[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 31 ianuarie 2013

Posted by PressUpdate joi, 31 ianuarie 2013 11:47



Nervi tari şi presă slabă (Gândul)
'Mai mulţi jurnalişti şi-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia din România. Am avut mai multe cazuri în care judecători au fost atacaţi, hărţuiţi prin intermediul presei, pentru a fi intimidaţi. Sunt două chestiuni distincte: libertatea presei şi atacurile la adresa Justiţiei prin media', scrie Cristian Tudor Popescu în Gândul.

CE propune noi măsuri pentru parlamentarii incompatibili şi cei anchetaţi (Curierul Naţional)
Comisia Europeană solicită, în raportul MCV privind România, ca parlamentarii incompatibili să demisioneze, iar celor care sunt anchetaţi penal să le fie ridicată imunitatea, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Mark Gray. El a apreciat, răspunzând unei întrebări, că s-au făcut "ceva progrese" în acest domeniu, dar că apar şi câteva probleme. Gray a explicat că, pe de o parte, există un Statut al parlamentarilor, care trebuie adus "pe calea corectă", însă în acelaşi timp se discută şi despre un cod de conduită al parlamentarilor, informează Curierul Naţional. "În raport se precizează că este nevoie de reglementări clare. (...) Avem încă nişte semne de întrebare. Aceste prime măsuri fac parte dintr-un pachet şi există îndoieli semnificative în legătură cu acest proces şi noi vom monitoriza cu multă atenţie", a mai spus Gray.

Victor Ponta, despre raportul Comisiei Europene: Conţine câteva "erori materiale" (Jurnalul Naţional)
Raportul suplimentar privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) conţine 'câteva erori materiale' care ar fi putut fi îndreptate dacă Bruxellesul ar fi cooperat cu autorităţile de la Bucureşti, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta, citat de Jurnalul Naţional.

Ivan: Raportul MCV are recomandări ciudate. CE cere să nu respectăm legi (Q Magazine)
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, miercuri, că Raportul MCV conţine recomandări cel puţin ciudate, în condiţiile în care Comisia Europeană cere României să nu mai respecte legi aflate în vigoare sau să se restrângă libertatea presei, relatează Q Magazine.

Creţu: Raportul MCV conţine atacuri împotriva libertăţii presei româneşti şi clişee ale fostei puteri (România Liberă)
Europarlamentarul PSD Corina Creţu susţine că raportul MCV, prezentat miercuri, conţine atacuri împotriva libertăţii presei româneşti, precum şi clişee ale fostei puteri, informează România Liberă.

Nicolai: Raportul CE, în general echilibrat; referirile la presă contravin Tratatului de la Lisabona (România Liberă)
Europarlamentarul Norica Nicolai, vicepreşedinte al PNL, a declarat, miercuri, că raportul CE privind MCV este unul "echilibrat", însă referirile la adresa presei contravin principiilor Tratatului de la Lisabona şi nu au nicio legătură cu Mecanismul, transmite România Liberă.

Blaga, despre raportul MCV: "Este al doilea raport negativ. Unele guverne europene vor găsi scuza de a amâna aderarea României la Schengen" (Gândul)
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, cere USL să-şi asume responsabilitatea pentru raportul negativ prezentat astăzi de Comisia Europeană, apreciind că documentul va oferi "scuza" unor guverne europene de a amâna aderarea României la Schengen, scrie Gândul.

Cătălin Predoiu despre Raportul MCV al Comisiei Europene: 'Nu libertatea presei e în discuţie, ci controlul presei de oameni care pot avea probleme cu justiţia' (Adevărul)
Prezent la Adevărul Live după ce Comisia Europeană a dat publicităţii Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare, Cătălin Predoiu a declarat că trebuie să avem încredere în acurateţea tehnică a acestui document pentru că 'este realizat de experţi din sisteme de justiţie europene' şi 'reflectă realităţile din teren'.

Antonescu, despre raportul MCV: La prima vedere e scris mic, o să-mi pun ochelarii să-l citesc (Evenimentul Zilei)
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, nu a dorit să comenteze raportul MCV pentru că nu a apucat să-l citească, scrie Evenimentul Zilei. Ironic, Antonescu a spus doar că la prima vedere "e scris mic".

Dragnea: USL nu are în plan suspendarea preşedintelui. Toată lumea e mulţumită că Băsescu şi Ponta colaborează (Gândul)
Vicepremierul PSD Liviu Dragnea susţine că USL nu are în plan suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, mai mult, în opinia sa, colaborarea dintre Guvern Ponta şi şeful statului "nu face rău României", scrie Gândul.

Ponta se va întâlni săptămâna viitoare cu Barroso (Cronica Română)
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat, miercuri, că săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire între preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, şi premierul român Victor Ponta, la solicitarea lui Ponta, în care se va discuta şi despre Raportul MCV, transmite Cronica Română.

Guvernul majorează salariile inspectorilor ANI cu sume cuprinse între 2.000 lei şi 4.000 lei (Q Magazine)
Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, să majoreze salariul brut al inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), cu sume cuprinse între 2.000 lei şi 4.000 lei, informează Q Magazine.

Coplata pentru spitalizare va fi cuprinsă intre 5 şi 10 lei şi se va achita la externare (Capital)
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a precizat azi, la Palatul Victoria, că noua plată pentru spitalizare va fi stabilită de Consiliile de Administraţie ale fiecărui spital în parte, în cuantum de 5 până la maxim 10 lei şi va fi achitată de pacienţi o singură data, la externare, transmite Capital.

Ministrul Educaţiei: Înscrierile la clasa pregătitoare vor avea loc în luna aprilie (Evenimentul Zilei)
Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, a declarat că după finalizarea la 31 martie a metodologiei de înscriere în clasa pregătitoare, din aprilie vor începe efectiv înscrierile, transmite Evenimentul Zilei.

Reporteri fără frontiere: România a urcat cinci locuri în clasamentul libertăţii presei (Adevărul)
România a urcat cinci locuri, de pe 47 pe 42, în clasamentul mondial privind respectarea libertăţii presei realizat anual de organizaţia franceză Reporters sans Frontieres (RSF), unde Finlanda, Olanda şi Norvegia ocupă primele trei locuri, potrivit site-ului RSF, citat de Adevărul.

CSM, despre raportul MCV: CE, preocupată de lipsa transparenţei la numirea şefilor PICCJ şi DNA (România Liberă)
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) remarcă faptul că, în raportul MCV, Comisia şi-a manifestat preocuparea faţă de lipsa transparenţei procedurii de numire în funcţie a şefilor PICCJ şi DNA şi faţă de faptul că nu au fost realizate până acum numirile în aceste funcţii-cheie, notează România Liberă.

Pivniceru: Dispoziţiile privind înlăturarea clauzelor băncilor, amânate din cauza lipsei studiului de impact (România Liberă)
Ministrul Justiţiei Mona Pivniceru a declarat miercuri că dispoziţiile din noul Cod de procedură civilă privind înlăturarea clauzelor abuzive ale băncilor au fost prorogate pentru şase luni deoarece nu au avut un studiu de impact, scrie România Liberă.

Cum se câştigă un proces cu banca (Curierul Naţional)
Persoanele care au observat în contractele de împrumut încheiate cu băncile existenţa unor clauze abuzive, precum perceperea unor comisioane de risc sau de administrare, trebuie să se adreseze urgent instanţelor, existând şanse imense de a câştiga procesele, a declarat ieri avocat Marius Vicenţiu Coltuc, reprezentantul Casei de Avocatură "Coltuc", precizând că dintre cele aproximativ 3.000 de procese iniţiate în toată ţara, faţă de şapte bănci, doar 22 au fost câştigate de acestea, scrie Curierul Naţional.

Dezmăţ la Autoritatea pentru Reglementarea Comunicaţiilor: 150 de maşini pentru 131 de şefi (Adevărul)
Inspectorii Curţii de Conturi au descoperit că şefii Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) au tocat ilegal sute de mii de euro pe maşini scumpe, delegaţii în străinătate şi 'afaceri' imobiliare cu pierderi de milioane de euro, relatează Adevărul.

Protest. Feministele cer eliminarea violului din Legea Medierii. 'Nu se poate cădea la pace cu agresorul, violul este o crimă' (Evenimentul Zilei)
Organizaţiile pentru drepturile femeilor resping ideea ca violatorul şi victima sa să fie obligaţi, prin lege, să cadă la pace. Acestea au înaintat deja o petiţie online către premier, Parlament şi Ministerul Justiţiei, transmite Evenimentul Zilei.
Sursa: Agerpres

0 Response to "Revista Presei 31 ianuarie 2013"

Trimiteți un comentariu