[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 29 ianuarie 2013

Posted by PressUpdate marți, 29 ianuarie 2013 13:09



De ce se teme Crin de Călin? (Jurnalul Naţional)
Fiindcă n-a exclus să candideze la preşedinţia României, a fost exclus din partid. I s-a întâmplat, anul trecut, lui Mircea Geoană. I s-ar putea întâmpla acum lui Călin Popescu Tăriceanu. La fel ca şi Geoană, Tăriceanu este acuzat că face jocul Cotrocenilor şi că dezbină USL. La fel ca şi Geoană, Tăriceanu a fost tras pe linie moartă în formaţiunea pe care a condus-o timp de peste patru ani. Bilanţul său politic este, însă, complet diferit de cel al omologului PSD-ist. Liberalii nu prea au ce să-i reproşeze. Nici ca şef de partid, nici ca premier. În cazul său, suspiciunile de 'trădare' sunt complet absurde, scrie Miruna Munteanu în Jurnalul Naţional.

Antonescu: Dacă Ponta este perceput ca fraternizând cu Băsescu, e o problemă serioasă (Evenimentul Zilei)
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a declarat de acord cu liderul PC Dan Voiculescu, care susţine că o coabitare cu Traian Băsescu ar fi catastrofală, informează Evenimentul Zilei.

Dan Voiculescu : 'Sper ca Traian Băsescu să plătească pentru presiunile pe care le face asupra mea' (Adevărul)
Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat luni seară că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să plătească pentru presiunile făcute la adresa lui, transmite Adevărul.

Ponta, după demisia lui Voiculescu: 'Nu am fost vreodată vreun fan al său' (Gândul)
Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, că nu era nevoie ca Dan Voiculescu să-i ceară voie să demisioneze din parlament, comentând că nu este "un fan" al liderului PC, dar îi este "cunoscută epopeea judiciară" a acestuia, scrie Gândul.

Antonescu: M-a surprins demisia lui Voiculescu, dar politic nu văd nimic de comentat (Q Magazine)
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că a fost surprins de decizia lui Dan Voiculescu de a demisiona din Senat, însă din punct de vedere politic nu poate comenta gestul acestuia, transmite Q Magazine.

ARD, dată uitării. PDL şi Forţa Civică se concurează pe locul de senator eliberat de Voiculescu (Evenimentul Zilei)
Demisia lui Dan Voiculescu din Senat a marcat, totodată, decesul de facto al ARD. Deşi liderii partidelor componente au mai vorbit, din când în când, de o eventuală prelungire a colaborării, în momentul în care au aflat că s-a eliberat un loc la Senat, impulsul fiecăruia a fost să-l revendice separat, notează Evenimentul Zilei.

Reacţia lui Blaga după anunţul celor de la Forţa Civică şi Noua Republică: Aproape sigur PDL va avea candidat la alegerile parţiale din colegiul lui Voiculescu (Gândul)
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că "aproape sigur" PDL va avea un candidat în alegerile parţiale din Bucureşti, care vor avea loc în urma demisiei din Parlament a lui Dan Voiculescu şi a opinat că Voiculescu "fuge de justiţie", transmite Gândul.

Acordul cu FMI a ajuns într-un punct nevralgic. Reformele n-au avansat, economia nu şi-a revenit. Cursul a crescut la 4,38 lei/euro (Ziarul Financiar)
Guvernul promite că în două luni va face ce nu s-a reuşit într-un an - privatizarea CFR Marfă în pas alergător şi coplata în sănătate, scrie Ziarul Financiar.

Guvernul a intrat în negocieri cu ideile sale şi a ieşit cu cele ale FMI (Adevărul)
După 15 zile de discuţii cu delegaţia finanţatorilor externi, guvernanţii de la Bucureşti şi-au schimbat viziunea asupra măsurilor economice pe care vrea să le aplice: privatizările şi numirea de manageri privaţi devin priorităţi, iar reducerea TVA la pâine se amână, transmite Adevărul.

Ciocniri cu FMI pe tema privatizărilor. Dan Radu Ruşanu a criticat dur soluţiile impuse de instituţie în întâlnirea de la Comisia de buget (Jurnalul Naţional)
Deşi se laudă că nu interferează cu politica internă a statelor cu care are acord, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a impus în ultimele negocieri cu partea română privatizarea distribuţiilor Electrica, în condiţiile în care acestea sunt profitabile şi valoroase, şi a CFR Marfă, după ce în toamnă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a blocat vânzarea, considerând că actualele condiţii de piaţă nu sunt prielnice pentru astfel de operaţiuni, notează Jurnalul Naţional.

AIPC cere demisia Consiliului Bursei (Bursa)
Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) a cerut demisia conducerii Bursei de Valori Bucureşti, trecând la un alt nivel conflictul privind statutul pieţei Rasdaq, informează Bursa.

ANI a virat la bugetul de stat peste 500.000 de euro confiscaţi de la poliţiştii Vlăsceanu şi Zidaru (Curentul)
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, luni, că a virat la bugetul de stat peste 500.000 de euro luaţi de la fostul şef al Serviciului Permise Argeş Codruţ Vlăsceanu şi de la ofiţerul de poliţie Daniel Zidaru, după ce ICCJ a dispus confiscarea sumelor dobândite nejustificat de cei doi, transmite Curentul.

Ponta asigură că nivelul coplăţii nu va depăşi 10 lei (Puterea)
Cuantumul aferent coplăţii care va fi percepută la momentul externării din spital se va ridica la maximum 10 lei, a declarat premierul Victor Ponta, transmite Puterea.

Pivniceru: Codul de procedură civilă va intra în vigoare în luna februarie (Q Magazine)
Ministrul Justiţiei Mona Pivniceru a declarat, luni, că noul Cod de procedură civilă va intra în vigoare la 1 februarie, fiind pregătită o ordonanţă 'în situaţia în care procedurile parlamentare s-ar fi încâlcit cumva', informează Q Magazine.

Pivniceru, despre propunerea lui Băsescu privind procurorii şefi: Nu putem potrivi legea după interese (România Liberă)
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a declarat, luni, că "în lanţul trofic" care stabileşte procedura propunerii şi numirii şefului Parchetului General şi a celui al DNA nu se pot schimba sau inversa competenţele şi nu pot fi făcute adaosuri care exced cadrului legislativ, scrie România Liberă.

Plenul Senatului i-a validat pe Adrian Bordea şi Elena Hach membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (Adevărul)
Plenul Senatului i-a validat luni în unanimitate ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pe judecătorul Adrian Bordea şi pe procurorul Elena Hach pentru posturile eliberate de Mona Pivniceru şi, respectiv, George Bălan, informează Adevărul.

Decizia ICCJ în dosarul de sechestrare al lui Gigi Becali, în 11 februarie (România Liberă)
Judecătorii instanţei supreme au finalizat, luni seară, judecarea recursului făcut de procurori în dosarul de sechestrare al lui Gigi Becali şi au stabilit ca verdictul definitiv în acest caz să fie dat în 11 februarie, scrie România Liberă.

Paul Goma, propus la premiul Nobel pentru literatură de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova (România Liberă)
Scriitorul şi disidentul Paul Goma va fi propus pentru acordarea premiului Nobel pentru literatură de către Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, informează timpul.md, citat de România Liberă.

Clauzele abuzive rămân la credite (Jurnalul Naţional)
Băncile pot dormi liniştite: clauzele abuzive pot rămâne bine-mersi mai departe în contractele de credit ale românilor. Şi asta după ce Guvernul a promis Fondului Monetar Internaţional (FMI) într-un document de lucru că nu va aplica noul Cod de Procedură Civilă, care stipulează că, o dată ce o astfel de clauză este găsită ilegală de o instanţă, atunci ar trebui automat eliminată din toate contractele în care este prezentă, scrie Jurnalul Naţional.

De ce nu se susţine explicaţia lui Voiculescu privind 'renunţarea la imunitate'. Cele cinci consecinţe ale mutării dosarului său de la Curtea Supremă la Tribunal (Gândul)
Dan Voiculescu şi-a dat din nou demisia din Senat sub pretextul renunţării la imunitate, însă argumentul său nu este valid juridic deoarece imunitatea parlamentară nu mai are efect pe dosarul său de corupţie. notează Gândul. Prin demisie, fondatorul PC a reuşit să scape de completul Curţii Supreme care l-a condamnat pe Adrian Năstase. Un alt efect al demisiei este că dosarul său de corupţie este din nou transferat la Tribunalul Bucureşti, unde timp de şase luni a stagnat. Voiculescu câştigă prin demisie şi o cale procesuală în plus care îi poate permite să împingă procesul până în 2018 când dosarul ar urma să se prescrie. Vezi mai jos cele cinci consecinţe ale demisiei lui Voiculescu din Senat.
Sursa: Agerpres

0 Response to "Revista Presei 29 ianuarie 2013"

Trimiteți un comentariu