[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 25 iunie 2010

Posted by PressUpdate vineri, 25 iunie 2010 09:46

Sumar

POLITIC - Şedinţă amânată la CCR

Curtea Constituţională ţine în şah guvernul. Magistraţii au amânat ieri o decizie în privinţa tăierilor de pensii şi salarii, urmând ca soarta acestora să fie hotărâtă astăzi - informează Evenimentul zilei.
Realitatea TV informează că preşedintele CCR, Augustin Zegrean, ar fi amânat şedinţa pe motiv că judecătorii sunt obosiţi. Şedinţa a durat şase ore, scrie Cotidianul.
Judecătoarea Motoc apără pe blog 'pensiile nesimţite' - apreciază Puterea. Iulia Motoc s-a antepronunţat în privinţa 'pensiilor speciale', într-o postare publicată pe blogul personal în luna mai, susţinând că orice stat democratic trebuie să acorde un statut special magistratului, inclusiv din punctul de vedere al salariului şi al pensiilor.
- Curtea Constituţională ne ţine cu sufletul la gură (Evenimentul zilei)
- Decizia CC în cazul măsurilor de austeritate ale Guvernului, amânată pentru astăzi (Curentul)
- Iată adresele sediilor PSD unde puteţi cere asistenţă juridică pentru pensii (Curentul)
- CCR a amânat pentru vineri şedinţa în care va decide soarta pensiilor ?i salariilor (Cotidianul)
- Judecătoarea Motoc apără pe blog 'pensiile nesimţite' (Puterea)
- Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu: 'Mărim taxele dacă legile austerităţii sunt declarate neconstituţionale' (Adevarul)
- Ce crede o judecătoare de la Curtea Constituţională despre pensiile speciale (Romania libera)


POLITIC - Care ar putea fi urmările pentru jurnalişti

Lucian Bolcaş spune că nu ascultarea în exces a telefoanelor ziariştilor reprezintă prima consecinţă a trecerii presei în documentul CSAT. 'Ascultarea telefoanelor, reprezintă etapa a doua. Mai important, şi mai grav din punctul meu de vedere, şi nu numai, este faptul că de acum înainte, presa intră sub monitorizarea strictă a SRI. Este obligatoriu pentru SRI să monitorizeze toate domeniile şi elemntele care ţin de vulnerabilităţile care sunt definite de CSAT. De acum, oficial, presa va fi monitorizată de SRI', spune Lucian Bolcaş, citat de Puterea.
Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a spus că din acest document al CSAT 'am aflat cu toţii că ziariştii sunt un fel de terorişti, mai mici sau mai mari, probabil că în funcţie de mogul' - citează Curierul Naţional.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, joi, după participarea la un seminar, că ar trebui întrebat la Preşedinţie dacă presa este un pericol la adresa siguranţei statului. 'Vă rog să întrebaţi la Preşedinţie', a răspuns ministrul la întrebarea unui jurnalist dacă presa este considerată un pericol pentru stat, scrie Jurnalul Naţional.
- CTP, demascat drept KGB-ist, lasă bulversat capul în jos (Curentul)
- Terorişti, criminali, traficanţi... (Jurnalul National)
- Blaga, întrebat dacă presa este un pericol pentru stat: 'Întrebaţi la Preşedinţie' (Jurnalul National)
- Presa devine obiect de lucru al SRI (Puterea)


POLITIC - Neplata cotizaţiei, motiv de suspendare din PSD

Criza financiară în care se zbate PSD-ul în epoca post-Geoană pare să creeze tensiuni la nivelul filialelor din teritoriu, care trebuie să acopere cu 3.000 de lei lunar gaura din vistierie. În acest context, primarul din Dej, Morar Costan, a fost suspendat ieri din PSD pentru şase luni de către conducerea filialei, care i-a reproşat lipsa de implicare politică şi faptul că nu şi-a plătit cotizaţia la partid - scrie Curentul.
La rândul său, preşedintele PSD Cluj, Valentin Cuibus, a declarat că motivele suspendării edilului municipiului Dej au fost îndreptăţite.
Pe de altă parte, primarul Morar Costan a afirmat ieri că suspendarea sa are legătură cu faptul că şi-a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte al PSD Dej.
- Cotizaţia de partid, motiv de suspendare la filiala PSD Dej (Curentul)



Continua

EDITORIAL Presa ca un şvaiţer

POLITIC Şedinţă amânată la CCR

Care ar putea fi urmările pentru jurnalişti

Neplata cotizaţiei, motiv de suspendare din PSD

PDL-ul amână momentul pedepsei pentru membrii care au votat în favoarea moţiunii

Încă nu au loc schimbări la vârf în PDL

Disponibilizări în aparatul de stat

Mark Gitenstein: 'Nu mai puteţi să vă taxaţi unii pe alţii la nesfârşit'

ECONOMIC Următoarea tranşă de împrumut de la FMI, sub semnul întrebării

Ajutoare de la stat pentru IMM-urile care investesc 10 milioane de euro

Fondul Proprietatea ar putea fi listat la toamnă

S-au înmulţit comenzile în industrie

Noii asfaltatori

Reîmpărţirea în regiuni de dezvoltare, după 2013

SOCIAL Ploile continuă în Moldova

Sindicaliştii vor picheta Palatul Cotroceni

Salarii scăzute în sectorul de stat şi în cel privat

Primăriile vor avea mai puţini bani şi angajaţi

Milioane de euro pentru parcuri

Cum se mai copiază la examene

JUSTIŢIE Dan Diaconescu ar fi obţinut avantaje în mod ilicit prin intermediul profesiei

Curtea de Apel Bucureşti îl achită pe Constantin Iancu

SPORT Fotbal - CM 2010: 'Îmi asum întreaga responsabilitate', declară selecţionerul Italiei

Fotbal - CM 2010: Danemarca - Japonia 1-3, în Grupa E

Fotbal - CM 2010: Camerun - Olanda 1-2, în Grupa E

Tenis: Alexandra Dulgheru, singura româncă în turul 3 la Wimbledon

Şah: Carlsen a remizat cu Nisipeanu, la Turneul Regilor

INTERNAŢIONAL AGERPRES Inima aparatului de securitate grec lovită de un atentat terorist

David Cameron îndeamnă G8 şi G20 să treacă la acţiune

SUA rămân 'hotărâte' în misiunea lor din Afganistan, asigură Gates

Dmitri Medvedev avertizează împotriva unei divizări a Kârgâzstanului

O companie rusă de stat comandă 50 de aeronave Boeing 737

Senatul american aprobă noi sancţiuni împotriva Iranului

EVENIMENT Vanghelie: 'Vreau să repar această problemă morală'


-- in detaliu --

EDITORIAL - Presa ca un şvaiţer sus

Sunt oameni în presă care nu trăiesc din ceea ce publică, ci o fac - şi încă foarte bine - din ceea ce NU publică, scrie Adrian Halpert în Adevărul.
Înainte de a fi un pericol pentru siguranţa naţională, presa e un pericol pentru ea însăşi. Este un pericol pentru ea însăşi pentru că nu are mecanisme de a se apăra în faţa unor asemenea aberaţii. O presă serioasă, într-o ţară serioasă, ar fi ţinut paginile întâi ale ziarelor cu acest subiect, la o zi de la dezbaterea aiuritoare din Consiliul Suprem de Apărare. O presă serioasă, într-o ţară serioasă, ar fi intrat probabil în grevă după un atac frontal la adresa unui fundament al democraţiei. Nu şi la noi...
E şi greu să existe solidaritate de breaslă şi acţiune comună într-o presă ca un şvaiţer, pătrunsă şi străpunsă de tot felul de neaveniţi şi de boschetari. Deşi ne doare s-o recunoaştem, asta-i presa noastră: miroase la fel de urât, pe alocuri chiar mai urât decât clasa politică şi decât 'high-life'-ul despre care scrie!
- Presa ca un şvaiţer (Adevarul)


POLITIC - Şedinţă amânată la CCR sus

Curtea Constituţională ţine în şah guvernul. Magistraţii au amânat ieri o decizie în privinţa tăierilor de pensii şi salarii, urmând ca soarta acestora să fie hotărâtă astăzi - informează Evenimentul zilei.
Realitatea TV informează că preşedintele CCR, Augustin Zegrean, ar fi amânat şedinţa pe motiv că judecătorii sunt obosiţi. Şedinţa a durat şase ore, scrie Cotidianul.
Judecătoarea Motoc apără pe blog 'pensiile nesimţite' - apreciază Puterea. Iulia Motoc s-a antepronunţat în privinţa 'pensiilor speciale', într-o postare publicată pe blogul personal în luna mai, susţinând că orice stat democratic trebuie să acorde un statut special magistratului, inclusiv din punctul de vedere al salariului şi al pensiilor.
- Curtea Constituţională ne ţine cu sufletul la gură (Evenimentul zilei)
- Decizia CC în cazul măsurilor de austeritate ale Guvernului, amânată pentru astăzi (Curentul)
- Iată adresele sediilor PSD unde puteţi cere asistenţă juridică pentru pensii (Curentul)
- CCR a amânat pentru vineri şedinţa în care va decide soarta pensiilor ?i salariilor (Cotidianul)
- Judecătoarea Motoc apără pe blog 'pensiile nesimţite' (Puterea)
- Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu: 'Mărim taxele dacă legile austerităţii sunt declarate neconstituţionale' (Adevarul)
- Ce crede o judecătoare de la Curtea Constituţională despre pensiile speciale (Romania libera)


POLITIC - Care ar putea fi urmările pentru jurnalişti sus

Lucian Bolcaş spune că nu ascultarea în exces a telefoanelor ziariştilor reprezintă prima consecinţă a trecerii presei în documentul CSAT. 'Ascultarea telefoanelor, reprezintă etapa a doua. Mai important, şi mai grav din punctul meu de vedere, şi nu numai, este faptul că de acum înainte, presa intră sub monitorizarea strictă a SRI. Este obligatoriu pentru SRI să monitorizeze toate domeniile şi elemntele care ţin de vulnerabilităţile care sunt definite de CSAT. De acum, oficial, presa va fi monitorizată de SRI', spune Lucian Bolcaş, citat de Puterea.
Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a spus că din acest document al CSAT 'am aflat cu toţii că ziariştii sunt un fel de terorişti, mai mici sau mai mari, probabil că în funcţie de mogul' - citează Curierul Naţional.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, joi, după participarea la un seminar, că ar trebui întrebat la Preşedinţie dacă presa este un pericol la adresa siguranţei statului. 'Vă rog să întrebaţi la Preşedinţie', a răspuns ministrul la întrebarea unui jurnalist dacă presa este considerată un pericol pentru stat, scrie Jurnalul Naţional.
- CTP, demascat drept KGB-ist, lasă bulversat capul în jos (Curentul)
- Terorişti, criminali, traficanţi... (Jurnalul National)
- Blaga, întrebat dacă presa este un pericol pentru stat: 'Întrebaţi la Preşedinţie' (Jurnalul National)
- Presa devine obiect de lucru al SRI (Puterea)


POLITIC - Neplata cotizaţiei, motiv de suspendare din PSD sus

Criza financiară în care se zbate PSD-ul în epoca post-Geoană pare să creeze tensiuni la nivelul filialelor din teritoriu, care trebuie să acopere cu 3.000 de lei lunar gaura din vistierie. În acest context, primarul din Dej, Morar Costan, a fost suspendat ieri din PSD pentru şase luni de către conducerea filialei, care i-a reproşat lipsa de implicare politică şi faptul că nu şi-a plătit cotizaţia la partid - scrie Curentul.
La rândul său, preşedintele PSD Cluj, Valentin Cuibus, a declarat că motivele suspendării edilului municipiului Dej au fost îndreptăţite.
Pe de altă parte, primarul Morar Costan a afirmat ieri că suspendarea sa are legătură cu faptul că şi-a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte al PSD Dej.
- Cotizaţia de partid, motiv de suspendare la filiala PSD Dej (Curentul)


POLITIC - PDL-ul amână momentul pedepsei pentru membrii care au votat în favoarea moţiunii sus

Liderul grupului senatorilor liberal-democraţi, Traian Igaş, a spus ieri că până la sfârşitul sesiunii parlamentare grupul PDL de la Senat nu are programată o întâlnire pentru a discuta despre sancţionarea celor care au votat în favoarea moţiunii de cenzură a PSD. 'Grupul din Senat nu se grăbeşte cu şedinţa pe această temă. Colegii or să aibă timp în vacanţa parlamentară să se gândească la acest subiect', a adăugat liderul democrat-liberalilor. Potrivit acestuia, situaţia de la Senat este diferită de cea de la Camera Deputaţilor, precizând că doar unul dintre senatorii democrat-liberali a votat moţiunea şi a declarat acest lucru cu mult timp înainte.
- Igaş amână sancţionarea senatorilor PDL care au trădat la moţiune (Curentul)


POLITIC - Încă nu au loc schimbări la vârf în PDL sus

Aripa Udrea-Băsescu din PDL a eşuat miercuri seara în încercarea de a da o lovitură tripletei BVB prin înlocuirea lui Adriean Videanu din funcţia de primvicepreşedinte al partidului, ca urmare a presiunilor făcute în ultima perioadă inclusiv de la Palatul Cotroceni - anunţă Jurnalul Naţional.
Şedinţa de miercuri seara a conducerii PDL nu a reuşit decât să adâncească şi mai mult conflictul dintre cele două tabere, după ce Videanu şi Blaga, după o strategie pusă la cale cu o seară înainte, la Palatul Mogoşoaia, au lansat un atac la adresa premierului Boc, căruia i-au cerut să opereze rapid o remaniere a miniştrilor incompetenţi.
Tripleta BVB a invocat de partea sa, împotriva încercărilor de impunere a unor noi şefi la vârful partidului, statutul PDL, care nu permite ca preşedintele să numească după bunul său plac nişte persoane noi pe funcţiile de prim-vicepreşedinte.
- Decapitarea lui Videanu, în impas (Jurnalul National)


POLITIC - Disponibilizări în aparatul de stat sus

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, este hotărâtă să facă un audit economico-financiar şi de personal, care să ducă la diminuarea drastică a cheltuielilor Camerei, însă, potrivit unor surse parlamentare, secretariatul general s-ar opune unei astfel de măsuri - informează Curierul Naţional.
Ministrul de externe Tedor Baconschi a spus că se are în vedere disponibilizarea a 573 de persoane dintre posturile ocupate din MAE, în contextul măsurilor de austeritate - publică România liberă.
- MAE ar putea disponibiliza peste 570 de persoane (Romania libera)
- Anastase vrea un audit economico-financiar şi de personal la Camera Deputaţilor (Curierul national)


POLITIC - Mark Gitenstein: 'Nu mai puteţi să vă taxaţi unii pe alţii la nesfârşit' sus

Într-un interviu acordat României libere, Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, vorbeşte despre plăcuta suprinză pe care reprezintă România pentru domnia sa, dar şi despre lecţiile greşite preluate din politica americană de politica românească.
'Comentariul meu în ceea ce priveşte politica dumneavoastră este că aţi învăţat multe lecţii greşite din politica americană şi că încercaţi să preluaţi multe aspecte pe care aş prefera să nu le preluaţi, precum folosirea excesivă a campaniilor negative, impostura, şi lipsa de dorinţă de a îngropa securea şi a lua decizii ca o naţiune. Dar avem aceleaşi probleme şi în SUA, aşa că, cine suntem noi să criticăm....'
'Statele Unite îşi revin acum. Cred că am luat deciziile dificile in privinţa administrării - din punctul de vedere al reglementării - instituţiilor noastre financiare. Există mulţi actori internaţionali responsabilităţi pentru ce s-a întâmplat. Cred însă că ceea ce se întâmplă acum în Europa este o problemă pe care, în mare, europenii şi-au creat-o singuri. Şi, ca să fiu sincer, am impresia că România este mult mai afectată de ce se întâmplă în ţările vest-europene decât de ceea ce fac sau au facut Statele Unite.'
- 'Nu mai puteţi să vă taxaţi unii pe alţii la nesfârşit' (Romania libera)


ECONOMIC - Următoarea tranşă de împrumut de la FMI, sub semnul întrebării sus

O nouă amânare din partea Curţii Constituţionale pe cele două proiecte de legi pune sub semnul întrebării eliberarea următoarei tranşe din împrumutul extern - scrie Evenimentul zilei.
Şedinţa boardului Fondului Monetar Internaţional, în cadrul căreia se va discuta scrisoarea la acordul stand-by şi eliberarea celei de-a cincea tranşe din împrumut, în valoare de 850 milioane de euro, va avea loc pe 28 iunie, la Washington.
În urmă cu o săptămână, reprezentantul României la Fond, Mihai Tănăsescu, era convins că măsurile de austeritate vor fi adoptate până la întâlnirea boardului. 'Eu sunt convins că vom intra în board pe 28 iunie, pentru că au fost depăşite problemele cu adoptarea măsurilor de austeritate'.
- Următoarea tranşă de împrumut de la FMI, sub semnul întrebării (Evenimentul zilei)


ECONOMIC - Ajutoare de la stat pentru IMM-urile care investesc 10 milioane de euro sus

Întreprinderile mici şi mijlocii vor putea beneficia de schemele de ajutor de stat nerambursabile pentru dezvoltare economică durabilă, conform noilor criterii adoptate de Guvern în şedinţa de miercuri. Astfel, schemele vor fi disponibile firmelor care creează minimum 100 de locuri de muncă şi realizează o investiţie de minimum 10 mil. euro, scrie Curierul Naţional.
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florea Pârvu, s-a arătat sceptic în ceea ce priveşte ordonanţa Guvernului, deoarece nicio firmă şi mai ales un IMM nu-şi mai permite acum să investească 10 milioane de euro.
- Ajutoare de stat doar pentru investiţii de minimum 10 milioane de euro (Curierul national)


ECONOMIC - Fondul Proprietatea ar putea fi listat la toamnă sus

Conducerea Fondului spune că tranzacţionarea pe Bursă este posibilă în acest an dacă ordonanţa care îi modifică statutul apare în curând în Monitor - anunţă Evenimentul zilei.
Acţiunile Fondului Proprietatea ar putea fi tranzacţionate pe Bursă chiar din această toamnă, a declarat Ionuţ Popescu, directorul general al Fondului Proprietatea.
Instituţia a mai făcut un pas către listare, după ce, miercuri, deputaţii, care reprezentau Camera decizională a parlamentului, au aprobat Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă 81/2007, cu amendamentele votate în comisiile parlamentare.
- Fondul Proprietatea ar putea fi listat la toamnă (Evenimentul zilei)


ECONOMIC - S-au înmulţit comenzile în industrie sus

România se clasează pe locul şapte în UE în funcţie de creşterea valorii comenzilor noi pentru industrie din aprilie, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009, de 26,5%, avans superior mediei UE, de 21,8%, potrivit datelor Eurostat, preluate de Gândul.
Aprilie este a patra lună consecutivă de creştere anuală a comenzilor noi pentru industrie, după ce în decembrie 2009 indicatorul a coborât cu 12,1%. În martie, comenzile au avansat cu 29,5%. Din cele 22 de state prezente în raportul biroului de statistică la UE, doar Danemarca şi Irlanda au înregistrat scăderi ale indicatorului (de 11% şi respectiv 14,7%), celelalte consemnând creşteri.
- Peste media UE la comenzi în industrie (Gandul)


ECONOMIC - Noii asfaltatori sus

Bătălia dintre vechea gardă de asfaltatori (Pa&Co şi Euroconstruct Trading 98) şi noua gardă (Delta ACM, Straco şi Romstrade) pentru deszăpezirea autostrăzilor A1 şi A2 în următorii 2 ani s-a tranşat în favoarea ultimilor.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a publicat ieri în SEAP - Sistemul Electronic de Achiziţii Publice - anunţul de acordare a contractului în valoare de 23 milioane euro către firmele Delta ACM, Straco şi Romstrade pentru lucrările de întreţinere pe următorii doi ani a Autostrăzii A1, Bucureşti-Piteşti. Ultimele două firme au primit şi un alt contract, în valoare de 29 milioane euro, pentru lucrări similare efectuate pe cealaltă autostradă a României, respectiv A2, Cernavodă-Constanţa. Anunţurile CNADNR marchează sfârşitul unui război dus inclusiv în justiţie de către firmele menţionate, pe de o parte, şi un consorţiu format din companiile Pa&Co şi Euroconstruct Trading 98 pe de altă parte. Aceste două companii sunt deţinute de Costel Căşuneanu şi, respectiv, Dan Beşciu, asociat cu Sorin Vulpescu. Delta ACM şi Straco aparţin unei noi generaţii de regi ai asfaltului constituite din Florea Diaconu (patronul primeia), fraţii Traian şi Alex andru Horpos, precum şi din Vlad Vameşu, acţionari ai celeilalte firme.
- Rocada asfaltului: ninge cu 52.000.000 euro (Romania libera)


ECONOMIC - Reîmpărţirea în regiuni de dezvoltare, după 2013 sus

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a declarat joi, la un seminar, că România ar putea fi reîmpărţită în alte regiuni de dezvoltare după 2013.'Din punctul de vedere al ministerului nostru, considerăm că demersurile pentru o reîmpărţire pot începe de pe acum, dar pentru perioada 2007-2013 nu putem face acest lucru. Dar, asta nu înseamnă că după 2013 nu putem face o altă reîmpărţire', a arătat Udrea.'Am constatat că ţările care au apucat să facă o astfel de reorganziare, au reuşit să aibă o dezvoltare regională mai bună şi o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor', a mai spus Udrea.
În prezent, România este împărţită în opt regiuni de dezvoltare, denumite după poziţia geografică, respectiv Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, Bucureşti şi Ilfov.
'Un lucru trebuie să fie foarte clar: regiunile nu trebuie privite ca regiuni cu conţinut etnic, pentru că atunci am denatura sensul discuţiei despre reorganizarea administrativ-teritorială a României', a declarat, joi, premierul Emil Boc, în cadrul unei dezbateri pe tema restructurării statului.
- Udrea: România ar putea fi reîmpărţită în regiuni de dezvoltare după 2013 (Gandul)
- Boc: 'Nu vom putea avea niciun fel de structură cu componentă federală în România, prin care să putem vorbi ca în Germania de landuri, sau ca în America de state' (Gandul)


SOCIAL - Ploile continuă în Moldova sus

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, ieri, că Executivul nu a discutat încă despre posibilitatea despăgubirii sinistraţilor în urma recentelor inundaţii, menţionand că vor trebui făcute evaluări şi că pană acum nu au fost situaţii 'cu totul excepţionale', citează Curentul.
Autorităţile se pregătesc pentru o deversare controlată la barajul lacului de acumulare de la Bicaz, ca urmare a precipitaţiilor abundente căzute în ultimele zile în amonte - informează România liberă.
- Guvernul nu a discutat încă despre ajutoare pentru sinistraţi (Curentul)
- Cod portocaliu de ploi în judeţele Vaslui, Iaşi şi Bacău (Romania libera)
- Pregătiri pentru deversări din Barajul de la Bicaz (Romania libera)


SOCIAL - Sindicaliştii vor picheta Palatul Cotroceni sus

Aproximativ 4.000 de sindicalişti vor picheta, astăzi, sediul Palatului Cotroceni, cerându-i preşedintelui să refuze promulgarea legii privind instituirea unor măsuri necesare pentru restabilirea echilibrului bugetar, lege care va afecta milioane de români, cărora le vor scădea veniturile cu 15-25%.
Decizia de organizare a protestului a fost menţinută în condiţiile în care Curtea Constituţională a amânat pentru vineri hotărârea cu privire la sesizările referitoare la legile austerităţii pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.
Sindicaliştii anunţau anterior că vor renunţa la protestul din 25 iunie doar dacă va decide Curtea Constituţională, în 24 iunie, trimiterea legilor de austeritate în Parlament - scrie Curentul.
- Sindicaliştii vor picheta Palatul Cotroceni (Curentul)
- Sindicaliştii protestează vineri la Cotroceni împotriva legilor austerităţii (Romania libera)


SOCIAL - Salarii scăzute în sectorul de stat şi în cel privat sus

Salariile bugetarilor ar putea creşte anul viitor cu 7% în medie pe tot sectorul public, în condiţiile în care vor fi concediaţi 70.000 de angajaţi şi nu se va renunţa la al 13-lea salariu, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. Pe de altă parte, ministrul a precizat că, în prezent, numărul de salariaţi avut în vedere să plece din sistemul bugetar este de peste 100.000 de persoane - scrie Curierul Naţional.
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat la The Money Channel că imobiliarele şi consumul nu vor reprezenta motoarele de creştere economică cel puţin în următorii 2 ani, iar salariile vor continua să scadă şi in sectorul privat - scrie Libertatea.
- Salariile ar putea creşte în medie cu 7% în 2011 dacă vor fi concediaţi 70.000 de angajaţi (Curentul)
- Adrian Vasilescu: 'Salariile vor continua să scadă şi în sectorul privat' (Libertatea)
- Câţi bugetari vor fi daţi afară? (Curierul national)


SOCIAL - Primăriile vor avea mai puţini bani şi angajaţi sus

Primarii ar putea fi obligaţi în acest an să dea afară până la 40% din angajaţi, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă realizat de Ministerul Finanţelor împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, obţinut de Gândul.
Ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu a declarat, miercuri seara, la un post de televiziune, că zeci de mii de funcţionari din primării vor fi concediaţi.
Autorităţile locale vor primi cu 22% mai puţini bani de la bugetul de stat şi nu vor putea oferi plăţi compensatorii angajaţilor concediaţi. Primarii care nu fac disponibilizări în 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei 'răspund disciplinar, material sau penal, după caz', se arată în document. Primarii sunt avertizaţi în document că le va fi blocată finanţarea de la bugetul de stat până când nu concediază şi reduc cheltuielile cu personalul. Totodată, riscă amenzi cuprinse între 10.000 şi 40.000 de lei.
- Primăriile vor primi cu 22% mai puţini bani de la buget (Curentul)
- Guvernul face terapie de şoc cu primarii. Investiţiile care se taie: de la reabilitarea termică a blocurilor la AquaLand (Gandul)


SOCIAL - Milioane de euro pentru parcuri sus

Aproximativ două milioane de euro. Aceasta este suma pe care reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public (ADP) Sector 1 o vor cheltui pentru refacerea imaginii parcului de langă Opera Naţională Bucureşti, cunoscut şi sub numele de Parcul 'Venus'. În opinia ADP Sector 1, această investiţie este necesară avand în vedere că 'imaginea globală a acestui parc apare neîngrijită'. Bucureştenii nu consideră acest loc de relaxare din Capitală neîngrijit, însă, în anunţul de licitaţie, ADP Sector 1 arată că, şi la ora actuală, aici sunt, de fapt, 'unele grupuri marginale, care creează o senzaţie de insecuritate'. Probabil reprezentanţii administraţiei s-au gandit că parcul este cunoscut de caţiva ani încoace de către bucureşteni drept loc de întalnire în aer liber al homosexualilor. Nu numai schimbarea acestei imagini a parcului i-a determinat pe reprezentanţii ADP Sector 1 să facă investiţia de aproximativ două milioane de euro, ci şi lipsa toaletelor publice şi a locurilor de joacă.
- Două milioane de euro pentru schimbarea imaginii unui parc care arată bine (Curentul)
- Edilii pun la bătaie 16 milioane euro pentru refacerea parcurilor Capitalei (Gandul)


SOCIAL - Cum se mai copiază la examene sus

Metodele de a trişa folosite de elevi sunt din ce în ce mai ingenioase şi cu un pas înaintea măsurilor luate de mai-marii Ministerului Educaţiei pentru a stopa copiatul la examene - apreciază Evenimentul zilei.
Profesorii au grijă să nu vadă handsfreeuri la urechile lor. Elevii au sisteme 'mâini libere' invizibile, cu colier şi cască fără fir ori cu nanocăşti, ceasuri cu cartelă SIM, camere integrate în nasturi sau pixuri bluetooth.
În concluzie, se pare că orice măsuri ar lua reprezentanţii Ministerului Educaţiei pentru a com bate fraudele, la începutul acestei săptămâni - care precedă probele scrise ale examenului de Bacalaureat -, elevii sunt deja pregătiţi. E drept, unii după ore bune de învăţat, alţii cu fiţuici sau cu diverse sisteme 'invizibile' de copiat.
- Examen de Bacalaureat, prin telefon sau pe fiţuici (Evenimentul zilei)


JUSTIŢIE - Dan Diaconescu ar fi obţinut avantaje în mod ilicit prin intermediul profesiei sus

În loc să îşi exercite profesia de jurnalist pentru a informa publicul, Dan Diaconescu a înţeles să dobândească prin aceasta avantaje financiare în mod ilicit, au reţinut magistraţii Judecătoriei sectorului 1 în motivarea deciziei prin care l-au arestat preventiv pe patronul OTV. Despre clarvăzătorul Doru Pârv, co-inculpat în dosarul şantajării unui primar arădean, instanţa reţine că şi acesta s-a folosit de statutul său de realizator tv pentru a obţine bani ilegal - scrie Puterea.
Dan Diaconescu are parte de simpatia tuturor celor din arestul Poliţiei Capitalei. Gardieni sau arestaţi, toţi îl tratează cu respect şi simpatie ca pe un mic 'Prinţ', au declarat pentru Curentul avocaţii producătorului OTV, care l-au vizitat, ieri, în spatele gratiilor pe Dan Diaconescu. 'A devenit un mic fel de şef, toată lumea îl întreabă, toată lumea îi cere părerea', a declarat unul dintre apărători.
- Judecătoria sector 1: Lăsarea în libertate a lui Dan Diaconescu reprezintă un pericol public / Oprescu, chemat de DNA la audieri (Adevarul)
- Încă o minune la Caracal: 'Şcoala Dan Diaconescu' (Evenimentul zilei)
- Dan Diaconescu a devenit 'Prinţ' în închisoare şi vrea să facă un partid din spatele gratiilor (Curentul)
- Judecătoria Sectorului 1 motivează decizia de arestare preventivă a patronului OTV: Dan Diaconescu, jurnalist-profitor (Puterea)
- Dan Diaconescu l-a 'hăituit' pe primarul din Zărand (Curierul national)
- Doru Pârv, clarvăzătorul de la OTV, în stenogramele procurorilor: 'Cine-o şti ce impresie are Diaconescu?! Pentru că el, la un moment dat, ştii că ţi-o zis două sute de mii de euro?' (Gandul)
- Sorin Oprescu la DNA. Primarul Capitalei a fost chemat să dea o declaraţie în cazul lui Dan Diaconescu. Oprescu: 'Nu sunt eu Primarul' (Gandul)


JUSTIŢIE - Curtea de Apel Bucureşti îl achită pe Constantin Iancu sus

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi achitarea fostului director al Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) Constantin Iancu, în dosarul privind sechestrarea unei persoane, pentru a o forţa să facă afaceri împreună.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis joi achitarea lui Constantin Iancu, respingând astfel apelurile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi ale părţilor civile din această cauză. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
- Fostul director ANIF Constantin Iancu, achitat de Curtea de Apel Bucureşti, pentru sechestrare (Jurnalul National)


SPORT - Fotbal - CM 2010: 'Îmi asum întreaga responsabilitate', declară selecţionerul Italiei sus

Selecţionerul Italiei, Marcelo Lippi, şi-a asumat întreaga vină pentru înfrângerea suferită în faţa Slovaciei (2-3), joi la Johannesburg, în urma căreia campionii mondiali en titre au fost eliminaţi, încă faza grupelor, de la turneul final din Africa de Sud.
'Îmi asum întreaga responsabilitate pentru acest eşec. Dacă într-o partidă atât de importantă, o echipă se prezintă cu frica în picioare, în cap şi în inimă şi nu reuşeşte să se exprime aşa cum ar fi trebuit, înseamnă că antrenorul nu a pregătit-o bine în plan tehnic, tactic şi psihologic', a declarat Lippi la finalul jocului de pe Ellis Park, contând pentru Grupa F a Cupei Mondiale 2010.
'Sunt dezamăgit pentru sportul italian, pentru jucători, federaţie, întreaga lume. Astăzi nu am pregătit echipa într-un mod satisfăcător. Nu mă gândeam că vom câştiga Cupa Mondială, însă este dureros să-mi închei într-un asemenea mod relaţia cu federaţia. Doresc succes succesorului meu şi ţin să le mulţumesc tuturor pentru aceşti patru ani', a mai spus selecţionerul italian.
După vicecampioana mondială Franţa, joi a fost rândul deţinătoare titlului, Italia, să părăsească competiţia din Africa de Sud, cele două selecţionate care au disputat finala CM din 2006 având evoluţii sub orice aşteptări la actuala ediţie a Cupei Mondiale.


SPORT - Fotbal - CM 2010: Danemarca - Japonia 1-3, în Grupa E sus

Japonia a învins echipa Danemarcei cu scorul de 3-1 (2-0), joi seara, la Rustenburg, în Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud, şi s-a calificat în optimile de finală ale competiţiei, fază în care va întâlni formaţia Paraguayului.
Japonia se arată a fi una dintre revelaţiile turneului, câştigând clar disputa cu danezii, prin golurile marcate de Keisuke Honda (17), Yasuhito Endo (30), Shinji Okazaki (87). Golul de onoare al danezilor a fost reuşit de Jon Dahl Tomasson (81).
Japonia egalează cea mai bună performanţă a sa, calificarea în optimi, realizată în 2002, la ediţia organizată împreună cu Coreea de Sud.


SPORT - Fotbal - CM 2010: Camerun - Olanda 1-2, în Grupa E sus

Olanda a învins Camerun cu scorul de 2-1 (1-0), joi seara, la Cape Town, în Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud, şi va juca în optimile de finală cu formaţia Slovaciei.
Olanda s-a impus prin golurile marcate de Robin van Persie (36) şi Klaas-Jan Huntelaar (83), într-un meci în care pentru batavi cel mai important lucru a fost debutul lui Robben la Cupa Mondială, în finalul partidei.
Un succes meritat al Olandei, care a făcut un joc mai bun decât până acum, e drept fără presiunea unui rezultat, în timp ce camerunezii nu au reuşit un rezultat bun, chiar dacă au luptat mult pentru el.


SPORT - Tenis: Alexandra Dulgheru, singura româncă în turul 3 la Wimbledon sus

Doar una din cele patru jucătoare române de tenis prezente în turul 2 la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, Alexandra Dulgheru, cap de serie nr. 31, a reuşit calificarea în turul 3, în urma victorie obţinute joi în două seturi, 6-2, 6-0, în faţa italiencei Romina Sarina Oprandi.
Celelalte trei reprezentante ale ţării noastre, Edina Gallovits, Monica Niculescu şi Ioana Olaru, au pierdut în meciurile disputate joi: Gallovits a fost învinsă cu 6-4, 7-5 de estoniana Kaia Kanepi, Niculescu s-a înclinat cu 6-1, 6-1 în faţa italiencei Flavia Pennetta (N.10), iar Olaru a fost învinsă cu 6-1, 6-4, de rusoaica Maria Şarapova (N.16).
În timp ce Dulgheru şi-a asigurat pentru calificarea în turul 3 un cec de 31.250 lire sterline, celelalte trei jucătoare din România au rămas fiecare cu câte un cec de 18.750 lire sterline.


SPORT - Şah: Carlsen a remizat cu Nisipeanu, la Turneul Regilor sus

Magnus Carlsen, supranumit şi terminatorul norvegian, cel mai bun jucător de şah al lumii, a remizat joi, cu Liviu-Dieter Nisipeanu, cel mai bun jucător român al momentului, în runda a noua, penultima, din cadrul competiţiei internaţionale Turneul Regilor.
În alte meciuri, ucraineanul Ruslan Ponomariov a remizat cu Boris Ghelfand (Israel), iar azerul Teimur Radjabov a terminat la egalitate confruntarea cu chinezul Wang Yue.
Înaintea ultimei runde, a zecea, care va avea loc vineri 25 iunie, pe primul loc este Carlsen, cu 6,5 puncte, urmat de Ghelfand cu 5,5 puncte, Radjabov, 4,5 puncte, Nisipeanu, cu 4 puncte, Poniomarov, cu 3,5 puncte, pe ultimul loc fiind Wang Yue, cu 3 puncte.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Inima aparatului de securitate grec lovită de un atentat terorist sus

Un atentat cu un pachet-capcană a lovit în premieră joi seară inima aparatului de securitate grec, birourile Ministerului Protecţiei Cetăţeanului, care supervizează activitatea poliţiei, provocând moartea şefului serviciului de securitate al ministrului, transmite AFP. Victima a fost identificată ca fiind Georges Vassilakis, 52 de ani, în biroul căruia s-a produs explozia, descrisă ca fiind 'foarte puternică', la câţiva metri de biroul ministrului Mihalis Chrysohoidis, aflat în clădire la momentul producerii exploziei. Premierul elen Georgios Papandreou a afirmat că este vorba de un 'atac terorist'. 'Exprim durerea şi indignarea fiecărui cetăţean grec pentru acest atac terorist', a spus el. 'În contextul în care ţara noastră şi poporul nostru duc o luptă cotidiană pentru a ieşi din criză, nişte criminali laşi vor să ne atace democraţia /.../ ei vor primi răspunsul pe care îl merită nu numai din partea statului, ci şi a întregii societăţi', a adăugat şef ul executivului, citat într-un comunicat. 'Nu ne este teamă, vom continua lupta', a declarat Chrysohoidis în faţa camerelor, la intrarea în minister. 'Personal, eu am pierdut un colaborator preţios şi un prieten', a adăugat el, în mod evident şocat. Explozia a avut loc la etajul al 7-lea al ministerului, o clădire impozantă ce găzduieşte şi sediul poliţiei, situată pe un mare bulevard periferic din Atena.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - David Cameron îndeamnă G8 şi G20 să treacă la acţiune sus

Premierul britanic David Cameron a făcut apel la G8 şi G20 să treacă la acţiune, sugerând că cele două instanţe, care se reunesc de vineri până duminică în Canada, au devenit 'mari saloane pentru discuţii', transmite AFP. Cameron, pentru care acestea vor fi primele summituri de când a preluat puterea în mai, consideră că reuniunile principalilor conducători ai lumii nu aduc rezultate 'pe măsura fastului' ce le înconjoară. Şeful guvernului britanic, care va avea întrevederi bilaterale cu preşedinţii american Barack Obama, rus Dmitri Medvedev şi chinez Hu Jintao, şi-a expus gândurile într-un text ce urmează să apară în cotidianul canadian de referinţă Globe and Mail. 'Merg la G8 şi G20 la Muskoka şi Toronto cu obiectivul de a face în aşa fel încât aceste summituri să produc rezultate pentru oameni', a scris el. 'De prea multe ori se întâmplă ca aceste reuniuni internaţionale să nu aducă rezultate pe măsura fastului lor şi a promisiunilor ce sunt făcute', cu toate că 'intenţii bune sunt puse în comun în timpul unor întrevederi constructive'. 'După aceea, aceste intenţii rareori par să producă rezultate prin intermediul unei acţiuni globale reale, tangibile. Şi când ne regăsim un an mai târziu, constatăm că lucrurile nu au avansat cu adevărat', a explicat liderul conservator. 'Deci, provocarea pentru G8 şi G20 este de a deveni ceva mai mult decât nişte saloane mari de discuţie', a rezumat Cameron, înainte de a le solicita omologilor săi să se concentreze pe 'priorităţile cheie'.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - SUA rămân 'hotărâte' în misiunea lor din Afganistan, asigură Gates sus

Statele Unite ale Americii rămân 'hotărâte' în misiunea lor din Afganistan după demisia generalului McChrystal, care conducea coaliţia internaţională din această ţară, a afirmat joi ministrul american al apărării, Robert Gates, citat de AFP. 'Inamic sau prieten, nimeni nu trebuie să interpreteze aceste schimbări de persoane drept o relaxare a angajamentului acestui guvern în misiunea sa din Afganistan', a declarat Gates în cadrul unei conferinţe de presă consacrată înlocuirii generalului McChrystal cu generalul Petraeus. 'Rămânem hotărâţi să îndeplinim această misiune şi să punem în aplicare strategia militară globală ordonată de preşedinte pentru a ne atinge obiectivele', a insistat el, apreciind că înlocuirea generalului McChrystal a fost 'cea mai bună soluţie posibilă' în situaţia dată. Generalul McChrystal a fost nevoit să demisioneze din funcţia sa de şef al trupelor NATO din Afganistan în urma unor declaraţii explozive critice la adresa administra ţiei americane într-un articol. Preşedintele Barack Obama a anunţat miercuri nominalizarea generalului David Petraeus pentru a-l succede pe McChrystal. Pe de altă parte, amiralul Michael Mullen, şeful Statului Major interarme, care a stat alături de Gates, a precizat că va pleca joi spre Afganistan şi în Pakistan. 'Plec în această seară spre Afganistan, iar ulterior voi merge în Pakistan. Voi discuta cu oficiali militari şi civili din cele două ţări şi voi petrece puţin timp cu trupele noastre', a spus el.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Dmitri Medvedev avertizează împotriva unei divizări a Kârgâzstanului sus

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a avertizat joi împotriva unei divizări a Kârgâzstanului, fostă republică sovietică din Asia Centrală teatru în ultimele luni al unor violenţe sângeroase. 'Sperăm că după alegeri va fi formată o putere capabilă să facă faţă provocărilor /.../ în caz contrar Kârgâzstanul riscând o degradare şi poate chiar o divizare', a declarat Medvedev într-o conferinţă de presă susţinută în compania omologului său american Barack Obama la Casa Albă. 'Suntem cu toţii îngrijoraţi de faptul că, în aceste condiţii, ar putea ajunge la putere extremiştii', a continuat el. 'Iar atunci ne vom confrunta cu aceleaşi probleme pe care le întâlnim şi în alte regiuni, precum Afganistanul', a explicat liderul rus, citat de France Presse. Violenţele intertnice dintre kârgâzi şi uzbeci din sudul Kârgâzstanului au făcut până la 2.000 de morţi, potrivit preşedintelui kârgâz interimar Roza Otunbaeva.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - O companie rusă de stat comandă 50 de aeronave Boeing 737 sus

Preşedintele american Barack Obama şi constructorul aeronautic Boeing au anunţat joi că o companie de stat rusă a încheiat un acord pentru achiziţionarea a 50 de avioane Boeing, în valoare totală de patru miliarde de euro, relatează AFP. Barack Obama, care a făcut anunţul la capătul unei întrevederi cu omologul său rus Dmitri Medvedev la Washington, a explicat că această comandă se înscrie în cadrul unei serii de acorduri comerciale şi de investiţii între cele două ţări. 'În conformitate cu iniţiativa naţională de exporturi a administraţiei mele, aceasta cuprinde vânzarea a 50 de avioane Boeing în valoare de patru miliarde de dolari ce ar putea adăuga 44.000 de noi locuri de muncă în industria aeronautică americană', a spus afirmat liderul american. La rândul său, Boeing a precizat, într-un comunicat, că va furniza aeronavele 737 de nouă generaţie companiei ruse Rostehnologii.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Senatul american aprobă noi sancţiuni împotriva Iranului sus

Senatul american a adoptat joi, cu 99 de voturi pentru şi zero împotrivă, versiunea finală a unui proiect de lege de sancţiuni împotriva Iranului menit să forţeze Teheranul să abandoneze programul său nuclear, informează AFP şi Reuters. Textul negociat de cele două camere ale Congresului ar urma să fie aprobat şi de Camera Reprezentanţilor în cursul aceleiaşi zile. Proiectul va putea fi trimis după aceea la Casa Alba pentru a fi promulgat de preşedintele Barack Obama. Acest vot are loc la scurt timp de la adoptarea unor noi sancţiuni de ONU. Liderii Uniunii Europene au decis la rândul lor săptămâna trecută să adopte o serie de sancţiuni. Textul american va veni să completeze aceste sancţiuni multilaterale. 'Scopul nostru este de a lovi Iranul acolo unde îl doare cel mai tare', a declarat şeful majorităţii democrate din Senat Harry Reid cu puţin timp înainte de votare. Proiectul vizează în special pertubarea aprovizionării cu benzină a republicii islamic e care, cu toate că este unul dintre primii producători mondiali de 'aur negru', importă 40 la sută din combustibilul său, în lipsa unor capacităţi adecvate de rafinare. El ar urma să afecteze companiile sau filialele acestora care fac afaceri cu Iranul furnizându-i acestuia produse petroliere rafinate sau ajutând Iranul să se doteze cu capacităţi de rafinare.


EVENIMENT - Vanghelie: 'Vreau să repar această problemă morală' sus

Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat joi, la Radio Guerrilla, că vrea să restituie ultimului descendent al familiei Lahovary cavoul din cimitirul Bellu al fostului ministru de Externe şi de Război, generalul-erou Iacob Lahovary.
'Sunt dispus ca să repar această problemă morală prin a dona acest cavou familiei respective, pentru că nu am nici o problemă, nu mi-am dorit niciodată să creez asemenea probleme. Şi în plus e păcat de Dumnezeu, îl chem pe cel din familie, vreau sa îl chem să căutam toate formele legale să fac cedarea către familia respectivă. Ulterior am înţeles că a fost un general al Armatei române, deci e păcat de Dumnezeu şi nu vreau să rămână pe mine amprenta asta, pentru că nici eu, nici decedatul, săracul, nu şi-a dorit acest lucru', a declarat Vanghalie, potrivit sursei citate.
- Vanghelie renunţă la cavoul familiei Lahovary, dar nu poate pronunţa numele familiei 'respective' (Cotidianul)
- Vanghelie renunţă la cavoul Lahovary: 'Vreau să repar această problemă morală' (Adevarul)

0 Response to "Revista Presei 25 iunie 2010"

Trimiteți un comentariu