[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 31 ianuarie 2011

Posted by PressUpdate luni, 31 ianuarie 2011 09:46

Sumar

POLITIC - Ponta: 'Să transformăm cazul Nicolescu în războiul românilor cu Băsescu şi PDL'

Victor Ponta le-a spus primarilor PSD din judeţul Argeş să declanşeze 'războiul românilor cu Băsescu şi PDL'. Hotnews a intrat în posesia înregistrării audio a acestui discurs, ţinut vineri la Piteşti.
Victor Ponta: Trebuie să transformăm asta în războiul românilor cu Băsescu şi PDL. Nu contează că iaraşi au luat un primar din sală sau dacă vă cheamă la DNA. Eu zic că putem merge toţi la DNA. Protestul nostru trebuie să fie împotriva PDL.
Vrem o justiţie adevarată nu una care să îi apere pe Mircea Andrei, pe Udrea, pe Ridzi şi pe ceilalţi. Nu lăsaţi să se creadă că apăram pe cineva că e pesedist. Apărăm un om cinstit şi o să apărăm orice om cinstit împotriva lui Băsescu. Până la urmă când îi vom învinge trebuie să îi pedepsim pe cei care ne-au adus în această situaţie.
Viorel Hrebenciuc: Ce vreau să vă spun despre Costică Nicolescu? Organizaţia de Bacău este alături de el. Adică acuma îl acuză de fondurile PHARE. Ce dacă a mai încalcat un articol de lege? Nu a dus acasă, ci a făcut pentru oamenii din judeţ' - citează Evenimentul zilei.
- Ponta şi ai lui, inspiraţi de revoluţia din Egipt. Arestarea lui Constantin Nicolescu a trezit la viaţă PSD (Puterea)
- PSD şi frăţia penalilor (Curentul)
- DIN CULISELE PSD. Ponta: 'Să transformăm cazul Nicolescu în războiul românilor cu Băsescu ?i PDL' (Evenimentul zilei)
- Gherila PSD antijustiţie (Romania libera)


POLITIC - Dan Şova: 'Băsescu interpretează Constituţia precum Codul Rutier şi va sfârşi suspendat'

Senatorul PSD Dan Şova a declarat duminică, la Europa FM, la emisiunea profesorului Daniel Barbu, că Traian Băsescu va sfârşi prin a fi suspendat din pricina faptului că preşedintele României 'interpretează Constituţia ca pe Codul Rutier'.
'Problema noastră, a românilor, este că avem un preşedinte nu doar jucător, ci şi foarte imaginativ, care interpretează Constituţia precum Codul Rutier. Domnia sa nu înţelege şi nici nu doreşte să înţeleagă că în spatele fiecărui text constituţional sunt tone de explicaţii teoretice. Domnia sa ia şi citeşte Constituţia precum regulamentul de folosire a scării blocului. În condiţiile în care, este clar, în sistemul electoral românesc şi în situaţia politică din România nici un partid nu va putea trece peste pragul de 50%, pentru a-l forţa pe presedinte să desemneze un premier, nu avem decât soluţia alianţei politice. Legea reglementeaza doar alianţele politice şi electorale', a spus Şova la Europa FM.
Senatorul social-democrat a mai adăugat că Băsescu va sfârşi prin a fi suspendat - scrie cotidianul.ro.
- Dan Şova: 'Băsescu interpretează Constituţia precum Codul Rutier şi va sfârşi suspendat' (Cotidianul)


POLITIC - Udrea: Nu am văzut vreun preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu

Nu există un preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu, nici un premier mai curajos decât Emil Boc. Aprecierile au fost făcute, în această seară, de ministrul dezvoltării Elena Udrea.
'Eu nu am văzut vreun preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu, atâta libertate a presei şi atâta libertate de exprimare', a spus şefa de la Dezvoltare, într-o emisiune la Realitatea Tv. Cât priveşte curajul lui Emil Boc, Udrea a susţinut 'e greu să fii prim-ministru când nu mai sunt bani la buget' - citează Evenimentul zilei.
Udrea s-a declarat de acord cu propunerea preşedintelui Traian Băsescu pentru ca viitoarele campanii să fie susţinute de la bugetul de stat - scrie România liberă.
- Udrea: Nu am văzut vreun preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu (Evenimentul zilei)
- Udrea: Pentru reformarea finanţării campaniilor se pot limita obiectele electorale care sunt oferite (Romania libera)
- Udrea: 'Eu n-am văzut vreun preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu' (Gandul)



Continua

EDITORIAL Preventive

POLITIC Ponta: 'Să transformăm cazul Nicolescu în războiul românilor cu Băsescu şi PDL'

Dan Şova: 'Băsescu interpretează Constituţia precum Codul Rutier şi va sfârşi suspendat'

Udrea: Nu am văzut vreun preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu

Jerzy Buzek: 'Sunt prea mulţi nervi în cazul Schengen'

Ludovic Orban ar putea pierde scaunul de vicepreşedinte de la Camera Deputaţilor

Blaga: PDL nu face alianţă electorală înaintea alegerilor din 2012

Tabără îl susţine pe Frunzăverde

Fenechiu ar vrea ca PNL şi PSD să meargă separat la locale

Senatul, acuzat de fals în procesul 'Stănoiu-CNSAS'

Monica Macovei: 'Crimele de la Revoluţie şi mineriade pot deveni imprescriptibile'

Cum vor Kelemen, Eckstein şi Olosz să-i ia locul lui Marko

După o bătaie ca la Revoluţie, PNŢCD s-a rupt în trei

ECONOMIC Şoferii piromani ameninţă companiile petroliere

Gheorghe Piperea: 'Acţiunile Fondului Proprietatea sunt bilete de loterie pentru foştii proprietari'

Elena Udrea vrea să modifice din Legea urbanismului

Creşterea încasărilor din TVA a încetinit la 25% în decembrie

Drumurile noastre toate

Unde se găseşte cea mai ieftină mâncare

Ministrul Udrea nu vede mulţi turişti pe litoral la vară

9 din 10 firme, afectate de scumpirea utilităţilor

Ministerul Economiei întârzie ghişeul unic pentru IMM-uri

SOCIAL Oprescu: Primăria nu mai poate subvenţiona gigacaloria

Senatorii ard gazul de patru ori mai mult decât poliţiştii

Metrorex promite 60 de staţii noi de metrou până în 2020

Sistem informatic de peste şapte milioane de lei la Primăria Arad

Colegiul Medicilor nu vrea un salariu mai mic pentru şoferul lui Cseke Attila

Tinerii vor să fie mecanici auto, ingineri, avocaţi sau ospătari

JUSTIŢIE Procurorul general al României a promovat un recurs în interesul legii pentru drepturile salariale din educaţie

Predoiu: Raportul intermediamar va constata o îmbunătăţire pe justiţie

Cel mai mare furt electronic din România, de 24 de milioane de euro

10 miliarde furate de la orfani

SPORT Handbal: Cristina Neagu a primit premiul de cea mai bună jucătoare a lumii pe anul 2010

Handbal: Franţa, campioană mondială la handbal masculin, 37-35 în finala cu Danemarca

INTERNAŢIONAL AGERPRES Egipt: Hosni Mubarak a cerut noului premier să formeze un nou guvern

Omar Sharif, solidar cu poporul, vrea plecarea lui Mubarak

Aproximativ 40.000 de turişti ruşi se află în Egipt şi nu renunţă la sejur

WikiLeaks pregăteşte un nou potop de documente secrete

Nava rusească Sodrujestvo, scoasă din capcana gheţurilor după o lună

Zăcământ important de aur descoperit în Germania

EVENIMENT Cum a ajuns Nicolescu stăpânul Argeşului

Efectul Penescu

Ce legătură ar fi între sinduicate, Vîntu şi patrimoniul UGSR

SNLO recunoaşte că a dat milioane de euro pentru Pandurii Târgu-Jiu

MAE cheltuieşte 20.000 de euro pentru internet prin satelit la misiunile din Orientul Mijlociu


-- in detaliu --

EDITORIAL - Preventive sus


De când preşedintele CJ Argeş, dl Nicolescu (PSD), acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită, a făcut un şoc cerebral la tribunal auzind că rămâne în arest 29 de zile, PSD a atacat sentinţa în toate instanţele mediatice acuzând comanda politică şi chemându-i 'pe toţi cei care vor respectarea legii să vină luni, când se judecă recursul, să protesteze în faţa sediilor PDL' - deşi arestarea preventivă nu e ilegală.
Ca fost procuror, dl Ponta trebuia să ştie atâta lucru. Dar cum dl Ponta e procuror în politică şi politician în justiţie, nu e de mirare că a scos armele ameninţând judecătorii şi arătând soldaţilor săi cum trebuie ambalat public acest război: 'nu ca un război al PSD contra lui Băsescu şi a PDL ci ca un război al lui Băsescu şi al PDL contra românilor'.
Ca avocat proaspăt intrat în baroul PSD (de la PRM), dl Bolcaş l-a apărat pe dl Nicolescu ameninţându-ne pe toţi: 'vedeţi ce e în Egipt, mâine poate fi la noi'. Nu, zău? Aţi ajuns la măşti africane? Căci săptămâna trecută dl Ghişe ne ameninţa cu 'soluţia tunisiană'. Asta-i alternativa opoziţiei? Cine n-are plăcinte, oferă război. Poliţia pare însă pregătită: 'avem poliţişti beţivi şi nenorociţi' - a mărturisit noul şef al Poliţiei, dl Popa. Mersi, părinte! Bine măcar că nu sunt fumători.
- Preventive (Curentul)


POLITIC - Ponta: 'Să transformăm cazul Nicolescu în războiul românilor cu Băsescu şi PDL' sus


Victor Ponta le-a spus primarilor PSD din judeţul Argeş să declanşeze 'războiul românilor cu Băsescu şi PDL'. Hotnews a intrat în posesia înregistrării audio a acestui discurs, ţinut vineri la Piteşti.
Victor Ponta: Trebuie să transformăm asta în războiul românilor cu Băsescu şi PDL. Nu contează că iaraşi au luat un primar din sală sau dacă vă cheamă la DNA. Eu zic că putem merge toţi la DNA. Protestul nostru trebuie să fie împotriva PDL.
Vrem o justiţie adevarată nu una care să îi apere pe Mircea Andrei, pe Udrea, pe Ridzi şi pe ceilalţi. Nu lăsaţi să se creadă că apăram pe cineva că e pesedist. Apărăm un om cinstit şi o să apărăm orice om cinstit împotriva lui Băsescu. Până la urmă când îi vom învinge trebuie să îi pedepsim pe cei care ne-au adus în această situaţie.
Viorel Hrebenciuc: Ce vreau să vă spun despre Costică Nicolescu? Organizaţia de Bacău este alături de el. Adică acuma îl acuză de fondurile PHARE. Ce dacă a mai încalcat un articol de lege? Nu a dus acasă, ci a făcut pentru oamenii din judeţ' - citează Evenimentul zilei.
- Ponta şi ai lui, inspiraţi de revoluţia din Egipt. Arestarea lui Constantin Nicolescu a trezit la viaţă PSD (Puterea)
- PSD şi frăţia penalilor (Curentul)
- DIN CULISELE PSD. Ponta: 'Să transformăm cazul Nicolescu în războiul românilor cu Băsescu ?i PDL' (Evenimentul zilei)
- Gherila PSD antijustiţie (Romania libera)


POLITIC - Dan Şova: 'Băsescu interpretează Constituţia precum Codul Rutier şi va sfârşi suspendat' sus


Senatorul PSD Dan Şova a declarat duminică, la Europa FM, la emisiunea profesorului Daniel Barbu, că Traian Băsescu va sfârşi prin a fi suspendat din pricina faptului că preşedintele României 'interpretează Constituţia ca pe Codul Rutier'.
'Problema noastră, a românilor, este că avem un preşedinte nu doar jucător, ci şi foarte imaginativ, care interpretează Constituţia precum Codul Rutier. Domnia sa nu înţelege şi nici nu doreşte să înţeleagă că în spatele fiecărui text constituţional sunt tone de explicaţii teoretice. Domnia sa ia şi citeşte Constituţia precum regulamentul de folosire a scării blocului. În condiţiile în care, este clar, în sistemul electoral românesc şi în situaţia politică din România nici un partid nu va putea trece peste pragul de 50%, pentru a-l forţa pe presedinte să desemneze un premier, nu avem decât soluţia alianţei politice. Legea reglementeaza doar alianţele politice şi electorale', a spus Şova la Europa FM.
Senatorul social-democrat a mai adăugat că Băsescu va sfârşi prin a fi suspendat - scrie cotidianul.ro.
- Dan Şova: 'Băsescu interpretează Constituţia precum Codul Rutier şi va sfârşi suspendat' (Cotidianul)


POLITIC - Udrea: Nu am văzut vreun preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu sus


Nu există un preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu, nici un premier mai curajos decât Emil Boc. Aprecierile au fost făcute, în această seară, de ministrul dezvoltării Elena Udrea.
'Eu nu am văzut vreun preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu, atâta libertate a presei şi atâta libertate de exprimare', a spus şefa de la Dezvoltare, într-o emisiune la Realitatea Tv. Cât priveşte curajul lui Emil Boc, Udrea a susţinut 'e greu să fii prim-ministru când nu mai sunt bani la buget' - citează Evenimentul zilei.
Udrea s-a declarat de acord cu propunerea preşedintelui Traian Băsescu pentru ca viitoarele campanii să fie susţinute de la bugetul de stat - scrie România liberă.
- Udrea: Nu am văzut vreun preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu (Evenimentul zilei)
- Udrea: Pentru reformarea finanţării campaniilor se pot limita obiectele electorale care sunt oferite (Romania libera)
- Udrea: 'Eu n-am văzut vreun preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu' (Gandul)


POLITIC - Jerzy Buzek: 'Sunt prea mulţi nervi în cazul Schengen' sus


Preşedintele Parlamentului European, polonezul Jerzy Buzek, afirmă că în următoarele luni se va găsi soluţia de compromis pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.
Jerzy Buzek (70 de ani) a devenit preşedintele Parlamentului European în iulie 2009. Cetăţean polonez, Jerzy Buzek este primul politician din statele Europei Centrale şi de Est care ocupă o asemenea funcţie. Jerzy Buzek a acordat un interviu ziarului Adevărul.
'Eu pot să-mi bazez opiniile pe cele ale colegilor mei din Parlamentul European. Iar ei cred că, dacă criteriile tehnice sunt îndeplinite, accesul în spaţiul Schengen nu trebuie legat de nicio altă reglementare europeană. Eu cred că lucrurile trebuie luate cu calm. Preşedinţia ungară este responsabilă acum cu această chestiune şi sunt convins că îşi va îndeplini foarte bine această sarcină. Pe de altă parte, daţi-mi voie să spun cu sinceritate: există prea multă nervozitate în jurul acestui subiect. Sunt 27 de state membre şi trebuie să înţelegem că se întâmplă adesea să avem puncte de vedere diferite. Sunt 27 de state membre, peste 700 de membri ai Parlamentului European, 27 de comisari. Pot fi opinii diferite, dar după discuţii se iau deciziile corecte. Nimeni nu trebuie blamat, pentru că fiecare vrea să rezolve problemele în moduri diferite. Preşedinţia ungară trebuie să explice modul în care vor decurge lucrurile, Consiliul European trebuie să dea un răspuns clar în privi nţa îndeplinirii condiţiilor tehnice şi, de asemenea, colegii mei din Parlamentul European sunt parte în decizie şi lucrăm pentru asta', declară Jerzy Buzek.
- Preşedintele Parlamentului European, polonezul Jerzy Buzek, afirmă că în următoarele luni se va găsi soluţia de compromis pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen. (Adevarul)


POLITIC - Ludovic Orban ar putea pierde scaunul de vicepreşedinte de la Camera Deputaţilor sus


Independenţii vor să fie reprezentaţi în Birourile Permanente de la Cameră şi de la Senat, invocând decizia Curţii Constituţionale prin care sunt recunoscuţi ca grup parlamentar. Funcţiile dorite de senatorii şi deputaţii UNPR ar urma să fie luate de la Opoziţie, care riscă să piardă astfel majoritatea deţinută până acum.
Parlamentarii independenţi au de gând să ceară o funcţie în Birourile Permanente odată cu începerea noii sesiuni legislative, când configuraţia acestor foruri de conducere se renegociază. Manevra independenţilor este susţinută de democrat-liberalii care astfel îşi vor vedea îndeplinit planul de a deposeda Opoziţia de majoritatea din Biroul Permanent.
După cum a precizat liderul democrat-liberalilor, Mircea Toader, deputaţii UNPR 'ţintesc' la Cameră o funcţie de vicepreşedinte, ce va trebui cedată de Opoziţie din cele trei pe care le ocupă doi aleşi ai PSD şi unul al PNL. Postul de vicepreşedinte pe care-l va câştiga Puterea i-ar putea reveni lui Eugen Nicolicea, iar dintre vicepreşedinţii Opoziţiei poziţia cea mai şubredă pare a fi cea a liberalului Ludovic Orban.
- Puterea atacă ultima redută a Opoziţiei (Adevarul)
- PDL-i?tii fac planuri la restaurant (Evenimentul zilei)


POLITIC - Blaga: PDL nu face alianţă electorală înaintea alegerilor din 2012 sus


PDL nu va face o alianţă electorală înainte de alegerile locale şi parlamentare din 2012 fiindcă nu este necesară, în condiţiile în care partidul 'are suficientă forţă să meargă singur la viitoarele alegeri', dar e posibilă o alianţă postelectorală, declară secretarul general al PDL, Vasile Blaga.
'Înainte de alegeri, nu! Nu, nici pe departe nu avem şi nu am avut astfel de analize şi eu nici nu cred că este necesar. Partidul Democrat Liberal are forţa suficientă ca să meargă singur în viitoarele alegeri, de aceea va trebui să pregătim şi vom pregăti cu toată atenţia alegerile locale, cu ele începe bătălia electorală a anului 2012, tocmai pentru a pune un postament serios viitoarelor alegeri generale din 2012 şi pe urmă prezidenţialele din 2014', a afirmat sâmbătă la Călăraşi secretarul general al PDL, Vasile Blaga. El a spus că, în aceste condiţii, nu consideră necesară o astfel de alianţă preelectorală.
'Postelectorală, sigur că da, lucrurile se schimbă', a susţinut Vasile Blaga.
- Blaga: PDL nu face alianţă electorală înaintea alegerilor din 2012 (Curentul)


POLITIC - Tabără îl susţine pe Frunzăverde sus


Doi dintre cei mai importanţi lideri ai PDL din Banat se coalizează împotriva lui Emil Boc. Este vorba de fostul ministrul al Turismului, al Mediului şi al Apărării, Sorin Frunzăverde, în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, şi de fostul preşedinte al PUNR, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, unul dintre liderii PDL Timiş. Sorin Frunzăverde şi-a anunţat candidatura la şefia PDL, iar Valeriu Tabără a anunţat că îl va susţine pe Frunzăverde. Un amănunt semnificativ este faptul că Sorin Frunzăverde a fost iniţiatorul desprinderii PD, 'înaintaşul' PDL, din Partidul Socialist European, apoi al aderării PD la Partidul Popular European, ceea ce a corespuns cu abandonarea ideologiei socialiste şi cu adoptarea unei ideologii populiste de dreapta, pe care liderii PDL o caracterizează drept 'populară', fără să o poată defini foarte bine din punct de vedere doctrinar.
- Bănăţenii se coalizează împotriva lui Boc (Romania libera)
- Tabără consideră că în PDL absolut toată lumea are bastonul de mareşal (Curierul national)


POLITIC - Fenechiu ar vrea ca PNL şi PSD să meargă separat la locale sus


Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu ar vrea ca liberalii să participe separat de PSD la locale, urmând ca în turul al doilea pentru alegerea primarului cele două formaţiuni să susţină candidatul partidului cel mai bine clasat în turul I.
'Aş propune să se meargă în două tururi de scrutin, PSD şi PNL să aibă fiecare câte un candidat în primul tur, iar cel mai bine clasat să meargă în turul doi. (...) Aşa ar fi cel mai corect, să nu ne atacăm unul pe altul. (...) Dincolo de toate fac parte dintr-un partid politic. Dincolo de ceea ce cred eu, dacă partidul consideră că trebuie să sprijinim pe cineva aşa voi face, chiar dacă ar fi să am noduri în gât', a spus Fenechiu.
- Fenechiu ar vrea ca PNL ?i PSD să meargă separat la locale (Evenimentul zilei)


POLITIC - Senatul, acuzat de fals în procesul 'Stănoiu-CNSAS' sus


Falsul l-ar reprezenta declaraţia de avere din 2004 a fostului ministru al justiţiei Rodica Stănoiu, declaraţie care, în forma ei pretins originală, diferă de copia conformă cu originalul, ambele trimise instanţei.
Diferenţele între cele două documente sunt susţinute de juriştii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care le-au sesizat la termenul din această săptămână al procesului intentat instituţiei de Rodica Stănoiu, ce a primit în 2006 un verdict de colaboratoare a fostei Securităţi. Procesul a fost strămutat anul trecut la Curtea de Apel Oradea, care a cerut Senatului declaraţia de avere a Rodicăi Stănoiu din 2004, făcută în calitate de senator, pentru a o folosi ca termen de comparaţie într-o expertiză grafologică.
Iniţial, Senatul a trimis doar o copie conformă cu originalul, însă la cererea repetată a instanţei, a transmis şi declaraţia pretins originală. Pe cele două documente apare însă un scris diferit, susţin reprezentanţii CNSAS, care au sesizat şi diferenţe de conţinut: în varianta 'originală', cuvântul senator este scris 'senaor', iar unor numere care reprezintă suprafeţe imobiliare deţinute de fostul ministru le lipsesc cifre.
Protocolul de expediere către instanţă a celor două documente este semnat de secretarul general al Senatului, Ion Moraru, susţin juriştii CNSAS care au anunţat că vor face o sesizare penală pentru fals.
Ion Moraru a fost coleg de partid cu Rodica Stănoiu în PSD, până când aceasta a părăsit partidul, coleg în cabinetul Adrian Năstase, în perioada 2001-2004, în care el era secretar de stat, iar Rodica Stănoiu ministru de justiţie, dar şi coleg în Senat, în legislatura 2004-2008.
- Senatul, acuzat de fals în procesul 'Stănoiu-CNSAS' (Evenimentul zilei)


POLITIC - Monica Macovei: 'Crimele de la Revoluţie şi mineriade pot deveni imprescriptibile' sus


Monica Macovei, europarlamentar PDL şi fost ministru al Justiţiei, a finalizat un proiect de lege prin care infracţiunile referitoare la omor să devină imprescriptibile, pornind de la argumentul că în toate statele din zona euroatlantică, mai puţin România şi Bulgaria, există prevederi prin care omorul nu se prescrie niciodată. Dacă această lege va fi votată de Parlament, dosarele revoluţiei şi mineriadei din iunie 1990 ar putea fi redeschise nu doar pentru mulţi ofiţeri care au lucrat în armată sau în servicii speciale, ci şi pentru Ion Iliescu. Termenul de prescripţie pentru crimele din 1989 şi 1990 este anul viitor şi dacă este depăşit, aceste fapte vor rămâne nepedepsite.
'Proiectul pe care îl propun acum urmăreşte eliminarea termenului de prescripţie pentru infracţiunile de omor şi cele care au ca urmare moartea victimei: tâlhăria urmată de moartea victimei, violul urmat de moartea victimei sau pur şi simplu omorul cu intenţie. Deci, să nu mai fie un termen de prescripţie, ceea ce înseamnă să poată fi cercetată infracţiunea de omor oricând, de asemenea eliminarea termenului de prescripţie pentru executarea pedepsei, astfel încât dacă cineva este acuzat de omor şi fuge, dacă este prins peste 20 sau 30 de ani, să execute pedeapsa. Eu propun să nu mai existe nici un termen de prescripţie', declară eurodeputatul într-un interviu pentru România liberă.
'Proiectul are toate şansele să treacă de Parlament, dacă oamenii sunt de bună-credinţă, se uită în Dreptul comparat şi înţeleg că viaţa umană e mai presus de orice. În plus, este vorba despre încrederea în justiţie, nu poţi lăsa nepedepsit pe cineva care a făcut o crimă', mai spune Monica Macovei.
- Eliminarea prescripţiei pentru omor (Adevarul)
- Ai omorât, plăteşti şi după 50 de ani (Jurnalul National)
- Monica Macovei: 'Crimele de la Revoluţie şi mineriade pot deveni imprescriptibile' (Romania libera)


POLITIC - Cum vor Kelemen, Eckstein şi Olosz să-i ia locul lui Marko sus


Kelemen Hunor, Peter Eckstein Kovacs şi Olosz Gergely, cei trei candidaţi la şefia UDMR, s-au lansat în campania pentru alegerile de la finalul lui februarie, nefăcând economie de promisiuni.
Pornit cu prima şansă în cursa pentru ocuparea scaunului lui Marko Bela, Kelemen Hunor a fost cel mai ofensiv în primele zile ale campaniei interne.
Sprijinit de o mare parte a filialelor UDMR, şi secondat la nivel de transmitere a mesajelor publice de Laszlo Borbey şi de Marko Bela, Kelemen a făcut agenda Uniunii pentru acest an.
Legea privind statutul minorităţilor, dar şi cea referitoare la regiunile de dezvoltare au fost puse pe lista de priorităţi pentru 2011, iar UDMR le vrea incluse într-un protocol pe care să-l semneze în februarie cu PDL.
- Prima săptămână de campanie în UDMR. AFLĂ cum vor Kelemen, Eckstein ?i Olosz să-i ia locul lui Marko (Evenimentul zilei)


POLITIC - După o bătaie ca la Revoluţie, PNŢCD s-a rupt în trei sus


Ţărăniştii s-au răsculat din nou sâmbăta trecută. Nu împotriva dictaturii, a comuniştilor, sau a lui Ion Iliescu. Ci chiar împotriva lor înşişi. Dorit a fi o mişcare în scopul unificării partidului ajuns la cote de încredere infime, Congresul PNŢCD de sâmbătă s-a transformat în cele din urmă într-un scandal. Urmaşii lui Coposu şi Raţiu s-au îmbrâncit, s-au jignit şi s-au înjurat ca nişte mineri.
Până sâmbăta trecută, chiar şi aşa mic cum e, PNŢCD era divizat în două: aripa Aurelian Pavelescu şi gruparea Radu Sârbu. Ambii susţineau că sunt preşedinţii partidului. PNŢCD avea, deci, paralel, două conduceri. Aşa încât cele două facţiuni s-au gândit să încheie pace. Au organizat un congres extraordinar al partidului, în scopul unei viitoare reunificări. Numai că, sâmbătă, propunerea de pace s-a transformat într-o bătaie jenantă pentru moştenitorii lui Coposu şi Raţiu. S-au îmbrâncit, s-au jignit şi s-au înjurat ca nişte mineri. Iar după congres, în loc să iasă întregit, partidul a ieşit întreit, cei prezenţi alegând încă un preşedinte, pe Eugen Moiescu. Astfel că, acum, PNŢCD are trei preşedinţi.
- După o bătaie ca la Revoluţie, PNŢCD s-a rupt în trei (Puterea)


ECONOMIC - Şoferii piromani ameninţă companiile petroliere sus


O scrisoare expediată mai multor ambasade străine şi instituţii dădea ca termen-limită ziua Micii Uniri, 24 ianuarie, pentru îngheţarea preţurilor la energie electrică şi carburanţi.
O scrisoare anonimă, expediată mai întâi ambasadei de la Bucureşti a Republicii Kazahstan, vorbeşte despre un plan de incendiere a câtorva rafinării şi a nenumărate benzinării, autocisterne, conducte, trenuri şi vase de transport petrolier din toată ţara.
Scrisoarea este redactată, conspirativ, în numele 'şoferilor auto-moto din România' şi ameninţă cu punerea în practică a atacurilor de mai sus în cazul în care, până pe 24 ianuarie (lunea trecută), preţurile benzinei şi motorinei nu vor fi plafonate la 1 euro, iar preţul energiei electrice şi cel al gazelor nu vor fi oprite din creştere până la alegerile parlamentare din 2012.
- RĂZBOI LA POMPĂ: Şoferii piromani ameninţă companiile petroliere (Evenimentul zilei)
- Cum ar putea fi reduse accizele la carburanţi (Capital)


ECONOMIC - Gheorghe Piperea: 'Acţiunile Fondului Proprietatea sunt bilete de loterie pentru foştii proprietari' sus


Avocatul Gheorghe Piperea a acordat un interviu ziarului Bursa în care vorbeşte despre dilemele care însoţesc listarea Fondului Proprietatea la bursă, dar şi despre necesitatea ca statul să găsească o soluţie pentru rezolvarea zecilor de mii de cereri de despăgubire depuse de foştii proprietari.
'Descopăr că unele aspecte de natură juridică şi morală privind Fondul Proprietatea nu au fost deloc rezolvate, ba, dimpotrivă, s-au agravat. Fondul Proprietatea a fost creat cu unicul scop de a fi un vehicul pentru despăgubiri. La ora actuală, niciun specialist serios nu mai poate spune că scopul iniţial mai este valabil sau că mai există vreo şansă să fie îndeplinit. Foştii proprietari pot să se considere principalii prejudiciaţi în momentul acesta pentru că lor li s-au emis titluri de despăgubire la 1 leu, dar, pe bursă, nu primesc decât 0,6 lei. Sunt absolut convins că măcar acţionarii mari ai Fondului, Malaxa, Auschnit, Crissoveloni, vor cere o compensaţie de la statul român pentru diferenţa dintre valoarea nominală la care au fost despăgubiţi şi preţul de pe bursă', spune Gheorghe Piperea.
- La FP cumpără Templeton, Templeton şi... Templeton (Curierul national)
- Gheorghe Piperea: 'Acţiunile Fondului Proprietatea sunt bilete de loterie pentru foştii proprietari' (Bursa)


ECONOMIC - Elena Udrea vrea să modifice din Legea urbanismului sus


Specialiştii din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului au elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, care o va pune pe ministrul Elena Udrea în poziţia de decident suprem pentru orice proiect de dezvoltare şi investiţii de pe teritoriul României. Prevăzută să fie emisă pe 1 februarie 2011, conform prevederilor din proiect, ordonanţa va conferi puteri decizionale extinse ministerului condus de Elena Udrea şi arhitecţilor-şefi. Aceştia din urmă vor fi însă obligaţi, tot prin prevederile ordonanţei, să 'colaboreze permanent cu direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului'.
Prin modificările pe care le aduce noua ordonanţă, Elena Udrea va decide, cu o simplă semnătură, dacă o anumită zonă este suficient de importantă pentru a deveni rezervaţie naturală sau zonă construită protejată, sau dacă se poate trece la defrişări, exploatări miniere sau demolări de monumente istorice. Iar ministerul ei se ocupă, prin însăşi legea de înfiinţare şi funcţionare, de dezvoltare, nu de conservarea patrimoniului.
Ca lucrurile să fie şi mai clare, dacă acum legea prevede că avizele date de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism se supun deliberării şi aprobării consiliului judeţean, consiliului local, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în noua formă a legii controlul legislativului local dispare.
- Elena Udrea, primarul României. Ministrul dezvoltării schimbă Legea urbanismului, astfel încât să poată controla administrarea teritoriului întregii ţări (Puterea)


ECONOMIC - Creşterea încasărilor din TVA a încetinit la 25% în decembrie sus


Ritmul de creştere a încasărilor din TVA a încetinit în decembrie aproape la jumătate faţă de cel din noiembrie, fiind cel mai redus avans înregistrat după decizia de creştere a cotei cu cinci puncte procentuale.
Sumele colectate din TVA au înregistrat în decembrie un plus de 25% comparativ cu aceeaşi lună din 2009, în timp ce în noiembrie creşterea a fost de 45%.
Criza i-a determinat pe români să îşi reducă bugetul de cumpărături pentru sărbătorile de iarnă.
Majorarea TVA de la 19% la 24% începând cu 1 iulie a determinat o creştere a încasărilor, aducând veniturile bugetare în teritoriul pozitiv. Tendinţa ascendentă începută în luna iulie a continuat până la sfârşitul anului.
TVA aduce cei mai mulţi bani la bugetul de stat, fiind a doua resursă pentru bugetul general, după contribuţiile sociale. Analiza principalelor poziţii bugetare în funcţie de încasările de anul trecut şi cele de anul anterior arată slăbiciunea economiei - apreciază Ziarul financiar.
- De ce veniturile din TVA nemultumesc FMI: incasari in plus de numai 575 mil. (Financiarul)
- Alarmă: creşterea încasărilor din TVA a încetinit la 25% (Ziarul financiar)


ECONOMIC - Drumurile noastre toate sus


Chiar dacă nu se va tăia panglica la nici un kilometru de autostradă în acest an, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), condusă de Liviu Costache, ar putea aloca aproximativ 250 milioane de euro pentru proiecte finanţate de la bugetul de stat, cum ar fi autostrăzile Bucureşti - Ploieşti, Braşov - Borş sau Centura de Nord a Capitalei. Din cele aproximativ 25 de lucrări de infrastructură, numai Centura de Nord a Capitalei ar putea beneficia de fondurile necesare pentru finalizarea lărgirii şoselei la patru benzi - arată ziarul Puterea.
Din 2006 şi până în 2010, 9 milioane de euro au fost aruncaţi de CNADNR pe revizuirea unor studii de fezabilitate - aflat Jurnalul Naţional. Trasarea pe hârtie a viitoarelor autostrăzi, ca şi refacerea lor reprezintă de mulţi ani un sport naţional.
- Boagiu a alocat ceva bani pentru Bechtel. Compania de Autostrăzi va plăti 250 milioane de euro în plus. Nici un kilometru de autostradă nu va fi finalizat (Puterea)
- Aici sunt banii dumneavoastră! (Jurnalul National)
- Culmea circulaţiei: faci şosea, faci trotuare, dar nu şi podul care să 'sară' calea ferată (Gandul)


ECONOMIC - Unde se găseşte cea mai ieftină mâncare sus


Reprezentanţii industriei alimentare spun că până la toamnă nu ar trebui să existe motive de scumpire, chiar dacă eventualitatea unei crize a alimentelor a fost invocată şi pe plan local. Singura excepţie este uleiul, care s-ar putea scumpi cu circa 30% în aprilie sau martie, după cum au anunţat recent reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA). Motivul oficial al scumpirii este lipsa de materie primă, care îi va determina pe producători să importe cu costuri mari.
'În afară de floarea soarelui şi de grâul pentru panificaţie, nu există alte situaţii în care stocurile de materie primă să se termine', a declarat pentru Gândul Dragoş Frumosu, preşedintele FSIA.
Pe lista scumpirilor posibile intră şi pâinea, în cazul în care importurile de grâu se vor realiza la preţuri mai mari, după cum au declarat recent oficialii Ministerului Agriculturii. Se ştie că firmele din panificaţie mai au stocuri de grâu doar pentru februarie. După aceea, ele vor fi nevoite să apeleze la importuri. De la începutul anului, singurul produs care oficial costă mai mult decât la finele anului trecut este laptele. În cursul acestei luni, într-o singură săptămână, preţul unui litru a urcat cu 20%, depăşind 5 lei.
Românii nu plătesc însă la fel de mult pentru alimentele cumpărate. Este suficientă o trecere în revistă a preţurilor de vânzare ale principalelor produse agricole şi alimentare din pieţe şi târguri, date centralizate de Ministerul Agriculturii. De exemplu, săptămâna trecută, clujenii au plătit cel mai mic preţ la nivel naţional pentru carnea de vită: între 7,5 şi 9,5 lei/kg. La polul opus s-au aflat locuitorii judeţului Timiş, unde kilogramul de carcasă de vită are cel mai mare preţ, respectiv 18 - 20 lei.
- Harta alimentelor în România. Unde se găseşte cea mai ieftină mâncare (Gandul)
- Criza cerealelor ne scumpeşte traiul (Bursa)


ECONOMIC - Ministrul Udrea nu vede mulţi turişti pe litoral la vară sus


Dacă în anii '90 proprietatea era un 'moft' pentru care statul încă plăteşte cu vârf şi îndesat la CEDO, ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, crede că exact o naţionalizare lipseşte acum turismului românesc.
Structurile de cazare cumpărate ieftin, nefolosite în scop turistic şi în care nu s-a investit ar trebui naţionalizate, nu expropriate la preţul pieţei, a declarat Elena Udrea sâmbătă la Mamaia.
Ea a mai adăugat că vede 'luminiţa de la capătul tunelului' în turismul românesc, după ce în 2010 a avut loc o creştere cu 5,8% a numărului de turişti. Dar nu şi pe litoral. Parteneriatele cu tur-operatorul german TUI şi cu alte firme din domeniu vor creşte numărul străinilor care vin pe litoralul românesc, speră Udrea. Numai că nu totul este aşa de roz, iar şansele ca lucrurile să se îndrepte pe litoral nu sunt foarte mari.
- Elena Udrea vrea o naţionalizare mică (Jurnalul National)


ECONOMIC - 9 din 10 firme, afectate de scumpirea utilităţilor sus


Potrivit unui sondaj realizat de CNIPMMR în acest an, 9 din 10 firme au fost afectate de creşterea preţului la utilităţi, Ovidiu Nicolescu menţionând că acesta este un element de scădere a eficienţei, cu repercusiuni asupra scăderii valorii adăugate. Sondajul a relevat faptul că pentru peste 70% dintre firme profitul a scăzut cu peste 7% ca urmare a creşterii preţului combustibilului.
Mai mult decât atât, Nicolescu consideră nejustificat şi preţul electricităţii, în condiţiile în care, spune el, în România ponderea producţiei de 'electricitate iefitină' - hidro sau nucleară este cea mai mare din Europa.
În aceste condiţii, Consiliul solicită Guvernului să monitorizeze evoluţia preţurilor la utilităţi transparent şi să întocmească rapoarte trimestriale privind rezultatele acestei acţiuni, pentru a evita scumpiri peste noapte.
- 9 din 10 firme, afectate de scumpirea după ureche a utilităţilor (Curierul national)
- Firmele, obligate să-şi plătească facturile în maximum 60 de zile (Curierul national)


ECONOMIC - Ministerul Economiei întârzie ghişeul unic pentru IMM-uri sus


Proiectul biroului One Stop Shop, finanţat din fonduri europene, va fi înfiinţat cu cel puţin trei luni întârziere. Firmele spun că oficialii ministerului nu au făcut nimic concret timp de un an.
Ministerul Economiei a lansat, pe 15 ianuarie 2010, un proiect pe care firmele mici şi mijlocii aşteaptă cu nerăbdare să-l vadă realizat, One Stop Shop. Aşa au numit autorităţile biroul unic pentru IMM-uri, unde acestea să poată obţine cât mai multe din actele necesare pentru înfiinţare sau lichidare şi unde să-şi plătească taxele şi să-şi depună declaraţiile.
Biroul urma să fie deschis în formă virtuală şi reală până la sfârşitul anului 2010, conform promisiunilor oficialilor din ziua lansării - scrie Evenimentul zilei.
Plata taxelor online, cu cardul, va spori bugetele primăriilor cu 10% - titrează Gândul.
- Ministerul Economiei întârzie ghişeul unic pentru IMM-uri (Evenimentul zilei)
- Plata taxelor online, cu cardul, va spori bugetele primăriilor cu 10% (Gandul)


SOCIAL - Oprescu: Primăria nu mai poate subvenţiona gigacaloria sus


Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat duminică, după o întâlnire cu primarii de sector, că facturile la căldură vor creşte, deoarece municipalitatea nu-şi mai permite să subvenţioneze gigacaloria, pe fondul ajutorului scăzut venit de la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). El a precizat că 'MAI a participat întâi pe hârtie cu jumătate la subvenţia pentru căldură, dar în realitate cu un sfert din suma respectivă, iar anul acesta nici măcar cu jumătate din sfertul stabilit la nivelul anului 2008. În felul acesta nu facem decât să ne furăm căciula'.
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a spus că a văzut raportul întocmit de municipalitate pe tema RADET, dar că aşteaptă şi alte informaţii. Pe de altă parte, edilul sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat că nu susţine concesionarea RADET.
În ceea ce priveşte Legea Capitalei, Oprescu a spus că nu i se poate lua cetăţeanului dreptul de a alege primarul de sector.
- Edilul-şef susţine concesionarea serviciilor RADET, primarii de sectoare se opun. Oprescu: Căldura se va scumpi, fiindcă primăria nu mai poate subvenţiona gigacaloria (Puterea)


SOCIAL - Senatorii ard gazul de patru ori mai mult decât poliţiştii sus


Poliţia Română a decis ca, din ianuarie, raţia de benzină pentru maşinile din dotare să fie de 100 de litri pe lună. Anul trecut, senatorii au consumat, în medie, câte 428 de litri lunar. Oficialii Inspectoratului General al Poliţiei Române au dat asigurări că măsura nu va duce la întârzieri în intervenţii.
Practic, poliţiştii va primi câte 100 de litri pentru fiecare dintre maşinile din dotare. Cum nu toate autovehiculele sunt folosite în misiuni de patrulare, combustibilul va putea fi repartizat după necesităţi.
Conform Direcţiei de Comunicare a Senatului, anul trecut, 'cheltuielile cu benzina şi motorina în circumscripţiile electorale au fost de 2,8 milioane de lei'. Cei 137 de senatori au consumat, în medie, câte 428 de litri de combustibil lunar. Această cantitate nu poate fi justificată nici de către cei care au domiciliul în localităţi mai îndepărtate, întrucât aceştia parcurg de prea puţine ori aceste distanţe cu maşina. Deocamdată nu s-a pus problema raţionalizării combustibilului pentru senatori sau deputaţi.
- Senatorii ard gazul de patru ori mai mult decât poliţiştii (Adevarul)


SOCIAL - Metrorex promite 60 de staţii noi de metrou până în 2020 sus


Sună neverosimil, dar conducerea Metrorex le promite bucureştenilor că în următorii 10 ani vor putea circula cu metroul în aproape toate zonele din Capitală şi din împrejurimi. Conform raportului de activitate pe anul 2010, reţeaua de metrou se va extinde cu cinci rute ce se vor întinde pe o distanţă de aproximativ 80 de kilometri.
Primele staţii inaugurate vor fi Pajura şi Bazilescu, de pe Magistrala 4. Acest tronson a fost început pe vremea lui Ceauşescu, dar abia acum se fac ultimele retuşuri. Reprezentanţii Metrorex spun că cele două staţii vor fi inaugurate anul acesta, în luna aprilie.
Un alt tronson va lega, până în 2018, sudul Bucureştiului de aeroporturi. Linia va porni de la Gara Progresul, va trece pe la Gara de Nord şi va duce spre aeroporturile Băneasa şi Otopeni. Acest tronson se va întinde pe 16 kilometri şi va costa peste un miliard de euro.
- 60 de staţii noi de metrou până în 2020 (Adevarul)


SOCIAL - Sistem informatic de peste şapte milioane de lei la Primăria Arad sus


Primăria municipiului Arad va avea un sistem informatic care costă milioane de lei, finanţat parţial de Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. Administraţia locală este condusă de Gheorghe Falcă, finul preşedintelui României, Traian Băsescu.
Municipiul Arad este beneficiar al finanţării proiectului 'Sistem informatic integrat de e-Guvernare pentru Primăria Municipiul Arad', în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. Valoarea totală a proiectului este de 7.006.100 lei, din care suma nerambursabilă este de 5.287.100 lei.
- Bani guvernamentali pentru Administraţia Falcă (Romania libera)


SOCIAL - Colegiul Medicilor nu vrea un salariu mai mic pentru şoferul lui Cseke Attila sus


Şoferul ministrului sănătăţii are salariul mai mare decât veniturile lunare obţinute de trei medici rezidenţi. Un medic trebuie să aibă cursuri superioare, cu o durată de 6 ani, rezidenţiatul, de 3 sau 6 ani, şi experienţă în practică de minim 5 ani pentru a depăşi salariul şoferului lui Cseke Attila, care nu are nevoie de mai mult de patru clase pentru a ocupa postul de angajat al Ministerului Sănătăţii.
Un medic rezident câştigă între 700 şi 1.000 de lei pe lună, în timp ce unul specialist are un salariu de 1.400 - 2.100 de lei. Un şofer din cadrul MS câştigă însă între 747 şi 2.198 de lei pe lună. Doar medicii primari depăşesc salariul şoferului ministrului sănătăţii. Un medic primar obţine între 2.700 şi 3.400 de lei lunar. Astfel, medicii sunt nevoiţi să urmeze cursuri superioare de 6 ani, un rezidenţiat (între 3 şi 6 ani) şi să aibă experienţă în practică de minim 5 ani pentru a depăşi salariul unui angajat care nu trebuie să fi absolvit mai mult de patru clase, potrivit reprezentanţilor cadrelor medicale. Şoferul ministrului sănătăţii câştigă lunar mai mult decât trei medici rezidenţi.
Conducerea Colegiului Medicilor din România (CMR) susţine că situaţia este inadmisibilă, dar, în nici un caz, soluţionarea problemei nu constă în diminuarea salariilor şoferilor din Ministerul Sănătăţii.
- Şoferul ministrului sănătăţii câştigă mai mult decât trei medici rezidenţi la un loc. Un medic studiază şi practică 17 ani pentru salariul unui absolvent de 4 clase (Puterea)


SOCIAL - Tinerii vor să fie mecanici auto, ingineri, avocaţi sau ospătari sus


Meseriile de mecanic auto, inginer, medic, avocat sau ospătar sunt cele mai apreciate pe piaţa muncii, susţin elevii şi studenţii chestionaţi într-un studiu sociologic privind practica, lansat la Iaşi.
În topul meseriilor cele mai apreciate de elevi sunt cele de mecanic auto, inginer, medic, ospătar, avocat, şofer, poliţist, specialist IT, bucătar, comerciant-vanzător, tinichigiu-vopsitor auto, brutar-patisier, profesor.
Adolescenţii chestionaţi au apreciat că un angajator apreciază în primul rand la un tanăr care caută un loc de muncă 'experienţa în profesie/meserie' (46%) şi 'deprinderile practic consolidate' (34%).
Cele mai frecvente surse de informare utilizate de elevi sunt Internetul, televizorul, ziarele, profesorii, iar cele mai puţin apreciate sunt pliantele şi afişele. Mai mult de jumătate dintre elevii investigaţi au de gand să urmeze o facultate şi doar o cincime dintre ei vor să lucreze după absolvirea liceului.
- Tinerii vor să fie mecanici auto, ingineri, avocaţi sau ospătari (Curentul)


JUSTIŢIE - Procurorul general al României a promovat un recurs în interesul legii pentru drepturile salariale din educaţie sus


Procurorul general Laura Codruta Kovesi a sesizat ÎCCJ cu recurs în interesul legii dupa ce s-a constatat ca în practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar privind aplicarea Legii 221/2008 care se refera la cresterile salariale pentru personalul din învatamânt.
În practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la 'aplicarea dispozitiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învatamânt, referitor la pretentiile formulate de aceasta categorie de personal, având ca obiect plata diferentelor dintre drepturile salariale încasate si cele cuvenite în baza acestui act normativ, începând cu data de 1 octombrie 2008, actualizate în functie de coeficientul de
- Kovesi sare în ajutorul profesorilor. Procurorul general al României a promovat un recurs în interesul legii pentru drepturile salariale din educaţie (Puterea)


JUSTIŢIE - Predoiu: Raportul intermediamar va constata o îmbunătăţire pe justiţie sus


Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, în cadrul unei întalniri cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, că raportul intermediar tehnic pe justiţie va nota 'în mod normal', per ansamblu, o îmbunătăţire a situaţiei faţă de vara anului 2010, informează Ministerul Justiţiei. În cadrul întâlnirii, care a fost organizată de ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Laszlo Fuzes, ministrul Predoiu a prezentat progresele înregistrate pe fiecare din cele patru condiţionalităţi ale Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi a adus precizări în ceea ce priveşte agenda Ministerului pentru perioada următoare. 'Refacerea cadrului normativ al ANI şi adoptarea Legii Micii Reforme, ambele cu o largă majoritate, ar putea constitui elementele pozitive ale raportului intermediar tehnic, alături de continuarea 'track record-ului' pozitiv al Ministerului Public. Vom căuta să obţinem în Parlament un sprijin cât mai larg pentru legile de punere în aplicare a C odurilor. Per ansamblu, în mod normal, raportul intermediar tehnic va nota o îmbunătăţire a situaţiei faţă de vara anului trecut', a declarat ministrul Justiţiei.
- Predoiu: Raportul intermediamar va constata o îmbunătăţire pe justiţie (Curentul)


JUSTIŢIE - Cel mai mare furt electronic din România, de 24 de milioane de euro sus


Conform surselor apropiate anchetei, conturile Holcim România au fost atacate de o retea internationala de crima organizata, care a atacat si registrele de CO2 din Austria, Cehia si Grecia.
Victima celui mai mare furt electronic autohton, Holcim România, din contul careia la Registrul National al Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera au fost sustrase, în noiembrie 2010, 1.600.000 de certificate CO2 (dioxid de carbon), în valoare de 24 de milioane de euro, nu a fost atacata de 'hackeri' autohtoni, ci de o retea internationala de crima organizata, foarte probabil aceeasi care a spart si Registrele din Austria, Cehia si Grecia, au declarat, pentru Gândul, surse apropiate anchetei. E vorba de o ancheta laborioasa a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), cu implicarea Europol (Politia UE).
- Cel mai mare furt electronic din România, de 24 de milioane de euro. Cum a fost blocata o piata internationala de 80 de mld. euro (Gandul)


JUSTIŢIE - 10 miliarde furate de la orfani sus


Alice Mihăilescu, o angajată a Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Prahova, a transferat în conturile sale şi ale unor rude peste 10 miliarde de lei vechi. Ingineria a fost posibilă cu ajutorul mai multor poştaşi din Ploieşti care virau banii la adrese fictive.
La Agenţia pentru Prestaţii Sociale Prahova (APSPh), vestea că una dintre angajatele vechi ale instituţiei a delapidat banii mamelor şi ai copiilor plasaţi la asistenţi maternali a fost o surpriză de proporţii. 'Angajata noastră şi-a dat demisia după ce la poştă a fost descoperit un cupon fals pentru efectuarea unei plăţi către un beneficiar fictiv. Se pare că făcea acest lucru de aproximativ 12 ani, trimiţând bani prin poştă inclusiv pe numele său, al mamei şi al copilului. Am luat toate măsurile care se impun şi derulăm o anchetă internă', a declarat pentru Adevărul Cristian Bărbulescu, directorul agenţiei.
'În dosarul penal sunt cercetaţi un funcţionar public din cadrul agenţiei, precum şi mai mulţi factori poştali din Ploieşti pentru infracţiunea de delapidare. Paguba nu a fost stabilită în totalitate, iar cercetările continuă', a spus Daniel Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.
- O funcţionară din Ploieşti a delapidat 10 miliarde din banii orfanilor şi ai mamelor (Adevarul)


SPORT - Handbal: Cristina Neagu a primit premiul de cea mai bună jucătoare a lumii pe anul 2010 sus


Jucătoarea română Cristina Neagu a primit premiul pentru cea mai bună handbalistă din lume pe anul 2010, duminică, la Malmoe, după finala mică a Campionatului Mondial de handbal masculin din Suedia.
Preşedintele Federaţiei Internaţionale (IHF), egipteanul Hassan Moustafa, şi Kim Klastrup, din partea Grundfos, partener al IHF, au înmânat cele două trofee, Cristinei Neagu, golghetera şi cea mai bună jucătoare a Campionatului European feminin din 2010 (Danemarca şi Norvegia), la care România a cucerit medaliile de bronz, şi cehului Filip Jicha. IHF i-a desemnat pe cei doi sportivi cei mai buni handbalişti din lume pe 2010, în urma unei anchete la care au participat experţi, jurnalişti şi fani. Moustafa a înmânat trofeele, iar Klastrup câte un cec în valoare de 10.000 euro.
Cristina Neagu, finalistă a Ligii Campionilor în 2010, cu Oltchim, a primit recent şi premiul pentru cea mai bună tânără jucătoare pe anul 2009, în ancheta IHF ea ocupând primul loc cu 25% din sufragii, urmată de Katrine Lunde-Haraldsen (Norvegia, 23%) şi de Bojana Popovic (Muntenegru, 19%) etc.


SPORT - Handbal: Franţa, campioană mondială la handbal masculin, 37-35 în finala cu Danemarca sus


Echipa Franţei a cucerit, pentru a 4-a oară, titlul de campioană mondială de handbal masculin, învingând duminică, la Malmoe, în finala CM, reprezentativa Danemarcei, după prelungiri, cu scorul de 37-35, după ce la încheierea celor 60 de minute regulamentare scorul a fost 31-31, iar după prima repriză francezii au condus cu 15-12.
Finala, la care au asistat 12.000 spectatori, a mers, în general, în favoarea handbaliştilor francezi, mereu la conducerea jocului şi pe tabelă, dar în minutul 59,56, deci cu 4 secunde înainte de fluierul final, danezii, au egalat, ducând meciul în prelungiri.
În cele două reprize extra-time, Franţa a revenit în fruntea jocului, cu 34-33 la prima schimbare de teren, şi 37-35 în final, mizând pe forma excepţională a portarului Omeyer şi pe eficienţa celui mai bun jucător al turneului, Karabatic, care a marcat 10 goluri.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Egipt: Hosni Mubarak a cerut noului premier să formeze un nou guvern sus


Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, a cerut duminică noului prim-ministru desemnat, Ahmed Shafik, să formeze un guvern care să răspundă cererilor poporului în contextul continuării protestelor.
Protestatarii au preluat controlul asupra centrului capitalei egiptene Cairo, duminică, în a şasea zi de demonstraţii împotriva conducerii preşedintelui Hosni Mubarak.
Frăţia Musulmană şi alte mişcări egiptene de opoziţie au căzut de acord să-l însărcineze pe unul dintre liderii cheie ai opoziţiei, Mohamed ElBaradei, să negocieze cu regimul preşedintelui Hosni Mubarak, au precizat duminică surse din cadrul Frăţiei, relatează France Presse şi Reuters.
Mohamed ElBaradei a declarat duminică în faţa miilor de protestatri adunaţi în centrul capitalei Cairo că revolta împotriva conducerii lui Hosni Mubarak 'nu poate da înapoi' şi că Egiptul este 'la începutul unei noi ere', informează AFP şi Reuters.
'V-aţi recuperat drepturile şi ceea ce am început nu poate da înapoi', a transmis el în faţa mulţimii care îl aclama şi care a răspuns strigând 'Jos cu Mubarak'. 'Avem o singură mare solicitare - sfârşitul regimului şi începutul unei noi ere, a unui nou Egipt', a adăugat el.

'Mă înclin în faţa poporului egiptean în semn de respect. Vă cer răbdare, schimbarea va veni în următoarele câteva zile', a mai spus ElBaradei.
El s-a alăturat duminică seara miilor de protestatari din Piaţa Tahrir (Libertăţii) din Cairo care cer pentru a şasea zi consecutiv plecarea preşedintelui Hosni Mubarak.
Coborât dintr-o maşină în apropierea pieţei înconjurate de tancuri desfăşurate pentru a controla accesul, laureatul Premiului Nobel pentru Pace s-a îndreptat cu greu spre centrul pieţei înconjurat de susţinători entuziaşti cărora le-a strâns mâna. Manifestanţii scandau 'poporul vrea căderea preşedintelui' sau 'ne sacrificăm sufletul şi sângele pentru patrie'.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Omar Sharif, solidar cu poporul, vrea plecarea lui Mubarak sus


Actorul egiptean Omar Sharif, aflat în prezent la Cairo, s-a declarat solidar cu poporul egiptean şi doreşte retragerea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, potrivit unui interviu pe care l-a acordat duminică postului de radio France Inter.
Subliniind că urmăreşte cu atenţie evenimentele de pe stradă de la 'etajul al XVII-lea al unui mare hotel', celebrul actor şi-a exprimat convingerea că poporul său s-a comportat 'mult mai bine decât guvernul', motiv pentru care el se declară solidar cu acesta şi consideră că preşedintele Mubarak 'ar fi trebuit să demisioneze'. 'Sunt 30 de ani de când este preşedinte, este suficient', a continuat Omar Sharif /78 ani/.
'Din fericire, el şi-a ales un bun vicepreşedinte /Omar Suleiman/, care are relaţii bune cu Israelul, iar aceasta este foarte important', a adăugat actorul de venit celebru prin rolurile interpretate la Hollywood în filmele 'Lawrence al Arabiei' /1962/, 'Doctor Jivago' /1965/, Mayerling /1968/ şi multe altele.
Omar Sharif şi-a exprimat rezerva faţă de Fraţii Musulmani: 'Nu-mi plac. Erau închişi, încep să iasă, reprezintă 20 % din populaţie, iar aceasta este puţin îngrijorător pentru mine'.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Aproximativ 40.000 de turişti ruşi se află în Egipt şi nu renunţă la sejur sus


Aproximativ 40.000 de turişti ruşi se află în staţiunile din Egipt, dar ei nu vor să se întoarcă acasă înainte de termen, ca urmare a violenţelor din această ţară, precizează duminică RIA Novosti.
Anterior, Serviciul federal rus al turismului Rosturism anunţase că în Egipt s-ar fi aflat 25.000 de cetăţeni ruşi. Instituţia a făcut publică o nouă cifră duminică, pe baza informaţiilor primite de la turoperatorii ruşi care lucrează în Egipt.
Turoperatorii le-au propus turiştilor ruşi din staţiunile Sharm el-Sheikh, Hurghada să revină în Rusia înainte de a li se încheia sejurul, dar cea mai mare parte a refuzat, preferând să se întoarcă în ţară la termen.
'Până la ora actuală, doar trei turişti au cerut să vină acasă mai devreme', a precizat purtătorul de cuvânt al Rosturism, Oleg Moseev, afirmând că în staţiuni nu au loc demonstraţii, mitinguri care să pună în pericol viaţa turiştilor.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - WikiLeaks pregăteşte un nou potop de documente secrete sus


Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a anunţat - duminică - un plan pentru a difuza un 'potop' de documente secrete în cazul în care site-ul său va rămâne închis definitiv, informează AFP.
Într-un interviu acordat exclusiv emisiunii '60 de minute' a canalului de televiziune CBS, Assange a declarat că grupul său dispune de un 'sistem prin care poate difuza protecţii criptate ale unor elemente pe care nu le-a publicat încă'.
'Există protecţii distribuite unor foarte numeroase persoane, circa 100.000, şi tot de ce avem nevoie este să le dăm o cheie criptată care le va permite să continue', a subliniat el.
Fondatorul WikiLeaks, care constituie în prezent obiectul unei anchete penale pentru scurgerea a mii de rapoarte şi depeşe diplomatice, a precizat că această cheie nu va fi distribuită decât în ultimă instanţă.
'Dacă un anumit număr de persoane sunt încarcerate sau asasinate şi vom avea sentimentul că nu vom putea continua difuzarea documentelor, alte persoane vor trebui să preia ştafeta acţiunii noastre şi vom putea să le dăm cheile', a adăugat el.
În cursul acestei întrevederi, australianul de 39 de ani a dezminţit că ar fi influenţat de sentimente antiamericane sau de alte motivaţii politice, calificându-şi grupul drept 'militant al presei libere'.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Nava rusească Sodrujestvo, scoasă din capcana gheţurilor după o lună sus


Nava rusească Sodrujestvo, cu 368 de persoane la bord, a fost scoasă duminică din capcana gheţurilor în Marea Ohotsk (Extremul Orient), după operaţiuni de salvare ce au durat o lună de zile, au anunţat autorităţile ruse.
'Operaţiunile de scoatere a navei Sodrujestvo din banchiză s-a încheiat', a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, citat de portalul Gazeta.
Premierul rus Vladimir Putin a discutat personal, la 4 ianuarie, cu căpitanul navei-fabrică de peşte, promiţându-i că două spărgătoare de gheaţă vor veni în ajutorul marinarilor în cursul a 24 de ore, aminteşte Gazeta.
Spărgătoarele de gheaţă Krasin şi Amiral Makarov şi nava Sodrujestvo au intrat duminică într-o zonă fără gheaţă din Marea Ohotsk.
Cinci nave cu aproape 600 de persoane la bord au rămas blocate, la sfârşitul lunii decembrie, în banchize cu o grosime între doi şi patru metri, ceea ce a necesitat o mobilizare totală pentru salvarea lor. Nava Sodrujestvo a fost scoasă ultima.
Potrivit autorităţilor ruse, gheaţa din această zonă are proprietăţi particulare şi este dificil de spart, dat fiind amestecul de apă dulce din fluviul Amur cu apa sărată a Mării Ohotsk.
Operaţiunile de salvare au fost îngreunate şi de condiţiilor meteo nefavorabile: viscol, temperaturi de minus 23 de grade Celsius, la care se adaugă mica adâncime a apei de 20-28 de metri.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Zăcământ important de aur descoperit în Germania sus


O companie de exploatare aflată în căutare de cupru în estul Germaniei a descoperit un important zăcământ de aur, relatează duminică presa germană, preluată de AFP.
Compania Kupferschiefer Lausitz (KSL), care forează din 2008 în această regiune în căutare de cupru, a descoperit aurul la o adâncime de 1.300 de metri în apropiere de oraşul Spremberg, a precizat publicaţia Bild am Sonntag (BamS).
Conform BamS, acesta ar fi cel mai mare zăcământ de aur din Germania, conţinând circa 15 tone de metal preţios. La acestea se adaugă 2,7 milioane de tone de cupru, precum şi de argint sau zinc, toate pe o suprafaţă de circa 80 de km pătraţi. Conform site-ului Die Wielt, în acest subsol s-ar afla şi plumb.
Valoarea totală a acestor descoperiri ar fi cuprinsă între 8 şi 9 miliarde de euro, conform celor două publicaţii.
În următoarele săptămâni vor fi luate măsurile necesare pentru ca extracţia să poată începe anul viitor, scrie BamS. Conform publicaţiei regionale Sachsische Zeitung, compania-mamă a KSL, Minera anticipează că va investi în proiect circa 700 de milioane de euro şi că ar putea crea între 1.000 şi 2.000 de locuri de muncă în regiune.


EVENIMENT - Cum a ajuns Nicolescu stăpânul Argeşului sus


Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, mai este urmărit penal pentru corupţie şi într-un dosar privind licitaţiile din cadrul programului 'Cornul şi laptele'.
Fost partener de afaceri al familiei Nicolescu, Nicolae Oiţă Marinescu execută în prezent o pedeapsă cu închisoarea pentru spălare de bani şi evaziune fiscală - informează România liberă.
Fratele lui Constantin Nicolescu, ex-colonelul SIE Petre Nicolescu, a fost implicat în scandalul legat de privatizarea uzinei ARO din Câmpulung Muscel. Petre Nicolescu a fost acuzat că a întocmit un raport în care arăta că investitorul strategic Cross Lander USA Inc., reprezentată de John Perez, este de încredere. Ulterior, după ce afaceristul străin a cumpărat fabrica, ARO a fost vândută la fier vechi.
Unul dintre ginerii lui Nicolescu, Ionuţ Ştefănescu, a obţinut, într-o singură zi, la doar un an după ce şi-a deschis firmă de construcţii, 13 din cele 14 contracte cu statul, scoase la licitaţie în Argeş.
Din cauza numeroaselor retrocedări dubioase în care este implicată familia Nicolescu, a mai primit şi porecla 'Vecinul'. 'Are atât de multe proprietăţi, că practic e vecin cu toată lumea în Argeş', spune un om de afaceri din judeţ.
Constantin Nicolescu, operat pe cord deschis la Spitalul 'Floreasca' - titrează Jurnalul Naţional.
- Constantin Nicolescu, operat pe cord deschis la Spitalul 'Floreasca' (Jurnalul National)
- Cazul Nicolescu. ?eful CJ Arge?, operat în această seară (Evenimentul zilei)
- Imperiul 'Vecinului': Cum a ajuns Nicolescu stăpânul Argeşului (Romania libera)
- Pacientul Nicolescu, diagnostice de partid (Evenimentul zilei)


EVENIMENT - Efectul Penescu sus


Omul de afaceri Cornel Penescu a tras după el 22 de persoane din administraţie, politică, fotbal şi din propriile firme. Patronul magazinelor PIC şi al echipei FC Argeş este, în prezent, liber, iar bunurile sale sunt sub sechestru până când instanţa se va pronunţa definitiv.
Prima ramificaţie a caracatiţei Penescu s-a îndreptat spre fotbal. Folosindu-se de directorul şi administratorul firmei PIC, respectiv Liviu Făcăleaţă şi Gheorghiţă Pieca, finanţatorul FC Argeş l-a mituit pe Gheorghe Constantin, în perioada septembrie 2007-martie 2009, cu peste 300.000 lei pentru ca acesta să delege la meciurile de fotbal disputate de FC Argeş arbitri agreaţi de Penescu, pe care acesta ulterior i-a cumpărat pentru a favoriza echipa alb-violetă.
Cea de-a doua ramificaţie a caracatiţei Penescu s-a îndreptat spre administraţia locală din oraşele în care acesta îşi desfăşura afacerile. Astfel, omul de afaceri argeşean a oferit mită diverselor instituţii care aveau ca sarcină controlarea hipermarketului PIC, încercând astfel să scape de amenzile usturătoare pe care le-ar fi putut primi dacă inspectorii ar fi descoperit neregulile din firmele sale.
Unul dintre cele mai răsunătoare nume implicate în dosarul Penescu este acela al primarului municipiului Craiova, Antonie Solomon. Acesta a fost arestat pe 3 martie 2010, pentru luare de mită şi fals intelectual, după ce ar fi primit mită 50.000 de euro în anul 2006 pentru emiterea unei autorizaţii de construcţie pentru hipermarketul PIC Craiova şi emiterea unei aprobări pentru asigurarea transportului public până în zona hipermarketului. Primarul Solomon a fost eliberat pe 8 septembrie 2010.
- Efectul Penescu (Adevarul)


EVENIMENT - Ce legătură ar fi între sinduicate, Vîntu şi patrimoniul UGSR sus


Sorin Ovidiu Vîntu a preluat controlul liderilor sindicali pentru a-i folosi ca instrumente de şantaj la adresa guvernului, cînd interesele de afaceri i-o cer, şi pentru a-şi însuşi patrimoniul fostului UGSR, evaluat la aproximativ două miliarde de euro. Tentativa lui SOV de a prelua averea adunată vreme de un secol de către sindicatele din Romania a debutat oficial în 2008 şi s-a derulat pe două direcţii fundamentale: în parlament, prin crearea cadrului legislativ şi în instanţă, prin reînfiinţarea UGSR. Personajul de bază folosit de e în Parlament este Ioan Chelaru, avocatul şi 'custodele' averii sale. Pista folosită în instanţă, pentru reînfiinţarea fostei UGSR, îl are drept cal troian pe un anume Ştefan Călinescu, reprezentantul a patru federaţii sindicale apropiate de Sorin Ovidiu Vîntu. Disperarea care l-a apucat pe SOV în urma presiunilor la care este supus de către magistraţi, care-l invită cu insistenţă să se prezinte în instanţă şi să clarific e implicarea lui în favorizarea infractorului Nicolae Popa, l-a determinat să-şi asmute 'cainii' sindicali asupra guvernului Boc şi a preşedintelui Băsescu. Ultima 'lătrătură' sindicală a avut, astfel, loc săptămâna trecută, cand Vîntu s-a refugiat la spitalul Floreasca pentru a se sustrage întalnirii fixate cu procurorii DNA.
Aşa se face că Dumitru Costin, unul dintre angajaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu din Realitatea Media SA, a reuşit să scoată săptămana trecută, în stradă, pentru un protest exclusiv politic, cateva mii de sindicalişti manipulaţi, de la Automobile Dacia Mioveni - scrie Curentul.
- Mafia sindicală vânează, pentru Vîntu, patrimoniul UGSR (Curentul)


EVENIMENT - SNLO recunoaşte că a dat milioane de euro pentru Pandurii Târgu-Jiu sus


După mai bine de o lună, conducerea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia a catadicsit să răspundă solicitării Jurnalului Naţional de a confirma sumele cheltuite din bugetul acestei societăţi de stat pentru echipa Pandurii Târgu-Jiu a lui Marin Condescu.
În răspunsul înaintat, SNLO susţine că toate sumele menţionate se con¬firmă, respectiv în 2009 5,7 milioane de lei daţi Clubului 'Pandurii' şi 1,15 milioane de lei altor cluburi de fotbal, iar pentru 2010, din conturile companiei de cărbune au plecat 7,05 milioane de lei.
În evidenţele contabile ale SNLO, fondurile alocate fotbalului sunt prevăzute la capitolul de cheltuieli 'privind grădiniţe, creşe, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti, şcoli aflate sub patronaj'. Nici un ban din cei alocaţi de SNLO nu s-a dus pentru aceste domenii, ci doar la fotbal, iar reprezentanţii companiei recunosc acest lucru.
În ultimii doi ani, în fotbalul din Gorj au intrat multe milioane de euro din fondurile companiilor de stat, chiar şi atunci când la entităţile energetice se făceau disponibilizări masive sau salariaţii erau trimişi în şomaj tehnic din cauza lipsei cererii de cărbune.
- SNLO a pompat milioane de euro în echipa lui Condescu (Jurnalul National)


EVENIMENT - MAE cheltuieşte 20.000 de euro pentru internet prin satelit la misiunile din Orientul Mijlociu sus


Conexiunea la internet prin satelit costă, pentru doar două luni, cu posibilitatea prelungirii la încă patru luni, nici mai mult, nici mai puţin decât 20.000 de euro. Este adevărat că aceste preţuri nu se practică în România, dar sunt plătite de Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, cu finanţare de la bugetul de stat. Serviciile de conexiune prin satelit au fost achiziţionate pentru dotarea cu internet a misiunilor diplomatice ale României din Algeria, Turkmenistan, Irak, Liban, Siria, Iran şi Libia, ele fiind asigurate de firma româno-italiană Rarter SA, un abonat al contractelor de profil cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Finanţelor Publice sau cu Serviciul de Informaţii Externe.
Surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe au precizat pentru ziarul 'Puterea' că la anumite locaţii în care misiunile diplomatice ale României îşi desfăşoară activitatea contractele de furnizare a serviciilor de internet au expirat, motiv pentru care este necesară înnoirea lor.
- Exclusiv. MAE cheltuieşte 20.000 de euro pentru internet prin satelit la misiunile din Orientul Mijlociu (Puterea)

0 Response to "Revista Presei 31 ianuarie 2011"

Trimiteți un comentariu