[url=http://rarunach.googlepages.com/hackosphere.js.html[/url]

Revista Presei 21 ianuarie 2013

Posted by PressUpdate luni, 21 ianuarie 2013 11:53



Ce facem mai departe cu acest 'entuziasm financiar'? Cum a trecut România de la 5 lei/euro la 4 lei pentru un euro acum (Ziarul Financiar)
În dimineaţa zilei de luni, 6 august, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a răbufnit public la adresa clasei politice, care de trei luni se încăiera continuu pe tema demiterii sau nu a pre­şedintelui Băsescu. Războiul dintre USL şi Băsescu atinsese punctul maxim după ce refe­ren­dumul de demitere rămăsese în aer: peste 7 milioane de români votaseră pen­tru căderea lui Băsescu, dar referendumul nu putea fi validat pentru că la urne nu veniseră suficienţi români, scrie Cristian Hostiuc în Ziarul Financiar.

Crin Antonescu: 'Unii pesedişti sunt mâhniţi că nu sunt singuri la guvernare' (Adevărul)
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, crede că există pesedişti nemulţumiţi că nu sunt singuri la guvernare. El îl sfătuieşte pe Victor Ponta să se comporte ca premierul unui guvern de coaliţie şi nu ca preşedinte al PSD, notează Adevărul.

Ludovic Orban: "PSD îşi arogă rolul de partid dominant" (România Liberă)
Deputatul liberal Ludovic Orban se aşteaptă ca PSD 'să-şi maximizeze puterea" în perioada următoare şi vede în acordul semnat de premier şi preşedinte o 'detaşare" a PSD de PNL. Ludovic Orban are 49 de ani şi a fost în ultimii ani unul dintre criticii lui Crin Antonescu în interiorul PNL, arată România Liberă.

Bursa zvonurilor: Blaga, blat cu Dragnea (Puterea)
Vasile Blaga şi-a dorit să se sfătuiască cu vechiul său camarad Traian Băsescu în privinţa PDL. Şocul a fost acela că şeful statului nu a dorit să se întâlnească cu liderul democrat-liberalilor. Cea mai mare nemulţumire a lui Băsescu este aceea că Vasile Blaga a căzut la înţelegere cu pesedistul Liviu Dragnea, notează Puterea.

Sorin Oprescu: ''Nu am de gând să revin în PSD şi nu-mi trece prin cap să fiu preşedinte'' (Jurnalul Naţional)
În ediţia de duminică seara a emisiunii Punctul de Întâlnire, invitatul special al lui Radu Tudor a fost primarul general, Sorin Oprescu. La întrebarea realizatorului, dacă s-a săturat de postura de independent, Oprescu a declarat că este chiar o mare uşurare pentru el din cauza supărărilor ancestrale, notează Jurnalul Naţional.

Năstase: Doar Băsescu a rămas cu super-imunitate (Cotidianul)
Fostul premier Adrian Năstase scrie pe blogul său că la revizuirea Constituţiei din 2003 s-a eliminat "super-imunitatea" parlamentarilor, iar singurul care se poate bucura de o asemenea protecţie este preşedintele României, Traian Băsescu, susţine Cotidianul.

Documente şocante. Dan Diaconescu poate lua câte două milioane de euro de la parlamentarii care-l părăsesc (Evenimentul Zilei)
Fostul lider al PP-DD, Dan Diaconescu, şi-a luat o poliţă de asigurare de două milioane de euro, în cazul în care cei pe care i-a promovat pe listele parlamentare se gândesc să plece la alt partid. În premieră, Evenimentul Zilei vă prezintă acordul semnat de toţi parlamentarii PP-DD, în care aceştia se angajează să plătească cele două milioane de euro daune către partidul care i-a promovat şi să-şi piardă locul în legislativ, dacă dezertează la o altă formaţiune.

Cât plătesc în realitate chiriaşii RA-APPS. Motivul pentru care nu sunt scoşi din case (Gândul)
Casele de la RA-APPS sunt o afacere. Cel mai mult au de câştigat chiriaşii. Cât stau legal, ca miniştri, secretari de stat sau chiar simpli consilieri sau referenţi în cabinete guvernamentale, statul le plăteşte până la 19.600 de lei pe an chirie şi utilităţi. După, mulţi rămân în locuinţele care le-au servit cu titlu "de serviciu" pe chirii în teorie mari, în practică negociate direct cu Regia. Pe cele mici le acceptă, pe cele mari nu le plătesc şi dau statul în judecată, notează Gândul.

Sistemul de finanţare care scoate băncile din joc: Primeşti bani ce nu trebuie daţi înapoi (Capital)
Crowdfunding este un sistem de finanţare bazat pe implicarea comunităţilor în susţinerea financiară a unor proiecte. Practic, ai un proiect în jurul căruia dezvolţi o reţea socială căreia îi pui la dispoziţie câteva servicii legate de proiect. Membrii reţelei oferă bani în schimbul serviciilor la care au acces, ajutând astfel crearea sau dezvoltarea produsului respectiv, scrie Capital.

Soluţii de avarie pentru banii din POSDRU (Curierul Naţional)
Consiliul Economic şi Social (CES) a organizat vineri o întâlnire pe tema POSDRU (Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane), la care au participat reprezentanţii patronatelor, sindicatelor, ONG-urilor şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici (foto), arată Curierul Naţional.

Preşedintele CNVM: Noua Autoritate Financiară nu se poate înfiinţa în trei luni (Ziarul Financiar)
În una dintre puţinele ieşiri publice, Carmen Negoiţă, preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea de monitorizare a pieţei de capital ce va fi înglobată în Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) începând din martie, atrage atenţia că termenul de trei luni este nefezabil pentru comasarea supravegherii, scrie Ziarul Financiar.

Ce hopuri au de trecut concesiunile celor patru autostrăzi noi (România Liberă)
Peste cinci ani, România ar trebui să aibă construiţi nu mai puţin de 700 de kilometri de autostrăzi în concesiune. Văzută de Guvern ca un soi de panaceu la lipsa cronică de bani la buget, concesionarea concomitentă a patru tronsoane importante de autostrăzi va fi însă dificilă, susţine România Liberă.

Cum sunt păcăliţi românii de marile magazine (Jurnalul Naţional)
Multe dintre reducerile practicate de comercianţi în această perioadă pot fi adevărate capcane. La Protecţia Consumatorilor s-au strâns deja zeci de plângeri de la clienţii care acuză că au fost înşelaţi în magazinele de îmbrăcăminte şi supermarketuri, susţine Jurnalul Naţional.

Cum ar putea scăpa restanţierii de evacuarea silită din locuinţă (Adevărul)
Pentru a evita scoaterea din propria casă, românii care au datorii neonorate către bănci, întreţinere sau utilităţi trebuie să facă dovada că nu deţin alte proprietăţi şi că sunt de bună-credinţă, afirmă Adevărul. Un proiect de lege iniţiat de deputatul bucureştean Bogdan Diaconu după modelul spaniol arată că în România sunt peste 100.000 de cazuri de familii aflate la limita evacuării din cauza restanţelor şi propune amânarea cu doi ani a executării silite.

Ţinta procurorilor DNA: unul dintre judecătorii care a cerut demisia Oanei Hăineală din funcţia de preşedinte al CSM (Jurnalul Naţional)
Procurorii DNA fac investigaţii în ceea ce îl priveşte pe judecătorul Adrian Neacşu din CSM, pe care l-au citat la sediul DNA pentru 24 ianuarie, afirmă surse judiciare, precizând că din biroul acestuia a fost ridicat calculatorul, scrie Jurnalul Naţional.

"Perlele" imobiliare ale milionarului Puiu Popoviciu, puse sub sechestru (Evenimentul Zilei)
Procurorii DNA au avut o surpriză de proporţii atunci când au pus sechestru asigurator pe averea milionarului Puiu Popoviciu. Anchetatorii au vrut să se asigure că prejudiciul uriaş, în dosarul 'Băneasa', aproximativ un miliard de lei, va putea fi recuperat. Pe numele lui, DNA a descoperit doar şase imobile, deşi, în 2003, Popoviciu era bine înfipt în Top 300 Capital, cu o avere de 100 de milioane de euro, scrie Evenimentul Zilei.

Vieţi distruse în iadul algerian. Sahara, înroşită de sângele românesc (Adevărul)
Doi români au murit în atacul terorist de săptămâna trecută, pe platforma petrolieră In Amenas, din Algeria. Alţi trei români au ajuns în siguranţă în ţară. Vieţile lor s-au schimbat, însă, pentru totdeauna, după coşmarul prin care au trecut, scrie Adevărul.
Sursa: Agerpres

0 Response to "Revista Presei 21 ianuarie 2013"

Trimiteți un comentariu