ziarul Financiar. Preşedintele României Traian Băsescu a lansat ieri un atac de o duritate fără precedent la adresa băncilor, acuzând Occidentul de lipsă de fair play dacă după ce a impus privatizarea sistemului bancar românesc se pregăteşte acum să lase economia fără finanţare în plină perioadă de criză. Poziţia lui Băsescu a fost declanşată de anun­ţul de luni-seară al autorităţilor austriece de supraveghere a băncilor privind limitarea acor­dării de credite noi în regiune în funcţie de atragerea de refinanţări locale.
- Ne-aţi pus să privatizăm băncile, iar acum vreţi să ne lăsaţi fără finanţare (Ziarul financiar)



SOCIAL - Revoluţie în Sănătate sus

Autorităţile pregătesc o nouă lege a sănătăţii care va schimba în mod radical organizarea sistemului sanitar. Pacienţii vor putea alege între mai multe case de asigurări private şi vor opta pentru diverse spitale, clinici şi medici. Comisia prezidenţială de sănătate şi Ministerul Sănătăţii lucrează la un proiect al unei legi privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar din România, care modifică fundamental felul în care vor fi gestionaţi banii din acest domeniu, notează ziarul Adevărul.
Legea deschide calea caselor de asigurări private din România şi introduce astfel o concurenţă între diverşii furnizori de servicii: spitale, clinici, cabinete medicale, farmacii. Astfel, aceştia din urmă vor trebui să negocieze cu asigurătorii, ceea ce, susţin iniţiatorii legii, va fi în beneficiul pacienţilor. Care vor putea alege între mai multe case de asigurări de sănătate, între mai mulţi furnizori de servicii şi vor putea opta şi pentru plata unei asigurări suplimentare.
- Revoluţie în Sănătate (Adevarul)



JUSTIŢIE - Arestaţi-l pe tatăl incestuos! sus

Lucian Pop, monstrul de la Beregsău Mare (Timiş), care şi-a violat fiica în vârstă de 17 ani, de şapte ori în două luni, este în continuare liber. Avocaţi de prestigiu consultaţi în acest caz spun că Parchetul trebuia să facă orice era necesar pentru a-l ţine departe de victima sa, notează Eveimentul Zilei.
Să grăbească probarea celor reclamate de minoră şi mai ales să ţină cont de starea de recidivă a celui reclamat. Bărbatul trebuia reţinut în arest, măcar pentru a asigura o protecţie reală fetei. Cu atât mai mult cu cât victima e minoră, iar ultimul viol e confirmat de un martor ocular. Sau, dacă vreţi, ţinând cont de cazul de la Jean Monnet, unde profesorul care a avut o relaţie sexuală cu una din elevele sale, este după gratii, explică avocaţii.
- Arestaţi-l pe tatăl incestuos! (Evenimentul zilei)



INTERNAŢIONAL AGERPRES - Criza datoriilor: guvernul belgian cheamă populaţia în ajutor sus

Guvernul belgian a lansat joi un apel chemând populaţia în ajutor în faţa crizei datoriilor, anunţând printr-un mare efort publicitar un împrumut de stat deschis tuturor în timp ce problemele bugetare şi politice se acumulează în ţară. 'Având în vedere dificultăţile de pe pieţele financiare, dorim înainte de toate să facem apel la capacităţile de economii ale belgienilor pentru finanţarea datoriei', a explicat primul ministru în exerciţiu Yves Leterme, care gestionează afacerile curente din aprilie 2010.
În principal, din cauza unui conflict între comunităţile neerlandofonă /ce corespunde regiunii Flandra n.r./ şi francofonă cu privire la viitorul ţării, Belgia nu mai are de la această dată un guvern în plin exerciţiu.




INTERNAŢIONAL AGERPRES - Standard and Poor's menţine Ungaria 'sub supraveghere negativă' sus

Agenţia de rating Standard and Poor's a menţinut joi nota suverană a Ungariei la (BBB-), 'sub supraveghere negativă', în aşteptarea unui acord al Budapestei cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Uniunea Europeană. Potrivit Standard and Poor's, o decizie 'este probabilă înainte de sfârşitul lui februarie 2012, de îndată ce vom avea mai multe informaţii despre politica Ungariei şi despre probabilitatea găsirii unui acord cu FMI şi UE'.



INTERNAŢIONAL AGERPRES - Triplu atentat la Basra: zeci de morţi şi răniţi sus

Cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa şi 45 au fost rănite joi seara, în urma exploziei a trei bombe, într-o piaţă din centrul oraşului irakian Basra /sud/, au anunţat surse ale Ministerului de Interne şi medicale locale, citate de agenţiile de presă internaţionale. Basra este un mare oraş portuar situat la 450 kilometri sud de Bagdad. După invadarea ţării de o coaliţie internaţională condusă de SUA, controlul asupra provinciei şi a oraşului a fost preluat de contingentul Marii Britanii, care a transferat puterea autorităţilor irakiene în toamna lui 2007.



INTERNAŢIONAL AGERPRES - Franţa şi Germania vor înainta o propunere comună de revizuire a tratatelor UE sus

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a anunţat joi că ţara sa împreună cu Germania vor înainta 'în zilele următoare' o propunere comună pentru revizuirea Tratatelor Uniunii Europene, informează agenţiile internaţioanle de presă. 'Suntem conştienţi de gravitatea situaţiei şi căutăm cele mai bune soluţii', a declarat Sarkozy în urma întâlnirii avută la Strasbourg cu cancelarul german, Angela Merkel şi cu primul ministru italian, Mario Monti, adăugând că primele trei economii ale zonei euro sunt determinate 'să facă totul' pentru a susţine şi a garanta perenitatea zonei euro'. 'Franţa şi Germania lucrează împreună la elaborarea unor propuneri de modificări', a confirmat cancelarul german, care a mai subliniat că este necesar să se avanseze în domeniul uniunii fiscale, precizând însă că statutul Băncii Centrale Europene (BCE) nu va fi afectat şi aceasta va fi în continuare independentă. Acest lucru este agreat şi de preşedintele Sarkozy, care a afirmat la rândul său: 'Am căzut toţi trei de acord ca, în virtutea independenţei acestei instituţii, să ne abţinem să-i adresăm orice solicitare pozitivă sau negativă'.



EVENIMENT - Lady Diana de România - model de succes în medicină, în Marea Britanie sus

Plătiţi mizerabil acasă, unii medicii şi-au făcut un rost în străinătate. Printre ei, şi Ildiko Brănescu, care conduce propria unitate medicală la care sunt arondaţi 8.300 de asiguraţi, ea având în subordine zeci de doctori şi personal auxiliar, cetăţeni britanici şi străini. Compatrioata noastră este un model de succes în medicină în Marea Britanie. Fizic, seamănă atât de bine cu Lady Diana, că mulţi îi şi spun 'Lady Diana' care a venit din România. Practic, este un medic care face atât de multe pentru sănătatea atâtor oameni, şi supranumele i se potriveşte, susţine Jurnalul Naţional.
- Lady Diana de România - model de succes în medicină, în Marea Britanie (Jurnalul National)



EVENIMENT - Revoltă la Universitatea din Bucureşti: Studenţii vor să ocupe un amfiteatru timp de patru zile sus

Un grup de studenţi a încercat joi seară să ocupe un amfiteatru al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, în semn de protest pentru bugetul mic alocat Educaţiei. Reprezentanţii Facultăţii de Istorie au ajuns la faţa locului, dovedind solidaritate faţă de studenţi. 'A venit întreaga conducere a facultăţii, rectorul, prorectorul, şi ne-am aşezat la masa negocierilor. Toată lumea a tratat cu noi, numai rectorul încearcă se ne discretiteze. Porţile facultăţii au fost deschise iar studenţii pot intra. Au venit mulţi studenţi şi continuă să vină. În momentul ăsta suntem în jur de 100 de persoane. Jandarmii au fost trimişi acasă, comportamentul lor fiind considerat abuziv. Nimeni nu îşi asumă prezenţa lor aici', a declarat un student care participă la negocieri pentru adevarul.ro.
- Revoltă la Universitatea din Bucureşti: Studenţii vor să ocupe un amfiteatru timp de patru zile (Adevarul)



EVENIMENT - Nu puteau urmări hoţii pentru că-şi furau singuri benzina sus

Peste 65 tone de combustibil s-au evaporat în trei ani din gestiunea inspectoratelor de poliţie Tulcea şi Arad şi ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă Sibiu şi Braşov. Nu mai puţin de 182 de instituţii din cadrul Ministerului de Interne (Poliţie, Jandarmerie, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă) au fost verificate din dispoziţia ministrului de Interne, Traian Igaş. 'Am declanşat verificări la stocurile de combustibil deoarece, în ultimul timp, şefii acestor instituţii spuneau că nu pot lucra din cauza lipsei combustibilului, deşi se alocau suficienţi bani, afirmă România Liberă. Spre exemplu, numai la Inspectoratele de Poliţie, lunar sunt alocate pentru combustibili circa 2 milioane de euro. Am descoperit un management defectuos, în alte locuri cu furturi. Am dispus declanşarea unor controale de fond şi sesizarea Parchetelor pentru ca Justiţia să stabilească motivele dispariţiei combustibililor şi vinovăţiile de natură penală', ne -a declarat ministrul de Interne, Traian Igaş.
- Nu puteau urmări hoţii pentru că-şi furau singuri benzina (Romania libera)

0 Response to "Revista Presei 25 noiembrie 2011"

Trimiteți un comentariu