[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 4 februarie 2011

Posted by PressUpdate vineri, 4 februarie 2011 09:47

Sumar

POLITIC - Ponta şi Antonescu, trandafirii şi săgeata

Liberalii şi pesediştii au găsit în sfârşit numele pentru viitoarea mega-Alianţă a Opoziţiei: Uniunea Social-Liberală. Sigla ei va conţine culorile galben şi roşu, plus trandafirii şi săgeata - a aflat ziarul Puterea.
USL nu va avea un organism central de conducere, activitatea sa fiind coordonată în co-preşedinţie de Ponta şi de Antonescu - informează Gândul.
Documentul prin care sunt consfinţite principiile de constituire a alianţei dintre social-democraţi şi liberali a rămas, deocamdată, secret pentru liderii filialelor PSD. Potrivit unor surse social-democrate, preşedintele partidului, Victor Ponta, a decis să nu-l pună la dispoziţia acestora înainte să fie dezbătut în şedinţa conducerii, temându-se că textul va încăpea pe mâna jurnaliştilor.
Proiectul protocolului este cunoscut la acest moment în tabăra social-democrată doar de Victor Ponta şi de Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, susţin sursele citate. Revenit în ţară după o absenţă de două săptămâni, Liviu Dragnea, secretarul general, a aflat abia ieri care sunt prevederile ce vor statua înfiinţarea alianţei - scrie Adevărul.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că viitoarea alianţă dintre social-democraţi, liberali şi conservatori va avea un candidat comun la Capitală, acesta urmând a fi desemnat la momentul respectiv în urma unor analize sociologice - iformează Evenimentul zilei.
Antonescu: Dacă alianţa PNL-PC-PSD pierde parlamentarele sau localele, îmi depun mandatul - titrează România liberă.
- De frica presei, Victor Ponta ţine la fereală protocolul Alianţei PSD-PNL (Adevarul)
- Dragnea: PSD şi PNL vor avea un candidat comun la Bucureşti. Antonescu: Protocolul nu este unul Ribbentrop-Molotov (Evenimentul zilei)
- Antonescu: Dacă alianţa PNL-PC-PSD pierde parlamentarele sau localele, îmi depun mandatul (Romania libera)
- Nunta anului în politica românească: PSD + ACD = USL (Gandul)
- PNL, PSD şi PC au decis. Uniunea Social-Liberală oficializată în Sala Unirii (Puterea)
- Coaliţia PSD-ACD, pe ultimii metri (Jurnalul National)


POLITIC - Adriean Videanu - Boc să aleagă: premier sau preşedinte de partid

Adriean Videanu vorbeşte - într-un interviu acordat ziarului Gândul - despre 'cursa electorală' din interiorul PDL. Fostul ministru nu se declară a fi de partea cuiva, dar susţine schimbarea sistemului din partid, preşedintele formaţiunii să nu mai fie şi premier.
'Vasile Blaga e o opţiune foarte bună pentru conducerea partidului şi în opţiunile care vor fi poate o opţiune. Eu unul l-aş vota cu mare încredere', spune Adriean Videanu.
Deranjat că o candidatură a sa nu este luată în serios de colegii de partid, Sorin Frunzăverde a declarat că intrarea sa în cursa pentru şefia PDL nu este posibillă, ci sigură - informează Evenimentul zilei.
Aleşii democrat-liberali nu vor mai avea voie să participe la emisiuni Tv în timpul programului de lucru, a anunţat vicepreşedintele PDL Cezar Preda. El a susţinut că această decizie nu are nicio legătură cu 'ordinele' trasate de Traian Băsescu, întrucât este 'prea bătrân' să se ghideze după aluziile preşedintelui - scrie Adevărul.
- Cezar Preda, pe urmele lui Blaga: Sunt prea bătrân ca să mă ghidez după înţepăturile lui Traian Băsescu (Adevarul)
- Frunzăverde: Voi candida clar la şefia PDL (Evenimentul zilei)
- Adriean VIDEANU - Boc să aleagă: premier sau preşedinte de partid. Cum se joacă şefia PDL - INTERVIURILE GÂNDUL (Gandul)
- Pedeliştii au primit interdicţie la 'dezbaterile sterile'. Prezenţa la TV, condiţionată de orar (Gandul)


POLITIC - Dan Şova: 'Aberant! Curtea Constituţională a judecat ca o instanţă de contencios'

Magistraţii Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu şi Dan Chiujdea, precum şi reprezentantul societăţii civile Victor Alistar au fost eliminaţi din CSM, prin decizia Curţii Constituţionale. Senatul trebuie să anunţe organizarea de noi alegeri pentru aceste locuri.
Judecătorii constituţionali au decretat că Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu şi Dan Chiujdea au avut mandate întregi de şase ani, iar legea interzice reînoirea lor, şi au constatat că Senatul a greşit când i-a validat ca membri aleşi ai CSM. În privinţa lui Alistar, Curtea Constituţională a acuzat Senatul că nu a ţinut cont de criteriile de incompatibilitate obligatorii şi nici de cele constituţionale, care impun o imagine publică imaculată unui reprezentant al CSM. Alistar nu îndeplinea aceste criterii deoarece Agenţia Naţională de Integritate a descoperit că acesta a ocupat simultan trei funcţii incompatibile: purtător de cuvânt la Agenţia Funcţionarilor Publici, avocat şi director executiv la Transparency Internaţional România. De asemenea, magistraţii constituţionali au amintit că Alistar apare într-un dosar penal la Parchet pentru fals în declaraţia de avere.
Senatorul PSD Dan Şova consideră că decizia Curţii Constituţionale este 'aberantă'. 'Mai întâi de toate, trebuie subliniat că judecătorii Curţii Constituţionale şi-au depăşit competenţa. Avem de-a face cu o încălcare a jurisdicţiei, făcând ceea ce trebuia să facă, de fapt, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Curtea Constituţională a judecat ca o instanţă de contencios-administrativ', este de părere senatorul Dan Şova, potrivit ziarului Puterea. Cât despre viitor, el a precizat că încă nu se ştie ce va face Senatul, în condiţiile date.
- Senatul este vinovat pentru noile alegeri de la CSM (Romania libera)
- De ce a decis Curtea Constituţională că noul CSM încalcă legea. Ce spun preşedintele CSM şi şeful Asociaţiei Magistraţilor (Gandul)
- CSM va avea câteva luni patru membri interimari (Puterea)



Continua

EDITORIAL Venea o şpagă pe Siret

POLITIC Ponta şi Antonescu, trandafirii şi săgeata

Adriean Videanu - Boc să aleagă: premier sau preşedinte de partid

Dan Şova: 'Aberant! Curtea Constituţională a judecat ca o instanţă de contencios'

Jeno Szasz: 'Politicienii UDMR s-au curvit la Bucureşti'

ECONOMIC BNR a menţinut dobânda-cheie la 6,25%

Ce pregăteşte Ministerul Finanţelor

Karoly Borbely: Guvernul nu este de acord cu liberalizarea preţurilor gazelor naturale

Guvernul ar dori manageri privaţi în companiile de stat

Ban la ban trage

Ministerul Agriculturii vrea mai multe plante modificate genetic

65 de milioane de euro pentru marcaje rutiere

În doi ani am pierdut patru milioane de turişti. MDRT pregăteşte brandul Dunării

Cine plăteşte pentru frauda cu permise de poluare ?

TAROM a înregistrat pierderi record de 100 milioane de dolari în 2010

SOCIAL Cel mai absurd şantier din ţară

Firmele ''de casă'' ale edililor de sector acuză şoferii pentru gheaţa de pe carosabil

JUSTIŢIE Cât se poate câştiga pe zi într-un PTF

Clubul arestaţilor preventiv

Un inspector vamal a dat şpagă 130.000 de euro ca să ajungă şef

Costul unui proces piedut cu BCR

SPORT Handbal feminin: Anja Andersen, numită antrenoare la Oltchim în locul lui Peter Kovacs

Tenis: România, victorie cu 2-1 în faţa Letoniei, în Fed Cup

Tenis: Horia Tecău, în semifinalele probei de dublu la Zagreb

INTERNAŢIONAL AGERPRES Reuters: Premierul Emil Boc îşi întăreşte controlul asupra coaliţiei de guvernământ, în timp ce opoziţia este indecisă

Egipt: Fraţii musulmani invitaţi să participe la dialog naţional, afirmă vicepreşedintele egiptean

Şapte lideri ai contestatarilor regimului Mubarak au fost arestaţi în Egipt

Opt ziarişti francezi, încarceraţi în Egipt

SUA nu intenţionează să-şi suspende livrările de arme către Egipt

Cinci morţi şi 800 de răniţi, excese 'regretabile' /Bouteflika/

Europarlamentarii, decepţionaţi de Comisia Europeană în privinţa legii ungare a mass-media

EVENIMENT Apostol = Plămădeală /Anania

Arme româneşti în războiul drogurilor din Mexic

MIG-uri în parcuri


-- in detaliu --

EDITORIAL - Venea o şpagă pe Siret sus


O dată la cinci ani e iureş la vamă. Se iau între cinci şi 85 de vameşi şi poliţişti de frontieră, se amestecă bine, se frământă, se lasă la dospit. Ulterior, trei sferturi dintre ei revin pe la vămile care i-au consacrat, se acoperă şi se lasă la răcit. Rămân 'pe foc' aproximativ trei-patru la sută dintre cei amestecaţi iniţial, care s-au băgat în aluat fără ordin.
Iar România spune că face şi că e pregătită, iar dacă ar fi să ne luăm după dotările şi banii cheltuiţi în ultimul an, în vederea securizării graniţei de Est, pe linia Galaţi - Suceava, e foarte posibil să fie aşa. De exemplu, Poliţia de Frontieră Suceava s-a dotat cu sute de autoturisme, de la Audi la Volkswagen, Land Rover Defender cu termoviziune, VW Transporter, Iveco Massif. S-a blindat cu echipamente de supraveghere a frontierei, a pus la punct un subsistem de comunicaţii, în regim TETRA, pentru verificarea persoanelor şi a mijloacelor de transport. La fel, Poliţia de Frontieră Iaşi, care a achiziţionat zeci de VW Passat şi Variant, Audi A4, microbuze 8+1 - VW Transporter, ATV-uri şi autospeciale de supraveghere cu termoviziune tip Land Rover Discovery 4. Punctele de frontieră Vaslui, Botoşani şi Galaţi au beneficiat şi ele de o atare dotare.
Nu se poate spune că poliţiştii de frontieră n-au fost instruiţi şi pregătiţi pe serviciul de graniţă şi despre cum şi cu ce se mănâncă echipamentele de ultimă generaţie.
Şi cu toate astea, frontiera, cu tot cu vamă, e svaiţer. Traficul de droguri, carne vie, ţigări şi arme se face, grupa mare, pe relaţia Moldova, Ucraina - România - restul lumii.
Degeaba se supără preşedintele Traian Băsescu şi anunţă sentenţios, la Strasbourg, c-o să vadă Sarckozy luptă cu corupţia, în România lui februarie, ce n-a văzut Parisul de când e el. Dacă la atât se va reduce groaznica lovitură dată megacontrabandei, pe Siret, atunci mai bine ne lăsăm - apreciază Marian Sultănoiu în Gândul.
- Venea o şpagă pe Siret (Gandul)


POLITIC - Ponta şi Antonescu, trandafirii şi săgeata sus


Liberalii şi pesediştii au găsit în sfârşit numele pentru viitoarea mega-Alianţă a Opoziţiei: Uniunea Social-Liberală. Sigla ei va conţine culorile galben şi roşu, plus trandafirii şi săgeata - a aflat ziarul Puterea.
USL nu va avea un organism central de conducere, activitatea sa fiind coordonată în co-preşedinţie de Ponta şi de Antonescu - informează Gândul.
Documentul prin care sunt consfinţite principiile de constituire a alianţei dintre social-democraţi şi liberali a rămas, deocamdată, secret pentru liderii filialelor PSD. Potrivit unor surse social-democrate, preşedintele partidului, Victor Ponta, a decis să nu-l pună la dispoziţia acestora înainte să fie dezbătut în şedinţa conducerii, temându-se că textul va încăpea pe mâna jurnaliştilor.
Proiectul protocolului este cunoscut la acest moment în tabăra social-democrată doar de Victor Ponta şi de Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, susţin sursele citate. Revenit în ţară după o absenţă de două săptămâni, Liviu Dragnea, secretarul general, a aflat abia ieri care sunt prevederile ce vor statua înfiinţarea alianţei - scrie Adevărul.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că viitoarea alianţă dintre social-democraţi, liberali şi conservatori va avea un candidat comun la Capitală, acesta urmând a fi desemnat la momentul respectiv în urma unor analize sociologice - iformează Evenimentul zilei.
Antonescu: Dacă alianţa PNL-PC-PSD pierde parlamentarele sau localele, îmi depun mandatul - titrează România liberă.
- De frica presei, Victor Ponta ţine la fereală protocolul Alianţei PSD-PNL (Adevarul)
- Dragnea: PSD şi PNL vor avea un candidat comun la Bucureşti. Antonescu: Protocolul nu este unul Ribbentrop-Molotov (Evenimentul zilei)
- Antonescu: Dacă alianţa PNL-PC-PSD pierde parlamentarele sau localele, îmi depun mandatul (Romania libera)
- Nunta anului în politica românească: PSD + ACD = USL (Gandul)
- PNL, PSD şi PC au decis. Uniunea Social-Liberală oficializată în Sala Unirii (Puterea)
- Coaliţia PSD-ACD, pe ultimii metri (Jurnalul National)


POLITIC - Adriean Videanu - Boc să aleagă: premier sau preşedinte de partid sus


Adriean Videanu vorbeşte - într-un interviu acordat ziarului Gândul - despre 'cursa electorală' din interiorul PDL. Fostul ministru nu se declară a fi de partea cuiva, dar susţine schimbarea sistemului din partid, preşedintele formaţiunii să nu mai fie şi premier.
'Vasile Blaga e o opţiune foarte bună pentru conducerea partidului şi în opţiunile care vor fi poate o opţiune. Eu unul l-aş vota cu mare încredere', spune Adriean Videanu.
Deranjat că o candidatură a sa nu este luată în serios de colegii de partid, Sorin Frunzăverde a declarat că intrarea sa în cursa pentru şefia PDL nu este posibillă, ci sigură - informează Evenimentul zilei.
Aleşii democrat-liberali nu vor mai avea voie să participe la emisiuni Tv în timpul programului de lucru, a anunţat vicepreşedintele PDL Cezar Preda. El a susţinut că această decizie nu are nicio legătură cu 'ordinele' trasate de Traian Băsescu, întrucât este 'prea bătrân' să se ghideze după aluziile preşedintelui - scrie Adevărul.
- Cezar Preda, pe urmele lui Blaga: Sunt prea bătrân ca să mă ghidez după înţepăturile lui Traian Băsescu (Adevarul)
- Frunzăverde: Voi candida clar la şefia PDL (Evenimentul zilei)
- Adriean VIDEANU - Boc să aleagă: premier sau preşedinte de partid. Cum se joacă şefia PDL - INTERVIURILE GÂNDUL (Gandul)
- Pedeliştii au primit interdicţie la 'dezbaterile sterile'. Prezenţa la TV, condiţionată de orar (Gandul)


POLITIC - Dan Şova: 'Aberant! Curtea Constituţională a judecat ca o instanţă de contencios' sus


Magistraţii Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu şi Dan Chiujdea, precum şi reprezentantul societăţii civile Victor Alistar au fost eliminaţi din CSM, prin decizia Curţii Constituţionale. Senatul trebuie să anunţe organizarea de noi alegeri pentru aceste locuri.
Judecătorii constituţionali au decretat că Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu şi Dan Chiujdea au avut mandate întregi de şase ani, iar legea interzice reînoirea lor, şi au constatat că Senatul a greşit când i-a validat ca membri aleşi ai CSM. În privinţa lui Alistar, Curtea Constituţională a acuzat Senatul că nu a ţinut cont de criteriile de incompatibilitate obligatorii şi nici de cele constituţionale, care impun o imagine publică imaculată unui reprezentant al CSM. Alistar nu îndeplinea aceste criterii deoarece Agenţia Naţională de Integritate a descoperit că acesta a ocupat simultan trei funcţii incompatibile: purtător de cuvânt la Agenţia Funcţionarilor Publici, avocat şi director executiv la Transparency Internaţional România. De asemenea, magistraţii constituţionali au amintit că Alistar apare într-un dosar penal la Parchet pentru fals în declaraţia de avere.
Senatorul PSD Dan Şova consideră că decizia Curţii Constituţionale este 'aberantă'. 'Mai întâi de toate, trebuie subliniat că judecătorii Curţii Constituţionale şi-au depăşit competenţa. Avem de-a face cu o încălcare a jurisdicţiei, făcând ceea ce trebuia să facă, de fapt, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Curtea Constituţională a judecat ca o instanţă de contencios-administrativ', este de părere senatorul Dan Şova, potrivit ziarului Puterea. Cât despre viitor, el a precizat că încă nu se ştie ce va face Senatul, în condiţiile date.
- Senatul este vinovat pentru noile alegeri de la CSM (Romania libera)
- De ce a decis Curtea Constituţională că noul CSM încalcă legea. Ce spun preşedintele CSM şi şeful Asociaţiei Magistraţilor (Gandul)
- CSM va avea câteva luni patru membri interimari (Puterea)


POLITIC - Jeno Szasz: 'Politicienii UDMR s-au curvit la Bucureşti' sus


Jeno Szasz, preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), propune formarea unei alianţe politice de dreapta în interiorul comunităţii maghiare. Aceasta ar urma să fie compusă din PCM, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi Consiliul Naţional Secuiesc. Alianţa ar urma să contracareze monopolul politic al UDMR, din ultimele două decenii. Liderul PCM crede că un dialog politic cu UDMR ar fi posibil dacă noul lider al formaţiunii ar fi Peter Eckstein - Kovacs, pe care îl creditează însă cu şanse mici în competiţia politică din interiorul UDMR.
De aceea Szasz susţine că situaţia din UDMR va rămâne neschimbată după alegerile din interiorul formaţiunii maghiare 'Nu ne e indiferent cine e la conducerea UDMR, dar nu se va schimba nimic cu un preşedinte ca Hunor Kelemen. Este moştenitorul lui Marko Bela, este crescut de el, politic. Eu m-aş uita unde a crescut Kelemen Hunor, cine au fost şi ce au făcut părinţii lui. Mama lui lucra la partid, iar tatăl lui era numărul unu pe plan politic la agricultură. Kelemen Hunor nu a fost crescut creştineşte, nu a frecventat biserica, iar mama lui a dat afară din învăţământ părinţii care şi-au dus copiii la biserică. Cel mai deschis la dialog este Peter Ecktein - Kovacs, dar nu are şanse reale la alegeri' - apreciază pentru România liberă Jeno Szasz.
- Jeno Szasz: 'Politicienii UDMR s-au curvit la Bucureşti' (Romania libera)
- Olosz Gergely: 'Cine are controlul acum în UDMR vrea să-l păstreze' (Evenimentul zilei)


ECONOMIC - BNR a menţinut dobânda-cheie la 6,25% sus


Consiliul de Administraţie al BNR a decis, ieri, să menţină dobânda de politică monetară la minimul istoric de 6,25%, pentru a şasea şedinţă consecutivă, precum şi ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută la 15% şi, respectiv, 25%.
CA al BNR a reiterat că banca centrală urmăreşte gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar. Banca Naţională nu a mai modificat dobânda de politică monetară de pe 4 mai 2010, când a redus rata cu 0,25 puncte, la minimul istoric de 6,25%. În primele patru şedinţe de politică monetară din 2010, BNR a coborât dobânda cu 1,75 puncte procentuale, de la 8%.
- BNR a menţinut dobânda-cheie la 6,25% (Curierul national)


ECONOMIC - Ce pregăteşte Ministerul Finanţelor sus


O reducere a TVA în prezent nu este benefică, întrucât nu va conduce la o scădere a preţurilor şi va avea un efect negativ asupra predictibilităţii cadrului fiscal, a declarat, ieri, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP) Dan Lazăr, citat de Curierul Naţional.
Economistul ING Bank, Vlad Muscalu, este de acord cu ipoteza conform căreia dacă s-ar diminua TVA în acest moment, impactul asupra preţurilor nu va fi unul semnificativ.
Peste 160 de taxe parafiscale vor fi eliminate sau comasate până la finele anului viitor. Din numărul total de 491 de taxe parafiscale identificate de actualul executiv la începutul guvernării, au mai rămas 263 în prezent, iar numărul acestora va fi redus până la cel mult 100 până la finalul guvernării, a declarat Dan Tudor Lazăr, secretar de stat în Minsterul Finanţelor Publice, citat de Evenimentul zilei.
Ministerul Finanţelor Publice vrea să limiteze numărul de documente depuse de agenţii economici mici şi să crească perioada în care trebuie depuse declaraţiile privind plata impozitelor şi a contribuţiilor sociale, potrivit secretarului de stat în ministerul de resort Dan Lazăr - scrie cotidianul.ro.
- Vom scăpa de 160 de taxe parafiscale până la sfârşitul lui 2012 (Evenimentul zilei)
- MF vrea să reducă numărul de documente care trebuie depuse de firmele mici (Cotidianul)
- Ce se întâmplă dacă se reduce TVA? (Curierul national)


ECONOMIC - Karoly Borbely: Guvernul nu este de acord cu liberalizarea preţurilor gazelor naturale sus


Guvernul respinge măsura liberalizării preţurilor gazelor naturale, chiar dacă Fondul Monetar Internaţional ar solicita implementarea acestei măsuri, a declarat secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Karoly Borbely, înainte de întâlnirea cu experţii Fondului Monetar Internaţional, de la Ministerul Finanţelor.
Întrebat dacă FMI a solicitat liberalizarea preţului gazelor naturale, acesta a răspuns: 'Ei pot să ceară, dar Guvernul nu este de acord cu această măsură. Respingem categoric această măsură. Avem un punct de vedere foarte clar. Guvernul nu doreşte niciun fel de liberalizare în momentul de faţă. Este un proiect pe care se discută, trebuie implementat în timp, dar nu spune nimeni că mâine, săptămâna viitoare'.
Secretarul de stat a menţionat că FMI nu a cerut închiderea vreunei societăţi din energie. 'Fondul merge pe ideea de bază, reducerea arieratelor, reducerea implicării statului în acordarea ajutoarelor, atragerea investitorilor străini, atragerea de capital', a adăugat Borbely, citat de Capital.
Acesta a subliniat, de asemenea, că datoriile Companiei Naţionale a Huilei vor fi reeşalonate, în continuare.
Datoriile la buget ale companiilor monitorizate de FMI au urcat cu 34% anul trecut. 'Găurile negre' au ajuns la 6,86 miliarde de lei - titrează Puterea.
- Karoly Borbely: Guvernul nu este de acord cu liberalizarea preţurilor gazelor naturale (Capital)
- Guvernul respinge 'categoric' ideea liberalizării preţului la gaze (Cotidianul)
- Datoriile la buget ale companiilor monitorizate de FMI au urcat cu 34% anul trecut. 'Găurile negre' au ajuns la 6,86 miliarde de lei (Puterea)
- Statul, prin firmele sale, datoreaza bugetului 2 mld. , doua treimi din restantele totale (Financiarul)


ECONOMIC - Guvernul ar dori manageri privaţi în companiile de stat sus


Din privatizare, reorganizarea sau lichidarea marilor companii, statul ar putea să finanţeze la costuri mai mici deficitul bugetar. Un astfel de plan de măsuri, recomandat încă de anul trecut de experţii Băncii Mondiale şi pentru care insistă şi FMI, pare să fie acceptat şi de actualii guvernanţi. Premierul Emil Boc a anunţat că Guvernul doreşte să eficientizeze companiile de stat, care în ultimii 20 de ani 'au fost surse de influenţă politică pentru unii sau alţii care s-au aflat la putere'.
Pe lângă introducerea managementului privat la companiile de stat, care 'este un lucru ce se va întâmpla', potrivit declaraţiilor premierului, în cadrul discuţiilor cu FMI s-a insistat şi pe vânzarea de acţiuni minoritare la mai multe companii.
În următorii doi ani, s-ar putea obţine 1,5 miliarde euro din vânzarea de acţiuni ale unor companii de stat, potrivit estimărilor directorului general al Franklin Templeton şi managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea, Grzegorz Konieczny.
În total, din afacerea privatizării sau vânzării de pachete de acţiuni la companii de stat, Ministerul Economiei şi Ministerul Trasporturilor ar putea atrage 11 miliarde de euro.
Dintre companiile care ar putea fi vândute relativ uşor, în ultima perioadă s-a vorbit des despre cele din domeniul energetic şi transporturi, precum CFR Marfă şi Termocentrale. Nu au lipsit însă nici referirile la Tarom şi Poşta Română.
- Boc caută manageri privaţi (Romania libera)


ECONOMIC - Ban la ban trage sus


Din acest an, CAS-ul angajaţilor nu poate depăşi 1.061 lei, iar al angajatorilor este limitat parţial.
Agajaţii cu salarii foarte mari ar putea fi tentaţi să se întoarcă la formula de plată pe contract de muncă, după plafonarea bazei de calcul a CAS la 5 salarii medii pe economie. Însă variantele PFA sau Microîntreprindere rămân în continuare mai avantajoase.
O persoană va plăti de acum încolo, cu titlul de CAS, cel mult 1.061 de lei, adică 10,5% din cele 5 salarii medii de 2.022 de lei, indiferent de salariul său. In cazul angajatorilor care plătesc 20,8% din salariul brut acordat angajatului, lucrurile se schimbă. Plafonarea nu va funcţiona individual, adică pe fiecare salariu acordat în parte, ci pe fondul de salarii. Legea spune că baza lunară de calcul nu poate depăşi produsul dintre numărul mediu al asiguraţilor din unitatea respectivă şi valoarea a cinci câştiguri salariale medii brute.
- Cum scapă de impozite salariile mari (Romania libera)


ECONOMIC - Ministerul Agriculturii vrea mai multe plante modificate genetic sus


Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, i-a îndemnat pe fermierii clujeni să cultive plante modificate genetic, despre care a spus că reprezintă viitorul alimentaţiei la nivel mondial. Oficialul din Ministerul Agriculturii s-a declarat un fan al plantelor cultivate genetic. El a dat exemplul Braziliei şi al Argentinei care în ultimul deceniu şi-au relansat economia pe baza culturilor de soia modificată genetic, precum şi de proumb modificat genetic, şi a spus că şi românii trebuie să înţeleagă că acesta este viitorul omenirii şi al strategiei alimentare.
El a mai spus că în ţara noastră nu vor fi probleme în ceea ce priveşte contaminarea culturilor bio, deoarece soia modificată genetic are alte arealuri în care poate fi cultivată.
- Ministerul Agriculturii promovează plantele 'monstru' (Romania libera)


ECONOMIC - 65 de milioane de euro pentru marcaje rutiere sus


La începutul lunii ianuarie, Ministerul Transporturilor a anunţat că va investi în DN 1 alte 88 de milioane de euro, din care în jur de 23 de milioane de euro sunt fonduri europene. Celelalte 65 de milioane sunt bani de la buget. Nu mai departe de anul 2005, cu proiecte aprobate şi licitaţii încheiate, CNADNR a pierdut, de această dată bani de la Banca Mondială, tot pe un proiect privind siguranţa traficului pe DN 1.
Milioanele aprobate de curând nu vor fi folosite pentru fluidizarea traficului cu vreo bandă de circulaţie în plus. Fluidizarea traficului pe DN1, 'rezolvată' de alfel cu alte milioane de euro, trece de această dată pe locul doi în favoarea siguranţei - susţine Jurnalul Naţional. Astfel, cum DN 1 aliniază sistematic sute de maşini, iar viteza de deplasare spre staţiunile montane depăşeşte orice bun simţ, Ministerul Transporturilor vrea să se asigure că vom circula mai încet! Practic, în cele 65 de milioane de euro se vor identifica 'punctele negre' de pe DN 1. Compania de drumuri va amenaja astfel în zonele cu probleme intersecţii, scuaruri sau treceri de pietoni.
- 65 de milioane de euro pentru marcaje rutiere (Jurnalul National)


ECONOMIC - În doi ani am pierdut patru milioane de turişti. MDRT pregăteşte brandul Dunării sus


În 2010, gradul de ocupare în unităţile de cazare româneşti a fost mai mic cu 10% decât în 2008, iar numărul turiştilor care au înnoptat s-a redus de la 20 la 16 milioane de persoane. Hotelurile şi pensiunile din România au fost ocupate doar la un sfert din capacitate, după ce în 2008 erau utilizate în proporţie de 35%, arată statisticile oficiale din care preia Adevărul.
Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), vede însă şi o parte pozitivă a acestei realităţi. 'Din datele furnizate de INS rezultă că eforturile noastre de promovare pe plan internaţional încep să dea roade. Astfel, în 2010, comparativ cu 2009, se înregistrează o creştere a numărului de turişti străini de 5,6%, respectiv o creştere a numărului de înnoptări ale turiştilor străini de 3,7%. Pe de altă parte, ca efect al crizei economice, unii români au renunţat la vacanţe în 2010', a declarat pentru Gândul Elena Udrea, ministrul MDRT.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat că instituţia pe care o conduce are pregătit un proiect de brand turistic regional pentru Dunăre - potrivit Capital.
Declaraţia a fost făcută, joi, la o conferinţă organizată la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în cadrul căreia au fost prezentate oficial domeniile prioritare ale Strategiei UE pentru Regiunea Dunării care urmează să fie coordonate de România.
Potrivit ministrului Theodor Baconschi, România va coordona trei din cele 11 domenii prioritare ale Strategiei UE pentru regiunea Dunării. Acestea sunt transportul fluvial, promovarea culturii şi a turismului şi gestionarea riscurilor de mediu.
- În doi ani am pierdut patru milioane de turişti (Adevarul)
- Udrea are în lucru un nou brand turistic. De data aceasta pentru Dunăre (Capital)
- Câţi turişti a pierdut România în doi ani de criză. Vezi care este explicaţia ministrului Elena Udrea (Gandul)


ECONOMIC - Cine plăteşte pentru frauda cu permise de poluare ? sus


România nu şi-a protejat registrul de permise de poluare şi riscă să-şi piardă credibilitatea la acest capitol. Cea mai mare fraudă cu certificate de emisii poluante ar fi fost 'operată' de hackeri din România.
România trebuie să îşi securizeze registrul de permise de poluare prin care companiile private primesc finanţările europene pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, altfel riscă să piardă definitiv încrederea pe piaţă, au declarat, pentru 'Adevărul Europa', experţi europeni, după scandalul fraudării unor certificate pentru emisii CO2 care ar fi fost operate de hackeri români.
- Cine plăteşte pentru frauda cu permise de poluare (Adevarul)


ECONOMIC - TAROM a înregistrat pierderi record de 100 milioane de dolari în 2010 sus


După ce în 2009 a 'bifat' pierderi cuprise între 60 şi 80 milioane de dolari, compania TAROM se pregăteşte să anunţe că în 2010 a înregistrat o 'gaură' de aproape 100 milioane de dolari. Pierderile se datorează flotei învechite, a lipsei unui program de restructurare, dar şi unor măsuri de reducere sau comasare a unor curse. De asemenea, operatorul naţional de transport aerian a înregistrat pierderi de zeci de milioane de dolari şi din cauza reluării zborurilor cu păguboasele aeronave Airbus A 310.
PSD a cerut demisia directorului general al companiei TAROM, Ruxandra Brutaru, pentru management defectuos şi decizia de a reintroduce aeronavele Airbus 310, cele două aparate care au produs pierderi anuale de zeci de milioane de dolari.
- TAROM a înregistrat pierderi record de 100 milioane de dolari în 2010. PSD cere demisia directorului companiei aeriene naţionale (Puterea)


SOCIAL - Cel mai absurd şantier din ţară sus


Angajamentele repetate ale foştilor primari generali au avut un singur rezultat: în patru ani, au fost finalizate fix trei străzi din centrul istoric al Bucureştiului. Actuala administraţie plusează şi promite că va reabilita 11 străzi în nici patru luni.
În programul următoarelor săptămâni e trecută şi demararea lucrărilor la o parcare subterană de câteva sute de locuri, la intersecţia străzilor Tonitza şi Franceză. Deasupra, o altă parcare, pentru autobuzele pentru turişti, pe care primarul îi aşteaptă în noul centru vechi. Sorin Oprescu a vorbit şi despre o viitoare piaţetă publică pe locul actualei pieţe Sfântul Anton, din faţa Hanului Manuc, unde vor putea fi organizate spectacole şi concerte. Sorin Oprescu a bifat pe lista de promisiuni şi reabilitarea faţadelor clădirilor pe care le administrează primăria. Mai greu va fi cu cele retrocedate, dar edilul spune că a început deja discuţiile cu proprietarii pentru a-i convinge că această zonă a oraşului are nevoie de o altă faţă.
Ca de obicei, socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă. Miercuri după prânz, când, potrivit promisiunilor primarului, centrul vechi ar fi trebuit să zumzăie de muncitori, picamere şi excavatoare, era linişte. O mâna de muncitori stăteau zgribuliţi pe strada Smârdan, aştepându-şi un coleg. 'Cum să muncim acum? Pe vremea asta? Da, trebuia să lucrăm, dar s-a dat ordin să oprim că au fost -12 grade. Dumneavoastră aţi putea să staţi în frigul ăsta opt ore?', se răţoieşte un muncitor.
- Cel mai absurd şantier din ţară (Romania libera)


SOCIAL - Firmele ''de casă'' ale edililor de sector acuză şoferii pentru gheaţa de pe carosabil sus


Numeroase străzi din Capitală, ce fac legătura cu marile bulevarde, sunt acoperite cu gheaţă de peste 5 centimetri grosime, cu toate că au trecut două săptămâni de la ultima nisoare. Firmele de deszăpezire, angajate de edilii Capitalei, susţin că fie nu au ajuns să intervină pe străzile adiacente marilor bulevarde, fie că materialul antiderapant nu-şi face efectul din cauza temperaturilor scăzute. Firmele 'de casă' ale primăriilor au găsit vinovaţii pentru străzile îngheţate: şoferii care-şi deszăpezesc maşinile.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 sunt convinşi însă că toate străzile vor fi deszăpezite până luni.
Nici firma de deszăpezire a deputatului PDL Silviu Prigoană nu şi-a îndeplinit sarcinile în sectorul administrat de colegul de partid Liviu Negoiţă - apreciază Puterea.
În sectorul 6, firma Urban lasă arterele laterale la mila naturii.
În sectorul 4, trotuarele de pe Bulevardul Emil Racoviţă sunt acoperite cu gheaţă de 5 centimetri.
Chiar străzile de acces spre Primăria Sectorului 5 sunt acoperite de gheaţă.
- Primăriile aşteaptă primăvara pentru a deszăpezi toate străzile Capitalei. Firmele ''de casă'' ale edililor de sector acuză şoferii pentru gheaţa de pe carosabil (Puterea)


JUSTIŢIE - Cât se poate câştiga pe zi într-un PTF sus


Peste 60 de poliţişti de frontieră şi vameşi de pe sectorul de graniţă Siret (judeţul Suceava) au fost săltaţi ieri-dimineaţă de mascaţi, sub acuzaţia de contrabandă cu ţigări şi fapte de corupţie.
Poliţiştii au interogat 120 de persoane, iar 60 dintre ele au fost reţinute şi duse, ieri-seară, la audieri la Bucureşti. Ancheta a fost derulată de Ministerul de Interne, sub coordonarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Siret - scrie Adevărul.
Surse apropiate anchetei au precizat pentru Gândul că poliţiştii de frontieră şi vameşii încasau aproximativ 30 de mii de euro, într-o singură zi, de la cei care introduceau fraudulos în ţară ţigări din Republica Moldova. Membrii reţelei de contrabandă, foloseau serviciile localnicilor, care, având permis de mic trafic, treceau graniţa cu bicicleta, având asupra lor mici cantităţi de ţigări.
Avocaţii unora dintre poliţiştii şi vameşii de la Vama Siret vizaţi în ancheta privind fapte de corupţie de la această instituţie reclamă abuzuri în ancheta procurorilor DNA, întrucât deşi clienţii lor au fost audiaţi, aceştia nici nu au fost reţinuţi, dar nici nu au fost lăsaţi să plece - scrie România liberă.
200 de poliţişti de frontieră sunt vizaţi de procurorii anticorupţie şi ar putea fi reţinuţi în următoarele zile, susţin surse judiciare la care a apelat Evenimentul zilei.
- Abuzuri în anchetele vameşilor de la Siret? (Romania libera)
- O cincime din Poliţia de Frontieră Siret, implicată în traficul cu ţigări. 30.000 de euro primeau zilnic de la contrabandişti (Gandul)
- 25.000 de euro, şpaga pe tură la Vama Siret. 120 de vameşi, poliţiştii de frontieră şi traficanţi, aduşi cu autocarul la DNA Bucureşti (Puterea)
- EFECTUL SCHENGEN: Arestările se extind pe toată frontiera (Evenimentul zilei)
- Traficanţi cu epoleţi (Adevarul)


JUSTIŢIE - Clubul arestaţilor preventiv sus


Cazul lui Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş, arestat de tribunal şi eliberat de Curtea de Apel, arată încă o dată imprevizibilitatea justiţiei din România, în special când este vorba de delicata problemă a cercetării în stare de arest preventiv: celebra arestare de 29 de zile.
În unele cazuri, arestarea de 29 de zile înseamnă câteva zile, în altele înseamnă luni de zile iar, adesea, se reduce la reţinerea de 24 de ore. O analiză Gândul a unora dintre cele mai mediatizate cazuri confirmă încă o dată această realitate: Constantin Nicolescu, Cătălin Voicu, Antonie Solomon, Monica Iacob Ridzi, Gheorghe Becali, Gheorghe Falcă, Dinu Patriciu,
Mona Pivniceru, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România, a declarat pentru Gândul: 'Este o chestiune de viziune asupra manierei în care să fie judecată o persoană. Judecătorul decide. Procurorul este doar o parte în proces, este avocatul statului. Ca orice altă parte, procurorul poate să ceară orice, dar judecătorul decide, echilibrul stă la judecător, care va hotărî dacă persoana trebuie cercetată în libertate - care este starea de normalitate - sau cercetată în stare de arest preventiv'.
- Clubul arestaţilor preventiv aruncă în aer Justiţia română: cât au stat după gratii şi în ce fază li se află dosarul (Gandul)


JUSTIŢIE - Un inspector vamal a dat şpagă 130.000 de euro ca să ajungă şef sus


Procurorii din cadrul DNA - Oradea au cerut arestarea lui Liviu Florian - om de afaceri, acuzat de trafic de influenţă, Ion Savu - om de afaceri, acuzat complicitate la trafic de influenţă, şi Ioan Romeo Niţu, fost angajat al unui magazin duty-free din Vama Halmeu, acuzat de complicitate. În septembrie 2009, Florian Liviu a primit de la o angajată de la Vama Halmeu, cu funcţie de inspector vamal, suma de 130.000 de euro, promiţându-i că va trage sfori la şeful Agenţiei Naţionale a Vămilor şi la vicepreşedintele ANAF pentru a-i determina să o delege în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu. Florian Liviu a primit banii, prin intermediul lui Savu Ion. Cumpărătoarea de influenţă a fost delegată în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu, prin ordin al şefului ANV în data de 23 septembrie 2009. Banii au fost strânşi de la cămătari şi traficanţi de ţigări. În 2010, la expirarea delegării, indivizii au pretins suma de 300.000 de euro, promiţându-i că va răm âne în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din DGA - scrie Puterea.
- Milionar clujean reţinut pentru trafic de influenţă (Adevarul)
- Milionar din top 300, reţinut pentru trafic de influenţă (Evenimentul zilei)
- Un inspector vamal a dat şpagă 130.000 de euro ca să ajungă şef (Puterea)


JUSTIŢIE - Costul unui proces piedut cu BCR sus


În cazul plăţii cheltuielilor de judecată 'în solidar', dacă grupul nu plăteşte suma, poate fi ales pentru plata întregii sume clientul considerat cel mai solvabil, spun avocaţii.
'Este foarte greu să trăieşti în fiecare zi cu spaima că ţi s-ar putea pune în cârcă o sumă spectaculoasă, 100.000 de lei (circa 23.800 euro). Asta ne îngrozeşte pe toţi', ne-a mărturisit Virginia Carmen Şerban, bugetar, unul dintre cei 88 de clienţi BCR care au dat în judecată banca, nemulţumiţi de condiţiile de creditare. Recent, Tribunalul Bucureşti a decis să respingă cererea grupului de clienţi BCR de a le fi suspendată plata dobânzilor - care reprezintă cea mai mare parte din valoarea ratei lunare - până la soluţia definitivă, obligându-i pe aceştia să plătească în solidar cheltuieli de judecată de 100.000 de lei.
Concret, aceasta înseamnă că, dacă grupul nu plăteşte banii, banca poate revendica întreaga sumă de la oricare dintre cei 88 de clienţi.
- 88 de clienţi care au pierdut un proces cu BCR, îngroziţi că oricare ar putea fi obligat să achite cheltuieli de judecată de 100.000 de lei (Gandul)


SPORT - Handbal feminin: Anja Andersen, numită antrenoare la Oltchim în locul lui Peter Kovacs sus


Fosta internaţională daneză Anja Andersen a fost numită joi antrenoare a echipei Oltchim Rm. Vâlcea, în locul ungurului Peter Kovacs.
''În urma unor întâlniri repetate între conducerea Clubului Sportiv 'Oltchim', sponsorul principal, şi antrenorul Peter Kovacs, s-a ajuns într-un impas, concluzia generală fiind că nu se mai poate continua relaţia contractuală dintre C.S. Oltchim şi Peter Kovacs'', se arată într-un comunicat publicat pe site-ul grupării vâlcene.
Anunţul precizează că părţile au convenit ''pe cale amiabilă'' la rezilierea contractului, începând cu data de 3 februarie 2011, termenii urmând a fi discutaţi zilele următoare. Kovacs preluase echipa vâlceană la începutul sezonului, după ce Radu Voina, selecţionerul echipei naţionale, a renunţat să pregătească şi campioana României.
Andersen preia echipa cu doar câteva zile înainte de meciul cu Buducnost Podgorica, care va avea loc duminică, de la ora 18,00, pe teren propriu, în Liga Campionilor. Ca antrenoare, cea mai mare performanţă a danezei este câştigarea Ligii Campionilor în anii 2004, 2005 şi 2007 cu Slagelse. Ultima echipă pe care a pregătit-o a fost FC Copenhaga. Ca jucătoare, Andersen a câştigat titlul olimpic cu Danemarca în 1996, titlul mondial în 1997 şi două titluri europene, în 1994 şi 1996. În anul 1997 a fost desemnată cea mai bună jucătoare a lumii.
Oltchim a jucat finala Ligii Campionilor în stagiunea trecută, iar acum are ca obiectiv câştigarea competiţiei.


SPORT - Tenis: România, victorie cu 2-1 în faţa Letoniei, în Fed Cup sus


Echipa feminină de tenis a României a învins formaţia Letoniei, joi seara, cu scorul de 2-1, în Grupa D a zonei Euro-africane a competiţiei Fed Cup, ale cărei partide sunt găzduite de oraşul Eilat (Israel).
Monica Niculescu a învins-o în prima partidă de simplu pe Irina Kuzmina, cu 6-4, 6-2, iar apoi Alexandra Dulgheru a dispus cu 6-2, 6-1 de Liga Dekmeijere, pentru ca la dublu Cristina Dinu şi Alexandra Dulgheru să fie învinse de perechea Dekmeijere/Kuzmina cu 4-6, 6-0, 5-7.
România fusese învinsă miercuri de Olanda cu 3-0, iar vineri va întâlni Ungaria, neavând şanse de a se califica mai departe.


SPORT - Tenis: Horia Tecău, în semifinalele probei de dublu la Zagreb sus


Tenismanul român Horia Tecău şi belgianul Dick Norman s-au calificat fără joc în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Zagreb, dotat cu premii totale de 398.250 euro, profitând de abandonul francezului Arnaud Clement, accidentat la umăr.
Tecău şi Norman, favoriţii nr. 2 ai probei, trebuiau să joace în sferturi cu perechea Arnaud Clement (Franţa)/Christopher Kas (Germania).
În semifinale, Tecău şi Norman vor înfrunta cuplul suedezo-austriac Simon Aspelin/Julian Knowle (N. 3). Românul şi-a asigurat un cec de 3.150 euro şi 90 de puncte ATP la dublu.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Reuters: Premierul Emil Boc îşi întăreşte controlul asupra coaliţiei de guvernământ, în timp ce opoziţia este indecisă sus


Premierul român Emil Boc şi-a întărit controlul asupra coaliţiei de guvernământ şi a surmontat provocările venite din partea opoziţiei, iar acum are o şanse pentru alegerile parlamentare din 2012, comentează, joi, agenţia Reuters.
Cele trei partide de opoziţie vor semna o alianţă în acest sfârşit de săptămână, însă analiştii consideră că documentul va acoperi doar la suprafaţă diferenţele dintre aceste formaţiuni şi nu va reprezenta nicio ameninţare pentru Boc, cel puţin pe termen scurt, notează agenţia britanică de ştiri.
'Boc are o poziţie fermă şi va rămâne la putere în actuala formulă până în 2012', a declarat pentru Reuters analistul politic Mircea Marian. 'Acest an poate fi unul mai bun în contextul în care economia îşi revine încet în urma măsurilor dure', a adăugat el.
România - al doilea cel mai sărac membru al Uniunii Europene, care depinde de un împrumut de 20 de miliarde de dolari de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) - a adoptat măsuri de austeritate care au erodat popularitatea lui Boc, dar nu l-au împiedicat să supravieţuiască unui număr de patru moţiuni de cenzură. Prim-ministrul a reuşit în schimb să consolideze coaliţia de centru prin impunerea unei discipline stricte propriului partid şi prin concesiile făcute eticilor maghiari aliaţi la guvernare, inclusiv o lege care permite învăţământul în limba minorităţilor, reaminteşte Reuters.
Diferenţele mari de voturi cu care Boc a trecut, pe rând, de moţiunile de cenzură sunt un indiciu că, pe viitor, astfel de provocări - singul mijloc de a da jos guvernul - au o şansă mică de reuşită, scrie Reuters.
Analiştii spun că decizia liderului Partidului Social Democrat Victor Ponta de a forma o alianţă cu Partidul Liberal şi Partidul Conservator nu va schimba echilibrul de forţe din parlament şi se va concentra, mai degrabă, pe consolidarea sprijinului pentru alegerile programate la sfârşitul lui 2012. Riscul unei căderi a guvernului a dominat sentimentul pieţelor în cea mai mare parte a lui 2010, iar soliditatea recent găsită ar putea facilita venirea investitorilor, reducerea costurilor împrumuturilor şi întărirea cursului de schimb al leului.
În timp ce angajamentul guvernului faţă de acordul cu FMI a câştigat încrederea investitorilor, Boc trebuie să se asigure că miniştrii săi, câteodată nedisciplinaţi, se menţin pe aceeaşi linie, spune Robert Luke, director general al GED Capital Development, companie de administrare a fondurilor de investiţii de capital privat.
Cifrele arată, în continuare, prost pentru guvern, mai scrie Reuters. Noua alianţă din opoziţie beneficiază de un sprijin de 64% în cel mai recent sondaj de opinie, comparativ cu procentul de doar 15% de care beneficiază democrat-liberalii lui Emil Boc şi ar putea recurge la alte moţiuni de cenzură.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Egipt: Fraţii musulmani invitaţi să participe la dialog naţional, afirmă vicepreşedintele egiptean sus


Fraţii musulmani, principala forţă de opoziţie din Egipt, au fost invitaţi să se întâlnească cu noul guvern în cadrul unui dialog naţional cu toate partidele, a anunţat joi vicepreşedintele Omar Suleiman, cerându-le manifestanţilor să părăsească piaţa Tahrir, informează Reuters şi AFP.
'I-am contactat, au fost invitaţi. Ei ezită', a declarat Omar Suleiman într-un interviu la televiziunea publică egipteană. Fostul şef al serviciilor de informaţii egiptene, care tocmai a fost numit vicepreşedinte, a anunţat luni că a fost însărcinat de preşedintele Hosni Moubarak să deschidă imediat un dialog cu opoziţia. Fraţii musulmani, care participă la manifestaţiile anti-Mubarak, sunt o organizaţie oficial interzisă în sfera politică, dar sunt toleraţi în Egipt, unde dispun de influente reţele de ajutor social.
Oficialul egiptean a afirmat că nu intenţionează să candideze la preşedinţie. Totodată, el a declarat că ţara sa a pierdut 'cel puţin un miliard de dolari în turism în ultimele nouă zile' şi un milion de turişti au părăsit ţara în timpul violenţelor.
Vicepreşedintele Egiptului şi-a exprimat părerea că violenţele între manifestanţii favorabili şi cei ostili preşedintelui egiptean Hosni Mubarak sunt rezultatul 'unui complot' plănuit în Egipt sau chiar din străinătate. El a apreciat totodată că apelul mişcării de contestare la plecarea imediată a preşedintelui Hosni Moubarak este un 'apel la haos'.
Opozanţii preşedintelui Mubarak au lansat un apel vineri la mobilizare generală pentru îndepărtarea preşedintelui egiptean, aflat la putere de aproximativ 30 de ani


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Şapte lideri ai contestatarilor regimului Mubarak au fost arestaţi în Egipt sus


Şapte tineri lideri ai contestatarilor regimului din Egipt au fost arestaţi joi de autorităţi după ce avuseseră o întrevedere cu unul din liderii opoziţiei, ex-diplomatul Mohamed ElBaradei, au indicat membri ai familiilor acestora AFP.
Amr Salah, Shadi al-Ghazali, Amr Ezz, Ahmed Duma, Amr Arafat, Mustafa Shauki şi Naser Abdel Hamis, membri ai unor grupuri diferite ale opoziţiei, lansaseră apeluri săptămâna trecută la proteste împotriva regimului preşedintelui Hosni Mubarak. Ei au fost arestaţi după ce s-au întâlnit cu ElBaradei la reşedinţa acestuia din Gizeh, în apropierea piramidelor. Tinerii tocmai se aşezaseră la mese într-o cafenea populară din apropierea reşedinţei lui ElBaradei când au fost arestaţi de poliţie, fiind transportaţi spre o destinaţie necunoscută familiilor.
Mohamed ElBaradei, laureat al premiului Nobel pentru pace când conducea Agenţia internaţională a energiei atomice /AIEA/, a revenit la Cairo săptămâna trecută, la puţin timp după declanşarea manifestaţiilor de protest împotriva regimului, şi a preluat conducerea mişcării de contestaţie.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Opt ziarişti francezi, încarceraţi în Egipt sus


Opt ziarişti francezi - de la canalele televiziunilor TF1 /privată/ şi France 24 /publică/, precum şi de la cotidianul Le Figaro - au fost arestaţi în Egipt, fiind reţinuţi în continuare joi seara, informează AFP, citând surse din redacţiile respective.
O echipă formată din trei jurnalişti de la TF1 a fost arestată joi dimineaţa în Cairo de civili înarmaţi şi condusă spre o destinaţie necunoscută, a anunţat Catherine Nayl, directoarea informaţiilor acestui canal. 'Avem informaţii fragmentate. La un moment dat, când i-am putut interpela, ei ne-au spus că fuseseră arestaţi şi duşi de oameni care nu sunt în uniforme, civili, înarmaţi până în dinţi, spre un loc pe care nu reuşeau să-l descrie, dar care nu semăna unui comisariat, ci mai degrabă unui vechi hotel', a relatat ea.
Alţi trei ziarişti, de la France 24, au fost arestaţi miercuri seara de agenţi ai 'serviciilor militare de informaţii', joi seara ei aflându-se în continuare în detenţie. 'Autorităţile franceze de la Paris şi Cairo fac tot posibilul pentru a le asigura eliberarea', a indicat joi seara France 24 într-un comunicat.
Cotidianul Le Figaro a indicat că trimisul său special Cyrille Louis a fost arestat la Abu Hamus, localitate situată la 50 km de Alexandria, unde se afla în compania fotoreporterului franco-libanez Paul Assaker. 'Poliţia locală i-a arestat după ce fuseseră reţinuţi de un grup de localnici. Ei au fost deţinuţi în cursul dimineţii la postul de poliţie al oraşului, iar după-amiază au fost transferaţi Securităţii statului, la 10 km de Abu Hamus', a precizat ziarul.
Ziariştii mai multor canale media străine au fost vizaţi în ultimele zile la Cairo de grave violenţe din partea susţinătorilor lui Mubarak, care i-au acuzat că destabilizează regimul. Alţi câţiva au fost arestaţi.
Ministerul francez al Afacerilor Externe a confirmat arestarea ziariştilor de la TF1 şi de la France 24. El a invitat autorităţile egiptene să facă să înceteze 'acţiunile inacceptabile' cărora le sunt victime trimişii canalelor media străine, în special franceze, şi 'să le asigure securitatea'.
Tot joi, canalul de televiziune franco-german Arte a indicat că a rămas fără veşti despre unul dintre ziariştii săi, trimis special la Cairo şi arestat de armata egipteană. Dar în cursul serii aceleiaşi zile, Arte a anunţat punerea lui în libertate.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - SUA nu intenţionează să-şi suspende livrările de arme către Egipt sus


Pentagonul a asigurat joi că nu intenţionează să sisteze livrările de arme către Egipt în lunile următoare, în pofida tulburărilor care agită ţara de peste o săptămână, informează AFP.
Administraţia Obama a afirmat că vrea să reexamineze ajutorul economic şi militar pe care îl acordă regimului preşedintelui Hosnu Mubarak în urma evenimentelor din Egipt, dar nu intenţionează să-i pună capăt, a spus colonelul Dave Lapan, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Pentagonului. 'Trebuie făcută diferenţa între suspendare şi reexaminare', a subliniat el, răspunzând astfel alegaţiilor din presa internaţională şi naţională despre eventuala sistare a asistenţei militare americane Egiptului.
Potrivit lui, 'până în prezent armata egipteană a acţionat cu profesionalism şi reţinere' de la declanşarea crizei. 'Situaţia este foarte volatilă şi noi o supraveghem cotidian', a adăugat colonelul.
SUA urmează să livreze în acest început de ani Egiptului piese de schimb pentru avioane F-16, nave de patrulare pentru paza de coastă şi componente ale muniţiilor, a precizat el. În cursul ultimelor trei decenii, SUA au furnizat Egiptului arme şi antrenament militar în valoare de zeci de miliarde de dolari. Sprijinul militar anual al Washingtonului pentru armata egipteană se ridică la 1,3 miliard de dolari.
Armata americană nu are nicio intenţie de a-şi redesfăşura trupele staţionate în Egipt, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Cinci morţi şi 800 de răniţi, excese 'regretabile' /Bouteflika/ sus


În prima sa reacţie publică la incidentele de la începutul lunii ianuarie în Algeria, preşedintele ţării - Abdelaziz Bouteflika - a calificat joi drept 'depăşiri regretabile' faptul că în cursul tulburărilor cinci persoane au fost ucise şi alte circa 800 - rănite, informează AFP.
'Nicio revendicare nu ar autoriza daunele provocate persoanelor şi bunurilor', a estimat şeful statului, citat în comunicatul Consiliului de miniştri. 'Aceste depăşiri sunt regretabile', a spus el.
Potrivit preşedintelui Bouteflika, 'ele survin într-o perioadă când ţara nu a realizat niciodată atât /de mult/ pentru a-şi recupera întârzierile şi a răspunde diverselor aşteptări sociale ale populaţiei'.
Guvernul algerian a lansat anul trecut un ambiţios plan cincinal din care fac parte importante măsuri sociale şi economice.
Agenţia APS a indicat că şeful statului 's-a înclinat în faţa memoriei victimelor recentelor tulburări' înainte de a începe lucrările Consiliului de miniştri 'printr-o examinare a evenimentelor survenite în ţară'.


INTERNAŢIONAL AGERPRES - Europarlamentarii, decepţionaţi de Comisia Europeană în privinţa legii ungare a mass-media sus


Comisia Europeană, însărcinată cu examinarea conformităţii legii ungare a mass-media cu prevederile europene, se concentrează doar pe 'aspectele tehnice' şi nu ţine cont de valorile democratice ale UE, au declarat joi mai mulţi europarlamentari, potrivit AFP.
Într-un comunicat transmis de aleşii din intergrupul Media din Parlamentul European, aceştia susţin că în cadrul unei întâlniri cu comisarul european care se ocupă de acest dosar, Neelie Kroes, au constatat că 'toate întrebările adresate de Comisie guvernului ungar sunt focalizate doar pe aspectul tehnic al legii şi nu ţin deloc cont de valorile democratice ale Uniunii'.
O reuniune între experţi ai guvernului ungar şi ai serviciilor comisarului pentru agenda digitală Neelie Kroes este prevăzută luni la Bruxelles.
În opinia eurodeputatului liberal german Jorgo Chatzimarkakis, vicepreşdinte al intergrupului, 'dacă este de înţeles să se înceapă cu problemele tehnice şi juridice, trebui absolut mers mai departe'. 'Munca tehnică trebuie să conducă la o revizuire completă şi democratică a legii fără nicio rezervă', apreciază la rândul său preşedintele intergrupului, francezul Jean-Marie Cavada (PPE).
'Vom rămâne vigilenţi în legătură cu această chestiune, în Ungaria cu siguranţă, dar şi pe întregul continent european', subliniază la rândul lor socialista slovenă Tanja Fajon şi germana Helga Trupel, din partea Verzilor.
O audiere asupra 'situaţiei îngrijorătoare' a libertăţii presei în Europa va fi de asemenea organizată de intergrupul Media la 1 martie în Parlamentul European de la Bruxelles, se mai arată în comunicat.
Criticile faţă de legea ungară privind mass-media, adoptată în decembrie, au umbrit primele săptămâni ale preşedinţiei ungare a UE. Luni, guvernul ungar a răspuns printr-o scrisoare îngrijorărilor exprimate de Comisie faţă de lege, considerată draconică de criticii săi.
Budapesta contestă analiza juridică a Comisiei, conform unei surse apropiate de dosar, însă în acelaşi timp se declară dispusă să facă modificări la sfârşitul discuţiilor tehnice cu serviciile comisarului Neelie Kroes.


EVENIMENT - Apostol = Plămădeală /Anania sus


ÎPS Antonie Plămădeală, 'turnat' la Securitate de Anania în 1964, potrivit CNSAS, i-a întors acestuia 'serviciul' în 1976, după o vizită în Statele Unite ale Americii.
Bartolomeu Anania a fost turnat de 'Apostol' în 1976, pe când se afla în Statele Unite, era arhimandrit şi lucra la Arhiepiscopia Română Ortodoxă de la Detroit.
Anania a scris chiar că, ulterior, a aflat despre faptul că Antonie dă duse o notă la Departamentul Cultelor. Exact acelaşi lucru făcuse şi 'Apostol'.
Cu 12 ani înainte, în 1964, Anania l-ar fi turnat şi el pe Plămădeală cu numele de cod 'Apostol', imediat după ce a fost eliberat din închisoarea de la Aiud şi înainte de a fi trimis de Patriarhul Iustinian în SUA pentru reorganizarea Arhiepiscopiei de acolo.
Deşi pare incredibilă, atribuirea de către Securitate a aceluiaşi nume de cod unor persoane care 's-au turnat' reciproc nu este deloc imposibilă, explică un expert din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pentru Evenimentul zilei. Aceasta pentru că numele conspirative au fost date fie cu trimitere la mediul din care proveneau informatorii, fie preluau iniţiala numelui sau prenumelui real (în cele mai multe situaţii).
- BLESTEMUL 'APOSTOL': Anania şi Plămădeală s-au turnat cu acelaşi nume de cod (Evenimentul zilei)
- ÎPS Bartolomeu Anania a fost înmormântat în Cripta Ierarhilor (Jurnalul National)


EVENIMENT - Arme româneşti în războiul drogurilor din Mexic sus


Nenumăratele asasinate comise în războialele dintre reţelele mexicane de criminalitate organizată, în ultimii ani, au fost posibile graţie puştilor AK-47 importate în SUA din România
'De încredere, puternice şi chilipituri' - aşa sunt descrise puştile automate AK-47 produse în România, modificate în SUA, şi care au devenit armele preferate pentru cartelurile drogurilor din Mexic, angajate într-un război necrutăţor cu autorităţile federale de la Mexico City, care a lăsat în urmă aproape 15.300 de morţi în 2010, respectiv aproape 35.000 din 2006.
Opinia favorabilă armelor 'made in Romania' reiese dintr-un efort investigativ al ONG-urilor Center for Public Integrity (CPI), Investigative Reporting Workshop (IRW), InSight, FRONTLINE şi Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie (CRJI).
Puştile din România sunt exportate ca atare în SUA, unde sunt supuse câtorva modificări care înlătură anumite componente 'militare' şi li se adaugă nişte părţi produse în America. Odată ce sunt transformate în 'arme cu destinaţie sportivă', ele pot fi puse în vânzare. Practic, armele româneşti nu îşi pierd calităţile care le fac foarte populare în rândul baronilor drogurilor din Mexic - scrie Gândul.
- Baronii drogurilor din Mexic se omoară cu arme 'MADE IN ROMANIA'. Cât costă în Statele Unite 'chilipirul AK-47' (Gandul)


EVENIMENT - MIG-uri în parcuri sus


Zece oraşe şi comune din toate colţurile ţării vor avea în curând câte un avion de luptă MIG sau IAR expus la intrarea în localitate sau în parcuri. Primarii acestor localităţi vor primi de la Ministerul Apărării aparatele de zbor dezafectate şi 'curăţate' de dotările militare, conform unui proiect al ministrului Gabriel Oprea afişat pe pagina de internet a ministerului. Listei de primari li se mai adaugă şi un sobor de preoţi pasionaţi de luptele în aer: câte un MIG se va duce în curţile a două biserici din Bacău.
Proiectul de hotărâre de guvern stă pe biroul ministrului Oprea şi e gata să fie trimis premierului la semnat - a aflat Puterea. Din pixul lui Boc vor zbura 17 aparate de luptă dintre care majoritatea, 10 la număr, vor ajunge la consilii locale, două la Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi doar cinci se vor duce la aerocluburi sau institute de cercetare tehnică şi aerospaţială.
Ministerul Apărării motivează că a întocmit proiectul ca urmare a interesului manifestat de diverse instituţii care au solicitat avioanele.
- Top Gun de România. Zece primari din ţară primesc câte un avion de luptă. MIG-urile aterizează în parcuri (Puterea)

0 Response to "Revista Presei 4 februarie 2011"

Trimiteți un comentariu