[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 22 iunie 2010

Posted by PressUpdate marți, 22 iunie 2010 09:58

Sumar

POLITIC - Teo Trandafir, propusă pentru excluderea din partid

Fostă prezentatoare TV de succes, Teo Trandafir a intrat în zodia demagogiei clasei politice damboviţene şi face declaraţii confuze şi cel puţin hilare. După ce a făcut show în încercarea de a vota răsturnarea Guvernului Boc, atunci cand a votat cu bilele la vedere, după care a făcut un gest la modul 'V-am tras-o!', deputatul PD-L Teo Trandafir a ieşit ieri cu o serie de declaraţii alambicate, unde altundeva decat într-un tabloid de mare succes pentru iubitorii de fete goale de pe la toate paginile. Mai mult, aceasta a spus că motivul pentru care nu s-a dus la întalnirea de duminică de la Snagov a PD-ului a fost legat de faptul că nu a fost invitată - scrie Curentul.
- Teo a intrat în logica demagogiei politice şi se fâstâceşte ca o şcolăriţă (Curentul)
- Teo Trandafir, propusă pentru excludere din PDL (Jurnalul National)
- Democrat-liberalii i-o cedează pe Teo lui Piedone (Evenimentul zilei)


POLITIC - Crin Antonescu: PSD mi-e dator

Crin Antonescu atacă şi spune că o moţiune de cenzură nouă nu îşi mai are sensul decât la toamnă.
'Cred că timpul unei moţiuni de cenzură este la toamnă, mai ales că şi social-democraţii au declarat că nu vor să mai depună una acum', a declarat luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu, înaintea şedinţei BPC, scrie România liberă.
Antonescu a atacat PSD: 'Cred că atitudinea mea faţă de PSD este una deschisă, cât se poate de corectă, singura condiţie pe care PSD nu trebuie să o uite niciodată este să fie deschisă spre viitor. Câtă vreme Victor Ponta şi Adrian Năstase ne invită la o colaborare faţă de trecut în mine nu au interlocutor. Cred că PSD ne e dator mie şi PNL în materie de colaborare.'
- Crin Antonescu atacă: PSD mi-e dator (Romania libera)
- Crin ar vrea 'o relaţie deschisă spre viitor' cu social-democraţii (Curentul)
- Antonescu: PSD este dator PNL şi mie în materie de colaborare şi de deschidere (Gandul)


POLITIC - Preşedintele solicită adoptarea mai rapidă a Codurilor şi a legii ANI

Preşedintele Traian Băsescu ar vrea ca Parlamentul să tranşeze cât mai rapid Legea ANI şi să adopte Codurile de procedură penală şi civilă. Sunt însă şanse minime să se întâmple acest lucru până la toamnă - apreciază România liberă.
Prin două scrisori trimise ieri preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, şeful statului a reiterat solicitarea ca până la terminarea actualei sesiuni, adică până la sfârşitul lunii iunie, să fie adoptate Codurile de procedură civilă şi penală restante şi să fie reexaminată noua Lege a Agenţiei Naţionale de Integritate.
Noua Lege a Agenţiei Naţionale de Integritate se află în faza reexaminării, la solicitarea preşedintelui, după ce senatorii au limitat la maximum atribuţiile agenţiei şi au eliminat multe din datele pe care demnitarii erau obligaţi să le declare. În privinţa instituirii a două categorii de declaraţii - una publică, incluzând foarte puţine date, şi una confidenţială - preşedintele Traian Băsescu a cerut ca acestea să coincidă, cu excepţia datelor cu caracter personal.
- Un singur tip de declaraţii de avere şi interese pentru demnitari (Cotidianul)
- Băsescu a cerut din nou Parlamentului urgentarea aprobării Codurilor de procedură şi a legii ANI (Curentul)
- Vacanţa parlamentară - noul obstacol în calea ANI (Romania libera)
- Băsescu a solicitat PDL o sesiune extraordinară pentru Coduri, Legea ANI şi Legea Educaţiei (Curierul national)



Continua

EDITORIAL Prelungiri

POLITIC Cine va pierde funcţii în PDL

Traian Băsescu către PDL, la Snagov

Teo Trandafir, propusă pentru excluderea din partid

Crin Antonescu: PSD mi-e dator

Preşedintele solicită adoptarea mai rapidă a Codurilor şi a legii ANI

Adrian Năstase crede că PSD ar trebui să intre la guvernare

PNL nu vrea să voteze legea educaţiei, decât modificată

Noutăţi din declaraţiile de avere ale demnitarilor

ECONOMIC Moody's: Măsurile de austeritate asigură virarea tranşelor de la FMI şi UE

Cum explică Fitch de ce Grecia are un rating mai bun ca noi

Oamenii de afaceri susţin că măsurile de austeritate lovesc mediul privat

Ce ar aduce un impozit suplimentar pe bănci

Băncile pregătesc acte adiţionale la contractele de credit

Din istoria contractelor atribuite de Miron Mitrea

SOCIAL Pensionarii dau Guvernul în judecată

Videanu: Costul întreţinerii va creşte chiar şi cu 100 la sută

Cât de legală este tăierea salariilor din companiile şi regiile de stat

Cum a făcut Ungaria reforma în Sănătate

Trafic blocat de inundaţii

Românii şi bulgarii rămân săracii Europei

JUSTIŢIE Dan Diaconescu, acuzat de şantaj şi ameninţare

SPORT Fotbal - CM 2010: Spania - Honduras 2-0, în Grupa H

Fotbal - CM 2010: Presa europeană ironizează 'revoluţia' franceză

Tenis: Victor Hănescu a trecut de primul tur la Wimbledon

Gimnastică aerobică: România, 2 medalii de aur, 2 de argint şi una de bronz la CM din Franţa

INTERNAŢIONAL AGERPRES Polonia: Komorowski în frunte cu 41 la sută din voturi /100 la sută din sufragii/

Kremlinul vrea să întărească legăturile economice cu Statele Unite

Obama discută cu Merkel şi Zapatero înainte de G20 în Canada

Cvartetul pentru Orientul Mijlociu salută relaxarea blocadei din Fâşia Gaza

Atentat eşuat în Times Square: suspectul Faisal Shahzad pledează vinovat

EVENIMENT De la cârciumă la autostrăzi

Şmecherul câştigă procesul, după ce a lovit o bătrână pe trecerea de pietoni


-- in detaliu --

EDITORIAL - Prelungiri sus

Duminică seara la Snagov, miniştrii, parlamentarii şi europarlamentarii PDL împreună cu marele guru s-au întâlnit pentru a doua spirală a integrării în deficit - scrie Tia Şerbănescu în Curentul.
Cei 7 miniştri aflaţi pe lista neagră a presei au scăpat de remaniere după ce, situată pe lista albă, dna Udrea a anticipat concluzia că nu e momentul pentru o remaniere ci pentru un termen de două luni acordat guvernului în vederea obţinerii unor rezultate economice. De unde? Chiar dacă a primit două luni de păsuire, guvernul Boc a ieşit mototolit în ultima lună: tranşa de împrumut de la FMI, ultranecesară, a fost ratată din pricina nerespectării termenelor de aplicare a reducerilor bugetare, aflate actualmente la Curtea Constituţională. Iată că am reuşit din nou! Am amânat iarăşi banii de la FMI cu cel puţin trei luni şi am plătit încă o lună toate salariile şi pensiile, în frunte cu cele nesimţite. Asta, da, contraperformanţă!
- Prelungiri (Curentul)


POLITIC - Cine va pierde funcţii în PDL sus

Pedeliştii vor declanşa în această săptămână înlocuirea prim-vicepreşedinţilor Videanu şi Stolojan cu trei sau patru lideri din afara sferei guvernamentale - scrie Gândul.
PDL a dat startul luptei pentru înlocuirea prim-vicepreşedinţilor Adriean Videanu şi Theodor Stolojan cu trei sau patru lideri cu mandat interimar care să aşeze apele în partid. Surse din conducerea PDL au precizat pentru Gândul că noii prim-vicepreşedinţi ar urma să fie numiţi în cadrul unui Colegiu Director ce va avea loc în următoarele două săptămâni, iar detaliile pentru respectivele alegeri sunt programate a fi puse la punct, mâine seară, când va fi convocat Biroul Permanent al democrat liberalilor. Schimbarea de la vârful partidului vine ca o reacţie rapidă la îndemnul pe care Traian Băsescu l-a adresat pedeliştilor, duminică seară, la Snagov .
- PDL pregăteşte înlocuirea lui Videanu: Voinescu, Stoica, Sulfina şi Turcan îşi fac încălzirea (Gandul)
- PDL începe lupta pentru succesiunea de probă (Evenimentul zilei)


POLITIC - Traian Băsescu către PDL, la Snagov sus

Batista pusă de Traian Băsescu pe ţambalul lui Emil Boc duminică seară, la Snagov, a provocat un nou val de nemulţumire în partid, pe de o parte, în rândurile 'reformiştilor', aripa Macovei-Preda, şi, pe de altă parte, în rândul parlamentarilor, care s-au văzut din nou păcăliţi cu bomboana remanierii, fluturată pe sub nas pentru a-i convinge să voteze împotriva moţiunii - apreciază Jurnalul Naţional.
Apropiatul deputatului PDL Marius Spânu la care s-a referit preşedintele Traian Băsescu la întâlnirea informală de duminică, de la Snagov, este Mihai Arcana, directorul executiv al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi. Băsescu l-a acuzat pe Marius Spânu că ar fi făcut presiuni pentru numirea lui Arcana la conducerea Vămii Regionale Iaşi, în caz contrar ar fi votat moţiunea de cenzură. Spânu a declarat pentru România liberă că este înrudit prin alianţă cu Arcana, fiul său botezând un copil al acestuia, dar a negat acuzaţiile că ar fi intervenit pentru a-l susţine pentru această funcţie. 'Nu ştiu cum au ajuns aceste informaţii la preşedinte. Sunt murdărit în organizaţie, nu am ideee ce interese sunt aici', a precizat deputatul PDL, Marius Spânu.
- Băsescu s-a răstit la Snagov la Blaga, Videanu şi Berceanu / 'Pentru 30.000 de oameni, clientela voastră, sacrificaţi nouă milioane de alegători' (Adevarul)
- Dilema PDL: cine va fi succesorul prezidenţiabil al lui Băsescu? (Romania libera)
- Cum i-a păcălit Băsescu pe pedelişti (Jurnalul National)
- Numiri politice de criză: fin de deputat PDL, şef peste Vămile din Moldova (Romania libera)
- Cum a îngheţat Băsescu războiul din PDL (Adevarul)
- PDL începe lupta pentru succesiunea de probă (Evenimentul zilei)


POLITIC - Teo Trandafir, propusă pentru excluderea din partid sus

Fostă prezentatoare TV de succes, Teo Trandafir a intrat în zodia demagogiei clasei politice damboviţene şi face declaraţii confuze şi cel puţin hilare. După ce a făcut show în încercarea de a vota răsturnarea Guvernului Boc, atunci cand a votat cu bilele la vedere, după care a făcut un gest la modul 'V-am tras-o!', deputatul PD-L Teo Trandafir a ieşit ieri cu o serie de declaraţii alambicate, unde altundeva decat într-un tabloid de mare succes pentru iubitorii de fete goale de pe la toate paginile. Mai mult, aceasta a spus că motivul pentru care nu s-a dus la întalnirea de duminică de la Snagov a PD-ului a fost legat de faptul că nu a fost invitată - scrie Curentul.
- Teo a intrat în logica demagogiei politice şi se fâstâceşte ca o şcolăriţă (Curentul)
- Teo Trandafir, propusă pentru excludere din PDL (Jurnalul National)
- Democrat-liberalii i-o cedează pe Teo lui Piedone (Evenimentul zilei)


POLITIC - Crin Antonescu: PSD mi-e dator sus

Crin Antonescu atacă şi spune că o moţiune de cenzură nouă nu îşi mai are sensul decât la toamnă.
'Cred că timpul unei moţiuni de cenzură este la toamnă, mai ales că şi social-democraţii au declarat că nu vor să mai depună una acum', a declarat luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu, înaintea şedinţei BPC, scrie România liberă.
Antonescu a atacat PSD: 'Cred că atitudinea mea faţă de PSD este una deschisă, cât se poate de corectă, singura condiţie pe care PSD nu trebuie să o uite niciodată este să fie deschisă spre viitor. Câtă vreme Victor Ponta şi Adrian Năstase ne invită la o colaborare faţă de trecut în mine nu au interlocutor. Cred că PSD ne e dator mie şi PNL în materie de colaborare.'
- Crin Antonescu atacă: PSD mi-e dator (Romania libera)
- Crin ar vrea 'o relaţie deschisă spre viitor' cu social-democraţii (Curentul)
- Antonescu: PSD este dator PNL şi mie în materie de colaborare şi de deschidere (Gandul)


POLITIC - Preşedintele solicită adoptarea mai rapidă a Codurilor şi a legii ANI sus

Preşedintele Traian Băsescu ar vrea ca Parlamentul să tranşeze cât mai rapid Legea ANI şi să adopte Codurile de procedură penală şi civilă. Sunt însă şanse minime să se întâmple acest lucru până la toamnă - apreciază România liberă.
Prin două scrisori trimise ieri preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, şeful statului a reiterat solicitarea ca până la terminarea actualei sesiuni, adică până la sfârşitul lunii iunie, să fie adoptate Codurile de procedură civilă şi penală restante şi să fie reexaminată noua Lege a Agenţiei Naţionale de Integritate.
Noua Lege a Agenţiei Naţionale de Integritate se află în faza reexaminării, la solicitarea preşedintelui, după ce senatorii au limitat la maximum atribuţiile agenţiei şi au eliminat multe din datele pe care demnitarii erau obligaţi să le declare. În privinţa instituirii a două categorii de declaraţii - una publică, incluzând foarte puţine date, şi una confidenţială - preşedintele Traian Băsescu a cerut ca acestea să coincidă, cu excepţia datelor cu caracter personal.
- Un singur tip de declaraţii de avere şi interese pentru demnitari (Cotidianul)
- Băsescu a cerut din nou Parlamentului urgentarea aprobării Codurilor de procedură şi a legii ANI (Curentul)
- Vacanţa parlamentară - noul obstacol în calea ANI (Romania libera)
- Băsescu a solicitat PDL o sesiune extraordinară pentru Coduri, Legea ANI şi Legea Educaţiei (Curierul national)


POLITIC - Adrian Năstase crede că PSD ar trebui să intre la guvernare sus

Preşedintele Consiliului Naţional al social-democraţilor a declarat, ieri, în exclusivitate pentru 'Puterea', că PSD ar trebui să intre la guvernare în această toamnă, după dărâmarea Guvernului Boc, pentru a pregăti alegerile anticipate.
Pentru că a plecat la New York la reuniunea Internaţionalei Socialiste, Victor Ponta i-a făcut cadou lui Adrian Năstase, cu ocazia zilei de naştere, dreptul de a conduce şedinţa conducerii PSD. Cum secretarul general, Liviu Dragnea, era şi el plecat din Capitală, fostul premier s-a instalat adânc în scaunul de conducător al sediului din Kiseleff. Dacă Ponta s-a ferit să vorbească despre intrarea PSD la guvernare şi a convocat Comitetul Executiv al partidului pentru a da o rezoluţie, conform căreia participarea la guvernare se va face doar în urma alegerilor, Adrian Năstase a nuanţat poziţia pesediştilor. El a declarat că este posibil să îi vedem pe social-democraţi la Palatul Victoria şi înaintea unui tur de scrutin.
- Năstase bagă PSD la guvernare pe sub masă (Puterea)
- PSD vrea 'Guvern de serviciu' care să pregătească anticipatele, după moţiunea de cenzură din toamnă (Jurnalul National)
- PSD şi PNL mai încearcă şi în toamnă să dea jos Guvernul. Până atunci, pregătesc 'alternativa' (Gandul)


POLITIC - PNL nu vrea să voteze legea educaţiei, decât modificată sus

Senatorii liberali au primit mandat din partea conducerii partidului să nu voteze Legea Educaţiei dacă se vor păstra o serie de prevederi legate de îngrădirea autonomiei universitare ori de predarea istoriei şi geografiei pentru minorităţi, a declarat ieri liderul PNL Mihai Voicu.
'Am mandatat grupul parlamentar de la Senat să nu voteze Legea Educaţiei propusă de ministrul Funeriu, în afara situaţiei în care se vor accepta principalele noastre amendamente, şi mă refer aici la structura învăţământului preuniversitar, la păstrarea autonomiei universitare în forma consacrată de tradiţia europeană şi mai ales la studiul istoriei şi geografiei în limba română. Dacă aceste amendamente nu vor fi acceptate în comisie şi în plen, senatorii noştri nu vor vota Legea Educaţiei', a spus purtătorul de cuvânt al PNL.
- Voicu: Senatorii PNL nu vor vota Legea Educaţiei dacă se vor păstra prevederile privind istoria şi geografia (Curierul national)


POLITIC - Noutăţi din declaraţiile de avere ale demnitarilor sus

n cele şase luni de zile care s-au scurs de la ultimele declaraţii de avere pe care le-au depus şi publicat, guvernanţii au avut o atitudine destul de diferită faţă de criza economică care ar trebui să se facă simţită şi în buzunarele ministeriale .
Instinctul economic i-a ghidat însă total diferit când vine vorba de averile personale. Ca şi în viaţa politică de zi cu zi, unii miniştri s-au 'aruncat', au investit, s-au implicat, în timp ce alţi membri ai Cabinetului au adoptat calea prudenţei.
Ca şef al Guvernului, Emil Boc vrea să dea un semnal de cumpătare financiară chiar şi când vine vorba de propriul 'salar'. Lună de lună, premierul a reuşit să strângă, în ultima jumătate de an, încă 5.000 de lei pe cardurile bancare.
Ministrul Adriean Videanu se poate lăuda că se numără printre aceia pe care perioada de declin financiar nu i-a afectat.
- Boc a strâns 5.000 lei în ultimele 6 luni (Capital)
- Boc a economisit, Videanu s-a 'extins' cu încă o casă şi un teren, Oprea a cheltuit (Gandul)
- Vezi câţi bani are Băsescu în conturi (Cotidianul)


ECONOMIC - Moody's: Măsurile de austeritate asigură virarea tranşelor de la FMI şi UE sus

Măsurile de reducere a salariilor, pensiilor şi ajutoarelor de şomaj vor asigura virarea tranşelor de la FMI şi Uniunea Europeană, care sunt esenţiale pentru revitalizarea economiei şi, de asemenea, vor susţine lichiditatea din sistemul bancar, consideră analistul Moody's Nondas Nicolaides, potrivit Curierului Naţional.
'Guvernul a reuşit să aprobe un proiect care prevede tăierea salariilor din sectorul public cu 25% şi a pensiilor şi ajutoarelor de şomaj cu 15%. (...) Aceste măsuri relativ dure şi nepopulare, care fac parte din pachetul de austeritate anunţat de Guvern pentru atingerea ţintei de deficit bugetar de 6,8% din PIB în acest an, vor asigura realizarea de plăţi de aproximativ 2 miliarde de euro în cadrul pachetului de la FMI şi UE', se arată într-un raport realizat de Nicolaides, citat de Curierul Naţional.
- Moody's: Măsurile de austeritate asigură virarea tranşelor de la FMI şi UE (Curierul national)
- Ce părere au agenţiile de rating despre măsurile de austeritate ale Guvernului Boc (Gandul)


ECONOMIC - Cum explică Fitch de ce Grecia are un rating mai bun ca noi sus

Cu toate că pare paradoxal faptul că Grecia, una dintre cele mai afectate ţări europene de criza financiară, are un rating mai bun ca noi, reprezentanţii agenţiei de rating Fitch au explicat motivele, la solicitarea trimisă de ziarul Bursa.
Douglas Renwick, director EMEA (n.r. Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) în cadrul Fitch Ratings, a spus: 'Grecia este membră a Zonei Euro şi, ca urmare, băncile sale pot utiliza finanţare de la Banca Centrală Europeană şi Guvernul poate beneficia de un pachet substanţial de ajutor pe trei ani de la celelalte ţări membre. În ciuda problemelor acute ale Greciei în privinţa finanţării, considerăm ca riscul unei deprecieri substanţiale a monedei este încă redus. Ratingurile Greciei şi ale României sunt totuşi extrem de apropiate'.
Domnul Renwick consideră că restructurarea sectorului public din ţara noastră reprezintă un pas important pentru revenirea la sustenabilitate fiscală şi, deşi presupune anumite riscuri privind relansarea PIB, este vitală pentru a restabili încrederea în economie.
- Cum explică Fitch de ce Grecia are un rating mai bun ca noi (Bursa)


ECONOMIC - Oamenii de afaceri susţin că măsurile de austeritate lovesc mediul privat sus

Guvernul s-a angajat în negocierile cu FMI să reducă drastic cheltuielile, astfel încât deficitul bugetar să nu treacă de 6,8% din PIB la finele anului, printre măsuri figurând scăderea cu 25% a salariilor în sectorul public şi cu 15% a pensiilor. Pe de altă parte, oamenii de afaceri atrag atenţia autorităţilor asupra faptului că aceste măsuri de austeritate vor lovi grav în economia României, dar şi în mediul privat - informează Curierul Naţional.
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florea Pârvu susţine că aceste măsuri de austeritate nu vor avea un efect foarte mare în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor bugetare, dar vor avea efecte dezastruoase asupra mediului de afaceri şi asupra populaţiei.
De aceeaşi părere este şi preşedintele FNSIA, Dragoş Frumosu, care a menţionat că problemele românilor de-abia acum încep să se agraveze.
- Afaceriştii, loviţi de austeritate prin ricoşeu (Curierul national)


ECONOMIC - Ce ar aduce un impozit suplimentar pe bănci sus

Guvernul ar putea lua în calcul introducerea unui impozit suplimentar pentru bănci, pe modelul vehiculat în Uniunea Europeană. Declaraţia a fost făcută luni de ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
Acesta a spus că Executivul va analiza, săptămâna viitoare, într-o întâlnire cu reprezentanţii BNR, un plan de măsuri de redresare economică, între acestea urmând să se regăsească introducerea unui impozit suplimentar pentru bănci sau un nou produs de creditare pentru IMM-uri.
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a avertizat că, în cazul în care se va ajunge la concluzia introducerii unei taxe suplimentare pe bănci, ar trebui ca acest lucru să se facă cu foarte mare atenţie. 'Dacă se va ajunge la concluzia introducerii unei taxe pe bănci, ar trebui ca acest lucru să se facă cu foarte mare atenţie. Imediat va trece acest impozit în comisioane şi efectul va fi resimţit tot de populaţie', a declarat pentru Gândul Adrian Vasilescu.
- Laszlo Borbely: Guvernul şi BNR vor analiza introducerea unui impozit suplimentar pentru bănci (Curentul)
- Borbely: 'Guvernul şi BNR vor discuta impozitarea suplimentară a băncilor' (Evenimentul zilei)
- GUVERNUL VREA SĂ PUNĂ TAXA PE BĂNCI. CINE PLATEŞTE. BNR: 'Efectul va fi resimţit de populaţie' (Gandul)


ECONOMIC - Băncile pregătesc acte adiţionale la contractele de credit sus

Românii cu credite vor primi, în următoarea perioadă înştiinţări pentru a se prezenta la ghişeele bancare pentru a semna acte adiţionale la contractele de credit - informează Gândul.
Luni a intrat în vigoare legea privind contractele de credit pentru consumatori, circa 8 milioane de contracte în derulare urmând să fie modificate. Deja unele bănci şi-au informat clienţii veniţi la plata ratelor că vor primi scrisori de anunţ în acest sens. Nu toţi angajaţii din bănci sunt pe deplin lămuriţi cu noile prevederi ale ordonanţei de urgenţă privind contractele de credit, unii aşteptând 'instrucţiuni' de la BNR.
- Băncile cheamă câteva milioane de clienţi ca să le schimbe contractele de credit (Gandul)


ECONOMIC - Din istoria contractelor atribuite de Miron Mitrea sus

Ne-am angajat în faţa Comisiei Europene că vom construi autostrăzi cu prioritate pe Coridorul IV, de la Nădlac la Constanţa. Cu toate că pentru acest traseu se puteau obţine finanţări europene nerambursabile, românii au preferat cu totul alte proiecte, care ori au fost reziliate, ori au fost întrerupte lucrările, din lipsă de bani. În al 12-lea ceas, oficialii reunosc că s-a greşit şi promit că de acum înainte se vor limita la Coridorul paneuropean de transport IV, fără a mai antama alte proiecte - publică Gândul.
Şi traseul iniţial al acestui coridor a fost modificat, în urmă cu zece ani, de ministrul Transporturilor de la acea vreme, Miron Mitrea. Cu toate că autostrada era prevăzută să meargă de la Arad direct către Deva, a fost introdus un ocol pe la Timişoara, ceea ce a sporit costurile cu peste 300 milioane de euro.
Apoi, acelaşi ministru a atribuit, pe final de mandat şi fără licitaţie, contractul de construcţie a Autostrăzii Transilvania către americanii de la Bechtel. Autostrada, care ar trebui să aibă o lungime totală de 415 km, pe traseul Braşov - Borş, nu se află pe niciun coridor european sau axa prioritară care să permită obţinerea de fonduri comunitare.
O altă abatere de la angajamentele luate în faţa Comisiei Europene a fost contractul atribuit tot de Miron Mitrea, tot fără licitaţie, pentru construcţia în regim de concesiune a autostrăzii Ploieşti-Braşov. Valoarea totală a lucrărilor de construcţie se ridica la acea vreme la 1,3 miliarde de euro. Traseul se afla pe Coridorul IV, însă nu pe cel rutier, ci pe cel feroviar, care trece pe la Braşov.
- Cum ne-am apucat să construim autostrăzi paralele cu fondurile europene (Gandul)


SOCIAL - Pensionarii dau Guvernul în judecată sus

Aproximativ 6.000 de pensionari din judeţul Mureş şi-au exprimat, până în prezent, acordul în privinţa acţionării în judecată a Guvernului, în cadrul unei campanii de strângere de semnături, ei fiind nemulţumiţi de reducerea pensiilor cu 15 procente. Sindicatul Pensionarilor Mureş a demarat campania de strângere de semnături pentru acţiuni în instanţă împotriva Guvernului, iar campania continuă, pensionarii care vor acţiona în instanţă statul român sunt din tot judeţul Mureş.
- 6.000 de pensionari mureşeni vor să dea în judecată Guvernul (Gandul)


SOCIAL - Videanu: Costul întreţinerii va creşte chiar şi cu 100 la sută sus

După anunţul potrivit căruia subvenţiile pentru gigacalorie vor fi eliminate, au apărut tot felul de scenarii, privind costul facturii la întreţinere - scrie Adevărul.
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a explicat că reducerea subvenţiei va afecta costul întreţinerii, care va creşte chiar şi cu 100%, însă a subliniat că cei cu venituri mici ar putea primi subvenţii mai mari.
'Decizia este să reducem subvenţia şi e posibil ca şi costul de întreţinere să crească chiar cu 100%. În schimb, statul va trebui să vină cu sistemul de protecţie socială, direcţionat către cel care are nevoie.
De exemplu, Videanu nu are nevoie. Sau, într-un bloc, sunt şase societăţi comerciale şi zece locatari. De ce să-l subvenţionez pe cel care are venituri suficiente şi să nu plătească preţul corect?
Trebuie să restructurăm acest împăienjeniş de măsuri de protecţie socială, prin care aruncăm inutil banii. De ce să dăm subvenţie tuturor bucureştenilor, în loc să-i dăm o subvenţie mai mare celui care i-am redus pensia cu 15% , să putem să-i compensăm, în această perioadă, încălzirea pe care o plăteşte', a spus Videanu, la B1 TV.
- Costul întreţinerii va creşte chiar şi cu 100%, susţine Adriean Videanu (Adevarul)


SOCIAL - Cât de legală este tăierea salariilor din companiile şi regiile de stat sus

Guvernul nu va putea tăia cu 25% salariile angajaţilor din companiile şi regiile de stat decât modificând baza de calcul a remuneraţiei lunare, au declarat pentru Puterea surse juridice avizate. Aceasta întrucât tăind pur şi simplu aceste salarii, Guvernul Boc ar încălca Legea contractelor colective de muncă, Legea conflictelor de muncă şi Codul muncii. De asemenea, pentru a evita anumite discuţii pe tema constituţionalităţii, Guvernul poate modifica baza de calcul a punctului de pensie pentru reducerea veniturilor pensionarilor cu 15%.
- Tăierea salariilor în companiile şi regiile de stat încalcă trei legi (Puterea)


SOCIAL - Cum a făcut Ungaria reforma în Sănătate sus

Instituţiile sanitare din ţara vecină au fost reformate acum trei ani. Spitalele ungureşti au facturi mari la întreţinere, dar îşi completează veniturile din proiecte europene şi din taxele pe consultaţiile pacienţilor români, care sunt nevoiţi să se trateze peste hotare.
Statul maghiar a restructurat sănătatea în anul 2007, când a scăzut toate cheltuielile din domeniul sanitar cu 30%. Atunci ungurii au redus numărul de paturi de la 80.000 la 70.000, au transformat 12 spitale în centre de îngrijire pentru bolnavii cronici şi au renunţat să mai ducă la sfârşit construirea altor 3 instituţii pe care le începuseră. Au desfiinţat posturi de directori în spitale.
- Cum a reuşit Ungaria să aibă un sistem de sănătate performant / Taxa ungurească mai mică decât şpaga românească (Adevarul)


SOCIAL - Trafic blocat de inundaţii sus

O ploaie torenţială care a durat mai bine de trei ore a provocat un dezastru în zona oraşului Huedin, judeţul Cluj. Inundaţiile catastrofale au afectat oraşul şi mai multe sate din împrejurimi.
Bilanţul este tragic: un tânăr de 21 de ani a fost dat dispărut după ce maşina în care se afla a fost luată de ape şi a fost răsturnată. Incidentul s-a produs în jurul orei 20.00, pe raza localităţii Morlaca - precizează Evenimentul zilei.
Ploaia torenţială a afectat grav circulaţia pe DN 1, care asigură legătura pe direcţia vest-sud-est, fiind considerat un drum strategic de către autorităţi. Viitura, care a fost de o forţă deosebită, a luat mai multe autocamioane şi autotrenurim pe care le-a aruncat în afara părţii carosabile.
- Inundaţii la Huedin! Zeci de persoane evacuate ?i autoturisme luate pe sus de viitură. Furtuna a ajuns la Cluj (VIDEO) (Adevarul)
- Vremea face ravagii! (Curentul)
- Avertizare meteo Cod galben: ploi torenţiale, vijelii şi grindină în Muntenia, Oltenia şi Banat (Gandul)
- Inundaţii masive la Huedin şi pe DN1 (Evenimentul zilei)


SOCIAL - Românii şi bulgarii rămân săracii Europei sus

Aderarea la blocul comunitar nu a redus decalajul economic dintre cele mai nevoiaşe şi cele mai bogate state membre. 2010 ar putea accentua disproporţia. Puterea de cumpărare a românilor a înregistrat un uşor avans în ultimii trei ani, dar rămâne printre cele mai slabe din UE. Unele ţări non-membre stau mai bine.
La trei ani de la aderarea la Uniunea Europeană (UE), România încă îşi dispută cu Bulgaria statutul de 'cea mai săracă ţară din blocul comunitar'. La sfârşitul lui 2009, puterea de cumpărare a românilor a rămas a doua de la coada clasamentului, după vecinii de la sud. La un PIB pe cap de locuitor - măsurat în standardul puterii de cumpărare (PPS) - de 45, România s-a plasat între Bulgaria (41) şi Letonia (49). Media UE este de 100 PPS, 13 state sunt peste acest prag, iar restul sunt sub criteriul de referinţă.
- Românii şi bulgarii rămân săracii Europei (Adevarul)


JUSTIŢIE - Dan Diaconescu, acuzat de şantaj şi ameninţare sus

Producătorul postului OTV, Dan Diaconescu, zis 'Şoricelul', s-a întors, ieri, val-vartej, din vacanţă pentru a da cu subsemnatul în faţa procurorilor DNA într-un dosar în care este învinuit pentru complicitate la trafic de influenţă şi şantaj - informează Curentul.
Contactat telefonic de ziarul 'Puterea', Dan Diaconescu a declarat că este foarte revoltat de maniera în care procurorii înţeleg să spargă uşa unor oameni nevinovaţi, dimineaţa la prima oră. 'Habar nu am despre ce este vorba. Este un abuz inimaginabil făcut de DNA', a precizat realizatorul TV. Întrebat dacă îl cunoaşte pe primarul comunei Zărand, Ion Moţ, Dan Diaconescu a precizat că nu a auzit de el în viaţa lui şi că nu a făcut vreodată cunoştinţă cu el.
- VIDEO Cine este Doru Pârv, omul care l-a adus la DNA pe Dan Diaconescu (Adevarul)
- SENZAŢIONAL! Diaconescu, percheziţionat în direct, chiar la OTV (Puterea)
- Dan Diaconescu, audiat de procurorii DNA şi acuzat de şantaj şi ameninţare (Curentul)
- Senzaţional! Diaconescu, în direct la DNA (Evenimentul zilei)


SPORT - Fotbal - CM 2010: Spania - Honduras 2-0, în Grupa H sus

Spania a învins Honduras cu scorul de 2-0 (1-0), luni, la Johannesburg, pe stadionul ''Ellis Park'', în Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud.
Campioana europeană, dornică să facă uitat eşecul cu Elveţia, din meciul său de debut (0-1), a asaltat din primele secunde poarta Hondurasului şi în minutul 3 ibericii cereau, motivat, un penalty pentru henţul unui fundaş. Villa şi-a început recitalul cu un şut de la circa 30 de metri, care a trimis balonul în bară (7), Ramos a reluat cu capul peste poartă (11), acelaşi Villa a tras pe lângă buturile lui Noel Valladares (14), după care noul atacant al Barcelonei a luat pe cont propriu o acţiune, a driblat un fundaş şi a marcat superb din cădere: 1-0 (17). Echipa lui Del Bosque şi-a majorat avantajul în debutul reprizei secunde, prin acelaşi Villa, după o fază plecată din propria jumătate de teren: 2-0 (51).
O victorie meritată a ibericilor, care nu reflectă realitatea din teren, deoarece echipa lui del Bosque a ratat foarte mult, iar hondurienii nu au avut nici măcar un şut pe poartă.


SPORT - Fotbal - CM 2010: Presa europeană ironizează 'revoluţia' franceză sus

Presa europeană ironizează luni 'foiletonul tragi-comic' al jucătorilor echipei Franţei la Mondialul 2010, care au făcut 'revoluţia', refuzând să se antreneze pentru a protesta faţă de excluderea lui Nicolas Anelka.
'Cu ceva avans faţă de data istorică de 14 iulie, jucătorii francezi au luat cu asalt Bastilia, simbolul puterii tiranice a federaţiei lor, pentru a încerca să-l elibereze pe prizonierul Nicolas Anelka', povesteşte cotidianul italian Il Corriere della Sera.
Pentru Il Messaggero, care vorbeşte, de asemenea, despre 'revoluţia franceză' este 'du jamais vu' (nemaipomenit, nemaivăzut, în franceză în textul italian).
În Germania, Berliner Zeitung titrează 'Revoluţie în Africa de Sud' şi scrie că 'scandalul dintre 11-le francez şi antrenorul Raymond Domenech devine afacere de stat'.
'Franţa arde', scrie cotidianul spaniol El Pais despre un subiect pe care îl caracterizează drept 'operă bufă', în timp ce jurnalul El Mundo este mai dur, titrând: 'Această Franţă este o ruină'. Britanicul Sun face, în schimb, băşcălie: 'Revoluţia franceză II', iar Irish Times reia pe prima pagină declaraţia antrenorului francez Francis Gillot: 'Franţa este de râsul lumii întregi'.
Un titlu inspirat şi în afara Europei, dat de Algerie News: 'Pachebotul France se scufundă', scriind în textul de pe prima pagină: 'Niciodată echipa Franţei nu a cunoscut o asemenea Berezina'.


SPORT - Tenis: Victor Hănescu a trecut de primul tur la Wimbledon sus

Jucătorul român Victor Hănescu s-a calificat în turul 2 al turneului de tenis pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, în urma victoriei obţinute luni, în prima zi, în cinci seturi, 6-7, 7-6, 6-3, 1-6, 7-5, în faţa rusului Andrei Kuzneţov.
În turul următor, Hănescu, cap de serie nr. 31, va juca împotriva turcului Marsel Ilhan, jucător venit din calificări, care a dispus în meciul de debut, tot în cinci seturi, 6-7, 4-6, 6-2, 6-2, 6-1, de brazilianul Marcos Daniel.


SPORT - Gimnastică aerobică: România, 2 medalii de aur, 2 de argint şi una de bronz la CM din Franţa sus

România s-a clasat pe primul loc pe naţiuni la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Rodez (Franţa), bilanţul sportivilor noştri la seniori fiind de 2 medalii de aur (echipe şi grup), 2 de argint (individual masculin şi trio) şi una de bronz (perechi).
În competiţia juniorilor (la categoria 15-18 ani), România a cucerit 4 medalii - 3 de aur (grup, trio şi individual feminin) şi una de bronz (perechi).
Pregătirea sportivilor români a fost coordonată de antrenoarea Marcela Fumea.
Duminică a fost ziua finalelor pentru ultimele trei probe: individual masculin, perechi şi grup. Trei probe, tot atâtea poziţii pe podium, cu medalii de toate culorile.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Polonia: Komorowski în frunte cu 41 la sută din voturi /100 la sută din sufragii/ sus

Candidatul liberal Bronislaw Komorowski s-a plasat în frunte la primul tur al alegerilor prezidenţiale duminică în Polonia, cu 41,54 la sută din voturi, în faţa conservatorului Jaroslaw Kaczynski /36,46 la sută/, după numărarea a 100 la sută din sufragii, a anunţat luni seară Comisia electorală. Cei doi rivali se vor înfrunta în al doilea tur de scrutin la 4 iulie. Candidatul stângii, social-democratul Grzegorz Napieralski, a creat surpriză plasându-se pe poziţia a treia cu 13,68 la sută din rezultate, menţionează AFP. Participarea la scrutinul de duminică s-a ridicat la 54,94 la sută, a anunţat Comisia electorală.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Kremlinul vrea să întărească legăturile economice cu Statele Unite sus

Kremlinul vrea să dea un nou elan relaţiilor sale cu Washingtonul întărind cooperarea în economie şi în înaltele tehnologii cu ocazia vizitei în Statele Unite a preşedintelui rus Dmitri Medvedev, a indicat luni consilierul său diplomatic. 'Bunele tendinţe în domeniul militaro-politic şi al cooperării regionale trebuie să fie însoţite de progrese reale în sectorul economic', a declarat Serghei Prihodko într-un briefing. Medvedev va vizita miercuri Silicon Valley şi birourile grupurilor Twitter, Cisco, Apple şi Yandex, şi se va întâlni cu conducerea Universităţii Stanford, a precizat Prihodko, citat de AFP. 'Este mai ales interesant să se unească potenţialul american în domeniul ştiinţific şi tehnologic şi posibilităţile pieţei ruse pentru a le utiliza în proiecte reciproc avantajoase, inclusiv participarea unor americani în crearea unui centru de inovaţie la Skolkovo', la periferia Moscovei, potrivit unui comunicat al Kremlinului. Dmitri Medvedev a făcut din inovaţie una dintre priorităţile Rusiei şi a lansat construcţia la Skolkovo a unui 'oraş al inovaţiei', răspuns rus la Silicon Valley. Joi, preşedintele rus va avea convorbiri cu omologul său american Barack Obama, precum şi cu responsabili ai Camerei Reprezentanţilor şi Senatului. 'Ratificarea tratatului de dezarmare nucleară START, problemele scutului antirachetă precum şi situaţia din Iran, Kârgâzstan, Afganistan şi Coreea de Nord vor fi pe ordinea de zi', potrivit lui Prihodko. Relaţiile ruso-americane cunosc o fază de reînnoire după semnarea la 8 aprilie la Praga de către preşedinţii Medvedev şi Obama a noului tratat de dezarmare START ce concretizează angajamentul celor două ţări în a reduce considerabil numărul armelor lor nucleare strategice.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Obama discută cu Merkel şi Zapatero înainte de G20 în Canada sus

Barack Obama a discutat luni prin telefon cu cancelarul german Angela Merkel şi cu primul ministru spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero, odată cu apropierea summitului G20 la sfârşitul săptămânii în Canada, a anunţat luni Casa Albă. Cu dna Merkel, Obama 'a discutat despre importanţa de a se lua măsuri hotărâte pentru a favoriza un avânt economic durabil şi a întări reglarea financiară', a precizat purtătorul său de cuvânt adjunct Bill Burton. În timpul discuţiei sale cu Zapatero, preşedintele Obama a exprimat sprijinul său faţă de 'acţiunile dificile dar necesare' luate în ultimele săptămâni 'pentru a întări economia spaniolă', potrivit lui Burton, aluzie la măsurile de austeritate anunţate de Madrid pentru a reduce deficitele sale publice. Potrivit aceleiaşi surse, citată de AFP, preşedintele american 'a subliniat interesul său' celor doi lideri pentru ca Uniunea Europeană să înceapă să participe la programul asupra transmisiei în Statele Unite de date bancare în cadrul luptei contra finanţării terorismului, în conformitate cu un acord cu Comisia Europeană anunţat la 14 iunie. Acest acord urmează încă a fi aprobat de statele UE şi Parlamentul European înainte de a fi semnat şi a intra în aplicare. G20 se desfăşoară la 26 şi 27 iunie la Toronto în Canada.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Cvartetul pentru Orientul Mijlociu salută relaxarea blocadei din Fâşia Gaza sus

Cvartetul pentru Orientul Mijlociu a salutat relaxarea blocadei asupra Fâşiei Gaza anunţată în acest weekend de guvernul israelian, însă a subliniat importanţa modalităţilor de punere în aplicare a acesteia, într-un comunicat difuzat luni de ONU, citat de AFP. 'Noua politică referitoare la Gaza pe care tocmai a anunţat-o guvernul israelian este binevenită', a declarat Cvartetul /SUA, Rusia, ONU, Uniunea Europeană/. Documentul 'notează că elaborarea detaliilor şi a modalităţilor de aplicare va fi importantă pentru a asigura eficacitatea acestei noi politici'. 'O aplicare totală şi eficientă va trebui să se traducă printr-o schimbare semnificativă de strategie, cu scopul de a satisface nevoile populaţiei din Gaza în materie de bunuri umanitare şi comerciale, de reconstrucţie şi de infrastructură civilă, dar şi printr-o activitate economică legitimă, asigurând totodată nevoile Israelului în materie de securitate', potrivit comunicatului citat. În textul de stul de amplu, Cvartetul se angajează de asemenea să 'lucreze cu Israelul şi comunitatea internaţională pentru a împiedica traficul ilegal de arme şi de muniţii spre Gaza' şi 'face apel la încheierea detenţiei regretabile' a soldatului franco-israelian Gilad Shalit.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Atentat eşuat în Times Square: suspectul Faisal Shahzad pledează vinovat sus

Faisal Shahzad, acuzat pentru atentatul eşuat din Times Square la 1 mai în plin centrul New Yorkului, a pledat vinovat luni de terorism şi de a fi încercat să utilizeze o armă de distrugere în masă, transmit AP şi AFP. Shahzad, un american de origine pakistaneză în vârstă de 30 de ani, este acuzat de a fi parcat o maşină-capcană în celebra piaţă, foarte frecventată, sâmbătă 1 mai la sfârşitul după-amiezii. Alerta a fost dată de vânzători ambulanţi care au văzut că din maşină ieşea fum, după ce explozia nu s-a produs. Tânărul a fost arestat la două zile după tentativa sa de atentat, în timp ce se pregătea să se îmbarce spre Dubai. El a colaborat de atunci cu anchetatorii. Întrebat dacă el pledează vinovat de cele 10 capete de acuzare formulate contra sa, Shahzad a răspuns: 'da'. 'Vom ataca Statele Unite şi aş pleda vinovat pentru aceasta', a adăugat el, explicând afirmaţiile sale prin ocupaţia americană în Afganistan, în Irak şi în Somalia. Procedura de a pleda vinovat decurge dintr-un acord în virtutea căruia acuzatul poate în general să se aştepte ca acuzarea să ceară o pedeapsă mai puţin severă decât cea pentru care el este pasibil. Faisal Shahzad este în principiu pasibil de închisoare pe viaţă.


EVENIMENT - De la cârciumă la autostrăzi sus

Despre Niculae Cismaru, şef la DRDP Bucureşti, patron la restaurantul Casa Pustnicu din Brăneşti şi şeful echipei de fotbal Victoria Brăneşti, lumea nu prea ştie mare lucru. De fapt, nu ştie nimic. Pe lângă prezentarea făcută mai sus, mai trebuie spus că Niculae Cismaru este şef şi peste cele două autostrăzi din România. Şi peste o vastă reţea de drumuri judeţene. Iar în spate lui stă cel care conduce în fapt Ilfovul: Gabriel Oprea - dezvăluie Cotidianul.
Desfăşurându-şi activitatea în judeţele Ilfov, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Buzău, Teleorman, Giurgiu şi parţial în Ialomiţa şi Călăraşi, DRDP Bucureşti administrează în prezent o reţea de 2.585 km drumuri naţionale, dintre care 788 km trasee de drumuri europene. Peste această unitate a fost numit şef Niculae Cismaru, de profesie jurist, aşa cum se prezintă acesta pe site-ul DRDP.
- Un cârciumar, şef peste autostrăzile din România (Cotidianul)


EVENIMENT - Şmecherul câştigă procesul, după ce a lovit o bătrână pe trecerea de pietoni sus

Pensionara de 74 de ani a fost luată pe capotă chiar pe o trecere de pietoni din centrul Timişoarei, fiind acuzată că 'a ţâşnit' în faţa limuzinei BMW X5. Procurorii şi judecătorii au hotărât recent că şmecherul de la volan nu trebuie să plătească nici măcar o amendă pentru fapta sa - a aflat Adevărul.
Francisc Kelemen, de 34 de ani, considerat 'creierul' mafiei imobiliare din Timişoara şi arestat zilele trecute pentru înşelăciune, a reuşit performanţa de a scăpa fără probleme de dosarul penal, după ce a lovit cu maşina o bătrână de 74 de ani pe trecerea de pietoni.
- Bătrână de 74 de ani izbită de un BMW X5 condus de şmecherul mafiei imobiliare: victima, scoasă vinovată (Adevarul)

0 Response to "Revista Presei 22 iunie 2010"

Trimiteți un comentariu